TopBlogZosoblack

Ce pățești când te duci după o mașină la Pitești, Ploiești, Galați, Brăila sau Cluj…

La Pitești am mai scris, acolo ajung mașinile de la firmele de închirieri. La Ploiești, ăia cred că acolo s-a inventat șmecheria și nu se prinde nimeni că ei țesală mașinile înainte de vânzare. La Cluj (mă rog, și înconjurător) și la Galați/Brăila sunt meseriașii în mașini făcute din bucăți.

Ce a pățit un cititor:

Am fost ieri la pitesti dupa o masina. o sa iti las la sfarsit linkul. l-am sunat pe om pana sa ma duc la Pitesti si i-am zis sa imi dea VIN. Mi l-a dat, am verificat și, surprinzător, totul era fost în ordine (prețul e foarte bun pentru cum e mașina ). Am luat banii și m-am pus pe drum, ajung acolo, mașina era ca în poze, doar că am observat o mică diferență, seria VIN pe care mi-o dăduse el era alta față de seria VIN pe care o avea mașina. Îi zic omului și el zice că are mai multe mașini la vânzare și probabil a încurcat seriile, dar să nu-mi fac griji, că totul e ok cu mașina. Am făcut poză la seria mașinii și am plecat după ce i-am zis că, dacă totul e ok, mă întorc după mașină.

Mașina are 143.000 km azi, dar când am verificat seria, la ultima intrare avea 293.000 km… jegul i-a dat peste 150.000 km înapoi!

Ca să nu mai zic că (cred) mașina e luată pe firmă nasoală fără TVA, că l-am întrebat de acte și omul mi-a zis că “e pe numele lu’ nevasta- mea” și că face el un contract între el și nevastă-sa și mie îmi dă o factură cum că eu aș lua-o direct de la firmă. Când i-am zis că nu vreau factură de pe firmă de România sau Germania, că n am chef de probleme, s-a moleșit.

Mașina este asta: https://www.autovit.ro/anunt/skoda-octavia-rs-ID7GxKO4.html#b4649aad02

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

130 comentarii

  1. De ce inca mai cumpara lumea diesel-uri?


    Comentariu indecis. Tu ce zici?162173
    • ca sa se mire unii


      Comentariu apreciat.17289
    • Că nu s-au interzis în România, că nu știe lumea de hibride, etc


      Comentariu indecis. Tu ce zici?7170
    • Am mers ieri cu un Zoe. Când am plecat avea 200 km de autonomie rămasă. Când am ajuns avea 203. La naiba cu orașele pe dealuri, energie gratuită.


      Comentariu apreciat.11638
    • Pentru ca unora dintre romani nu le pasa ca polueaza. Stiu oameni care si-au scos intentionat filtrul pentru emisii pentru ca nu voiau sa plateasca pentru a fi inlocuit.


      Comentariu apreciat.10539
    • Lumea nu stie ca benzinarele au ajuns la consum dieselul din urma si nici de hibride nu a auzit.

      Cat despre electrice am vazut ieri asa. 3 Kia Soul, 2 E-Gold, 1 Nissan Leaf 2019, 2 Zoe. In 2 drumuri prin Buc. Incurajator. As vrea si eu dar momentan sunt de parere ca daca nu stai la casa si nu ai charger-ul tau, e un pic cam dificila viata cu electricele. (Romania e ani in fata Ungariei si Bulgariei la infrastructura pt electrice).


      Comentariu indecis. Tu ce zici?4152
    • Nu am înţeles-o pe asta cu dieselul deloc, în afară de situaţii comerciale. Dar hei ! Toată lumea e doctor la maşini


      Comentariu indecis. Tu ce zici?4634
    • La povestea cu electricele nepoluante, in Romania, pe termen mediu si scurt inseamna doar mutarea poluarii de la consumator la sursa de energie, in conditiile in care aproximativ 50% din productia de curent electric vine din termocentrale.


      Comentariu indecis. Tu ce zici?6752
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]


      Comentariu nasol. 1039
    • din ce am vazut la unele marci diesel e mai ieftin (la pachet cu schimbator automat)

      152
    • @red : daca mergi cu spatele se pot opri lejer reactoarele, furnizeaza zoe toata energia necesara

      184
    • Ion, vezi ca vorbesti prostii: http://www.transelectrica.ro/web/tel/sistemul-energetic-national

      67% din energia produsa in Romania e din surse regenerabile + 10% nuclear. Deci ramane un 23% din surse poluante.


      Comentariu apreciat.525
    • Pentru ca prin Germania sunt cam cu 30% mai ieftine decat un benzinar echivalent.


      Comentariu apreciat.284
    • @George, sa nu ne imbatam cu apa rece. Acesta este consumul din lunile de vara. Iarna nu ai soare si apa si e prea ger pentru eoliene. Daca te uiti in graficul ala in ianuarie o sa vezi ca hidrocarburile sunt la mare cautare.


      Comentariu apreciat.284
    • @Ion Inseamna scoaterea poluarii din oras din plamanii tai, asta inseamna.
      Ce zici suna bine?

      Nu e bine sa scoatem poluarea din plamanii copiilor nostri? Si cum zice cineva mai sus, vreo 70% din energia din romania e energie curata.

      1316
    • @rumbu, cele mai mari valori din iarna au cam 55% carbune + hidrocarburi, in general de pe la sfarsitul lui octombrie pana pe la jumatea lui februarie ponderea de carbune+hidrocarburi depaseste 50%. Stam destul de bine la capitolul energie “curata”, sa nu ne plangem totusi.

      102
    • si doar mi-a zis cineva apropiat sa nu mai pun in public intrebari al caror raspuns necesita calcule!

      94
    • Lumea cumpără in continuare diesel pentru că se poate. În ciuda ecologiștilor și automobilele electrice și cele hibride poluează. Așa că tdi sa fie!
      Inca un aspect: este o tâmpenie economică trecerea la transport electric exclusiv prin măsuri administrative (adică interzicerea diesel). La începutul secolului xx nimeni nu a interzis transportul hipo.
      Atunci când electricele vor reprezenta o opțiune viabilă economic dieselurile vor ieși singure de pe piața.


      Comentariu apreciat.425
    • Or sa iasa singure de pe piata dar in ordinea numerelor de pe tricou. Au inceput nordicii, dupa vor urma Germanii si Francezii si la sfarsit de tot la coada vacii v-om fi noi.

      In tot timpul asta noi ce o sa facem? O sa cumparam rablele nemtilor. Tot ce dau nemtii cu peste 200k kilometri e in Ro.
      Toate Jetta si Golf-urile din scandalul dieselgate sunt in Romania, Bulgaria and so on. Am observat ca imediat dupa dieselgate s-a umplut Romania de Jetta.

      1012
    • Lumea mai cumpara (unele) Diesel-uri:
      * pentru ca majoritatea celor care-si cumpara masina o cumpara pentru ca au nevoie de ea, ca sa o foloseasca activ, nu ca fashion statement sau ca sa salveze planeta, deci considerentele pragmatice primeaza de obicei
      * pentru ca la aceleasi specificatii tehnice relevante (in mod special puterea motorului), un Diesel e simtitor mai ieftin
      * pentru ca e mult mai usor sa gasesti variante de masini (ceva) mai mari si/sau (ceva) mai puternice cu motorizare Diesel… si care sa nu consume (real) la combustibil de sa fluieri a paguba
      * pentru ca majoritatea oamenilor (daca te uiti la toata tara, nu “upper middle class” din cateva orase mari), chestia “ecologica” nu e un considerent asa de important (respectiv, chiar daca ar fi, un Euro 5 Diesel chiar si “trisat” de fabricant tot e comparabil sau chiar mai putin poluant decat un Euro 3 pe benzina, si la Euro 6 Diesel e cam ca si-un Euro 4 pe benzina)… iar drumurile din Romania sunt destul de circulate de masini pe benzina care nici Euro 3 nu au (de magaoaie Diesel antice care fac un fum de iti vine sa versi ce sa mai zic)

      61
  2. Hai ca la Braila nu e chiar asa (a zis braileanul din mine!)

    Pai daca va plangeti de orasele astea, in Bucuresti ce te astepti sa gasesti ?

    La Arad si Timisoara am avut experiente ok cu vanzari / cumparari auto.


    Comentariu indecis. Tu ce zici?2317
  3. Caz personal (firma), acum 2 luni:
    16 masini alese de pe Autovit/OLX, etc., discutat cu ei, cerut si VIN la final.
    Doar 3 VIN primite, pe motiv de: “la ce iti trebuie tie” ; “imi copiezi masina” ; “vii aici si vedem noi”, inchis telefonul in nas, etc.

    Din cele 3 VIN:
    – unul apartinea aceluiasi model de masina, dar alta culoare (cand am intrebat a bagat-o pe aia ca are mai multe masini) – Pitesti

    – unul avea in 2017 – 289.000 km , el o vindea acum cu 112.000 km (pozat bordul): “stai ca masina e la nevasta-mea, eu lucrez in Spania, acum e la un prieten masina si nu stiu ce face cu ea” – Bucuresti, anuntul postat cu cateva zile inainte

    – seria pe bune, km, a meritat drumurile si am dat putin peste pretul pietei, insa masina foarte ok (verificari pe rampa la reprezentanta, remediat de catre el toate problemele – minore, nimic important, abia apoi vanduta)


    Comentariu apreciat.874
    • Ti ai raspuns singur la problema. Probabil ai contactat cele mai ieftine 10 anunturi. Si pana la urma tot la ceva mai scump ai ajuns. Nu cele mai ieftine fac pretul pietei din pacate ..

      1412
    • Gresit. Pretul a fost ultimul criteriu in filtrarea pana la acele 16 rezultate. Ba unele au fost cu mult peste cel de la care am achizitionat la final.

      91
  4. NOU
    #26

    Pe autohus.de am vazut o Octavia RS cu vreo 170.000 km cam la acelasi pret. Astia sunt recunoscuti pentru corectitudine cand e vorba de istoricul masinii. Da, stiu, e putin greu sa mergi in Germania, dar daca vrei sa eviti samsarii romani trebuie sa iesi putin din zona de confort.


    Comentariu apreciat.3310
  5. Saptamana viitoare o să scot la vanzare o Kia Ceed rulată doar in România. 119.000 km . Benzina . Sigur va fi distractiv sa explic ca are km reali , revizii etc . Dar sunt optimist ca o voi vinde .


    Comentariu apreciat.785
    • Aici 115 mii din 2008. 7 ani a circulat zilnic prin București și abia a strâns 85 de mii atunci.
      Greu să bagi km la noi când media de viteză nu sare de 60-65 km/h.


      Comentariu apreciat.345
    • Cu cat o dai? :)

      83
    • Daca ai revizii la reprezentanta nu vad problema.

      141
    • Niste detalii in legatura cu masina?

      91
    • In iulie masina face 4 ani . Revizii la zi . Pretul pietei minus comisionul de reclama pe blog…

      201
    • Eu merg in Romania pana in 15.000 km pe an.
      Asa cum spunea si Basil, daca ai reviziile facute la zi nu ar trebui sa fi nici o problema.
      Chiar daca nu sunt toate reviziile la reprezentanta, dar nr. de km efectuati este uniform pe parcursul anilor, esti credibil.

      54
    • da, kia ceed pe benzina fiind una dintre cele mai samsarite masini. lol.
      e cam la nivelul lui passat tdi, golf tdi sau seria 3 diesel.

      1117
    • Am si eu pus pe Olx un Opel Astra H Wagon, 1.6 benzina, din 2011 cu 75000 km. Anuntul e deja de 2 saptamani dar nu prea se inghesuie lumea la ea. Pretul e apropiat de cel al pietei, dar se pare ca lumea inca vrea diesel.

      55
    • Ma chinui de aproape 2 luni sa vand un Polo cu motor de 1.2, benzina, 2006, 68000 km. Carte service, aer conditionat, geamuri electrice pe fata. Nu crede lumea ca astia sunt km. Lumea prefera masini aduse din Germania, cu km dati inapoi.

      Aia e, noi sa fim sanatosi.


      Comentariu apreciat.221
    • Salutare Mircea. Cum facem sa aflam si noi mai multe detalii despre masina ta? Eu sunt in cautare de SUV si m-ar interesa. Daca ne da voie Vali sa lasam adresele de mail sau poate faci tu un anunt de vanzare si-l lasi aici? Merci, o zi frumoasa!

      02
    • Pentru Lucian = masina este un hatchback nu suv. Datele de contact ( email ) se pot da dacă e de acord intermediarul …!

      00
    • Scuze. Am citit in viteza Sportage in loc de Ceed :))

      00
    • daca va zic ca am un opel vectra din 2001 cu multiple reparatii anvelope Michelin noi si gpl BRC la 1600E cu doar 129000 reali, nu ma crede nimeni….

      20
  6. Tot Brăila: vindea un avocat un BMW seria 4. Toate bune, dar când s-a dus cineva să vadă mașina a venit o a 3-a persoană, prietenul unui prieten cumva, tot cu un BMW, dar și mai scump. Până la urmă nimeni nu era trecut în actele mașinii și cine era trecut nu era acolo. Și aveau doar ceva hârtie de schimb pentru mașină.
    Tot mai complicat la noi. Țepe se mai dau, poliția doarme, banii merge. E bine.


    Comentariu apreciat.521
    • poliția doarme
      </blockquote/
      ce ai vrea să facă poliția aici? să zică că nu e frumos să tragi țepe?

      00
  7. De asta nu imi schimb masina de 10 ani. Mi-e scarba de toti samsarii.


    Comentariu apreciat.894
  8. Doar ce am cautat pe google ce inseamba “tesala” …. si mai sunt si de la PL

    154
  9. De ce mai cumpără lumea mașini de la samsari, când există dasweltauto și altele de gen?


    Comentariu indecis. Tu ce zici?2310
    • NOU
      #51

      He he he, acum câțiva ani am vrut să iau pentru taică-meu mașină de la PBV listată pe WeltAuto. Omul a zis că nici o daună, în istoricul de la asigurători era schimbată caroseria pe bucăți de vreo 2 ori. Daune minore, dar multe. Omul de la PBV nu a recunoscut până când nu i-am pus hârtia sub nas… Și cică se fac din-astea în mod curent pe acolo.


      Comentariu apreciat.552
    • dasweltauto samsareste la greu


      Comentariu apreciat.481
    • Bosilor, dasweltauto e o chestie oficială de la VW. Daca dealerul oficial îți dă țeapă cu mașina (km dați înapoi sau alte dude – mașină cu defecte ascunse) faceți și voi plângere direct la VW, si cel putin rămâne dealershipul ăla fara statutul de dealer oficial. Oricum, prezintă mai multă garanție decât nea Gheorghe care aduce mașini din Germania pe platforma.


      Comentariu apreciat.297
    • Sabotor, weltauto n are nicio treaba cu vw. 2 firme diferite!!! Weltauto e doar un samsar cu firma!!!

      72
    • Dan, atunci poate esti dragut si explici asta: https://www.volkswagen.de/de/gebrauchtwagen/weltauto.html

      63
    • Am fost la Radacini ( reprezentanta Opel ) pentru ca ca au 2 insignia cu pret bun, automate, km buni. Masinile sunt intr-o stare deplorabila, cel putin la ce se vede:

      1) nu au fost in stare sa schimbe o nuca de schimbator. Serios, ditai reprezentanta, costul ar fi fost infim

      2) zgarieturi, vopsea sarita, totul cat cuprinde

      3) masinile nu au putut fi testate la drum, nu aveau baterie

      4) puteau sa plateasca si ei 100 de euro pentru un detailing amarat la interior.

      Acum vine eu si zic: daca astea sunt defectele vizuale + baterie, ce incredere sa ai in ce e sub capota?

      141
    • Sabotor, sunt parteneri si atat. Stiu ce vorbesc si cunosc om care e acolo

      19
    • Bai, serios, insisti in a fi prost. La VW pe site scrie ca “Das WeltAuto e marca noastra de certificare pentru masini rulate”, dar tu nu si nu, dom’le, sunt doar parteneri, e alta firma, n-are nici o legatura. Bai, esti mai prost decat 2 saci de nuci.

      203
  10. Unde verificati VIN-ul?


    Comentariu apreciat.331
    • Eu am mai verificat pe AutoDNA, dar toate site-urile astea sunt inutile dacă nu s-au făcut intrări oficiale în service. Dacă X a schimbat uleiul la mecanicul lui, păi să fii sigur că nu apare acolo – aici mai degrabă pentru mașinile de la noi, nu știu străinii cum și unde schimbă uleiurile și alte alea.

      Oricum, verificările de VIN pot cel mult să te facă să mergi să vezi o mașină sau nu. Verificarea la fața locului e mult mai elocventă.

      181
    • Si eu is curios

      31
    • La BMW folosesc auto-records.com 4.5€ nu a dat greș.

      121
    • Și eu tot pe autodna mi-am verificat mașina, dar la intrări în service a venit gol raportul. Nu au acces la toate bazele de date, fapt confirmat după ce am verificat prin cineva istoricul la bmw.
      Off topic: din Belgia a venit cu luminile alea galbene de semnalizare. Știe cineva cum să le dau jos?

      54
  11. prin zona pe unde stau – avem un “mester” specializat DOAR pe dacii(duster, sandero, logan – probabil daune totale).
    ii vin omului 2-4-6 masini intr-o tura, le “rezolva” si trece la urmatoarele, dar are rulaj constant omu’. inseamna ca treaba merge.

    183
    • Am pus doua dacii Logan 2 la vanzare din 2015. 3000Euro bucata. In 2 zile ma suna unu de la Pitesti ca vine sa le ia. Dupa cateva zile gasesc pe olx doua dacii Logan 2 la 4650Euro bucata. Le-am recunoscut dupa tapiterie. Nu reusise sa scoata petele de tot. Le mai bagase un Radio CD player la 300 de lei pentru ca nu aveau. A mai umblat putin la km. De la 109k ajunsese la vreo 93k una din ele. Plm. Un bussiness despre care nu stiam prea multe.


      Comentariu apreciat.514
  12. Daca cauti masini intretinute cu istoric si ce trebuie pe mobile.de o sa aveti o surpriza: multe sunt mai scumpe decat pe olx. De ce ? Pt ca pe olx sunt multe mulaje de pe pomi, masini facute din mai multe masini, daune totala, masini de flota cu o galagie de km, etc. Bisnita de masini ca sa merite e clar ca se iau masini ce nu merita reparate, se reconditioneaza si cosmetizeaza si se vand aici. Orice masina ieftina de la necunoscuti trebuie sa ridice semne de intrebare.


    Comentariu apreciat.712
    • poți să repeți asta de 100 ori. oamenii vor găsi mereu scuze. “știe pe cineva, ia repede mașinile bune ca preț”.

    • Asta am observat si eu cand mi am cautat masina, tot o Skoda Octavia. Pe OLX erau mai mici preturile in comparatie cu mobile.de. De acolo mi am si luat, cu istoric pana in luna aprilie 2019, verificat si la Skoda Romania, cam cu 500 de Euro mai scumpa decat ce gaseam pe OLX plus 450 de Euro transportul pe trailer din Germania.

      20
  13. in Oradea zilnic vezi pe Borsului masini lovite tare sau ft tare pe rampe aduse din strainezia, credeti ca le aduc pt piese sau pt reparat si vandut? :)


    Comentariu apreciat.471
    • In drum spre casa trec pe langa o casa care are in curte un atelier. E o sura, si in fata e loc de 3 masini pe trotuar, inauntru inca doua dar e plin de aripi si usi, si sura in care nu stiu ce se intampla.
      Pe trotuarul ala sunt mereu alte masini, de la Astra J la Focus 2, la CLS, X2, toate cu daune la caroserie.
      Pe masura ce trec zilele, se baga in curte, apoi ies cu chit, apoi dispar. Si e o curte mica, eu am gazonul cat ea.
      Ala da profit.

      172
  14. Am gasit pe mobile un BMW 2015 cu 397k kilometri. Zic colegii mei “mama boss, cum sa cumperi asa ceva”. Pai boss ti-o ia un samsar iti da kilometrii inapoi la 148k si dupa dai 15000 pe ea. E plin de bmw-uri 2015 cu 150 de mii de kilometri, zici ca e numarul magic.

    Cat despre masina aia e clar ca era a cuiva care facea naveta zilnic, 50 kilometri dus 50 intors, plus niste kilometri in weekend aia sunt. Lumea nu isi permite sa stea in Muchen sau Koln sau Dusseldorf sta in comuna si baga autostrada (ii ajuta si infrastructura).


    Comentariu apreciat.481
    • păi cum mai apari tu in fața prietenilor cu răpciuga aia cu 397.000km? nu mai bine una cu 150.000?

    • Dar daca o iei si iti dai tu singur km inapoi? E smecherie?


      Comentariu apreciat.871
    • din exemplul tau reies cam 150 de mii de km in 4 ani!

      160
    • @daddy se ducea acasă să mănânce la prânz


      Comentariu apreciat.231
    • Nu erau chiar 50 dus 50 intors erau mai spre dublu. Dar cred ca ideea mea sta in picioare. In afara foarte multa lume baga naveta, cum ziceam oamenii au autostrazi infrastructura chestii de bun simt. Nimic SF

      Nu mai gasesc anuntul :)) e deja spre Romania masina, isi cauta cumparatorul norocos.

      132
    • @Daddy, Laguna mea a facut din ianuarie 2011 pan in vara 2014 cand a fost adusa in țară cam 135.000 km . Din 2014 incoace a mai facut doar 35000 km.

      61
    • O cunoștință din Germania așa face, ia mașină nouă, face cam 100.000 km într-un an, că aleargă mult cu afaceri, o vinde, ia alta.
      Din păcate n-am eu bani de ce mașini vinde el o dată pe an…

      61
  15. Skoda din link…inteleg, CP multi, spatiu, dotari,trapa, cacat-mancat. Daca ai 12.5k euro, nu mai bine te indrepti spre un Megane, Hyundai i30, Polo, Fabia, Duster…din astea, si noua si ai terminat circu !?

    -“Da baaa, da in alea nu incap, ca portbagaj mic, motor lesinat, ca plastice….”
    -“Mno, atunci ce te plangi pe bloguri ca era sa te fraiereasca ? Taci, cumpara si inghite.”

    Se tot plange lumea de masini, dar tot saliveaza la ele si dotarile lor si pret mic. Clientii de SH-uri din germania sunt ca votantii PSD: stiu ca is nasoale, cu probleme, isi iau teapa, dar tot cumpara.


    Comentariu apreciat.7722
    • “prețul e foarte bun pentru cum e mașina”


      Comentariu apreciat.232
    • Eu sunt dintre fraierastenii care au ales din lista de mai sus, dupa 3 ani pot spune ca a fost o decizie excelenta. Prietenii tot suspina ca “macar de un golf aveam bani”.

      Intr-o perioada erau asa de ingrijorati ca imi trimiteau ei linkuri de pe autovit/ mobile cand le mai povesteam la ce test drive-uri am fost. Cred ca Sandero Easy-R le-a pus capac.

      Fudulia e boala grea la romani. Strangi toti banii din casa, te mai imprumuti de 2-3 mii si ala e pretul de achizitie, poti merge linistit cu banii aia sa cauti un SH samsarit.

      235
    • #alxzen daca esti multumit de sandero cu easy-r inseamna ca e varianta pe diesel. Alea pe benzina sunt naspa. Schimbi volanta odata cu uleiul.

      01
  16. de ce cumpara nemtii si francezii loganuri si sandero noi, cand la acelasi pret si-ar putea lua ceva misto cu doar 4-5 ani vechime?


    Comentariu apreciat.283
    • pentru că alea de 5 ani vechime au nevoie de service.

    • fiindca ei vor masini noi, de obicei a doua masina e ceva mai ieftinache, si aia principala e masina de concedii, sau nemteasca sau japoneza.

      Poate sa nu fie dauna masina, dar are km multi si mai baga si treaba cu TVa-ul si fac baietii cateva mii la o masina.

      52
    • Pentru ca au mertzu in garaj pentru concedii, daciile sunt sa se trambaleze cu ele ici-colo

      165
    • pai masinile vechi nu sunt bune pentru ”trambalare”!

      04
  17. Inca una si ma duc: Skoda e masina favorita pt flote de masini, cam in toata UE inclusiv la noi. Vanzatorii/directorasii/oamenii grabiti cam de peste tot din UE de firme medii si mari le prefera. Sunt ok ca si pret, se negociaza bine la bulk, sunt destul de puternice, destul de fiabile. Partea proasta e cand cumperi Skoda second de multe ori cumperi masina de flota. Multe sunt deja foarte forjate si salata de km pt ca daca nu sunt masinile lor dau in ele ca surdul in toba si in 5 ani primesc oricum alta noua similara daca sunt cuminti.

    214
    • 5 ani? la noi se schimba la 3. ca doar nu stam ca fraierii cu model de acu 5 ni. cam la 3 iese facelift-ul.

      55
  18. Ba, pe-astia cu anunturile nu-i leaga nimeni? Unde preputul calului sunt militienii? S-or fi salbaticit de la atata stat in tufe?

    127
    • Pentru tentativa de inselaciune? Mai mult dureaza procesul decat pedeapsa care probabil o sa fie cu suspendare. Fie ca politia isi face sau nu treaba primul lucru care trebuie schimbat e legislatia.

      133
    • @gc – după cum ne-a arătat domnul Dragnea, doar prima dată e cu suspendare, apoi se lasă cu răcoare, deci ar merita să-i scuture puțin.

      120
  19. Vag – check, TDI – check, ieftin si bun – check, km putini – check.

    Cand vezi break, diesel Germania ce plm mai pui botul cand se stie cat sunt de fugarite masinile astea.

    Te contrazic Vali, asta nu e teapa, e filtru de prostie/ fudulie.


    Comentariu apreciat.504
  20. Si povestea cu Ploiesti unde e? :D

    132
  21. Vad ca va incapatanati sa nu va uitat de la cine luati masina. Eu nici nu trebuie s a vad masina,stiu cum e ea dupa modul in care se prezinta vanzatorul. E negru/smecheras/in vesta/vorbeste repede/are vrajeala/nu e a lui de cel putin 2-3 ani zic pas . Ce e asa greu sa intelegeti niste tipare de oameni.

    Masina din imagine e adusa pt profit grosolan si anuntul e plin de colejar,laso-n savarina de treaba


    Comentariu apreciat.482
  22. Chiar ieri am gasit o masina care ma interesa si cu km manariti. Avea anul trecut 560.000 de km. Acum apare in anunt cu 200.000. Dupa ce l-am confruntat pe idiot a inceput sa o dea cotita ca el a luat-o de 3 saptamani si nu stia nimic despre asta. Daca il reclam la politie se face ceva sau e degeaba? Ce se mai aude cu legea km dati inapoi?

    133
  23. de cati politisti e nevoie sa strici un lift? de unul mai mult de cat scrie pe el. 5 politisti, 480+ kile…

    1212
  24. Pai asa merita sa pateasca toti acesti cumparatori. Vad cel mai mic pret, cu cei mai putini km, nu se uita la dotari sau faptul ca e de la proprietar. Patania mea, am un A6 din 2012 la vanzare, masina in familie de noua. Ma chinui sa o vand de 6 luni la un pret corect raportat la starea ei, revizii doar in reprezentanta, garantie extinsa etc. Ma suna samsari, oameni care imi ofera sume chiar si cu 3000e mai putin. I-am intrebat ce-i motiveaza sa imi faca ei pretul masinii, si raspund, ‘pai am vazut pe autovit ca astea sunt in mare preturile’. Nu inteleg ce ii opreste sa cumpere acele masini. Repet, le doresc acestor pacalici sa isi teapa vietii si sa descopere dupa, ca masina lor are 400-500k km reali sau mai grav ca a fost dauna totala, sau sa ajunga dupa o saptamana sa le fiarba motorul sau sa schimbe cutia de viteze.

    236
    • Daca de 6 luni nu ai vandut-o poate totusi pretul nu este cel corect. Corect insemnand cel dictat de piata.


      Comentariu apreciat.415
    • NOU
      #100

      Si noi cun ne dam seama ca tu nu esti samsar?
      Ca eu pe toti pe care i-am intrebat nu a recunoscut niciunul.


      Comentariu apreciat.361
    • cezar ,esti ok ? a zis omu ca o are de noua. cand dai o masina care are 7 ani si a fost a ta de noua esti samsar?


      Comentariu apreciat.240
    • NOU
      #102

      Nu e strict vorba de el. E vorba de toate masinile care nu sunt vandute de samsari.
      Si eu am vandut masina cu care am mers 3 ani, dar nu am scris in anunt.

      80
    • @nicu

      Piața e futută fix de gunoaiele astea. A ta să zicem că s-ar vinde cu 18k. Scursura cumpără una cu număr dublu de km cu 12k, mai bagă 1k în ea, dă jumătate din km înapoi și o vinde cu 15k. Și vițica de român normal că o mușcă tot de la el.

      130
    • Cat ceri pe ea?

      Multumesc!

      30
  25. NOU
    #105

    Am fost la Cluj in târg. Am gasit un Nissan Qashqai cu pret in geam 6500euro. Am negociat “la sange”, nu il lăsa mai jos de 6200.
    I l-am aratat postat si pe olx la 6000. Pana la urma l-am luat cu 5800.
    Dupa o luna de mers cu el, pot spune ca am luat o mare țeapă.


    Comentariu apreciat.451
    • De ce e țeapă quasquai?

      72
    • pt ca e duster imbracat frumos la pret de masina

      124
    • Qashqai se balangane ca barca pe valuri la 130 km/h. Becurile se ard mai des ca cele din pomul de craciun chinezesc si schimbarea lor e o placere doar daca ai mainile lui David Blaine. Rugina pe dedesubt e la ea acasa. Stergatoarele merg. Dupa care brusc nu mai merg.

      132
    • E teapa si nou kaskaiu

      41
    • NOU
      #110

      Pai nu e teapa Qasqai in general. Doar a mea. A inceput sa scartie, am inceput sa gasesc defecte ascunse. Am ajuns cu ea acasa(300km) si am observat ca nu merg comenzile volan etc. (si am probat-o)

      120
    • e din aia de o urci pe elevator și vezi că a fost reparata cu ciocanul.

  26. “Ascensorul este prevazut pentru a transporta 6 persoane, în sarcină de 480 de kilograme”

    Dude, nu e vina lui Carmen Dan. Cei 6 politisti aveau impreuna 600 kg, si de aceea liftul a cedat.

    612
    • NOU
      #113

      Ba nu, de fapt a cedat cel mai destept.

      Nu-mi vine sa cred ca nimeni nu si-a amintit bancul

      183
    • Bun bancul :))
      Imi amintesc ca lifturile aveau o capacitate de siguranta reala de 10 – ZECE – ori limita aia de 4 persoane. Tot ce e in ala tre sa reziste la o utilizare curenta depasita de 10 ori.
      Deci ce s-a intamplat acolo ?

      21
  27. Daca dealerul auto are datorii la stat, poate elibera certificat fiscal?

    12
  28. Legenda spune ca masinile cu numere rosii sau provizorii de Germania sunt aduse de niste oameni cinstiti, muncitori, care dupa ce le cumpara de la nemti taie pretul in doua, le sfintesc cu trafaletul lui Daniel si le vand unor romani creditati de banca astfel incat vecinii sa creada ca sunt de doua ori mai bogati decat in realitate.


    Comentariu apreciat.291
  29. În Iași taxiurile sunt doar galbene, hotărâre de la primărie, de peste 20 de ani. Și vei vedea Logan-uri luate de noi pe alb, foliate pe galben și băgate pe taxi. La început nu am înțeles de ce sa iei pe alb și sa mai dai banii pe folie, în loc sa o cumperi direct pe galben, ar fi mai ieftin. Am pus întrebări și am aflat smenul: după 3-4 ani de taximetrie se da folia jos (mașina va fi alb sclipitor, ca din fabrica), kilometri se dau înapoi la sub sfert și devina “mașina unei mătuși, mergea cu ea doar la piață duminica”.


    Comentariu apreciat.391
  30. Bai pun si io o intrebare, pentru prima oara in viata cred ca imi iau masina la mana a doua si ma ingrozesc ultimele postari. Firmele astea mai maricele asa care dau garantie 6 luni tot samsari tepari sunt sau nu isi permit?

    Nu, nu am timp sa ma duc pana in Germania.

    93
    • Eu stiu una de prin Satu Mare la care toate se opresc pana in 200.000 km, mai sunt si generosi preturile ies sub mobile.de.

      161
    • da, iei țeapă și de la firme, fără probleme. garanția aia e de ochii lumii, oricând ți-o pot refuza pentru că ai folosit-o impropriu.

      impropriu = ai condus-o.

    • Unii da, chiar cu alea 6 luni. Vezi baietii aia din militari (pe bd timisoara) care umbla cu nasoale. Uitete pe ghidul de dealeri de pe masinapotrivita, ca ajuta. Cand am cumparat masina am dat de unii de acolo si chiar s-a confirmat. In ploiesti nu ai ce cauta – de trei ori am fost si de fiecare data teapa.Baietii ok sunt cei de la autorulate asset de exemplu.
      Sfatul meu este sa ceri VIN si sa suni pe la reprezentante ca sunt unii ok si te ajuta (ford si renault au fost ok de exemplu).

      100
    • NOU
      #122

      Eu am o experienta sa zicem placuta pe partea de garantie oferita de un dealer de masini SH din Bucuresti. Am cumparat masina de la ei cu garantie 1 an fara limita de km la o firma din Germania. Dupa 8 luni mi-a picat turbina : sunat la numarul de telefon din contract si mers citez ” doar in reprezentanta”. Recunosc ca a durat putin cam mult pana am luat masina inapoi (1 luna) dar totul s-a rezolvat pe garantie iar eu am scos din buzunar 450 lei taxa de eveniment in conditiile in care factura a fost undeva la 7500 lei.

      82
    • Mașina potrivită dacă nu ai timp.

      70
    • Adică dacă cumpăr maşină sh de la persoană fizică trebuie să am un mecanic bun cu mine şi dacă cumpăr de la firmă îmi trebuie un avocat bun care ştie să citească un contract sau o garanţie ?

      180
  31. mie mi se pare ok anuntul, nu scrie nicaieri ca ar avea km reali.

    122
  32. Eu nu inteleg pretul afisat. E masina sh, adica o resursa folosita intr-o masura necunoscuta dar foarte posibil sa fie catre zona in care cere inlocuirea unor chestii.
    Cat tre sa mergi cu motorina ca sa recuperezi diferenta de benzina ? 30 sau 50k km ? Mai e rentabil ? Mai merita riscul unei masini uzate ?

    110
  33. Mai va dau una din top: dublul standard se refera si la masini, asa ca cine isi ia una noua din Ro, e teapa. In schimb cine isi ia rulata din Germania… Eh?

    21
  34. 12500 euro pentru o masina cu 300k km si 5 ani vechime. Cu 184CP, da. Pret bun zicea potentialul cumparator. Ba, inteleg ca unii oameni nu au bani, dar sa vrei sa dai atatia bani pe o gioarsa bine spalata … asta este ambitia saracului prost.

    21

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.