Problema cu ce spune Sișu…

Artistul muzical Tudor Sișu a cuvântat zilele trecute pe internet despre muzică și internet. Problema cu ce spune el nu e că nu știe limba română sau că are ceva cu informatorii (despre asta mai jos), ci cu “noi facem rap”, ceea ce e incorect. Ce vrea el să spună e că atunci când s-au apucat ei de luat piese de la băieții de pe East Coast și le făceau versuri românești nu era așa mult internet și nu puteau compara muzica românească cu muzica bună. Ceea ce e nasol.

Cât privește informatorii, situația e simplă: un lache a picat în plasa poliției și și-a făcut jumătate de pedeapsă dând în gât unul mai mare și mai celebru ca el. La fel cum a făcut și ăla care l-a vândut pe Andrei Gheorghe. De aia, zic, dacă tot te apuci să consumi droguri, măcar asigură-te că o faci într-un mediu controlat, nu la vedere, în prezența unor necunoscuți.

Altfel, ce e de apreciat la Sișu e că colegul lui de trupă s-a apucat de cântat manele ca să aibă protecție la bulău, deci urmează un album bun de tot, dacă s-o mai găsi ceva de la Biggie sau NWA de luat.

Altfel, ca și la IRIS, odată cu internetul, publicul a aflat de tot felul de trupe mișto și originale și n-au mai simțit nevoia să asculte reformulări după Thin Lizzy sau Bad Company.

sisu

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

49 comentarii

  1. Ce bine seamana cu Dani Mocanu


    Comentariu apreciat. Thumb up 49 Thumb down 3
  2. Fix la asta ma gandeam cand am citit postarea lui Sisu. Ba, dar litera cu litera.

    Problema lui Sisu e alta: el prin ‘98 canta ca vrea libertate, ca har, ca mar. In 2018 se plange ca “oricine e liber sa vorbeasca pe internet”. Omul nu are pic de coerenta in ce vorbeste. El a ramas acelasi asuprit neinteles ce doreste salvarea Romaniei de la ceva. Si cand nu ii iese, se da cu curul de pamant ca oamenii sunt lache, ca din cauza nu stiu cui a patit el etc. Exemplul clasic de “tu esti de vina mea”.


    Comentariu apreciat. Thumb up 112 Thumb down 0
  3. E valabil in Romanika si in alte domenii de activitate:

    noi facem rap
    noi facem politica
    justitia merge
    se traieste mai bine
    s-au facut autostrazi
    etc.

    De fapt si in realitate? manele.


    Comentariu apreciat. Thumb up 39 Thumb down 6
  4. Rap si analfabetism. In tara Veorikai este admis…

    Thumb up 15 Thumb down 7
    • Analfabetul de Sişu a adus rapul. Băiatul ăsta era bătaia de joc a rapului. Cum să faci pe durul când ai masa musculară a unui copil? Penibilitate maximă!


      Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 14 Thumb down 33
    • “Cum să faci pe durul când ai masa musculară a unui copil?”
      Cu o sticla de acid sulfuric; cu un cutit; cu un cocktail Molotov; cu un compound bow.
      Cacat… am peste suta de kile si m-a batut (in antrenamente) o fata. Apoi am aflat cine era… vicecampioana europeana la lupte libere. Era cam jumatate cat mine.
      Volumul nu are nici o treaba, toti sangereaza la fel.

      Thumb up 22 Thumb down 6
    • Cauta ce spun ca fac mari luptatori de MMA cand vad un nebun cu un cutit… Cauta pe youtube, sunt zeci/sute de clipuri cu sfaturi ce sa faci… SA FUGI!

      Thumb up 6 Thumb down 5
  5. #sisuliber….inca.

    Thumb up 9 Thumb down 1
  6. La fel ca și maneliști (am pus cu un i, cum a pus el la bulangi, ca dacă citește să înțeleagă), raperii cred că au 2 pălării, una cu 100-200 de bilețele cu cuvinte, alta cu 4-5 idei, plus un papagal care scoate 5-6 cuvinte din prima și o idee din a doua. Le combină și obțin orice, de la versuri la comunicate pe net. Noi facem rap pt băiețași, noi eram pe vremea când eram bazați, acum faceți scandal ascunși pe net, dușmani, valoare, reușită, adevărați, cartier, fani, curve, nu o să fiți/știți niciodată etc. Aceleași cuvinte, aceleași idei, mereu și mereu as nauseam.


    Comentariu apreciat. Thumb up 46 Thumb down 3
    • Exemplu de rapper talentat roman (mbine, moldovan): Kapushon. Nea Marinel Cretu le da muie la multi – de vazut aia cu mamaliga, zama ca exemple ca se poate face rap si pe alte chestii. Mai are cateva si despre peisajul politic din Basarabia, altele nostalgice + compune (bini di tat!) si pt altii.


      Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 12 Thumb down 23
  7. Sisu si Puya – La familia de bulangii traditionali, lache flausati, ortodocsi hotomani, lepre analfabete. G-yeah! Puiule, noi suntem baietii de care ti-a zis ma-ta sa te feresti! Pentru ca totul in cartier se bazeaza pe coaie!

    Thumb up 15 Thumb down 14
  8. “când am început noi sa facem rap nu era la moda, noi l-am adus acolo, câțiva băieți care nu au cântat în struna”, deci practic nu cânta mai nimeni rap, noi am fost primii, dar …”am reușit pe vremea când trebuia să fi bun sa reusesti”, atât de mare era competiția. WHICH ONE IS IT, SIȘU?!


    Comentariu apreciat. Thumb up 28 Thumb down 4
    • ei cantau rap pe cand 3 trupe faceau succes cu doua cuvinte obscene vag rimate… cam ala era nivelul, cam aia era competitia. acum, nivelul si competitia se tin la alt nivel. e nevoie tot de doua cuvinte obscene vag rimate dar sunt 300 de trupe. iar cantitatea totala de succes e exact aceeasi.


      Comentariu apreciat. Thumb up 21 Thumb down 1
    • Ai uitat sa precizezi ca acum poti scoate to 2-3 rime dar in video trbuie sa apara minim 3-4 perechi de buci futabile. Altfel nu ai succes… daca nu perechi macar sa o ai pe antonia lustruind un bocanc de tigan

      Thumb up 6 Thumb down 0
  9. Faza e asta, oamenii raman blocati pe ce a fost in trecut in loc sa priveasca spre viitor. Frate, daca nu a mai mers colaborarea La familia cu Puia, nu ramai blocat in trecut ca pe vremea lui Ceausescu. Priveste spre viitor, esti om de afaceri, nimic personal. Ce as face eu, as merge sa pun de o colaborare cu Emi Alupei.

    Thumb up 14 Thumb down 4
  10. E o imagine trista si destul de comuna – un mediocru care urla de neputinta si incearca sa prezinte niste evenimente relativ normale ca fiind exceptionale, intotdeauna din trecut.
    Aici intra si “generatia de aur a fotbalului romanesc”, si Stefan cel Mare si sfant, si dacii super tari si “pusca si cureaua lata”. La final de zi oamenii nu vor sa recunoasca locul pe care il ocupa in societate si mereu se vad mai sus.

    Thumb up 19 Thumb down 6
  11. cum curu meu scria cu diacritice doar la unele cuvinte? le lua cu copy and paste din diverse locuri ?

    Thumb up 8 Thumb down 3
    • Cand faceam referate acum 15 ani, scriam fara diacritice si veneam pe urma sa corectez. Sisu intr-o fraza a omis mai multe decat o faceam eu intr-un referat… la 13 ani.

      Thumb up 8 Thumb down 2
    • Poate scrie cum fac eu: la unele cuvinte foloseste sugestiile tastaturii. Alea sunt cu diactritice, ce scrii tu, nu. :)

      Thumb up 9 Thumb down 1
  12. Direct din capatu lu’ 14 vreau sa-ti zic ca

    Nu stiu ce ai cu Sisu, Zoso, dar mi se pare de cacat,

    Te iei de el aiurea rau, cand el e baiat de baiat,

    Tu n-ai facut bulau ca el, asa ca nu stii ce vorbesti,

    Pe blog scriai, tu nu stateai ca el, in dus pula baietilor s-o belesti,

    Anii au trecut, el a cazut, tu tot pe blog le arzi nasol,

    Miercurea tu te-apuci sa scrii,

    Ca Sisu n-are doi de i???

    Urat, foarte urat, die my mother if I lie you…


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 33 Thumb down 24
  13. Word to your mother, brother fucker! yeah yeah

    Thumb up 1 Thumb down 1
  14. Periferia societatii.

    Thumb up 5 Thumb down 3
  15. Bagati pe youtube “cel mai tare din parcare” si o sa gasiti o emisiune cu micutu si afo… Genul de emisiune care trebuia sa apara prin 2005, anul cand s-a dus pe pula rapul romanesc. N-am rezistat mai mult de 10 minute

    Thumb up 3 Thumb down 2
    • De ce s-a intamplat asta in 2005? Atunci au aparut Sabotaj, Vocabule si Dificultati Tehnice, care au fost ok ptr vremea lor, dar nu au excelat. Au fost niste compilatii ok. Si “Praf”, sau cum i-o fi zis albumului Parazitii, care a confirmat ca “Irefutabil” a fost doar o copie proasta dupa “Categoria grea”. Ce a aparut mai prost decat astea dupa 2005?

      Thumb up 2 Thumb down 0
  16. “Nu e bine cum a incheiat fraza, corect se zice “zdreanță care esti tu zdreanță””
    Gigi Becali!

    Thumb up 7 Thumb down 2
  17. Vad ca multi au ramas in ceea ce priveste rapul romanesc la nivel de ’99. De aia il si bagati in seama pe cantautorul de mai sus. Dar nu numai voi faceti greseala asta, si alti cantareti care ar trebui sa se priceapa il baga in seama, gen toti care au trecut prin Haarp Cord.

    Thumb up 0 Thumb down 4
  18. E amuzant ca priveste totul din perspective gresite.
    In primul rand concurenta mai mare face ca un lucru sa fie mai greu ,implicit inainte era mai usor,acum e mai greu cu rapul.
    In al-2-lea rand e analfabet ,lucru incompatibil cu rapul
    in al-3-lea rand e recidivist, parerea recidivistilor nu conteaza
    In al-4-lea rand s-a drogat juma de viata cu heroina. parerea drogatilor nu conteaza

    Thumb up 13 Thumb down 5
  19. Cititi comentariile de pe pagina de fb,sunt delicioase

    Thumb up 2 Thumb down 1
  20. Cred ca poate s-a referit la faptul ca pe atunci lumea era reticenta la genul asta de muzica pentru ca era vulgara etc etc etc…cred… In rest, nu doar ca mi se pare ca are o voce mizerabila si o pronuntie enervanta, dar are si versuri idioate. Ma rog, nu ca as sti alta melodie in afara de aia cu La familia :))) . Scuzati incultura muzicala…

    Thumb up 1 Thumb down 2
  21. Cine e băiatu’ ăsta? Seamănă cu unu’ care cânta la acordeon cu Adi Copilul Minune. Posibil sa ii confund dar nu cred

    Thumb up 1 Thumb down 4
  22. uneori am impresia că cei mai mulți comentatori de aici sunt oi. Aș putea pune pariu că, dacă scriai de bine și comentariile erau de bine, așa ai zis că sișu mănâncă căcat, au sărit toți să mănânce și ei. Nu zic, într-adevăr, au copiat la greu de la 2Pac mai mult, decât de la cei de pe coasta de est (de la care copiau B.U.G. Mafia), dar oamenii au avut succes, într-o perioadă în care nu era popularizat genul la noi și are dreptate: B.U.G. Mafia, R.A.C.L.A., La Familia și Paraziții au popularizat rap-ul în România. Toți labagii ăștia gen Grasu XXL, Guess Who și alții au mers pe un drum bătătorit. Nu știu despre ce plm vorbește Sișu în post-ul ăla, mi se pare doar aiurea să spuneți că omul e un nimeni. La Familia a fost una din cele mai importante trupe ale scenei rap de la noi.

    Thumb up 19 Thumb down 5
    • Si ce legatura are ceva din ce spui tu cu ce spune Sisu in postare sau ce spune Vali in postare?
      Da, Sisu a facut parte din cei ce au popularizat un gen muzical in Romania.. Si Adrian Copilu’ minune a facut la fel cu alt gen.. Sper ca mi-l vei lauda la fel si pe Minune si nu vei spune despre el ca e un nimeni celebru pe care nici dracu’ nu ar trebui sa-l bage in seama.. Fiindca, nu uita.. Omu’ a popularizat acum 15 ani un gen de muzica pe care juma’ de tara o asculta si asta e, aparent, important;

      Thumb up 3 Thumb down 0
    • Ce zic eu are legătură cu comentariile, nu cu articolul. Cât despre Adrian Copilu’ minune, vrei nu vrei, e un personaj important și el in istoria muzicii românești, așa cum și Hitler a fost un personaj important al istoriei mondiale, chiar dacă nu îți place de el. Justin Bieber e considerat un lache, dar omu ajuns de la a se prosti pe internet, la a vinde foarte multe albume

      https://en.wikipedia.org/wiki/Justin_Bieber#Achievements

      Indiferent că îți place de el sau nu, nu poți spune că e un nimeni.

      Thumb up 7 Thumb down 0
    • Imi vii cu exemplu ca Sisu e cool ca a batatorit drumul pentru labagii de Grasu XXL si Guess Who. Apoi vii sa-mi lauzi reusitele lu’ Bieber ca a vandut mult. Asta ce a batatorit? Deci aia sunt labagii ca au mers pe un drum batatorit de Sisu, dar Bieber e cool pentru ca? Ori apreciem doar reusite, ori doar deschizatori de drumuri ori doar acceptam ca de unii ne place si de altii nu. Si e ok tie sa iti placa Sisu si lu Zoso nu… Era suficient sa zici ca nu esti de acord cu el pentru ca Sisu la un moment dat a fost cineva chiar daca acum e irelevant nu sa te apuci sa ii jignesti toti comentatorii care intamplator ii impartasesc opinia…

      Thumb up 2 Thumb down 3
  23. Baietii astia par sa stea la coada la abonamente gratuite pe RATB, asta e crema?

    Thumb up 1 Thumb down 1
  24. Daca vedeti cu ce garoi umbla sisu, ati putea spune ca e cel putin din clanul duduienilor, nu la familia.

    Thumb up 2 Thumb down 1
    • Sisu mereu a fost golan si nu a negat asta niciodata. Si La Familia a fost mereu despre asta: bagabonteala si muzica la coltul strazii.

      Thumb up 2 Thumb down 2
  25. Trebuie sa faceti diferenta intre artistul Sisu si omul Sisu Tudor. Ca artist, chiar daca nu digeri genul, trebuie sa apreciezi ce a facut pt muzica ro. Ca om, se pare ca are pareri diferite de ale mele sau ale tale, de aia i-am si dat unfollow la pagina, nu ma intereseaza ranturile politice si sociale pe care le face. Insa ii apreciez muzica in continuare. Nu cadeti in capcana asta. Ziceti ca nu va mai plac filmele lui K. Spacey dupa scandal (si multe alte exemple).
    Avand acces la internet afli ca Sisu Tudor, omul, e o persoana retrograda, dificila. Depasita te timupuri, neadaptat. Poate de inteles, a petrecut timp pe strada si la parnaie. Banii si faima s-au dus.

    Intamplator am fost vecini de scara o perioada. Era ok, ne salutam, nimic special. Dupa parnaie s-a mutat dar il mai vezi prin cartier. O arde doar cu smardoi, bmw-uri 90s si multa golaneala. Poate ca atat stie.

    Si nu injura pe internet, te injura in fata. Lucru pe nu il mai vezi acum, asta incerca el sa zica acolo. Agramat, cu putinele cuvinte pe care le stie. L-a injurat un copil pe net, el s-a dus dupa el sa ii vorbeasca in persoana. (vezi povestea cu nelly sau selly.. plm am uitat).

    Apoi mai e situatia acutala, muzical la moda e trap-ul, mumble shit. Copii asta asculta. Cine nu se adapteaza.. ori rezista, ori dispare din memoria colectiva. Iar tu, cand esti din 98 pe treaba, nu iti prea vine sa te prostituiezi, doar ca sa fii la moda (unii o fac). De aici si frustrarile

    just my 2cents

    Thumb up 8 Thumb down 1
  26. Sisu a cantat la Centenar Fest or something organizat de primarie. E bine sa iti dea “duamna” bani de o bila.

    Si legat de al doilea paragraf, daca nu te lauzi la lume ca te droghezi, degeaba o faci.

    Thumb up 3 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.