Jurnalismul bate logica: criminalul din Oradea

Ia fiți atenți aici la o mostră de jurnalism care se luptă masiv cu logica:

Interesant este că la una dintre ferestrele apartamentului în care suspectul se ascundea (imobilul i-ar aparţine mamei acestuia), anchetatorii au descoperit că se afla amplasată o cameră de supraveghere, cu obiectivul îndreptat spre exterior. Potrivit primelor informaţii, interlopul putea urmări astfel eventualele mişcări ale forţelor de intervenţie, pentru a putea acţiona în consecinţă, relatează ziarul Bihoreanul.

Deci ăla care a împușcat-o pe fata aia din Oradea nu doar că avea un pistol, dar ce s-a gândit el? Dacă cumva omor vreodată pe cineva, ca doar de aia am pistol, o să am o cameră de supraveghere îndreptată spre stradă, ca să văd când vine poliția să mă salte și să fug…de la etajul patru. Pentru că logic că am cum să fug de la etajul patru!

Dacă de la jurnaliștii de provincie de la Bihoreanul, care au emis primii tâmpenia asta, nu are nimeni pretenții mari, de la isteții de la Digi24, care au preluat cu toată gura, cam are.

Altfel, rămâne cum am stabilit: s-a dus fix la mă-sa.

 

Designed by Freepik

17 comentarii

  1. Așa e când citești de pe prompter in direct, fără să îți faci temele înainte de emisie…
    Oare or avea salar baban !? Hmmm, unde am ajuns, să copiem știrile, în loc să le căutăm și verificam ca la carte…

    Thumb up 10 Thumb down 1
  2. NOU
    #2

    Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]


    Comentariu nasol. Thumb up 12 Thumb down 23
  3. dap ,politia a citit articolul tau si s a dus direct la măsa ! iar ala sarit de la 4 prin geamurile termopan! cred ca s-a zbatut un pic pănă i-au desprins măinile de de rama geamurilor


    Comentariu apreciat. Thumb up 31 Thumb down 3
  4. Pentru astia gen radu. Politia cerceteaza prima data locuinta suspectilor si neamurilor apropiate, apoi se supravegheaza. Fix pentru cazurile in care infractorul e prostalau, ca asta. A aflat ca s-au facut cercetari, a zis ca nu mai e nici un pericol, se duce si sta acasa. Well…


    Comentariu apreciat. Thumb up 22 Thumb down 0
  5. No stai un pic. Aproape ai dreptate. Ma-sa nu locuia acolo. Ap era pe numele ei. La fel cum are bombonel proprietati pe numele copiilor :)


    Comentariu apreciat. Thumb up 11 Thumb down 0
  6. Orice criminal pregatit fugea in 10 minute din tara, ca si asa vama e la doi pasi. Pana gaseau astia fata si-l dadeau cautat prin interpol, el era 2-3 tari mai incolo si schimbat minim 3 masini. El s-a gandit ca trage o fuga pana acasa, ca doar nu o sa il pandeasca astia…


    Comentariu apreciat. Thumb up 19 Thumb down 0
  7. poate avea camera aia ca sa stie cand sa se arunce pe geam sau sa incerce manevra nastase

    Thumb up 9 Thumb down 0
  8. camera era pusa pt a supraveghea parcarea unde isi lasa omul masina. Un lucru foarte util, de altfel, daca ai norocul sa fie parcarea in fata geamului.

    Thumb up 8 Thumb down 0
  9. Militia asta bihoreana au un morcov in cur… mergeau toti in cautare la un metru departare unul de celalalt… caschetelor, la un metru departare cautati un cadavru nu un fugar…

    Thumb up 6 Thumb down 0
    • Probabil ca au fost contactati de vreo regina a magiei albe inainte. De la care au aflat ca nu o sa-l poata aresta deoarece va muri inainte. Si ei deja cautau un cadavru.

      Thumb up 0 Thumb down 0
  10. Scenariu de film: vezi politistii ca se pregatesc sa intre in scara. Iesi din apartamentul tau de la etajul 4 si urci pe scari pana pe la etajul 6-7. Care sunt sansele sa fii gasit? (Cu variante de lucru: te refugiezi la un vecin, urci pe acoperisul blocului etc.)

    Thumb up 1 Thumb down 0
  11. Nah, camera era pusă să înregistreze săritura pe geam și să aibă și el o șansă să apară pe FailArmy.

    Thumb up 5 Thumb down 0
  12. Omul avea un ap cu 2 camere si 2 masini BMW seria 7. Dar locuia la bulevard, in galagie, la 10 metri de linia de tramvai.
    Nimeni nu te intreaba in Romania cum de locuiesti in bloc de proletari comunisti dar iti permiti 2 bucati Seria 7 relativ noi. Si lumea inca doreste sa emigreze…
    Pentru ca avea 2 bucati bmw, omul avea o camera de supraveghere pe ele, evident… intreptata spre parcare. Tot in zona exista camere de supraveghere trafic care “prind” si parcarea respectiva.
    Politia a mers din prima la apartament, s-au convins ca omu nu e acolo, au lasat sa se inteleaga ca nu vor mai veni in control dar au tinut locul sub supraveghere. Politaii aia civil nu is chiar asa prosti cum se crede.

    Thumb up 3 Thumb down 1
  13. “…Potrivit primelor informaţii, interlopul putea urmări astfel eventualele mişcări ale forţelor de intervenţie, pentru a putea acţiona în consecinţă, relatează ziarul Bihoreanul.”
    Eu sunt mai de la tara. Dar nu inteleg tehnica asta cu eventualele miscari ale fortelor de interventie. Eu imi imaginez ca daca lucrezi la politie si trebuie sa arestezi un flacau ce sta la bloc procedura e simpla. Te sui in masina la sectie. Parchezi la ala in fata blocului. Il arestezi. Te duci acasa la familie. Dar poate interlopul avea o camera mai performanta care-i permitea sa vada pana la sediul politiei.
    Din acelasi registru: Expertii in voodoo impreuna cu cecetatorii in de la Centrul de cercetare a fenomenelor paranormale si stafiilor din Caracal au descoperit pe pervazul gemului la care se afla camera de supraveghere si 3 cacati de porumbel +cateva seminte de floarea soarelui. Orice incepator in magie alba stie ca alaturarea semitelor (simbolul renasterii) cu excrementul de porumbel (simbolul paci) semnifica o puternica legatura cu lumea spiritelor. Si exista posibilitatea ca criminalul sa-si revina la morga si sa se faca nevazut. Sau poate ca-i placea sa se uite pe geam si sa sparga seminte.

    Thumb up 1 Thumb down 1
  14. Cel mai credibil e ca polițiștii au montat un microfon sub tejghea iar cind criminalul a ajuns în casă s-a dat de gol!

    Thumb up 0 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.