Cum arată un bărbat cu potențial

M-am gândit la ceva: fetele astea care bun botul la tâmpeniile debitate de Geanina sau Otravă sau alte asemenea o fac din lipsă de repere. Poate tati era ocupat, poate muncea prea mult, poate nu știa cum se cresc fetele, poate era alcoolic sau absent, și ele au crescut cu un bărbat ideal luat din cărți și când s-au lovit de lumea reală nu l-au găsit pe Gigi Ideal.

Hai să le ajutăm noi și să facem o listă.

1. Are vise și aspirații

Când e întrebat ce vrea să facă, pentru că acum lucrează ca junior la o agenție sau la o shaormerie ca să acumuleze experiență, răspunsul corect trebuie să fie ceva tangibil.

Dacă răspunde că director sau patron, e aerian. Dacă spune că vrea să aibă firma lui de ceva, înseamnă că are un plan în gând. Sigur, planul nu indică potențial, dar e un început.

2. Nu doarme pe el

Lumea e în mișcare. Oamenii trag cu dinții ca să reușească mai mult, mai bine, mai repede. Și în mijlocul lor e Gigi, care n-are nici o treabă, stă la mami și se uită la 3-5 seriale pe seară.

Dacă e de 4 ori la același job, pe același salariu și aceeași poziție, doarme pe el. Dacă e pe aceeași poziție.

Bărbații cu potențial învață, citesc, se agită, se mișcă în domeniul în care sunt sau spre care visează să ajungă.

3. Stă cu părinții cu un motiv bun

“Am nevoie de bani pentru avansul la casa mea”. “Vreau să deschid o afacere și am nevoie de capital”.

Sau variații care arată că e un adult, nu un comod care așteaptă să tragă alții de el. Fugiți de comozi, lenea lor nu are leac.

Mai avem?

 

 

femeie

72 comentarii

  1. In loc sa munceasca o arde toata ziua pe bloguri


    Comentariu apreciat. Thumb up 291 Thumb down 1
  2. Si-a schimbat raduf.constantinescu numele blogului ? Wtf is this ? Te simti vinovat pt post-urile despre gasculite cu basini in cap ? Suntem in 2016, este egalitate intre sexe, deci pot si femeile sa produca bani garla , sa fie “locomotiva” familiei …da’ mia greu la romanica.


    Comentariu apreciat. Thumb up 40 Thumb down 14
  3. Nu genereaza drama in jurul lui. Barbatii care au crize de personalitate si complexe de inferioritate in permanenta sunt obositori.

    • dar daca a trecut de 35 ani si nu a ajuns manager / nu are propriul business / nu castiga peste 1500 euro pe luna, e un ratat si il freci zilnic la ridiche , nu ? da’cine/ce kkt va opreste sa ajungeti voi sa castigati miile de euro in romanica-tiganica-tanganica si sa ii impartiti cu partenerul ? pe de o parte va dati independetne si puternice dar pe de alta persistati in traditionalistul – barbat puternic cu atitudine, succes , bani, umor etc…..intr-adevar ,s-au schimbat vremurile fetelor , adaptati-va si voi ca nu e scumpa o excursie pana la cartierul rosu din Amsterdam, sa te descarci intr-un week-end ….nu mai e loc de basinute ….


      Comentariu apreciat. Thumb up 48 Thumb down 14
    • @CAR, stai mane, nu sari de cur in sus, desi cu Iulia m-am contrat pe tot felul de subiecte si experimente sociale reusite (scuze Iulia dar nu ma puteam abtine), totusi, fata nu a zis absolut nimic aici de succes si bani afaceri si alte cacaturi. Sa ai crize de personalitate si complexe de inferioritate nu e legat de bani si alte cacaturi. Poti sa fii depresiv, anxietos, negativist, sa plangi zilnic ca ai pendula mica, sa te gandesti ca ai numai defecte, sa te dai ce nu poti sa fii (cum ziceau baietii de la la familia). Femeia a zis ca normal ar fi ca barbatul sa fie sanatos la cap sa nu aiba ea inca o grija pe cam cum.sa incerce sa-l trateze pe ala pe la toti doctorii. Chiar mi se pare de bun simt ce a zis.


      Comentariu apreciat. Thumb up 19 Thumb down 2
    • CAR, cred ca nu esti familiarizat cu termenii de mai sus. Nu ma intereseaza cat castiga, ma intereseaza sa nu trebuiasca sa ii confirm in fiecare zi ca e un mascul feroce, ca daca nu plange lacrimi amare. De castigat imi castig singura banii, n-am asteptat niciodata sa ma intretina cineva .

  4. Despre cardan nimic ?
    Geaba e tare pe job si are “aspiratii”, daca o are mica…


    Comentariu apreciat. Thumb up 64 Thumb down 5
  5. Din partea cealalta a baricadei, crezi ca baietii au (au avut) repere, ca n-au crescut cu tati alcoolici sau absenti si in niciun caz nu s-au format cu imaginea vreunei femei ideale din carti dar care sa semene un pic, prin punctele esentiale, cu mamica lor. Plus ca avem si cercul vicios al valorilor care se transmit de-a lungul liniilor familiale – foarte rar si doar cu sprijin exterior (pe romaneste, mult noroc in viata) ajung copiii sa aiba o traiectorie mult diferita de a parintilor. Da, e mult de discutat pe tema asta.


    Comentariu apreciat. Thumb up 28 Thumb down 1
  6. Dar fetele ce aduc la masa tratativelor ?


    Comentariu apreciat. Thumb up 110 Thumb down 2
  7. Barbat cu potential insemnand cu indeajuns de multi bani ncat sa uite ca urat. Nu uita, astea-s criteriile folosite in era ceausista, de asta un scriitor era mereu casatorit cu o doamna doctor. Era vorba de supravietuire, nu de dragoste, parteneriat si alte chestii. Asta e unul dintre mptivele pentru care batranii sunt atat de plini de ura. In primul rand, un barbat adevarat nu se gandeste la potentialul lui ca la o momeala pentru pizda. Daca da, atunci aia o sa ii iubeasca potentialul, nu pe el.


    Comentariu apreciat. Thumb up 14 Thumb down 0
  8. 4. Are job pe bune,nu scrie texte pe un blog


    Comentariu apreciat. Thumb up 159 Thumb down 6
  9. Inauntrul tau exista o femeie carierista, de 35 de ani, ce a muncit 24/7 sa ajunga pe o pozitie de middle management. Acum ies la iveala frustrarile.

    Din cand in cand, mai da sfaturi celor 10k cititori, din care 97% sunt barbati.


    Comentariu apreciat. Thumb up 119 Thumb down 1
  10. Bemveu, neaparat are bemveu !


    Comentariu apreciat. Thumb up 31 Thumb down 4
  11. Daca tu crezi ca eu ma uit doar la 5 seriale pe seara…


    Comentariu apreciat. Thumb up 122 Thumb down 3
  12. sau, in loc de 1, 2 si 3: are bani


    Comentariu apreciat. Thumb up 28 Thumb down 2
  13. Sa aiba X6 alb.

    Thumb up 12 Thumb down 3
  14. “Dacă e de 4 ori la același job, pe același salariu și aceeași poziție, doarme pe el. Dacă e pe aceeași poziție.”

    Presupun ca 4 ani? Daca presupun bine poate omului ii place si castiga bine pe pozitia respectiva si nu vrea un rol de TL/Manager etc. nu zic ca despre astia vorbim dar sunt destui asa, inclusiv eu intr-o oarecare masura. Nu ma incanta pozitia de Manager deoarece nu prea mai fac lucruri tehnice si trebuie sa stau sa dorm in sedinte si alte rahaturi de genul asta… Poate dupa o anumita varsta.

    Legat de salariu depinde cat de sus e in firma si cat se mai poate creste salarial, posibil sa se ajunga la un moment dat la limita superioara si sa fie intr-o firma super bine platita. Urmatorul pas ar fi pozitie de management sau bafta in alta tara. Inca odata, cazuri si cazuri si nu vorbim de vanzatori de pantofi, shaormari sau altele de genul acesta, nu ca ar fi rele pozitiile respective ci sunt doar o forma de venit pana cand poti gasi ceva mai bun (daca vrei sa cauti, lasa dracu satarul de shaorma si treci la cauta altceva, dar pana atunci UNA MARE picanta CU DE TOATE TE ROG!).


    Comentariu apreciat. Thumb up 29 Thumb down 3
  15. Si femeile cu potential cum arata? In afara de ţâţe si cur, care se degradeaza peste ani, ce (le) mai ramane?


    Comentariu apreciat. Thumb up 38 Thumb down 5
  16. Un barbat cu potential alege, nu este ales.


    Comentariu apreciat. Thumb up 107 Thumb down 3
  17. Barbatul acela din carti/ filme/ gramada de articole dupa internet/ seriale..da, barbatul acela ideal si perfect nu exista. Dar, cum unele traiesc cu pretentia gasirii acestui barbat, ignora de cele mai multe ori barbatul matur care -exact cum ai scris mai sus- are cateva idei si planuri in gand. Are potential, dar nu are capital momentan. Este ignorat probabil, pentru ca iese cu prietenii din cand in cand, iar Ilenutei nu ii convine.
    Pentru ca a vazut ea in nu-stiu ce serial sau a citit un articol pe net despre “Cum se poarta tipul perfect”, iar Gigi daca a iesit cu prietenii fara sa ii ceara voie (girls, ce e masculin la un barbat cand cere voie si se milogeste?!), clar nu are ce cauta in viata ei.


    Comentariu apreciat. Thumb up 30 Thumb down 6
    • “abarbatul acela ideal si perfect din carti/filme nu exista”
      De unde stii? Doar pentru ca nu se uita la tine pentru ca nu ai ce sa-i oferi,inseamna ca nu exista?
      Ba chiar exista barbatul ala perfect. Doar ca nu pentru toate fetele care “citesc” despre el in carti.

      Thumb up 4 Thumb down 7
  18. Statul cu mama pt ca vrea ea nu e motiv bun?


    Comentariu apreciat. Thumb up 23 Thumb down 2
  19. are sula de marime medie dar stie ca asta nu e cel mai important in viata si ca mailurile alea care-ti vand 2 cm in 3 luni nu sunt adevarate


    Comentariu apreciat. Thumb up 19 Thumb down 1
  20. Barbatul perfect e un fel de slugoi care e tot timpul dupa fundul lor si nevoile lor multiple. Intelegere(se vaita fara rost sau ca tu sa ai vreo solutie, vaitatul le e in sange). Sex(din ani in paste si va trebui recompensat). Plimbari(afara binenteles pe cat posibil). Sa arate bine(inalt, zvelt, par bogat, brunet, ochii albastrii, sa moara dusmancele de ciuda). Sa fie acolo(sa o caruteze, sa o duca la cumparaturi sa-i care plasele in Mall). Sa aiba bani(pt mancat in oras, cadouri, excursii, sa fie provider total pt viitoarea familie). Sa aiba un statut social cat mai bun ca ea chiar daca nu stie pe ce lume este sa-si creasca statutul in paralel. Sa nu iasa in oras cu baietii(sunt nesigure ca poate dai cu pendula in popendulatie sau ajungi sa o ignori in timp pt ca petreci timp placut pt tine in afara ei si a vaicarelilor).

    Thumb up 11 Thumb down 2
  21. Deci fetelor, nu-l mai căutați pe Gigi Ideal. Căutați în schimb bărbatul care are și job bun, si aspirații, și mulți bani, care are şi timp de muncă, şi să alerge după noi oportunități, și are şi timp de voi.
    Yup. Legit.


    Comentariu apreciat. Thumb up 81 Thumb down 2
  22. Sa zicem ca potențial am dar nu stiu cum arata o fata cu potențial (in afara de a nu fi grasa si nespălată). Te rog, ajuta-ma. Numai bine!


    Comentariu apreciat. Thumb up 36 Thumb down 3
  23. Dacă răspunde că director sau patron, e aerian. Dacă spune că vrea să aibă firma lui de ceva, înseamnă că are un plan în gând. Sigur, planul nu indică potențial, dar e un început.

    Deci, e aerian oricum?

    Lumea e în mișcare. Oamenii trag cu dinții ca să reușească mai mult, mai bine, mai repede. Și în mijlocul lor e Gigi, care n-are nici o treabă, stă la mami și se uită la 3-5 seriale pe seară.

    Dacă s-a făcut patron, ce treabă să mai aibă? “Bă, eu-s patron, vreau să văd seriale.”

    Bărbații cu potențial învață, citesc, se agită, se mișcă în domeniul în care sunt sau spre care visează să ajungă.

    Comis-voiajorismul nu e bussiness, totuşi… totuşi…

    “Am nevoie de bani pentru avansul la casa mea”.

    Dă-le dracu’ de case, cumperi una istorică sau în zone istorice, şi te-a luat dracu mai rău. Criza economică i-a bătut în cap pe mulţi şi multe cu aspiraţiile de “la casa mea” — “mda, la casa ta,” le ziceam eu, “stai şi tremuri că n-ai bani de căldură şi apă caldă.”
    Ştiu prea multe cazuri unde fudulia şi orgoliul (aşa cum ai scris tu câteva zile în urmă, cu Mercedes în faţa blocului şi cu mobilă luată la second-hand) le-au fost trântite de realitatea lumii -sau lumea în mişcare– că nu e cum vor ei.

    Sau variații care arată că e un adult, nu un comod care așteaptă să tragă alții de el. Fugiți de comozi, lenea lor nu are leac.

    Se aplică reciproc. Nu ştii când dai peste una… ştii tu de care…

    Mai avem?

    Da: să nu-ţi închipui că, dacă dai peste unu’ ca lumea, se mulţumeşte numai cu scoica.


    Comentariu apreciat. Thumb up 14 Thumb down 3
  24. Știu eu un bărbat cu potențial da după ce că e luat mai stă și în Pantelimon


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 11 Thumb down 10
  25. Prea bătrânesc, prea normal ce ai scris tu. Bărbat cu potențial actualizarea 2016 = are BMW înmatriculat pe BG, 3 ghiuluri și tatuaj cu mă-sa pe umăr și cruce pe spate.


    Comentariu apreciat. Thumb up 27 Thumb down 9
  26. Nu e un idiot când deschide gura. Treaba asta e aplicabilă și la oameni, nu doar la femei. Se completează cu faptul că nu ți-e jenă când abordează un subiect, nu e habarnist și nici un ignorant plin de sine.

    Are aspirații, dar sunt palpabile. Toti visează chestii, dar unii știu și înțeleg cum și cât durează să ajungă la ele.

    A muncit pentru ceea ce are și stie cum e cu ratele.

    Nu e gelos, obsedat sau nesigur pe el (sau a trecut prin faza aia și a înțeles că e dubios. a crescut).


    Comentariu apreciat. Thumb up 17 Thumb down 1
  27. Cred ca aceleasi “cerinte” s-ar putea aplica si femeilor. Banuiesc ca in aceeasi masura un barbat isi doreste o femeie care are aspiratii (realiste si pentru care munceste constant), nu doarme pe ea (are initiative, o cariera ok, stie sa isi exprime parerile cu argumente relevante), iar daca sta cu parintii are macar un plan rezonabil pentru a schimba aceasta situatie in viitorul apropiat, fara a implica dependenta de altcineva.
    In rest, as adauga pentru ambele “parti”:
    – e un om bun. pur si simplu
    – iti place – cum arata, cum vorbeste, cum se poarta. te atrage. pur si simplu #2
    – te poti baza pe el/ea – pe ceea ce spune si ceea ce face, pe modul cum organizeaza lucrurile, pe ceea ce promite sau pe ceea ce refuza. Pare simplu, dar cand e vorba de o relatie pe termen lung, devine esential.
    – este increzator/increzatoare in propria persoana, in mod obiectiv si echilibrat
    – isi cunoaste setul de valori si le aplica in mod consecvent, nu doar atunci cand e convenabil
    – are un simt al umorului subtil, cu nuante si nu se supara daca roata se intoarce, iar glumele sunt folosite “impotriva” lui/ei

    Thumb up 11 Thumb down 2
  28. Daca o am mare (p**a) e de ajuns, nu?


    Comentariu apreciat. Thumb up 24 Thumb down 5
  29. Mai avem:

    4. E trecut de 30 de ani si se ataseaza emotional de o pustoaica de 18 ani (as in cele de varsta lui nu il baga in seama)

    5. A terminat facultatea si încă telul lui e sa joace pe computer toată ziua (sau mai rău, nu a terminat facultatea ca s-a apucat de alte 3 si le-a lăsat si pe alea).

    6. Are peste 25 de ani si e virgin

    7. Nu are niciodată nicio părere despre nimic

    8. Nu are nicio treaba cu realitatea, e ancorat in lumea lui si nu mai iese de-acolo nici bătut.


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 11 Thumb down 20
    • il cheama John Cena?

      Thumb up 1 Thumb down 1
    • Cum arata una de 18 ani si cum arata una de 30 ?
      Ce n’as da sa fiu cu una de 18 ani… le-as da pe toate cu care am fost si au in jur de 30 de ani pentru ca sunt pline de pretentii si fara chef de sex… si cu sanii lasati :)


      Comentariu apreciat. Thumb up 33 Thumb down 4
    • Wa ma simt la faza cu pustoaica :(

      Thumb up 6 Thumb down 1
    • >4. E trecut de 30 de ani si se ataseaza emotional de o pustoaica de 18 ani (as in cele de varsta lui nu il baga in seama)

      Pe alea de 30 de ani (sau trecute) cine le mai vrea?

    • In concluzie, Alex, nu numai eu am observat că astea trecute de 30 de ani nu prea mai au chef de sex… De ce oare se întâmplă asta, menopauza e pe la 45-50 de ani!

      Thumb up 3 Thumb down 0
    • Nu mai au chef pentru ca au facut sex pe toate drumurile pana la 30 de ani, cum zicea cineva mai demult si intre timp s-au plictisit, acum vor familie, dragoste, copii, filme…

      Thumb up 7 Thumb down 2
  30. Cum arată un bărbat cu potențial? SINGUR


    Comentariu apreciat. Thumb up 83 Thumb down 1
  31. Pai ele nu-s independente?

    Thumb up 11 Thumb down 4
  32. Daca o are cat de cat (pe aia cu p… ) si ceva bani cam alege el si le da peste bot la “divele” emancipate, cititoare de diverse bloguri…


    Comentariu apreciat. Thumb up 16 Thumb down 0
  33. În loc să se uite la bărbați, mai bine s-ar studia între ele, să vadă fiecare ce oferă și să încerce să fie peste. Atunci le va găsi un bărbat cu potențial și își vor da ele seama, când se va întâmpla asta.


    Comentariu apreciat. Thumb up 14 Thumb down 3
  34. am potențial de 19.5 cm si bmw, pozelele le puteti trimite la amp……..@gmail.com

    Thumb up 8 Thumb down 1
  35. “bărbat cu potențial” WTF ! ? Parca noi barbatii suntem un PRODUS si nu o fiinta umana…
    Din ce in ce mai mult nu imi mai doresc relatii ! Prefer sa stau singur si sa nu mai fac pe placul nimanui.


    Comentariu apreciat. Thumb up 25 Thumb down 8
  36. Botezatu e aici ?

    Thumb up 5 Thumb down 0
  37. Bă frate, multi în ro stau cu părinții. Eu m-am mutat la 27 la casa mea. Cumpărată cu Cash.
    DC să dau banii pe chirie? Păi nu mai bine îmi iau o placă video?
    Aaa.. Și am stat ani de zile în Regie la tătițe.

    Thumb up 5 Thumb down 3
  38. Unii stau cu parintii pentru ca aia or ajuns prea batrani si trebuie sa aibe cineva grija de ei, exista alternativa cu casa de batrani dar daca ala a avut rabdare sa te creasca de la 0 ani ar fi cazul sa intorci un favor.
    Alta situatie este cand batranii au facut ditamai casa si stau singuri in ea desi ar putea locui acolo lejer 2-3 familii. Desigur… cu utilitati si spatii de locuit separate, etc, un fel de curte comuna. Aici ai avantajul ca nu mai tre sa cumperi o bona tailandeza pentru copii.

    Thumb up 4 Thumb down 0
    • Am dat cu plus. Parintii unui amic au vila in centrul orasului. 5 camere, doua bai, pod, garaj; parintii (65+) s-au retras intr-o singura camera. Batranetea aduce o nevoie de spatiu restransa. Mai usor de curatat, mai usor de strabatut cu pasul.
      Omul meu, NORMAL ca sta cu parintii, voi nu ati sta? :)
      Sa nu mai spun cum ar suna in mintea “conlocuitorilor” sa stie ca intr-o vila stau doar doi oameni de peste 65 de ani…

      Thumb up 2 Thumb down 0
  39. Caz concret in cercul meu de prieteni: cuplu, luati, dupa doi ani – divort. Nu stiu de ce, nu e treaba mea. Dupa inca doi-trei ani, el e re-insurat, nevasta+copil+casa+excursii+… , ea e singura, “activitati in asociatii”= e prezenta la orice miting, la orice cacat in Carturesti.
    Eu nu stiu cum arata “barbatii cu potential”, dar am cel putin 4-5 cazuri din astea: dupa divort el si-a facut alta familie, ea “bagabonţeşte” in continuare. Vorbim de oameni de 30-40 de ani, nu de copchii de 18-20 de ani.
    De asta am pus mai sus intrebarea: femeile cu potential, cum arata?

    Thumb up 10 Thumb down 1

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.