Două: fugitul de acasă și bancomatele distruse

Nu toți hoții sunt deștepți.

Un bărbat a aruncat în aer, la Brăila, un bancomat cu o butelie și a încercat timp de câteva minute să găsească banii cu ajutorul unei lanterne. Pentru că nu a găsit bani, bărbatul a fugit, transmite Mediafax.

Faza e, pe bancă nu cred că o doare de banii furați, că sunt asigurați, o doare de bancomat, că sunt convins că e mai scump decât banii care se găsesc în el.

Cred că inclusiv dacă dai de câteva ori cu barosul în el produci pagube mai mari decât dacă furi toți banii din el.


Cele două eleve de 13, respectiv 14 ani din Râmnicu Vâlcea, care au dispărut luni dimineață în timp ce se îndreptau spre școală, au fost găsite de polițiști. Cele două minore au fost găsite, în cursul zilei de marți, la 300 de kilometri distanță de casă, respectiv într-o scară de bloc din Buzău, scrie gazetavalceana.ro.

Asta îmi aduce aminte de caricatura aia cu “copii, sunteți sătui de părinții voștri proști și care nu vă înțeleg? mutați-vă de acasă și fiți voi șefii”.

Avem un vecin din ăsta care fugea uneori de acasă, se ducea în gară și se urca in trenuri până unde îl dădea nașul jos. Uneori ajungea până la Cluj, alteori până la Galați, cum apuca. Stătea acolo câteva zile, până se terminau banii sau până lua bătaie de la cineva și îi fura tot ce avea pe el (că pleca cu rucsac, walkman, adidașii ăia buni) și se ducea singur la secție plângând.

E un exercițiu bun de făcut, ca copil. Îți descoperi locul în lume. Uuu, aparent nu știu tot și nu sunt cel mai deștept și nu pot trăi dacă nu am bani. Cine ar fi știut asta?!!

De asta nu mă bag când văd copii care se pierd prin mall-uri și îi las să descopere că mai au de învățat.

 

fun-life

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

36 comentarii

  1. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]


    Comentariu nasol. 348
  2. Nu as plange banca la faza cu bancomatul distrus deoarece astfel de lucruri se intampla rar spre niciodata.Cred ca este prima oara cand aud ca cineva a aruncat in aer un bancomat cu butelia.


    Comentariu indecis. Tu ce zici?823
    • :) Rar, da… Cred că doar anul ăsta au mai fost 1-2 astfel de incidente în România.


      Comentariu apreciat.251
    • been 2 cases in the last year. 1 brasov, 1 smwhere else

      37
    • Discitia e despre faptul ca prostul e in stare aa distruga o chestie scumpa doar ca sa fure niste firfirele de bani care nu acoperă nici 10% din paguba produsa.

      Fix ce fac directori, functionari si politicieni incompetenti si hoti in tara asta. Distrug chestii importante si foarte scumpe ca sa fure pentru o vacanta, o nunta, o masina, o viloaie.


      Comentariu apreciat.446
    • @Ioan: cand esti pe furat nu cred ca-ti pasa prea mult ce mai distrugi pe langa bunurile care nu sunt ale tale si pe care ti le doresti. Oricum, si acele bancomate sunt asigurate, asa ca paguba bancii nu este pana la urma foarte mare.

      130
    • Chiar nu ma interesează cat e pagubita banca. Cand un bou iti sparge geamul la masina asigurata casco sa iti fure portofelul uitat pe bord cu 5 lei in el, nici tu nu esti pagubit cu mare branza, dar asta nu inseamna ca tu sau altcineva nu e pus pe drumuri in mod stupid sa iti eliberezi ce plasticuri aveai in portofel, si sa iti repari parbrizul, asa cum patesc si acei oamenii care foloseau acel bancomat, sau amaratii care sunt responsabili de bancomatele alea si alta treaba nu aveau decât sa care altul in loc, sa faca procese verbale si sa futa vant… Pt ca un bou a vrut sa fure 5 lei.

      191
    • Stai linistit ca nu-s chiar asa de rare cum crezi… si cei care fac asta de cele mai multe ori stiu exact ce fac, probabil tipul asta a vazut la tv si a zis sa incerce si el… La mine in oras s-a spart 2 bancomate plasate foarte prost, nici in ziua de azi nu s-au gasit faptasii.

      30
    • nu conteaza paguba ca e asigurata? si asigurarea cine pana lu’ hector credeti ca o plateste?

      73
  3. Copiii sunt stresati. Ei nu au cerut sa fie nascuti…. :D

    118
  4. in trending pe youtube e videoul asta pus de “montana vlog” de 1 zi cu titlul “Q&A ( Ep.1 din 4 ) : Cum fac rost detinutii de cutite?” . cum ar spune vali “120k views intr-o zi nu mint…. ” :)))))))

    83
    • am vaz si io si mi_am facut temele.
      e vlogul unui fost puscarias inchis pentru ca in austria a incendiat un restaurant nn complicitate cu patronul care vroia banii din asigurare.
      in vlog povestete despre viata din inchisoare si ii sfaturieste pe toti sa nu faca prostii ca e nasol de tot la ‘facultate’

      90
    • Seamana un pic cu prostul cu bancomatul, daca isi facea temele un pic nu trebuia sa mearga la facultate

      13
  5. “Nu toți hoții sunt deștepți.”

    Well thank you Captain Obvious, daca erau destepti se faceau fizicieni or some shit. Din intamplari de la fostul loc de munca, de care nu mie dor catusi de putin:

    Un ISP B2B de prin capitala, care avea echipamente puse pe unde s-a putut – mai la un nene acasa, mai intr-un uscator mai intr-o camera tehnica. Un fost angajat, “field engineer” bun cunoscator al acestor locuri, ramane fara bani de iarba si decide sa faca un ban sutind un switch mai a catarii si incercand sa il vanda. Switch-ul in cauza era instalat intr-o camera tehnica, a unui hotel, asa ca Gigel al nostru, se prezinta frumos la receptie, se legitimeaza regulamentar, paznicul il trece in registrul de vizitatori, si purcede la sustragerea switch-ului.
    Va las pe voi sa decideti care a fost deznodamantul.

    174
  6. Cum pot sa detonezi o butelie?
    Intreb pt. un prieten!😁
    Promite ca nu sparge nici o banca!

    170
  7. Cum era aia? Data viitoare cand fugi de acasa mergi incet ca oricum nu vine nimeni dupa tine. :D


    Comentariu apreciat.200
  8. Si daca gasea bani atunci nu mai fugea?

    40
    • Banii i-a gasit, numai ca e cam greu de lipit cu scotch tot confetti-ul ala. Trebuie doctorat in calcul diferential pentru asta.

      110
    • Cum ar fi să vină unul zilnic să ia pâine de la chioșc numai cu bani lipiți cu scotch? ha ha

      30
  9. Pe bune, s-au dus la BUZĂU??? :-o

    30
  10. Despre cazul fetelor dispărute, jurnaliștii nu scriu și de ce tot fugea copchila de acasă?
    Pentru că și eu am fugit de acasă de două ori… și nu că era prea bine acolo…
    Niște Protecția Copilului, puțină investigație?

    83

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.