TopBlogZosoblack

Am un vecin cu mașini #2

Inspirat de povestea mea, un amic îmi povestește cum e la vecinii lui de vizavi, tot într-o zonă de case din Brașov.

Povestea nu e neapărat despre mașini, cât despre cum înțeleg oamenii drepturile și democrația. Așa. Sunt vreo 3 familii în curte cu 4 locuri de parcare în fața casei. Până anul trecut aveau fiecare familie câte o mașină, deci un loc de parcare liber. Un cuplu care aveau o mașină și-au mai luat una, deși merg împreună la serviciu, iar mașina stă pe loc, după care un alt cuplu au luat o mașină pentru părinții lor (care locuiesc în aceeași casă), deși mașina lor stă acasă, că ea se duce pe jos la muncă, iar el are mașină de serviciu.

Și a venit a treia familie și le-a dat fatala. Aveau o mașină veche, ceva 1999, o gioarsă din aia mică. Au mai luat una la fel, ca să o folosească pentru piese. După care o mașină pentru ea. După care o dubă, pentru că el mai cară uneori chestii cu ea, pe care o parchează în fața casei, nu la atelierul pe care îl deține. După care încă una, tot mică, tot gioarsă. Recent a văzut o mașină nouă în zonă și pare că e tot a lor.

Într-un an de zile, din 3 mașini s-a ajuns la 9 pe 4 locuri de parcare. Și amicul le-a zis să nu parcheze în fața porții lui, ca să poată ieși cu mașina, dar când nu ești singurul prost care și-a luat încă 3 mașini, ci și vecinii tăi au făcut asta, nu mai ai unde parca pe stradă. Așa că o reclamație și o amendă au făcut minuni. Și sunt supărați, că ei au zis să îi caute când vrea să iasă din curtea lui cu mașina, că sunt oameni de treabă și mută mașina care blochează, dar el le-a zis că nu face asta, că nu au de ce să blocheze poarta lui.

Așa e românul: nu contează că nu are unde parca, el își cumpără 4 mașini. Nu contează că nu are nevoie de 12 țevi, dacă lucrează la fabrica de țevi trebuie să fure și el câteva, că nu se simte bine. Dacă a dat o dată muzica tare și nu l-a reclamat nimeni, înseamnă că o poate da mereu.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

45 comentarii

  1. Asa este unul la mine la bloc. Vine la firma pe care o are si, cum nu gaseste loc de parcare mereu, parcheaza paralel cu celelalte masini, dubland parcarea si blocandu-le. Cand a blocat-o pe a mea si m-am dus la el sa-si mute masina si i-am zis ca data viitoare chem politia, mi-a raspuns ca ce, nu ne putem intelege, ca pot sa-l caut sa-si mute masina. De parca eu am timp sa caut pe toata lumea care ma blocheaza…


    Comentariu apreciat. Thumb up 159 Thumb down 9
    • Suna-l de cateva ori pe la 3 dimineata sa isi mute masina ca ai treaba sa vezi cum scapi de problema


      Comentariu apreciat. Thumb up 41 Thumb down 0
  2. Hahaha! Revenim la povestea mea cu avocatul care isi tine colectia de rable in strada.


    Comentariu apreciat. Thumb up 67 Thumb down 3
  3. Imi pare rau sa te dezamagesc, sefu’, dar nu doar romanu e asa, mai ales cand vine vorba de parcare.
    Acolo unde locuiesc (in curand in afara Ieuropii), casa mea e ultima dintr-un asa numit “cul-de-sac” (strada infundata/fundatura) cu 3 case, 2 semi pe o parte, una decomandata pe cealalta. 7-8 metri intre casele de pe o parte si cealalta. Fiecare casa cu vreo 2 locuri de parcare in lateral, in fata garajului). Insa nush cum se face, dar toti (mai putin eu) isi parcheaza masinile cumva in fata caselor (ca sa mearga 1 metru din masina in casa, nu 5). In weekend cand le mai vin musafiri e si mai rau.

    Booon, de cateva ori mi s-a intamplat sa trebuiasca sa le bat la usa ca sa-si mute masinile, sa pot ajunge la locul meu de parcare. Pana intr-un weekend cand venind acasa, erau vreo 4 masini care imi blocau accessul, 2 pe fiecare parte.

    Acestea fiind zise (si conducand deja o masina veche si plina de zgarieturi, de care nu ma doare inima daca ii da cineva o cheie), am oprit-o frumos in spatele alora, blocand complet iesire din “fundatura”, si m-am dus frumos in casa, sa-mi vad de ale mele. Peste vreo 20 de minute am auzit batai in usa, asa ca m-am dus afara in gradina sa-mi fac de lucru cu masina de tuns iarba, tot asa la vreo 20 de minute.

    A trebui sa ma opresc cand vecinul de alaturi m-a rugat frumos peste gard daca as putea sa mut masina, ca se le plece musafirii. Suficient de spus ca de atunci nu s-a mai repetat problema. Cateodata chiar nu ai ce face, trebuie sa le arati ca nu te joci ca sa obtii un rezultat.


    Comentariu apreciat. Thumb up 164 Thumb down 1
    • @Nico – Bo$$, poate la council-ul tau. Dar la al meu te sfatuiesc sa suni Politia, care politie nu vine nici macar in cazuri de intrare prin efractie, daramite masina blocata. Asta daca raspund la telefon.


      Comentariu apreciat. Thumb up 25 Thumb down 4
    • Bo$$ știi ca poți să le tragi fatală fatalităților și să suni anonim la council să le ridice mașinile ,da?

      Thumb up 7 Thumb down 12
    • Franta?

      Thumb up 4 Thumb down 10
    • @Radu Din moment ce vorbesc de Curând în afara europei şi de “council” sunt 99% sigur că e UK.


      Comentariu apreciat. Thumb up 29 Thumb down 2
    • @manu144x. Corect, despre UK este vorba. Unde de altfel nu sunt probleme majore cu parcarea cam pe oriunde te-ai duce (gen plata prin aplicatii cam pe oriunde in ziua de azi, etc.), dar cand vine vorba despre parcarile de resedinta, e dezastru, se lasa cu adevarate razboaie (la mine a fost usor, am auzit de la colegii de munca englezi povesti despre ajuns inclusiv prin tribunale pentru depasirea cu jumate de roata a spatiului driveway-ului.).

      Thumb up 1 Thumb down 0
    • Radu a citit “cul de sac” si a facut legatura cu Franta :))) nici nu a mai contat ca ai zis in curand in afara europei, puteai sa zici si “o tara cu capitala la Londra” ca tot nu conta

      Thumb up 1 Thumb down 1
  4. eu am vreo șase locuri de parcare în curte. 2 acoperite, și cam așa au toți vecinii mei. și toți își țin mașinile în stradă…


    Comentariu apreciat. Thumb up 28 Thumb down 2
  5. Pe termen scurt, in situatia concreta, AIA e calea, reclamatie si amenda pt parcat ilegal si masina ridicata.

    Pe termen lung, in tarile civilizate, problemele astea se elimina cu planuri urbanistice, obligativitate pt locuri de parcare in subteran la constructiile noi, plus amenzi pt parcat ilegal si masini ridicate.

    Civilizatia se instaureaza cu parul, se stabilizeaza in cateva generatii, si se mentine… ati ghicit: CU PARUL.

    Thumb up 10 Thumb down 4
  6. la o masina compacta costurile medii cu taxele sunt aprox 150 euro/an- 50/60 lei impozitul si restul asigurarea. Impozitul auto nu a mai fost marit de cand salariul mediu era 200 de euro. Pentru renoul meu 1.5 deci platesc 40 lei/an impozit….3.333 pe luna – va dati seama ca pe scatofacii astia de rable nu ii tine nimeni sa nu isi umple strada de rable atata timp cat nu ii arde la buzunar.Cred si eu ca aia care mananca parizerul cu tot cu ambalaj care au visat toata viata la o masina, mananca in continuare parizer ca sa-si ia masina, si inca un, si inca una ….si vad dentistul decat in reclamele de la colgate si datoriile curg la intretinere. Pentru majoritatea romanilor masina este luxul absolut- obicei venit din nenorocirea numita comunism unde a avea o masina era culmea cea mai inalta a succesului. Am 3 cazuri in bloc . Cazul 1: familie de 6 persoane in 2 camere cu patru masini din care 2 functionale si decat 1 care o folosesc- audi a6 din 2000. restul le muta intre ele. Cazul 2 domnul fost functionar (ceva bosulet, acum pensionar)la primarie. Are 4 gioarse si nu accepta ca masinile lui nu valoareaza nimic(Cum domne sa o dau pe 500 de euro ca eu am dat 5000 de euro pe ea acum 10 ani-renault megan mk1)- e omul care daca cade o frunza pe masina coboara de la 5 sa o dea la o parte dar de pornit nu porneste dacat una sambata pana la obor si inapoi.Cazul 3 – Taximetristul – colectia de golfuri salvate de la rabla 2007 si asta le schimba locul intre ele impinse 6000 lei datorie la intretinere, daca treci prin fata usii te loveste un damf de nespalaciune de dai in bulimie.
    Ca fapt divers am facut o statistica cu foarte multa munca de teren a gioarselor din sect 2, cu poze locatii etc, pentru a forta primaria/politia locala sa faca ceva. Pe scurt in sectorul 2 sunt aprox 7rable/km stradal in principiu tinute in spatele blocurilor si pe stradutele dintre ele. Sunt 3 mari categorii de rable – 1.cele care nu le mai cumpara nimeni(matiz, cielo, nova, solenza) Masini cu piese scumpe sau greu de intretinut (mercedes bmw anii 1998-2006) si cele care sunt efectiv uitate sau cu proprietari disparuti/decedati (dacia 1300 masini anii 80/90) si ar mai fi subcategoria cu 3-4 rable si care merg cu ratb-ul ca s-a facut 6 lei benzina


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 24 Thumb down 16
  7. Eu am un vecin care are vreo 5-6 dube de 7 tone parcate în spatele blocului. Mai este unu care crește mușchi sub un râci pe post de spațiu de depozitare pentru scule.

    Thumb up 6 Thumb down 2
  8. A … nu, nu este vorba că nu sunt locuri destule de parcare, era chestia cum plm și-a făcut ăla parc auto la bloc, cu locuri închiriate de la primărie. Au fost reclamații… plm, pile. Și ăla cu mușchii crescuți pe sub mașină : Da pe ăla cu dubele nu-l vedeți ?

    Thumb up 4 Thumb down 5
    • NOU
      #30

      Am si eu unu la bloc care tocmai ce era mutat si credea ca mosteneste si locul de parcare (administrat de asociatie) si pilele celui de dinainte.
      Well… ghinon

      Thumb up 4 Thumb down 7
  9. nu aveti vecini care isi parcheaza TIR-ul cu tot cu remorca in fata blocului? amatori…


    Comentariu apreciat. Thumb up 52 Thumb down 1
  10. Locuiesc in Bucuresti, Militari. Blocul e construit in 2012, intr-o zona cu blocuri vechi, leat ’80. Dezvoltatorul a prevazut zece locuri de parcare pe terenul privat din jurul blocului. Unul e al meu, a costat 3.500 euro, e cadastrat ca atare si platesc impozit pe aceasta palma de teren la Taxe locale Sector 6. Pe peretele blocului sunt amplasate cinci semne de tip NU PARCATI! PARCARE PRIVATA! NU BLOCATI ACCESUL!.

    Ei bine, nu e zi lucratoare in care sa nu gasesc blocat fie accesul la locul de parcare, fie locul in sine, cu o masina parcata pe el. Cam de doua ori pe saptamana ma confrunt cu idioti care nici macar nu lasa un numar de telefon in parbriz… Uneori, daca nu plec inainte de 8 spre birou, ma trezesc inclusiv cu masina blocata, pe locul de parcare, de o altă mașină parcată pe stradă, în fața ei!
    În astfel de situații, discuțiile cu autoritatile arată așa:
    – Poliția Locală Sector 6: “Noi nu ne ocupăm decât de locurile de parcare inchiriate de la Primarie…”
    – Poliția Română: “Trebuie să faceți plângere pentru tulburare de posesie împotriva respectivului” (un avocat mi-a explicat că ideea e o idioțenie pură în cazul de față, dar asta mi s-a spus de către respectivii)
    – Poliția Rutieră: “Noi nu ne implicăm decât dacă e parcat pe o trecere de pietoni, sau pe trotuarul din fața intrării într-o instituție publică, sau pe zona de acțiune a unui indicator de staționare interzisă… vorbiți la Locală sau Națională”.

    Concluzia: respectul autorităților române față de proprietatea privată (producătoare de venituri sub formă de impozit) este sublim, dar lipsește cu desăvârșire.


    Comentariu apreciat. Thumb up 27 Thumb down 3
    • Tu esti proprietar pe o bucata de teren, care, daca am inteles bine este lipita de bloc si se termina in strada, nu poate fi niciodata considerata parcare. Daca mai e si o bucata de trotuar intre “parcarea” ta si strada, bucura-te ca nu iei amenda. Deci lasa masina in strada si pe teren pune rosii.

      Thumb up 3 Thumb down 15
    • De ce nu cumperi un blocator de parcare ? (da un google)

      Thumb up 5 Thumb down 1
    • @Andrei
      Locul de parcare este la peretele blocului, dupa el vine trotuar si apoi strada. Dupa cum am spus deja, la primarie este inregistrat ca loc de parcare, deci nu se pune problema sa nu fie folosit ca atare. Nimeni dintre cei cu care am stat de vorba, de la functionari ai ADP la politisti cu diverse afilieri nu a mentionat vreo problema in sensul asta. Btw, locul este doar unul dintr-un rand de sase, toate cu acelasi statut, pe una din laturile blocului, la o strada cu sens unic (pe care se parcheaza deja, “la liber”, pe partea opusa blocului).

      Nu stiu de unde ai scos ideea de amenda, poate revii si explici. Mie mi se pare ca atat dezvoltatorul, care a lasat teren pentru locuri de parcare private (in loc sa faca apartamentele blocului mai mari…) cat si proprietarii de apartamente care au cumparat locurile au procedat corect, reducand presiunea pe spatiile de parcare publice si platind taxe la bugetul local. Dar, daca tu crezi ca noi suntem prosti si ar trebui sa fim amendati (de catre cine?!), fii bun si lumineaza-ne. Poate descoperim ca ideea cu facut locuri de parcare pe terenul dezvoltatorului/proprietarilor e o prostie si mai bine ne inghesuim toti, cum ai zis si tu, “in strada”…

      Thumb up 15 Thumb down 0
    • @Mihai

      Am pus un blocator, dupa o saptamana o toanta cu gipan a venit in viteza, a dat in el, l-a rupt, apoi a dat cu spatele si a plecat ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Am vazut totul pe inregistrarea video a camerei de supraveghere ce acopera zona. Singura mea satisfactie a fost ca proasta si-a facut ferfenita bara masinii…

      Thumb up 15 Thumb down 0
    • @S.S.
      Daca drumul de acces (cel cu trotuar) este privat, al devoltatorului/blocului nu e nici o problema cu parcarea, asa cum e.
      Daca drumul este public, al primariei, legislatia nu permite trecerea peste trotuar, pe toata lungimea, pentru a parca pe un loc privat. Parcarea privata trebuie delimitata, se aproba o cale de acces catre parcare (adica o bucata din trotuar va fi desemnata prin autorizatie ca drum de acces catre parcarea privata), intri intr-un drum de servitute, de asemenea privat, catre locul de parcare individual.

      In cazul tau, daca a doua varianta este cea corecta, catre parcarea de 6 locuri ar trebui facuta o cale de acces/iesire, sa dai intr-un drum de servitude privat pe care sa ajungi la locul tau privat. Este ca o curte interioara cu un singur drum de acces. Faptul ca pe toata latimea se intra in parcare nu este legal. Imagineaza-ti ca intr-o zi autoritatea publica va dori sa delimiteze spatiul public de cel privat, printr-un gard, perfect legal si voi va trebui sa solicitati acces la imobil, daca nu exista deja un altul. De asta nu cred ca exista autorizatie de parcare aprobata de primarie in situatia data. In acte. Ca in realitate e altceva….

      Thumb up 1 Thumb down 2
  11. Ce probleme au unii, tatii. Anosta viata.

    Thumb up 4 Thumb down 15
  12. Cel mai meseriaș era nea Titel, care la 05.00 AM își pornea camionul de 5 tone în fiecare dimineață. Camionul nu pornea din prima. Noi, în schimb, ne trezeam destul de repede


    Comentariu apreciat. Thumb up 28 Thumb down 3
  13. La noi, în Berceni, principala problemă sunt cei care vin cu dubele de la muncă și le parchează în fața blocului. Înțeleg că te bucuri când iei mașina de la muncă acasă, dar când ai o dubă de 6-7 metri, nu te gândești că n-ai unde să o parchezi?

    Thumb up 13 Thumb down 0
  14. Stau de doi ani la casa, am vecini super ok, nu exista probleme cu parcarea. Stau “la porumb” in prelungirea Ghencea, intr-un “cul de sac”, vecin cu un lot de teren cu porumb pe el si inca doua loturi cu buruieni. Desi avem toti cate doua locuri de parcare in curte, din 16 vecini cati suntem, vreo 8 isi parcheaza masinile pe unul din loturile cu buruieni. De lene sau ceva. Si ce sa vezi, pe grupul de whatsapp al “comunitatii” incep mesaje de genul “care mi-ai ridicat stergatoarele, nu poti sa ma intrebi direct ce problema ai cu masina mea?”. Bun, ideea e ca s-au inmultit masinile si vizitatorii, dar nu exista mai mult de doua masini per casa. Oamenii tot parcheaza pe lotul gol si incep cumva sa se incurce intre ei. Pe proprietatea altcuiva. Am intrebat si eu pe unul si altul de ce prefera parcarea in camp, cand are loc in curte? Raspunsul a fost cel intuit: mi-e mai comod asa, ca am drumuri dese, etc, trebuie sa deschid portile des. Deocamdata nu a fost sparta nici o masina de tigani sau ceva.

    Treaba e ca oamenii astia ce-si tin masinile in afara proprietatii au inceput sa acumuleze chestii prin curte pe locurile de parcare pavelate, gen cusca pentru caine (ca e pacat sa o pui pe gazon, nu?), cauciucuri, o debara pentru grebla si masina de tuns iarba, chestii ca la casa. Ma uit ca unii chiar nu mai au loc de parcat masina si daca ar vrea, pentru ca nu au o problema cu inghesuirea masinii zilnic. Ca asa e la romani, orice improvizatie devine cea mai trainica lucrare.

    Ba unul a propus sa betonam (cu totii, ca suntem comunitate) LIGHT locul ala unde se parcheaza masinile. Eu le-am spus clar ca asa ceva nu e permis, e constructie pe proprietatea altuia si luam cu totii amenda fara discriminare daca face proprietarul reclamatie. Am putea sa-l intrebam daca e de acord ca pana se apuca de construit sa facem asta, nicidecum fara acordul lui. Iar bani pentru confortul celorlalti nu dau, ca eu parchez masina in curte. Pai sa facem light, adica 3-4 cm de ciment, cat sa nu mai fie noroi cand ploua, dar daca proprietarul se apuca de contruit, sa fie usor de scos cu lama. Nope.

    Va zic, vor fi probleme cand maidanul ala nu mai poate fi folosit la parcat masinile. De parcat in curti tot nu vor putea, ca trebuie sa faca modificari, vor parca pe strada, in fata portilor celorlalti.

    Thumb up 7 Thumb down 0
    • Asa si la mine, stau in capatul strazii, pe lateral. Vecinul de peste drum de mine si-a facut garaj direct la drum, de-ala cu usa mare, sa incapa multe masini. Si le baga acolo seara, in rest stau in fata casei, noroc ca mai ramane pe drum loc de inca o masina, sa trec pe langa el. Cand spala masina sau o aspira, o scoate in drum si da-i cu presiune, ca in spatele blocului.
      Doar eu vin acasa, deschid poarta, bag masina apoi o inchid, poate ma misc mai usor, ce sa zic. Spal masina in curte, nu fac apa pe drum, o las deschisa sa se aeriseasca daca curat si inauntru etc.
      El are 10a de teren in total, eu 7. In spate la garaj la el e mult gazon, unde na, nu e voie masina, ca se strica :)

      Thumb up 1 Thumb down 0
  15. Ba, avem in familie 4 masini pentru mine, mother and father. Cum ii conving sa vindem una ?!!

    Ei stau intr-un oras eu in altul. Ei is pensionari/lucreaza de acasa. Mai au un drum la agricultura, de hobby. Ne-ar ajunge si doua. Nu sunt gioarse. Avem loc de parcare pt toate in curte, in sir indian. Dar 4 e prea mult.

    Thumb up 3 Thumb down 0
  16. Plot twist: ăla cu 4 mașini a făcut un accident cu una și o vinde pe alta ca să o repare pe aia cu care a făcut accident.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.