Schimbarea trebuie să vina de la noi. Până la prima coadă la care trebuie să stăm.

Mă intersectez frecvent cu o mămică al cărei băiețel e în clasă cu fi-miu. Tipa este un pericol public pe roți. Conduce o Fiesta de firmă (Prodlacta) și nu are concepte de tipul “semnalizare”, “prioritate”, “atenție la volan”, “moarte” sau “hai să nu mergem pe contrasens prin curbe, că poate vin mașini”. Și e constant la telefon când e la volan.

A fost la proteste și am auzit-o o dată vorbind la o ședință la școală despre cum educația copiilor e importantă și alte tâmpenii din astea.


Asta e tipologia românului majoritar de la proteste. Vrem să fie bine, dar dacă apare o problemă, hai să o ocolim ca să fie bine. Poliția să își facă treaba, dar să înceapă cu alții. Politicienii să fie ei cinstiți, cât timp eu încă arunc chiștoace pe geam. Primarul să nu mai fure din banii orașului și să facă orașul frumos, că eu parchez unde vreau și continui să arunc chiștoace pe geam. Profesorii să îmi educe copilul să nu facă ce fac eu când sunt la volan.

E o discrepanță maximă între ce gândim și ce ne dorim și ce facem. Când polițistul se joacă cu permisul nostru, uităm brusc toate protestele și toate schimbările pe care vrem să le facem în societatea asta.


În ultimii 6 ani am reușit să nu dau șpagă când am nevoie de ceva, să cer bonuri și facturi peste tot, să nu mai sun pentru intervenții și să nu cer de la alții ceva ce eu nu pot oferi. E bine. Am un sentiment de căldură pe interior. Dar, o să mor sărac, dar e OK.

 

say-dont-stop-believing

61 comentarii

  1. De acord. Mai putin “Asta e tipologia românului majoritar de la proteste. Vrem să fie bine, dar dacă apare o problemă, hai să o ocolim ca să fie bine.”


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 39 Thumb down 44
  2. o sa mori sarac si urât!


    Comentariu apreciat. Thumb up 86 Thumb down 4
    • și cu pula mică. și fără geanina.

    • “și fără geanina”….Acum se explica avalansa de articole cu dedicatie! Insa nu dispera, mai exista o sansa!

      Pe o insulă se aflau trei femei, iar pe mal aşteptau nemîncaţi canibalii… După cîteva zile de aşteptare, una dintre femei pică în apă, canibalii sînt fericiţi, o pescuiesc, o prăjesc şi o mănîncă. Dupa alte cîteva zile, pică şi a doua femeie, canibalii o mănîncă şi pe aceasta. Însă cea de-a treia nu pică deloc.Canibalii încep nerăbdători să pregătească totul pentru masă, încep să se roage, doar-doar o pica femeia. Cu foarte multă greutate şi după zile de aşteptare, pică în sfîrşit…

      MORALA: Răbdare de canibal să ai, că femeia tot pică.

      On topic. Schimbarea de care spui nu va veni din interior decat in situatii marunte. Nici vesticii nu s-au nascut civilizati, au fost constransi, pana a devenit un mod de viata. De la politistul care a fost constrans sa nu accepte spaga, pana la cetateanul care avea de ales intre amenda si tentativa de mita.


      Comentariu apreciat. Thumb up 47 Thumb down 8
    • Si virgin.


      Comentariu apreciat. Thumb up 21 Thumb down 2
    • Am intalnit-o pe geanina saptamana trecuta. Frate, ii pute gura a putregai.

      Thumb up 4 Thumb down 5
    • @pono, doar gura?

      Thumb up 5 Thumb down 2
  3. De parinti din astia e plina tara! Sa ii vezi la gimnaziu cum se agita ca pruncii sa aiba numai 10 pe linie…


    Comentariu apreciat. Thumb up 43 Thumb down 1
  4. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]


    Comentariu nasol. Thumb up 8 Thumb down 46
    • ti-am dat minus pt coerenta (lipsa ei)


      Comentariu apreciat. Thumb up 38 Thumb down 2
    • Patron milioanar in euro cu magazin de cartier?


      Comentariu apreciat. Thumb up 39 Thumb down 0
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]


      Comentariu nasol. Thumb up 1 Thumb down 29
  5. Am 39 de ani și nu am dat niciodată șpagă.
    Nu am murit, încă.
    (Vă spun sincer ca nici nu știu cum se dă. Cum adică “atenție”? Adică, cumva sa i-o sug unuia, cu un plic, un cartuș de țigări, o punga de cafea? Mai bine il bat de se caca pe el, in loc să i-o sug! Cred că de asta nici nu am dat spaga vreodată, pentru că o văd ca o umilire a mea.)


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 40 Thumb down 44
  6. Dacă vreți să vedeți cine e vinovatul pentru mizeria dintr-un oraș, plimbați-va prin el dimineața la 6. Dacă nu e murdar, vina ca orașul arata jegos nu ar fi a primarului.
    Idem pentru trenuri, autobuze, piețe… in general locuri unde se adună mulți oameni: dacă sunt curate la început de zi, treaba e clară.
    Comunismul a distrus multe mentalități.


    Comentariu apreciat. Thumb up 56 Thumb down 4
  7. “Asta e tipologia românului majoritar de la proteste.” – te-ai pisat putin pe noi, toti ceilalti participanti, care suntem altfel decat doamna asta…


    Comentariu apreciat. Thumb up 55 Thumb down 15
  8. Un prieten, a iesit la proteste perioada asta, ca na, e naspa cu coruptia, dari cu cateva saptamani in urma daduse spaga la politist ca il prinsese cu viteza (depasise un autobuz pe linie continua !!!). Miroase a caz neclar.

    Legat de mine, n-am dat si nici nu dau spaga. Sa povestesc un caz cu politia de ma judec de peste 6 luni. Ma prinde radarul (masina civil) in zona de 50 (dupa un sat, extinsa zona de 50) cu 104….ma uit stramb la el si ma gandesc “esti prost, aveam in bord 97, in realitate vre-o 93-94, ceva nu se leaga”. Culmea ca in satul de inainte circulasem cu 60, iar la iesire am accelerat.

    Zice politistu “vrei sa-ti arat filmare”, eu “noo, lasa ca vedem la judecatorie, conditiile nu’s clare”. Sa dau spaga nici nu mi-a trecut prin cap. Contest, vin acasa hartiile, CD, si ce gasesc:
    1. In momentul ala treceam pe langa un tir, viteza pe filmare variaza intre niste valori de 50, 90, 106, 104 km, nu sta 2 secunde fixa la o valoare.
    2. Buletinu metrologic e eliberat pt. o masina cu nr. MAI, masina ce circula are numar civil. Aici instanta a cerut de la politie sa dovedeasca ce numar avea la data cand am fost prins.

    Masina aia de radar da zilnic amenzi si foarte multe sunt probabil in baza unor masuratori de viteza neclare, eronate ca si in cazul meu, pentru ca e un drum aglomerat de obicei si sunt multe masini in raza radarului. Da multi nu vor sa se agite daca li se pare ca ceva nu e in regula, pleaca capu si ….asta e….sau dau spaga

    Ba, sa stea cu radaru, sa dea amenzi, da sa fie in regula. Daca ii prind cu nereguli ii fut pana o sa aiba parul alb.

    PS: Am mai luat 1 amenda de viteza, conditiile erau clare, am platit, n-am comentat.


    Comentariu apreciat. Thumb up 46 Thumb down 14
    • ” daduse spaga la politist ca il prinsese cu viteza (depasise un autobuz pe linie continua !!!)”

      Deci l-a prins cu viteza sau ca a depasit pe linie continua? Pentru ca pedeapsa difera si poate pentru a evita suspendarea permisului ai da si tu spaga. :)

      Thumb up 2 Thumb down 8
    • “Ba, sa stea cu radaru, sa dea amenzi, da sa fie in regula.”

      Sunt curios ce legatura are una cu alta. Tu mergeai cu DUBLUL vitezei legale in zona aia si problema ta e ca nu erau imaginile clare. Pe bune?

      Thumb up 11 Thumb down 6
    • intre 93 si 104 este o diferenta mare.

      Thumb up 11 Thumb down 3
    • “Nu se leaga” ca tu te uitai la bord fix in depasire, probabil te-ai uitat dupa si atunci ai vazut 97, ma indoiesc ca in momentul depasirii stai cu ochii in vitezometru si nu la drum. Cat despre faptul ca filmarea arata fie 50, fie 100, vrei sa zici ca e posibil ca masina depasita sa fi avut 100 si tu care depaseai aveai doar 50? :)

      Thumb up 6 Thumb down 0
    • Afisaju vitezei e digital si mare, vad tot timpul viteza. Plus am 75 CP, masina mica. Si da, daca fapta nu senpoate proba clar, ca citeza fataie intre 50 si 90, 106, 104…cat aveam ? Naiba stie, ca erau 2 masini in raza, eu si un tir.

      Era zona de 50 extinsa dupa un sat.

      A, politistu a zis “daca avea 60, 70 nu ma mai intorcwam dupa tine”

      Thumb up 1 Thumb down 4
  9. Acum câțiva ani, intr-o stație de tramvai 41. Dimineața la 8. Un el și o ea, mi se parea ca flirtau. El fuma. A aruncat chistocul pe jos. M-am dus, l-am ridicat, m-am apropiat de ei:
    – Ți-a cazut ceva.
    – Da?
    – Chiștocul ăsta e sl tău. Uite in spate, ai un coș de gunoi la trei pași.
    S-a uitat la mine… eu i-am zâmbit (deși îmi venea să-i trag una), i-am pus chistocul in palmă.
    —-
    Italia, 2017. Femeie frumușică, grăbita. Îmbrăcata elegant, tocuri cui. Arunca pe jos o țigară pe jumătate fumata.
    Același tratament: “V-a cazut ceva.”
    S-a facut toată roșie: “Mille scuzi!!” Mă grăbeam, dar eu nu… scuze!
    —-
    Vă recomand să faceți la fel (chiar dacă nu sunteți rasi pe cap și nu aveți o sută de kile).
    Educația începe de jos.
    Credeți ca primul gagiu va mai arunca chiștoace pe jos, atunci când va mai vorbi cu o fată?


    Comentariu apreciat. Thumb up 36 Thumb down 10
    • Da, cred ca da.


      Comentariu apreciat. Thumb up 25 Thumb down 1
    • Milano 2008: am aruncat un chiştoc la gunoi şi a venit un poliţist să-mi spună să nu mai fac aşa ceva, că poate să ia foc coşul. Mai bine să arunc pe jos, că se face curat de două ori pe zi.


      Comentariu apreciat. Thumb up 17 Thumb down 3
    • ia zi, in strainatate, unu nu arunca tigari pe jos?

      Thumb up 8 Thumb down 1
    • Cosurile de gunoi au o bucatica de metal langa gura, unde sa strivesti chistocul.
      Altele au scrumiera sus.
      Sa nu mai spun ca, in Italia, unde sunt baruri si cafenele la fiecare 50m, in fata lor sunt niste “ghivece pe bat”, cu nisip, special pentru stins tigari.
      Se poate! :)


      Comentariu apreciat. Thumb up 14 Thumb down 1
    • Revin cu un titlu de azi, pentru a raspunde celor 10 de minus. :)
      “Viena: Amenzile pentru aruncarea mucurilor de tigara pe strada si pentru persoanele care nu curata dupa caini vor creste de la 36 la 50 de euro, putand sa ajunga pana la 90 euro”

      Thumb up 1 Thumb down 0
  10. Tara in care traim este asa datorita cetatenilor, in primul rand. Inainte sa gasim vinovatii in alta parte trebuie sa ne uitam mai aproape, daca nu la noi dintr-un orgoliu prostesc, macar la cei de langa noi.
    Cei din piata au fost oameni tineri in mare parte, din corporatii, antreprenori, liber profesionisti, etc.. Cati dintre ei au lasat masina parcata aiurea pentru ca intarziau la o sedinta , cati au lasat o duba sa blocheze un trotuar pentru ca trebuia sa livreze ceva fix acolo, cati si-au luat copilul si au fugit traversand pe rosu pentru ca erau in intarziere, cati stau cu ochii in telefon si blocheaza usile la metrou sau raman la semafor cand se face verde, cat dintre ei te injura ca nu faci suta de metri sub 10 secunde pe trecerea de pietoni,cati cand copilul ia o nota mica la scoala incearca sa vada unde a fost problema inainte sa stranga de gat profesorul… si cel mai important, cati dintre ei, intrebati daca au gresit cu ceva spun nu sau au o scuza , pentru ca nu-i asa, cand regulile se incalca in favoarea lor parca nu mai e atat e grav.
    Inmultind aceste lucruri cu 100 rezulta conducerea tarii.

    Thumb up 6 Thumb down 7
  11. Și când ești sodomizat și termină în tine ai un sentiment de căldură în interior. Depinde ce îți dorești de la viață, sunt mai multe modalități de obține același lucru.


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 21 Thumb down 22
  12. Adaug si eu una, legata de lege: Pandele sa nu-si faca imagine cu copiii la inceperea anului scolar, dar noi sa scoatem copiii in strada, ca sa-l dam jos pe Pandele :)


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 7 Thumb down 13
    • @Cristian. Nu ai înțeles, stai să îți explic. Noi să nu ne scoatem copii în stradă dar Pandele să își facă imagine cu copiii la începerea anului școlar.


      Comentariu apreciat. Thumb up 15 Thumb down 0
    • Nu e ok nici una, nici alta. Sau şi una, şi alta. Dubla măsură e problema.
      Eu înclin către prima. Recunosc că nu am înţeles bine ce vrei să spui, dar am clarificat mai bine postul meu.

      Thumb up 1 Thumb down 6
    • Daca nu intelegi diferenta, iti explic eu (cat ma duce capul).

      Cand iesi cu copilul la demonstratii PASNICE (UNICEF aproba acest comportament, sau il tolereaza, cum vrei tu) il EDUCI. Plus, ii aperi si lui viitorul!

      Celalalt comportament, al lui Pandele, ma lasa rece, poti interpreta cum vrei! Pandele e doar un accident ce ar trebui sa dispara in 13 ani!


      Comentariu apreciat. Thumb up 11 Thumb down 0
  13. Cand n-o sa mai aruncam chistoace pe geamul masinii, din mers, cand n-o sa mai intram pe linia de tramvai ca sa ajungem in fata, ca deh, noi nu stam la coada ca prostii, cand n-o sa mai parcam pe trotuar, desi parcarea e in imediata apropiere, cand o sa validam cardul in autobuz, cand o sa invatam sa folosim periile pentru wc la toalete de la birourile fancy in care lucram, cand n-o sa mai injuram politia din cauza amenzii pentru mers cu 100 la ora pe bulevard, cand o sa invatam sa aruncam gunoiul la cos, nu intr-o cutie postala aleatoare de la iesirea din scara, cand n-o sa mai lasam carutul de cumparaturi printre masini, in parcarea de la mall, cand n-o mai umplem pe “doamna” de flori si cadouri la final de an etc. , abia atunci vor incepe sa se schimbe lucrurile in bine. Probabil niciodata, dupa umila mea parere.


    Comentariu apreciat. Thumb up 29 Thumb down 1
    • “cand n-o mai umplem pe “doamna” de flori si cadouri la final de an” – ce legatura au florile oferite doamnei invatatoare, la serbarea de sfarsit de an, cu restul problemelor amintite? Nu e ca si cum ii dai flori, sa-i dea o nota de trecere/ sa nu ramana repetent. Dimpotriva. Mie mi se pare un gest dragut, in semn de multumire, si 3 flori nu costa o avere.
      Cine se face prof, nu cred ca e motivat de “atentia” primita.
      Si nu, nu sunt profa. Dar de fiecare data mi-a facut placere sa-i duc invatatoarei/ doamnei diriginte (la inceput/serbare/final de an), un buchet de flori.


      Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 10 Thumb down 11
    • Fiecare a avut o experienta anume, pe mine amintirile cu florile de final de an ma cutremura. A noastra diriginta isi lua notite cu cat de mare a fost buchetul primit de la fiecare elev in parte si la inceputul urmatorului an evidentia diferentele dintre noi, din aceasta perspectiva. Cei care duceau trei trandafiri erau trimisi la udat buretele si stergeau tabla toata ziua, in timp ce aia care aduceau cele mai mari buchete primeau “puncte” din oficiu, care se adunau la nota de la primul test.


      Comentariu apreciat. Thumb up 13 Thumb down 2
  14. București, 2005. Patronul meu belgian a fist oprit în trafic. Amendă. Colegul meu era cu el, știa sigur de ce mașina fusese oprita, ii spune belgianului “tehnica” cu o hartie palmata. Ar putea pleca acum, fără amendă.
    – Eu nu fac din astea. Să-mi dea amendă.
    – Dar cu X lei am putea pleca acum, fără durere de cap.
    – Eu nu fac așa ceva!!!!
    – Bine, nebunule.
    Ei, dupa 10+ ani, azi, oare tot “nebun” i-am spune belgianului? Trist e ca da, mulți i-ar spune…


    Comentariu apreciat. Thumb up 28 Thumb down 0
  15. nu stiu cum gandesc cei de la proteste dar cam toti avem o parere prea buna despre propria persoana. daca altul arunca un chistoc pe jos e un infect needucat, daca noi aruncam un chistoc pe jos “lasa, e in regula, si asa e murdar in oras, ce mai conteaza?”.


    Comentariu apreciat. Thumb up 25 Thumb down 1
  16. Sau vecinii de pe etaj. – au declarat o singura persoana la asociatie, in timp ce in toate apartamentele locuiesc minim 2 persoane. Si asta in bloc nou, cu locatari tineri.


    Comentariu apreciat. Thumb up 15 Thumb down 2
  17. Nu vreau să fiu ipocrit. Ocolesc cât pot de mult situațiile unde se ajunge cu discuția la ‘mie ce-mi iese?’, dar, și mă autodenunț cu ocazia asta, este un domeniu în care am lăsat niște bani pe un birou. În condițiile în care urma să fiu operat a doua zi, și încă nu știau ce alien o să găsească în mine.

    Pentru ce aș da șpagă? Well, considerați-mă comunist, învechit, de ăla care nu vrea schimbare (și nu sare…), dar când vine vorba de sănătatea familiei conceptul de corectitudine și gândul ‘lasă bă, că oricum el ia salariu’ mi se cam estompează în minte. Atât, la sănătate. E și vina mea că dau, e și vina căcaților din minister care plătesc cu 700 de euro pe lună un neurochirurg care poate avea operații și de 15 ore. Restul, adică permis, acte… pentru astea n-am dat și nici n-o să dau. Dacă se poate rezolva vorbind frumos bine, dacă nu, așteptăm termenul legal.


    Comentariu apreciat. Thumb up 22 Thumb down 1
  18. Bai, de acord cu tine mai putin aia cu “majoritatea de la proteste sunt asa”.

    Eu sunt dintre nebunii care nu numai ca nu au dat spaga niciodata (si am 30+), dar mi-am pierdut si 4 ore din viata ca sa reclam un politist care mi-a cerut spaga. Nu s-a rezolvat nimic, evident, dar macar mi-am facut datoria de cetatean. Poate daca il reclamau toti aia pe care ii oprise in ziua aia se intampla ceva.

    Si mi-a placut comentariul cu mucul de tigara. Eu l-am aruncat inapoi unuia in masina. A fost prea preocupat sa nu i se arda tapiteria ca sa ma mai fugareasca pe mine, ca n-am 100kg si nici rasa in cap nu sunt ca sa imi permit :))))))


    Comentariu apreciat. Thumb up 20 Thumb down 0
  19. Daca vrei monstre de nesimtire la volan cel mai indicat loc este sa treci prin jurul unei gradinite sau scoli dimineata.


    Comentariu apreciat. Thumb up 18 Thumb down 1
  20. Daca ne uitam mereu in stanga si in dreapta ca ala nu face, ala nu drege, ala de ce face aiurea, ala de ce spaguieste, ca sistemul, ca aia, ca ailalta… important e sa inceapa fiecare si sa-i invete si pe ai lui!

    Thumb up 2 Thumb down 1
  21. Femeie la volan…
    Dacă ai curaj (da-ți recomand să fii iute de reflexe), încearcă să te uiți în ochii unei femei aflate la volan când dă buzna peste tine pe trecerea de pietoni. Ori citești neantul, ori “nu-i nimic, fac eu altul”.

    Thumb up 2 Thumb down 5
  22. Eh..nici eu nu am dat spaga pana n-am ajuns in spitale si am intrat in mirajul citostaticelor. Si cand ai manca si cacat sa se gaseasca morfina aia mai repede cand iti urla copilu de dureri – never say never. Sistem bolnav.


    Comentariu apreciat. Thumb up 50 Thumb down 0
  23. ”Asta e tipologia românului majoritar de la proteste.” – de unde știi asta? Ai făcut vreo statistică pe tema asta? Nu e cam din burtă? Nu știu despre tine, dar eu am văzut la proteste o grămadă de oameni mișto care-și strângeau chiștocurile în buzunar și aveau grijă să nu lase mizerie după ei.

    Mx

    Thumb up 7 Thumb down 0
  24. Man, problema aia e un mic nimic. Chiar daca suntem oameni, tot de roboti sinistrii suntem condusi, tot ei ne fura cel mai grav, oamenii tot in spitalele romanesti o sa moara cu Romania in brate.

    Uite cateva povesti de gravitate mult sporita fata de “chistocuri pe geam”:
    1. Companie de asigurari (top5), A.D. 2009. Comisia de Supraveghere a Asigurarilor. Anual CEO se ducea cu cadouri de minim 10k EUR/cap de om din CSA ca sa primeasca compania reinnoire a licentei. Ultima oara au fost ceasuri Rolex.
    2. Proiect european, A.D. 2012. Nevoie de un aviz din partea unei institutii guvernamentale (era parca ceva de mediu, nu mai tin minte exact.). Soc: institutia functiona DOAR pe baza de spaga, ea neavand oameni care sa-i puna la munca. Totul se rezolva de sus in jos: te duceai la director cu cash/vacante/masini si primeai aprobarea. Directorul apoi distribuia spaga tuturor odraslelor de parlamentari care lucrau acolo.
    3. Spital, A.D. 2006. Spart capul, nevoie de copci. Doctorul ma rezolva, imi da medicamente, ma trimite acasa. Eu stau si ii dau spaga. El imi rupe prescriptia medicala si imi da alta, “aia buna”.

    Da, educatia incepe de undeva. Da, e bine sa nu aruncam gunoi pe jos. Da, astfel vom deveni oameni mai buni.
    Dar Romania e la stadiul “curata cu foc”.


    Comentariu apreciat. Thumb up 13 Thumb down 0
  25. Chestiile pe care le-ai zis tu sunt comportamente pe care le intalnim zi de zi si ne-am obisnuit cu ele, dar stii care e problema? Cei care gresesc nu stiu ca gresesc. In capul lor e ok sa arunce chistoace pe strada, “lasa ba ca si asa nu vezi ce mizerie e, d-aia merge prost tara asta”; e ok sa parcheze blocand o banda pentru ca “de ce plm nu a facut ba primaru parcari”.

    Si ultimul caz ma duce cu gandul la altceva: presupunem (prin absurd) ca de maine incepe politia sa imparta niste amenzi din alea ametitoare pentru parcat pe interzis (de ex. la aia care mai parcheaza pe Iancului). Puneti pariu ca toti soferii o sa se adune si-o sa injure Politia pentru ca le da amenzi in loc sa injure primaria pentru ca nu le face parcari?

    Thumb up 7 Thumb down 0
  26. Puteai sa mai adaugi si :
    “Sa circule toti pe banda 1, ca sa am eu loc pe unde sa-i depasesc. ”

    Aici te incadrai si tu

    Thumb up 7 Thumb down 2
  27. “Dar, o să mor sărac, dar e OK.”

    Hmmmm…. cine conduce Forester si are casa nu poate fi asa de sarac. Stau in Germania, insa nu-mi permit o astfel de masina, bani pentru casa nu cred ca voi apuca sa string pina sa ies la pensie. Personal nu ma consider sarac, doar traiesc dupa regulile bunului simt si din aceasta cauza nu pot mai mult.

    Thumb up 3 Thumb down 1
  28. Schimbarea vine din interiorul nostru. Până nu avem aplicate legile în mod corect și nediscretionar nu ne facem bine.
    Și puțin spirit civic parcă ar fi bine.

    Thumb up 5 Thumb down 0
  29. daca o sa plec din tzara asta o sa plec din cauza oamenilor care trec pe rosu si apoi merg la protest

    Thumb up 2 Thumb down 0
  30. Asa sunt si astia la munca, se duc la protest, dar fumeaza in bar, acelasi principiu legea sa se aplice doar cand avem noi chef.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  31. Recunosc, am dat șpagă de câteva ori, la doctori. Mulți au refuzat, unii au acceptat. Cum zicea cineva mai sus, când ajungi la ei, faci orice sa fie bine. BTW, asta a fost doar la stat, când am mers la privat și am plătit o grămadă de bani, nici nu ma gândeam ca mai trebuie șpagă. În rest nu am dat nicăieri, când m-a oprit politia am știut de ce și nu am avut nimic de obiectat.

    Daca tot suntem la șpăgi, am și o întâmplare mai funny. Prin anul 3 de facultate ne-am gândit sa mituim administratorul de la cămin sa stam 4 în camera (de obicei mai baga în plus ca să aibă loc cei care plăteau mai bine). A fost de acord, dar surpriza, am ajuns tot 5 în camera… Asa ca după vreo săptămână am mers sa iau șpagă înapoi :)). Interesant e ca am și primit-o :))

    Thumb up 2 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.