Fără copii

Eram la un workshop cu un profesor de la o școală celebră de film și ăla încerca să ne spună, într-un mod cât mai delicat cu putință, că personajul principal din 4,3,2 are o problemă, nu face lucruri, i se întâmplă lucruri, nu este eroul propriei povești după toate regulile de bază a scrierii unui erou. „A, zic, un fel de Mary Sue, nu” – „Da”, spune omul cu jumătate de gură și apoi se uită la restul oamenilor din grup care erau femei și vede iritarea de pe fața lor și schimbă brusc subiectul. Mă rog, dacă te uiți la filmele lui Mungiu vezi că și în „După dealuri” are aceeași problemă cu personajul principal, și v-o zice unul care cred că ăla chiar e un film bunuț. Cam ăsta e nivelul de școală de film românească, cu excepția leftiștilor, n-o apreciază nimeni că are niște scăpări fundamentale la structură.

Puțin mai încolo, discutând de dinamica personajelor, omul se-apucă să spună că nu poți avea două sentimente simultan cum ar fi „iritare și compasiune”. Zic, oau!, dimpotrivă, ăsta este exemplul perfect pentru așa ceva, dar invers. „Știți cine are sentimentele astea simultan? O mamă când îi plânge copilul. Că e iritată de plâns dar are și compasiune, că știe că suferă”. Era o singură tipă pe-acolo care era mamă și mi-a confirmat. Restul oamenilor nu s-au prins, că erau femei și intelectuali de-ăștia moderni.

Acuma, marea șmecherie a creștinismului, cea mai populară filosofie a lumii, e că este singura care are un mesaj și pentru mame. Nu pentru femei, pentru mame, chestie diferită. Uitați-vă la Pieta a lui Michelangelo, acolo e o mamă suferindă care-și ține copilul mort în brațe. Nu este despre Dumnezeu și fi-su, este despre copilul acelei femei. Evanghelia are un mesaj diferit dacă ești mamă, noi nu-l percepem că suntem super-golani și bărbați, iar vocile feminine în zona intelectualității sunt destul de estompate. Asta, misoginie, băieți, lipsa de empatie față de femeia de lângă noi, de-aia majoritatea bulangiilor comentează despre religie pe detalii de-alea cu femeia trebuie să poarte căciulă, să fie supusă bărbatului, în loc să încerce să descopere ce atrage toate muierile în direcția aia, că sunt foarte multe închinându-se lângă biserici. Pentru numele lui Dumnezeu, în România sunt 152 de icoane lăcrămoase ale Maicii Domnului (am scris aici mai mult), deci reprezentări simbolice ale unei femei care plânge! Și noi râdem de ăia că-s primitivi că se închină la fantasmagorii de-astea în loc să vedem mesajul principal, că mamele suferă că-și văd copii suferind.

Cel mai urât gest pe care l-am făcut în viața mea a fost unul de lipsă de empatie față de mama copilului meu, când în loc să conștientizez că suferă mult mai mult ca mine pentru o greșeală cu copilul, m-am gândit doar la suferința mea și am crezut că ea nu simte acea greșeală. Dar ea o percepea de zeci de ori mai puternic, și când mi-a zis asta cât mai simplu, să înțeleagă și un imbecil ca mine, mi-a căzut lumea în cap. Nasol să afli treaba asta în condițiile astea, dar măcar am obținut o informație utilă.

În aroganța noatră nici măcar nu sesizăm că femeia este practic un om care face un alt om și-l hrănește cu o substanță produsă chiar de ea. Produce mâncare pentru oameni din corpul ei. Noi producem doar gargară. E practic un altfel de om, e super-diferit. Când se uită în casă după ăla vede altceva decât vedem noi. Vede ceva creat de ea care devine treptat independent și tot mai depărtat. E mult de discutat pe subiectul ăsta, cert e că e ceva important.

Avem, așa, la estimare, vreo 7 milioane de mame în România și doi candidați la cea mai importantă funcție în stat care nu empatizează cu un fenomen atât de important pentru oameni că practic n-am exista fără el. Hai să zicem 7 milioane de persoane care și-au asumat această responsabilitate imensă: au zis că fac un copil în țara asta! O fi nasoală, dar ne descurcăm. „Poate copilul meu o va schimba”. Practic, poate va fi un Mesia mai mic, asta cred ălea. Și da, știu că sunt multe mame accidentale, dar raportat la cantitatea de mame de pe meleagurile ăstea, alea sunt un procent mai mic decât o să ia USR-ul la următoarele alegeri.

Și-avem doi oameni care se luptă pentru cea mai importantă funcție în stat și niciunul nu are copii. Unul îi vede ca sursă de bani, din meditații, omul este atât de corupt moral încât nu i se pare nimic greșit că a făcut parte dintr-un sistem care sancționează pe săracii care nu-și pot permite educație. N-ai auzit de la gunoiul de Klaus vreo temă de genul „hai să facem învățământul atât de bun încât să nu existe profesori ca mine, care au făcut avere din corupția generalizată a sistemului de educație”. Cealaltă are puncte în plus, a adoptat un copil pe care-l tratează ca pe un cumnat sau verișor. Nu cred că poate empatiza cu o mamă reală, în ciuda gestul decent făcut.

De-aia nu vezi pe niciunul discutând de subiecte reale cu impact puternic pentru viitor. Păduri? Fuck it, eu mor în 30 de ani. Poluare? Nu e ca și cum tușește copilul meu, nu simt plămânii lui mici zbătându-se. Independență economică relativă? Copiii voștri vor fi sclavi la multinațională, ce-mi pasă mie? Să tragă să-mi plătească pensia. Să tragă tare, că am mărit salariile la stat pentru cei care gândesc pentru următorii doi ani. Școli fără autorizații? Sigur, poate le cade tavanul în cap sau poate mor câțiva copii, ce căcat, nu mai putem face alții? Adică, nu mai puteți face alții? E sex, durează cinci minute și l-ai făcut. Mor în accidente pe străzi? Să meargă mai încet, dă-i dracului, ce, nu știi să-i educi?

Trebuie să vorbești cu un părinte să-i pui un pic problema următoare. Eu mi-am pus-o, dacă ai copil, puneți-o și tu, răspunsul o să te dea pe spate. Știi că de când ai copil, viața ta nu mai e a ta? Nu la nivel de „trebuie să renunț la ieșit în oraș cu prietenii la distracție”, aia e puțoială. La nivelul la care vine o Apocalipsă, avem o arcă și e un singur loc acolo pentru salvare pe familia ta. Cei ce rămân, mor în flăcări. Nu-i așa că vei pune copilul acolo? Nu-i așa că vei pune copilul acolo? Asta înseamnă că viața ta nu mai e a ta, adio, e a lui.

Știu că președintele nu are atribuții să facă nimic, dar are atribuții să pună această temă în discuție și să vorbească constant despre ea, ca și cum ar înțelege-o! Și noi n-avem oameni acolo care să facă asta, și nu vă felicitați, useriștilor, că nici omul vostru nu are copii. Tot un robot cu handicap de empatie în zona asta este. Asta suntem, și de-asta suntem aici, de-asta vedem viitorul negru și de-asta lumea fuge. Un uberist mi-a zis la un moment dat o chestie super-deșteaptă despre „ansamblurile rezidențiale”, alea de Popești-Leordeni, Militari și pe unde se mai fac în orașul vostru. „Băi, ai un copil mic, n-ai unde să te plimbi cu căruciorul, că nu-s trotuare, sau dacă sunt sunt pline de mașini, n-ai parcuri reale, nu ai nimic. Ce faci, te duci cu el la Mega în brațe? Ești în lagăr acolo!”.

Iar ca răspuns la întrebarea zilei, o să mă duc să votez în turul doi cu robotul Klaus. Știu că e un gunoi, am știut încă de la prima candidatură, dar alternativa este să votez persoana care vorbește de „femei” care au probleme, ca și cum ar ști ce-i aia, cu discursul ăla feminist disprețuitor cancerigen promovat de oameni care nu fac altceva decât să urască umanitatea. Distruge-ți corpul ca să faci un om și dup-aia spune-mi dup-aia cum e cu discriminarea. Fă tu un om și-o să te ascult, fă tu ceva pentru viitorul real al nostru, ca nație și oameni, ca să te cred. Că până una-alta te-a pus un infractor care a furat de la orfani, de-aia a și ajuns la bulău, și nu te-am auzit, fă, vreodată să fii deranjată de faza asta.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

115 comentarii

  1. Ce ghinion pe tara asta!Sa alegi intre steril si sterila.

    00
    • Foarte bine ca nu au făcut și ei niște putzoi care sa polueze planeta și care sa se creadă speciali. Nu zic sa nu ne înmulțim, dar mai eșalonat, asa. Ce alte mamifere mai sunt 8 miliarde? Șobolanii? Bravo și lui Iliescu ;)

      00
    • Mda. Data viitoare eu zic sa o bagam in fata pe multi-fatatoarea de Voluntari. Ai vazut ce frumos a facut Bucurestiul.

      00
    • Klaus are 20 de milioane de copii. El e tatal lor.

      00
  2. Eu mi-am pus-o. De aia pe 2 ianuarie am bilet one-way spre civilizatie.

    00
  3. Atat de gresit, din multe puncte de vedere. Mamele născătoare si bărboșii virili, acesti detinatori ai adevărului suprem in aceasta lume. Incerc sa scap de bășinile elitiste ale lui Eftimie de pe blogul lui si apare aici. Cum ar fi sa-i spui asta live unei femei care e la al 12-lea FIV (pur un exemplu), bai Eftimie? „Nu ai copii, fa, esti un robot cu handicap de empatie.” Avea dreptate si Firea aia, nu!?

    00
    • Nu exista legionari elitisti. E un oximoron. Poate să o ia ca și compliment Eftimie.

      00
    • Andrei, e posibil sa privesti subiectiv situatia, pt ca observ un mic handicap in a intelege mesajul. Ai scos din context.

      00
    • E un comentariu personal, evident ca e subiectiv. Daca te gândești la alt timp de subiectivism, sunt tata, nu am niciun handicap de înțelegere, te asigur.

      00
    • Ma refeream la subiectivism in sensul ca il privesti in anume fel pe autor si de aici e posibil sa intelegi gresit mesajul.
      Sper ca am fost mai clar acum si sa nu fie cu suparare.

      00
    • @S
      Totusi ce barbat frumos a fost Corneliu Zelea Codreanu!

      00
    • @alba ca zapada
      Da, dacă ar fi existat capatos sau otv pe vremea aia, venea ca porni-legionarul.
      Doamne, cât ma mai distrez aici.
      Danke klausy, bahtalo dancila!
      Basarabia e România, Eftimie!

      00
    • *porno, evident

      00
    • @Andrei Ai și ceva argumente sau vrei să arăți și restului lumii care te aplaudă că te simți umilit de mine și te supără asta? Știu, ți-am comentat prea târziu, voiam doar să-ți arăt cum ai făcut baie în bale de anonime slugi ca alde „S” și „Alba ca zăpada” și te-ai simțit confortabil, nu cum o te fac eu să te simți. Gen, inferior. Ridică-te din genunchi, șterge-te la gură și bagă un argument, ceva.

    • Deci…ce v-ati luat de Black Friday?

      00
    • =))))) Eftimie legionar?! pe langa faptul ca are sange al natiilor care ar fi fost facute disparute de pe acest pamant de legionari, ii iubeste si pe evrei cu un anumit patos pe care nu il inteleg, dar parerea lui, respect asta… in plus este promotorul unei mosteniri culturale disparute, la tot pasul mai adauga cate o gaselnita descoperita pe parcurs… legionarii au distrus discurile Mariei Tanase, aia nici macar nationalisti adevarati nu erau, daca puneti semnul egal intre legionarism si nationalism, doar un cult al urii ca oricare altul din istorie

      00
    • NOU
      #18

      @Eftimie Si eu tot Sibianca, de-aia din Marginime! Inteleg ca tu stai in Brasov dar ca nu esti brasovean! Ce sa-i faci? Ghinion! :)))))
      Cat despre voturile pentru Johanis, nu e vorba de mentalitate de sluga, e vorba ca sasul prezinta mai multa incredere decat celebrii cizmari analfabeti si chivutele carieriste!

      00
  4. @Eftimie: Bo$$, serios acuma – investesti prea mult in chestia asta. Ai dreptate, gunoiul cel mai mic intre V si K e clar K, dar asta (empatia, sacrificiul) e motivul n-spe. Pt mine motivul unu e: oricine de la PSD e dracu’ gol. 100% satana. Bun, K vine de la USL etc, dar PNL-etc e 90% dracu gol, nu chiar 100%.

    00
    • K vine de la fdgr. Ca l-a propus usl e altceva. Sibiu a fost și este cel mai de dreapta județ din tara asta de pomanagii.

      00
    • @S Ca județ de dreapta, presupun că toate festivalurile alea culturale care v-au adus până pe locul 4 în regiunea 7 centru la număr de turiști cu toate că ați fost Capitală Culturală Europeană s-au făcut cu bani privați, da?

      Puță mică.

    • Plătim taxe, falus vânjos! Mai multe decât ni se întorc.

      00
    • Să mori tu că vă vin mai puțini bani, puțoi, ați făcut autostrada aia din banii voștri de taxe? Zi-mi cât la suta din bugetul de festival e din sponsorizări private, ca să-ți arăt cum trebuiau date meditații la matematică în județul tău de oameni de dreapta.

    • Și ziceam de electori, nu de „noi” care am organizat festivaluri. Da, și sponsorizate la greu de privați. Oricum, mizeria asta de tara ne-a rămas grav datoare pt faptul ca ne-a alungat frații sasi.

      00
    • Autostrada a făcut-o statul roman, i-am obligat cumva sa o facă pe aici? Și dacă reușesc sa spargă munții, o să-i ajute și pe sudiști. În compensație, ca să te simți bine, nu avem cale ferata electrificata la Sibiu(doar linia aia care trece pe la Mediaș) . E bine?
      Aha, un progres de la puta mica la putoi. Vezi ca poți fi respectuos?

      00
    • Băi, dacă statul român ar fi fost mai bun te-ar fi educat mai bine, ți-ar fi adus aminte că „sudiștii” au venit aici să vă scoată pe voi de sub sclavia șasilor la care te închin, că-i rugați în genunchi să vină. Citește-ți-i măcar pe intelectualii sibieni, puță.

      Ca neam de slugă ești mic, n-ai cum să înțelegi că statul a tras autostradă pe-acolo că are un plan pentru toți românii, nu doar pentru cei ce-o sug sașilor fără să știe cine erau.

      Vrei respect, sluguță? Ce-ai zice de un pic de aroganță de tip „sibienii sunt cei mai buni”. Eu sunt din Brașov, ăla județ, poate ai auzit de el că județul vostru a stat în umbra lui doar jumătate de mileniu, acolo s-a inventat limba în care tu dai limbi foștilor tăi stăpâni. Brașovul e cultural puternic, am scris imnul, primul ziar românesc pentru sclavii care erau strămoșii tăi, episcopul Șaguna a înfințat doar 1000 de școli iar liceul care-i poartă numele e cel mai bun din țară de 50 de ani, a supraviețuit botezării lui în „oraș Stalin” sau ideii de capitală a moldovenilor, că ăia măcar au ieșit în stradă în comunism în timp ce părinții tăi felau partidul comunist și n-a avut nevoie de ploconul „Capitală Culturală Europeană” ca să fie relevant. Dar a scăpat și de grija de a fi cel mai prost oraș din România, adică ăla care primește acest cadou nesperat și din spirit de slugă, din oameni ca tine, nu poate să facă nimic relevant, doar să cerșească bani de la stăpân, acum nu-s sașii, e „sudistul” de la București, și să fie în continuare obraznic că n-a reușit să facă treabă.

      Puteați să produceți aur, că vi s-au dat uneltele, și ați produs doar superiorități de-astea nejustificate, care pot fi spulberate ușor de orice cifră statistică. Tot ce ați reușit să demonstrați e că dacă ar veni un sas străvechi și ar regula-o pe maică-ta în fața ta ai fi ăla care aplaudă pentru că o face corect din punct de vedere tehnic.

      Știu, acum ești un pic nelămurit, mă piș un pic pe tine, dar ce ce e jetul ca furtunul de pompieri? E simplu, vreau să sară stropii și peste ceilalți care au idei ca tine, pitic needucat cu mentalitate de slugă.

      Sibianule!

    • @S, mi-a plăcut aia de mai sus cu legionarii.. Pe urmă văd că te-ai revelat pe deplin în comentariile de aici. Patetic personaj ești!
      Sssss…!

      00
    • @gabi
      Dezvolta. Sunt intrigat. Da, sunt patetic (sensul romanesc al cuvântului) , e nevoie.

      00
    • Nu ma obosesc sa citesc polologhia(poate sunt votant dancila care vrea sa te descurajeze sa mergi la vot, hehe), dar, yesss, triggered!!!
      Si poate sunt vreun oltean mutat la Sibiu care vrea sa le păteze imaginea sibienilor care-l discrimineaza.
      Double win!

      00
    • Deci bai, ăștia de ati votat cu USR sau poate cu cu paleologu chiar sunteți sub Iohannisti la iq. Ramai la tnr, ca scrii bine p acolo, bo$$.
      Oricum, serviciile câștiga mereu, că-s alea mai patrioate și mai deștepte, oricât v-ați kk pe voi pe aici.

      00
    • @S

      Cat de mult te inseli, pe vremea lui Codreanu, lui capatos si diaconescului (oribile creaturi) le-ar fi stat capul acolo unde le stau picioarele si invers!
      Sau poate gresesc, poate nu si-ar fi murdarit nimeni mainile cu astia pentru ca vremurile de atunci nu nasteau viermi ca ei!

      00
    • Și totuși, respectivii sunt mai ok decât legionarii, dacă privești creștinește treaba.

      00
    • Dar alba ca zapada e câștigătorul sau câștigătoarea din seara asta. Chiar m-a surprins twist-ul cu cât de frumos era zelea codreanu ot Vaslui (județ care ne-a dăruit-o și pe tov pauker; merita sa se bucure de el măreața URSS, nu doar de Basarabia). Bravo snow White :)

      00
    • @Eftimie *slow clap* maaaaama… Simt ca ai reușit sa mi exprimi toate frustrările de ne-sibian, fata de sibienii autentici din jurul meu. Frumos spus. Felicitări.
      Aproape la fel de frumos comentariu precum articolul.

      00
    • @DanValjan
      Exact. Asta am și vrut sa scot de la el, bro. Bine, tot nu am citit comentariul lui lung, mi-e îndeajuns ca am aflat ca l-am stimulat. Deci sa stea acasă, dacă votează cu Iohannis doar ii umfla pe sibienii aia.

      00
    • @S
      Asta-i psihologie ieftina, ca astia nu au omorat pe nimeni dar legionarii da! Nu sunt de acord cu crimele lor, sa fie clar dar niciodata nu putem ignora faptul ca asta ne este istoria, una sangeroasa. Ca vremurile mai linistite de azi sunt rezultatul vremurilor sangeroase de ieri. Din framantari se naste linistea!
      Crestineste judecand, capatos si diaconescu sunt niste penali ordinari. I-as impusca!

      00
    • Eu de acum sunt fan declarat Alba ca Zapada. Ești kool.

      00
    • @S Vad ca faci ciorba acum si eu la ora asta nu gust.
      Nu exista pamant rezervat ticalosilor si pamant rezervat bunilor. Pamantul este pentru toti, din pacate! Pa!

      00
    • 😘😘😘

      00
    • @S nu poți sa bagi o tara într un căcat și mai mare doar ca ți e ciuda pe ăștia ca se umfla în pene.
      Hai sa nu mai fim asa emoționali și sa gândim un pic pragmatic.
      Sunt sanse sa revină PSD ul la guvernare împreună cu un președinte de aceeași culoare. Problema nu e ca Johannis ar fi făcut mare diferență, dar măcar ar fi păstrat aparenta în exterior ca nu suntem un popor chiar atât de ratat – și asta ajuta când e vorba de investitori. Și fără investitori străini nu prea ai cum sa te descurci – mai ales cu asemenea incompetenți în administrație.

      00
    • Trebuie sa fii mult prea prost sa dezbati teme politice cu atata „seriozitate”. Toti sunt o apa si un pamant, nu e nimeni mai bun sau mai prost.

      00
    • Ui la Misu, romanul autentic, care are parte de clasa politica pe care si-o merita.
      Vreau sa te felicit pe tine desteptule care ai o atitudine mult mai ok. E foarte bine ca ii pui pe toti in aceeasi mocirla.
      Uite, am sa ti urmez exemplul: ui la romanu asta cum comenteaza fara sa stie si-s da cu parerea de-amp*lea despre cum trebuie altii sa trateze temele politice.
      In loc sa ajute sau sa intrebe, mai bine critica si desconsidera ceea ce nu intelege.
      De un real folos esti tu mai

      00
    • Lol. Eram sigur ca sar astia ca tine ca fripti. Ce sa zic , e bine ca intelegeti voi ce si cum, rezultatele se si vad.

      00
  5. Subscriu. Fain articol. Lipsa de copii nu ii ancoreaza cu adevarat in viitorul tarii/omenirii/abstractului etern. Dupa mine potopu.

    Si problema nu e doar la noi. Macron, Merkel, Theresa May, Mark Rutte, Stefan Lofven, Juncker etc. Si nu, copiii vitregi nu se pun.

    00
  6. Păi și restul de politicieni care totuși au copii? Se pare că hoția din ADN și jegul din suflet nu se spală când te uiți la ăla micu, altfel am mai vedea niște episoade de penitență ici și colo. Ba mai mult, în 99% din cazuri și v2.0 moștenește tot ce-i mai ”bun” din părinți.

    De la Valentin Ceaușescu, mai știți copii de politicieni care să fie măcar ok?

    00
    • Băiat bun și bombonel. Avea copii. Și dl Liviu, care și-a asumat și el responsabilitatea sa facă copii în tara asta nasoala. Si ce n-a făcut pt ei după aia… A mers și la pușcărie. De admirat!

      00
    • ăia care au copii fură pentru ei. vezi dragnea jr.

    • Toți pașoptiștii, 80% din ăia care au făcut Marea Unire, ăia ai lui Brătianu etc etc. Problema cu istoria e că lucrează cu cifre mari, nu cu emoții de moment. O altă problemă e că mare parte din istoria României e în scris și oamenii rupți de pasiune pe internet găsesc dificil să citească altceva decât titluri.

      Dacă citești editorialele lui Eminescu vei vedea că toți copiii de politicieni erau considerați niște haimanale la vremea lor. Cuvântul „beizadea” vine din perioada aia.

    • Păi atunci (poate nu pricep eu), dacă nu ne aşteptăm de la ei să aibă empatie, sau în cel mai bun caz empatie „locală”, pentru copiii lui, de ce este lucrul ăsta folosit în argumentație? E adevărat că vezi lumea altfel ca părinte, dar nu cred că lipsa unui copil te împiedică să fii OM, eventual vizionar pentru țara ta.

      00
  7. Nu te mai droga!

    00
  8. Ce treaba au candidatii din turul 2 cu copiii ? Vad un apel la emotie care sfideaza cea mai elementara logica. Exemplele expuse sunt oarecum in offside. Sa le iau intr-o ordine oarecum aleatorie.

    1) Arca: un copil singur fara macar unul din parinti nu prea are sanse (si aici copilul care are tatal e avantajat dpdv al supravietuirii, nu cel care are mama). Vorbim de o arca plina de copii ? Nonsens. Alti copii au parintii cu ei ? Bafta multa alui tau pe care il lasi singur.

    2) Ce il determina pe un om dotat cu minima ratiune sa cumpere loc in ansamblurile rezidentiale de care vorbesti, daca intr-adevar vrea sa puna interesul copilului pe primul plan (si plimbatul cu caruciorul este o chestiune de viata si de moarte) ? Ai mei m-au crescut intr-un demisol vai si-amar de el in primii ani de viata , asta cam bate inconvenientul minor de a nu te putea plimba cu caruciorul pe strada (adoratul carucior nu este unica optiune de a duce un copil, majoritatea primatelor isi cara puii in spate sau la piept).

    3) Cum ar putea un profesor sa faca bani in plus cel mai usor ? Evident ca din meditatii. Ca sistemul e bolnav, probabil era asa dinainte sa-i vina lui KWJ titularizarea pe post.

    4) Majoritatea persoanelor NU isi cresc copilul in ideea ca ‘poate va schimba lumea’. Mai degraba ca niste mini-me (sau cel putin incearca asta), isi transfera mai mult sau mai putin constient propriile modele comportamentale si asteptari asupra copilului, fie ca el vrea asta fie ca nu. Din fericire transferul nu e perfect asa ca lumea se schimba, dar incet. Si poate ca nu toti copiii vor ajunge sclavi la multinationale.

    5) Partea cu ‘distruge-ti corpul ca sa faci un om’ , ‘produce mancare din corpul ei’. Guess what ? Asta fac toate mamiferele, nu e asa extraordinar si mirific precum este expus. Glanda mamara exista cu un rol precis, iar la femei este mai dezvoltata din start si primeste un boost odata cu procesul nasterii. In caz ca nu stiai, chiar si barbatii pot sa alapteze si s-a intamplat in cateva cazuri rare. Si da, pot sa dezvolte si ei cancer mamar. Uau !

    00
    • 1. Efectiv ai luat literal un exemplu. Bine că n-ai comentat că lemnul nu ajută la Apocalipsă.
      2. Întreabă-i pe ai tăi ce-i determină, aparent ai pe cine.
      3. Cum ar putea orice român să facă bani mai ușor? Furând.
      4. Întreabă un psiholog bun. Pentru asta și pentru punctul doi.
      5. Mamiferele nu au conștiință de sine.

    • Ce indemnuri de tablagiu din carciuma ai in tine Eftimie. Nu imi spui matale pe cine sa intreb si ce. Te-ai legat de KWJ din perspectiva faptului ca e profesor nu ca e roman in treaba cu meditatiile. Exemplul cu ‘arca’ poate fi extrapolat la orice situatie in care iti lasi copilul sa se descurce singur pe termen lung, daca faci asta esti si idiot si un parinte prost.

      In fine, nu am ce sa demonstrez, ai incercat o forma de manipulare prin articol dar nu convingi aproape pe nimeni din comentariile pe care le vad.

      00
  9. De la faza ca il cheama Werner si nu Vasile, ca e etnic german si nu pui de dac, ca e evanghelist luteran si nu crestin „ortodox” – singura religie adevarata. Acum il judecam ca nu are copii.

    Si Iohannis si nevasta-sa sunt profesori, prin excelenta asta inseamna teoretic ca iubesc sau la un moment dat au iubit copiii. Nu poti sa practici meseria asta fara sa ai empatie fata de copii. Din ce am vazut-o pe Carmen Iohannis, e o super femeie, foarte indragita de elevi. Da clasa aproape oricui din politica romaneasca daca s-ar implica. Sunt sanse mari sa nu fi putut. Cine esti tu sa judeci un lucru atat de intim? Cine?

    Din ce am urmarit eu cu ingrijorare si atentie, omul asta a facut tot ce a putut sa opreasca PSD-ul sa asaneze justitia si statul de drept, asa vorbind el ca un robot si aparent lipsit de empatie. Si pe plan extern nu ne-am facut de ras cu el.

    De ce nu il lasi Zoso pe eftimie sa-si scrie porcariile la el pe blog unde nu-l citeste nimeni.

    00
    • Mai ții minte când „statul de drept” a confiscat sediul Intact și Klaus a zis că nu e ok gestul ăsta?

      Poți să fii profesor fără să ai empatie pentru copii, o dovedesc rezultatele procesului.

  10. Ba deci efectiv mi-a dat lacrimile, s-a dus postul asta direct sentiment, vine si fondul de consum de bauturi alcoolice. Ma duc sa pun melodia „baiatul si fata mea e o valoare” scot boxele pe geam, fratie, Pantelimonul petreceeeee….

    00
  11. Daca imi dai voie sa adaug ceva, Empatia aia apare cand cresti un copil, adica treci prin greutati cu el (urlete, nesomn, frustrari, etc). Nu conteaza daca e al tau sau nu. Un copil in preajma te face mai empatic si schimba cu totul mentalitatea.
    Exact cum zici si tu, vezi altfel padurea, raurile si oamenii.
    Sunt absolut sigur ca politicienii aia jegosi nu si-au crescut singuri copiii sau sa fi petrecut mult timp cu ei mici.
    Vqd unele reactii (cel mai probabil de la cei fara de copii) si trebuie neaparat sa zic ca cine se simte atacat inseamna ca nu a petrecut suficient timp pe langa un copil (al oricui)😃.
    Sa fi parinte nu te face semizeu, dar scoate ceva bun din tine, ce poate nu aveai inainte. Si poate unii au aia in ei fara sa fie parinti.

    00
  12. Sondaj de opinie pentru votanții lui KWJ. Puneți un semn ( =) în formula de mai jos. Eu până azi eram cam la =, dar laba tristă din seara asta mă duce spre >

    g(2019) [ ] g(2000)

    * g = greață (la vot)

    00
    • Dar după aia, dacă face psd curvele lor din cei care nu au mers la vot, sper ca respectivii nu o sa se plângă iar. Și sper ca nu o sa rada sau ceva de d-na dancila în anii de mandat. Adică nu ar fi fair. Știau de la început ce o sa fie.

      00
    • pune te rog in ecuatie si sentimentul fata de aia care au votat cu domnu Liviu la parlamentare in proportie coplesitoare, ca e om bun.

      00
    • Constituția garantează dreptul la vot, nu dreptul la un vot plăcut. Vrăjeala asta cu „cât de important sunt eu” nici măcar nu te face special, la fel spune și olandezul de rând la aproape fiecare tur de alegeri.

  13. Cunosc destui parinti total indiferenti la soarta celor ce nu sunt copiii lor. Ba mai vad si atitudini de dispret din partea unor parinti fata de copilasii amarati fara note mari si haine frumoase! Tragic!
    Am vazut in schimb oameni inimosi si cu copii si fara ce si-au facut un scop in viata din a-i ajuta neincetat pe cei mai oropsiti dintre muritori!
    Clasificarea asta, etichetarea asta a oamenilor ca unii sunt ticalosi pentru ca nu au copii si ca cei cu copii sunt eroi, e total pe langa ca dealtfel orice etichetare a omului in general.
    In rest, vad ca v-ati prins toti in hora alegerilor si bateti talpa tot pe loc, pe loc, pe loc sa rasara busuioc peceristopesedist! Dar asa-i pe la Bucuresti, se da stingerea in tara mereu de acolo, de 70 de ani incoace!

    00
  14. Proiectati semnul ala luminos pe cer, litera B, e groasa treaba. Nu, nu e pentru Batman e pt Borcea!

    00
  15. „Produce mâncare pentru oameni din corpul ei.” Coaie, ce-ai fumat? O spui si o repeti atat de afectat (ca si restul articolului, de altfel) de zici ca nevasta-ta sapa cel putin cate un canal Dunare-Marea Neagra pentru fiecare masa a copilului. Acel „produce mancare…” e natural, firesc si pur si simplu se intampla. Nu inseamna ca esti zeu, asa cum nici tu nu esti cand distribui samanta din varful pixului. Chill, fa unele mai light,sa nu te manance balaurii.

    00
    • …ca sa completez cu un citat aproximativ din d-na doctor ginecolog a lu’ sotia: „starea de graviditate e o stare normala a corpului. Fato, tu nu esti bolnava cand esti gravida, fa tot ce ai facut si inainte, esti beton!”

      00
  16. Și de la „mămici” ma mai așteptam de la texte dintr-astea, dar un „tătic” sa producă asa ceva… E degradant pt noi.

    00
  17. Pentru cei care voteaza VVD sau se p**a pe el de vot.Mergeti in Videle.Being there.Pictures please!

    00
  18. Diferența e că Dancila și-a stricat corpul doar fiind proasta si ducând cafele, pe când dna Klaus, sa ma ierte domnu…ca surdu-n clopot.
    Si plm, raționament bazat pe experienta ta si pe mai ce? Iesi din bulă. Am nou nascut de 10 zile, încă în spital la Pantelimon, până mâine. Am văzut în timpul ăsta atatea mame fumatoare, mame suedeje, mame care stiu doar whatsapp pe speaker, mame cu cola in perfuzii, viitoare membre pe grupuri de gen. Atâta feeling pe aceste nascatoare, de-am ajuns sa-mi pară rău că nu am trompe.

    00
  19. „Băi, ai un copil mic, n-ai unde să te plimbi cu căruciorul, că nu-s trotuare, sau dacă sunt sunt pline de mașini, n-ai parcuri reale, nu ai nimic. Ce faci, te duci cu el la Mega în brațe? Ești în lagăr acolo!”.

    Este motivul pentru care m-am mutat din casa mea oarecum confortabila de suburbie (Pantelimon) intr-un apartament stramt de oras (Baneasa). Da, e inghesuiala, dar parcul e la 10 minute de mers pe jos, gradinita peste strada, scoala in coltul blocului…

    00
  20. Încă puțin și trec alegerile și scăpăm de toate conturile astea dubioase de la comentarii. Plm, e unul mai sus, s-a certat cu toti și apoi a început sa-și răspundă singur.

    00
  21. Nush bos. Empatizez cu suferinta mamelor pentru copii lor chiar daca nu am cum sa simt asta biologic.
    Totusi, si suferinta asta are o parte viscerala, instinctiva.
    Numarul de mame singure e in crestere.
    In tarile nordice (alea cu apa calda si infrastructura) 35% dintre barbati fac 70% dintre copii.
    E trist dar femeile astea isi aleg singure drumul in viata.
    Iau material genetic de la „baietasii rai” cu patratele si par tepos. Dupa aia asteapta un bou care sa le plateasca pe toate.
    Vrei o casa construieste-o cu barbatul tau. Vrei o viata? O familie? Acelasi lucru.
    Femeile de azi asteapta sa vina Fat Frumos in masina scumpa, sa puna copii pe scaunul din spate si sa o duca in Residence la apt cu 5 camere si 3 bai.

    00
    • Femeile de azi așteaptă, ca întotdeauna, bărbați cu ouă, nu plângăcioși. Problema nu e că le descoperă doar la „băiețașii răi”, problema e că „băiețașii buni” nu-și cresc și ei o pereche două de ouă.

      Pe termen lung, când e de apărat familia, băiatul rău iese cu sabia în stradă, bărbații „buni” or să plângă pe Facebook că statul e nedrept.

    • Sa astepte sanatoasa, cum era cantecul din anii 80 „Holding out for a hero till the end of the night”.

      Cand e vorba de supravietuire deja e altceva. Tu crezi ca un tip de 25 care lucreaza la call center ziua si trage la sala + steroizi seara pentru poze pe insta iar in weekend e in club e cu mult mai apt pentru lupta in caz de razboi?

      Baietii buni „nu au oua” pentru ca nu vor sa-si atraga topoare-n cap si apreciaza canalizarea si apa calda. Nu inseamna ca daca-ti bati pula de ei ad nauseam nu o sa-ti sparga nasul.

      Ce vina au barbatii buni ca atractia femeilor a ramas undeva intre 10,000 si 6,000 i.E.N ?

      00
    • @Eftimie: LoooL.
      Femeia prințesă…mda. Nu orice posesoare de vagin e specială.
      Și șobolanii fac pui și-i hrănesc cu lapte.
      Era o cățea d-asta prin UK cu 5 copii din 5 futaiuri cu „băieți răi” aka bețiv/drogat care acum căuta un „băiat bun” aka fraier care s-o-ntrețină pă ea și plozii ei.

      00
    • Degeaba țipați cu voci subțiri, problema e aceeași. Nu că alea umblă după ăia, ci că nu au altceva mai bun de ales.

  22. Si eu cand ziceam acum 5 ani acelasi lucru mi-au sarit toti in cap!

    00
  23. Eu zic să pleci de la definiția empatiei in sens larg si apoi sa vezi ce non sequitur ai scris. Exact opusul definiției.
    A face X ce face Y nu înseamnă că X va empatiza cu Y. Eroare deosebit de gravă. Tocmai ca empatia este la bază capacitatea de a te pune in locul altuia doar cu mintea si sufletul fara a a fi nevoit să simti pe viu durerea sau fericirea respectivului.
    Daca copilul tau sufera vei suferi pentru că suferă cineva care înseamnă „the world to you”. Nu pentru că simti pe pielea ta suferinta. O simti doar psihic ca stres. Nu o simti doar daca esti psihopat sau narcisist patologic, astia sunt incapabili de empatie reala si tot ajung sa faca copii pentru ca reprezinta ceva ce ii valideaza social pe Facebook si Instagram (mai mult asta fiind important pentru asemenea indivizi), ori pentru că le-ar servi unor scopuri (alocație, mentinerea unei căsnicii impotriva unuia dintre parteneri si altele).
    Majoritatea politicienilor sunt cam narcisisti la baza cu tot cu odraslele lor pline de ignoranță, aroganță si entitlement (misecuvinism) „don’t you know who I am?” :|

    In concluzie, nu vă luați după Eftimie.
    Si votati in turul 2 si cu Iohannis si cu Dancila din empatie pentru țara noastră. 3:)
    Oamenii care nu au empatie sunt in general plini de ură, insecurități și invidie pentru că nu au avut parte niciodată de un echilibru emoțional cand părinții aveau responsabilitatea de a-i creste cu deosebită dedicare. Adică ori au fost copiii abuzați fizic si verbal, ori au fost cocoloșiți prea mult in puf („lasa-l ca e si el mic”). Niciodată nu a fost ceva la mijloc. Asemenea oameni își reglează emoțiile (preponderent negative) după factori externi, niciodată interni.
    Faptul că votezi la alegeri prezidențiale nu înseamnă că ai empatie sau nu. Oricât ar considera unii că votează cu inima. E doar Game of Thrones electoral, un joc total lipsit de orice formă de empatie reală (numai una deosebit de falsă).
    Nu aveți niciun Jon Snow in această campanie. Măcar atâta lucru sa înțelegeți.

    00
    • Confuzi definiția (pe care nici măcar n-ai citit-o cu atenție) cu procedura. Parexamplu, „recunoașterea” implică cunoaștere în primul rând. Sau e o cale. Nu ai cum să știi ce-i durerea de măsea până nu te doare și pe tine măcar odată în viață măseaua.

      Totodată, faci confuzie între exprimarea corectă a sentimentului din punct de vedere social (cei care se validează cu copiii pe instagram) și lipsa acestuia. Femeia care-și pune copilul în toate pozele este mândră de el, îl prezintă lumii „hey, uitați ce am făcut, nu-i așa că e drăguț, e valabil, e frumos?” pentru că are o nesiguranță poate maladivă. O fi de lucrat acolo, dar nu înseamnă că nu simte ceva.

      Ca dovadă spui că „oamenii care nu au empatie sunt în genrali plini de ură, insecurități și invidie”. Toate alea sunt sentimente, nu raționalizări. Oamenii lipsiți de empatie nu percep sentimentele deloc, majoritatea acțiunilor lor extreme provind din această încercare de a simți ceva. Uită-tă la interviuri cu Ed Kemper dacă vrei să vezi ce înseamnă aia.

      Jon Snow e un Mary Sue.

  24. Cel mai bun articol al lui Eftimie de mult timp.

    00
  25. eu v-am zis ca eftimie e fascist.

    un alt articol text book de alt-right-er: scrii ceva fara sa spui ceva explicit, dar temele mari sunt acolo, e un fel de dog whistle politics, adica cine are de inteles intelege.

    pana sa apara el pe-aici, credeam ca e vorba doar despre alt-right-ismul discret al lui zoso: femeile tarfe, saracii sa moara, toti sunt prosti si au nevoie de bice pe spinare din astea.

    acum vad ca blogul asta se transforma rapid in cuib legionar.

    00
    • Rămân la ideea că ești proastă de bubui. Și probabil analfabetă, c-o tot dai cu legionarii fără să știi ce-s ăia.

    • singura mea incertitudine in legatura cu tine este daca tu stii ce esti sau nu.
      exista o mica posibilitate sa nu-ti dai seama, ca esti cam aiurit de felul tau (ceea ce te face si simpatic, de altfel).

      la zoso de exemplu nu mai am aceasta incertitudine de cand am vazut ca-l citeste pe Rollo Tomasi – el se documenteaza targetat, deci stie ce face.

      00
    • Subscriu la ce spune Eftimie, o tot dați cu legionarismul și habar nu aveți ce înseamnă asta. Băi frate, că există lipsă crasă de cultură, ok, să zicem că se poate trece peste asta.. dar să mai faci și paradă cu prostia și incultura proprie, asta probabil de la Dăncilă ați luat-o toți.
      Zicea într-o postare recentă Zoso că mulți se simt jigniți de faptul că li se dă de înțeles că sunt needucați (a se citi proști). Cred că dacă stai în banca ta mai greu să te eticheteze cineva astfel. Când proștii nu-și cunosc lungul nasului e clar că trebuie totuși o reacție.
      Fac pariu că mulți se poticnesc la cititul unor texte mai complexe și nu s-ar descurca fără Google dar altfel comentează vajnic.

      00
  26. Frumos si profund. Eftimie, pune articolul la tine pe blog, sa-i dau share pe Fb.

    00
  27. deci tu existi pe aceasta planeta exclusiv pentru ca maica-ta si taica-tu au facut efortul sa te conceapa si sa te nasca si eventual sa te hraneasca, creasca si educe.

    Si cand vine randul tau sa iti platesti datoria, o dai intoarsa: stai sa vezi, ca eu sunt superior, ca oricum e foarte usor, ca am vazut eu in filme.

    Putzeri.

    00
    • altul care crede ca copiii le datoreaza ceva parintilor.

      m-am bucurat cand CpF-ul nu a reusit sa se transforme in partid politic, dar acum imi dau seama ca e vorba doar de un ragaz de 5-10 ani, pana la urma vom avea un partid crestin-nationalist-legionar, ca vad ca suporteri are peste tot.

      00
    • @Mimi a, deci urăști pe mami sau pe tati, asta era. Lumea în care-ți urăști tu părinții a fost creată de ei. Și te-au făcut pe tine s-o faci tu mai bună, că ei au încercat dar atâta s-a putut.

      Poți mai mult decât ei? Fă-o. Demonstreaz-o. Începe prin a-i înțelege pe ei. Află de ce nu urăsc lumea la fel de mult ca și tine și de ce n-au distrus-o. De ce nu te-au sugrumat când erai un nimic lipsit de apărare.

    • bre, ma faci sa rad cu straw man-urile astea jenante gen „deci tu ii urasti pe mami si pe tati”.
      vino si tu cu ceva cat de cat valabil daca vrei sa discuti in contradictoriu cu mine.

      00
    • ba putzeri, nimanui nu ii datorati mai mult decat parintilor.

      sa numim tot ce au creat oamenii valoros cultura.

      daca nu exista cultura pe lume, dar aveai parinti, ai fi avut o viata de animal si sansa de a crea aceasta cultura.

      daca nu ai avea parinti dar ar exista cultura, tu nu ai putea sa postezi ineptii la zoso.ro pentru ca nu ai exista. Iar cultura si filozofia si tot restul nu ti-ar fi dus lipsa

      esenta e ca te-ai nascut si te-au crescut. Nu confunda distractii si divertismente de 2 bani cu lucrurile fundamentale.

      00
    • @Mimi Efectiv nu există adult inteligent care să folosească expresia „straw man”. Doar puțoi supărați pe mami și pe tati.

    • Asa o fi, nu zic nu, dar asta nu schimba faptul ca ai facut un straw man absolut jenant, ceea ce a dus nivelul discutiei direct in beci.

      Dar nu ma mira, vad ca mai toate raspunsurile pe care le dai pe aici sunt jalnice dpdv al argumentarii, in schimb compenseaza prin cantitatea de ură.

      Te-ai radicalizat in ultima vreme, Eftimie… pe blog acum cativa ani aveai aceleasi idei, dar erai mai soft.

      Pe de alta parte radicalizarea este este traseul previzibil pentru un om cu ideile tale, deci na, sper numai sa nu ajungi sa pui si tu mana pe mitraliera ca prietenii tai de idei din state si noua zeelanda.

      00
    • Taci, fă, nu mai vorbi de argumente că n-ai adus niciun argument, niciodată. Mă faci legionar, ți-aș zice-o să mi-o sugi dar nu vreau să-ți dau satisfacția de a cunoaște un bărbat. Când bunică-miu alerga legionari neamul tău probabil cânta laude lor. Când mă-ta se închina la Hitler și Ceaușescu eu aveam securist în casă că am avut curaj să trimitem niște neamuri în Israel și să nu ne fie rușine cu asta.

      O târfă analfabetă plină de sine și educată din meme care-și urăște neamul și familia că nu i-au dat suficientă atenție și care acum se gudură pe-aici că simte masculi și i s-au aricit flocii pe labii. Hai, sictir!

    • >altul care crede ca copiii le datoreaza ceva parintilor

      Recunostinta si respect sigur le datoram. Si le mai datoram le le urmam exemplul si sa facem si noi ce au facut ei, dar mai bine.

      Si in general sunt progresist si ateu pana la dumnezeu ca sa zic asa, dar radicalismul vine de la „leftisti”, nu de la conservatori. Da, mai pune 1 din 10 milioane mana pe mitraliera, nu asta e relevant, nu asta e radicalismul periculos.

      00
    • @Iefti
      qed la ce ziceam cu radicalizarea :-)
      ia-o usor mosule, am vazut ca ai scris si de niste probleme cu depresia, serios, sper macar ca nu bei si ca asa scrii tu in mod normal.

      @Radu
      da, da, asa e, pericolul vine de la leftisti, clar, ca se pizdifica baieteii care fantasmeaza despre ei ca sunt barbati in timp ce-si cumpara ciorapei mai grosi sa nu le fie frigutz.

      altfel, cand un extremist de dreapta impusca niste zeci de oameni… na, se mai intampla, pana mea, thoughts and prayers, sa nu uitam ca adevaratul pericol sunt leftistii.

      00
    • @Mimi, să știi că Eftimie nu bate câmpii tot timpul dar unii în subiectivismul lor etichetează un personaj și apoi le pute tot.
      Partea proastă la tine e că probabil nu te ajută nici hardware-ul și nici sistemul de operare.

      00
    • @Mimi da, nu mi-e frica de musulmanii care se arunca in aer, dar sunt extrem de ingrijorat de aia care sunt pasnici. La fel, sunt extrem de ingrijorat din cauza radicalilor din orice tabara, stanga, dreapta, vegani, si mai nou, cretinii cu Extinction Rebellion. Astia non violenti pot avea cel mai semnificativ impact.

      Marx era un intelectual rafinat dar a fost aproape sa distruga complet lumea cu ideologia lui diabolica, si inca nu a trecut pericolul, si probabil nu va trece niciodata.

      00
  28. fiecare intelege ce-l doare din textul asta.

    00
  29. Literally no one:
    Eftimie: o să mă duc să votez în turul doi cu robotul Klaus

    In rest subscriu.

    00
  30. Sunt oameni care nu pot avea copiii si sufera pentru asta, dar nu ii poti baga in aceiasi oala cu ce s-a scris aci.
    Aici despre altceva e vorba…

    00
  31. il vrem pe nenea fluture inapoi!

    00
  32. Ovidiu te rog să nu-mi porți gând rău.
    Ți-am citit tot textul, ți-am citit răspunsurile completate și adresate celorlalți.

    Am scris prefața comentariului așa fiindcă ți-aș cere (dacă vrei) să mai suporți încă o diatribă (fără răutăți sau batjocură). Nu știu cât de lung va apărea comentariul meu dar vreau să atrag atenția unui alt cadru.
    Ce pot să-ți promit e că s-ar putea (sper) să-ți placă ce scriu, cu pertinență, fără să fii de acord. Tu decizi. Să nu te simți afectat fiindcă vreau să citești asta cu mintea împrospățită, fără să te încingi de nervi.

    Mulțumesc.

    =====

    Toți cei băgați în „jocuri” (politice, divertisment, sport, academic, securitate etc) sunt murdari. Ăsta e un fapt și adevăr de sine stătător, acceptat în unanimitate. Drept consecință, toți au ales să se comporte mizer sau cu lipsă de interes, fără tragere de inimă. E un retrogradment.

    Unii și-au consumat timpul, încercând să afle care-i „buba”; care este boala epigenetică, iterată și reiterată, care ne manipulează mai puternic decât orice altă mână invisizibilă, să fim cum suntem. Zici că bat înspre metafizică și religiozitate cu treaba asta. Nu, chiar deloc, vreau să subliniez altceva…

    S-a pornit de la un punct: setea de bani, setea de putere, de control, setea de a urmări să îndeplinești un rol – cel al baștanului suprem sau baștan mic într-un colț, dar, tot baștan până la urmă). Când începi să gândești, nederanjat, ajungi la concluzia că toate ăstea, toate matrapaslâcurile posibile, sunt niște efecte. Nu sunt cauzele principale. Pare bizar, dar stai să vezi; dacă acelea sunt efecte, care e cauza?

    Nu ajungi mai depate decât acela al inelului de logodnă și căsătorie, a familiei. Familia este centrul gravitațional al corupției, al nepotismului, al favoritismului, al miserupismului, al golului moral și așa mai departe.
    Toți, toate și totul își au punct de pornire, punct de izvor, consolidarea sangvină și relațiilor intime. De acolo pleacă toate răutățile care, la rândul lor, sporesc tragerea înspre relații private, amicale, prietenoase, etc.

    Tu ești căsătorit(?; „lipsă de empatie față de mama copilului meu”), ai copil. Să-ți trăiască, sănătate, bucurii ș.a… dar… înainte să te afli în poziția asta, când erai tu cu tine însuți și futaiul era pe plan doi sau trei, tu în perioada aia, ce griji aveai ca persoană fizică?
    Îți enumăr eu, mai adaugi dacă nu găsești ceva din moment ce fac o speculă generalizată, grijile tale erau:

    –banii: să-ți achiți facturile pentru utilități, mâncarea, divertismentul și restul băgați la ciorap;
    –activitatea în timp liber și relaxarea;
    –cumpărături sau achitări suplimentare suplimentare pentru niște lucruri de sezon/necesitate, cum ar fi pastile & tratamente medicale, telefonul mobil, PC, automobil și mobila;
    (și nu în ultimul rând) acoperișul deasupra capului, indiferent că e cumpărat pe banii băncii cu dobândă sau că e chirie.

    Punct. Atât.

    Ăstea erau grijile tale în perioada când n-a avut parteneră/soție & copil. Cam 97% vorbesc pentru toți din România, ceea ce unii ar numi asta „perioada de tranziție la maturitate”.
    Puteai să furi, să faci combinații, să tragi la pișcotăreală? Evident că puteai, evident că alții puteau și mai mult ca sigur, au și tras; însă aici este diferența derapajului: un om, care are nevoi modeste (cele enumerate de sus), nu fură într-atât de mult pe cât fură unul/una dintr-o căsătorie, familie/clan, și cu copiii pe deasupra.

    Câți președinți, câți prim-miniștri, câți miniștri, câți șefi de administrație pe agenții naționale, câți primari, câți prefecți, câți șefi de partide, câți consilieri, câți patroni (din privat!) și așa mai departe…

    Câți & câte au rupt banii publici/salariaților/contribuabililor/băncilor internaționale/resurselor naturale/drepturi de proprietate/…?

    Câți & câte au rupt din banii ăștia fiindcă nevestele lor (e și o vorbă prin provincii) „nu se calmau/satisfăceau dacă nu știau că pun mâna pe un milion/miliard pe lună”? Câți soți au rupt din bani pentru că nevestele lor au vrut/vor să se știe cu bijuterii, accesorii de fashion, mașini de lux și, nu în ultimul rând, la coafor „cu fetele la bârfă”?

    Câți soți & soții au rupt din bani fiindcă au ținut morțiș să le ofere TOTUL copiilor lor, să le satisfacă toate poftele revoltătoare și de esteticism social (cea mai bună școală, diplomă de afară, obiecte și „jucării” din categoria Veblen-urilor?

    Câți au rupt din bani pentru tot felul de obiecte sau matrapazlâcuri cretine, fiindcă se simțeau presați în grup să facă (de parcă sunt niște pubertini), să se conforme cu niște idioțenii (ceasuri, mașini, trofee, societăți semi-închise ca francmasoneria/clubul rotary, îmbrăcăminte la patru ace, chefuri ș.a.)? Câți sau câte au urmărit să creeze variantă „pentru femei” reflectate ca ălea „pentru bărbați”?

    Câți și câte, în momentul în care au dat de jackpot-ul vieții, iiiiiimediat a fost să-și angajeze rudele, să le pună pe trepieduri & culmi înalte?

    Câți și câte au vândut țara ca să le fie bine, să se aibă la ochi buni cu străinii, să facă alte relați, alți ochi buni, alte „ușițe” pentru tot soiul de oportunități pentru familie?

    Asta-i situația… Până la urmă, omul nu fură cât pentru un neam sau familie, asta mi-e clar. Când începe cu futaiul, cu copilu’, cu neamurile, gata, deja se fac excepții la corupție de orice natură.

    Acum, cu Iohannis și Dăncilă. Bun, ei nu pot să spună că n-au făcut șmenuri, asta e clar, că ambii au familii. Comparativ cu ceilalți, la cât au făcut pentru ei înșiși, e mult mai mic decât au făcut ceilalți & celelalte, cu copii & neamuri.

    În concluzie, nu este bizar să-ți dorești oameni fără familie, fără copii, fără relații… că se strică și nu mai sunt buni.
    Și dacă îi tentează vreo treabă, măcar teoretic aplicat pe procentaje și volum de comparație, nu vor fura atât de mult.

    00
    • Dragă Boros, te-a chinuit să scrii ditamai textul clădindu-l pe o greșeală de raționament. Indiferent ce paradigme visezi tu și apoi te străduiești să le demonstrezi, realitatea diferă mult de părerile tale.
      Cineva zicea că dacă ești sincer cu tine însuți o să ajungi și la adevăr. Așa că mai încearcă, poate îți iese.

      00
    • Se vede că te simți, Gabi.

      Se vede că nu ești dintr-o altă ață, decât tot aceea a lui Iohannis, Dăncilă, Dragnea, Năstase, Petrov ș.a.
      Că doar, nu-i așa, de ce ai fi om prost „să nu-mi ajut/ajung familia și neamurile”?

      Corupția pornește de la familism. Istoria țării ăsteia o demonstrează și reiterează. Până și unul ca Iliescu, care are destule cadavre cât o piscină în dulap, nu l-a interesat banii. Iohannis, la fel, comparativ cu Năstase sau Băsescu sau Isărescu, a fost „modest” cu schemele lui.

      00
  33. Eftimie, e un pic tardiv dar felicitări pentru articol si pentru modul în care ai reușit să înțelegi și să empatizezi cu omul/oamenii de lângă tine. Apreciez cu atât mai mult cu cât le-ai înțeles fiind bărbat (si legionar pe deasupra, ca să-i citez pe unii).

    00
  34. Eftimie, tema asta cu Klaus far-de-copii e fumata de la alegerile precedente vs Ponta.

    Daca ne uitam in State, il vedem pe Trump care are o gramada de copii si se pisa pe incalzirea globala cu gratie. Joac-o p-asta.

    00
  35. Numai mie mi se pare ca filmele românești au o problema cu sonorul? Inclusiv „Umbre”?

    00
  36. Nu știu alți oameni/mame cum sunt, sigur nu sunt o excepție, dar propria experienta mi-a arătat cât de mult se poate schimba un om după ce are copii.

    Dacă înainte de primul copil ma consideram o persoana empatica, responsabila, care cunoaște lucruri și înțelege chestii, eh, socul cu realitatea a fost imens. Probabil a ajutat și faptul ca primul copil a fost genul foarte solicitant (dormea puțin, plangea foarte mult). Nu vreau și probabil nici nu pot sa îmi imaginez ce trăiesc părinții al căror copil se naște cu probleme de sănătate sau mai rău..

    Despre ce simte o proaspătă mama, eu, de exemplu, nu mai suportam sa vad sau sa aud de diverse tragedii, inclusiv când mai vedeam vreun cerșetor pe strada pur și simplu aveam o stare de rău fizic și emotional. Fiindca abia atunci am realizat ca oamenii aceia, adulți sau chiar bătrâni au fost odată copii, au sau au avut o familie, o mama care ar suferi sa ii vadă ca trăiesc o viata mizera, ca suferă, ca mor..

    Intr-adevar, cu trecerea timpului nivelul de empatie de atunci s-a mai diminuat, copilul a crescut, cu al doilea am știut la ce sa ma aștept, a doua experienta a fost cu totul diferita, dar eu m-am schimbat, prioritățile, sensul vieții mele s-a schimbat. Da, sigur ca și înainte puteam sa spun ca se va întâmpla asta, dar știam la nivel teoretic sau din experienta altora, nu ai cum sa stii cum vei arata dupa propria experienta, decât după ce o trăiești.

    Stiu ca lucrurile scrise de mine mai sus pot fi considerate banale, doar ca pentru mine nu a fost ceva banal, este o parte esențială din viata mea și din ceea ce sunt acum ca om..

    00
  37. Cateodata imi pare rau ca avem vaccinuri. Au si molimele scopul lor !

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.