In realitate, politica ne afecteaza foarte putin

Deși e mare consumatoare de energie, duce la despărțiri dureroase în familie, supărări nealinate nici măcar după moartea lui Iliescu, în realitate, politica ne afectează foarte puțin.

Suntem într-o perioadă a umanității când avem de toate. Și haleală în abundență, și divertisment pentru toate gusturile. Joburile nu mai sunt atât de apăsătoare, mai ales dacă avem conectat calculatorul la Internet sau un smartfon 4G. Și e valabil și pentru joburile “corporate” dar și pentru cele “entry level”. Până și salahorul își mai citește notificările între două roabe de ciment. Vorbesc aici la nivel macro. Bineînțeles că sărăcia încă există, dar, după toate statisticile, scade într-un ritm nemaivăzut până acum.

Dacă suntem onești, ne dăm seama că o lege care să-l scape pe Dragnea de pușcărie va avea un impact nul asupra existenței noastre. Atât individuale cât și comunitare. Indignarea de care dăm dovadă în Piața Victoriei dar și pe Facebook este doar o validare a convingerii personale că “eu sunt bun, aia sunt răi”, “eu vreau pacea în lume, ei vor război” etc. Un articol interesant e aici, vă dau doar titlul “Moral outrage is self-serving, say Psychologists” poate vă îmbie să-l citiți.

Dacă suntem iar onești, ne vom da seama că indiferent de cine e președintele României, Franței, Spaniei (șic!) sau Rusiei, tot nu există nici o predictibilitate asupra direcției în care se îndreaptă țara, Europa sau lumea. Nu există nici o garanție, nicio certitudine că al doilea mandat al lui Iohannis o să fie mai bun decât ar fi fost primul mandat al lui Ponta. Sunt doar niște exemple, nu săriți pe ele să le demontați.

Ne e mai ușor să ne ocupam de politică și de o ieșire în stradă decât să ne ducem să donăm sânge. Ne e mai ușor să luăm metroul până la Piața Victoriei și să strigăm “hoții” decât să avem o reacție când vedem un hoț de buzunare în același metrou. E mai “safe” pentru noi să strigăm “hoții” cu un scut uman în jurul nostru, decât să-i zicem vecinului să strângă căcatul câinelui de pe scara blocului. E doar o constatare, nu acuz și nu judec pe nimeni.

În realitate, și politica este tot un divertisment pentru noi, pe același nivel cu Counter Strike, FIFA 2018, FB, Snapchat sau Tinder. E ceva care ne ajută să evităm confruntarea cu problemele reale din viața noastră și să începem, în al doișpelea ceas, să le înfruntăm.

Credit foto: Eiko Ojala (thanks Teo)

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

270 comentarii

  1. Mda? Uită-te la diferența dintre Oradea și Alexandria ca să înțelegi ce diferență poate face un primar, om politic și el.
    Extrapolează exercițul la toate entitățile gestionate de stat și vei avea o imagine a impactului pe care-l au politicile implementate de oameni care fac politică.


    Comentariu apreciat. Thumb up 510 Thumb down 0
    • Cluj vs Constanta


      Comentariu apreciat. Thumb up 225 Thumb down 0
    • Exemplele nu-s foarte nimerite, pentru ca Oradea e la o aruncatura de bat de granita si autostrazi si nu cred ca primarul a mutat-o acolo. Cluj e ditai centrul universitar, Constanta nu poate atrage “creiere” sau “talente” ca se duc toti in Bucale. E adevarat ca si primarii au o contributie, dar treburile sunt mai complicate.


      Comentariu apreciat. Thumb up 39 Thumb down 0
    • @alex – Clujul e centru universitar, dar nici UBB si celelalte universitati nu au existat acolo dintotdeauna. Inafara de UBB, restul sunt destul de noi, chiar si UT-ul s-a reinventat relativ recent (cand am ajuns acolo in 2001 era o troaca comunista care nu voia sa inteleaga ca pe lume au aparut tehnologii noi).
      Cu orasul faci exact ce te duce mintea. Daca nu ai granita, autostrazi, etc faci un centru universitar, financiar, etc. Atragi oameni care trebuie, incepi sa investeste de undeva. Sigur, daca tu esti un fost portar cu 4 clase pus acolo pentru ca pe vremea cand conduceai pe cine trebuie ai auzit chestii, nu prea ai cum.


      Comentariu apreciat. Thumb up 58 Thumb down 0
    • Dupa logica asta cu mare centru universitar, trebuia sa fie si Iasi prin exemplele tale, dar uite ca Iasiul nu e la nivelul Clujului din pacate. Nu stiu daca are legatura ca de vreo 20 ani avem primar rosu.


      Comentariu apreciat. Thumb up 82 Thumb down 0
    • Te uiti la diferenta de promovabilitate la BAC intre Bihor si Teleorman si ai raspunsul. Nu e doar primarul, sunt oamenii. Si primarul ala e ales dintre oamenii care locuiesc acolo(spre deosebire de parlamentari care mai sunt plantati pe diverse liste unde nu au treaba).


      Comentariu apreciat. Thumb up 67 Thumb down 0
    • Pai Moldova e mai săracă decât Ardealul de sute de ani (dintotdeauna?), parțial tot datorită politicului.


      Comentariu apreciat. Thumb up 57 Thumb down 0
    • Nu are nicio legatura cu partidele din care provin. Are legatura doar cu dorinta PERSONALA a primarilor de a face bine in comunitate.

    • Cel mai slab articol citit vreodata pe blogul asta, nu ca n-a fi prins si zoso zile mai putin bune.

      Articolul indeamna la resemnare, de parca sa-i spui hotului sa scoata mana dn buzunarul altuia nu ar avea nimic de a face cu guvernarea dezastruoasa a tarii, cu lipsa de educatie, lipsa programelor de calificare profesionala sau a locurilor de munca. E un cerc vicios la mijloc, degeaba incearca autorul sa simplifice lucrurile, sa le rezume la incompetenta poporului de a actiona.

      Cum poate actiona corect poporul cand nu are un pastor sa-l indrume in primul rand?


      Comentariu apreciat. Thumb up 232 Thumb down 0
    • Chiar asa, sa ne uitam la rata promovabilitatii la BAC. Iasi e peste Cluj. Pnm de moldoveni! Si nici orasul nu arata rau. Oricum e mai frecventabil decat marea metropola atat de laudata pe care o păstorește Bok.


      Comentariu apreciat. Thumb up 42 Thumb down 0
    • @fluture Pai tu crezi ca ala e sustinut de partid daca el are idei de a ajuta comunitatea si nu partidul ? In spatele oricarui primar e o mare masinarie care aduce voturi. Mai ales la PSD e foarte bine pusa la punct.

      Toti fac cate ceva inainte de alegeri. Mai un asfalt, mai una , alta. Dar majoritatea chestiilor care le face sunt cu mare impact la public, pentru a-i aduce voturi, nicidecum facute pentru viitor, sa fie trainice. Si oricum chestiile pe care le face gen asfaltarea, le face tot cu firmele de “casa” ale partidului si prietenii.


      Comentariu apreciat. Thumb up 22 Thumb down 0
    • Saraca Constanta a primit circumstanțial doua surse de venit echivalente zacamant natural valoros: turism / port.

      Trebuie sa fii usor tamp sa compari Oradea si Constanta si sa zici ca prima e avantajata si s-a dezvoltat datorita circumstantelor favorabile.


      Comentariu apreciat. Thumb up 128 Thumb down 0
    • Braila vs Galati

      Thumb up 1 Thumb down 0
  2. NOU
    #14

    Banuiesc ca vrei sa provoci niste reactii altfel nu inteleg cum ai putut debita ineptiile din articolul de mai sus


    Comentariu apreciat. Thumb up 402 Thumb down 0
    • Ori ineptii, ori poate asa e perceput sarcasmul la Fluturi.


      Comentariu apreciat. Thumb up 74 Thumb down 0
    • Cand trebuie sa faci trafic ca sa iti iasa banii de chiftele si cola pe ziua respectiva, o poti face in doua moduri: Fie scriind ceva genial, ceva care sa fie cautat de multa lume, ceva care sa aduca un plus pentru umanitate sau macar pentru aia cativa care te citesc (dar pentru asta trebuie sa te duca mintea si sa mai si muncesti), fie sa scrii o trolleala ieftina care sa genereze un flame astfel incat lumea sa tot intre, sa dea refresh si sa comenteze ca sa iti arate ca gresesti (solutie, ieftina, penibila, dar functioneaza).


      Comentariu apreciat. Thumb up 179 Thumb down 0
    • @Radu desi nu ne putem trezi dimineata sa scriem ceva genial, minunat, care sa schimbe lumea, avem norocul ca in fiecare dimineata sa apara câte un “Radu” (cel putin, in realitate sunt mult mai multi) care sa scrie ceva genial, care ne va schimba viata. Cum ai facut-o tu astazi. Multumesc pentru comentariu.

    • @fluture, prin comentarii unii au fost mai direcți, alții ți-au dat exemple concrete despre cum politicul afectează viața de zi cu zi (ar mai fi multe)
      înțeleg că e greu să admiți că ai scris ceva ce e rupt de realitate, dar ar fi de apreciat


      Comentariu apreciat. Thumb up 74 Thumb down 0
    • @Denis e o chestie reciproca. Majoritatea comentariilor nu aduc nimic interesant la discutie. Absolut nimic. Pe celelalte doua-trei le apreciez.

    • @fluture – te contrazic, eu de multe ori intru pentru comentarii, ma intereseaza daca si opinia altora e similara cu a mea sau gresesc eu pe undeva. Scrii un articol slab si apoi mai insulti si toti comentatorii, ce pacat ca nu ai manute sub comentariu ;).


      Comentariu apreciat. Thumb up 78 Thumb down 0
    • @Claudiu – pesemne ca ai venit pentru mânute. Vezi ca sunt aproape 100 de comentarii, ai unde sa dai click. Enjoy!

    • Eu i-am dat vot negativ lui Claudiu pentru ca foloseste “;)” in 2018; plm, degeaba te plangi de politica, cum spunea si OP, daca TU folosesti “;)”, esti un membru toxic si nociv al societatii si reprezinti o problema mai mare decat politica. Sictir!

      Thumb up 8 Thumb down 0
    • @Fluture: pune-ti butoane de voting :)


      Comentariu apreciat. Thumb up 38 Thumb down 0
    • Inca vreo 2-3 articole de genu’ asta, si transforma blogu’ intr-o troleala ieftina.


      Comentariu apreciat. Thumb up 63 Thumb down 0
    • @fluture – in primul rand tu nu ai un motiv ca sa scrii, nu e modul prin care castigi un ban, nu e musai sa tot postezi ceva, la norma.
      Nu poti emite o idee de genul asta, cu politica neutra care nu ne afecteaza. Este evident ca deciziile conducatorilor afecteaza viata tuturor. Tu vrei sa spui ca orice se intampla e cald in casa si gasim ceva de mancare. Da, de acord cu tine, o sa supravietuim cumva, insa politica ne influenteaza viata in fiecare zi.
      Un exemplu clasic – Basescu a decis sa taie 25% din salariile bugetarilor. Poti sa explici clasei cum decizia asta nu a afectat toti bugetarii la acel moment?


      Comentariu apreciat. Thumb up 22 Thumb down 0
    • @Bigbear – pe considerentul asta, nici tu nu ai nevoie sa comentezi. Doar daca traiesti din asta. Si nici atunci. Si totusi o faci. O faci spunându-mi mie cum si când ar trebui sa scriu. Eventual si ce sa scriu si pentru cine.

    • Apropos de “orice se întâmplă în politică e cald în casă și avem mâncare”, nu știu cum să zic, dar eu încă îmi amintesc cozile monstruoase la carne și portocale, dar și pe alea mai mici la pâine, precum și restul cozilor la absolut orice, dar și frigul crâncen din case. Eram copil, dar îmi amintesc.


      Comentariu apreciat. Thumb up 21 Thumb down 0
    • eu sunt fan al modului lu fluture de a face fata criticilor: “mars in pula voastra”.


      Comentariu apreciat. Thumb up 45 Thumb down 0
    • @fluture Man e clar ca ti-ai pus lumea in cap si insisti sa ceri ca oamenii sa comenteze cum vrei tu si sa iti accepte ideile. Fa-ti un blog personal si o sa ai adeptii tai acolo. Nu stiu de ce ti-a dat Zoso user si te-a lasat sa postezi asa ceva dar ce ai scris tu e o ineptie complet neadaptata realitatii. Esti complet deconectat de la realitate. Evident AI TOT DREPTUL sa emiti opinii, dar asuma-ti ca poti primi raspunsuri pe masura. Asuma-ti ca ai scris o tampenie si invata din asta. Faptul ca tu tot incerci sa le explici la oameni ca nu au inteles ce vroiai tu sa spui e o imaturitate. Grow the fuck up!


      Comentariu apreciat. Thumb up 39 Thumb down 0
    • @fluture – Eu plecasem de la comentariul tau “@Radu desi nu ne putem trezi dimineata sa scriem ceva genial”. Da, si tu si eu facem la fel, scriem pe aici cand ni se nazare, nu e musai sa o facem zilnic, ca zoso, asta spuneam. Scriem cand credem ca avem ceva de spus, ceva interesant.
      Nu ti-am zis ce si cum sa scrii, doar ca ai gresit crunt si articolul de fata e o aberatie. Stii ce omiti tu cu buna stiinta? Ca nu e casa ta, sa trantesti usa si sa dai cu pumnul in masa. Poporul e aici sa il citeasca pe zoso nu pe tine iar faptul ca toti spun ca ai gresit ar trebui sa iti dea de gandit, insa tu nu si nu, esti convins ca toata lumea te persecuta si intelege gresit mesajul tau. Am senzatia ca e a doua oara, poate e ceva mai mult de o conspiratie planetara.

      Thumb up 18 Thumb down 0
    • Am eu impresia sau fluture e un fel de Iulia?


      Comentariu apreciat. Thumb up 20 Thumb down 0
    • @Irod … Daaaa, vezi ca mai jos au chiar si o piesa de teatru in care joaca amandoi

      Thumb up 5 Thumb down 0
  3. Si asa va fi pana cand nu se da liber la arme. Atunci politicienii nu vor mai sari calul.


    Comentariu apreciat. Thumb up 22 Thumb down 0
    • O sa tragem unii in ceilalti inainte sa tragem in cei “puternici” (putere =influenta, bani)


      Comentariu apreciat. Thumb up 40 Thumb down 0
  4. Zoso, du-te intr-un sat din Romania apoi intr-unul din Germania.


    Comentariu apreciat. Thumb up 87 Thumb down 0
    • Cand am ajuns la “E doar o constatare, nu acuz și nu judec pe nimeni.” mi-am dat seama că e guest_author. Citeam 2 rânduri și mă gândeam “Ce a pățit omul în Alexandria de e atât de zen?”


      Comentariu apreciat. Thumb up 62 Thumb down 0
    • NOU
      #37

      N-au aer conditionat in biblioteca din Alexandria


      Comentariu apreciat. Thumb up 40 Thumb down 0
    • L-au obosit valizele ălea grele și nu mai are energie.

      Thumb up 16 Thumb down 0
  5. Doua exemple : Călin Farcaș si incendiul de la Colectiv.


    Comentariu apreciat. Thumb up 86 Thumb down 0
    • Doua exemple care nu au treaba cu politicul ci cu poporul roman.
      Mai multe vieti ar putea fi salvate daca am alege sa ne donam organele in caz de deces. Nu o facem fiindca paranoia, religie si indiferenta. Inainte sa zici de acordul cu eurotranspalnt incearca sa te gandesti ca nu e doar o hartie ci presupune si niste cerinte cum ar fi organe din romania care nu exista fiindca majoritatea prefera sa putrezeasca.

      La colectiv a fost fuga dupa profit nepenalizata de consumator. La fel cum e si in centrul vechi unde cladirile sunt sustinute de scobitori dar in continuare sunt pline. Daca mor oameni o sa fie o tragedie fara sa se ia in considerare ignoranta lor. Nu oricine poate sa spuna daca un burete e ignifug sau nu sau daca o cladire este sigura dar oricine poate sa isi dea seama cand sunt PREA multi oameni sau ce inseamna o crapatura de-a lungul unei cladiri.

      Politicienii nostrii sunt niste capuse dar nu putem sa le aruncam totul in spate fiindca de foarte multe lucruri noi, poporul, suntem responsabili.


      Comentariu apreciat. Thumb up 45 Thumb down 0
    • #gc, nu donam organele ca ajung de obicei pe la arsinel sau vreun politician.
      Sigur ca putem sa le aruncam politicienilor foarte multe in spate, ca d-aia sunt alesi sa ne reprezinte. Atata timp cat nu ne reprezinta, le putem arunca cam totul in spate, nu crezi? Nici psd-ul nu-si reprezinta macar electoratul, vezi masuri luate compara cu promisiuni electorale.
      Guvernul, institutiile de forta, legiuitorii sunt pusi acolo sa aplice legea.
      Daca acele institutii n-ar lua spaga la un colectiv, la un centru vechi, atunci patronul s-ar gandi de 2 ori cand trebuie sa deschida o afacere intr-un spatiu subred.


      Comentariu apreciat. Thumb up 24 Thumb down 0
    • Crezi ca daca nu donezi nu mai ajung organele pentru politicieni si pseudovedete? Oricum o sa ajung la ei primii indiferent ca e vorba de 1 organ sau 10, diferenta e ca intr-un caz raman 0 iar in altul raman 9 pentru restul populatiei.
      Se ia spaga dintodeauna in tara asta. Crezi ca o sa se schimbe peste noapte? Nu e mai usor ca tu, clientul, sa nu te duci intr-un loc care iti poate pune viata in pericol? Este cel mai rapid mod de a schimba ceva, ii lovesti la bani si atunci indiferent de spaga pe care o dau tot o sa inchida. Sunt incompetenti, stim cu totii asta si tocmai din motivul asta nu ar trebui sa ne bazam pe ei, mai ales nu atunci cand viata si sanatatea noastra depind de asta.


      Comentariu apreciat. Thumb up 36 Thumb down 0
    • NOU
      #43

      @Zoso : si eu sper ca e Troll
      @gc : exemplele date mai sus au o foarte mare legatura cu politica

      1. lipsa civismului = rezultatul politicilor de distrugere a spiritului colectiv ( donarea de organe, sange, etc = civism )
      2. goana dupa profit nu are legatura cu politica ci cu natura umana insa lipsa autorizatiilor, desfasurarea de activitati in spatii neadecavet, etc = lipsa de responsabilitate in munca = lipsa de lege = lipsa aplicarii legilor, etc sunt rezultatul politicilor ( atat sociale cat si de natura … politica )

      P.S. : inclusiv aceasta atitudine superioara de a tot stiutor este un rezultat al politicilor de tipul “acum noi suntem la putere, ciocu mic” (“dar oricine poate sa isi dea seama cand sunt PREA multi oameni sau ce inseamna o crapatura de-a lungul unei cladiri” )

      *un popor indobitocit, prostit, saracit, mintit, manipulat, cu deminitatea si coloana vertebrala distrusa NU poate sa se dea pe brazda ASTAZI pentru ca asa vrei tu ! a intelege ca lucrurile trebuiesc facute cu calm, cu un plan bine pus la punct, cu munca, dedicatie, responsabilitate, lege, pedeapsa, recompensa, etc reprezinta o evolutie pe care iata tocmai tu ai demonstrat ca nu o ai !

      **so, mai usor cu pianul pe scari si “vocalize” din astea de smecher … e de munca si tine de noi toti nu numai de popor sau de politicieni ! de toti, de la mic la mare, destepti sau prosti, bogati sau saraci, inalti sau pititic, grasi sau slabi, cu facultate sau doar 4 clase …


      Comentariu apreciat. Thumb up 25 Thumb down 0
    • @gc, incearca sa te delimitezi putin de bula ta/noastra si sa te gandesti si ala aia mai saraci cu mintea. Nu merita sa moara ca sunt prosti. Traim intr-un stat, asta presupune reguli, obligatii si cineva sa le aplice, adica repr statului. Ce spui tu duce mai mult a anarhie.
      Eu nu spun ca nu trebuie donat, eu spun ca astea sunt efectele cand arsinel e salvat prioritar cu un organ donat. Automat te gandesti, ba poate maine are nevoie dragnea de vreun organ.

      Thumb up 16 Thumb down 0
    • @andrei ai dreptate, partial. Exista oameni mai prosti care in loc sa gandeasca pentru ei se uita in stanga si in dreapta si ii imita pe ceilalti. Problema e ca cei care pot sa judece aleg sa nu o faca. Nu propun anarhie, propun sa fim responsabili de vietile noastre in loc sa aruncam responsabilitatea in spatele altora care in cazul de fata ne ignora. Cel mai bun exemplu e ce se intampla de sarbatori cand anumiti indivizi mananca si beau de parca ar fi ultima masa si apoi injura statul si salvarea care vine in 30 min. Da, nu e normal sa stai 30 min sa vina salvarea dar atunci cand e un lucru care putea sa fie usor evitat nu prea mai e loc de comentarii. Arsineii si dragneii o sa fie mereu salvati, fie ca vorbim de romania, Congo sau Germania.

      Thumb up 7 Thumb down 0
    • Apropo de donarea de organe… îmi spui și mie care este procedura pentru a deveni donator post-mortem?

      Am pus pixul pe DA când am activat cardul de sănătate, dar din ce am înțeles recent acel ‘DA’ nu are valoare… e doar informativ.

      Legislația în vigoare spune că pentru a putea fi donator de organe post-mortem trebuie să te duci să faci un act la notar prin care spui că ești de acord și apoi să lași acel act în posesia unei persoane de încredere ce îl poate prezenta după … ce tu nu mai poți.

      Era vorba acum câțiva ani de un registru național al donatorilor… nu am auzit că s-ar fi implementat.

      Oricât de responsabil am fi noi când statul român nu face campanii de informare, nu simplifică proceduri, nu centralizează datele…

      Thumb up 16 Thumb down 0
    • @Andrei Cred ca tu nu intelegi conceptul de a dona….Nu conteza unde ajunge, conteaza sa salveze o viata, si daca aceea viata e unui politician, actor, hot, criminal etc……

      Si intelege ce este democratia, inseamna pareri diferite…si daca oamenii au pareri diferite (si le sunt respectate) e un lucru bun, inseamna ca democratia cu adevarat functioneaza, Si doar hotii vor striga hotii !!!

      Eu privesc totul detasat (sunt plecat de mult din RO, peste 15 de ani), ma amuza, e un show cind vad ca romanii se lupta intre ei si “agendurile straine” isi fac treburile nestingherite. La romani le lipseste verticalitatea, pentru niste bani ei fac orice.

      Esti naiv sa crezi ca spaga se poate opri, aici e chestie de moralitate, iar romanii totdeauna au picat examenul de moralitate. Romanii in loc sa se informeze corect, ei cred , ca multi alti prosti din afara, ca Facebook-ul e sursa reala de “informatii”.

      Revolutia romana, mineriadele, Colectiv etc. sunt doar operatiuni speciale de acoperire si de manipulare (e trist ca nevinovatii totdeauna sunt in grupa de victime colaterale).

      Cel mai mult rad cind citesc aici comentariile care sunt “ascunse de spiridusi”. Probabli spiridusii au ochii albastrii sau nu?

      Sper sa vina o zi cind o sa vad ca munca, moralitatea, adevarul nu mai este rusine, sau sa spun mai literar “slabiciune” :).

      Numai bine

      Thumb up 3 Thumb down 0
  6. Predictibilitate, nu predictabilitate!

    Thumb up 16 Thumb down 0
  7. Sper ca trollezi.


    Comentariu apreciat. Thumb up 85 Thumb down 0
    • Evident ca se trolleaza. Apropo de “sa avem curajul sa”. Pe minunatele plaiuri oltenesti, unde rezidez, acum mai multi ani, la o reporterita de la un post de televiziune i s-a spart luneta de la masina de trei ori, pana a priceput mesajul ca trebuie sa inceteze cu un reportaj. La o razie a politiei, unul din interlopii arestati era in pat cu o procuroare (nu stiu, dom’le, ce face el in timpul liber). Interlopul impuscat in Craiova la o partida de poker, chipurile de alt interlop, de fapt a fost impuscat de un procuror. Faptul este stiut la nivel de mass-media locala, nimeni nu a avut curajul sa il scrie in presa. As putea sa continui, dar mi-e scarba.
      La partea cu donarea de sange, prezumtia e corecta.
      Statistic o ducem din ce in ce mai bine – asa e. Doar ca statistica tine cont de toti si pe noi ne ridica tarile din vest in statistici.
      Doar ca ne futem nervii in fiecare zie pe aceleasi sosele facute pe vechile drumuri de caruta, drumurile se strica/repara intr-o veselie, ca e greu sa se faca o asfaltare ca lumea si e profitabil sa se strice intr-una (strada pe care locuiesc s-a surpat/reparat de cel putin zece ori de acum doi ani cand s-a facut reabilitare). E vorba despre cum se folosesc banii din impozite. Cine ajunge internat in spital, va trebui sa isi cumpere medicamentele, e ca o lege. Iar mi se face scarba.
      Da, viata s-a imbunatatit, mai ales la functionarii care au ajuns la salarii de 1500 euro si se intreba daca li se vor da tichete de vacanta. Autorul se intreba cumva daca functionarii respectivi se achita mai bine de sarcinile de servici? Nu prea cred.


      Comentariu apreciat. Thumb up 57 Thumb down 0
  8. Nu te afectează politica deloc decât atunci când:
    – ai nevoie de servicii medicale și sunt proaste și nici la privat nu mai e ok pt ca medicii buni s-au carat. Plus ca te costa. Dacă ai ghinionul de un cancer sau ceva din zona aia…te afectează terminal
    – la educație – îți dai copilul la școala la stat unde e cum e. Sau dacă îl dai la privat…iar te costa
    – infrastructura- Cluj-București medie 57km/h va Oradea -Viena 118km/h . Plus riscul sa nu ajungi întreg.

    Doar trei exemple cum “nu” te afectează politica. Trei exemple care te costa bani sau chiar viața.

    Nu pot sa crec ca ai debitat tu articolul asta…


    Comentariu apreciat. Thumb up 162 Thumb down 0
    • Pff.Acum am văzut ca e scris de fluture. Am crezut ca s-a prostit zoso de cap.
      @Fluture – tu locuiești in România sau in Franța?


      Comentariu apreciat. Thumb up 66 Thumb down 0
    • 1) Nu e Vali, e Fluture.

      2) Fluture are dreptate 85-90%. Îl citez pe nenea Carlin: ”If you have selfish, ignorant citizens, you’re gonna get selfish, ignorant leaders.” Poate fi interpretată în multe feluri dar esența rămâne aceeași.

      3) Problemele României (al românilor) se cauzează în mentalitatea xenofilă. Cu asta nu cad de acord cu Fluture (și încă un lucru sau două).

      4) „Moral outrage” este inversul lu’ „să moară capra vecinului” (cel puțin în teorie), dar naște aceeași monștri oribili (un paradox amuzant, după părerea mea).

      Însă… E dimineață, ați dat un periaj pe dinți? V-ați spălat pe față? Un duș? poate niște exerciții ușoare, o genuflexiune, ceva? Dar micul dejun, îl mâncați acum sau peste o oră? Vi l-ați făcut măcar?


      Comentariu apreciat. Thumb up 26 Thumb down 0
    • Sigur ca da, mentalitatea xenofila e de vina pentru tot :))) Ar trebui sa ne iubim comunistii nostri asa cum sunt ei, ca sunt romani, ce naiba.
      Also, nu stiu cine te-a mintit ca micul dejun e important, dar nu exista nici un studiu care sa demonstreze beneficii legate de mancatul la o anumita ora dimineata, la adulti. La copii e alta poveste , deci probabil ca la tine se aplica.


      Comentariu apreciat. Thumb up 34 Thumb down 0
    • – incerc sa nu am nevoie. daca am ghinion asta e crap si gata
      – nu am copii si nu am de gand sa fac
      – spre vest iau doar avionul

      Thumb up 6 Thumb down 0
    • @Iulia

      Sigur ca da, mentalitatea xenofila e de vina pentru tot :)))

      Zise frau germanofila. Da, este.

      Ar trebui sa ne iubim comunistii nostri asa cum sunt ei, ca sunt romani, ce naiba.

      Decât să iubesc nemții care au băgat în cuptoare oameni, mă aliez și cu Dracul (parafrazând un nene englez).

      Also, nu stiu cine te-a mintit ca micul dejun e important, dar nu exista nici un studiu care sa demonstreze beneficii legate de mancatul la o anumita ora dimineata, la adulti.

      Vaaai, așa ți-au zis nemții tăi? Și tu îi crezi?!? Hahahahaha!

      Xenofilia e o boală grea, nu e de glumit.

      La copii e alta poveste , deci probabil ca la tine se aplica.

      Ce s-a întâmplat, fată? Nu te-a lăsat grea vreun Franz de pe acolo unde stai tu? Hai, că te-au înnobilat deja între poale, nu ai chiar atâtea motive de supărare…

      Thumb up 4 Thumb down 0
    • @alupigus, pesemne ca habar nu ai de istoria Romaniei si ce au facut ei , daca ai impresia ca nemtii sunt capul rautatilor :))))
      De asemenea, inteleg ca “xenofilie” a fost un cuvant greu de invatat pentru tine, si acum il repeti cat de des poti , dar poate ar fi cazul sa inveti unul nou, cum ar fi “argument” sau “documentare” sau “google” . Zau ca nu ti-ar strica sa citesti un pic, fie si doar cateva cuvinte pe zi, sa nu te surmenezi :)))

      Thumb up 8 Thumb down 0
    • https://ro.wikipedia.org/wiki/Lag%C4%83rul_de_concentrare_Bogdanovca

      Ia d-aici , pentru inceput. Antonescu , al dracului xenofil, cum il iubea el pe Stalin.

      Thumb up 4 Thumb down 0
    • @Iulia

      pesemne ca habar nu ai de istoria Romaniei si ce au facut ei , daca ai impresia ca nemtii sunt capul rautatilor

      Da fetiță, chiar sunt. Însuși Primul Război Mondial, și-au asumat răspunderea.
      Dacă nu-i mânca în cur pe Franzii tăi să omoare oameni, numic nu s-ar fi întâmplat.

      Crede-mă, tu iei apărarea unor psihopați și, de asemenea, ești bolnavă de xenofilie. Nu gândești corespunzător, normal și nici logic.

      De asemenea, inteleg ca “xenofilie” a fost un cuvant greu de invatat pentru tine, si acum il repeti cat de des poti , dar poate ar fi cazul sa inveti unul nou, cum ar fi “argument” sau “documentare” sau “google” . Zau ca nu ti-ar strica sa citesti un pic, fie si doar cateva cuvinte pe zi, sa nu te surmenezi

      Oooo, ce drăguț, când nu mai știi altceva, te rezumi la voalate.

      Xenofilia e o boală grea, mai ales germanofilia a germanofililor.

      Ia d-aici , pentru inceput. Antonescu , al dracului xenofil, cum il iubea el pe Stalin.

      Fata tatii, ești proastă. Antonescu a fost exact-exact ca tine și cei care au omorât pentru nemți: germanofili.

      Mai încearcă. Tu suferi de o boală cronică, cu xenofilia nu e de glumit. Ești irascibilă, ești toantă (exemplul cu Antonescu, un exemplu TOCMAI ca argument împotriva xenofiliei/germanofiliei) și te suspectez de ceva anti-…

      Fă-ți o favoare: nu mai comenta aici și nici să nu mai ai tupeul să-ți arăți cadavrul bipet prin România vreodată, frau germanofilă. N-avem nevoie de cutre ca tine.

      Raus!

      Thumb up 4 Thumb down 0
  9. Hai ca ai citit degeaba cartea aia “Why Nations Fails”


    Comentariu apreciat. Thumb up 34 Thumb down 0
  10. Cred ca te înșeli, personal sunt îngrozit, mai ales de urmări.
    Dar nu știu ce sa fac, singura chestie pe care as putea s-o fac e sa plec, și cam încep sa iau în calcul cum sa plec, altceva chiar nu știu ce sa fac.

    Thumb up 16 Thumb down 0
  11. Eu inteleg ce zici. Cel putin in romania, demult am ajuns la concluzia ca oricat se agita lumea, oricum tot ce vor aia de la conducere se va intampla. Ca e sub o forma sau alta, ca se intampla acum sau peste juma de an. Se va fura la fel de mult, diferenta va fi ca se va face fara, sau cu perdea. Coruptia va fi tot aia, fie ca vor poza in baieti buni, in spate la fel de scarbe vor fi. Iar situatia din spitale si scoli, starea drumurilor etc va ramane aceeasi. Tot aceleasi scarbe de medici te vor scuipa in fata si te vor trimite acasa cu sacosa de pastile, tot aceiasi profesori isi vor exercita lipsa de talent intr-ale predatului, tot spagi peste spagi se vor da, una peste alta, la nivel individual, lucrurile vor ramane aceleasi fie ca se iese la proteste sau nu. Si sa nu uit de ura si rautatea gratuita a oamenilor, aia se accentueaza pe zi ce trece. Nu mai stiu sa isi spuna parerea fara a jigni persoana care de asemenea si-a spus-o pe a ei. Nu; e greu sa spui: eu nu sunt de acord pentru ca… mai bine dai in cap celuilalt, pentru ca nu e asa, tu stii cel mai bine, tu detii adevarul suprem si nimeni altcineva nu are voie sa gandeasca altfel…

    Thumb up 14 Thumb down 0
  12. A, e scris de Fluture.
    Ce spui tu in articol e valabil la voi in Franta, nu la noi in Romania!


    Comentariu apreciat. Thumb up 38 Thumb down 0
  13. Esti in eroare. Sa iti explic de ce.

    Sunt unul dintre <0.5% romani care castiga excelent. Impozitele pentru afaceri (nu pentru munca) sunt incredibil de mici. Deci, financiar, nu am niciun motiv sa plec, spre deosebire de ceilalti.

    Totusi, ultima nazbatie politica a venit ca o confirmare a planului de a pleca. Si eu. De ce? Politica a golit tara asta de valori si de principii. E o chestie de supravietuire, acum. Nu pot sa explic copiiilor mei ca daca patesc ceva, faptasul le va rade in nas. Nu pot sa suport ca a trebuit sa caut o scoala, una singura, la care profesorii mai stiu ce fac (ca sistemul de stat e infestat cu politruci). Ca ai mei copii se vor intreba mereu de ce altii pot si noi nu. Ca de ce buni nu merge la spital, desi e doctor. Etc.

    E perspectiva, intelegi? Coeziunea. Ca si ceilalti trag la aceeasi barca si au aceleasi valori ca tine. Ca principiile functioneaza si ca poti arata exemple copiiilor. De asta politica conteaza. Nu conteaza in tarile unde, oricine va fi la guvernare, poti fi sigur ca nu se vor incalca principiile, adica contractul social.


    Comentariu apreciat. Thumb up 68 Thumb down 0
    • @MD, sunt oarecum în aceeași situație ca tine, dar văd puțin diferit problema: mi se pare că în acest moment din ambele părți se face foarte multă manipulare, iar lucrurile nu sunt chiar atât de grave încât să se ajungă la „făptașul le va râde în nas”. Da, e nasol, dar nu e chiar atât de nasol.

      În același timp mă uit în jurul meu pe stradă și-mi dau seama că nu poți avea pretenția să fim conduși de un alt tip de oameni. Politicienii de acum sunt imaginea 1:1 a populației, iar asta nu se va schimba prea curând.

      Thumb up 13 Thumb down 0
    • @Ciuby “lucrurile nu sunt chiar atât de grave” se traduce destul de simplu prin incercarea asta stupida a lui Dragnea de a promite libertate. Practic tipul a veni si le-a zis colegilor: daca ma alegeti pe mine sef de partid va dau sa furati, aia au zis man … deja furam, nu ai ce sa ne dai mai mult decat atat ca si altii tot asta ne dau, si atunci omu s-a gandit ce ii sacaie pe astia cel mai tare? pai treaba cu puscaria si fanaticii care cred ca se poate face justitie, si atunci le-a promis Libertate. Daca te uiti un pic la ce e in jurul lui ai sa vezi ca nu e vorba doar de politicieni ci si de fff multi interlopi, niste baieti periculosi care fac si ei zid cand e nevoie in jurul lui.

      Daca pierde trenul asta e nasol pentru ca sunt in joc foarte multe lucruri pentru f multi dinozauri din psd si din politica in general. Lucrurile sunt inflamate pentru ca daca ai de facut 5 ani de parnaie si vine unu si iti promite ca te scoate in 2 ani jumate fara ca tu sa faci nimic o sa te agati de asta. Toata familia ta il va sustine pe ala doar ca tu sa iesi mai repede de acolo. Ce crezi ca vor crede despre aia care zic ca nu si ca trebuie sa faci tot 5 ani? Evident vor sa ii vada morti, sau in locul tau. Gandeste-te cati infractori a scos prostul ala de la justitie din inchisoare si cate mame, neveste, frati, tati, prieteni si alte cunstinte care ii apreciaza au astia? Astia vor vota cu psd toata viata lor pentru asta fara sa intrebe de ce, fara mici si bere si fara galeti.

      Acuma tu zici ca si ceilalti manipuleaza … ceilalti tocmai au invatat sa foloseasca aceleasi arme pe care le foloseau astia. Se bat de la egal la egal acum la un nivel foarte basic. Dragnea zicea ieri sau astazi ca de ce nu recupereaza anaf nu stiu ce de la Iohannis. Ba coae da de ce nu intrebi cum merg lucrurile in ordinea prioritatilor, adica cu cele mai mari creante, inclusiv alte lui Negoita? Ala are datorii de 51 milioane de Euro. Un singur om!!! Incepe cu ala boss. In realitate insa Dragnea nu are nimic de castigat daca statul recupereaza ceva de la Negoita ca banii aia nu ajung la el.

      Acuma si tabara psd e divizata intern, doar ca la noi nu ajung chestiile astea pentru ca nu e de interes public. Sunt alti oameni care nu au probleme cu justitia si care ar vrea sa fie si ei ceva ministri, secretari de stat, au oamenii amante tinere, sotii, copii care trebuie sa se faca si ei consuli samd si nu pot de astia care le promit o viitoare libertate de a face orice. De aia oamenii inca astepta si doar cativa rataciti si-au facut partid ca ponta sau sunt ostracizati ca primarul de la Iasi. Chiar daca nu au probleme e tentant sa iti promita cineva o aministie generala pe termen nedefinit pentru tot ce stii ca e ilegal sa faci dintr-o functie.

      Acuma ca zici ca politicienii sunt oglinda electoratului, asa o fi dar gandeste-te ca oamenii astia fura in orice fel posibil. Firea nu e aleasa de bucuresteni in majoritate. Ailalti care nu sunt reprezentati ce ar trebui sa faca? Sa se mute in alt oras pe timpul mandatului asteia? Cand l-au dat jos pe Grindeanu la fel au furat la voturi, acum pe codul penal la fel zice lumea ca tehnic 3 dintre aia nu sunt valizi si cu toate astea lucrurile se intampla. Crezi ca i se rupe lu Dragnea sau oricareia din tipele care sunt ministru ca zice lumea ca sunt proaste si ar trebui sa se duca acasa? Nu, cum nu o sa li se rupa nici daca vin 1 mil. de omeni pe strada. Lor li se rupe daca se intampla ceva la nivelul lor, cum Dragnea de exemplu are o mare dilema daca sa il salte pe Iohanis pentru ca nu il controleaza pe Tariceanu. Asa cum pare el incapabil de orice, Tariceanu e mai periculos pt Dragnea decat este Iohannis. De aia pt Dragnea e grav si urgent. Iar problema pesedeului e ca nu are inlocuitor pt Dragnea. Nu pentru ca nu ar fi suficienti infractori in psd ci nu e niciunu care sa tina atatea fraie si sa le controleze pe toate pentru ca un dictator (cum e Dragnea) nu imparte puterea si nici nu are cum sa o faca pentru ca daca o face da semne de slabiciune si e decapitat (figurativ vorbind).

      Thumb up 11 Thumb down 0
  14. Belarus, Kazahstan sau Azerdbaidjan: acesta ar fi fost nivelul Romaniei. Iar tu nu scriai blogul acesta ci te duceai sa il saluti pe tatuca Putin daca ar fi gandit la fel, “politica nu ne intereseaza”, cei care au iesit in strada la Revolutia din 1989 si toate generatiile de dupa 1990 care s-au luptat la baioneta cu regimul Iliescu.


    Comentariu apreciat. Thumb up 71 Thumb down 0
    • CRM-ul este un ajutor „overglorified” pentru o nație infectată de chițibușuri și samsari.

      Nu te condamn, că trebuie să-ți câștigi și tu pâinea cu ceva, dar nu aprob abordarea în sine; complicată degeaba. Oh well…

      si toate generatiile de dupa 1990 care s-au luptat la baioneta cu regimul Iliescu.

      Nu mi-o lua în nume de rău dar „baionetele” post-1990 sunt o glumă proastă. Tu măcar știi mirosul din morgă, cu multe cadavre proaspete? Știi mirosul de cadavru, ai văzut vreun cadavru în viața asta care să nu se afle în capelă sau într-un coșciug pe care tu să nu-l fi cunoscut vreodată?

      ****************************************************

      Sfat pentru „revoluționari” cu tastatură: dacă habar n-aveți sau n-ați participat vreodată în lupte de stradă 1-la-1 sau în defavoarea voastră, voi nu știți ce e aia bătaie, taică.


      Comentariu apreciat. Thumb up 23 Thumb down 0
    • “nație infectată de chițibușuri și samsari”
      si xenofili.

      Thumb up 6 Thumb down 0
    • @Radu

      Corect.

      Thumb up 2 Thumb down 0
  15. Îl plagiezi pe Harari.

    Thumb up 16 Thumb down 0
    • Asta e un comentariu misto. Multumesc ca ai avut curajul sa-l postezi, printre laturile de sus si de jos :-)

    • cand zici “laturile de sus” sper ca incluzi si articolul in sine


      Comentariu apreciat. Thumb up 81 Thumb down 0
    • @corcordusul – nope, includ doar dejectiile din comentarii.

    • @fluture, esti pe bune? Cine nu e de acord cu tine, cu argumente, scrie dejectii? Te-a atacat cineva personal??


      Comentariu apreciat. Thumb up 56 Thumb down 0
    • @MD – sa inteleg ca tu ai un filtru sau pur si simplu n-ai citit comentariile gen “fluture esti prost”?

    • Cand iti postezi parerile intr-un loc public, trebuie sa te astepti la tot felul de opinii si eventuale complimente. Nu mai fi o panseluta delicata si accepta faptul ca ai scris niste ineptii. M-as apuca sa iti demontez articolul, dar au facut altii asta inaintea mea.


      Comentariu apreciat. Thumb up 56 Thumb down 0
    • @Eu – bineinteles, draga, TU ai putea sa demontezi articolul, dar au facut-o altii inaintea ta. Ce pacat ca n-ai un loc al tau in care sa-ti debitezi si tu ineptiile. Esti obligat sa vii aici ca sa-i pui pe altii la punct.

  16. Ia uite ce se agita astia care nu mai pot de azi de Dragnea&Co, ieri de Ponta&Co si alaltaieri de Basescu&Co.
    Uneori cred ca sunt oameni care au nevoie de cineva pe care sa il / o urasca din tot sufletul, altfel nu pot functiona corespunzator in restul zilei.
    Va imaginati ca in alte tari politicienii sunt sfinti? Ati fi mirati sa vedeti ce gherle se dau in alte state si la ce nivel. Asa ca mai usor cu nervii pe scari ca nu descoperiti nici voi, nici hotii din Parlament apa calda. Aia nici macar nu sunt in stare sa fure intr-un mod original, copie ce vad din afara si, ca de obicei, o fac si prost.

    In fine, voi sunteti ceea ce unii dintre noi numim “protestatarii sau nemultumitii de serviciu”. Voi nici intr-o societate utopica nu ati fi pe deplin satisfacuti.

    Si mai e o chestie care s-a subliniat bine mai sus: clasa politica reprezinta produsul populatiei. Asa ca poporul român are ceea ce merita, are ceea ce il reprezinta. Nu sunteti de acord? Nasol dar nu se poate schimba un popor peste noapte doar ca sa va convina voua. E nevoie de cel putin cateva generatii. Spor.


    Comentariu apreciat. Thumb up 23 Thumb down 0
    • gherle sa dau peste tot. dar ai vazut cum arata drumurile lor, spitalele etc.? uite ca multi am vazut. stim ca se fura peste tot, dar acolo se face ceva trainic si pe langa se mai fura cate ceva. la noi se fura tot si nu se face nimic sau se fura aproape tot si din ce ramane se face ceva prost.
      in sate s-au facut birouri de informatii turistice, niste cocioabe de lemn inchise permanent. locuri de joaca pt copii cu niste echipamente colorate care se strica in scurt timp. crezi ca nu exista destule moduri in care oamenii de la tara puteau fi ajutati in mod real?
      aproape nimic din ce s-a facut in ultimii ani nu s-a facut de calitate, iar restul nu s-a facut.
      dar politica nu ne afecteaza in mod direct. aaa, stai ca am uitat, nu traim in belgia unde nu au avut aia guvern cativa ani si totusi treburile mergeau si oamenii traiesc decent.

      Thumb up 19 Thumb down 0
    • vad ca nu imi intra comentariul. ideea era ca peste tot se fura, dar raportul furt/’chestii facute’ suntem aproape de plus infinit, in timp ce strainii sunt undeva la 1/4.

      Thumb up 4 Thumb down 0
  17. “supărări nealinate nici măcar după moartea lui Iliescu”

    Eu m-am oprit la asta și am dat cu google. Meh, restu’ nu i important.


    Comentariu apreciat. Thumb up 47 Thumb down 0
  18. Articolul asta e trolling sau advertorial gen: “asezati-va linistiti la locurili voastre!” In ce tara ati mai vazut asemea legi? Vrem sa fim occidentali dar facem lucrurile invers decat ei.


    Comentariu apreciat. Thumb up 40 Thumb down 0
  19. NOU
    #90

    zoso, esti prost? a, stai..fluture e prost


    Comentariu apreciat. Thumb up 87 Thumb down 0
    • As fi putut sa sterg comentariul acesta. Dar m-am gândit ca mai bine il las. Ma gândesc la gloata care se trezeste nervoasa dimineata si are nevoie de putina defulare.

    • Fluture,
      Ai puterea sa stergi mesajele care nu iti sunt pe plac, dar nu ne ameninta ca ai “puterea asta” si tine minte asta: Aici se comenteaza atat de mult, blogul are succes doar pentru ca cenzura aproape ca lipseste!

      No offense


      Comentariu apreciat. Thumb up 20 Thumb down 0
    • @alin – te inseli. Nu ai de unde sa stii ce e in moderare… Dar tu continua sa ne spui cum trebuie sa facem lucrurile pe aici. Ca tu stii.

    • “continua sa ne spui cum trebuie sa facem lucrurile pe aici” .
      Si eu care credeam ca eu mi-am luat-o in cap cand am scris cateva guest post-uri pe un blog, dar se pare ca fluture deja si-a alocat blog-ul cot la cot cu zoso.
      Vezi ce se intampla daca iti lasi blogul pe mana secretarei cateva zile? Te intorci si o gasesti actionar majoritar.
      P.s. Eu apreciez marinimia cu care n-ai sters comentariile. Ca un zeu milos care isi pune mana a iertare pe crestetul pacatosilor muritori.


      Comentariu apreciat. Thumb up 22 Thumb down 0
    • Te victimizezi degeaba. Nu am sters nici un comentariu. Pur si simplu ai intrat in spam si nu am avut cand sa te scot. Vali e intr-un avion, eu am fost in altul pana acum vreo 2 ore. Nu te inflama degeaba. Daca esti nervoasa, mergi si scuipa niste sirieni, sigur o sa te destinzi.

    • Nici eu n-am zis ca ai sters vreun comentariu, observam doar cum ai simtit nevoia sa ii spui lui @mama dolores ca ai fi putut sa ii stergi comentariul dar n-ai facut-o. Probabil ironia a fost prea fina ca sa o intelegi.
      p.s. Ce roman ai fost la faza cu “mergi si scuipa niste sirieni” :))) Stimabile, iti lipsesc cei 7 ani de acasa. Poate au ramas la security check ;)

      Thumb up 12 Thumb down 0
    • Ironia cui? Mama dolores a facut o ironie cand m-a facut prost? Serios? Well, in cazul asta, inseamna ca eu te-am facut Doamna cand te-am trimis la sirieni.
      E interesant ca dupa ce, la prima interactiune din viata noastra ma “analoghezi” cu un hot – fara sa iti dai seama de enormitate – imi iei si parintii la pula ca nu m-au educat cum trebuie. Si, eu, bineinteles, ar trebui sa ma duc intr-un colt si sa zic “bai, da, tipa asta, Iulia, are dreptate, sa vezi ce-i balacaresc pe ai mei cu prima ocazie”.

    • Ironia facuta de mine, nu de mama dolores.
      Cat despre faza cu parintii, lol :))) Asa ai extrapolat tu, ca ti-am luat parintii “la pula”? ( wow, exprimare de domn) . Nu , chiar n-am facut o remarca la adresa parintilor tai , pentru ca sunt ferm convinsa ca niste oameni pot face tot posibilul din lume sa te educe, daca nu se lipeste de tine, asta e. Dar apreciez divergenta pe tema “ce-ai zis de mama?” in conditiile in care vorbim de o expresie , nu mot-a-mot de primii 7 ani din viata ta.
      Vad ca in continuare te victimizezi si ti se pare ca totul e un afront personal, tu doar ai scris un articol care isi bate joc de framantarile unei natii si care bagatelizeaza o situatie crunta. Indraznesc o alta analogie, e ca si cum ai spune ca depresia e un moft si o atitudine de attention whore. Si te miri de ce oamenii isi permit sa te caracterizeze pe baza unor ineptii debitate de tine intr-un spatiu public? Nu trebuie sa fii de acord, nu trebuie nici macar sa imi dai dreptate, trebuie doar sa accepti ca te-ai pus singur intr-o lumina proasta si ca , in viata, esti caracterizat pe baza a ceea ce scrii/spui.
      De asemenea, lol. In continuare nu stii ce e aia o analogie si ai impresia ca te-am comparat cu un hot. Cand eram eu in generala se faceau exercitii de logica de genul “profesorul e pentru scoala ceea ce soferul e pentru firma de transport” . Nu inseamna ca profesor = sofer. Pentru cineva care expune niste pareri atat de ferme, ai lacune extrem de mari in gandirea logica, si asta chiar nu e gandita ca o insulta. Limiteaza-te la ceea ce stii/intelegi, sau pregateste-te temeinic sa fii contrazis de catre cei care stiu/inteleg. Inclusiv cu remarci personale , ca la urma urmei te-ai semnat tu, nu xulescu din deal.
      Consider discutia incheiata din partea mea, o zi buna sa ai.

      Thumb up 18 Thumb down 0
    • Apreciez foarte mult comentariul.
      Te rog sa asculti cele 2-3 minute ale acestui link de la Howard Stern.

    • @Zoso … ce ai facut bre? zici ca suntem la nora pentru mama aici …

      Thumb up 10 Thumb down 0
  20. Miorița, versiunea 2018.


    Comentariu apreciat. Thumb up 37 Thumb down 0
  21. Fluture, tu trăiești în România? Când ai fost ultima dată pe la ANAF, sau prin vreun spital? Când o să ai de-a face cu zecile de mini-Dragnea din sistemul de stat o să înțelegi… Iar noile legi nu fac decât să dea (și) acestor mii de minioni posibilitatea se a ne fute după bunul lor plac, și nici măcar nu vor mai putea fi trași la răspundere.


    Comentariu apreciat. Thumb up 44 Thumb down 0
    • de ce o da toata lumea pe ANAF, spitale etc, cand sunt exemple de-astea la BCR, BRD, BT. si astea doar din experientele mele scazute cu bancile. au invatat o lectie, sunt mici robotei care nu pot sa inteleaga nimic altceva desi sunt de obicei tineri care ar trebui sa-si foloseasca creierele

      la anaf discutam de altceva, un sistem cretin in care esti obligat sa lucrezi asa, altfel ai surpriza sa fi acuzat de “abuz in serviciu”- am un prieten care e in situatia asta (ps. ca sa nu se inteleaga gresit, efectiv a recuperat taxele datorate de cativa oameni instariti care refuzau sa le plateasca, iar acum are 3 cercetari penale doar pt. ca aia au avocati si pot sa faca reclamatii. peste 1-2 ani cand se termina anchetele respective o sa se claseze desigur, dar 2 ani stai cu sabia lui damocles deasupra capului + stress ca nu se stie ce judecator primeste cazul tau si poate e intr-o zi proasta si te trezesti cu o sentinta tampita )

      Thumb up 9 Thumb down 0
    • Pentru ca te poti muta de la o banca la alta. De ANAF si de sistemul de stat nu scapi.


      Comentariu apreciat. Thumb up 39 Thumb down 0
  22. Nu ne afecteaza direct legile date pt dragnea, dar cei din puscarii ies mai repede cu ajutorul legilor astea. Cand ti se fura ceva afli cam care e realitatea si cat te afecteaza politica. La fel cand esti tu sau cineva drag bolnav, cand afli cum politicienii sunt cei care hotarasc cum se impart banii acestei tari. Cand copilul tau va fi in pericol sa moara in spital, desi in mod normal nu trebuia sa fie asa, atunci o sa iti dai seama ca politica ne afecteaza in mod direct.


    Comentariu apreciat. Thumb up 36 Thumb down 0
  23. Livache, tu esti ma? :)


    Comentariu apreciat. Thumb up 43 Thumb down 0
  24. NOU
    #108

    Soros! Ce cauti ba pe blog?


    Comentariu apreciat. Thumb up 20 Thumb down 0
  25. Ilustratia de la articol e opera lui Eiko Ojala https://www.behance.net/gallery/57555581/Editorial-illustration

    Thumb up 5 Thumb down 0
  26. unii fac ce zice zoso, adica injura psd de 4 ori pe zi, ca distractie, si la alegeri nu merg sa voteze.

    Politica ar tb facuta ca politica – intr-un partid, cu meetinguri, afise, sa stii pentru ce te bati, si eficient, sa adune lumea la vot.


    Comentariu apreciat. Thumb up 20 Thumb down 0
  27. Ba baiatule,
    Nu mai da pe gura tot ce iti tuna capul (doar la Zoso ii permitem asta).
    Politica ne afecteaza pe toti, inclusiv un singur om poate sa faca asta (vezi in istorie: Hitler, Stalin etc.). Ai dreptate ca individual fiecare trebuie sa facem ceva pentru societate.

    PS. Somn usor


    Comentariu apreciat. Thumb up 50 Thumb down 0
    • Si inca ceva,
      Zoso, daca il mai lasi pe Fluture sa debiteze la tine pe blog asemenea prostii jur ca o sa-l mai citesc doar pe Cetin.


      Comentariu apreciat. Thumb up 49 Thumb down 0
    • Cetin e mai toxic. Mie imi strica ziua dupa ce-l citesc (de aceea nu-l mai citesc). Fluture ii calca pe urme..

      Thumb up 8 Thumb down 0
    • @Alin

      Politica ne afecteaza pe toti, inclusiv un singur om poate sa faca asta (vezi in istorie: Hitler, Stalin etc.).

      Aici greșești dpdv metodologic și @Fluture a răspuns corect unor antevorbitori în legătura cu primarii și dorința personală de a face bine (e un exemplu rațional).

      De ce greșești?
      TOȚI cei care au primit ordine criminale puteau să NU comită sau să NU îndeplinească acele ordine.

      Ce puteau face Stalin sau Hitler dacă subalternii subordonați prin numire refuzau (pur și simplu, refuzau!) să omoare sau să chinuie oameni?!
      Răspuns: nimic. N-ar fi putut face nimic fiindcă nimeni din subordine nu le-ar fi îndeplinit… Dar n-a refuzat nimeni, asta îi complexează și-n zilele ăstea pe istorici și psihiatrici.

      Dar ei, Stalin și Hitler, au putut face nasoale și să comită nasoale doar și fiindcă au existat oameni (multe milioane, zeci de milioane, depășește suta) care voiau să îndeplinească acele ordine, voiau să vadă acei oameni țintiți să sufere/moară.

      Thumb up 0 Thumb down 0
  28. Fluture, poate nu te afectează politica acolo pe unde locuiești acum.
    Spune-le cum nu-i afectează politica:
    – ălora care au o afacere, de la ultima pfa până la ditai corporația. Dacă le zici de taxe, impozite, chestii fiscale tuturor le crapă vreo venă
    – ălora care au nevoie să ajungă într-un spital public și nu știu dacă nu pleacă de-acolo morți și nu din cauza bolii cu care au venit. Acum cca o lună o prietena mi-a povestit despre o mătușă de 80 de ani, era într-o mașină care a fost implicată într-un accident, cu mașină răaturnată. S-a ales doar cu o fractură la mână. Pt că a fost cu poliție, salvare, chestii, protocolul spune că trebuie dus omul la cel mai apropiat spital. În cazul ei, Alexandria. Pus mâna în ghips, s-a ales cu ceva infecție. A murit după o lună, fractura se sudase.
    – celor care încearcă să circule cumva prin țara asta. De la noi ăștia care încercăm să ajungem la job în București până la șoselele patriei.
    -ălora care au de-a face cu funcționari publici numiți politic, complet imbecili și răuvoitori. Doar printr-un noroc chior îl nimerești p-ăla angajat pe bune, că cineva trebuie să fie calul de bătaie oriunde.
    – celor care … orice în România
    Zici că nu ne afectează condamnarea lui Dragnea?! Omul ăsta și alții asemeni lui au furat din banii țării asteia (banii mei și ai oricui d-aici) încât dacă s-ar fi furat doar 10% și restul chiar l-ar fi folosit pt țară, eram la nivelul oricărui stat civilizat din Europa. Dezincriminarea faptei lui în exonereaza pe mulți alții, unii fără legătură cu politica și furtul din banii publici. Cum ar fi traficanții de carne vie pt chestiunea cu constituitul de grup infracțional organizat
    Am citit acum câțiva ani că Bucureștiul (sau doar sectorul 1, nu mai știu exact) are buget la nivelul Londrei. Ia întreabă orice bucureștean dacă i se pare că are aceleași condiții ca un londonez. Toți banii ăia nu se văd din cauză de politică.
    Chiar ne zici nouă că politica nu ne influențează viețile?! Trebuia să rămâi la locuit la sat și bricolat chestii din lemn.


    Comentariu apreciat. Thumb up 58 Thumb down 0
  29. Ne afecteaza mult. Intr-o tara in care se fura in medie inainte cam 20% din tot ce faceam era enorm. Acum nu se mai fura atat dar inca trebuie marsat pe lupta anti coruptie. Pana la urma m-am gandit: e important cine te conduce dar mai important e sa il tii in “tarc” si cat mai restrictiv.

    Thumb up 9 Thumb down 0
  30. Asa cum ti s-a explicat mai sus, politica te/ne afecteaza mai mult decat crezi. Oamenii aia care invart “banii seriosi” de la bugetul tarii pot face diferenta intre viata si moarte. In cazul nostru , de obicei se serveste “moarte”. Cel mai bun exemplu este investirea a miliarde de euro in decoratiuni de Craciun si catedrala izbavirii prostilor in aceleasi conditii in care nu avem 1 milion de euro sa ramanem in programul Eurotransplant. Beculete vs. vieti de om. Chestia asta o decide un om politic corupt,care stie ca nu va fi pedepsit pentru asta pentru ca exista niste legi care il scot nevinovat. Despre asta e vorba, nu despre saracie si lipsa aifoanelor de ultima generatie.


    Comentariu apreciat. Thumb up 42 Thumb down 0
    • ba, pana una alta catedrala aia costa 300 de milioane, cum costa si la inceput. banii astia se cheltuie de vreo 10 ani, deci se impart la anii astia. Si se face conform planului, fara intarzieri. nu stiu ce parere ai tu, dar eu le-as da sa faca si drumurile si spitalele. e printre singurele lucruri mari facute la noi conform planului.

      Thumb up 1 Thumb down 7
    • Ar fi fost o idee buna daca ar fi investit banii aia direct in autostrazi si spitale, da. Asa, e doar o sifonare de bani publici, un mamut in care credinciosii vor vorbi cu prietenul lor imaginar in timp ce le mor copiii in spitale si parintii pe strazi asfaltate prost si pline de pericole. Vorba aia, dumnezeu iti da dar nu iti baga in viteza.

      Thumb up 14 Thumb down 0
  31. NOU
    #122

    Nene dupa asa articol mai ramine sa ne spui si ca ….fluturii fac miere


    Comentariu apreciat. Thumb up 25 Thumb down 0
  32. Dacă bula personală ar fi perfect închisă, da – concluziile tale ar putea fi considerate ok. Poți să îți pui ochelari de cal și să nu vezi decât laptopul pe care lucrezi și mediul strict înconjurător pe care ți-l l-ai creat cu veniturile corespunzătoare muncii solitare depuse.
    Însă bula are deschideri atât de multe înspre lumea guvernată de politic încât nu ai cum să rămâi indiferent. Multe ‘deschideri’ nici nu le poți anticipa.
    Am avut copilul bolnav în ultimele luni. Am umblat prin clinici de mi-a venit acru. Nu doresc nimănui stresul de a avea copilul cu medicație imunosupresoare internat într-un spital în care de zeci de ani nu s-a investit nimic. Ba, mint – un grup de rockeri – ieșiți dracu știe de ce din bula lor – au terminat de renovat recent (după ce noi ne-am externat) un etaj întreg al clinicii, cu bani pe care tot ei i-au strâns de la alți binevoitori – o sumă cred echivalentă cu cea investită de Dragnea pentru poarta domeniului său din TL.


    Comentariu apreciat. Thumb up 48 Thumb down 0
  33. Credeam ca o sa apreciati faptul ca am scris cu diacritice.

  34. Dacă legalizează ăștia violul, nu mă afectează cu nimic.
    Cine pm e fluture?


    Comentariu apreciat. Thumb up 36 Thumb down 0
  35. Asta e unul dintre cele mai tampite articole de pe blog


    Comentariu apreciat. Thumb up 58 Thumb down 0
  36. Vezi ca ai scris gresit titlul..
    ”In realitate, politica ne afecteaza foarte mult” , asa era corect.
    Stiu ca este la misto dar totusi…

    Thumb up 19 Thumb down 0
  37. Eu lucrez in sanatate si iti spun ca politica hotaraste cine traieste si cine moare prin deciziile pe care le ia. Cine mananca si cine moare de foame prin salariile care le hotaraste. Asta doar asa la nivel macro afecteaza vreo 6 milioane de romani anual(gen 30%). No gandeste-te ca acum oameni ca bodog care au cumparat medicamente de care nu avea nimeni nevoie nu mai pot fi condamnati… aia care masluiesc posturi si concursuri pentru partid si amante nu mai pot fi acuzati… samd.

    Sa spui ca astea nu ne afecteaza… nu iti doresc sa fii in pielea unor prieteni f apropiati de-ai care cu toti banii nu au putut sa ofere conditii mai bune de ingrijire mamei lor si care ieri a murit. Poate scapa poate nu… dar in mod sigur la noi nu s-a facut ce se putea face in Germania sau anglia sau ungaria.

    Exact ca tine erau si ei pana acum o luna. It-sti peste 10 ani experienta in corporatii … hai la inmormantare si poveste-te-le cum politica nu le afecteaza viata.

    Eu personal traiesc din consultanta… crezi ca ma afecteaza daca imi spune un manager ca contractul cu mine e conditionat de o donatie la.partid de 10-20% ? Legal frumos… si nu o sa am ce sa fac.

    Suntem o natie de prosti….


    Comentariu apreciat. Thumb up 57 Thumb down 0
    • daca ii spui autorului ca e prost se ofenseaza, nu intelege el ce inseamna sa vezi un om drag cum moare din cauza ca in sistemul de sanatate se fura banii organizat, totul bazat politic(managerul, contracte, sefi de sectii etc.). dar sigur, nu ne afecteaza politica.


      Comentariu apreciat. Thumb up 39 Thumb down 0
    • Sa inteleg ca IT’stii aia au votat in astia 10 ani sau i-au facut mamei o asigurare de sanitate?

      Sau ca urmeaza sa voteze si sa iasa in strada dupa experienta asta ca sa incerce sa schimbe ceva? Cumva au hotarat sa plece ca nu se mai poate? Ma refer strict la schimbare, si la simplul fapt de a lua o decizie si a face ceva in sensul asta, alegerea e a lor,

      Politic sau nu, daca aveau bani se duceau la AHK sau mai stiu eu daca voiau sa fie siguri ca are parte de cea mai buna ingrijire.

      Nu, nu cred ca au schimbat ceva. Nu cred ca s-au schimbat. Aici e de fapt problema. Politicul ne afecteaza cat ii lasam noi prin indiferenta.

      Dincolo de “esti prost”, exista exemplul personal, lucrurile se schimba de la micro apoi se propaga la macro, nu invers.

      Mai multi sunt cei care ii invidiaza pe parlamentari si ar face exact la fel in locul lor decat cei care vor cu adevarat liberate, democratie pe bune si promovare (la stat sau nu, pe criterii de competenta si nu nepotism).

      Si apropo de asta, modelul in companiile cu mentalitate romaneasca e foarte asemanator cu cel de la stat. Din cauza politicului?

      Thumb up 3 Thumb down 0
    • NOU
      #133

      Dane, tu esti cu un pas inaintea lui Fluture. Ne zici ca nu ne revoltam corect sau ca nu facem destul ca sa rezolvam problema. Fluture zice ca de fapt nici nu exista o problema.

      Thumb up 6 Thumb down 0
    • Ei uite cum te afecteaza: politicul convinge idiotii majoritari ca nu e nevoie de autostrazi si cai ferate, ca exista avion. Deci nu fac autostrazi si cai ferate si nu vin nici investitori si toata moldova zace in saracie din cauza asta.
      Inflatie, robor, impozite, pensiile haiducite, medicamente compensate cu portia sau lipsa, sistem de educatie dezastruos, controlul mass media, birocratie, sunt o gramada de chestii cauzate de politic care te afecteaza, dar multi s-au obisnuit cu ele.

      Thumb up 10 Thumb down 0
  38. Really? Zoso, tu esti de acord cu prostia asta daca ai publicat-o?
    Pentru autor: sefule, toate legiile astea ale justitiei incurajeaza la furat. Si nu ii incurajeaza doar pe cei care sunt in functii publice, incurajeaza infractorii violenti si de mare risc. Aia care vin si iti fut tie una in cap ca sa-ti fure iphoneul pe care iti verifici notificarile. Si stii de ce? Ca va fi mult mai greu sa fie pedepsiti.
    Am inteles, nu vrei sa iesi la protest ca ti se pare ca nu rezolva nimic si pula ta, e opinia ta, dar asta nu inseamna ca trebuie sa-i descurajezi pe ceilalti sa iasa la protest sau sa fie informati despre ce se intampla. Pentru ca dezinformarea duce la situatia idioata in care suntem azi


    Comentariu apreciat. Thumb up 54 Thumb down 0
    • nu incurajeaza nimic, asta e interpretarea tendentioasa rezist
      sunt chicite tehnice menite sa impiedice DNA din a mai cerceta primari si politicieni, atat

      ceea ce e normal, nu deranjezi demnitarul cu prostii obtinute pe ascultari si in rest dosarele sunt thin air

      Thumb up 7 Thumb down 0
    • Am inteles ca autorul nici macar nu e in tara, deci nema proteste.

      Thumb up 7 Thumb down 0
  39. Cîte prostii și imbecilități debitate în articolul ăsta, nu cred să fi văzut adunate la un loc pe siteul ăsta nicodată. Pînă nu ți se întîmplă una din chestii descrise de nenea ăsta, poți continua să te minți. Eu le-am văzut pe toate, majoritatea pe propria-mi piele, unele la apropiați. http://cursdeguvernare.ro/cristian-grosu-10-antreprenorule-hai-sa-ti-amintesti-si-sa-descoperi-ca-ti-se-pregateste-ceva.html

    Sau pînă mori, că deși scrie în Constituție că statul protejează dreptul la viață, din cauză că s-a făcut un transplant forțat, exploatat politic, legea nu îți mai dă voie să te operezi în afara țării. Sau cînd aveai posibilitate să mergi să te operezi în străinătate, niște politruci și scursuri umane, numite politic, se rățoiesc la oameni competenți și bunăvoitori din alte țări și îți ruinează unica șansă la viață. Sau i se întîmplă asta la mă-ta. Sau la copilul tău.

    După aia recitește ce ai scris mai sus.


    Comentariu apreciat. Thumb up 46 Thumb down 0
  40. E foarte adevărat! Prostii ieșeau la miting cu legile justiției însă aveau windows piratat si filme de pe torent.

    Thumb up 9 Thumb down 0
    • Geez, sa înțeleg ca daca nu ești sfânt nu poți protesta împotriva hoților. Pe logica ta, cei care au murit la revoluție nu au furat nicio șaibă la uzină sau nu au vizionat un film pe vhs piratat.


      Comentariu apreciat. Thumb up 25 Thumb down 0
    • Esti la fel de hoț, la nivelul tău.

      Thumb up 2 Thumb down 0
    • Diferenta este ca e o treaba asumata, nu cer parlamentului sa faca windowsul piratabil fara consecinte si sa legalizeze furtul doar ca sa pot eu descarca torente.

      Thumb up 13 Thumb down 0
  41. Nu ne afectează politica in sensurile alea (adică avem ce manca, vorbim liber, nu ne cocoșează la munca; mai nașpa când e vorba de alte lucruri… ), tocmai datorita politicii (că e democratie). Daca nu suntem vigilenți sau ajungem sa votam cu extremiști din cauza unor fleacuri, democrația se reduce și politica ne poate afecta mai mult.

    Thumb up 17 Thumb down 0
  42. Fostul ministru al agriculturii…..eu așa-mi explic ideile expuse în articol.
    ….sau Florin Iordache:https://www.sfin.ro/recomandari/cine-e-noul-ministru-al-justitiei-florin-iordache-zis-fluture-din-caracal-mai-jos-realizarile-domniei-sale/. 😀

    Thumb up 19 Thumb down 0
  43. Ca în bancurile lui Mircea Crişan, dacă îmi daţi 5 lei, vă spun şi cine sîntem ăia (5%) pe care politica ne afectează foarte puţin.

    Thumb up 11 Thumb down 0
  44. Daca tu crezi ca politica te afectează putin iti amintesc ca in Iasi, primarul PSD a platit 15.000 pentru o piesa de arta care a fost demontata după o saptamana, intre timp, etajul spitalului de cardiologie din oraș a fost distrus de incendiu, spitalul nu avea aprobare ISU, nu avea sistem automat de detecție si stingere a incendiului. Ti se pare putin 15.000 ? PSD Iasi a plătit 200.000 Euro pentru un steag, intre timp, in județul Iasi exista 207 școli cu WC în curte.

    Bănuiesc ca @fluture este plătit la numărul de articole dar si de comentarii altfel nu-mi explic acest articol scris in stilul Cetin, se arunca o părere controversata știind ca va produce reacții negative și lumea va comenta în prostie.


    Comentariu apreciat. Thumb up 50 Thumb down 0
  45. NOU
    #149

    ” Suntem într-o perioadă a umanității când avem de toate. Și haleală în abundență, și divertisment pentru toate gusturile…”

    Ai haleală datorită politicilor europene sănătoase la care ne-am aliniat (mai cu noroc, mai cu forţa…).
    Ăia în Venezuela de ce nu mai au haleală? Sunt ţara cu cele mai mari rezerve de petrol, iar populaţia moare de foame (la propriu!).
    Totul porneşte de la politic, oricât de mult am încerca să ne izolăm prin exerciţii autiste.

    Sper că domnul sau doamna fluture a vrut să facă o glumiţă prin articolul postat :)


    Comentariu apreciat. Thumb up 58 Thumb down 0
    • Aia din Venezuela nu mai au haleala pentru ca politica lor nu conteaza, pentru ca oricum cetatenii se joaca la cs si cauta poze pe google. Cum nu conteaza nici politica USA, UE, UAE, URSS etc. Nu ii afecteaza cu nimic politica interna sau externa pe venezueleni. Nu le face nici rau, dar nici bine. Ce le face rau este ca, iata, nu se uita in forul lor interior. Foamea ce-o fac aia prin Venezueala si prin Coreea de Nord o fac dor asa, de divertisment, pentru a evita confruntarea cu problemele lor reale. Asa si cu romanii. Ies in strada pentru a nu se confrunta cu problemele reale, care nu au nicio legatura cu deciziile politicului, ci cu sufletul lor negru.

      Superb :))

      Thumb up 14 Thumb down 0
  46. Cand injuri printre dinti ca ti-ai facut roata zob intr-o groapa; cand stai cu copilu 2 ore la “doamna doctor” ca “nu merge sistemul”; cand esti tratat ca un iobag la ghiseu la anaf; cand tre sa dai o atentie la “doamna invatatoare”; cand tre sa platesti taxa de protectie la securistul local pentru o alarma de forma si o hartie ca ai “biroul asigurat”; cand stai cu orele prin gari ca a picat podul; cand si daca vei ajunge in fata “doamnelor” care iti calculeaza pensia sper ca iti vei aduce aminte … ca in fond nu prea conteaza politica, e “tot un fel de divertisment” pana incepe iumor.

    Iti urez succes in incercarea de a deveni un om mai bun, de ai educa pe cei din jur. Ai calculat cati rahati de caine trebuie sa strangi, sau cat sange ai de donat pana ajuge poza ta langa elizabeta rizea?

    Intr-adevar asta e scopul, sa se uite ceilalti iobagi cu admiratie la tine si sa spuna “uite aici un om serios, a inteles ce e important in viata”. Cine stie, poate ai noroc si primarul psd de la tine din oras iti va dedica un bust, sau va numi o gradinita dupa tine.


    Comentariu apreciat. Thumb up 40 Thumb down 0
  47. Parerea mea este ca tu traiesti intr-o bula, in care crezi ca o duci bine in tara asta. Realitatea este, ca atunci cand vei avea nevoie de asistenta medicala, te vei lovi de cruda realitate a acestei tari si vei vedea ca “politica e in tot si in toate”. Sau cand vei duce copiii la scoala si vei vedea ca sistemul este la nivelul anilor ’60 si copilul tau va fi impiedicat sa se dezvolte, sa isi dezvolte abilitatile si talentele.
    Asa ca uita-te putin peste “bula” in care te afli sa vezi cruda realitate.


    Comentariu apreciat. Thumb up 27 Thumb down 0
  48. Daca ne intoarcem in timp undeva prin 1995 sau 1998, cand inflatia atingea pe alocuri si 100%, putem sa ne minunam de ororile legislative din acea perioada. In valoare absoluta era o haiducie de stat mult mai grava decat ce se intampla acum. In valoare relativa, deh, obisnuiti cu transmiterea instantanee a informatiilor, exageram magnitudinea nemerniciilor facute de Dragnea, pentru ca am inceput sa ne obisnuim cu legea si cu functionarea aplicarii ei. Chestia e ca nu mai putem (si asa e bine) sa ne consolam cu ideea ca ce se intampla acum e infinit mai benign decat ce era acu’ 20 de ani. Acum ne afecteaza tare la nivel psihologic orice zvarcolire a ramasitelor comunismului, ne autosugestionam in bula noastra ca “asa nu se mai poate”, “este nepermis ca hotii sa faca legea”, etc. Sunt detalii insignifiante la scala istoriei si evolutiei sociale. E doar perceptia noastra ca aceste detalii sunt cruciale pentru fiecare dintre noi, pentru ca fiecare dintre noi are doar o viata de trait si fiecare dintre noi e special si merita ce e mai bun. Bla-bla, boring.

    Juma de secol au murit oameni speciali in inchisori pentru ca au deranjat idioti de teapa lui Dragnea, ba unii idioti nici nu stiau sa scrie bine, pe cand Dragnutul stie engleza cu accent teleormanean (and that’s not bullshit). Milioane au murit in razboaie, pentru niste cauze stupide cand sunt luate la bani marunti. Primul razbel mondial putea fi evitat daca nu era asasinat arhiducele ala Franz Ferdinand, inca vreo 10 ani si se spargea Imperiul Habsburgic singur, timpul nu mai avea rabdare cu el. Era deja ca asfaltul in Republica Moldova, fara bordura la margine, il disloca troscotul incet-incet. Niste oameni speciali au considerat atunci ca e nepermis ce s-a intamplat si trebuia actionat. Al doilea razboi iarasi a pornit de la niste frustrari si “e nepermis ce se intampla”.

    Si totusi, progresul se bazeaza cateodata si pe momente din astea cand “e nepermis ce se intampla”…


    Comentariu apreciat. Thumb up 22 Thumb down 0
  49. Dupa tine, faptul ca nu avem autostrazi si circulam pe aceleasi drumuri nationale aglomerate nu o chestie prin care politicul ne afecteaza in mare masura. Daca tu nu prea circuli prin tara si nu esti cel afectat, putem generaliza.


    Comentariu apreciat. Thumb up 24 Thumb down 0
  50. Societatea e guvernata de legi, legile sunt produsul aparatului politica care decide prin natura sa daca o lege va fi buna sau rea. Am fost de acord cu majoritatea postarilor tale, insa aceasta e complet eronata. Doctrinca capitalista moderna postuleaza ideea de interventia a statului in economice care este indispensabila, iar, cum ai zis tu, ca saracia se atenueaza, impui, fara voie cred, neinterventia statului in mersul lucrului, ceea de duce la mai mult la o agravare a lucrurilor decat o imbunatatirea. Omul a avut si va avea nevoie de conducatori. Mai exprim prost, oamenii, majoritatea, colectivul. Crezi ca tehnologia de care vorbesti ar fi patruns in tara noastra daca nu am fi avut un regim democratic ? Ca, extrapolizand, asta vrei sa spui. Spiritul civic cuprinde si incurajarea de a te implica in procesele politice ca acolo se duc banii pe taxe si ei ne ofera servicii publice si ne asigura proprietatea privata si alte drepturi prescrise in Constitutie, iar, lasand politica pe seama unora care nu dau socoteala in fata poporului deoarce poporului nu-i pasa de politica, ajungem sa ne vedem lipsiti intr-o masura mai mica sau mai mare de ceea ce ni se cuvine.

    Thumb up 13 Thumb down 0
  51. in realitate, cred ca te inseli.
    O societate functionala se face dupa niste principii simple dar sanatoase– nimeni nu e mai presus de lege, libera asociere, dreptul la proprietate etc.
    Sunt multi comentatori care au dat exemple bune de cum politica influenteaza viata. Poti sa te gandesti la asta data viitoare cand mergi cu trenul la mare.

    Dar cand spui ca politica este entertainment, inseamna ca politica te-a manipulat.
    Miza multor oameni politici este sa transforme politica – care e despre administrarea resurselor, nu doar principiile societatii- in ceva de care tu sa nu mai ai chef.
    E un experiment facut de Martin Seligman – learned helplesness. Wiki it.
    Sa te uiti la viata politica ca la Netflix’n chill este learned helplessness – nu ma agit ca oricum nu schimb nimic. Nu e adevarat, e doar mai comod.
    Dar, sa fim seriosi, cand ai totul din 2 click-uri intr-un colet la usa, cui nu ii place sa fie comod?
    problema cu oamenii inteligenti este isi pot da singuri argumente care sa le sustina punctele de vedere gresite.

    Thumb up 3 Thumb down 0
  52. cum iti dai seama ca traiesti intr-o tara in care se respecta legea? vezi conducatorii ca o fac si nu jongleaza cat pot ei

    sa luam intamplator un caz izolat: Romania
    – PSD – isi acopera conducatorul, isi dau legi cum vor
    – PNL – isi plimba condamnatii in esalonul 2, iar altii care reusesc sa scape basma curata sunt curatati frumos (https://stirileprotv.ro/justitie/inalta-curte-asteptata-sa-dea-sentinta-definitiva-in-dosarul-lui-ludovic-orban.html)
    – USR – fac exact ce produc si partidele extremiste din alte state, ies in evidenta, produc 0 valoare la final, dar in schimb sunt vizibili pentru toti hipsterii
    – Iohannis – profita de orice portite existente pentru a faca taraboi la anumite legi, la altele nu face nimic cu toate ca sunt extrem de nocive, incalca legea si refuza sa puna in executare deciziile CCR, contesta cand nu este legal

    deci cine respecta legea in Romania? alegem intre aia care acum profita de lege sa scape si astia care nu sunt la putere care incalca legea sa le puna la primii bete in roate? ce ne face sa credem ca atunci cand ajung ei la putere nu o sa profite in modul lor si o sa CONTINUE sa incalce legea?

    pss. nu comentez cum sunt legile, comentez exclusiv pe incalcare sau nu a legilor in vigoare

    Thumb up 4 Thumb down 0
  53. OMG, ce am citit!?!
    Nu pot dona sange din motive medicale, ma cert cu vecinul ca intra cu cainele in lift, permiteti va rog sa ma ocup si de proteste? “Problemele reale” de care zici sunt, in buna parte, cauzate de tocmai de politica. Nu ma apuc sa le enumar, au facut-o altii mai sus. Implicarea in viata cetatii e o cale (lunga, grea, dar necesara) in rezolvarea lor.
    (N.B. Daca vrei sa fii smecher, invata ce inseamna, cum se scrie si cand se foloseste “sic!”).


    Comentariu apreciat. Thumb up 21 Thumb down 0
  54. Mi se pare amuzant cum acest articol practic a dovedit ca “moral outrage is self-serving”, judecand dupa comentarii.

    Thumb up 9 Thumb down 0
    • Exact. Nici unul din comentatorii suparati nu a citit articolul spre care am trimis. Au venit direct la comentat. Pentru ca pot si ca pe blogul lor favorit nu pot scrie toti tâmpitii. Trebuie sa ia ei atitudine.

    • @fluture Am citit comentariul pe care l-ai postat mai sus. Am citit articolul menționat și am recitit articolul scris de tine. Din comentator indignat de articolul scris, după a 2-a citire am reușit să înțeleg exact la ce te referi.

      Ca sa se înțeleagă mai bine cum cred eu că a picat articolul tău ar fi așa: În tribuna Steaua, la un meci Steaua-Dinamo ai spus că arbitrul, care tocmai a dat penalty pentru Dinamo, nu va avea impact foarte mare pentru clasamentul final al campionatului.

      Mult prea multă emoție ca să poți privi rațional lucrurile. Ideea de articol și discuția este buna, ‘timing’-ul prost.

      Și da, indirect, pe temen lung, dacă am “zice vecinului să strângă căcatul câinelui de pe scara blocului.” toți care protestăm acum sub o formă sau alta am avea un impact mult mai mare asupra evoluției societății și implicit a politicii.

      Thumb up 6 Thumb down 0
    • Big T – multumesc.

    • @fluture: Nu vreau sa te fac analfabet functional, ca a devenit o moda, dar am impresia ca nu ai inteles ipoteza articolului la care ai dat link: “When people publicly rage about perceived injustices that don’t affect them personally, we tend to assume this expression is rooted in altruism—a “disinterested and selfless concern for the well-being of others.” But new research suggests that professing such third-party concern—what social scientists refer to as “moral outrage”—is often a function of self-interest, wielded to assuage feelings of personal culpability for societal harms or reinforce (to the self and others) one’s own status as a Very Good Person.” (sublinierile mele)
      Ti-a explicat lumea de aici ca suntem afectati personal de ce se intampla => articolul nu se aplica in cazul nostru.
      Ca sa fiu mai clar, uite niste exemple unde se aplica: uciderea leului Cecil sau a girafei negre. “Angry” si share pe FB la poza cu Cecil? Se aplica articolul. Dragnea scapa nepedepsit, si cu el inca 2098 de functionari inculpati pentru abuz? Nu se aplica.
      No, clar?

      Thumb up 5 Thumb down 0
  55. „indiferent de cine e președintele României, Franței, Spaniei (șic!) sau Rusiei, tot nu există nici o predictibilitate asupra direcției în care se îndreaptă țara, Europa sau lumea” – ne le prea ai cu istoria, bineînțeles că există planuri, unele sunt macro, cum ar fi ideea uniunii europene pornită de la napoleon – din secolul 18 se gândeau ăia la uniune, de-aia are napoleon statuie și mausoleu propriu în franța, cu ideea asta și cu codurile napoleoniene de drept ăla a reformat republica și lumea, apropo, datorită politicilor lui și menținerii lor de către cei care l-au succedat suntem acum o țară formată din 3 provincii și nu altceva – alte planuri sunt micro, se adresează și lui neica nimeni din fundu’ văscăuțiului, noi la alea micro ar trebui să avem acces facil, în practică, aici în românia, suntem prizonierii unor hoți, în alte părți se mai schimbă câte ceva, chiar dacă și acolo sunt hoți

    Thumb up 9 Thumb down 0
  56. “sărăcia încă există, dar, după toate statisticile, scade într-un ritm nemaivăzut până acum” de unde ai scos asta? tu iesi vreodata din casa sa vezi ce e in jurul tau? De cateva sute de ani …

    Thumb up 19 Thumb down 0
  57. Imi pare sincer rau, ca dupa atatia ani de cand te urmaresc, ajung sa citesc o asemenea ineptie pe blogul tau, Zoso……


    Comentariu apreciat. Thumb up 35 Thumb down 0
  58. Cateva exemple de politica ne afecteaza direct (cel putin pe mine ma afecteaza direct):

    1. nu il operez pe taica-tu fara spaga (la spital de stat da?)

    2. niciun cretin de rpimar nu aduna rablele de pe strazi deci nema locuri de parcare

    3. niciun guvern nu mai vrea sa faca autostrazi (desi eu imi platesc taxele) deci nema infrastructura ok si de aici deriva atat de multe alte probleme ca nici nu le pot scrie pe toate aici

    4. ziceai ca nu te va afecta daca mai sta sau nu Dragnea acolo … o sa ne scoata din UE! de tot si pe bune.

    5. te duci in club si arzi pentru ca autoritatile iau spaga in loc sa isi faca treaba

    6. vei da nas in nas in curand cu niste fosti puscariasi care trebuiau sa fie inca in puscarie si iti vor goli buzunarele pentru ca pot si pentru ca tu nu poti comenta

    dar nu … toate astea sunt decise de divinitate … du-te si te roaga la BOR sa iti puna 2 preoti sa iti pazeasca casa.


    Comentariu apreciat. Thumb up 24 Thumb down 0
    • 1. n-ai ce face la prima vedere, dar depinde de tine sa faci un denunt pentru spaga la politie si sunt destul de dornici sa gaseasca spagari si persoane care sa-i denunte (doar ca denuntatorii astia se impaca rapid si dispar in ceata dupa 2 luni de anchete )

      2. cauta un gigel scriitor aici de prin Ploiesti care si-a curatat strada complet in 2 ani prin adrese peste adrese la primarie – a rezolvat, tu esti puturos si dai din gura din fotoliu

      3. toti vor sa faca, dar gigi contra care participa la licitatii contesta peste contestari peste – intelegi tu, fiecare soarece trage de celalalt pentru ca legislatia a fost schimbata si contestarea nu costa bani, dar stai ca e lege pe teava care cere 10% plata atunci cand se face contestatie si sa vezi ce dispar sobolanii astia plictisiti care prefera sa conteste pe ideea “nu pot sa fac eu, uite ca nici tu nu o sa faci”

      4. esti bou, pentru UE noi nu suntem un partener egal, sunt o piata de desfacere, crezi ca sunt idioti sa-si inchida piata in care vand la prosti ? indiferent ca e un caine turbat care musca in piata aia, e irelevant pentru cati bani fac companiile europene in Romania

      5. e alegerea ta sa intrii in orice cocioaba, daca tu consideri ca o usa intr-un beci este safe pentru concerte – iti meriti soarta

      6. da da, asta clar da. s-au mai eliberat o serie de vreo 500-1000 acum 5 luni pentru reducere pedepse pentru conditii proaste, au fost vreo 10 cazuri de atacuri/violuri/etc super mediatizate si apoi gata, ai ramane surprins sa vezi ca si in cazurile generale este acelasi procent statistic deci praf in ochii, ai mers dupa fenta televiziunilor. radem noi de prostii de englezi care spuneau ca la scoaterea vizelor pentru romani si bulgari o sa fie nenorocire – au asteptat in aeroport si au venit vreo 5 insi in ziua aia, apoi tot cam asa – nimic spectaculos, radeam ca sunt prosti ca se iau dupa mass-media asta cretina care doar vrea sa vanda cu chestii imaginate, ei bine si noi avem prostii nostri care cred orice, vezi cazul tau

      cu ce ramanem la final ? ca e nevoie de atitudine sa incerci sa misti lucrurile spre ceva mai bun, vezi 1 – faci reclamatie, sesizare la politie, 2. sesizare la primarie, 5 alegi sa nu mai mergi in cotete.

      ce fain ar fi ca in loc de uniti salvam (interesul nostru) sa existe “uniti anti spaga” o asociatie care sa adune toate cererile de spaga – le fac ei fw la politie/minister/ lista cu doctorii spagari, etc , sau “uniti scapam orasul de rable” – 50 de oameni care merg pe strada, fac poze, fac un site, fac scandal la primarie cu adresele unde sunt rablele – sunt sigur ca in maxim 1 luna dispar daca se face asa

      dar noi ce preferam ? sa ne luptam cu dusmanul imaginar si sa pastram deschis un front de lupta care nu duce nicaieri – vorbe goale prietene, nimic in plus in asociatiile astea care se afla in piata victoriei acum

      + bonus: am citit prin mai multe locuri ca multe grupuri din piata au interese gresite, mi-a ramas in minte numele “angi” pentru ceva intrare in parlament si tavalit pe jos – povestea spune ca acolo de fapt a fost o fumigena si o ridicare la fileu pentru PSD, ca sa aiba motiv sa limiteze accesul in zona. ce a obtinut angi ? nimic, ce a a obtinut PSD_ul? blocarea presei, izolarea intr-o parte a cladirii – win win pentru toata lumea as zice

      Thumb up 2 Thumb down 0
    • @2 “tu esti puturos si dai din gura din fotoliu” de ce presupui? Stii cate reclamatii am facut eu si direct si prin Civic Alert? N-ai idee.

      Sa iti explic ce s-a rezolvat si ce nu:

      1. am reclamat un copac care sta sa cada – s-a rezolvat intr-o saptamana
      2. am reclamat un cos de gunoi vandalizat – s-a schimbat cosul in 3 zile si dupa o saptamana au taiat stalpul cu totul …
      3. am reclamat multe alte chestii pe civic alert … 41 de reclamatii pana n-a mai mers aplicatia … nimic din ce tine de masini nu s-a rezolvat

      Punctual am 3 chestii care ma enerveaza:

      1. proprietarul de aici https://i.imgur.com/YCPgUBE.jpg tine 2 rable doar ca sa nu parcheze altcineva acolo de 4-5 ani cel putin. Masinile nu sunt in circulatie pentru ca nu au RCA de niste ani buni https://i.imgur.com/NFkpLJb.jpg si presupun ca nici impozite nu au platite pentru ca de ce ar plati impozit la niste rable? M-am dus la un politist si i-am zis “bai asta nu are rca, impozite platite etc. de ce nu ii ziceti sa ia alea de acolo?” Raspuns “pai nu putem … ”

      2. Acest proprietar e si mai iscusit: el are huse ca sa nu se vada numerele la colectia de 9 dacii putrede: https://i.imgur.com/lGXMKus.jpg care zac acolo de peste 4 ani ca Google stia de ele in 2014 https://i.imgur.com/2LduVfC.jpg

      3. La piata Cotroceni sunt niste corturi jegoase unde niste tigatni vand flori si legume la pret de Cotroceni evident. La fel am facut reclamatie si am primit raspuns: uite aici raspunsul https://i.imgur.com/7gkSpOX.jpg. Stii ce s-a intamplat? NIMIC! Jegurile alea tot acolo sunt.

      Am intrebat un politist de la rutiera pe strada ce sa fac cu masinile alea? Stii ce mi-a zis? A zis ca Primaria are un departament de Protectia Mediului si aia se ocupa de asa ceva. Stii ce mi-a raspuns departamentul? Exact … NIMIC!

      “sunt sigur ca in maxim 1 luna dispar daca se face asa” – Tin sa te contrazic … masinile de mai sus tot acolo sunt la fel si certurile de tigani … in exact aceleasi locuri neclintite. Si sa nu crezi ca nu am fost mai multi care am reclamat asta.

      @4 “esti bou” … puteai sa dai argumentul si fara apelativul asta ca nu te ajuta la nimic

      @5 sunt curios daca ai avea un copil care moare intr-o astfel de cocioaba daca ai mai zice ca isi merita soarta ca e la fel ca si la @1 … nu dai spaga si iti moare ruda … da tu ramai cu principiile si cu steagu sus.

      Thumb up 9 Thumb down 0
  59. Citind articolul cu mutatul la tara , fluturasul m-a facut sa cred ca ar poseda ceva minte.Astazi, recunosc spasit ca am fost inselat de o molie bezmetica.Poate are treaba frantzuzul si il retinem pe aici!


    Comentariu apreciat. Thumb up 36 Thumb down 0
    • Asta se poate numi atac gratuit la persoana? Intreb doar, ca inca nu stiu regulile pe aici…

    • @fluture, cand un hot iti fura portofelul si ii spui ca e hot , se numeste atac gratuit la persoana? Intreb si eu ca vad ca te mira ca lumea iti spune ca ai dat dovada de lipsa acuta de logica si inteligenta in conditiile in care tu ai expus niste utopii pe care oamenii le comenteaza . Dreptul la libera exprimare inseamna ca nu poti fi urmarit dpdv legal pentru parerea ta, nu ca oamenii n-au voie sa iti spuna ca dendritele tale sunt tunse scurt azi.


      Comentariu apreciat. Thumb up 33 Thumb down 0
  60. NOU
    #175

    Trebuie sa ne afecteze pentru urmatorul lucru: dupa intrarea in vigoarea a noului cod penal, orice functionar public care vrea sa fure 1900 de lei pe zi, in fiecare zi, o poate face nestingherit si fara a da socoteala nimanui. Ma trebuie sa extrapolez la nivelul tarii si tuturor autoritatilor? Unde vom ajunge?


    Comentariu apreciat. Thumb up 23 Thumb down 0
    • 57.000 lei/lună. Mai mult de 10.000 pe lună. Poate vreunul dintre voi să fure atât (sau chiar 10%) și să scape basma curată?! Că io nu, și nu m-ar deranja, mi-aș achita apartamentul în mai puțin de 6 luni și apoi chiar nu m-aș mai deranja să fur. (Vorba vine, nu am construcția necesară pt furt)

      Thumb up 7 Thumb down 0
    • Poti arata exact articolul de lege unde scrie treaba asta? Da’ exact,frumos, cu link. Nu din auzite ;)

      Thumb up 2 Thumb down 0
    • @7: de unde link dacă de-abia a trecut? Mai durează un pic până ajunge în Monitorul Oficial.

      Thumb up 5 Thumb down 0
    • NOU
      #179

      Bai 7, psd-ist fara creier: de omisiune ai auzit? Daca scrie ca nu constituie infractiune fapta de abuz in serviciu care nu este in beneficiul rudelor pana la gradul 2, ce intelegi din asta?

      ”Fapta funcționarului public … care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplinește prin încălcarea atribuțiilor astfel reglementate, a unor dispoziții exprese dintr-o lege, ordonanță de guvern sau ordonanță de urgență, în scopul de a obține pentru sine, soț, rudă sau afin până la gradul II inclusiv… ”

      Pana la gradul 2 inclusiv. Deci ceea ce trece de gradul 2 nu face obiectul articolului. Dar ticalosia e mare…

      Thumb up 17 Thumb down 0
    • @sitting duck: Neah, n-are rost, postacii o tin sus si tare pe aia cu “furt” – “nu e furt, ala e alt articol din CP”.

      Thumb up 8 Thumb down 0
  61. Ce sa mai, sa se dea liber la furat iar noi sa stam capra ca divertisment. Fluturaș, eu zic sa te inscrii in PSD. Te primesc aia cu bratele deschise.

    Thumb up 19 Thumb down 0
    • Autorul articolului nu trebuie facut prost. El face o treaba inteligenta, dar nociva: la fel ca Dobrovolschi la Guerilla, ei spun ca situatia nu este asa neagra, furturile nu ne afecteaza, sa facem pasii mici si sa respectam legile (cele modificate de psd in favoarea lor si a multor infractori). Oamenii acestia sunt un fel de coloana a V-a – ei fac treaba Antenei 3, dar, mult mai civilizat – ca sa ajunga mesajul lor si la cititorii lui Vali etc. Sa facem propaganda, dar buna si pentru cei mai inteligenti

      Thumb up 6 Thumb down 0
  62. Nu ne afecteaza acum, stai sa vorbim peste un an.

    Thumb up 19 Thumb down 0
  63. Adunati gramada, 98% dintre comentatorii de pana acum nu fac o ceapa degerata in caz de ceva grav. Buni doar la emis basini pe net, daca se face un tigan ( ca am inteles ca va place subiectul) inspre voi, incepeti sa plangeti si scoateti tot ce aveti in buzunare. 3 la zece mii, asa va numiti voi astia in anumite medii. Gargara, si cam atat. Daca n-ati inteles ca articolul e despre ”boilor, schimbarea incepe de la voi” insa comentati si evident, pedeapsa suprema, dati dislikeuri…vai de ciorapelul vostru. Nu cred ca ajunge careva cu cititul pana aici, deja v-am dat motive de dislike, insa daca maine se face inrolare in armata, o sa incepeti cu ”dar vai, EU sa lupt pentru EI?” Patrioti de net, daca PSD, PDL, PNL sunt cancerul acestei tari, voi sunteti leucemia ei. Sa vina dislaicurili !

    Thumb up 18 Thumb down 0
    • Pai daca e doar gargara de noi, lumineaza-ne. Cum propui sa initiem schimbarea? Protestele sunt naspa, am inteles, e la moda sa faci misto de aia care ies in strada ca ” ha ha ha, ce credeti ca o sa schimbati?”. Bun, next. Ce anume sa facem ?


      Comentariu apreciat. Thumb up 26 Thumb down 0
    • zise 7 pe net :))) mare smardoi mai esti. pe net.

      Thumb up 16 Thumb down 0
    • Stef, nu sunt smardoi de nici un fel. As putea fi insa, fizic-trupeste ;) Iar domnisoara care intreaba ce poti face decat sa iesi la ”proteste” dupa orele de program, as zice ca s-ar putea asa, sa nu mai vezi filme piratate, sa nu mai asculti muzica decat platita, sa ceri bon fiscal la orice cumperi, sa faci greva foamei in fata magazinului unde vezi produse alterate, sa sari in capul hotului de pe strada, sa nu arunci chistoace din masina, sa asculti parerea celorlati chiar daca e contrar cu a ta, sa explici celor mai putin inzestrati intelectual de ce crezi tu ca face rau, etc. Hai sa evitam transformarea in masa de manevra insufletiti de gandul ca suntem elite,cam asta zic. Si mai spun dorinta cea mai arzatoare a unora este ca romanii sa se scuipe in cap intre ei, sa se extremizeze taberele. Cum ar fi de exemplu cine nu-i mde acord cu noi, e un pesedist fara creier, omorati-l, respectiv cine nu e cu noi e stat paralel, sorosist si vandut, omorati-l. Stati linistiti, ajungem si la evenimente de strada. Trebuie doar sa se vrea, ca prostime exista destula de ambele parti ;)

      Thumb up 11 Thumb down 0
    • Si daca deja faci toate astea,mai putin greva in magazin :) Ai voie sa treci la next level?

      Thumb up 7 Thumb down 0
    • Aia cu greva foamei mi se pare si mie overkill, se poate sa faci plangeri repetate la OPC si sa nu mai cumperi de acolo . In rest , si eu fac toate chestiile de mai sus, mi se pare bun simt nu initiativa cetateneasca . Bonus, m-am luat de un nene care isi altoia copilul in public, era sa iau si eu niste scatoalce.
      Deci, am voie acum sa ma indignez si sa protestez, sau inca n-am atins telul de fapte bune?

      Thumb up 8 Thumb down 0
    • Erau doar CATEVA din MULTE exemple insa nu Iulia, draga mea, inca nu l-ai atins. Abia ai trecut de level 1. Acum, pentru urmatorul nivel, convinge pe toti cei din jurul tau sa faca la fel ca tine. Iar cand oamenii se vor comporta si functiona corect, abia atunci putem sa urlam la lideri. Cand noi suntem in gunoi, nu putem pretinde ca gunoierii sa miroasa frumos ;)

      Thumb up 2 Thumb down 0
    • Deci, în concluzie, mai avem multe de făcut, dar orice am face, nu avem voie să strigăm la conducători. Pe bune? Du-te bă și plimbă ursu’

      Thumb up 3 Thumb down 0
    • Killroaie, da-o-n ma-sa de scoala generala, mergem direct la masterat,noa?

      Thumb up 2 Thumb down 0
  64. in ciuda a ceea ce se intampla in jurul nostru, se vede totusi o evolutie in discutiile contradictorii. sunt doar cateva argumente clare: esti prost, articol de cacat..etc…nimic de maica-sa, nevasta-sa…
    ne civilizam


    Comentariu apreciat. Thumb up 22 Thumb down 0
  65. Bullshit. Scoli, spitale, sistemul de pensii, drumuri. Toate astea se vor duce duc dracu’ din cauza furtului legalizat.
    Dar tu arde-o in continuare in Fifa si Counter Strike.


    Comentariu apreciat. Thumb up 28 Thumb down 0
  66. Dacă nu ieși din casă, și doar emiți păreri din fața calculatorului, nu ai cum să știi amploarea dezastrului.
    Dacă vă povestesc episodul doi din operațiunea “rablele” de la Ploiești, o să vă apuce angoasa. Am ajuns până la Primar (PNL) și la Prefect (PSD), dar și la București (ANFP).


    Comentariu apreciat. Thumb up 26 Thumb down 0
  67. Daca reusesti sa emigrezi, nu te mai afecteaza atat de tare ce se intampla in Romania, asta in caz ca esti singur pe lume si ai rupt orice legatura. Altfel esti futut zilnic, de la sistem de sanatate, la taxe tot mai mari, drumuri proaste, preturi in crestere continua, tiganie de toate felurile, sistem de invatamant numa bun de evul mediu etc.


    Comentariu apreciat. Thumb up 22 Thumb down 0
  68. Normal ca n-are cum sa ne afecteze politica, pe noi romanii (idioti/manelisti si lenesi) oricum nu ne afecteaza nimic. Pana si textul nostru de baza – Miorita povesteste cum o oaie (o oaie, in pla mea!) il avertizeaza: vezi bre ca o sa ti-o traga ailalti. Si ce face romanashul ala? Lasa bre, ca soarele si luna/brazi si paltinasi…

    Vba lui eftimie, ca vaai dictatura – ce vorbesti bre? Noi sa fim in stare de dictatura?!? :)

    https://eftimie.net/dictatura-optimisti/

    Thumb up 6 Thumb down 0
  69. La politică și mașini se pricepe toată lumea, în special Zoso

    Thumb up 16 Thumb down 0
  70. “Dacă suntem onești, ne dăm seama că o lege care să-l scape pe Dragnea de pușcărie va avea un impact nul asupra existenței noastre. Atât individuale cât și comunitare. ”

    La fel de onest era și bunicu-meo pe vremea comuniștilor și încă îi pare rău după Ceaușescu.

    Da, oamenii se adaptează și putem trăi oricum, dar există repercusiuni. Exită oameni care îi iau exemplul lui Dragnea și există și alți infractori care o să scape de pedepse după modificare codului penal. Oameni care o sa comită ilegalități în continuare. Și bani care în loc să se cheltuiască pe educație și sănătate (și nu mă refer la salarii) se cheltuiesc pentru plăceri personale.

    Cât încă sunt oameni care mor din cauza medicamentelor din spitale sau al incompetenței doctorilor, cât încă sunt oameni care mor de foame și copii în condiții mizere prin casele de copii nu ne permitem să avem oameni în conducerea statului care să fure și să promoveze furtul.

    Thumb up 18 Thumb down 0
  71. Propun o OUG… prin care să se taxeze intrarea-ieșirea din Romînia a cetățenilor francezi și a expatrioților cu dublă cetățenie – franceză/mioritică… cu cîte cinci sute de euroi la fiece trecere. Pam-pam!

    Pe mine nu mă afectează, normal.


    Comentariu apreciat. Thumb up 35 Thumb down 0
  72. Ia explica-i familiei lui ca politicul nu ne afecteaza cu nimic. Si in cazul in care vrei sa spui ca e un caz izolat te sfatuiesc sa cauti cazul profesorului Lucan sau alte “povesti de succes” de oameni sustinuti politic care se joaca cu vietile oamenilor .

    https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/pacient-in-romania/a-murit-calin-farcas-tanarul-pentru-care-oamenii-au-iesit-in-strada-la-brasov-956794


    Comentariu apreciat. Thumb up 20 Thumb down 0
    • Iulia, ai scris trei comenturi pe foc automat (te-am scos din spam). Imi este greu sa comunic cu tine daca incepi prin acea comparatie cu hotul. In al doilea rând, NICAIERI nu am scris ce debitezi tu acolo, cum ca as spune ca protestele sunt degeaba. Pacat ca stii ce sunt dendritele, ma asteptam la mai multa coerenta.

    • Sa inteleg ca orice argument care nu iti place e dovada de incoerenta? Poate ar trebui sa cauti definitia coerentei si a discursului , ca sa nu te incurci in termeni.
      In alta ordine de idei, nu ai scris direct ca protestele sunt degeaba, doar le-ai bagatelizat in stilul PSD ( nu te acuz ca ai fi pesedist, stai linistit, doar observ o anumita asemanare in discurs) si ai sugerat ca indignarea celor care ies in strada e doar actul de a se bate singuri pe umar si a se asigura ca sunt mai buni decat aia contra carora protesteaza. Ceea ce e profund gresit, oamenii aia protesteaza din cauza unor fapte concrete, care ii afecteaza in mod direct. De asemenea, nu poti spune ca oamenii aia nu initiaza schimbarea si la nivel individual, pentru ca nu ii cunosti.
      Cat despre faptul ca iti e greu sa comunici cu mine, imi pare rau ca n-ai inteles ca nu era o comparatie ci o analogie.

      Thumb up 13 Thumb down 0
  73. Eu înțeleg că guest posturile sunt binevenite, și numărul de comentarii o fi important, și traficul rezultat, dar omul ăsta aberează grav a doua oară în ultimele zile. Și se mai dă și șef al blogului, că el aprobă comentarii, că face și drege. Nu știu care e înțelegerea dar eu credeam că sunt pe zoso.ro.
    Una e să facă zoso “muist”, alta e să te facă nu știu ce @fluture în toate felurile fiindcă nu ai înțeles tâmpeniile scrise de el.
    Nu știu de ce m-am obosit să scriu asta fiindcă sunt convins că nu va trece de moderarea insectei.
    O să trec mai rar p-aici, nu că ar conta cumva. O zi excelentă vă doresc!


    Comentariu apreciat. Thumb up 41 Thumb down 0
  74. Si eu am scos zoso.ro din favorite (nu zic ca nu o sa mai intru deloc, mai rar cum zice colegul de mai sus). @Fluture nu stie sa primeasca un feedback real. De ce sa imi pierd timpul sa comentez.


    Comentariu apreciat. Thumb up 32 Thumb down 0
    • Fluture, noi toti stim ca schimbarea incepe cu fiecare din noi. Cred ca subestimezi publicul de aici. Ideea e ca si daca s-ar trezi inca 5%-10% sa traiasca brusc viata sfintilor tot ai avea o societate foarte polarizata, in care o buna din populatie parte primeste o portie bine definita ca volum si calitate de informatie. Din pacate pana cand cei 5%-10% treziti, nu vor fi politicieni, va fi degeaba pentru restul. Eu nu sunt adeptul mancatorului de salam de soia, dar e usor ca din alta tara sa arunci vina pe populatia ramasa pentru sentimentul tau de neputinta cand ai plecat.
      Cred ca mai bine ai scris pe blog cand se intoarce zoso din concediu, macar sa pun reminder ca pana atunci gasesc altceva de facut/citit.

      Thumb up 5 Thumb down 0
  75. Legea il scapa pe Dragnea dar nu e particulara cazului lui. O sa deschida cutia pandorei in materie de abuz in serviciu. Cand vad posturi de genul asta nu cred ca vrei altceva decat sa creezi discutii. Ca alta noima nu are.


    Comentariu apreciat. Thumb up 22 Thumb down 0
  76. Are si fluture dreptatea lui dar ce facem cu restul populatiei din Africa care la orice schimbare politica mai iese cate un masacru in functie de ce dictator mai vine la putere.

    Thumb up 15 Thumb down 0
  77. Eu propun sa dati afara molia din casa cu pliciul ptr muste. Ca de vorba buna nu intelege.


    Comentariu apreciat. Thumb up 21 Thumb down 0
  78. Babaeti, poate textul lui nea Fluture e trolaj pur si simplu (?) Cum poti sa inflamezi ficatii romanashilor si sa-i faci sa comenteze la greu pe net altfel decat printr-un text “controversat”? :)

    “Fluture” o fi alter ego-ul lui insusi bo$$, his Dark Side/troll dark angel maybe :)


    Comentariu apreciat. Thumb up 20 Thumb down 0
  79. In realitate, ce scrie FLUTURE ne afecteaza foarte putin….


    Comentariu apreciat. Thumb up 33 Thumb down 0
  80. NOU
    #218

    Privind intr-un interval scurt, de 10-20 de ani, deciziile politice te afecteaza foarte putin, chiar deloc. Dintr-un punct de vedere al evolutiei unei societati, a unei tari, conteaza enorm. Urmareste istoria ultimului secol in tarile din Africa de Nord, ori in Turcia, ori in Brazilia… Ok, alternanta stanga-dreapta intr-un regim capitalist nu o sa schimbe mare lucru. Dar nu astea sunt deciziile importante, ci politica in educatie, in sanatate, in migratie. Decizii care nu au un impact imediat, dar care schimba generatii si mentalitati.

    Thumb up 8 Thumb down 0
  81. “Dacă suntem onești, ne dăm seama că o lege care să-l scape pe Dragnea de pușcărie va avea un impact nul asupra existenței noastre”

    – corect. Cum zicea clasicul in viata: cu sau fara dragnea semintele acelasi gust are.
    – incorect. Ce ne facem cu efectele legii? Care lege nu zice “dragnea nu intra la puscarie”. Sau nu conteaza?

    “Indignarea de care dăm dovadă în Piața Victoriei dar și pe Facebook este doar o validare a convingerii personale că “eu sunt bun, a”ia sunt răi””
    – si un fluture stricat da din aripi corect macar o data. Aici sunt 100% de acord.

    “Dacă suntem iar onești, ne vom da seama că indiferent de cine e președintele României, Franței, Spaniei (șic!) sau Rusiei, tot nu există nici o predictibilitate asupra direcției în care se îndreaptă țara, Europa sau lumea”
    – cam da. Tu pa persoana fizica oricum nu influentezi nimic la nivelul ala macro.

    “Ne e mai ușor să ne ocupam de politică și de o ieșire în stradă decât să ne ducem să donăm sânge”
    – si mie cand ploua imi ploo in garaj, dar loboda e verde daca nu e rosie. Ca sa nu mai vorbim ca rosiile sunt galbene cand sunt verzi.

    “În realitate, și politica este tot un divertisment pentru noi”
    – pentru noi doi da. Ca ne uitam la ce se intampla in tara ca la filme cu prosti.
    In sectorul 4, ca inca am casa acolo, noul primar isi bate penisul de bani. Gen: se asfalteaza, la o saptamana dupa se taie asfaltul nou. Se pun in fiecare an alte borduri. Eventual bordura peste bordura. Ca atare drumul care iti lua 20 de minute inainte acum iti ia 1 ora. Practic pierzi minute din viata. Ce zici…e divertisment?

    Cum poti sa zici ca deciziile politicului nu te afecteaza?
    Raspunsul corect este: fa ce face fluturele. Pleaca din Romania si ai sa vezi ca ce face dragnea nu te mai afecteaza.

    “becul ala nu are cum sa te afecteze. E doar un divertisment”. (c) fluture 2018

    Thumb up 16 Thumb down 0
  82. Domnu’ Zoso, a trecut ceva vreme de când am citit, pe internet, un text comparabil ca cu cel de față. Nici nu știu cum să-l caracterizez: prostie pretențioasă? umor involuntar? diaree verbală fără scop precis?
    Oricum, e interesant. E bine să știm cu cine mai împărțim oxigenul din țara asta…


    Comentariu apreciat. Thumb up 34 Thumb down 0
    • Vali, pe Twitter: “Cat de prost poti sa fii?”
      Fluture: “Hold my beer”


      Comentariu apreciat. Thumb up 45 Thumb down 0
  83. anyway. se scrie (sic!), fără sedilă. și se folosește “ca indicație pentru ca cititorii să știe că o greșeală dintr-un text reprodus aparține originalului, adică autorului respectiv, și nu comentatorului.”

    Thumb up 10 Thumb down 0
  84. Da, boss. Nu te afecteaza. O sa-i afecteze pe copiii tai, care o sa iti dea cu jet cand o sa traiasca cu lumina stinsa.

    Deci te afecteaza si pe tine.


    Comentariu apreciat. Thumb up 25 Thumb down 0
  85. politica nu ne afectează, #hehe, păi s-o facem pe dăncilă premier pe viață, că e tot aia. Doamne, tâmpit autor :)))
    Germania de Est vs Germania Federală = singura diferență dintre ele era politica. Io zic că Ostern republik deutschland a fost destul de afectată.
    Coreea de Nord vs Coreea de Sud – singura diferență dintre ele e politica, în rest totul e identic, poporul, limba, cultura, bogățiile solului :). Coreea de Nord pare a fi afectată
    România vs Moldova – nicio diferență între ele, și ambele sunt conduse de bolșevici proruși. Deci din nou, contează politica
    etc etc… repet, cel mai tâmpit articol citit anul ăsta.
    p.s.. aștept articolul care demonstrează că nu contează antrenorul echipei de fotbal


    Comentariu apreciat. Thumb up 35 Thumb down 0
    • Pai nu ar fi nicio surpriza un articol de care zici. Sunt multi care zic ca la ce echipa are Real , Barca si altele , nu mai au nevoie de jucatori, ca aia joaca singuri, la ce mai e bun antrenorul.

      Thumb up 3 Thumb down 0
    • *nu mai au nevoie de antrenori

      Thumb up 3 Thumb down 0
  86. Vezi ca mi-a ramas un comentariu in moderare de pe la ora 16.00

    Thumb up 12 Thumb down 0
  87. NOU
    #229

    “Ma pish pe el de vot”, eu nu fac politica, ce plm?!

    Thumb up 3 Thumb down 0
  88. Da chiar @Fluture explica cititorilor de ce ai plecat din tara?


    Comentariu apreciat. Thumb up 28 Thumb down 0
    • Da chiar, de ce nu inveti mai intâi sa intrebi politicos? Zici ca m-ai scos in fata partidului si imi ceri explicatii. Iar eu ar trebui sa ma execut, pentru ca m-a intrebat un Vasilica pe Internete.

    • Cand ti se permite sa scrii pe un blog pe care oamenii il citesc pentru ca autorul nu se opareste la orice intrebare sau comentariu iti asumi.

      Dincolo de asta ai un stil de scris care naste intrebari si reactii ca mai toate din articolul asta, adica nu reactii pozitive ca idee. Si nu te scot eu … ai iesit singur. Nu ai exercitiu de expunere iar reactiile tale fix asta confirma. Daca vrei sa scrii scrie si dezactiveaza comentariile. E mai simplu.

      Acuma poate raspunzi si la intrebare ca noi cu totii raspundem la provocarea ta.

      Thumb up 19 Thumb down 0
    • Ma intreaba un comentator cu mai multe identitati.

      Uite raspunsul meu aici:
      https://soundcloud.com/royfm/howard-stern-this-is-how-to

    • Dude, punctual:
      1. Poti sa imi vezi adresa de mail, e aceeasi peste tot de cand comentez eu pe blogul asta. Nu inteleg ce te oparesti atata ca toata lumea comenteaza cu alias.
      2. Presupun ca pe tine nu te cheama Fluture in buletin.
      3. Tot n-ai raspuns la intrebare. Ai fix atitudinea lui Iordache la faza asta. Esti un Iordache mai mic.

      Dincolo de asta problema e ca tu nu te adresezi publicului tau. Tu te adresezi publicului lui Zoso, care e obisnuit cu o anumita eticheta, cu o serie de reguli nescrise in care autorul da explicatii si isi si asuma daca greseste ceva. Zilele trecute a confundat un mercedes cu un bmw. Si? S-au amuzat 2-3 lilieci si atat.

      Ca sa intelegi de ce ti-ai luat atata hate pe postarea asta, e ca si cum ar veni Ionhannis la Antena3 sau Dragnea la Digi24. Nu incerca sa ne servesti maxime si sa ne faci sa le inghitim ca apoi cand te intreaba lumea chestii sa raspunzi axiomatic cu “ia si citeste aici din Howard Stern” de parca doar tu esti cult si noi restul niste cretini. Si eu mi-am luat hate la unele comentarii si inteleg de ce si nu insist. Am fost facut “idiot” gratuit pe chestii mult mai fine si inofensive si uite ca n-am murit …

      Esti arogant si asta enerveaza. Daca ai fi avut rabdarea si intelepciunea sa le raspunzi la oameni punctual ai fi vazut ca aveai alte reactii.

      Si crede-ma am citit textul de mai sus de mai multe ori crezand ca chiar e ceva acolo. Nu e … e doar o insiruire de idei goale enumerate emfatic. Daca era ceva acolo lumea te contrazicea pe fond nu pe forma. Aveai discutii mai degraba filosofice si nu primeai invitatii la inmormantare ca sa le explici rudelor politica.

      Ai plecat? Own it!
      Ne explici ca ceva nu merge si stii tu de ce? Explica!
      Nu e lumea de acord cu tine? Asta e … nici cu Dumnezeu nu e toata lumea de acord
      Nu vrei sa raspunzi la intrebari? Nu raspunde! Nu da inapoi comentarii obraznice. E exact genul de comportament de politician din zilele noastre.

      Pare ca mai nou e greu sa te bati si din spatele monitorului nu?


      Comentariu apreciat. Thumb up 34 Thumb down 0
  89. Târziu dar mă bag în seamă și eu, din postura avocatului diavolului:

    1. multă lume s-a iritat/inflamat fără să înțeleagă esența articolului care ar fi următoarea: înainte de a vrea să îndrepți lucrurile la nivel macro (societate, politicieni, autorități,instituții, etc.) încearcă să faci ceva la nivel micro (respect reciproc înfamilie, educația propriilor copii, comunicarea cu vecinii și de ce nu educarea lor, MERS LA VOT, etc.). E mai simplu să acționezi în sensul ăsta. Și dacă am fi mulți care am face asta , din ce în ce mai mulți, în timp s-ar schimba lucrurile și la nivel macro-aproape de la sine;
    2. surprinzător cât de multe comentarii insinuante în sens negativ, unele chiar jignitoare. Demonstrează teoria autorului: ne freacă grija cum se comportă alții , că noi suntem deja prea educați/civilizați;
    3. vai de pla noastră…

    Thumb up 4 Thumb down 0
    • Viata e prea scurta ca sa faci “inainte” aia, si “dupa aia” ailalta. Ce are daca le facem deodata?

      Thumb up 4 Thumb down 0
    • @1 Daca autorul vroia sa spuna ca trebuie sa ne uitam la noi insine putea sa faca asta direct. Ce a facut el in schimb e sa isi ambaleze ideea intr-o cutie fancy care atrage cititorii si apoi sa isi bata p*** de ei prin comentarii arogante si superioare care evident atata si mai tare si enerveaza.

      @2 De acord … dar se aplica doar la o parte din comentarii. Ai sa gasesti si oameni care argumenteaza si nu injura. Oameni care injura gratuit doar ca sa se afle in treaba gasesti peste tot, si in State, si in UK si in Germania.

      Alta chestie care mi se pare aiurea e ca sunt cativa ca tine care zic: “comentariile demonstreaza teoria autorului”. Nu! Nu poti sa cataloghezi comentariile in 2 categorii: alea care valideaza si alea care invalideaza. Daca era asa, articolul avea doar voturi +/- si oamenii ar fi apasat ce cred de cuviinta.

      In comentarii sunt valente, de exemplu daca il vezi pe unu ca arunca gunoi pe strada din masina si zici ca e “nesimtit si porc” asta inseamna ca ma freaca grija de ce face ala? Nu … ma enerveaza ca arunca pe geam si face mizerie si nu am nicio problema cu ce e la el in masina sau in casa. Poate sa stea si pe jos si sa scuipe coji de seminte pe volan ca nu ma intereseaza.

      La fel e si cu politica. Sunt oameni care ies in strada pentru ca * asta e una din metodele de protest * ! Crezi ca nu s-au dus la vot aia care protesteaza? Nu poti sa spui ca “politica nu ne afecteaza” si sa ne bagi pe toti in aceeasi galeata cand de fapt sunt zeci de oameni care iti pot arata contrariul. Daca nu ne afecta politica nu ar fi existat. Niciun produs sau serviciu nu supravietuieste daca nu are o masa critica. Noi, romanii, suntem masa critica a serviciului de administratie publica care se face prin politica. Nu ai cum sa ocolesti asta, nu ai cum sa zici “eu nu vreau servicii de politie, judecatorie sau medici de stat pentru ca o sa ma duc la privat”. Problema asta a independentei de stat o vor multi insa uita ca “libertatea de a face orice” e garantata tot de stat pentru ca daca iti fura unu ceva parca ai vrea sa vina politia sa il prinda, sau daca ai business si iti da unu teapa parca ai vrea sa ai judecatorie sa poti sa iti recuperezi paguba.

      Thumb up 10 Thumb down 0
    • Iti raspund si tie ce i-am raspuns unuia de mai sus: oamenii din bula noastra , aia anti-coruptie si anti-jeguri, fac chestiile pe care le-ai enumerat tu mai sus. Cu mici exceptii, cititorii blogului astuia au fost la vot, nu pirateaza si isi educa familia si copiii in directia corecta.
      Articolul asta e plin de platitudini adresate unora care stiu deja ce schimbari trebuie produse la nivel micro si o fac deja , si care se straduiesc sa faca ceva la nivel macro prin metode garantate de constitutie : protest, reclamatii, indignare in media si pe canale de socializare . Cam orice pentru a capta atentia altora care gandesc ca si ei si care pot sa li se alature. Si li se spune ca ceea ce fac ei e un gest egoist si self serving ( ma scuzi, nu imi vine in minte traducerea exacta a termenului). Si asta infurie pe multi , mai ales venind din partea unuia care comenteaza din alta tara. Da, si eu am plecat, pentru ca pe moment n-am gasit alta solutie. Dar ma implic in discutii, merg la proteste, am scris ambasadelor si consulatului, parintii mei si fratele meu si prietenii mei au mers toti la vot si n-au votat cu PSD , am votat la toate alegerile, prin corespondenta sau la fata locului, am facut si fac tot ce imi sta in putere ca celor de acasa sa le mearga mai bine si ca, poate. intr-o zi sa am motivatia sa ma intorc. Si ca mine sunt multi, inclusiv pe blogul asta, si e evident ca e un gest de aroganta suprema sa ti se spuna ca politicul nu afecteaza personal fiecare cetatean al tarii, oriunde s-ar afla el.
      Sunt foarte curioasa cum se va simti autorul daca Romania iese din EU ca urmare a nerespectarii acordului EU si i se retrage permisul de munca si dreptul la libera circulatie. Sau i se va cere viza , sau parintii lui vor avea nevoie de viza ca sa il viziteze. Pe langa asta, articolul pe care autorul l-a citit si nu l-a inteles se refera la protestele contra/pro lucruri care nu ne afecteaza direct. Gen gradina zoologica din cucuietii din deal care decis sa imperecheze in captivitate 2 canguri si nu le ofera conditii de 5 stele sau alte chestii pentru care militeaza anumite ONG-uri, nu se refera la niste decizii si evenimente care au impact direct asupra ta. Pentru ca daca tie iti da cineva in cap si iti fura portofelul , iar tu reclami chestia asta la Politie ( sa stii ca protestul e tot un fel de reclamatie, mai putin biroctratica) nu e ok sa ti se spuna ca nu te afecteaza in mod direct. De ce ar fi altfel la nivel macro?

      Thumb up 11 Thumb down 0
    • @Iulia
      Cam asta a facut autorul, a dat exemplu un articol cu care intamplator sunt de acord, dar l-a aplicat la ceva complet greşit.
      Cand i s-a atras atenţia că greşeşte a dat-o pe aroganţe, “tu cine eşti ca să mă contrazici, pune mana si citeste, etc”
      @Fluture
      Înjuraturile nu-ţi validează ideea. Dar e mai uşor să răspunzi acolo, nu unor intrebari şi argumente pertinente adresate de alti comentatori, de ex Mike, la care nu am văzut sa fi răspuns.

      Culmea e ca dacă nu erai/păreai aşa de arogant in comentarii, discutia ar fi fost chiar bună, sa întelegem mai bine pe ce lucruri merită sa ne revoltăm, cum trebuie făcută schimbarea si altele.
      Deşi cred ca mulţi stiu deja asta şi aplică la nivel micro asta : “Schimbarea incepe cu tine..”

      Thumb up 3 Thumb down 0
  90. E superb cum valideaza comentariile articolul :)

    Thumb up 9 Thumb down 0
  91. Foarte multă hatereală pe un subiect delicat. Deși cred că politica ne influențează mult mai mult decât zice @fluture, mai cred că articolul e foarte bun și spune niște lucruri pe care de multe ori nu vrem să le recunoaștem. Nu știu cum de aprigii comentatori de aici nu văd și bucata asta.
    @fluture, mai scrii pe undeva? Aș vrea să te mai citesc.

    Thumb up 6 Thumb down 0
    • Te-ai trezit cu dorinta arzânda a unor mânute rosii:-) mai scriu pe medium.com/…. din când in când. Mai bine nu dau link-ul :-)

  92. NOU
    #244

    foarte slab…

    Thumb up 8 Thumb down 0
  93. Sper sa nu ajunga articolul la categoria best posts pe viitor, doar din cauza ca are multe comentarii.

    Thumb up 18 Thumb down 0
    • Presupun ca te-ai gândit la asta când ai scris cele 8-9 comentarii inutile la acest post. Si nu vorbesc de urmatoarele :-)

    • E un blog unde lumea discuta. Pana la urma care e utilitatea oricarui comentariu ?

      Thumb up 6 Thumb down 0
  94. Buna dimineata! Cum ai dormit azi-noapte @fluture? Azi nu mai scri nimic? :)))

    Thumb up 5 Thumb down 0
    • Aaa stai,
      Ai treaba si azi toata ziua. Sa moderezi si sa raspunzi la comentarii.

      Ca vin si azi ticule, nu mai scapi.
      Vezi daca ti-a trebuit loc pe Zoso.ro!?
      :)

      Thumb up 8 Thumb down 0
  95. In primul rand, cred ca Dragnea & Co trebuie starpiti cu orice pret, desi ca nivel amenintare, mi se par inofensivi fata de oameni precum Iliescu sau Nastase care au facut grozavii mult mai mari cand lumea era prea proasta ca sa-si dea seama.

    Dar vreau sa fac un clasament al celor mai vocali oameni din jurul meu cand vine vorba de politica/proteste.

    – baiat civilizat, educat. Fiu de securisti si nepot de mari securisti. Avocat la baza dar practica cu intreruperi, sa zicem ca in ultimii 10 ani a muncit 2-3 adunati. Masina si-o schimba la 2-3 ani, nimic extraordinar dar in nici un caz Logan. Casa la munte, apartament in centru.
    – baiat muncitor, ambitios, fost corporatist. S-a chinuit pană si-a facut o firma care acum merge foarte bine. A luat niste fonduri europene pentru o aplicatie despre care a stiut de la inceput ca nu va fi folosita de nimeni. La un moment dat a castigat un contract cu statul de 20k Euro (pe bune zice si chiar il cred) pentru o munca de jumatate de zi.
    – fost baiat de cartier, actualmente corporatist platit prost. Din gura lui am auzit prima oara numele de Nicusor Dan acum multi ani. A fost implicat in campania acestuia pentru primarie dar a plecat in Vama weekendul respectiv, s-a imbatat si n-a votat pentru ca a ajuns foarte tarziu in Bucuresti.

    Ce cauta oamenii astia la proteste ? Toti 3 urla zilnic pe Facebook sau Chat si se simt nedreptatiti. Li se pare strigator la cer, nu inteleg cum pot exista personaje ca Firea sau Dragnea. Toti 3 imi sunt cunostinte/prieteni cu care imi face placere sa petrec timpul. Asa sunteti si voi, astia care urla in comentarii ?

    Thumb up 5 Thumb down 0
  96. Îndrăznesc o semi-glumă. Vine Fluture și brusc Dojo și Iulia, reginele neîncoronate ale mânuțelor roșii, au mai multe mânuțe verzi. :)

    Thumb up 16 Thumb down 0
  97. Asta dupa ce am muncit atat sa imi adjudec antipatia generala. Viata e cruda uneori :sniff:

    Thumb up 15 Thumb down 0
  98. Un pic puerile video-urile dar merită:

    https://www.youtube.com/watch?v=gK1dZ67MLjY
    https://www.youtube.com/watch?v=PqXIdVEo-9U

    Trei lucruri am înțeles pe margine (mai întâi să vedeți video-urile, pe urmă citiți):

    1) În principiu, ajungi la un moment dat să-i înțelegi și pe ăia care for dictatură, „să se facă ordine”, dacă totu’ s-a ajuns ala-bala pentru că nimic nu revine la normal de la sine dpdv democratic dacă, tot pe același cadru, toți suntem pe același picior. Deci, n-are cum să se facă vreodată ordine decât dacă se impune (pe puțin, dacă nu se vrea dictatură pe bune) principiul de „primul printre egali” (primus inter pares), pe urmă „al doilea printre egali” șamd – dar și asta ar ridica niște întrebări din partea altora de felul: „Cum ‘primul printre egali’? Ori e democrație (dezordonată din cauza miuțelor) ori e dictatură.”

    2) Problema cu regulile & regulațiile stă la baza ultracorectitudinii în sine și percepția în momentul în care ai încălcat regula/regulația dar n-ai [în]făptuit împotriva spiritului acelei reguli, ca rezultat-consecință.
    Un exemplu: un gușter parchează undeva unde nu are voie (să zicem, pe un spațiu pentru persoanele cu handicap), iar gușterul nu are handicap, deci, a încălcat o regulă.
    Dar… este o încălcare a acelei reguli dacă nu i s-a blocat niciunei persoane cu handicap, în intervalul de timp folosit de gușter, acel spațiu de parcare, chiar dacă spațiul în sine a fost ocupat?
    Să vezi locul ăla ocupat de gușter, te enervează, te deranjează sigur că e ocupat spațiul, dar nu există dovada cum că gușterul chiar a blocat o persoană cu handicap în intervalul ăla de timp să ocupe spațiul. Dacă venea o asemenea persoană și vedea locul ocupat de gușter, se poate acuza (cu dovada de consecință) că gușterul a [în]făptuit împotriva regulii, nu numai la literă, dar și-n spiritul acesteia.
    Un alt exemplu: să zicem că e 1-2 noaptea. Nu e nimeni pe stradă, pe șosea, ești doar tu. Calci pedala în podea să depășești viteza legală. Conform literei legii, ai încălcat o regulă, dar în spiritul acelei legi tu nu ai pus pe nimeni în pericol, chiar dacă ai depășit viteza.

    Cam asta sunt ideile și problema cu ultracorectitudinea.

    Chestiile ăstea nu se predau la educație civică, iar nici n-am putea spune că populația generală (de la Bulă la înalt judecător de nu știu unde) stă mai bine cu percepția. E foarte interesant de abordat doar punctul ăsta: percepția de faultare a regulilor contra adevăratelor faultări dovedite (pe bază de consecințe) a regulilor.

    Pe urmă se pune problema, ce fel de legi/reguli/regulații vrem: absolute (fără loc de interpretare) sau moderate (cu interpretări moderate, complet diferite de la un caz la altul și tratate diferit de alte cazuri) sau laxe (interpretare fără să pedepsească și tocmeală de „n-ai putut parca acolo dar nici pe tine nu te doare dacă ai fi parcat cu două rânduri mai jos”). Dacă se amestecă aceste percepții, avem haos. Foarte interesant.

    Se potrivește cu un proverb: „If a tree falls in a forest and no one is around to hear it, does it make a sound?”

    3) N-ai cum să previi disperarea, așa cum n-ai cum să previi fanatismul. Omul disperat e ca ciclonul în mijlocul oceanului.

    Thumb up 1 Thumb down 0
  99. Probabil ca pe @Fluture in doare fix in dos de ce scriem noi aici. El a reusit probabil intr-un domeniu si acum se crede expert in toate. Primeste hate grupa, 99% dar el o tine sus si tare ca are dreptate. Am inteles boss ca fiecare trebuie sa faca ceva pentru societate. Cred ca 80% din oameni si 90% din cititorii acesui blog stiu asta de cand cu internetul. Peste tot vezi postari gen “Schimbarea incepe cu tine”.
    Te cred cand afirmi ca politica nu conteaza prea mult intr-o tara civilizata cum e Franta, Germania, Anglia sau unde plm traiesti, dar nu in Romania unde mori prin spitale. Ai fost internat in viata ta in spitalele din Romania? Ajungi la nebuni daca stai mai mult de 15 zile. Nici in Corea de Nord nu conteaza politica? Vai de capul tau, ca pari baiat destept.

    PS. Stai linistit ca nu sunt nici eu mai destept, sunt realist.


    Comentariu apreciat. Thumb up 22 Thumb down 0
  100. Cei care îşi mai propun să împiedice dezastrul (se observă cu cât entuziasm!), trebuie să-şi răspundă sincer la următoarea provocare: merită să te sacrifici pentru un popor, care, în cea mai mare parte a vieţii lui, este inert, uşor de păcălit, iubitor de hoţi şi adulator de ticăloşi?

    Thumb up 2 Thumb down 0
  101. Politica influenteaza totul: sanatate, educatie, taxe, impozite, infrastructura, economie, legislatie… De aia e bine sa ne implicam si sa nu acceptam sa fim condusi de niste hoti ordinari care au ca singur scop interesul propriu si furatul.

    Thumb up 2 Thumb down 0
  102. Orice om care trăiește mai mult de 10 ani într-un alt loc, pierde contactul cu realitatea locului de unde a plecat. Asta e valabil de la vlădică la opincă – de la nea Pandele plecat de la Cucuieții din Deal la București… la Fluture plecat de la București la Paris. E inevitabil.

    Unii acceptă realitatea asta… alții (Fluture) se chinuie să aplice proaspetele experiențe de viață la noile realități din locul vechi – despre care frecvent – n-are habar.

    E similar cu personalitatea lui Cocoșilă – “ejti prost, bă, să-ți zic eu care-i treaba…”
    Suntem limitați – Fluture inclusiv – la informațiile pe care le posedăm. La cultura, politica și societatea în care trăim.

    Citesc blogul lui Zoso nu pentru bricolajele autorului (unele sunt interesante, dar poți găsi youtubulețe specifice oricînd) – ci mai mult pentru comentarii. Acolo afli realitatea curentă.
    Starea de spirit și de informație de la Porțile Orientului.
    (americanii e proști – romînii sunt deștepți, gen)

    Fiind plecat din Romînia de 34 de ani, nici prin cap nu mi-ar trece să dau sfaturi ori să avansez păreri superioare în ce privește Romînia de azi.
    Nu-mi pot permite aroganța necesară.
    Nu-s convins nici măcar că aș putea să vorbesc limba de acum.

    Romînia mea s-a terminat în ’84.
    Sunt extrem de conștient că să avansez sfaturi gen “în Hamerica… se face așa… și e bine…de ce nu faceți așa și alclo, la București…” ar fi dincolo de ridicol.
    Pueril, ca să fiu delicat.

    Părerea ta că “…avem de toate…” se aplică doar la tine, Fluture.

    “…Dacă suntem iar onești, ne vom da seama că indiferent de cine e președintele României, Franței, Spaniei (șic!) sau Rusiei, tot nu există nici o predictibilitate asupra direcției în care se îndreaptă țara, Europa sau lumea…”
    Regret să-ți amintesc de China și America.
    Da… alea sunt departe… dar deciziile lor politice afectează restul globului.

    Mă rog, nu triburile din Amazon…
    …………………………………
    Donat sînge… strîns după cîine, portofelul… astea-s păreri franțuzești, din vîrful tastaturii.
    Realitatea e alta.
    La porțile orientului, zic.

    Thumb up 5 Thumb down 0
  103. fluture e prea avansat pentru cei care au scris tonele de hate in comentarii. Asta e diferenta intre un om care a reusit sa evadeze si romanii ramasi sa vanture lozinci in tara. Nu, daca ar fi Orban premier si pnl-ul ar avea intreaga putere, nu s-ar schimba nimic. Valabil si pentru usr sau orice alt partid “de dreapta”.

    Primiti si digerati aceasta pastila neagra: “„Resetarea“ societăţii în care trăim nu este posibilă pentru că pur şi simplu nu există resursele umane pentru a o realiza. Marea problemă a României contemporane este golirea demografică. Catastrofa noastră este una biologică, ceea ce produce cumplite efecte politice. Aşteptând această resetare, demonstrăm că suntem o comunitate care aşteaptă minuni din nimic.”

    https://adevarul.ro/news/societate/romania-ne-resetabila-mostenirea-neamului-prost-1_56c6cc885ab6550cb8f86c35/index.html

    Salvarea poate exista STRICT LA NIVEL INDIVIDUAL! N-ai cum sa speri ca, in ansamblul ei, societatea poate face salturi spectaculoase in sus. Este lipsit de logica si de bun simt. Priviti in jur la nivelul oamenilor care populeaza aceasta tara si intelegeti omeneste ca nu se poate nimic, indiferent cine conduce guvernul, parlamentul si primariile.

    Fie scapi, cum a facut fluture, fie ramai aici si te descurci cum poti, ca sa traiesti tu si familia ta! Consumarea vietii cu lozinci pe facebook, ani si ani de zile, e in van. Ajungi dupa ce ti-ai mancat sanatatea sa constati ca ai facut-o pentru un popor de idioti.

    Thumb up 2 Thumb down 0
  104. Amuzant.

    Un individ a venit aici, a pus un comentariu cu un link la un articol in care il face in toate felurile pe zoso (cretin, mutant etc.) – apropo, cine-i zoso?

    Oare chiar se asteapta ca acel comentariu sa fie aprobat?


    Amice, hai ca în lipsa proprietarului blogului, îmi bat eu pula de tine: marș în pula mea și caut-o pe aia care să-ți facă 5 copii pe forumuri creștin-ortodoxe.

  105. Politica nu dar hotia si psihopatii da.

    Ca si in cazul celor care cred ca evolutia e un proces aleator cand de fapt e chiar opusul. Daca tu / noi nu vedem o legatura intre politica si mersul lumii nu inseamna ca nu exista.

    Politica familiei pentru copii e sa stea cu burta pe carte si sa faca sport. Unora le place, altora nu, in mare tot acolo ajung. Daca insa tatal le rupe nuiaua pe cur pentru o nota mica si-i alearga pana vomita cred ca e o problema.

    Politica bancii e ca femeile sa vina imbracate in fusta. Meh. Daca directorul le mai si cheama in birou din cand in cand sa si-o frece in fata lor e cam nasol.

    Sa mai zic de comunism si ce alte regimuri politice fucked up au mai fost care s-au lasat cu atatia morti? De la ce numar incepe sa conteze “cât și comunitare. “?

    Aaa, daca te referi la faptul ca la un moment dat oricum o sa populam si alte planete si ca pana la urma oricum tot ne ducem dracu cu toata specia si planeta asta si altele pe care vom mai fi, ca oricum la scara macro nici nu existam … da, nu ne afecteaza. De fapt nu “ne” afecteaza nimic. Cred ca n-ai inteles prea bine ce a vrut sa zica Harari.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    • Politica bancii si politica comunista. Ok, o zi buna.

    • Politica prin definitie e despre decizii care afecteaza un grup (mai mare sau mai mic). Cu cat avem mai multe informatii cu atat putem sa luam o decizie mai buna. Cu cat ne intereseaza mai mult politica si ne implicam mai multi si mai mult cu atat o vom duce mai bine asa cum ai observat.

      Faptul ca o ducem mai bine e o consecinta a, nu in ciuda implicarii in politica si a modului in care ne afecteaza.

      Thumb up 1 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.