Tot ce trebuie să știi despre moțiunea de cenzură

Chiar acum în Parlament se discută moțiunea de cenzură, aia cu care s-au tras pe cur ăștia vreo două săptămâni și ar urma să stabilim dacă rămânem cu această creatură comică drept prim-ministru sau punem alta, aia cu o singură sprânceană ce atârnă într-un sacou ce pare cumpărat de la second. Mă refer la acel hazliu muppet de Ludovic Orban, om care n-a avut ocazia să vorbească suficient ca să ne arate tuturora că e cam la același nivel cu Dăncilă și restul nuntașilor.

Dar ce este cu adevărat important este întrebarea următoare: în viața ta de până acum, în cariera ta profesională, în tot ce faci zilnic, cât de mult a contat cine e prim-ministru în țara asta? Cu cât te-a ajutat Cioloș la flori și curățenie în balcon, Năstase la deadline, Victor Ponta la realizat o ciorbă bună. Gândește-te că o ciorbă faci o dată pe săptămână, Ponta a fost premier cam 100 de ciorbe. Dacă răspunsul este că oamenii ăștia ți-au influențat foarte mult viața de zi cu zi, înseamnă că trebuie să-ți schimbi jobul, fratele meu.

Dacă răspunsul e că trebuie să stai cu ochii pe ei ca pe butelie că altfel se pun pe furat, înseamnă că n-ai fost deloc atent la ce se întâmplă în ultimii ani în București. Faptul că s-a stat cu ochii pe ei nu i-a oprit să fure cu două mâini, ba chiar se gândesc să-și facă o clinică numai a lor unde să-și implanteze mai multe mâini să fure cu patru mâini, iar pe a cincea s-o folosească pentru telefon și trolaj pe Facebook.

Dar dacă răspunsul este că „nu, deloc, fraierii ăștia nu-mi influențează viața”, atunci am o veste bună. Închide televizorul, tab-ul cu Digi24, Hoțnews sau GeForce Media, ieși afară, e o zi frumoasă și avem atât de multă treabă de făcut.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

138 comentarii

  1. @zoso – deci sa-i las in pace pe Dancilii de la Ploiesti, si sa-mi vad de viata mea de corporatist, ca de acolo vine banul?


    Comentariu apreciat.831
    • wtf, mă intrebam când am scris articolul…

    • Disclaimer: e posibil ca opiniile autorului articolului să nu coincidă cu cele ale proprietarului blogului, de-aia e și pus numele sus, după titlu.

    • @zoso, pune și tu la finalul articolului ceva mai vizibil “ș-am scris această carte eu, căprarul Nicolaie”


      Comentariu apreciat.900
    • @Eftimie, frate, tu nu aveai blogul tău? Nu merge treaba?


      Comentariu apreciat.1046
    • Cine cacat sa-l citeasca acolo unde sterge orice comentariu umpic critic?


      Comentariu apreciat.621
    • Poti lua exemplu de la domnul Gigi Becali, care s-a cait si s-a intors catre Dumnezeu, iar acesta L-a primit inapoi cu bratele deschise, iar acum e un roman cu adevarat fericit. Sa ii dea Dumnezeu sanatate, ca e om bun!

      100
    • @zoso – incep sa cred ca vrei sa scapi de unii dintre noi, de tot ii scoti pe astia doi guest authors la inaintare.
      Iar in cazul meu mai e si mizerabilul ala care te-a balacarit pe unde a apucat, la comentariile caruia guest authorul moderator imi sterge indemnurile la banare.

      20
    • am oferit blogul meu și către tine de câteva ori. ai refuzat.

      de iuda știu, îi pare și lui rău de cum s-a comportat.

    • @zoso – nu am refuzat, dar dureaza pana pun ceva pe hartie.
      Am promis o filmare cu soferi in Brasov – e inca la stadiul de filmare needitata. Cand ajung la ea, vine. Faza cu rablele de la Ploiesti e in desfasurare. Vine si aia. Deocamdata e cu un pic de penal, si nu pot spune mai multe, pana nu se afla faptasul.

      Maimutoiul ala de pe TT/FT m-a balacarit si pe mine, fara sa ma cunoasca. Aia e buba. Am crezut ca aici n-o sa-i vad moaca in vecii vecilor. Vreau sa citesc zoso.ro nu mizeriile aluia.

      00
    • da, dar eu am 39, cât crezi că o mai duc?

  2. nici nu mă miram: analfabetismul politic și habarnismul social în maximă etalare!


    Comentariu apreciat.10752
    • Apropo de habarnism social, cum caracterizezi intervenția ta?

    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]


      Comentariu nasol. 1641
    • Strict pe treaba cu “mânutele verzi zice ca eu sunt mai bun ca tine” sau “mânutele verzi indica ca eu sunt mai putin analfabet decât tine, urrrraaaaa!”, iti arat o chestie imediat. Iar Vali iti poate confirma ca nu am acces la backend-ul cu mânute.

      Stiu ca am mai abordat chestia asta in alte comentarii, dar mânutele verzi nu valideaza absolut nimic, in afara de o mediocritate cu care ne mândrim zilnic.

    • @ fluture, ți-am mai spus, eu nu am ce discuta cu tine. opiniile tale îmi sunt total indiferente (asta subiectiv, că, obiectiv, opiniile tale sunt inutile oricui), așa că nu înțeleg de ce te bagi în seamă. în rest, ca să-ți răspund, totuși, cu un respect pe care nu-l meriți, invocarea chestiei cu mânuțele e strict ca deschidere a unui dialog, nimic altceva. chiar îmi face plăcere să arăt cât de habarnist social e eftimie, dar o luăm așa, cu grijă, să nu facă, săracul, vreun acv.


      Comentariu indecis. Tu ce zici?2625
    • Norocul meu e ca ideile tale sunt foarte relevante. Pentru ca asa au decis mânutele verzi.

    • nu-i așa că te simți foarte sigur că la tine mânuțele nu se aplică? în rest, eu am fost taxat pentru aroganță, ceea ce e corect, dar chiar îmi permit să fiu arogant față de tine sau eftimie. și asta fără să fiu cu nimic deosebit, ci doar pentru că voi sunteți cum sunteți.


      Comentariu indecis. Tu ce zici?2512
    • Mânutele alea rosii ti le-am dat numai eu, intr-un interval de 10 minute. Ca sa intelegi relevanta lor. Dar tu continua sa crezi ca asta caracterizeaza relevanta unei idei emise de augusta ta persoana pe aici…

    • „Mânutele alea rosii ti le-am dat numai eu, intr-un interval de 10 minute.”

      fluture, pentru chestia asta ar trebui să zbori de pe aici, că ai încălcat major regulile jocului (bine, sincer, bănuiam: niciodată un comentariu nu adună atât de repede aprecieri sau dezaprobări, dar eu nu sunt omul care să acuz fără dovezi). așa că pa, pentru totdeauna, în orice context de pe aici


      Comentariu indecis. Tu ce zici?2210
    • Dintr-o data ai devenit si delirant. Auzi la el, “regulile jocului”. Te-am avertizat in comentariul de dinainte ca nu am acces la backend-ul care gestioneaza asta si Vali iti poate confirma. Ti le-am dat ca sa-ti arat si tie si celorlalti mediocri care o dati cu “validarea mea prin mânute verzi” sau “invalidarea ta prin mânute rosii”, ca acestea nu au nicio relevanta.

    • Fluture, cine a zis ca visul tău cu autoguvernarea este doar utopie?
      Uite ca aici autoguvernarea funcționează, toata lumea respecta regulile jocului, dacă nu, se cere singur dat afara! 😃

      60
  3. Da Eftimie, de aia avem autostrăzi, spitale, mediu de afaceri corect etc. și ne lipsesc hoții, corupții, combinatorii pe bani publici că-ți faci tu treaba și nu contează cine este primul ministru! Cred că ești într-o mare eroare și cred că nu e prima dată când defilezi cu marota asta!
    În altă ordine de idei îmi calc pe suflet să-ți dau o replică pe blogul ăsta deși aș prefera să o fac pe tarlaua ta! Poate faci ceva în privința asta!?


    Comentariu apreciat.1985
    • Subscriu total.


      Comentariu apreciat.452
    • Cand dai cu masina in groapa aia nereparata de 2 ani sa te gandesti ca tre sa tragi mai bine la munca ca ai de reparat :)


      Comentariu apreciat.962
    • Eftimie, daca ai trai singur, singurel pe o insula in Oceanul Indian, politicienii ti-ar influenta viata si acolo.

      Analfabetismul functional, politic, financiar si absenta simtului de comunitate ne trag rau de tot in jos, dar tu continua sa macani. De aia tarile dezvoltate au o educatie civica fara cusur, ca sunt dezvoltate – sau de fapt e invers?! Oh snap!!!


      Comentariu apreciat.813
    • @Zanghe Pentru că prim-ministrul l-a obligat pe omul care a asfaltat strada s-o facă prost.

      @Theo faci confuzie între educație civică, care presupune să te simți responsabil pentru chiștocul aruncat pe stradă și frecat cariciul trei ore pe zi discutând politică.

    • “Pentru că prim-ministrul l-a obligat pe omul care a asfaltat strada s-o facă prost.”

      mai ieri, jurnalistii de la recorder iti aratau ca baietii aia fura lemn cu ajutorul autoritatilor si ministrilor.


      Comentariu apreciat.470
  4. Îmi cer scuze că întreb din nou, mai există alte surse?

    http://www.cdep.ro/pls/dic/htp_direct?jw_stream=0&idl=1

    10
  5. Eftimie, acum vreun an a mai scris un idiot ca “politica nu ii influenteaza viata”. Ei bine, si acum mai sunt scuipati verzi prin diverse incaperi ale blogului…

    • N-are cum. 😁


      Comentariu apreciat.211
    • A, bun, cred că am și văzut articolul ăla. Altfel, totul bine, ok? Presupun că nu s-a schimbat nimic, nu?

    • Eu chiar am vrut să las un comentariu, credeam eu amuzant, că Fluture era de fapt Eftimie sub pseudonim. Dar acum vad ca are si dialoguri cu el însuși, și nu ar fi frumos să fac mișto de un tip cu tulburări de personalitate multiplă.


      Comentariu apreciat.382
    • Deci ai vrut dar n-ai vrut, iar intr-un final ai lasat, totusi, un comentariu. Spune sincer, care din personalitatile tale a vrut si care n-a vrut?

    • Fluture si ideea lui ca politica nu ne influenteaza viata:)))))

      Sa mai spui chestia asta cand te duci la Directia taxe si impozite sector 5 :) Sa-mi spui ca dupa 2 ore de stat degeaba la coada nu-ti influeneataza politica viata. Seful care e acolo sigur nu e numit politic, si sigur eu un manager foarte bun.


      Comentariu apreciat.253
    • Fluture – just my 2cents – e o diferenta intre 5% impozit pe dividende si 10(sau 16% ca nu mai tin minte exact cat era). Si pentru asta eu ar trebui sa votez PSD ;)

      31
  6. Normal ca nu vine Dancila sa-ti faca ciorba sau Ludovique sa-ti cante seara la balalaica, adica nu au o influenta directa, dar influenta lor indirecta e cu atat mai mare
    Nu cred ca iti e indiferent daca ajungi acasa seara cu o ora mai devreme, sau se scad anumite impozite si ramai cu mai multi bani in buzunare, sau iesi viu din spital. asa ca eu cred ca gresesti

    Si vezi ca acum vreun an a mai scris un idiot ca “politica nu ii influenteaza viata” si si-a cumparat niste camere frigorifice pentru carnea primita


    Comentariu apreciat.813
  7. Deci am avut impresia ca am recitit articolul lui Fluture in care ne spunea ca politicul nu ne influenteaza vietile.


    Comentariu apreciat.580
    • Si eu la fel! Acum stau si ma gândesc daca nu cumva Eftimie e cel care a scris textul ala cu “politica nu ne influenteaza viata”. Hm!

  8. Tin si acum minte postul ala de pe blogul tau cu “Ziua cu cele mai putine erectii” despre stresul pe care il resimteam in perioada cu OUG 13 si implicarea pe care o manifestam cu totii – astia din bula. Ce s-a schimbat intre timp?

    (Simtindu-se dezamagit)

    91
  9. Cand guvernul va decide ca toate corporatiile sa primeasca un sut in fund afar’ din romania, ca noi suntem daci liberi si ne facem intreprinderile noastre, sa vedem cum mai zici ca politica nu influenteaza viata de zi cu zi.

    Daca nu influenteaza, atunci de ce nu traim si noi ca elvetienii???


    Comentariu apreciat.546
    • Jupâneasa, dar de ce nu traiesti TU ca elvetienii? Ce te impiedica, pe tine, personal, sa traiesti ca elvetienii?

    • Da’ cine a zis ca nu traiesc ca elvetienii?

      In schimb, oamenii din jurul meu nu traiesc si as vrea sa traiasca si ei. Adica, sa traim cu totii. Ca asa, m-as muta in Elvetia. Dar uite, pentru ca traiesc ca elvetianul, imi pasa si de comunitate, nu doar de curu’ propriu… ca romanu’.

      Oh wait, tocmai am aflat de ce nu traim ca elvetienii…


      Comentariu apreciat.565
    • Pai si de ce nu-i ajuti TU pe vecinii tai sa traiasca ca elvetienii? Uite, vad ca si cu PSD la putere, tu traiesti deja ca elvetienii, da-le si vecinilor pontul, sa traiasca si ei la fel.
      A, nu, tu vrei ca cei de la putere sa-i ajute pe vecinii tai…

      Hm, ia uite cum am aflat de ce nu traiesc vecinii tai ca elvetienii…

    • In Romania chiar si daca esti Cumpanasu nu trăiești ca si un elvețian, pentru că la un moment dat tre sa iesi din casă, tre sa mergi la doctor, tre sa cauti un loc de parcare, tre sa deal cu statul român, tre sa respiri etc.


      Comentariu apreciat.383
    • Stau in zona de nord a bukure$tiului. Aici, toti traim ca elvetienii.

      https://media.giphy.com/media/4HrukRbktF3plrl5K4/giphy.gif

      1014
    • @Zorro
      Exact. Doar ca fluture prefera sa se ia de chestii marunte, ca atat poate. Si apoi se intreaba de ce e tara asta fix asa. Eu zic una si el se ia de cu totul altceva. Zici ca e bunica-mea. Ii zic sa nu mai voteze cu PSD, ca nu e relevant ca le mareste pensiile, ca uite, cresc si preturile la mancare si cresc si taxele. La care ea, senina: “Pai atunci voteaza cu PSD, sa iti mareasca si tie ceva!”.
      Oricum el vine si isi da cu parerea fix degeaba, avand in vedere ca nici nu locuieste in ro. Dar stie sa bata obrazul de simt civic si altele…

      Acum inteleg de ce nu il place lumea.

      PS: Nu, nu traiesc ca in Elvetia. Doar il trollam pe domnul moralist, care scrie ne scrie din franta, despre cum nu ne afecteaza politica si ca nu ne impiedica nimic sa traim ca in Elvetia.


      Comentariu apreciat.373
    • Jupaneasa: ti-am demonstrat in 5 rânduri si 3 intrebari, folosind fix cuvintele tale, ca esti in eroare. Te-ai scremut acum sa ma bestelesti, luandu-l pe Zorro martor.

      Daca ai fi onesta, ai reciti scurta noastra conversatie si ai vedea unde iti este eroarea. Dar n-o s-o faci, pentru ca e mai usor sa comentezi aiurea pe blogul lui Vali decât sa pui doua sinapse cap la cap.

      Continua sa te uiti la televizor in timp ce altii sunt responsabili de ce nu traiesti tu ca elvetienii. Si trolleaza-ma pe mine, ca e mult mai usor decât sa-ti multiplici sinapse.

    • Nu ma uit la tv si lasa-ma cu imbarligaturile in cuvinte, ca stiu multi ca tine, care doar dau din gura si cam atat. Esti exact ca un PSD-ist. Ai probleme si suferi de lipsa de atentie, cauti prin comentarii pe cineva de care sa te legi si apoi incepi sa comentezi ca prostul. Nu ma intereseaza parerea ta, esti un bufon si atat.
      Nu stii viata mea, nu stii nimic despre mine, nu stii cine sunt si ce fac, nu stii ce salariu am, unde locuiesc, nu stii absolut nimic. Vezi-ti de ciorba ta si nu iti mai da tu cu parerea despre cum traiesc eu sau la ce ma uit eu.

      Nu exista nicio eroare in conversatia noastra, am spus ce am spus in primul comentariu. Politica din ROMANIA ne afecteaza viata in mod negativ. Era comentariu la un articol care NU ESTE SCRIS DE TINE.
      Daca a iesit PSD la putere atatia ani, nu inseamna ca EU am votat cu PSD, sau restul care ne plangem pe aici. Toti incercam sa gasim o solutie, sa schimbam ceva, tu vii si faci nimic. Dai din gura, cum ca ar trebui sa ajutam noi comunitatea. Stii tu ca nu facem asta? Ce stii tu? Stii NIMIC. Bufonule.
      Tu ai decis sa te bagi in seama cu mine, neinvitat.

      Ramai la tine acolo, in franta si nu-ti mai da cu parerea despre chestii care nu te afecteaza PE TINE.


      Comentariu apreciat.653
    • Aha. Bine, draga, daca zici tu, cum sa nu.
      O sa te intreb pe tine unde sa comentez si unde sa nu comentez. Facem cum vrea pula ta.

    • Te rog sa-mi trimiti cerere, in dosar cu sina.


      Comentariu apreciat.523
    • @Jupaneasa- de cand am aflat ca si future e pe franța, mi-am depus cererea de renunțare la cetățenia franceză. Te pwp jos!

      47
  10. E suficient să mori o singură dată pe cine știe ce drumuri pline de căruțe prin sate pentru că nu ai autostrăzi să vezi dacă te influențează. Sau în spital.
    Sau poate te întâlnești cu unul din sutele de infractori eliberați mai devreme și îți iei bătaie pentru un telefon, ca un coleg de al meu când s-a întâlnit cu 3 care nu îi influențau viața până l-au pus la pământ. Acum i-au influențat un ochi, coastele, nasul. Încă nu l-am văzut, că o lună de zile tot l-au influențat îngrijirile medicale.
    Sau dacă 30 de ani nu mori și mori o singură zi e practic 0.000001% deci neglijabil?


    Comentariu apreciat.1055
    • Votul ala negativ sa știi că il ai de la fluture & Co


      Comentariu apreciat.311
    • Dacă știi că sunt căruțe prin sate de ce conduci ca un bezmetic? Totodată, ai impresia că dacă infractorul ăla stătea 6 luni în plus nu te jefuia? Ai idee care sunt datele de recidivă, sau doar ești nervos? Colegul tău știe datele de recidivă, sau îl hrănești tu cu otravă de-asta de ignorant de la tine? Te simți un pic responsabil pentru mizeria pe care o răspândești sau tot premierul este vinovat?

    • Ca să nu moară Eftimie curios:
      “Doi dintre cei trei au antencedente penale, având la activ alte tâlhării și furturi.

      Se pare că unul dintre cei trei mai este suspect într-un alt dosar de tâlhărie cu violență.”

      Am verificat și nu mama i-a lăsat liberi. Eu nici atât, deci cred că cel puțin noi doi nu suntem de vină.

      Despre aia cu mersul mai încet nu mai zic nimic, îți urez doar să faci sute de km prin țară mergând mai încet și tot mai încet, forțat de TIR-uri să ieși de pe drum etc. Nu îți urez să pățești cum a pățit un prieten care a luat în beznă o căruță pe jumate fiind nesemnalizată și condusă de unul mort de beat pe care poliția nu l-a găsit deși urmele duceau până la casa lui pentru că e riscant și se poate muri.

      În rest refuz să cred că un om întreg la minte vine cu asemenea idei și nu trollează. 🤯


      Comentariu apreciat.513
  11. Guvernarea PSD mi-a futut o marire de salariu, prin plimbarea contributiilor, nescutirea de scutiri si asa mai departe. Anul trecut, cand sa vina marirea… Ne pare rau, bugetul de anul asa doar atat permite. Firma a avut pierderi pentru ca a trebuit sa acopere gaurile din salarii.


    Comentariu indecis. Tu ce zici?3012
    • Awww, vezi că patronache te-a mințit un pic la faza cu mutarea contribuțiilor, sau nu-și plătea partea de contribuții de a avut gaură. Sursa: lucrez într-o firmă de IT unde nu s-a întâmplat asta ;)

    • Poate firma voastra nu oferea scutirea de 10% din cauza ca nu se incadra pentru ea. Toate companiile IT din Timisoara au fost afectate de asta si toate au ales sa puna bani din buzunar pentru ca salariile sa ramana la fel. Sursa: lucrez in Timisoara si am prieteni prin toate companiile mari de aici.

      204
    • Așa, deci plimbarea contribuției n-a fost problema. Cu aia doar ai mințit un pic. Nu ți-a mărit patronache salariul că cică trebuie acum să acopere cei 10%. Bine. Schimbă-ți jobul dacă crezi că meriți mai mult. Hai la noi la firmă, facem prima de angajare jumi-juma. Mută-te din Timișoara.

    • N-am mintit un pic, stai sa explic, ca tu poate nu esti la curent cu ce-au facut astia. Explicatia de fapt o iau de pe ziare.com, sa nu incurc cifrele:
      “Mai exact, dupa mutarea contributiilor de la angajatori la angajati, s-a majorat teoretic salariul brut si, ca atare si baza de impozitare pe salariat. Pentru ca taxele sa nu creasca, Guvernul a scazut contributiiile sociale de la 39,25% la 37,25% si a redus impozitul pe venit de la 16% la 10%, pentru salariatii din intreaga economie.

      Insa salariatii din IT beneficiau pana la revolutia fiscala de impozit zero pe venit, motiv pentru care scaderea de impozit de la 16% la 10% nu a avut niciun efect compensatoriu pentru ei, din contra i-a afectat grav. Astfel, angajatorii ar fi trebuit sa suporte costuri salariale mai mari pentru ca salariile nete sa nu scada dupa mutarea contributiilor.”

      Deci mutarea contributiilor a generat o avalansa de schimbari. Daca era mutarea facuta cu cap, nu se ajungea aici. Sa-mi schimb jobul din cauza ca au fost prostii la ski in 2016? Tot in IT o sa lucrez, tot intr-o tara condusa de incompetenti. Cei 10% nu au ajuns la mine, pentru ca eu nu eram scutit de impozit si n-am fost afectat de manevra, dar compania a pierdut cateva milioane de euro si bugetul de mariri a fost afectat anul trecut, iar asta a afectat toti angajatii.


      Comentariu apreciat.275
    • @Eftimie: aici esti pe langa subiect, omul chiar are dreptate. Mutarea contributiilor la firmele de IT cu scutire de impozit a insemnat impozite mai mari. Platite initial de firma (cum a fost si cazul meu), dar decontate ulterior tot de noi, prin majorari ulterioare mai micute.


      Comentariu apreciat.372
    • Băi, încetați cu majorări salariale mai mici sau zero, sunteți penibili. Schimbați jobul dacă nu vă convine, dacă valorați mai mult. Nu mai dați vina pe guvern și patron, plm.

    • Eftimie, scoate capul din cur si recunoaste cand nu ai dreptate. Te-ai suparat ca ti-am stricat gluma din articol? Tu ai intrebat daca ne-a afectat vreodata guvernul in ceea ce facem, eu ti-am raspuns ca da, m-a afectat direct guvernul, acum o dai la intoarsa ca nu politica de vina. Nu stiu in ce firma de apartament lucrezi tu, dar in companiile astea mari maririle anuale sunt ceva obisnuit. Noi in IT scriem cod, nu glume, iar in domeniul asta exista o marire minima care sa tina pasul cu inflatia, la care se adauga marire pentru performante speciale. Nu ma cred eu special, toti din companie au primit mai putin fata de anii trecuti. Ni s-a explicat frumos faptul ca trebuie sa strangem cureaua o vreme, pentru a ne incadra cat mai aproape de tinta de profit stabilita in cadrul concernului. Motivul pentru care am iesit din limita aia? Guvernul, in pula mea, ca a schimbat legea peste noapte, lucru care nu se face atunci cand stabilesti bugete si treburi pe timp lung. Dar nu, noi suntem penibili, nu articolul tau.


      Comentariu apreciat.484
    • Mă scuzi, eu nu sunt miner sau muncitor și nu-s plătit la piesă ca tine. Îmi pare rău că jobul tău depinde doar de Guvern. Înțeleg că nu poți să-l schimbi pentru că nu poți face ceva mai bun sau mai bine plătit.

      Nasol și ce v-a explicat managerul firmei și bine că ați rămas. I-ați dat un semnal important, o să te prinzi tu care când o să fii mai bătrân.

      (Ca idee, cheltuielile salariale mai ales la grunți sunt cele mai mici cheltuieli din cadrul unei firme. V-a mințit ăla și voi ați halit-o cu sete)

    • Eu recunosc, atat pot, atat fac, dar macar nu scriu articole pe net despre lucruri pe care nu le inteleg.


      Comentariu apreciat.420
    • E, lasa Skyler, n-oi scrie tu articole despre lucruri pe care nu le intelegi, dar scrii suficiente comentarii despre lucruri pe care nu le intelegi… Aviz amatorilor.

    • @Skyler
      Logica ta nu este ok, findca nu firma oferea scutirea de impozit de 10%, ci statul. Statul a preferat sa nu încaseze niște bani de la tine ca angajat în IT, pentru ca tu sa te bucuri de acești bani.

      Si da, cei care la data întrării în vigoare a legii erau angajați în IT și plăteau impozit, după aceea au simțit o mărire a salariului.
      Problema a fost la cei angajați ulterior, unde cei 10% nu au mai contat pe nicăieri la cei scutiti de impozit, doar omul ar fi trebuit sa fie atent când i se propune salariul, sa fie informat ca firma ii da niște bani mai mulți fiindca el beneficiază de acea scutire..

      OK, planuri, bugete, etc., am mai auzit la câțiva placa asta și chiar nu mi se o atitudine faire din partea unui angajator care nu e tocmai srl-ul din colt.

      28
    • Mihaela, eu nu plang firma aici pentru ca a trebuit sa puna din buzunar. Inteleg ca era o scutire de impozit (de care am zis ca eu nu beneficiez acum), dar eu acuz guvernul pentru modul in care a facut acea schimbare, foarte imprevizibila, fara sa discute cu mediul de afaceri, au dat-o in bara, au modificat iar, au stricat iar altceva si tot asa. Unele firme, printre care si a mea, au taiat din cheltuieli pentru a acoperi miscarea asta, ce a rezultat in micsorarea bugetului de mariri.
      Putea patronul sa taie din alta parte? Posibil. Nu stiu ce alte bugete permiteau asa flexibilitate, dar eu sunt de parere ca exista o legatura directa intre actiunea guvernului si micsorarea bugetului, chestie ce putea fi evitata.

      123
  12. Trebuie ca esti pe marfa de calitate pe termen lung din moment ce viata ta de zi cu nu-ti este afectată de politic. De la infrastructura proasta (gropile in care dai, țevile care se sparg, apa calda pe care nu o ai) pana la condițiile din spitale, traiul pensionarilor, prostia din școli, lipsa de justiție fata de ăștia de ne fura pe fata, toate sunt, deși nu ar trebui, legate de malignitatea asta politică din ro. Ca esti tu mai boem, mai egoist, mai lipsit de nevoi sau empatie sau ca pur si simplu ti se rupe cum vei trăi peste 10-15-20 de ani, e dreptul tau, zic doar ca daca societatea ar fi compusă doar din jemonfisisti ca tine, nu stiu daca azi am fi fost ieșiți din peșteră.


    Comentariu apreciat.651
  13. Da boss, trebuie sa imi schimb jobul. Ca mutatul contributiilor de la angajator la angajat a afectat doar o parte din joburi. Ca impozitul progresiv propus de USR o sa afecteze doar o parte din angajati – doar imi schimb jobul. Ca scosul scutirii de impozit la IT-isti propus de PNL nu ma va afecta absolut deloc.

    Tu esti intr-o bula ca nu te-a afectat deloc.


    Comentariu apreciat.395
  14. Stai putin sa inteleg – autorul se intreaba cum ma afecteaza cine conduce tara si aduce non-argumente drept argument?
    1. Dau bani statului, dar banii mei, in loc sa fie investiti in infrastructura, spitale regionale, scoli – sunt papati de camarila de partid. Adica sprijin si crima organizata.
    2. Mistocareala ieftina – cica sa vina fizic ala sa ma ajute cu ceva – cam pe la 8 ani am realizat ca un conducator deleaga si ca afecteaza viata tuturor – era pe vremea cand Ceausescu a hotarat sa plateasca intreaga datorie externa a Romaniei. Era sa iau foc de la lumanarea la lumina careia imi faceam temele (mi-a luat foc motul de la caciula, era si frig in casa, era iarna, ne incalzeam la foehn cand nu mai simteam picioarele, Constanta 1988, nu Cucuietii de Deal).
    3. Asta ca nu conteaza cine ne conduce e absolut uluitor de uimitoare. E totuna cu a pune egal intre Hitler si Stalin pe de o parte si Reagan sau Clinton de cealalta (cele mai bune administratii americane in opinia mea). Sau administratia chineza egal administratia suedeza, finlandeza, norvegiana. Si a spune ca nu conteaza, oamenii au aceleasi sanse cu ele.
    4. Negarea completa a diferentelor dintre oameni – comunistii te numeau tovaras NUME versus cea occidentala care te numea domnul PRENUME. Daca nu intelegi fix lucrul asta, la ce mai scrii? Faptul ca ai unde sa scrii nu-ti da si dreptul de a scrie, trebuie sa aduci ceva, nu doar sa scrii.


    Comentariu apreciat.261
  15. da, ponta m-a ajutat, clar. a scos pfa-urile si am facut si eu carte de munca in sfarsit. da, ponta a mai ieftin un pic viata si cursul de schimb. altii, doar in rau sau spre nimic. deci este important cine ne conduce, mult mai important decat pare!

    610
  16. Politicul nu iti afecteaza viata?
    Pe aceeasi idee nici vremea nu te afecteaza odata ce tu stai in casa. Problemele incep sa apara cand vrei sa iesi din casa. In functie de vremea de afara mai pui sau scoti o haina de pe tine.

    Asa si cu politicul. Nu te afecteaza daca stai la loc caldut, insa iti dai seama de efect cand ai de a face cu institutiile statului.

    Probabil ca autorul articolului traieste in alta tara sau acest articol este scris in ideea de a genera comentarii si trafic. Altfel, nu inteleg cum poti sustine o asemenea afirmatie.


    Comentariu apreciat.521
  17. Cred ca daca as face un top la chestiile care iti influenteaza viata in mod direct, politicul ar fi primul pe lista.

    136
  18. Eu o văd ca o ultimă strigare, ca un ultim gest ce poate fi făcut cu demnitate … Ca toți cei care au adus țară unde este, să se retragă frumos din orice funcție publică … Partea frumoasă este ca o vor face, puțin forțat, dacă asta e calea pe care și-o doresc

    20
  19. Eftimie are dreptate aici.
    Voi toti astia care ati deschis ochii abia dupa Colectiv, o sa va sictiriti curand si de tot.


    Comentariu indecis. Tu ce zici?1127
  20. Eftimie, cu alte cuvine, vă spune să stați acasă și să nu votați, că oricum nu contează și să îi lăsați pe alții care nu îl citesc, să decidă ce e mai bine pentru voi și pentru țară.


    Comentariu apreciat.502
    • N-am zis să nu voteze lumea, deși tu, fiind genul ăla de super-prost binar de rit cetepist ai putea să te abții.

    • Eftimie saying ” n-am zis să nu voteze lumea, doar să nu o intereseze politica, să stampileze la nimereală, că nu contează cine iese”…. Și mai e și “IT-ist”, redactor bla bla bla……


      Comentariu apreciat.422
    • @Fisherman, îți dai seama ce calitate umană și ce logică are omul?

      Uită-te doar cum jignește și ce scoate pe gură. Sigur e fan antena 3.


      Comentariu apreciat.342
    • Lasă, omul e atât de narcisist și “elitist”, încât are nevoie să jignească “inteligent”, că nu degeaba ie mai superior ca lumea care este. Un alt semidoct cu bani ce trăiește în “Matrix”, nu în realitate…..


      Comentariu apreciat.221
  21. Pula mea, ce nevoie avem de guvern? De parlament? De președinte? De miniștri?
    Afară toți, închiriem Casa Poporului, Cotroceniul etc, și ieșim pe plus.


    Comentariu apreciat.361
  22. Se pun 1000 de boabe de orez la fiert, după ce au fiert și vrei să pui sare pe ele scapi toată solnița. Dacă vei lua 100 de boabe de orez în gură ți se vor părea foarte sarate, dacă vei lua doar una ți se va părea ok. Concluzia, la nivel individual influența politică este destul de scăzută, luată pe o masă reprezentativă din populație începe sa se simtă.


    Comentariu apreciat.270
  23. Ți-au explicat mai sus destui de ce bați câmpii la modul general. Curios de ce îi bați la Zoso, și nu pe tarlaua ta, dar asta e altă discuție.
    Hai să îți dau exemplul meu. 2010 sau 2011, guvernul Boc ia niște măsuri în privința indemnizației pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani. Dacă până atunci indemnizația era 85% din venituri, guvernul (care nu ne influențează viața) ia hotărârea să o plafoneze la 3400 de lei, indiferent de salariul persoanei care beneficiază de această indemnizație, indiferent dd taxele plătite până atunci de persoana respectivă. Cum m-a afectat pe mine? În 2011 s-a născut primul copil. Soția avea salariu mult mai mare decât mine. Din acel salariu plăteam și o rată destul de mare, pe lângă alte cheltuieli. În momentul nașterii copilului, ne-am găsit în imposibilitatea de a putea supraviețui doar cu salariul meu și cu cei 3400 de lei primiți. Sigur, unii vor zice: “Coa’, atâția bani și nu puteați trăi?” Da, coa’, fiindcă pe baza acelor bani și a indemnizației pe care guvernul ulterior a micșorat-o și plafonat-o, noi ne făcusem niște calcule, calcule care nu se mai pupau. Mă doare undeva că alții trăiesc cu și mai puțin. Și eu am trăit așa. E vorba de un plan pe câțiva ani care ți se dă brusc peste cap. Așa că am ales să rămân eu în creșterea copilului și soția s-a întors la muncă după 4 luni. Deci, cu ce ne-a influențat viața guvernul Boc? Păi, psihic, nu e plăcut pentru o mamă să-l înțarce pe bebe după doar 4 luni și să stea lângă el doar câteva ore seara, nici pentru mine să o dau dracu’ de carieră (fiindcă, da, patronul mi-a ocupat locul cu altcineva, iar după 2 ani când m-am întors, m-a pus să fac și eu ceva p-acolo, atârnache bun la toate, că nu avea voie să mă dea afară). Financiar, da, de asemenea, fiindcă eu n-am mai stat mult la job (mă forțau cumva să plec, nu mai aveau nevoie de mine) și m-am angajat în altă parte pe bani mai puțini (veneam totuși după doi ani de pauză – numai cine nu știe ce înseamnă să crești un copil până la doi ani o să zică că de ce pauză).
    Ăsta a fost doar un exemplu.
    Să îți zic cam cum îmi influențează viața în momentul ăsta actualul guvern, și cele de dinainte, care prin niște manevre și taxe băgate aiurea, mă împiedică să-i ofer asistență de calitate celui de-al doilea copil al meu, care are diabet tip 1? Să-ți explic cam câte chestii necesare acestei boli aducem din alte țări fiindcă la noi nu se aduc, și nu se aduc din cauza unor imbecili din diverse ministere, nu fiindcă ar fi scumpe?
    Să-ți mai dau și alte exemple la nivel d-ăsta micro, personal? Dacă primul ministru și guvernul nu ne înfluențează cu nimic viața, de ce, plm, îi mai avem? Sincer, mă îndoiesc că anarhia e chiar așa de distractivă.


    Comentariu apreciat.392
    • avand in vedere comentariile de mai sus, ti se pare ca ar intelege?

      182
    • @Dragos, sincer, citindu-l de multă vreme, prefer să cred că are ceva de câștigat (moral, material, habar n-am) dacă îndeamnă lumea, ușor subtil și alambicat, să se pișe pe el de vot. Nu-l consider deloc idiot.

      171
    • ce vrea să zică el e că ne consumăm prea mult timp fiind atenți la politică inutilă și irelevantă când ar trebui să ne ocupăm întâi de problemele noastre personale și profesionale.
      e anormal să înveți nume ca pleșoianu sau alți nimeni doar pentru că asta e ce ne bagă presa pe gât.

      altfel, da, l-am văzut pe eftimie cu blugi noi, cred că s-a vândut psd.

    • Băi, sincer, ție nu ți-e rușine să vorbești despre creșterea copilului tău și cum te-ai bazat pe banii de la stat? Nu ți-e rușine să fii atât de emasculat, atât de eunuc încât să spui că ți-a fost greu cu rată și cu banii și cu alte chestii? Ce fel de copil oferi tu națiunii, ce ești tu în familia aia, cum poți spune așa ceva în mod public.

      La ce faci reclamă, efectiv, gândește-te un pic, la ce faci reclamă spunând lucrurile astea despre tine ca bărbat.

    • @vali, că ne ocupăm prea mult timp cu politica, da, aș zice că e adevărat. Dar asta se întâmplă fix pentru că nu e inutilă și irelevantă. Că nu cred că mi-ar păsa prea mult de tot circul și de toți politicienii ăștia, dacă ciorba de pe vremea lui Ponta m-ar costa la fel și pe timpul lui Dăncilă și nu dublu. Asta ca să dau doar un exemplu. Da, ideal ar fi ca societatea să meargă în așa fel încât să nu ne intereseze politica aproape de deloc, ci propria “ogradă”. Am explicat mai sus de ce nu prea se poate.

      Ce firmă? Blugii… Măcar îi vin bine sau s-a păcălit? :P

      80
    • @Eftimie, mișto trolling azi, mișto de tot. :)

      10
  24. Pai iata cum iti influenteaza un PM viata profesionala.
    Tre’ sa iei o adeverinta de la primarie, pentru ca n-o poti face online, te invoiesti de la munca sa te duci in programul de gravide, acolo ti se spune ca-ti lipseste un act si ca ultima lege trecuta de guvern spune ca oricum nu la primarie trebuie sa te duci. Cauti de unde poti lua si descoperi ca de la prefectura judetului si intre timp faci rost si de actul lipsa.
    Iti mai iei o invoire, te duci, astepti o ora, bagi cererea, pauza, nu merge sistemul, reveniti maine la etajul 1 la doamna Carmen, prima usa pe stanga.
    Iti iei a treia zi de invoire, te duci, depui, totul ok.
    Total? 3 invoiri x 2 h = 6 h = 1 zi de concediu luata absolut gratuit.
    Timp in trafic 3 x 1 h = 3h
    Timp la primarie: 3 h
    Total: 1 zi de concediu, 50 de lei pe benzina, taxi, metrou

    Dar da, asa e cum zici tu, romanilor, inapoi la somn, n-aveti cerinte si nu va informati prea mult, in fond unde au intrat 70 de ani de noapte neagra, mai intra inca 70 si oricum voi nu mai traiti atat iar pentru copiii vostri deschideti un cont in banca pentru a-i trimite in afara tarii ca sa se stabileasca intr-o tara unde lumea citeste presa si se informeaza.


    Comentariu apreciat.361
    • Deci e guvernul de vină că tu ești superficial și nu ai verificat ce acte îți trebuie? În loc să te ocupi de politică nu mai bine alocai 30 de minute să verifici ce acte ai nevoie?

    • @Eftimie. Dar daca aveam un sistem informatic (informaticescule), o baza de date bine pusa la punct. Si ca in alte tari unde curge apa calda la robinet ai fi facut o cerere online si te duceai doar ridicai actul gata stampilat? Ce zici? Tot nu te influenteaza politica? Cine da contractele alea din IT? nu de sus vine totul?

      Terminati cu prostiile, tu si cu Fluture fumati aceeasi ganja si nu e buna deloc. Incercati si voi ceva mai de calitate.


      Comentariu apreciat.322
    • Eftimie, noi verificam dar degeaba, acte in plus tot trebuiesc….pentru ca…

      IonutO, in alte tari iti trimit adeverinta acasa prin posta, platesti doar transportul (la inceput) daca nu vrei sa te duci sa-l ridici gratuit.

      130
    • acum vreo 2-3 ani am vrut s-o iau în spațiu pe maică-mea. am verificat pe site ce acte îmi trebuie. o parte erau necesare și în copie și în original și o parte doar în original.
      doar pt că trăiesc în România și ”vă mai trebuie un act/o copie/o chestie” m-a făcut să iau copii și pentru actele care se solicitau doar în original.
      când să depunem actele pt documentul de identitate, într-adevăr erau necesare și copii de pe actele alea care pe site apăreau că sunt necesare doar în original.
      dacă mă luam după informațiile publice aflate pe site-ul celor de la evidența populației mai luam o zi de concediu, mai plăteam taxi-ul, o mai chinuiam pe maică-mea care mergea greu că se refăcea după o operație.
      eu n-am fost superficială și am pierdut timp verificând și politica tot a vrut să mi-o tragă-n bot.

      120
  25. Mi-aș fi dorit sa fac o ciorba impreuna cu Udrea asa cum făceau aia un vas de lut in filmul Ghost. Si Basescu sa se uite!

    85
  26. Aglomerația din fiecare weekend de pe DN1 sau Autostrada Soarelui e dovada că politica nu (prea) ne influențează viețile.

    132
    • da, pentru ca autostrada e doar pentru week-end .

      PS : A nu se intelege ca nu ar trebui autostrazi .

      41
    • @dny, Dacia cere autostrada de jdemii de ani. Circulau dinozaurii prin pitesti de cand cere Renault autostrazi (si Ford). Si ? Fabricile alea se put muta in alte tari de unde isi pot cara marfa mai usor (Maroc) si gata :) cativa mii de oameni sunt trimisi la biroul de somaj.

      Tot nu ne influenteaza politica ? Nu mai fumati prostii. Again.

      Hai sa-ti mai dau un exemplu. In Valcea cand a cazut masinaria aia de scotea carbune, imi scapa numele. Sate intregi au ramas fara locuri de munca. si in jurul lor alte industrii au picat. Incompetentii de acolo sunt numiti politic. Pe oamenii aia nu ia influentat politica? Ca acum n-au loc de munca?

      80
    • Ce imi place mie argumentul cu autostrada, abia astept sa vad ce bine se va circula pe drumul vechi cand o sa fie 8 euro sau pe acolo taxa pentru un sens.

      Si da, uite exemplu la unii cu autostrazi http://english.controleradar.org/traffic-jam.php. Franta detine recordul pentru aglomeratie (peste 100km de blocaj).

      Departe de mine sa zic ca nu rezolva autostrada nimic, doar ca nu e totul, lumea a uitat carambolul de iarna trecuta de pe a2. Cum crezi ca o sa fie pe autostrada cand or sa fie full bretelele din busteni azuga si cormarnic si cu smecherii care or sa fenteze coada pe banda 2? Cele 4 ore in sezon pana la Constanta sunt ok?

      Politicul influenteaza punand incompetenti in fruntea politiei, nu face drumuri, etc. Dar nici noi nu prea am vrea sa se schimbe mare scofala, declarativ suntem #rezist, cand in realitate “nu i-ai vazut pe ceilalti sefu’? De ce ma amendezi tocmai pe mine? Hai sa ne intelegem…”.

      Discutiile contradictorii or sa tot fie pentru ca intre politicul influenteaza sau nu e o nuanta de gri: Politicul poate ajua sau strica niste lucruri, dar unele depind si de noi. Sunt carute cum se zicea mai sus pe strada – nu merge cu 100 prin sat daca stii ca e nasol. Politicul iti poate face (sau nu autostrada, dar daca tu mergi cu 100 prin oras, o patesti pe barba ta).

      Daca parchezi cu nesimtire pe avarii “5 minute boss” influentezi traficul si fara sa iti dai seama, tu si altii ca tine traficul in cam tot orasul. Politicul ar putea doar pune oameni care sa iti dea amenzi. Nu, nu neaparat sa iti faca locuri de parcare ci sa oblige firmele sau magazinele sa aiba cateva in fata sau un nr minim, sau sa oblige firmele de birouri sa faca un nr x minim sau procent de locuri de parcare.

      Ce ignora politicul si ne influenteaza e educatia – civica in special -,pentru ca intr-o tara de analfabeti functionali nu poti avea pretentii la argumente logice in ceea ce priveste viata cetatii.

      62
    • tot politicul influențează faptul că toți târleții cu ”doar 5 minute pe avarii, boss” nu-s amendați de să le bubuie portofelul pt că ”lasă că îl sun eu pe șeful șefului șefului tău și vezi tu pe dracu’ doar că m-ai oprit să mă întrebi de ce-am parcat aici”.

      91
  27. Let’s relax! a picat :)

    40
  28. O sa renunt sa fiu cu ochii pe ei ca pe butelie cand n-or mai cere taxe pe care sa le fure

    60
  29. Prin 2000 mama a avut de ales: fie semneaza ceva, sau e posibil sa dea o masina peste ea in drum spre casa.
    Fix la schimbarea guvernului, venea un lot de lupi flamanzi cu Nastase in frunte. Unul din celebrele cazuri de privatizari/falimentari de atunci.

    A fost sfatuita sa o lase moarta pe penal, a insistat pe civil unde a si castigat.
    Celora ca tine, ca fluture, de o art filozofic pe tema asta le urez cu fiecare ocazie multa muie.


    Comentariu apreciat.464
    • Pentru legatura dintre “muie” si mama ta, te invit sa consulti un psihiatru. Se pare ca inca n-ai rezolvat problema lui Oedip.
      Pentru restul, sigur TU ai dreptate. Musai.

    • ba prostu satului, tu si alti labagii, de aici si de aiurea, o ardeti suprem cu un “sigur TU ai dreptate” arogant si condescendent la absolut orice opinie contrara exprimata de absolut oricine. da’ tu te-ai gandit ba prapaditule ca poate TU esti ala care NU are dreptate?

      82
    • Mhm, eu sunt cu probleme, nu ala care perie in comentarii dupa mui.

      Nici macar nu iti era adresata de aceasta data, dar ai zi sa sari la interceptare.

      173
  30. Ludovic nu va fi premier. Notați și rețineți.

    60
  31. Acum ne vor confunda și prim-ministriii nu numai capitalele…

    80
  32. @Eftimie:
    1. “Deci e guvernul de vină că tu ești superficial și nu ai verificat ce acte îți trebuie? În loc să te ocupi de politică nu mai bine alocai 30 de minute să verifici ce acte ai nevoie?”
    Din punctul tau de vedere toate site-urile primariilor si institutiilor statului sunt actualizate cu informatiile corecte. Gresit. Nu am putut sa imi reinnoiesc buletinul cu documentul descarcat de pe site-ul primariei pentru ca nu era cel actualizat. Acesta este doar un caz.

    2. Astept sa treci la calomnii ca vad ca deja ai terminat argumentele.

    3. Intr-un fel imi parea rau cand am auzit ca TNR este dat in judecata de 5 femei din PSD pentru calomnie si cer despagubiri de 500000 de EUR. Poate la sfarsitul acestei povesti o sa inveti ce inseamna ca politicul sa faca legi, guvernul sa dea ordonante, iar cei de rand sa plateasca.


    Comentariu apreciat.291
  33. “Fratele meu”, 40% din salariul meu se duce la stat si astia isi bat joc de el. Daca mi-ar da cei 40% chiar ca nici nu m-ar interesa cine e prim ministru.

    20
  34. Un mesaj pentru Eftimie: Fluture e numai unul, nu incerca sa-l copiezi.

    180
  35. Băi, eu am impresia că Eftimie şi fluture sunt ca ţiganii cărtura… ăăă, corturari pe care nu-i afectează nimic, nici politică, nici legi… nimic, iau ce este bun mai bine pentru ei, un ciricliu din locul unde campează şi dacă nu le place atmosfera, pleacă mai departe şi sunt fericiţi.

    172
  36. Eftimie de ce scrie aici, nu ar blogul lui? Doar intreb.

    143
  37. Eu cred ca Eftimie e ANALfabet politic.

    166
  38. unde si cand pot sa votez sa nu mai scrie Eftimie pe blogu asta ?

    215
  39. deci cum ramane cu daca era DB necooper presedinte

    01
  40. O intrebare pentru zoso: care e parerea ta cu privire la acest articol si la “argumentele” din raspunsurile lui Eftimie la comentarii? Multumesc anticipat

    151
  41. Cum era aia…. parca pe fb:
    Daca statul gaseste petrol la tine in curte e al lui, daca gaseste canabis e al tau.
    Deci influenteaza..

    71
  42. @Skyler
    Nu pot să-ți dau scriu la comentariul original fiindca votul vine peste reply.
    “Putea angajatul sa taie din alta parte?
    “. Da, putea sa taie din profit. Da, stiu, este incredibil, dar se poate..🙂

    27
    • eventual sa vina cu niste bani de acasa, banca sa il execute silit, pentru ca … taxe, sa ne simtem si bugetivorii bine!

      30
    • @daddy
      Parca stabiliseram ceva. Eu ți-am promis ca nu te mai deranjez, iar tu îți vezi de trollingul tău. Ce zici?

      11
    • Da, se putea taia din profit, doar ca si sefii astia din Romania au niste sefi peste ei, exista investitori care vor sa isi recupereze banii bagati, pe ei nu ii intereseaza cum bate vantul, afacerile nu se fac de dragul romanilor, sa aiba unde sa vina la birou. Au primit promisiune ca în anul respectiv compania se va incadra in o anumita marja de profit, trebuie indeplinit planul, altfel adio bani de investitii anul viitor, adio extindere. E ca la banca, daca nu platesti ratele ajungi pe lista neagra si data viitoare cand mai ceri nu mai primesti.

      10
    • @Skyler Eu înțeleg ce zici tu.
      Uite, îți dau un contraexemplu.

      Multinationala de IT, în 2009 – 2010 când cu criza, a anunțat ca nimeni, cel puțin în România, nu va mai primi mărire de salariu, nici măcar în cazul promovărilor. (Am fost în situația ingrata sa am salariu mai mare ca șefa mea.. ). În aceeași perioada, vestita multinaționala achiziționează o alta mare multinațională..

      Înțelegi ironia? Dacă atunci erau bani de măriri și salarii conform planului, la momentul potrivit ei au fost ușor redirecționați către altceva, acum ca situația a cerut ca unii sa ia din profit sau investiții nu se mai poate, este imposibil, nu ne lasă bugetul, nu ne lasă acționarii etc..

      Ca vorbim de programatori, poate ar trebui ca cei care se ocupa cu programarea sa fie mai conștienți de cât valorează munca lor, salariul chiar este o parte infima din prețul la care este vândută aceasta munca și sa nu acheseze la astfel de explicații puerile zic eu.

      31
  43. Nu am inteles niciodata cum poate afirma cineva ca politica nu influenteaza viata de zi cu zi cand exact asta inseamna politica – oameni alesi sa conduca si sa influenteze viata de zi cu zi.
    2 cazuri simple:
    1. O amica invatatoare, Boc si Basescu i-au taiat salariul brusc (impreuna cu restul bugetarilor). Oameni politici, decizie politica, taiere reala
    2. Aia in america au fond de pensii, orice om normal isi pune bani in fondul de pensie pentru la batranete, bani care sunt investiti in actiuni. Cand da Trump cate un tweet cu noi tarife pentru chinezi cade piata cu 1-3 la suta instanta si dureaza niste zile sa isi revina. Practic ai 100 de lei in cont si maine ai 98 pentru ca Trump a decis sa adopte niste masuri despre care toti i-au spus ca sunt proaste.
    Inteleg jocul de idei, comparam actiunile concrete (job, gratar, masina, cariera) cu imaginea generala (educatie, justitie, infrastructura etc) si pare ca ce e mai aproape e mai important decat restul. Insa e ilogic sa sustii ca politica nu influenteaza viata.

    41
  44. Mie guvernul Ciolos mi-a facut viata mai buna in doua aspecte. A scos plafonul de 3500 de lei la indemnizatia de crestere copil. Si Vlad Voiculescu a rezolvat criza de vaccinuri pentru copii. Cine a avut copil mic in perioada aia poate isi aminteste.

    11
  45. “un prost arunca o piatra intr-un lac si 10 destepti nu pot sa o scoata”

    00
  46. madar facar … am dat scroll de mi-au sarit capacele. vin si eu la 10 ani dupa post …

    va cacati pe voi … daca ati fi citit cu atentie articolul, mesaju e vechi: “schimba-te intai pe tine si abia apoi incearca sa ii schimbi pe altii”. Arunca chistocul unde trebuie, fa-ti treaba bine (be pune, nu doar ca asa credeti voi), aveti grija ca gardul din fata casei sa fie drept, sa fie curat si abia apoi incearca sa ii schimbi pe altii.

    Politicienii vor fi mereu reflectia societatii. Simplu. Societatea vrea pomana? Vor fi politicieni care o vor promite si vor incerca sa o ofere. Societatea vrea curve? Vor fi politicieni care au grija de ele. Samd.

    Iti vezi de treaba, o faci bine? Vei incepe sa ai aceeasi pretentie si de la ceilalti. Inclusiv de la cei care te reprezinta in Parlament. Pana acum … Romania are economia care o merita, si asta nu din cauza politicienilor. Da, ei fura/* … dar o fac pentru ca sunt lasati si asta de 300 de ani (va aduceti aminte de fanarioti, careva?)

    30

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.