În vizită pe șantierul Campus 6 al Skanska

De când am început să scriu de bricolaj, am început să atrag atenția unor companii la care nu mă așteptam. Skanska, de pildă, e o companie suedeză care construiește în București clădiri de birouri verzi, eficiente energetic și sigure. A construit un ansamblu, acum mai construiește încă două, și m-au invitat să vizitez unul dintre ele, Campus 6, în faza de construcție.

Ansamblul de clădiri (vor fi patru turnuri de 11 etaje) se numește Campus 6, este la Apaca, la câteva minute de mers pe jos de metrou, Politehnică și Grădina Botanică. Gândirea lor este că în zonă se construiesc foarte multe rezidențiale și există cerere și pentru clădiri de birouri (s-au mai făcut câteva în zonă), pentru ca studenții să poată începe cu un part time la o companie în zonă și apoi să rămână.

Vor exista spații verzi, parcări pentru mașini electrice, o cafenea, un restaurant. Acoperișul a două dintre clădiri va fi transformat în pistă de alergare, sunt tare curios cum va arăta la final, că din randări arăta bine. Jos, un centru de închiriat biciclete iVelo, parcări de biciclete normale și dușuri și vestiare (că o să vrei să faci un duș după ce alergi).

Prima clădire va fi livrată în Q3 2018, restul treptat până la finalul lui 2022.

Partea mișto la vizită a fost să văd clădirea nefinisată. 20cm de izolație. Cum sunt trase cablurile. Cum sunt izolate tuburile de aerisire. Unde e controlul instalației de climatizare și cine va decide temperatura (vă dați seama, nu o să fie ca la sălbatici, cu colegi care vor ACul dat pe 15, alții pe 22).

Cea mai mișto chestie, de departe, pentru mine a fost aia cu podeaua. Vedeți mai jos cum arată. Se face așa pentru că e ieftin și mai ușor să tragi cabluri pe sub ea și să scoți sau să găurești o placă unde ai nevoie de prize decât să depindă birourile de așezarea prizelor. Sistemul suportă o greutate de 3 tone.

Parcări o să fie 274 per clădire pe 2 etaje de subsol. Destule zic ei, pentru că nu vor să încurajeze venitul cu mașina la serviciu (Poli aproape, metrou aproape, autobuze aproape, parcare biciclete).

Parcările vor avea un sistem de acces bazat pe recunoașterea numerelor mașinilor, iar o chestie nouă la noi.

Am păstrat pentru final ceva bun: prezentarea clădirilor pentru potențialii chiriași se face în Augmented Reality, cu ajutorul Hololens și a unei aplicații proprii. Sunt singurii care fac asta în România și toți cei care vin să vadă cum va arăta și cum arată complexul la nivel de detalii și etaje și construcție sunt impresionați.

Altfel, filosofia Skanska este să fie atenți la inovațiile din domeniu și să le implementeze în proiectele lor.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

97 comentarii

  1. Parcare cu recunoasterea numarului masinii nu e si la AFI?


    Comentariu apreciat.850
    • Se mai practica si la alti corporatisti in Pipera. N-a inventat Skanska apa calda.
      Singura chestie noua din ce a enumerat Vali e pista de alergare pentru restul sunt o gramada de cladiri de birouri date in folosinta in ultimii ani care le-au pus in aplicare (tot ce a facut in ultimii 3 ani Parpalekas de ex.)


      Comentariu apreciat.490
    • Eu parchez la afi si imi recunoaste bariera numarul. Nu e ceva nou.
      Si chiar daca nu ai abonament iti printeaza pe bon numarul de inmatriculare.

      150
    • Și la Mall Băneasa, la parcarea subterană, e cu recunoaștere număr și asta de ceva timp.

      180
    • puteti adauga pe lista MegaMall
      dar imi place cum ii baga in ceata pe cei care sunt paraleli cu tehnologia: am avut un bou in fata care s-a oprit la bariera, bariera s-a ridicat pentru ca i-a recunoscut nr dar incerca insistent sa scaneze tichetul crezand ca ce ? nici dupa ce am strigat la el ca bariera era ridicata si poate sa mearga nu se lasa, incepuse sa tipe si el…. era prea concentrat pe ce face.

      30
  2. Te-ai vandut si tu… nu iti mai plac dacii nostri autentici, te-ai dat cu vikingii.


    Comentariu apreciat.750
  3. Pentru cineva care nu are treabă cu domeniul, da – pare interesant.
    Cam ce ii prezentat aici ii cam standard în construcțiile de birouri, BREEAM and shit ;)

    La cat muncim meritam cele mai bune condiții că oricum multinaționalele ne manca tinerețile :)


    Comentariu apreciat.480
  4. Q3 2018 – O zi cu Skanska, si deja te-ai facut corporatist. Ca mine. :D


    Comentariu apreciat.310
  5. Intrarea in parcare pe baza recunoasterii numarului e de ceva timp… Chiar in Cluj stiu o parcare de genul asta.
    In rest.. promitator si interesant… Ar fi frumos ca toata lumea sa construiasca cu cap .

    110
  6. Da, frumos, au cateva cladiri si in Pipera, Aviatei undea uit cu jind la ele dib cotetul de la birou… Care inainte era o cladire de birouri de fabrica, accesul la baie se poate face prin bucatarie… Beat that Skanska :p

    50
  7. Unde dai si unde crapă (cu bricolajele)!
    Gg, trece la review-URI de clădiri de birouri.

    60
  8. 1. In ”podeaua” aia unde se baga firele va incepe la un moment dat o fosnaiala de gandaci si soareci, de numa-numa. Da stiu, hipstereala, sisteme, chestii, dar parcul e aproape si e in Romania.
    2. Din poze tavanul pare cam jos. E de la poze?


    Comentariu apreciat.230
    • 1. pe bune? în clădiri?
      2. nu, mi-au zis cât este, am uitat, oricum, destul de înalt.

    • au prevazut si asta. sub podea, skanska va construi cladiri de birouri pentru soareci si gandaci, cu piste de alergare si cu program de noapte 1am-3am, ca sa nu deranjeze corporatistii care bagă toată ziua


      Comentariu apreciat.1730
    • Barbatu’ vrea sa faca o podea pe stilul asta ‘inaltat’ la cosmelia de la sat. Exista sansa de a dezvolta acolo o mini-ferma de rozatoare sau e OK? Ca daca fac zoo sub podea, il pun sa toarne cateva mii de galeti de balast, ca face muschiu’ frumos.

      160
    • da, șanse destul de mari să gândaci și șoareci.

    • Interesanta pardoseala asta flotanta si pentru rezidential, se poate rezolva problema posibililor gandaci/soareci punand izolatie de vata sub pardoseala. Asa ai si izolatie, si spatiu de tras cabluri.

      50
    • Cum au rezolvat zgomotul pardoselii?

      50
    • Ganditi pe termen scurt sau nu ganditi deloc. Nu or sa apara gandaci sau alti daunatori un an, doi, cinci. Dar presupun ca au construit cladirea ca sa reziste niste zeci de ani, nu ? Timp in care da, in cladiri apar cu preponderenta in zonele intunecate si neigienizate…balauri. Sa zicem ca se deschide un geam, intra un gandacel in zbor, gaseste loc frumos, etc. Chiar easa imposibil? Sau va bazati ca pe langa corporatristi nu vrea nimeni sa stea? :P Claudiu, cu vata aia de zici tu, stiu si eu? Langa fire electrice?

      140
    • Nu începe nimic. In cativa ani de lucru prin podele ca aia, n am vazut nici o lighioana.

      @Sly: placile sunt dintr un compozit asemanator cu PAL, grosimea e 3 cm, 90×90, cu imbinare doar la colțuri. Pe partea superioara sunt trase in folie de aluminiu care are rol de izolant si suport pentru adeziv de mocheta. Podeaua e trasa doar in zonele tehnice si de birouri. La bucatarii/bai/culoare, e sapa normală.

      Din cauza ca e mocheta pe deasupra, nu ti dai seama ca sunt 30 de cm de gol dedesubt.

      Parcarea cu recunoastere placuta se face si la cluj, de 5 ani deja.

      130
    • 7: am o veste proastă pentru piromanul din tine. Vata minerală nu arde.

      Pe de alta parte, podeaua e etansa la toate tampeniile comestibile pentru soareci sau gandaci, nu ajung dedesubt firmituri sau alte cacaturi. Soarecele nu gaseste nimic interesant acolo. Nici macar loc de cuib. Nu se justifica montarea de vata minerală.

      In plus, firmele astea au o chestie. Se numeste facility management si parte din activitatea asta de facility management e un departament de curățenie. Care se ocupa rapid, in timpul nopții. Cu simț de răspundere chiar.
      Am vazut spatiu de 300 mp, demontat, zugravit complet si montat inapoi, cu pereti de sticla cu tot, cu recompartimentare si relocare bucatarie, detectori de fum si instalatie de aer conditionat, in 18 ore.
      In Romania.
      Am fost acolo. Sa mi bag plua, n am vazut nici macar un cacat de soarece.


      Comentariu apreciat.320
    • sub podea gândaci, deasupra șoarecii la birouri.


      Comentariu apreciat.250
    • Am tras eu cabluri de retea pe sub podeaua din aia in cladiri din afara si nimic, nici o taratoare. Foarte comoda mai ales daca ai vreo defectiune sau tragi cabluri pentru un Rack nou.

      50
    • Lucrez cu flotante din 2007 – niciodată nu am avut probleme cu gândaci sau șoareci.

      30
  9. Santierul ala e defect, lipsesc mizeria si dezordinea.


    Comentariu apreciat.610
  10. Parcarea cu recunoastere nr e si la The Office in Cluj-Napoca (eu acolo am vazut prima oara si au fost printre primii).

    Partea cu Hololens e noua :)

    Pardoseala flotanta e folosita de ani de zile la toate cladirile de birouri – avantajele au fost deja expuse de tine.

    Overall, Skanska aduce mereu chestii noi si pun mare accent pe masuri de safety la locul de munca ceea ce din punctul meu de vedere e un mare plus.

    150
    • eu nu stiam asta cu pardoseala. nici de ce se face, nici cât ține.

    • Au fost primii de ce? Ca i-ai vazut tu? Sau le-a dat Autoritatea Barierelor de Recunoastere a Numerelor vreun premiu?

      Exista parcari de genul asta de ani de zile. Dincolo de recunoasterea numarului, barierele cu pricina au sisteme care nu numai ca iti dau (sau nu) acces, dar iti si fac tot felul de rapoarte de genu’:

      – cate masini din judetul x au intrat in parcare in intervalul y

      – care este cel mai aglomerat interval orar

      – etc.

      @gc nu lipseste nimic. Ca tot romanii muncesc pe santierul ala. Doar ca, probabil, s-a facut curatenie inainte sa cheme toti blogarii pamantului sa faca poze.

      @vali nu esti tu unul dintre cei care blameaza traficul din Bucuresti? 274 parcari/cladire ti se par suficiente?! In 11 etaje probabil ca vor lucra cel putin 700 de suflete, iar ei o dau de gard cu “incurajam venitul cu bicicleta la serviciu”.

      Si daca “incurajatul” asta nu o sa prinda? Ce o sa se intample? Simplu! O sa se blocheze prima banda sau prima banda + a doua banda.
      Si apoi o sa pui tu poze aici cum niste nenorociti (500 la numar) au blocat Vasile Milea ca sa mearga ei la “shaorma de pe colt”, cand, de fapt, ei nu au locuri de parcare suficiente.

      Trist ca in 2018, Primaria Bucuresti continua sa dea autorizatii de constructie pe “genuche”.
      Si mai trist este ca la ei acasa, in Suedia, nu ar face niciodata asta, insa la noi, TOTUL E POSIBIL.


      Comentariu apreciat.200
    • 2000 oameni împărțiți la 4 clădiri. 500 oameni per clădire. cum ți se pare acum 274?

    • @Vali, tot nu sunt suficiente. Orice argument ar aduce ei.

      Daca sunt 500 de suflete care vor lucra acolo (initial, ca dupa e problema chiriasului ca inghesuie ca pe animale 700), fa frate 500 x 1.5 locuri de parcare.

      O parte din locurile alea de parcare vor fi tot timpul ocupate de anumite masini care nu se misca de acolo aproape niciodata.

      Ca sa nu mai vorbim de faptul ca, in general, dezvoltatorii de cladiri de birouri, nu inchiriaza spatiile de birouri + parcarile, in urma unui calcul matematic simplu. Le inchiriaza la modul, boss, ai luat 3000 mp de la noi? Iti dam 20 de locuri si daca mai vrei, platesti. Si ce se intampla in situatia asta este ca foooarte multe locuri raman EVER goale.

      Teoria cu 274 locuri la 500 de persoane e fix pula!

      @Anyway, mai bine nu scriai despre locurile de parcare. Ca si dat cu mucii in fasole rau de tot.

      150
    • dă-o-n mă-sa, ne-am născut cu curul în mașină! locuri de parcare pt 1/2-1/3 din ocupanții clădirii nu-s destule?! pt zona aia ai metrou la 3-5 minute de mers pe jos, ai autobuzele din drumul taberei și militari (care sunt practic dormitoare), mai ai câteva chestii care vin din alte părți. dacă în condițiile astea vii cu mașina zilnic la job e strict problema ta unde o parchezi.
      sincer, îi întreb pe cititorii lui Vali care muncesc afară, prin străinezile voastre clădirile de birouri au locuri de parcare câți angajați muncest efectiv acolo, plus câteva pt vizitatori?

      50
    • Lucrez intr-un zgarie-nor cu 3000 de angajati, locuri de parcare pt masini 700, locuri pt biciclete 200 in subteran. Parcarea pentru masini nu e niciodata ocupata full. Multa lume foloseste transportul in comun sau bicicletele intr-un oras care si asa este super aglomerat dimineata (Frankfurt).

      120
    • Razvan la primarie!
      Propun ca orice proiect de cladire de birouri sa aiba macar 7 din 10 etaje facute parcare. 500 de angajati? 1500 de locuri de parcare! Ca oricum, stim cu totii ca vor fi ocupate de masinile alea care nu se misca decat de 2 ori pe an, plus angajatii care au 2 sau chiar 3 masini: una decapotabila de vara, un suv vechi pentru iarna si una de zi cu zi. Unde vrei sa le tina pe toate?

      20
    • plus ca unii mai au prietene și neveste, care au și ele mașini…

    • Uhm! Ce imi place ca ati sarit cu totii cu tot felul de exemple, dar niciunul nu a gandit CE SI CUM s-ar aplica in Bucuresti.

      Daca tot mi-am pierdut timpul cu primul comentariu, o sa mai incerc o data, poate intelegeti ceva, nu ca as avea vreo frustrare legata de faptul ca unii dintre voi nu sunteti de acord cu ce am spus.

      Mbun.

      @a – daca tot faci apel la “cititorii care traiesc pe afara”, te-ai intrebat vreodata de ce “pe afara” nu sunt masini parcate pe trotuare sau pe spatiile verzi? Simplu! Au mai multe locuri de parcare decat masini. Nu mai dezvolt pe partea psihologica a romanului cu golf de 20 ani inscris pe Bulgaria care, atentie, baga facturi pentru vreo megamultihipernationala. Asta asa, ca sa iti raspunzi singur intre ce ar alege el cand vine vorba de masina vs metrou vs ratb vs bicicleta.

      @Marian – vorbim de alta civilizatie, alte costuri, alt timp, si probabil alta medie de varsta care lucreaza acolo (am zis medie, da?). Probabil din zgarie norul ala in care lucrezi tu, nu ai acces la urmatoarele info:

      1) ca sa intri in centrul Frankfurt-ului platesti o taxa de poluare (in functie de gradul de poluare al masinii pe care o conduci)
      2) transportul in comun in Germania “bate” de la distanta transportul cu masina personala (ca timp si bani)
      3) nemtii au cu totul alta abordare cu privire la bani, poluare, timp, ecologie etc.
      4) media de varsta a celor care lucreaza acolo este probabil 40+, in Ro, media de varsta a celor care lucreaza in astfel de cladiri este maxim 30 (pentru ca restu’ nu stiu sa deschida calculatorul). Iar majoritatea se ocupa de “bagat facturi” (din aia de pana in 30, da?)

      @C, ca o paranteza. Sa ma ierti cu tu nu intelegi pe ce lume traiesti. Nu e vina mea, dar te pot ajuta, daca vrei, bineinteles.

      1) 500 x 1.5= 750, nu 1500
      2) Intr-o multinationala cu 500 angajati maxim 10% sunt top si middle management. 10% din 500=50. Ai prins ideea?
      Mbun.
      In cele mai multe cazuri, cand se inchiriaza spatiul multinationala face ctr pentru aia 10% + – cativa (citeste PROTOCOL, sper ca realizezi ca daca vine auditorul de la grup sau mai stiu eu ce “sefut pe emea” nu o sa-i trimita CEO-ul autohton S500-ul lui si, nici ala nu o sa vina cu Uber).

      3) In astfel de cladiri, un loc de parcare costa pe luna in jur de 300 euro fara tva. Plecand de la ideea ca sunt 500 de angajati cu un salariu mediu brut de 1200 euro/luna, rezulta ca intr-o luna compania ar plati aprox. 600.000 euro cheltuieli cu salariile.
      Mergand pe logica ta cum ca cine inchiriaza spatiul inchiriaza si 100% din locurile de parcare, costul cu aceste ar fi de 500 x 300= 150.000 (adica 25%, raportat la anvelopa salariala).

      Ahahaha. Spune-mi, te rog, tu in ce piata vinzi mici? Ca prea ai idei nastrusnice!

      31
    • NOU
      #45

      “Au mai multe locuri de parcare decat masini” – nu. Nu vezi masini parcate pe trotuar pentru ca se dau amenzi si amenzile sunt mari. Iar oamenii s-au adaptat si au gasit metode alternative.

      “ca sa intri in centrul Frankfurt-ului platesti o taxa de poluare” – bun, in loc sa faci jdemii de locuri de parcare mai bine introduci taxa de poluare.

      “transportul in comun in Germania “bate” de la distanta transportul cu masina personala” – si in Romania ar fi la fel daca (1) masinile ar fi taxate mai mult rezultand in (2) mai putine masini pe strazi deci un trafic mai bun deci transport in comun mai bun.

      “nemtii au cu totul alta abordare cu privire la bani, poluare, timp, ecologie etc.” – pe cand romanii sunt tarani prosti, nu? Si, in loc sa in dezveti de la asta, mai bine le faci conditii sa fie tarani prosti in continuare.

      “media de varsta a celor care lucreaza acolo este probabil 40+, in Ro, media de varsta a celor care lucreaza in astfel de cladiri este maxim 30” – deci aia mai batrani isi dau jos curul din masina. Dar daca ai 30 de ani nu se poate.

      “In astfel de cladiri, un loc de parcare costa pe luna in jur de 300 euro fara tva” – :)))))))

      30
    • @Giani Mucea, mai are sens sa-ti spun despre “millennials”?

      Mai are sens sa-ti spun ca ce trebuia sa retii din faza cu 300 euro/loc era ponderea in anvelopa salariala?

      Mai are sens sa-ti spun ca daca 70% dintre noi, bucurestenii astia de cacat, ne-am lasa masinile acasa, rezultatul ar fi ca s-ar bloca cartierele, dar s-ar elibera bulevardele (cf spuselor voastre)?

      Mai are sens sa-ti spun ca si daca toate bulevardului ar fi complet goale, tot nu te-ai putea deplasa DECENT? Pentru ca 1) legaturile sunt gandite cu curu’ si 2) ca sa regandeasca legaturile le-ar lua enspemiideani??? Si ar spune ca 1) nu au resurse materiale si 2) nu au resurse “intelectuale”.

      Mai are sens sa-ti spun ca daca in Bucuresti ninge putintel – se inchid TOATE SCOLILE? Asta in contextul in care in Oslo se aterizeaza la 100 km/h vant cu zapada?

      Etc.

      Nu, nu mai are. Si nu mai are pentru ca o parte din voi aveti un fel simplist de a privi lucrurile. Nu are pentru ca eu care muncesc ca tembelu’ ca sa aiba si tampitii, oamenii lipsiti de orice ambitie, planuri de viitor, iresponsabilii – sa circule cot la cot cu mine in 55 km pe care eu ii parcurg zilnic pana la birou. Sa circule cu masinile lor de 2000 lei care polueaza si incurca tot.

      Nu prietene, mergeti voi cu metroul. Ca eu cand nu am avut bani de o masina decenta, am mers cu metroul si cu ratb-ul. Si cand nu am mai suportat nici astea doua, am preferat sa merg pe jos.

      Iar cand am avut bani de o masina decenta, m-am simtit vinovat ca diesel, ca poluare, ca caca maca. Ca sa poti merge tu cu harbul tau de 30, in liniste.

      Mandru posesor al unei perioada de 7 ani de mers cu metrou, ratb si perpedes.

      Mandru posesor al:
      Matiz nou
      Ford Fiesta nou
      Ford Focus nou
      Audi Q3 nou

      @zoso, inclusiv tu esti unul dintre cei care au sustinut mizeria din tara asta – din punct de vedere al achizitiei de masini.
      Vorbesti tot timpul de civilizatie, civism si bla bla bla-uri.

      Cati nemti, norvegieni, elvetieni de 39 ani (sau cat ai tu) ai cunoscut tu care isi cumpara masini second hand ca tine?! Nu ultimii parliti, oameni ca tine, cu familie, venituri decente…
      Cati?!
      A, dar scuza-ma, tu vrei sa ai puterea si confortul unei masini de 40.000 la juma’ de pret.

      Ok, de acord, dar nu-i mai judeca pe altii cand isi vad propriul interes.

      In rest sunt de acord cu tine cand faci unele afirmatii. Insa cele mai trainice afirmatii sunt cele sustinute. Daca te rezumi sa-i judeci pe altii inainte sa incepi cu tine, vei trai toata viata in mizeria pe care o detesti.

      20
  11. Faină aia cu nu fac locuri de parcare ca sa nu încurajeze venitul cu mașina. La fel și aia din Popești Leordeni și Florești, plus și Firea nu rezolvă problema traficului în București ca speră ca o sa își vândă toți mașinile de nervi.

    Oare nu era mai simplu sa pună o taxa de 10 lei pe prima oră de parcare și apoi 25 pe următoarele? Mie mi se pare destul de descurajant :)


    Comentariu apreciat.380
  12. Și cu aglomerația în zonă crezi că or să rezolve cu bicicletele?

    La cât de civilizați suntem, sigur or să vină cu mașina, că na, își permit acum, că doar lucrează la corporație.


    Comentariu apreciat.240
  13. Mie mi se pare aiurea cum se pot face cladiri de birouri moderne si solide , cu instalatii calumea si tot tacamul, ca deh, e investitie.
    Dar cand vine vorba de cladiri de locuit toti construiesc din varful pulii.


    Comentariu apreciat.420
    • Pentru ca un chirias intr-o astfel de cladire are pretentii clare, cu penalitati stipulate in contract daca nu se respecta. La bloc, fie esti proprietar si esti pe barba ta din moment ce ai semnat, fie esti chirias dar n-ai niciun fel de drept decat sa te cari daca nu-ti convine.

      170
    • Exista diferenta asta de calitate pentru ca de cele mai multe ori, cladirile de birouri raman in proprietatea celor care le dezvolta, motiv pentru care este in interesul lor sa le faca asa cum trebuie.

      Asta dincolo de faptul ca viitorii chiriasi sunt mult mai bine informati si mai pretentiosi ca un cetatean care isi cumpara o garsoniera prin Prima Casa.

      Cladirile rezidentiale se fac din varful pulii pentru ca se vand, nu raman in patrimoniul dezvoltatorului sa-si dea cu tesla in coaie cand in 2 ani va trebui sa bage 1/3 din investitia initiale, doar pentru simplul motiv ca a uitat sa puna o rigola “undeva”.

      100
  14. De curiozitate, nu ai avut si tu o ruleta sa masori latimea locurilor alora de parcare? cel mult parchezi un triciclu acolo.

    110
  15. De ce ai alerga in cerc pe o cladire in zona aceea cand ai parcul Politehnica la 1 minut si nenumarate avantaje: copaci, liniste, studente?


    Comentariu apreciat.340
  16. Misto in Campus 6.
    Daca vrei sa fumezi o tigara si lucrezi la ultimul etaj, iei liftul si cobori in fata cladirii.
    Da, stiu, nu mai e cool sa fumezi in 2018, fuck off.

    191
    • Ai idee cat ii spurc pe jegosii aia care fumeaza pe balcoanele cladirilor AFI? Aia de scrumeaza in capul oamenilor care trec pe acolo si mai sunt si atat de cretini incat sa lase paharele de cafea, suc etc. pe balustrade (“nu mi se intampla mie sa-mi cada paharul, ce dracu”)

      Totodata: cat de lenes poti fi incat sa te plangi ca trebuie sa cobori cu liftul? Nu vrei sa fumezi in buda, eventual?

      Si da, sunt fumator.


      Comentariu apreciat.370
    • @mofo
      Nu am idee cat ii spurci.
      Poti sa mergi sa faci reclamatie.
      Am senzatia ca esti inconjurat de cretini in cercul tau stramt. De-aia vezi cretini peste tot. Iesi de acolo, ceva e in neregula.

      50
  17. Deci dupa toate discutile pe blogul asta ca se construieste in draci si parcari insuficiente mai nou e ok pentru ca nu incurajam deplasarea cu masina? misto


    Comentariu apreciat.460
  18. mda, lucrez de 5 zile la o firmă privată romanian în acelaşi domeniu mai pe la ţară, ca elecrician.
    Mi-au dat un echipament de lucru jerpelit, adică salopetă plus cască de protectie toate rupte, am cerut bocanci de lucru contra cost…nu au, pentru că au dat unora şi a doua zi nu au mai venit.OK. Am cerut o bandă de izolat de la magazie şi o tanti mi-a cerut devizul de lucrare, că nu poate fără, ia vezi poate au colegii …pentru o fuking banda izolatoare de 3 lei. Am lucrat 26 de ani doar ca electrician…. nu contează, ca începător, salariul în zonele monoindustriale este minim indiferent de experienţă, după 1-2 ani poate, dacă face profit firma, să-ţi mai de-a patreonu’ o sută, două de lei în plus şi ajungi la 1500 de lei net.
    Mor când văd cum se plâng unele companii că foarte mulţi meseriaşi români aleg să plece în Vest.


    Comentariu apreciat.240
    • La criza de personal din prezent si la ce descrii tu, ai stat prea mult deja. Nu stiu prin ce parte a tarii locuiesti dar pe unde locuiesc eu si nu e bucuresti, daca pronunti cuvantul electrician te duc astia pe brate. Daca ai si ceva certificari esti dumnezeu.

      180
  19. Pacat ca Iuliu Maniu nu mai este frecventabil la nici o ora din zi si la putine ore din noapte. Dimneata la 7 este full in ambele directii. Practic daca-ti iei un aragaz in masina poti sa-ti faci micul dejun, cafeaua fara pierzi nimic din trafic.

    140
  20. suedeji don’le ce să faci

    13
  21. e legal sa aiba doar 274 locuri de parcare? aparent da dar asa la limita legii:

    citez: “the complex has a total leasable area of 82,000 sqm”
    si “The first phase will comprise approx. 22,000 sqm,”
    banuiesc ca limita legala e 220 locuri pentru acest prim bloc.
    legea zice 1 loc la 100mp:
    http://www.primariasector1.ro/download/PUD/legislatie/HCGMB_66_2006.pdf

    110
    • NOU
      #71

      Avand in vedere ca multi fac tot felu’ de mizerii ca ca sa faca cat mai PUTINE locuri de parcare (gen declarat divese spatii ca fiind de depozitare, etc., mai putini chiriasi decat sunt in plan, bla bla), faptul ca ei au facut cu 25% mai multe locuri decat se cerea prin lege nu e de blamat.

      00
  22. Foarte tare. Interesante detaliile.

    03
  23. Wtf de acolo luam merdenele cu 5mii in facultate si Regent pt gandacii din camin.

    60
  24. Hai sa-ti spun parerea mea de om care trece pe acolo zilnic:
    – zona este sufocata deja si fara cladirea aia: metroul nu face fata unui mall, vreo 8-10 cladiri de birouri (AFI + ce mai e pe langa + camine studentesti + …), intersectia aia este vesnic blocata iar trecerile de pieton se blocheaza din cauza nr. de oameni. Iti trimit saptamana viitoare poze facute la ora 10 dimineata si la 18 seara.
    – cladirea aia a fost construita intr-un timp record si pare extrem de solida. Cand au vazut c-o sa vina zapada si vijelia, au accelerat ritmul acoperirii cu termopane. Banuiesc ca au facut asta ca sa nu aiba de suferit structura.
    – au muncit extrem de bine dpdv al curateniei.
    – mancatoriile sunt insuficiente: serios, chiar nu ai prea multe variante: in AFI mancarea este de-a dreptul proasta iar in afara mall-ului mai gasesti 2-3 restaurante unde nu as intra. Toate astea sunt aglomerate ca dracu in pauza de masa.


    Comentariu apreciat.220
    • cantinele din poli?

      20
    • restaurantele apar dupa ce se muta companiile si nu invers.

      60
    • @ubercool: cantinele sunt pentru studenti, nu pentru corporatisti zgarciti.

      @ion: sunt firme cacalau (gandeste asa: numai AFI are 4-5 cladiri de birouri pline). Nu prea ai unde sa mai deschizi altele (nema spatiu).

      50
    • Intreb si eu: mancare de acasa nu puteti sa mancati? Cade greu sa iei o caserola ermetica, microwave compatible si sa aduci mancare in ea?

      80
    • NOU
      #81

      Metroul face fata bine mersi, dar banuiesc ca te referi la intervalul orar 7-9 si 16-18.
      Am batut mult timp zona respectiva, deja de la 9:30 pana pe la 15:30 gasesti loc sa stai jos in metrou.
      Unii angajatori mai muta putin programul de lucru, sa poti incepe la 9:30, la 10, etc. Si stai putin mai mult, si nu mai ai probleme cu traficul.
      Adica, nu zic, si eu m-as bucura sa se aduca imbunatatiri la sistemul de transport in comun, dar metroul chiar se misca bine, in putinele zone in care ajunge. My $0.02.

      00
  25. Toti s-au oprit la bariera “intelijenta”.Nu la faptul ca acele cladiri sunt construite inginereste si nu dupa ureche.Sper sa treaca si la constructia de locuinte.Daca tot sunt scumpe macar stii pe ce dai banii.

    50
  26. Nu începe nimic. In cativa ani de lucru prin podele ca aia, n am vazut nici o lighioana.

    @Sly: placile sunt dintr un compozit asemanator cu PAL, grosimea e 3 cm, 90×90, cu imbinare doar la colțuri. Pe partea superioara sunt trase in folie de aluminiu care are rol de izolant si suport pentru adeziv de mocheta. Podeaua e trasa doar in zonele tehnice si de birouri. La bucatarii/bai/culoare, e sapa normală.

    Din cauza ca e mocheta pe deasupra, nu ti dai seama ca sunt 30 de cm de gol dedesubt.

    Parcarea cu recunoastere placuta se face si la cluj, de 5 ani deja.

    20
  27. O sa mai vezi chestii pe care nu le vad inca puse in operă din pozele tale:
    Parcarea (tavanul) o sa fie tras in spumă ignifuga. Aceeasi chestie o sa apara si la ultimul etaj, in zonele barelor de tensiune, sub centrala termică si sub cea de AC, cladirea sigur va avea degivrare la ultimul nivel pe sub alucobond, terase placate in compozit si probabil incalzitoare la terase. Chiar daca e de tot rasul, terasele o sa fie loc de fumat pentru angajatii firmelor ce inchiriaza spatiul. Da, sunt firme care fac asta.

    Ani de zile am lucrat in exterior si la tot felul de proiecte de infrastructura. Credeam ca am vazut toata tehnologia. Pana la ACI cu The office in Cluj si Modena la Timișoara. Ce ai pus in poze, e doar varful aisbergului.

    Parcarea: alea 270 de locuri se pot transforma in 540, daca inaltimea permite. Si permite din cate vad, din nou, se face asta in Cluj, in Timisoara….si cred ca si n Bucuresti.

    20
  28. Desigur, și asa avem prea multe locuri de parcare. Lasă că e loc pe bulevard.

    90
  29. Din păcate zona este sufocată in ceea ce privește infrastructura dar cu toate astea de construiește in draci.
    Sincer cred că regimul maxim de înălțime ar fi trebuit să fie de 5 etaje.

    70
  30. Si The Bridge (peste drum de Orhideea) e facuta tot dupa aceleasi standarde “verzi”. Pista de alergare pe cladire n-are, se ocupa maidanezii din Regie de asta

    70
  31. Afi isi va dubla profitul.

    80
  32. bai dar un pasaj de ce nu face primăria? Pe sub toată intersecția aia….

    70
  33. Toate cladirile de birouri au podea in felul ala, tot ce s-a construit de vreo 15-20 de ani incoace. Cum altfel sa ai sute de prize si cabluri de retea in podea, pe fiecare etaj?

    Dar cum 15-22 la AC? Pare ca nu prea ai lucrat cu altii in birou. La fiecare job pe unde am fost, problema se pune de genul: “e sub 27, e prea frig, inchide-l imediat”, “24, vrei sa inghetam?”, “il tinem inchis ca vine prea rece si ne bate in cap, il pornim doar in pauze”.

    40
  34. lucrez in constructii in UK de ceva ani si e destul de intalnit modelul ala de podea in cladirile noi . la unele proiecte distanta dintre podeaua de beton si acele panouri ajungea chiar si la 50 60 de cm si incorpora pe langa cabluri si sisteme de ventilatie si incalzire

    40
  35. Cum era demonstratia cu Hololens? Aratau un model la scara (mai mic) sau suprapuneau modelul 1:1 peste structura deja construita?

    01
  36. Am vazut planul la unul din etaje (cel mai probabil toate sunt la fel).
    Ce mi s-a parut ciudat a fost faptul ca sunt doar 10 toatele la 250 de oameni.
    Baia de barbati era impartita in 2 wc-uri si 3 urinals, la femei 5 wc-uri.

    Pare foarte putin, mai ales pentru suprafata construita a fiecarui etaj.
    Am cautat pe google cat ar fi standardul, se pare ca cei care construiesc au ales sa mearga spre minim-ul necesar.

    21
  37. ma intreb daca cele doua idei au legatura una cu cealalta: “Acoperișul a două dintre clădiri va fi transformat în pistă de alergare” si “Sistemul suportă o greutate de 3 tone”

    20
  38. Pentru a duce review-ul la urmatorul nivel, data viitoare vei spune ca in loc de ’11 etaje’ are ori ‘Parter+Mezanin +9 etaje’ ori ’11 niveluri’.

    00
  39. cam atât de tâmpiți sunt oamenii de pe skyscrapercity https://imgur.com/t08Hi4B.png
    nu doar baiazid era special.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.