“Nu mă lasă nevasta să ies la băut”

Am făcut un video ca să explic de ce se întâmplă asta. Pe scurt, pentru că ai fost prost, ai mințit-o că altceva, și ai venit acasă în ultimul hal și ai început să faci scandal. De aia nu te lasă. Dacă erai cinstit și spuneai din prima unde te duci, și că urmează să te faci pulbere, poate nu mai pățeai să “nu te lase”.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

50 comentarii

  1. Sau ai copil de sub un an pe acasa, sau sotia cu doi copii mici pe cap ca na, “trebuie sa aibe frate/sora”, si iti suni sotia pe la 7 seara:
    “-Draga, vezi ca nu vin direct acasa azi dupa munca, ca vreau merg la o bere cu un coleg!”

    00
    • Daca hotărăști să faci copii, atunci îți asumi. Nu ești porc și zici “Lasă că are proasta grija de ei” iar tu ieși la băută cu băieții.

      00
    • E valabil și fără copii. Dacă, deși ea are un job unde muncește cam la fel de mult timp ca tine, lași în seama ei aprovizionarea, gătitul, curățenia, rufele (spălat, uscat, călcat), eventual și găsitul unui meșter sau plata facturilor. (Chiar dacă facturile le plătește din banii comuni sau chiar “banii tăi”, faptul că o singură persoană trebuie să țină minte termenele, să nu le depășească, să butoneze aplicația de internetbanking sau să meargă la ghișeu, reprezintă o responsabilitate, o chestie pe care acea persoană o are de făcut și altcineva nu are acest stres pe cap) și tu ieși la bere și ea n-are timp nici să ajungă la coafor e o problemă.
      Sau dacă tu te bășici când/dacă ea iese la cafea cu fetele și după aia o supui la ditai interogatoriul “cu cine a fost, cine a mai venit, a văzut vreun bărbat”….
      Sau dacă pe ea n-o scoți niciodată nici la bodega din colț că “e scump, tu gătești mai bine” sau că nu vrei să ți-o vadă lumea sau mai știu eu ce motiv….

      00
    • @Zarax, pai banuiesc ca majoritatea femeilor din bula lui Vali nu si-au luat sot betiv si/sau scandalagiu, deci explicatia la interbarea “de nu il lasa cu baietii la bere” trebuie sa fie in alta parte

      00
    • Eu am 2 copii mici sub un an juma amandoi (i know). Si o anunt pe sotie cu o saptamana inainte. Vezi ca joia viitoare ies la o bere cu baietii. Poti sa o chemi pe ma-ta sa te ajute?

      Daca nu poate nimeni sa o ajute nu ma duc la bere stau acasa :). Am dat de 2 ori la tinta raspund pentru faptele mele.

      00
    • Mai poți încerca o chestie extremă: Dragă, vezi ca nu vin direct acasa azi dupa munca, ca vreau merg la o bere cu un coleg! Spune-mi tu altă seară în care să stau eu cu ei și îi culc, sau măcar 4-5 ore în timpul zilei când vrei tu să mergi la SPA sau la brunch cu fetele.”

      00
    • @Ana ce spui tu se cheama vise. Asta se poate aplica peste 1 an. Al mic este alaptat 100% nimic zaharos pt el. Urla la 2 ore ca vrea papa. Are nevoie de ma-sa in permanenta in apropiere.

      00
  2. Ce e aia “nu te lasa”? Nu lasi un copil, nu lasi un animal sa faca ceva cu potentia periculos.
    Unui adult ii explici ca/de ce nu esti de acord, cu argumente. Se numeste “dialog”.

    00
    • De ce presupui ca adultii sunt adulti?

      00
    • De ce presupui că nu există animale printre adulți? Vaslui de exemplu. Crezi că ar putea înțelege ăia de de nu e bine să-și bată nevasta?

      00
    • De multe ori dialogurile pot denatura in certuri si pt asta in cazuri de astea e preferabil sa ceri voie, sa fii umil. E nevoie de dialoguri fara tagada insa femeile se simt mai …deci femeile vor sa li se confirme autoritatea, vor ca barbatul sa vina cu caciula in mana in fatza lor si sa ceara voie!
      Dialogul este recomandat atunci cand vrei sa faci ceva impreuna cu ea. De ex, o femeie nu va initia un dialog cu sotu-sau cand vrea sa isi cumpere o per de pantofi si nici macar voie.

      00
    • @Psionics Sa vina cu caciula in mana dar sa stie si cum “sa o puna la locul ei” cand vrea ea. Sa stie cand e ok sa se prefaca “pres” si cand nu.

      Daca sunt copii acasa e altceva daca nu si iti baga nevasta shit test dupa shit test ins

      00
  3. Daca esti 100% sincer si ii spui ca te vrei sa mergi sa bei la un club de striptease chiar o sa insiste sa te duci.

    00
    • Iar dacă chiar insista, vezi sa n-ai probleme cu țevile prin casa.

      00
    • La mine in sat e un singur striptease dar si ala masculin. Am vrut sa merg odata cu prietenu meu florin insa era rezervat localul, era ziua de nume a lu dom’ parinte Gabriel.
      Bausem cam mult in seara aia, noroc cu florin ca m-a lasat sa dorm la el. Nu-mi amintesc prea multe.

      00
  4. Bine, să ne înțelegem, există și cazuri când nu este vina ta (a bărbatului), când ea fie e de o gelozie patologică, fie e cam proastă (în lipsă de alt cuvânt) “noi facem totul împreună, ies și eu cu el cu băieții la bere, etc”.
    Am cunoscut cel puțin o tipă de genul, eram tânără, fraieră și fără experiență și când o auzeam “am fost la pescuit cu x cu băieții, nu mai era nicio nevastă/iubită, dar nouă așa ne place” mi se părea foarte aiurea.

    00
  5. Nu toate femeile sunt la fel si uneori nu e chestie ca faci ceva. Unele sunt pur si simplu imbecile. Incep sa se isterizeze si sa faca scandal cand iesi fara ele asa ca barbatii prefera sa aiba liniste. De ce fac scandal ? Nesiguranta si gelozie(vin si colege ?), ciuda(adica eu stau acasa si tu te distrezi ?), victimizare directa sau indirecta(imi e urat singura sau uite copilul a tusit ieri si tu pleci ?). Sunt FIX tandemul barbatilor posesivi/gelosi/abuzatori ce se iau de neveste/prietene ce vb cu colegii, le cauta mereu prin telefoane, nu le lasa sa poarte machiaj/aranjeze, le tot suna din ora in ora, le inchid in casa, etc. Sunt posesive si abuzatoare ca si barbatii dar pe sistem pasiv agresiv ca le e mai greu sa te domine fizic: iti scot ochii si critica mereu, nu mai vorbesc cu tine, nu te fut cu lunile, stau mereu bosumflate, etc.

    00
  6. Domne, dacă nu-i convine, sa divorțeze. Nu exista “nu te lasă” , ca nu e pușcărie. De aia nu-s căsătorit (și de aia). A, ca a intervenit ceva și situația aia nu te lasă, e altceva.

    00
  7. Bănuiesc că la fel este și invers, nu? Dacă vrea nevasta sa vina la 3 dimineața de la băut cu fetele nu ai nimic împotrivă.

    00
    • Aia femeie, nu toate tristele

      00
    • Diferenta e ca barbatul chiar se duce doar la baut. Femeile nu prea se dau la barbati (mai ales la majoritatea).

      Pe de alta parte barbatii liberi se dau la femei (si inca cum) asa ca daca ea se duce “cu fetele” e ff posibil sa se intoarca acasa cu gandul + senzatia unuia “mai barbat” decat al ei.

      00
    • Trebe ținute în cușcă, nu? Sau ca la sauditi, mascate, dar pt protecția lor fata de bărbații liberi.

      00
  8. Nu am vazut video-ul ca nu am casti momentan, dar …
    Am 36 ani, sotia la fel, suntem impreuna de cand avem 17 ani, high-school sweethearts (lol) sau cum zoso ar zice mi-a fost frica ca nu ma mai fute alta :)). Ne-am casatorit acum 10 ani si in prezent avem 3 copii. Inca de cand eram in liceu/facultate ne-am educat cuplul, in sensul ca ne-am inteles ca amandoi trebuie sa avem prietenii nostri separati, in sensul ca e musai sa iesim si separat, sa avem chestiile noastre pe care le facem singuri, fie ca e iesit la suc cu prietenele/bere cu baietii, fie ca iese cu fetele in club/la fotbal cu baietii sau orice alt hobby. E absolut necesar intr-un cuplu sa ai interactiune separata cu alti oameni, sa aveti discutiile voastre separate. La fel de bine ne-am setat si limitele peste care nu e ok sa sarim. In viata de familie, mai ales cea in care sunt si copii, rolul barbatului nu e sa vina de la munca, sa intrebe ce e de mancare, sa ragaie regulamentar dupa masa (pe asta o facem amandoi din pacate, am agreat-o in timp :) ) si apoi sa se afunde in fotoliu cu telecomanda in mana, pentru ca “tu nu ai fost toata ziua la munca” (sotia lucreaza si ea, insa momentan este in concediu de crestere copil). Barbatul trebuie sa se implice in aceeasi masura ca si mama in viata copiilor. Plus ca daca vrei sa iesi saptamanal la bere cu baietii sa ai seara ta, trebuie sa te astepti ca si sotia ta sa aiba dreptul asta cu prietenele ei.

    00
  9. Pe tot ce tine de subiectul “familie” nu e bine sa generalizezi nimic. Sunt cazuri si cazuri motive si motive pentru absolut orice. ce motive pot exista in familia mea nu sunt valabile in familia ta,etc. totodata nu exista “normal”, daca la mine nevasta face asta inseamna ca asa e normal. O prostie!!!!! Un exemplu banal, la mine in familie nevasta face mancare, pana sa ne casatorim stia treaba asta si a mers inainte. E cam de porc dupa X ani sa i se scoale si sa zica ca e nasol ca doar ea face mancare si ca nu e normal…. sunt cupluri care nu concep sa se fwta fiecare cu altcineva si sunt cupluri pt care e perfect normal sa aiba o viata de swingeri si traiesc asa foarte fericiti…. concluzia: nu exista nicaieri o carte in care scrie “in familie e normal si trebuie sa faci asta asta asta asta…”!! Si daca exista cartea aia atunci e o mizerie care e buna doar pentru aprins grataru cu ea

    00
    • Da, numai ca in majoritatea cazurilor in cuplurile de swingeri, el este fie gay fie incornorat si slab de inger (sau are deja copii cu ea si e complicat sa o lase).

      Femeia nu prea vrea sa se futa si cu altii odata casatorita, mai ales daca si-a luat un barbat alfa.

      00
    • Habar n ai de subiectul swingeri, nu mai vorbi pe tema asta

      00
    • Pai poate dupa atatia X ani i s-a urat si ei, ai putea sa incerci si tu sa faci o omleta, nu e asa greu. Daca a facut pana acum nu inseamna ca e dreptul tau inalienabil sa nu gatesti toata viata si ca ti se cuvine asta automat.

      00
  10. Probabil ca mai sunt si alte motive, eu va zic ce sa nu faceti daca tot “v-a lasat” :)))
    1.nu te imbata prea tare si invata sa bei cu cap, mai bine mai stai dreaq pe afara la aer, ca nu se schimba cu nimic daca ajungi la 3 sau la 4, cand simiti ca te i-a valul incepe si schimba din tequila cu bere in pepsi cu bere si cand mergi sa te pisi bagi niste apa, ca asa mai diluezi alcoolul
    2.mergi mancat, da stiu…toti tinem mult la bautura si suntem cei mai smecheri la shooturi dar realitatea e ca daca mananci si te hidratezi intre toate alcoalele s-ar putea sa fi tu ala care duce cel mai mult
    3.nu pleca la baut cu toate cacaturile dupa tine, doar strictul necesar, ai sanse mai mici sa pierzi lucruri, de preferat un portofel format card in care pui banii si permisul(in caz ca trebe sa te legitimezi), cheile legate cu lant de gaica si esti safe, nu o sa fi nevoit sa scoli tot blocul la 3 ca n-ai tu cum sa intri
    4. daca mergi la streaptease incearca sa nu fi tu primul care incepe cu datul de bauturi la fete, ca ala care incepe il stie toata lumea, aia care continua doar beneficiaza si nu-i stie nimeni…bonus nu mergeti 100, cu cat mai multi cu atat mai multe sanse sa se afle.
    Mai sunt si altele dar cu alta ocazie :))
    Hai va pup
    Spor la baut

    00
    • De acord cu toate recomandarile:). O adaugare insa- nu toti pot bea alcool in cantitati mari. Fiecare dintre noi ne nastem cu capacitati diferite ale ficatului de a procesa alcoolul. Stiu oameni care au incercat ani de zile sa “se antreneze” la baut. Dupa a treia bere sunt manga si nu mai pot ingurgita niciun fel de alcool.
      Apa este f importanta daca vrei sa nu iti fie rau a doua zi din cauza deshridatarii. Daca tot torni alcool in organism-fii prieten cu pateul tau si da-i si apa intre paharele de alcool. In plus asa eviti sa te faci de rasul curcilor dimineata cand pleci spre casa.
      Nu bea mai mult decat poti duce-e ridicol. Nu exista antrenament la alcool ci doar mostenire genetica-te nasti sau nu cu gena betivului care nu se imbata repede.

      00
    • De acord, exista si asiatici (si nu numai) carora le lipseste aldehid-dehidrogenaza, cu mentiunile: prima, ca enzimele implicate in metabolizarea alcoolului sunt inductibile, asadar e pe bune aia cu “antrenament” (pana la un prag), si a doua, ca daca ajungi betiv-betiv alcoolic pe bune te imbeti din cantitati mici de alcool. Gena betivului se refera la adictie, nu la rezistenta la alcool

      00
  11. Doar mie mi se pare aiurea sa ai peste 23 de ani si sa mai iesi “la baut”?
    A nu se confunda cu iesitul la o poveste cu prietenii + consum optional (moderat) de alcool + intoarcerea acasa la o ora decenta. Ma refer la iesitul efectiv “la baut” (vii acasa pulbere pe la 4 dimineata, sau te aduce cineva pe brate).

    00
    • Pai nu iesi la baut, dar tot asa ii zici. Asa zic si eu ca ies la o terasa, la o bere si in mijlocul iernii.
      Tot asa asta cu “nu ma lasa nevasta”, zisa mai ranjind sau mai serios e de fapt “nu am chef”,”am treaba”, etc.

      00
    • @corcodusul – viata nu se termina la 23 de ani. Sigur ca trebuiesc evitate excesele (nu te faci praf in fiecare seara / fiecare weekend), dar oricine are dreptul sa mai petreaca din cand in cand.

      00
    • @Cosmin-true that!
      Iar ala care te impinge cu “hai frate, bea, de ce nu mai bei?!” e putoi care nu a trecut psihologic de varsta de 16 ani. Sunt betiv si stiu ce zic.

      00
    • Mi se pare aiurea ca partenerul să-ți zică că nu trebuie să te faci praf, mai aiurea e faptul că femeile astea stau în continuare cu cei care au probleme cu managementul băutului de alcool și nu vor să se vindece. Alcoolismul e o boală, care doar amplifică problemele, nu le elimină.

      00
    • De ce sa fie aiurea după 23 de ani? Și adusul pe brate e aiurea și înainte de 23 de ani. Dar venitul pulbere la 6 dimineața e ok la orice vârstă, de ce sa fim înțepați?

      00
    • Nu esti singurul. Si eu ma intrebam: oare asa multe persoane de sub 25 ani sunt pe site? Mi se pare total nepotrivita exprimarea “merg la baut” si mai ales cea cu “te lasa nevasta”.
      1. Mi se pare o prostie sa consumi alcool in cantitati mari(sa te imbeti) daca ai mai mult de 18 ani.
      2. Mi se pare o prostie sa consumi mai mult de 1 bere/1 pahar de vin in public. Daca vrei sa consumi mai mult alcool, consumi in intimitate.
      3. Mi se pare o prostie sa consideri consumul de alcool “distractiv” sau “placut” de la 25 ani incolo. Se presupune ca omul e intr-o continua evolutie si isi permita metode de distractie mai interesante si eficiente decat metodele folosite de hodorogii. needucati din Pielesti.
      4. Mi se pare o prostie “sa te lase nevasta” daca ai peste 25 ani. Pentru ca e clar ca aia e o relatie copilareasca cu certificat, nu intre doua persoane mature.

      00
  12. Aaaaahahahahahah cat am ras!

    00
  13. Legenda spune ca o data ai spart un balon de la Mc si alta data i-ai zis tu sotiei tale ca o sano bati …insert rasul lui serghei mizil here

    00
  14. Bai oameni buni, asta troleaza maxim aici! Cum sa-i zici lu’ nevasta-ta “mars fa ca-ti fut una”? Animal prost si imbecil sa fii si tot nu-i faci una ca asta femeii cu care te-ai insurat. Esti prost si n-ai vazut dincolo de pasarica ei umeda cand ai luat-o? Taci si inghite acum!

    00
  15. Ma, eu nu am probleme cu ziua de baut, ca beau acasa. In teorie problema ar fi fost intr-o zi de jucat fotbal. Dar am rezolvat-o iute: in ziua aia euii fac baie la copil, eu spal vasele, eu adun de prin casa jucarii, eu pregatesc laptele (toate fara ajutor) si…rup usa :D
    Echilibrul si intelegerea sunt cheia succesului in cuplu.

    00
  16. Pe mine mă lasă mereu nevasta la băut.
    Chestia e că și eu o las pe ea :)

    00
  17. Ce trist sa necesite sa ceri voie

    00
  18. Total fals. Cunosc barbati care nu s-au imbatat in viata lor si nu ii lasa nevasta nici la paine sa iasa singuri.

    00
  19. Nu te lasa, pentru ca nu ai 18 ani, si s-ar putea sa nu fie nevasta-ta, ci maica-ta.
    Asta cu lasatul la bere e din categoria “femeia gateste, spala, calca si are grija de tot ce tine de casa, iar barbatul se scarpina la…job”. Daca nu faci parte din categoria de mai sus, e o probabilitate destul de mare sa nu ai probleme din astea existentiale.

    00
  20. Am citit prin comentarii ca daca ai copil mic nu e ok. A mea are deja 3 ani, dar nu s-a pus niciodata problema sa nu ies cu prietenii la o bere. La fel si in cazul sotiei, daca vrea sa iasa foarte bine, e libera, stau eu cu copilul. Daca esti casatorit sau ai copil nu inseamna ca nu mai ai viata si prieteni. Atata doar ca nu e ok sa mai ajungi beat, ca bei 2-3 beri e ok, dar cu limita ar fi frumos.

    00
    • Problema s-a pus că atunci când ai copil mic (sau mai mare, nu contează, că și ăia mai mărișori trebuie duși în parc, ajutați la teme, duși la diverse activități) n-o ții în ieșit la bere de 5 ori pe săptămână și nu lași copilul doar în responsabilitatea nevestei.
      Dacă ieșeala e din când în când și nevasta iese și ea fără copil (de preferabil fără s-o suni din 5 în 5 minute “de ce plânge, unde e hăinuța x, ce fac cu el, unde-s pamperșii”) e perfect ok.

      00
  21. Plm ce fatalai sunteti unii, cereti voie ca niste sclavi. E normal sa tii cont de anumite aspecte, nu e potrivit oricand sa iesi dar e mega injositor sa ceri voie. Atunci cand faci asta esti la nivelul unui animal efectiv, doar aia miauna si latra ca sa iasa afara.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.