Kia Sportage 2015 review

Mașina a fost luată de nouă de la reprezentanță, în martie 2015. A fost prima mașină nouă, singurele criterii fiind să aibă 4×4 și automată, chestie care îți restrânge destul de drastic opțiunile. Inițial alesesem un Opel Antara, Kia a câștigat fiindcă era pe stoc și puteam pleca cu ea acasă. Vorba vine, fiindcă a mai durat două săptămâni până s-au terminat procedurile de finanțare. Nu știam multe lucruri atunci, pentru că nu prea sunt tutoriale legate de mașini noi, doar pentru SH. La mașinile ulterioare am fost pregătit și procedurile de finanțare s-au redus la maxim o săptămână – 1-2 zile până se aprobă dosarul, 2-3 zile până plimbăm banii de la unii la alții.

Dotări

Motor diesel, 2 litri, 136 CP, cutie automată, 4×4.

Mașina asta ți-ar fi prezentată de samsar ca „full fără trapă”. A fost o configurație „premium” făcută de dealer pentru campania lui de iarnă și cuprinde tot ce ți-ai dori de la o mașină:

  • Tapițerie piele, scaune încălzite față-spate;
  • Navigație și sistem de sunet cu subwoofer, intrare aux și USB, cameră spate, senzori;
  • Faruri Xenon, DRL față led, cornering lights, senzor lumină și ploaie;
  • Geamuri electrice față/spate, priză în portbagaj, climă automată, bizonică, senzor lichid de parbriz.

Nu mai țin minte ce era dotare standard și ce era suplimentar față de ultimul nivel de echipare de atunci, dar în afară de trapă nu știu dacă mai era ceva care se mai putea pune pe mașină la momentul respectiv.

Prețul

Prețul de listă era 29.000€, am luat-o cu 26.500€. Anul viitor, când termin leasingul, mașina va fi disponibilă la vânzare la 15.000€, TVA deductibil, și va avea în jur de 80.000 km și încă doi ani garanție.

Reviziile, la reprezentanță, în jur de 900 lei. Am mai schimbat plăcuțele de frână, de două ori pe față, o dată pe spate, 450, respectiv 350. În rest, schimb filtrele de aer la 6 luni – cam 200 lei. Totul la reprezentanță.

The good

Motorul mai are o variantă de 185 CP, dar în cei trei ani și jumătate nu am simțit nevoia de ceva mai puternic. Are pedala de accelerație foarte fermă și răspunde imediat, deci este OK la depășirile din scurt. Din punctul acesta de vedere stă mai bine decât Latitude, 2.0 DCI 175 CP sau Passat 2.0 TDI 190 CP. Desigur, după o sută de metri și Latitude și Passat recuperează și diferența de cai putere se vede, dar, acolo unde este nevoie e perfect.

Cutia de viteze este bine etajată, dacă o controlezi bine din accelerație schimbă așa cum ai nevoie – putere sau consum. Inițial smucea destul de tare, dar după cca 200 km și-a intrat în mână și nici nu se simte. Am condus în paralel și CVT (Juke, Micra, Xtrail), dublu ambreiaj (Captur, Passat) și robotizată (Fiat 500) și pot spune că e ok, ceva mai bună decât la Latitude în sensul că schimbă mai bine la kickdown. Latitude are un lag.

4×4 mi-a fost realmente util de vreo 4 ori. De două ori pe noroi și de vreo două ori pe zăpadă. Evident, nu este mașină de off-road, dar pentru „jungla urbană” cum zice o reclamă, este suficientă. De asemenea, se simte cum intră 4×4 pentru corectarea virajului. De aceea, în ciuda înălțimii, mașina este foarte stabilă în curbe.

Ai suficient spațiu interior, în uși, în torpedo (răcește decent), în cotieră, portbagajul e mare, mai mult decât suficient pentru o familie cu copii. Am avut și un drum cu bagajele pentru 5 adulți și ne-am descurcat.

Butoanele și comenzile sunt puse acolo unde trebuie, ușor de accesat și de folosit. Din momentul în care te sui în ea totul este acolo unde te-ai aștepta. Mai puțin dacă ai condus Opel, că ăia n-au nici o logică. Butoanele sunt luminate, astfel că noaptea nu stai să bâjbâi. Navigația este Ok, se actualizează gratis la reprezentanță, nu am avut nici o problemă pe unde am fost, știe străzile, sensurile, are și autostrăzile aflate încă în construcție.

Pielea e OK, rezistă foarte bine până acum. Nu e mușama din aia ieftină, are o textură bună și arată bine.

Trăiască cine a inventat oglinda electrocromatică și toți producătorii care nu o pun standard pe mașină trebuie împușcați.

Încă sunt cu ștergătoarele originale, nu mi s-a mai întâmplat la nici o mașină să reziste atâta.

Direcția este suficient de fermă, are feedback ok, știi exact unde și în ce poziții sunt roțile. La parcare, poți mișca mașina centimetru cu centimetru, nu zvâcnește înainte brusc cum fac multe. Îți oferă un control foarte bun. Exceptând partea cu scaunele (vezi mai jos) condusul ei este o plăcere.

Cei 7 ani de garanție sunt pe bune (am mai avut un Cee’d și mi-au schimbat bieletele cu o lună înainte să expire garanția – că era și o problemă cunoscută la prima generație).

The bad

Plasticele se zgârie foarte ușor. După 6 luni arătau ca și cum s-ar fi jucat în mașină o ceată de mâțe, asta în condițiile în care mașina e condusă doar de mine și soție, iar în spate doar copilul, care între timp are și buletin.

Interfața de la unitatea audio este de toată jena. Deși ai ditamai ecranul de 7 inch, nu îți intră pe el decât cântărețul nu și titlul piesei. Touch-ul merge un pic mai greu, dar utilizabil, totuși. Introducerea unei adrese durează cam cât pe telefon, dar există un lag la procesare. Nu totdeauna se conectează cu telefonul.

Dacă ești pe autostradă nu prea te auzi cu celălalt.

În interior e doar o priză, ar mai fi trebuit una și pentru locurile din spate.

TMPS este de formă, nu-ți spune care roată e cu problemă, deși are senzori pe jantă. Nu-ți arată care ușă este deschisă.

Scaunele sunt inconfortabile la drum lung, deși ai și reglaj lombar. Cred că pur și simplu au uitat să le pună ceva burete, că parcă stai pe un scaun de bucătărie.

The ugly

Vizibilitatea laterală este problematică. Mașina are oglinzile mari, ceea ce este ok pentru vizibilitatea în spate, dar obturează și mai mult câmpul vizual lateral (e ca și cum nu ai avea jumătate de fereastră). Plus că fereastra este foarte mică, din cauza designului. Din cauza asta, la trecerile de pietoni trebuie să fii foarte atent.

Dacă nu ești din București, service-ul poate fi o problemă, fiindcă cred că mai sunt vreo 6-8 în țară.

The Statistics

Pe 62.000 km, consumul la pompă este de 9,85%. Cel mai mic consum mediu la un drum București-Baia Mare, 6,75%. București-Iași, 7%, București-Timișoara 7,5%. București-Constanța 9%. Consumă mult pe autostradă, normal, ținând cont de aerodinamică redusă. În București exclusiv, 12% în vacanțele școlare, 14% în timpul școlii.

The conclusion

În segmentul ei, Sportage este best buy. Tucson, care este aceeași mașină, dar cu altă coajă, arată ceva mai bine la generația asta, părere personală, dar este și mai scump. Alternative sunt Tiguan și RAV4, dar la dotări similare ai și până la 10.000€ de plătit în plus. În rest, nu prea ai combinația 4×4 și cutie automată.

kia-sportage-2015

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

56 comentarii

  1. De aceeași părere cu tine, că e best buy in segment. Surprinzător poate, KIA face mașini decente. După ce mi am cărat oasele cu un Sportage generație anterioară la ce e in review, am sărit mai sus la un Sorento 2.2crdi si in continuare sunt mulțumit.
    Nu am service KIA aproape, dar e reprezentanță Hyundai, ceea ce e foarte ok. Eu am luat ambele mașini la mana a doua in jur de 90k km, ceea ce le a făcut și mai Best buy. Bani ok, dotări multe, zero probleme la motor sau la cutia automata. Sportage ul l am dat la aproape 170k iar Sorento are momentan 153k. Dacă l oi da, îmi face cu ochiul ultimul Sorento, care începe să aibă preturi bune la nemți :)
    Baftă la fiare!

    Thumb up 8 Thumb down 0
  2. Ai să-i dai o bere ăluia care ţi-a scris review-ul!


    Comentariu apreciat. Thumb up 58 Thumb down 0
  3. Amuzante elogiile la adresa Kiei, in comparatiile cu review-ul la Koleos care are motor mai mare si dimensiuni similare dar prea mici.

    Thumb up 6 Thumb down 0
    • To each his own. Suntem subiectivi – eu sunt sceptic ca 136 de cai sunt de ajuns dar depinde cum conduci.

      Thumb up 8 Thumb down 0
    • @A, 136 de cai sunt de ajuns, dar nu cum au fost prezentați în articol. :)

      Thumb up 2 Thumb down 0
    • Kia, masina de unică folosintă.26.500?? Si el crede ca va mai lua 15 la revanzare? Traieste pe altă lume.Altfel, prezentare ok.Dar masina ramane o porcărie.
      P.S Sigur nu e greseala 26.500?

      Thumb up 3 Thumb down 0
  4. Multumesc frumos. Ma gandeam la o Kia dar varianta cu 185 cai.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  5. Nu ne-ai spus nimic de suspensii, o veche problema Hyundai/KIA.
    La faza cu sistemul audio e buba veche. Alea sunt niste chinezarii, facute oarecum special pentru masinile grupului. O sa vezi diverse variatiuni si la alte asiatice.
    Ai spus ca pe autostrada nu te auzi om cu om. Din nou, o veche problema a grupului. Banuiesc ca nu vorbeai de primii 25 de km de pe A2. Altfel, nu stiu, ce anvelope ai?

    Thumb up 8 Thumb down 0
    • Nu știu care este problema cu suspensii. Înainte de Sportage am condus Laguna, iar în paralel cu Sportage Latitude, deci termenul de „suspensii moi” și „barcă” are alt înțeles pentru mine. Sportage este departe de așa ceva. Mașina are cauciucurile originale, niște Hankook, dar zgomotul nu este legat de ele, pur și simplu, este o mașină diesel, zgomotoasă la viteze mari. La viteze mici este ok. Are de a face mai degrabă cu aerodinamica mașinii și modul în care reflectă curenții de aer.

      Thumb up 4 Thumb down 0
    • Ca posesor de Hyundai pot sa iti spun ca motorul diesel il aud doar cand orice alt zgomot dispare, si vorbesc aici de un motor de generatie mai veche, care are 11 ani de functionare, cu mers la 160 km/h pe autostrada. Zgomotele vin de la anvelope, de la trenul de rulare, insonorizare, oglinzi, dar sigur nu de la motor.

      Suspensiile de Hyundai/Kia fac masinile sa aiba un topait specific, atunci cand treci peste denivelari. Daca stai sa cauti un pic pe net o sa gasesti numeroase discutii pe tema asta, inclusiv interviuri cu reprezentanti ai marcii. Este un punct slab al coreenilor.

      Thumb up 1 Thumb down 0
  6. NOU
    #11

    Daca facea patronu’ review-ul, suna cam asa: “Masina decenta, are volan si scaune, cutie automata (sunete de orgasm in fundal), in spate incap maxim 3 topoare. Ma asteptam la mai mult, dar avand cutie automata (iar sunete de super orgasm in fundal) se poate trece cu vederea.”


    Comentariu apreciat. Thumb up 53 Thumb down 0
  7. Atasat articolului, apar doua poze cu generatii diferite de Sportage. Review-ul acesta pentru care model e? Da, stiu, trebuia sa ma pricep..

    Thumb up 2 Thumb down 0
  8. Wow.
    Ma asteptam la un consum ceva mai mic fiind diesel.
    Ca idee, Tiguan TFSI 2.0, benzina, 260CP pe ultimii 6000km – consum mediu 12,5%(majoritatea autostrazi – unele fara limita de viteza, plus cutie de bagaje deasupra – ceea ce mai adauga spre 1%).
    In Bucuresti daca merg linistit in modul drive scot undeva pe la 15-16% media.

    Thumb up 3 Thumb down 0
    • @mariuscc: Taie un F din TFSI si cel putin 60 CP.

      Thumb up 4 Thumb down 0
    • @Mika
      La TSI ai dreptate.
      La CP nu : la origine motorul avea 180 CP, după remapare ECU are 260 pe dyno.

      Thumb up 4 Thumb down 0
    • @MariusCC, motorul face parte din gama aia mișto care de la un punct merge cu ulei + benzină? Te-a mâncat puțin dacă te-ai apucat să faci remap la așa ceva…

      Thumb up 6 Thumb down 0
  9. NOU
    #20

    excelent. asteptam review outlander, tiguan, rav 4, grand vitara poate si antara.

    Thumb up 3 Thumb down 0
  10. Review destul de bun, dar partea cu acceleratia masinii este un mare bullshit.

    “Are pedala de accelerație foarte fermă și răspunde imediat, deci este OK la depășirile din scurt. Din punctul acesta de vedere stă mai bine decât Latitude, 2.0 DCI 175 CP sau Passat 2.0 TDI 190 CP.”

    Un Passat de 140CP cu sau fara DSG mananca pe paine atat Sportage-ul de 136CP diesel, cat si pe cel de 1.6 16V cu 135CP (iar cel pe benzina, conform KIA, pe hartie, este mai rapid decat diesel-ul). Spun pe hartie pentru ca eu unul nu am simtit diferenta intre ele si nici nu le-am cronometrat.

    Sportage e o masina foarte misto, puteti sa o cumparati din X motive si sa fiti fericiti cu ea, dar in acele X motive nu are ce cauta dinamismul. Suspensii foarte moi, deci vireaza ca o barca, franele puteau fi mai bune pe varianta diesel, tinuta de drum care nu iti ofera prea multa incredere, plus ca e cam zgomotoasa peste 100kmh. Un Tiguan (masina din aceeasi clasa) cu 2.0 tdi si 140cp este mult mai rapida. Hai sa nu pomenim de passat sau latitude.

    Thumb up 16 Thumb down 0
    • Ah, de cat timp il asteptam pe primul fan VAG sa sara in sus. Boss, omul probabil a trollat un pic la faza cu passat-ul. Explica-mi cum e Tiguan in aceeasi clasa daca e minim cu 7-8 mii mai scump.


      Comentariu apreciat. Thumb up 21 Thumb down 0
    • @Emil
      Ce amuzant este când oameni care nu au condus această mașină îmi explică mie, care o am de trei ani și am condus-o peste 60.000km cum funcționează și cum se comportă în trafic. Am fost orb, acum am văzut lumina… Nevermind, erau niște faruri. Continuați.
      @Venom
      Clasa unei mașini nu este dată de preț, ci de dimensiuni și poziționarea ei în gama producătorului. Kia: STonic/Sportage/Sorento, Volkswagen: T-Roc/Tiguan/Touareg. ȘI mai sunt mașini cu preț de pornire cu peste 8-10.000 față de Sportage, nu doar Tiguan, RAV4.

      Thumb up 9 Thumb down 0
    • @venom, nu prețul e caracteristica principală a clasei ci dimensiunile, motorizările și dotările

      Thumb up 5 Thumb down 0
    • Poate nu m-am exprimat eu bine, nu poti sa oferi ca alternativa la Kia Sportage un Tiguan, cand pretul de pornire este mult mai mare. Atat.

      Thumb up 3 Thumb down 0
    • @Cristian Banu Eu nu îți explicam ție, m-am lămurit din text că nu ai treabă cu performanțele autoturismelor, în general. Eu am explicat pentru cititorii interesați de achiziţia unui sportage.
      Și ia mai citește o dată comentariul meu, sigur regăsești ce sportage-uri am condus, ce motorizări aveau, și cum mi s-au părut. Asta dacă nu ești analfabet funcţional, dar eu cred că ai omis doar din grabă.

      @venom autorul a adus VAG în discuție, eu doar am mutat comparația de la mere cu pere la mere cu mere. Și discuția era strict legată de performanțe, nu de siglă, preț sau altceva. Am dat exemplu o mașină care are aceeași motorizare cu passat, dar o caroserie comparabilă cu Sportage. Iar apelativul “boss” e folosit de o anumită categorie de oameni, înțelegi tu? Dintre care și acei “fani VAG tdi roșu power” de care ți-e ție atâta scârbă :))

      Thumb up 1 Thumb down 0
    • Dar cam pe unde putem incepe sa dam Tiguan ca alternativa ? La SpaceX ? sau racheta lui Bezos ? Dar alea is niste porcarii pe benzina care consuma mult si nu te baga in scaun.

      Thumb up 2 Thumb down 0
  11. Felicitări că ai cumpărat mașină nouă.

    Thumb up 11 Thumb down 0
  12. As vrea un review pt Alfa Romeo. Conduce cineva asa ceva?

    Thumb up 4 Thumb down 0
    • Sunt prea putini pasionati de Alfa… lumea prefera cocalarisme de bemveu, haudi si mertz…

      Alfa Romeo Giulia face pipi pe seria 3 dar cum majoritatea cocalarilor prefera sa conduca o troaca de bemveu, nu o sa vezi prea multe Giulii pe la noi.

      Thumb up 5 Thumb down 0
    • Am o Giulietta de vreo 20000 km. Cand trec de 50 poate bag un review daca o sa vrea seful desigur.
      Deocamdata sunt multumit de ea.

      Thumb up 4 Thumb down 0
    • NOU
      #32

      Singurul Alfa Romeo care mi-a atras atentia EVER este SUV-ul ala mai nout (scos acum 1-2 ani). In rest ma pipi pe GIULIA ca are un nume de pizda ieftina. F30 4 life boyyyy

      Thumb up 2 Thumb down 0
  13. Cutia de viteze e cu convertizor de cuplu hidraulic?

    Thumb up 2 Thumb down 0
  14. am condus generatia anterioara… la interior a fost cea mai bine aranjata masina pe care am condus-o (detaliile conteaza mai putin, tin foarte mult de preferintele personale). nu era “full”, avea scaune incalzite (nu am folosit niciodata functia, nu ii vad rostul sau utilitatea, iar personal o gasesc de-a dreptul enervanta), nu avea piele (nici asteia nu ii gasesc logica… luam “piele” dupa care punem cele mai de 3 lei huse din carrefour pentru ca se rod, transpiram, sunt reci sau ne ard… telecomanda in punga much?) si nici senzor de lichid de parbriz (nici astuia nu ii vad utilitatea decat in caz de fita ieftina, de fapt foarte scumpa…. cat de greu e sa tii un bidon in portbagaj), nu avea navigatie ca era cam veche pentru asa ceva.

    era 4×4 permanent, manuala. si aici ajungem la partea jenanta. motorul ala (140 cp) era o putoare indolenta si mancacioasa. depasirile erau practic imposibile daca nu era vorba de vreun tractor sau caruta, in rest, un tir care mergea in limitator era un obstacol aproape insurmontabil. trebuiau multe sute de metri pentru depasire. consumul era de toata jena… 12-14 pe dn-uri, 20 pe autostrada, in oras am sarit de 22. rezervorul era de vreo 45-50. stiu ca scoteam cam 450 de kilometri dintr-un plin pe naveta bucuresti alexandria.

    intretinerea costa enorm, nici o revizie sau reparatie minora nu se intorcea fara o factura de macar 2000 de lei.

    in final firma a renuntat la ele, pur si simplu erau o gaura in buget. in prezent mai are 2 din generatia prezentata aici dar si astea sunt pe faras tot din cauza intretinerii.

    Thumb up 6 Thumb down 0
    • Banuiesc ca vorbesti me motorizarea pe benzina, care e intr-adevar moartea pasiunii pe masina asa grea cu 4×4 permanent.
      CFat despre revizii, cu 2000 de lei faci revizie la o flota, chiar si in reprezentanta. Sau ai gasit fix reprezentanta care lucreaza de 4 ori mai scump ca restul (eu am testat SB, TM si Buc si toate reprezentantele (KIA sau Hyundai) au avut preturi decente, in jurul a 5-6 sute lei)

      Thumb up 1 Thumb down 0
    • da, motorul 2.0 benzina era. in ce priveste reviziile nu pot spune ca stiu UNDE le faceau (parca era ceva cu mitsubishi), nu ma ocupam eu de asa ceva, eu doar o aduceam la firma cand imi zicea colegul de la “auto” sau stiam eu ca e ceva de facut la ea; valorile le vedeam insa in sistemul de calcul al cheltuielilor.

      Thumb up 1 Thumb down 0
  15. Am unele rezerve la aia cu 136 de cai de ajuns pentru ditamai mașina. Totuși aproape 10 media? Mi se pare enorm pentru 2.0…e mai mult urban?

    Thumb up 3 Thumb down 0
    • 10% aveam media la un Bmw 750xd, ca gabarit era de 3 ori mai mare cred. La A6 3.0d bi-turbo am 8-9% media. Masini de peste 300 cp totusi,cu 4wd si greutate mai mare.

      Thumb up 4 Thumb down 0
    • Exact. Cel mai probabil e ponderea traficului urban.

      Thumb up 0 Thumb down 0
    • Aerodinamică de dulap. Ca idee:

      Eu: sedan, 3L, 231cp, 540nm, pe DN 7-7.5l/100km, pe A(130-160km/h) 8-8.5l/100km.
      Tatăl prietenei: SUV mediu, 2L, 150cp, 380nm, pe DN 6.5-7l/100km, pe A(130-160km/h) 10-10.5l/100km.

      Thumb up 1 Thumb down 0
    • @Stefan: motor de 3.0L cu 231cp are doar “prapaditi” de 300Nm. Daca vrei 500Nm te duci la AMG, dar consumul nu se mai discuta.

      Thumb up 0 Thumb down 3
  16. Vad aici unele comentarii conform carora 10% consum mediu e mult.. dar cat v-ati astepta sa consume?
    Nu e ca si cum ai avea in loc de motor arbore cotit cu seringa sa consume 7% mediu.

    Thumb up 8 Thumb down 0
    • Oamenii sunt obisnuiti cu consum de logan 1.5dci sau VW 1.9TDI :)
      Cum zicea Vali in alt articol, trebuie sa intelegi si sa iti asumi niste lucruri cand treci la masina cu aerodinamica de canapea, 4×4 permanent si greutate mai mare. Dar logica e uneori grea

      Thumb up 10 Thumb down 0
    • Chiar nu inteleg de ce trebuie pentru naveta pe asfalt un 4×4 de peste 2 tone si sa te rogi de ea la o depasire de camion, cind un Golf de1,5 tone cu 1.9TDI da cu sictir multor masini la depasire, la jumate din consumul ala…

      Thumb up 4 Thumb down 0
  17. Daca kkt-ul asta de 140cp se compara la demaraj cu un passat de 190… e clar ce review e.

    Thumb up 10 Thumb down 0
  18. Numai specialistii lu’ peste pe aici. Aceleasi expresii stupide de pe net, pareri dupa ureche legate de tehnica in care dinamica se reduce la “trage, ca are cuplu, asa simt eu, nu am cronometrat”, totul redus la nivel super subiectiv de specialist la prima masina detinuta si maxim Clio, Fiesta, Fiat Panda inchiriate cu maxim 35 euro pe zi in vacante. Bineinteles, asezonat cu expresiile “mananca pe paine” si “am condus ceva masini la viata mea”, ca sa confere super credibilitate de expert auto ce incadreaza masinile la care baleste in clase dupa pret. Baieti, mai linistiti-va si voi nitel cu niste apa rece, aveti in general troace SH, nu va permiteti masini noi peste 15k euro, ce pareri de experti puteti avea, cand nu puteti explica ce este cuplul si puterea si ce relatie au astea doua? Ca trage cu zmucituri o cutie CVT, cand nu ar trebui sa faca asa? Ca 140CP la KIA nu sunt la fel ca la VW? Va credeti zmei si trageti de niste fiare peste limitele si intentiile constructorilor, incalcand flagrat codul rutier. 12-14L/100km pe autostrada? Pai mergeti cu 160-170km/h, ca sa aveti timp de fumat doua tigari in benzinarie, ia coborati la 125km/h, sa vedeti ca va apropiati de consumul oficial.


    Comentariu apreciat. Thumb up 22 Thumb down 0
    • @Finch
      Tu ai citit articolul sau doar în diagonală? Unde am scris că CVT smucește? Smucea cutia de la Sportage, în primii 200 de km. Paragraful cu CVT era ca o comparație între cutia de la Sportage și alte modele de cutii.
      Apoi, eu nu am spus că motorul de 136 se simte mai puternic decât motoarele de 190CP, ci doar că în scurt reacționează mai bine, dar că după 100 de metri se simte diferența. Motorul de la Sportage are cuplu de 380, Passatul 400. Chiar crezi că 20 Nm diferență se simt de către un utilizator obișnuit? În plus, mai contează și etajarea cutiei.
      Ca să faci consum mare nu e obligatoriu să mergi cu 170 pe autostradă. Dacă faci drumuri de 4-5 km prin oraș în medie în 40 de minute, cât poate consuma o mașină de 1,7 tone?

      Thumb up 8 Thumb down 0
    • @Cristian Banu
      Cuplul nu conteaza la accelerare/viteza. Conteaza cand tractezi ceva. Daca te intrebi de ce, ia baga un ochi aici: https://www.youtube.com/watch?v=u-MH4sf5xkY

      Thumb up 2 Thumb down 0
    • Teoretic, sunt cam 150kg, 54cp și 27nm între Passat și Sportage. Cuplul joacă un rol poate până la 50km/h, după ai putere clar inferioară, greutate mai mare, aerodinamică de dulap. Având în vedere și faptul că DSG-ul nu e o cutie lentă, mi-e imposibil să cred că Sportage-ul poate avea reprize mai bune.

      Thumb up 1 Thumb down 0
  19. “Mai puțin dacă ai condus Opel, că ăia n-au nici o logică.” ?

    Explicat mai in detaliu putin, care-i faza aici … ? :)

    Thumb up 1 Thumb down 2
  20. Are pedala de accelerație foarte fermă și răspunde imediat, deci este OK la depășirile din scurt. Din punctul acesta de vedere stă mai bine decât Latitude, 2.0 DCI 175 CP sau Passat 2.0 TDI 190 CP.

    Ahahahahahahahahahahahahahaha
    Deci cu 60 CP mai putin si cu ceva sute de KG mai mult, Kia Sportage e mai fasneata la depasiri. Seems legit.

    Thumb up 8 Thumb down 0
  21. consum 7-7.5 pe drumurile extraurbane ale patriei pentru un diesel ?!
    (pentru mine e consum de benzinara)

    Thumb up 0 Thumb down 0
  22. A aparut Ceed 3; si-a luat cineva? Pareri?

    Thumb up 0 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.