Stațiunile noastre de iarnă sunt și vor rămâne niște alternative proaste

1.500 locuri de parcare ocupate și stațiunea se închide. Mi se pare amuzant și trist în același timp. Cum naiba să închizi o stațiune, pe motiv că e plină? Hai să ne uităm un pic la situație și să râdem.

Stațiunile românești sunt construite prost

Dacă va uitați atent, o să vedeți că sunt extrem de multe pensiuni care nu au locuri de parcare suficiente.

Am fost zilele trecute la cineva în Predeal și am parcat lângă blocul lor, în dreptul unei pensiuni. La întoarcere mă aștepta recepționera și un băiat să mă atenționeze că am parcat pe locul lor. Nedeszăpezit. Pensiunea, cu 3 etaje, avea fix 3 locuri de parcare, două fiind ocupate cu mașini cu numere de BV, probabil angajații. Clienții nu aveau unde să parcheze decât pe locul ăla unde parcasem eu. Toți 10-20. Ia să lase mașina acasă și să vină cu trenul, ce atâtea mașini.

Și în Poiană e la fel. Lot de 500mp, pensiunea pe 450mp, restul parcare pentru norocoși.

Știu, românul va spune că nu merită să facă parcări, că nu are plin decât 3-4 weekenduri pe an. Hai 5. Poate 10. Probabil 15. Partea proastă e că nu există un orizont de dezvoltare, oamenii nu vor să atragă mai mulți turiști mai mult timp din an, pentru că…

Turismul românesc e nefiscalizat

În fiecare an e câte un reportaj timid despre cum inspectorii lu’ pește au descins într-o stațiune și au găsit douăzeci de turiști care nu erau trecuți în acte. Dacă ar fi mers weekendul ăsta pe Valea Prahovei, câți ar fi găsit netrecuți în acte? Dar erau în concediu, nu se face să lucreze.

Și e un cerc vicios. Pensiunile lucrează nefiscalizat pentru că statul nu le asfaltează șoseaua și nu le face parcări, iar statul nu le face parcări pentru că se uită pe acte și vede că nu sunt turiști. Nu se uită la știrile de la televizor, se uită pe acte, și actele spun că gradul de ocupare a fost 30%, nu 90%.

Aceeași situație e și pe Rucăr-Bran. Degeaba se agită gigeii ăia de pe acolo. Citeam o statistică nu mai știu pe unde că gradul de ocupare declarat este de maxim 50%, pentru că, dacă ar declara tot, ar da faliment, pentru că nu au mereu turiști, pentru că turistul nu vine acolo pentru că nu are ce să facă.

Și revenim la aglomerarea drumului și parcărilor

Aceia sunt clienți. Clienți care vor să se dea cu sania, vor să se plimbe cu bicicleta, vor să consume, vor să se distreze, vor să arunce cu bani în afacerile din zonă.

Care e răspunsul autorităților locale de 20 de ani? Nu putem face nimic să încasăm mai mulți bani. Nimic. Nimic Nimic. Ăsta e spiritul nostru antreprenorial.

În 20 de ani au pus niște pasarele și apoi au instalat semafoare la 200 metri de ele. Pentru că așa vom face mai mulți bani, ținându-i în mașini în trafic.

Meseria se fură. Ideile se fură. Ai noștri nu au învățat sau furat nimic din stațiunile din Bulgaria și Austria.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

51 comentarii

  1. Pe șoseaua respectivă sunt ( din ce imagini am văzut ) autoturisme [ 95% ] microbuze + autocare [ 3% ] camioane [ 2% ]
    Calitatea celor din mașini e de turist/ în tranzit/ proprietar de casă de vacanță în perimetru/ Navetist ( de tip student )

    Estimez ca turiștii sunt 80%.

    Poliția a informat simbătă că fluxul de mașini a fost de 15.000 pe oră. Da’ n-a fost așa toată ziua. În unele ore a fost de 3.000. Hai să punem o medie de 6.500 timp de 8 ore. 80% mașini cu turisti = 5.000, la ochiometru. X 8 ore = 40.000 de mașini cu turiști/zi

    Și-acum partea interesantă.

    Pe site-ul ANT, avem un tabel cu lista unităților cu locuri de cazare din România.

    Județele Brașov și Prahova însumează 44.176 locuri de cazare.

    Dar trebuie să scădem: Boldești Scăieni, Breaza, Brebu, Bucov, Câmpina, Cornu, Mâneciu, Ploiești, Plopeni, Poiana Câmpina, Urlați, Valea Călugărească, Valea Doftanei, Vălenii de Munte, care au alte rute de defluire/ nu sunt în perimetrul turistic generator de trafic.

    Mai rămân 1.556 unități de cazare cu 19.000 de camere și 40.229 locuri
    [ fără campinguri ]

    Mă-ntorc:

    40.000 mașini turiști zi x medie ( generoasă ) de 2 persoane mașină = 80.000 oameni pe 40.000 de locuri. [ și presupun că TOATE cele 40.000 de locuri de cazare din zonă s-au eliberat în aceeași zi, NICIUN turist nu s-a deplasat cu trenul și NICIUN turist nu s-a deplasat spre Nord, spre Ardeal ]
    Hai să zicem că din diferența de 40.000, 5.000 au dormit câte doi în pat și încă 5.000 nici nu s-au cazat ( s-au dus și s-au întors în aceeași zi ).

    Mai rămân 30.000 de oameni a căror cazare nu putea fi făcută decât la negru = evaziune.

    Dacă scoatem din întreg și mașinile cu care s-au deplasat aceștia cu siguranță atmosfera s-ar aerisi, implicit traficul auto ar avea valori mai mici.
    Dincolo de toate, problema infrastructurii s-ar pune la modul coerent.

    00
  2. La multi ani, Zoso! Lasa, nu pune la suflet, ca faci… silicoza! ;)
    Mergi in Dubai, ca e mai ieftinache si aia au avut banisori de investit. ;)

    00
  3. Eu as vrea niste drumuri cu 4 benzi spre partii pentru ca toate sunt de 2 benzi din care 1 e mereu ocupata de masini parcate.

    00
  4. Clientii pot cere factura pentru serviciile primite, dar nu se obosesc. Fiscul calareste firmele (in special pe alea mici si fara pile) dar cu persoanele fizice cu venituri semidubioase nu au treaba. Daca vad ca nu le iese cu controlul pensiunilor de ce nu ar intreba clientii daca au factura? Solutii ar fi, lenea e mare. Daca sperii un client, in viitor o sa ceara factura si cand cumpara scobitori. Oamenii nu inteleg ca daca ei iau factura pensiunea plateste un impozit care se cheltuie (poate/sa speram) tot in favoarea lui, Se astupa gropi pe strada la 1000 euro/bucata sau se pun panselute aduse de la polul sud cu barca cu vasle la 10000 euro firul….

    00
    • Daca s-ar aplica sistemul de impozitare ca in america, ce spui tu ar avea logica. Altfel nu e decat o ipoteza de lucru nerealista.

      E aiurea sa invinovatesti clientul pentru obligatia firmei de a emite factura. Eu nu ajung acasa cu bonul de cumparaturi, pentru ca n-am ce face cu el.

      Ia sa vezi ce frumos o sa fie cand pentru o evaziune dovedita de 1000 de lei faci 6 luni de puscarie.
      Sa investeasca statul 10 milioane de euro in puscarii si sa faca campanie media. “Anul asta am umplut 2 puscarii cu evazionisti.”
      Sa vezi cum se aduna sute de milioane in plus la buget :))))

      00
    • ar mai fi o varianta la ce s-ar putea intampla daca le ceri factura: sa-ti taie caldura in camera. din experienta zic…

      00
    • de ce sa mergem atat de departe, sigur merge si asa dar asta nu inseaman canu se vor gasi alte metode de a “FURA”.
      Poate problema ar trebui pusa din punctul de vedere al alora multi si naume de ce sunt obligati sa fure? Pai in principiu pt ca suntem un stat socialisto comunist, ca daca am scadea taxele si am oferii chestii care sa incurajeze alte chestii legale, poate ar fi prea complicat sa furi ca nu mai e nevoei in final…
      dar cine sa gandeasca…

      00
    • daca ceri bon fiscal,factura statul va impozita si va face cu o parte din bani ceva pentru statiune. exact ca la impozitul de 7 centi la benzina pentru constructia de autostrazi.

      00
    • În zona Bran-Moieciu-Fundata, la patru din cinci case ţi se oferă cazare, dar pensiuni cu acte nu cred că sunt mai mult de 20%. De la cine să ceri factură?

      00
  5. Nimeni nu face locuri de parcare pentru 2 saptamani pe an. La fel cum nici Vodafone, Orange si Telekom nu investesc in echipamente pentru varfurile de trafic (voce si sms) din 25 si 31 decembrie. Daca parcarile ar fi pline macar 2 luni pe an, ar fi rentabil din punct de vedere economic sa se investeasca in parcari. Altfel, ai niste oameni care vin cu masina personala doar pentru ca este mai comod decat sa vina cu autobuzul. In momentul in care oamenii nu au locuri de parcare, nu vor/nu pot sa vina cu autobuzul, abia atunci se va discuta posibilitatea de a face niste locuri de parcare. Sau sa inchirieze niste autobuze. :)

    Banii vorbesc!

    00
  6. Tot referitor la statiunile de ski…

    La Sinaia Primaria s-a gandit sa devina opprator de instalatii de ski. Nu a contat ca mai e o companie acolo cu care s-ar fi putut asocia.
    Avem deci doua compani. Primaria care are o telegondola pana la 1400 si un telescaun foarte misto pe partie. Si cealalta firma care are telecabinele, un telescaun nou si bun de la 1400 la 2000 si unul vechi in Valea Dorului.
    Nu vreau sa comentez despre cat de scump e sa schiezi in Sinaia, avand in vedere ca daca folosesti instalatiile primariei e obligatiriu sa cumperi bilet de la ceilaltai de la 1400 la 2000.
    Vreau doar sa subliniez ce prost e ca bugetarul sa incerce sa faca activitati economice:
    -telescaunul nou e super comod, rapid etc. DAR cum bate mai tare vantul el se opreste. Incerci sa le explici ca nu e normal ca un telescaun vechi de 40 de ani sa functioneze si altul mult mai nou, paralel cu cel vechi sa nu mearga. Nu ai cu cine, ei sunt priceputi la Social Media… si ii dau inainte ca “ei merg in conditii de siguranta” si dupa doua posturi iti blocheaza accesul la pagina lor. Iti pui problema: e lene acum? E incompententa celui care a avizat achizitia si proiectul telescaunului? Un control ar fi bun…
    -au un site- sinaia-ski.ro. Neactualizat de un an. Noi suntem smecheri, am trecut pe Facebook. Informam undeva situatia instalatiilor? NU, sa vina fraierii aici. Cand ne mai amintim… din cand in cand mai postam o poza si ne laudam.
    -ce mai facem pe facebook in loc sa informam? Spunem ce prosti sunt cei de la concurenta, de doua – trei ori pe zi cu toate ca fara ei nu ar ajunge nimeni la 2000. Cu alte cuvinte injuram pe unii care ne ajuta sa traim… si cu care jecmanim turistii in tandem…

    00
    • Cu telescaunul e complicat. Dacă se întâmplă ceva (ex: pică vreunul că era vânt) cu telescaunul companiei, e nasol de ei, procese, faliment. Dacă se întâmplă ceva cu telescaunul primăriei, după 2 ani de cercetări reiese că e de vină măturătorul, care va fi dat afară și reangajat după 2 luni pe post de casier.

      00
    • d-aia iarna se curata drumul de zapada doar pana la gondola si mai departe deloc ?

      00
  7. sa vezi ce prosti is aia din viena, ca iar vorbesti ca un roman neumblat prin lume. ce-i drept, viena nu se inchide, dar e plin de hoteluri cu 25-30 de camere care au 3-4 locuri de parcare, restul sint la noroc sau la bani grei in parcari platite.

    00
    • Cum pana mea să compari Viena cu o pensiune nou construită? Viena are mijloace de transport in comun, parcări publice suficiente etc. Ai vrut să ne spui că ai fost la Viena? Vezi că aia la Veneția sunt mai proști, nu au deloc parcări în oraș…..

      00
    • 3-4 locuri zici? pe alea de sub hotel de ce nu le numeri?

      00
    • Au locuri de parcare, dar platesti de-ti iese pe ochi. Iar daca nu-ti convine, te duci in una dintre parcarile tip park&ride, lasi masina si platesti o suma mai mica, dupa care te plimbi cu transportul in comun. Acuma zi-ne cate park&ride sunt in Poiana Brasov sau Sinaia

      00
  8. Pai daca merge si asa – cu loc de parcare sau nu, clientii vin si banul iese.
    Aceeasi problema este si la mare – vile si vilute facute pe orice petic de pamant, inclusiv pe trotuar si in strada, fara nici o parcare. Iarna e totul pustiu, vara in sezon, masini parcate pe plaja, pe spatiul verde, etc…

    Cand iti faci vila, primaria nu zice nimic ca o faci de porc. In sezon, politia e cam disparuta si nu taxeaza parcarile ilegale. Dar cel mai important, turistul vine si plateste conditiile proaste. Si cum baniii vin toata lumea e multumita.
    Sunt cateva pensiuni facute cu cap si vad ca sunt apreciate dovada ca desi au tariful peste medie, sunt tot timpul pline. Insa cu o floare nu se face primavara.

    Bucuresti, aceeasi problema – era recent articol cum in Piata Victoriei parcarea centrala era goala iar trotuarele si benzile de bicilist noi facute erau ocupate de x/q7 si alte ‘dulapuri’ (iar stalpii de marcare vandalizati de parcangii).

    Atata timp cat grosolania nu o sa fie taxata, in primul rand de client dar si de ‘autoritati’, bunul simt o sa fie o prezenta firava.

    00
  9. Pensiunile care n-au locuri de parcare sunt cele care pun la categoria “facilitatile camerei” apa calda, baia si internetul.

    00
  10. @robert311 Nu am inteles de ce ar trebui sa facem noi treaba ANAF-ului sau garzii financiare ma rog? Aia pentru ce sunt platit din banii nostri? Sunt de acord sa fac eu asta cu conditia unor concedieri de acolo.
    Parerea mea este ca statul vrea prea multe de la noi si ofera foarte putin inapoi, sa faca frate drumuri si pe urma pretentii de taxe, accize si alte cacaturi…
    Daca ati sti cate taxe sunt de platit in tara asta ca firma doar ca sa funtionezi cinstit si a pt. a putea particila la licitatii… Si sa mai iasa si profit..

    00
  11. Ce sa zic de bran moeciu care arunca rahatul in rauri (turcu, barsa, olt) pentru ca nu sunt verificati. Fosele se varsa in rauri si nimeni nu zice nimic.

    00
  12. pensiunile nu fac locuri de parcare pentru ca nu vor sa lase teren liber, ca asa e romanu’ la un lot de 500mp se intinde din gard in gard cu ditamai casoiu. cat despre drumuri, utiltati etc, astea trebuie facute peste tot in cel mai mic satuc, pe fonduri europene, indiferent daca e statiune sau nu. si atunci vor veni si turistii, si alte investitii private. dar la fonduri europene e prea complicat sa furi banii. si inca un lucru – daca primariile au nevoie de banii din statiuni, sa se lupte cu evaziunea, nu sa-i ocroteasca pe “saracii” proprietarii de pensiuni, ca de, sunt si ei alegatori.

    00
  13. Iara mare agitatie cu inghesuiala. Nu va faceti griji, Sfanta Foame va reveni din ianuarie/februarie si statiunile vor fi semigoale chiar si in weekend.

    00
  14. Treaba cu parcările e cu dus și întors – de la un punct încolo chiar nu mai merită să razi totul ca să faci parcări pentru câteva weekenduri pe an, fiscalizate sau nu. Asta dacă vrei să mai și păstrezi câte ceva din frumusețea locului.

    Am fost vara asta în Canada la Lake Louise, și am parcat la 2km de stațiunea de pe malul lacului, undeva pe marginea drumului, fiindcă acolo am mai găsit loc. La plecare am facut 2km într-o oră și ceva – până am ajuns la autostradă. Era un weekend prelungit (ceva sărbătoare în statul Alberta). Dacă și acolo se întâmplă treburi din astea…

    00
  15. referitor la tot de mai sus, noi, restul, suntem ca in reclama cu: “rezista, rezista, rezista…” . tot acolo ne ducem oricat de de cacat e in fiecare an, oricat am sta in aglomeratie, chiar daca serviciile sunt la fel de proaste.
    si anul asta am ales altceva: partea cealalta a vaii prahovei (magura, dambovita), liber, decent, zapada si 1h30 pana in bucuresti:) like a bo$$

    00
  16. hai fetele, lasati hatereala ca nu e chiar asa..va place sa va liati cateva pliciuri pe cur inainte sa v-o infiga

    00
  17. astia cu statiunile nu inteleg ca trebuie sa foloseasca instalatiile de cablu si vara – adica sa faca un bikepark sau macar cateva trasee cum sunt la Sinaia. daca s-ar dezvolta si la noi treaba asta ar avea si skiorii de castigat pt ca hotelierii nu ii vor mai mulge doar pe ei 2-3 luni pe an.

    00
  18. Boss ai vazut cat costa o statiune d-aia?
    Vroia unu vreo 200k parca pe una care nu era gata si cresteau balarii prin ea…

    00
  19. Sa facă un Carrefour în Poiana și au rezolvat problema locurilor de parcare.

    00
  20. Prin state daca parcarea de la lift se umple apoi politia blocheaza drumul , se deschid alte 2-3 parcari si se ofera autobuz gratuit de la parcare pana la lift. Evaziunea fiscala dovedita trebuie mai aspru pedepsita.

    00
  21. Oameni buni, nu inteleg de ce in fiecare an va inghesuiti la predeal si apoi va plangeti ca nu sunt locuri sau ca ati stat blocati in trafic, sunt atatea statiuni montane in tara, parang, straja, rausor, ranca, arieseni si asa mai departe… va recomand sa incercati in fiecare an cate una.

    00
  22. NOU
    #34

    Traficul ar trebui restrictionat permanent in Poiana. S-ar putea construi parcari supraetajate ( sus in Poiana cat si in oras) cu rezervare online si vanzare de tichete jos in Livada si in Rasnov. Afisaj electronic jos al locurilor libere cat si update live pe net. Ai bani de parcare sus, te duci. Nu ai, parchezi jos si iei autobuzul sau per pedes. Se ocupa toate locurile, foarte bine. Ar inseamna ca ajungi in 20 minute cu autobuzul.
    Solutii ar fi dar e mare lenea.

    00
    • Da, mai. Imi iau cazare la hotel de 4 sau de 5 stele, dar merg cu autobuzul pana acolo.

      00
    • NOU
      #36

      pai Vasile, e greu sa te prinzi ca daca iti iei cazare ai automat si parcare asigurata in presupusa parcare supraetajata?

      00
    • NOU
      #37

      oricum, prin definitie, un hotel de 4 stele trebuie sa aiba minim atatea locuri de parcare cate camere

      00
    • Hotelurile de 4 sau de 5 stele din Poiana au. Mai putin la Copos, hotelurile lui au fost unele de mult mai putine stele cand s-au construit si mai putin Alpin, daca nu vrei sa numeri “parcarea” de pe terenul cu mocirla unde si-au pus ei masinile de la firmele din grup.

      Pe de alta parte, solutia ta cu lifturile este pentru o statiune muncitoreasca. Ceea ce Poiana BV nu e, e cea mai scumpa statiune montana din Romania. Tu doar nu crezi ca ma cazez la hotel cu camera de sute de euro (de revelion), dar trag de valiza prin statiune.

      Aglomeratia din Poaiana e facuta de cei care vin cu excursie de zi, doar la partie.

      00
  23. Statiunile din strainatate pe sistemul Poiana Brasov au la poalele muntelui parcari imense si autobuze de naveta. Nu urca in statiune cu masina decat cei cu cazare acolo. De asemeni la noi nu prea sunt navete ale pensiunilor care sa duca turistul la partie, astfel ca eu daca sunt cazat in Predeal dar la 2 km de partie trebuie sa ma sui in masina in loc sa ma care pensiune cu microbuzul.

    00
  24. Eu totusi am cateva idei pentru blocarea din trafic. Niciodata nu se aplica, desi le-am spus militienilor si chiar si unui primar de acolo.

    Fiti atenti ce se poate face, cand e trafic foarte puternic:
    – Se trece strada numai la si 10, si 20, si 30 samd; afisat mare, ca sa stie pietonul
    – Virajul la stanga – aproape deloc
    – Cele doua strazi din Comarnic care vin de sus – regim ca si la trecerile de pietoni.

    Nu inteleg de ce nimeni nu se mira ca blocajul este numai intre Azuga si Comarnic. Un militian mi-a spus odata ca primarul din Busteni i-a chemat in strada. Oare de ce primarul? Altul mi-a spus ca primarul din Comarnic, cu misiunea de a permite trecerea localinicilor de pe cele doua drumuri laterale.

    Comunitatile acestea locale ar trebui sa se hotarasca: vor bani din turism si accepta traficul si fac ceva hotarat pentru asta sau vor sa poata traversa strada lejer si sa circule usor intre dreapta si stanga vaii (adica a DN)?

    00
    • Comunitatile acestea locale ar trebui sa se hotarasca: vor bani din turism si accepta traficul si fac ceva hotarat pentru asta sau vor sa poata traversa strada lejer si sa circule usor intre dreapta si stanga vaii (adica a DN)?

      știi cum se intâmplă? eu și cu tine lucrăm la o pensiune și vrem mai mulți turiști, dar marcel și ionel lucreaza la un minimarket sau la poștă și îi doare in cur de turism și se pun cu curul in potecă.

    • NOU
      #42

      Daca ar fi dupa Lucil, alimentele s-ar vinde pe cartela si alimentarea la benzinarie s-ar face pe sistemul numar par/impar. Singurele solutii pe valea prahovei sunt ocolitorile.

      00
    • Solutia nu sunt deloc ocolirile, ci managementul in favoarea celor de pe urma carora traiesti. Duminica dupa amiaza intelegi ca trebuie sa stai dracului pe o singura parte a strazii, daca vrei sa ai un loc de munca. Simplu de implementat si solutie valabila chiar de acum, plus ca nu costa miliarde, cat o autostrada.

      00
  25. stii ce e mai nasol? ca parcarea in poiana brasov e cu bani, dar in bucuresti e gratis.
    pai ba, uitati-va ba la europa civilizata ca e fix invers. platesti bani grei sa parchezi in centrul orasului, ca sa curete orasul de poluare si de inesteticele masini care blocheaza toate trotuarele. in schimb ai toate conditiile sa “evadezi” din oras si sa petreci un weekend la munte cu toate conditiile.
    sa curga minusurile, ca toti va duceti in centru vechi si parcati moca unii peste altii cand aveti 2 statii de metrou chiar acolo si 3 parcari subterane ‘ti-ai dreacu… :)

    00
    • Masina mea e foarte estetica. Are un design recunoscut, laudat si copiat de vreo alte 3 modele.

      Inestetica o fi bicicleta ta de hipster.

      00
    • Pai si tiganii aia urangutani boss? Din cate imi amintesc mie mi-a cerut o tiganca dinaia 20 lei sa parchez.. Am intrebat-o pe ce baza, a raspuns ca asa e la Bucuresti, eu avand numere straine. Am parcat, am ignorat-o , mi-am luat tigari de la magazin, si mai si asteptat pe cineva vreo ora, in timp ce urangutanul gesticula la geam

      00
  26. “Ai noștri nu au învățat sau furat nimic din stațiunile din Bulgaria și Austria.” – cum nu? niste prosoape, sapun, etc.

    00
  27. vara trecuta am fost in zona lacului siriu si am cautat cazare pe internet, am ales o pensiune despre care se spunea peste tot ca are locuri suficiente de parcare, cam asta era descrierea :) … avea locuri de parcare, de jeg nu a spus nimeni nimic, acea pensiune ar trebui inchisa imediat

    00
  28. Ca sa-ti intaresc putin punctul de vedere iti descriu urmatoarea intamplare :
    un gigel din turism a organizat un Forum Montan pentru a identifica modalitati de dezvoltare intre agentii si hotelierii de pe fix Valea Prahovei.
    Accesul a fost gratuit , abia s-au strans 60 participanti .
    Agentiile incercau sa le explice ca in lumea larga toti hotelierii lucreaza mai mult prin agentii moment in care hotelierii au replicat in cor :
    Noi dam 20% la booking comision dar ne aduc clienti care nu vor factura.

    00
  29. Statiunile de la noi sunt facute in anii aia 50-60 , in care erau 3 masini pe ora, si ar trebui sa functioneze pe principiul “in statiune doar cu transportul in comun”. Autobuze special echipate pt ski/placa la fiecare 2 minute si aia e. Altfel ia tu Poiana de la un cap la altul in clapari.

    O alta solutie ar fi parcare doar pe baza de skipass/cazare in zona partiilor . Nu sa fie inclusa, dar sa nu-ti dea voie fara el. Nu de alta, dar statiunile se mai aglomereaza si din cauza ntofarilor care mananca mici in baza partiei si se dau cu punga.

    Afara, discutabila faza:

    Bulgaria: Inafara de Bansko, exact ca in Romania. Ba mai rau.
    In Basko e mai bine ca au 2 hectare de parcare la telegondola si un singur fir de acces pentru toti 75 de kilometri de partie. Dar cand se umple aia ( de vacantele lor de copii si asemenea), sa te tii. 4 ore stai la coada. Daca vei sa urci cu masina, odata ce se umple parcarea “de sus” sta politia si taie calea.

    Austria:
    Nu stiu, n-am fost cu masina si m-a cam durut in pix, dar nimeni acolo nu prea merge cu masina PRIN STATIUNE degeaba. Numai ca statiunile sunt mici si partiile multe. Pe sistemul orasel cat jume de Azuga cu 120 de km de partie. Dar nu excelau in parcari inafara de cele de la telecabina. Gratuite pentru cei cu skipass (cred).

    00
  30. NOU
    #51

    Stai ca vine acum vara. O sa vedem aceleasi stiri cu mizeria din hotelurile de pe litoralul nostru minunat. Gandacii din hoteluri, mancarea stricata, clientii pacaliti etc.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.