Despre tehnologie: unelte

topoareToporul din stânga a costat 20 lei, era cel mai ieftin topor de pe raft. L-am luat în ideea că nu am multe de făcut cu el prin curte și nu are rost să dau banii pe unul mai scump, că nu tai chestii zi de zi. După ce am tăiat câteva chestii, a început să tot sară din coadă. L-am împănat, a sărit iar, l-am mai împănat o dată cu o pană de metal pe mijlocul cozii, nu vrea deloc să stea locului. Plus, destul de incomod în mână.

Zic ok, fierul e fier, să iau altă coadă. Mă duc la Dedeman și mă uit după cozi de topor. Deasupra cozilor, raftul de topoare. 20 sau 30 lei unul ca al meu, 60 lei unul solid, marca GS, de la care am ciocanul. Zic ok, am greșit eu prima oară, am luat o unealtă ieftină și mie îmi trebuia ceva mai bun, care e mai scump.

 

Cam asta e discuția cu noile iPhone. Unii vor ecrane mai mari, alții nu. Telefonul e o unealtă, la fel ca ciocanul, toporul, laptopul sau mașina. Unii și-l cumpără pentru a face chestii cu el, alții pentru că și-l permit. Undeva la mijloc sunt cocleții care latră că așa și pe dincolo, când discuția e destul de simplă: ia-ți dacă vrei, dacă îți trebuie sau dacă îți permiți. Restul e gargară.

 

Ceasul și plățile sunt tot unelte, dar nu sunt perfecționate/șlefuite și nici nu rezolvă vreo problemă. Sunt doar ca să fie. Sigur, pentru câteva mii de oameni vor fi chestii cool, care fac fix ce trebuie, dar pentru marea masă de oameni nu.

 

Iar la noi, în România, entuziasmul ăsta cu NFC și cu plățile e stupid, dat fiind că doar 15% din cumpărăturile pe internet se fac cu cardul, nu avem terminale peste tot și jumătate dintre terminale nu funcționează.

ps: mi-am luat un smartwatch de la timex, ca să mă simt bine.

 

vegas-361

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

38 comentarii

  1. Ceva interesant, sunt (dar eu n-am iPhone si bani de iPhone sau masina sau bicicleta eco fitness) utilizator zilnic al celei mai mari implementari de plata fara contact prin NFC din Romania, una cu milioane de utilizatori zilnic: RATB (transport public Bucuresti). Cartelele lor albastre cartonate consumabile si cartelele verzi plasticate reincarcabile sunt doar suport pentru bobine NFC ce tin 64kb parca. Controlorii au Nexus 4 si verifica cu o aplicatie speciala (probabil ceva la care s-a supralicitata de la UTI sau Siveco), dar poti sa citesti si tu daca ai Android cu NFC + aplicatii din Play Store o parte din informatie, inutila, probabil restul e criptata. Pana in martie 2014 le puteai utiliza si la metrou dar deh.

    Aici se vede Apple, are bani sa convinga Macy’s, Bloomingdales, Wallgreens, Duane Reade, Subway, McDonalds, Whole Foods, Apple retail stores, Disney, Uber, GroupOn, Sephora si altii sa tina terminalele NFC, si gata. “It just works, once you have the billions to convince retailers, that is.”

    You are holding it wrong. level 2: https://imgur.com/P7OZXWJ.jpg

    00
  2. Faci upgrade la iphone 6 ca cinciu’ sare din maciuca?

    Deci te pregatesti sa ne spui ca-ti iei iphone 6.

    00
    • deloc. rămân la 5s.

    • iPhone e un telefon potrivit pt. baietii cu venituri de peste 1500 euroi. Pentru ceilalti – e incercarea de a juca in alt film.
      Si-s destui :(

      In alta ordine de idei, la banii astia prefer niste taste capacitive. Totusi, 4 inci sunt ideali pt. o singura mina, vorba raposatului ( Jobs). Si nu exista tel. la 4 inci ca iPhone :)

      00
    • depinde si aia 1500 euro cum ii faci …. eu daca muncesc pt ei 9-10h/zi si ajung acasa cu okii beliti de la monitor nu-mi vine sa dau banii pe un iphone… imi place asa cum arata, poate daca as castiga undeva la 3000 eur/luna mi-as cumpara un iphone, dar mai e pana atunci ….
      am intalnit o gramada cu salarii 10-12-15 milioane care au telefoane de 5-6-7 ori mai scumpe decat samsung mini-ul meu 2… mare ti-e gradina !

      00
    • Nu pot sa cred ca se sustine ideea ca e ok sa dai 1500 de eur dintr-un salar de 1500 de eur pentru un cacat de telefon. La care vorbesti la telefon. fuck that shit ! La fel de perspicace ca un taximetrist care mi se lauda cu Samsungul S5 pe care il avea si pe care daduse 3200 de lei dintr-un venit lunar (potential) de 3500 de lei. PENTRU CA II PLACE TEHNOLOGIA !

      00
  3. @ratb nfc: controlorii au Nexus 3 aka Galaxy Nexus, iar cardurile sunt un anume tip de nfc care nu se citește decât cu anumite telefoane. Apropie cardul de un Nexus 4 sau Galaxy S și nu Îți va citi decât tag-ul, nu și informația de pe card.

    00
  4. știi ce mă bucură pe mine, ca mactard, la lansarea asta: adoptarea de către apple a plăților via NFC.
    deoarece înseamnă un puternic șut în cur (= pas înainte) sistemului!

    00
  5. Pentru tot ce este unealtă și nu fashion/artă, eu zic că prețul este justificat prin calitate și caracteristici. Da, plătești brand și marketing, dar tot primești un produs ok.

    Legat de tehnologie, dacă vreau un produs ieftin și bun, știu sigur că nu cobor mai jos de gama Nexus.

    00
    • Interesant. Gama Nexus costa cat un salariu mediu. Ieftin si bun ?

      Arunca o privire la telefoanele de pe emag. Default sunt aratate dupa top vanzari. Ce-ti spune tie ce vezi acolo ?

      00
    • @cezar: Nu știu ce înseamnă pentru tine ieftin, dar să dau în jur de 1.300 lei pe Nexus 5 care mă va ține lejer 2 ani mi se pare ok.

      00
    • @cezar: dupa ce arunc o privire la telefoanele de pe emag unde default imi sunt aratate dupa top vanzari imi spune ca oamenii sunt prosti / cocleti / retardati.

      00
    • Topul vanzarilor tel. mobile de la emag are sanse sa tina loc de studiu sociologic :)
      1. Galaxy s3 mini, telefon de 600
      2. Allview de 3.5 inch, la 249
      3. Un Lumia de 600
      4. iPhone 5S, de 2700, musai Gold
      5. Un Allview de 700 lei, lichidare de stoc ca nu se mai aduce, tel. care acum 8 luni costa dublu
      6. Un iPhone 5S, de data asta fara dedicatie pt. manelisti, adica Grey/Silver
      7. in sfarsit un S5.

      Sigur, topul m-a facut sa ma prapadesc de ras, insa e si ceva trist in el. Romanii sunt fie rupti in fund, fie milionari, fie doar fuduli, iar faimoasa clasa de mijloc (care cumpara majoritar online, emag, etc etc) nu se simte bine deloc, din moment ce prefera S3 mini.

      00
  6. De ce e sange pe toporul din stanga? :)

    00
  7. masina,ceas ai bani bade plateste Basescu bine la final de mandat ? :P

    00
  8. Comparatia nu e tocmai ok, tu ai luat un topor no-name (un telefon chinezesc eboda) si il compari cu unul de gama medie ( sa zicem galaxy/iphone) daca vorbim de telefoane de consum ne referim la gama medie :)) cum nici tu in curte nu ai topor de taiat copaci de 5m.

    Problema e ca raportul iPhone/S5/Htc M8/Xperia z3/Compact e ca e DIN ACEASI GAMA, ACEASI CALITATE (camera facuta de sony, ecranul de lg si procesoru de samsung),din aceleasi materiale, din pacate toti toate telefoanele cu care il compari IL CALCA PE CAP MEREU!

    00
  9. In US ca e iphone sau samsung tot pe la 200$ e initial apoi ai abonamentul lunar si contract pe doi ani ( 50-100$/ luna), dupa un an jumate poti sa iti schimbi telefonul si platesti 300$ initial si apoi abonament lunar pe inca doi ani. Apoi iti alegi providerul in functie de cum ai semnal la munca acasa si pe drum. Asa ca la doi ani iti iei telefon nou si mai semnezi pe 2 ani . Am avut ceva probleme cu Samsung , a trebuit trimis la ei si il verifica si iti trimit altul refurbished , am avut probleme cu iphone , am mers la magazin le-am spus ce problema are , au intrebat daca am back up la telefon si in 5 minute am iesit cu telefon nou. Dupa doi ani pe un iphone foloisit tot iei 200 $.

    00
  10. Vali, cu toporul solutia era mai simpla, il puneai la “incarcat” intr-un vas cu apa vreo 24 de ore cat sa se umfle lemnul si nu mai sarea din coada o vreme :) … totusi “device”-ul cel nou are specificatii mai bune.

    00
  11. Si mie a inceput sa-mi rugineasca iphone-ul; l-am impanat cu o pana de metal pe mijlocul ecranului, dar tot degeaba. Pana la urma mi-am luat un topor 6s de la Dedeman, ca are coada mai lunga cu 2 inci.

    00
  12. ce NFC ba baiatule cand in romania abia sunt magazine unde poti plati cu cardul??? noi suntem 50 de ani in urma cu un simplu card de debit si voi vorbiti de NFC? hahaha

    00
  13. pai cam la fel sunt si tabletele, la urma urmei. nu rezolva nicio problema in mare (bine, in afara de babysitter) …

    am, si-am uitat … de aparat foto la concerte. ;-)

    00
    • tabletele sunt ok pentru citit. serios. eu le folosesc mult in pat, seara, sau când am timpi morți (la serviceul auto, când dureaza o oră, la dentist, când se prelungește operația la clientul din fața mea…)

    • Am desktopul intr-o camera mica, fara aer conditionat, care se incalzeste foarte repede. Vara, o tableta este binevenita. Camera ramane la o temperatura suportabila si nici nu mai trebuie sa aud ventilatoarele desktopului care merg la capacitate maxima. Da, ecranul are 10 si nu 20+ inchi, iar boxele se aud prost. Compromisuri.

      00
  14. Cum ai reusit sa ciobesti in halu ala primu topor?
    La noi in sat topoarele nu sar din coada, uneori se mai rup cozile dar nu e mare lucru sa iti cioplesti alta la loc. E important ca sa fie bine uscata coada, daca stii ca ai de lucru cu toporu, il lasi in apa sa se incoarde coada aia in el, nu mai ai treaba cateva ore bune. Toporu nu se lasa la soare sau in locuri umede.
    Daca imi amintesc bine topoarele de acasa de la noi sunt facute in era RSR si se tin bine, din cand in cand le mai ascutim ca incep sa cam zgaraie la barbierit. ;)

    00
  15. la 60 lei ti-ai luat un LG ma.

    00
  16. Cei mai distractivi vor fi ăia care lătrau la paletele Samsung de peste 5″.

    00
  17. Eu daca ar fi sa schimb Note 2-ul as face doar cu iPhone 6 +… Imi plac ecranele mari deoarece poti citi si compune email-uri atunci cand esti in miscare. In cazul in care singurele email-uri sunt cele de la newslater-uri atunci poti ramane la un 4 inch. Nu ii inteleg pe cei ce fac misto de marimea ecranului, insa unii dintrje noi chiar avem nevoie de telefon si pt altceva decat facebook si instagram.

    00
  18. Scuza-ma ca-ti spun, dar analogia ta nu e ok. Ai cumparat un produs (ciocan) ieftin care s-a dovedit a fi prost. Apoi ti-ai dat seama ca exista si produse mai scumpe care probabil ca-si fac treaba mai bine.

    Problema la iPhone e ca gasesti produse mai ieftine care indeplinesc aceleasi aceleasi functionalitati, daca nu chiar mai multe, si costa mai putin.

    00
  19. Cel mai bun iphone pentru taiat lemne il luai (de pe piata noastra) de la Bahco sau Fiskars.
    Sau, mai bine, daca gaseai prin satele din jur vreun fierar care mai stie inca meserie, iti facea dintr-o foaie de arc de buceag un iphone cu care taiai lemne o viata… :)

    00
  20. Prin ’88, in vacanta de vara a clasei a IX-a, am cioplit o zi intreaga la o coada de topor, dintr-o creanga de salcam. Stiu, nu e cel mai bun lemn pentru asa ceva, ca e atos, greu de lucrat, dar e durabil si doar asa ceva am avut la indemana. Eram la tara, la bunica din partea mamei, Dumnezeu s-o odihneasca. Toata ziua m-a privit pe furis, sa vada daca ma las pagubas. Fierul il gasisem in pod, era mare (topor de buturugi), cam ruginit, dar l-am luat la smirghel si l-am uns cu niste ulei de masina de cusut, dupa ce i-am facut gura agera cu o pila, de arata ca-n “Baltagul” lui Sadoveanu. Cand am terminat, bunica nu m-a lasat sa duc toporul in magazie, ci l-a pus dupa usa de la intrarea in casa, “sa fie la indemana, in caz de nevoie”. A fost felul ei de a spune ca era mandra de mine… Si astazi am toporul, il tin in boxa din pod, e țapăn ca in prima zi!

    00
  21. La topor conteaza 2 lucruri. 1 sa fie manerul dintr-o esenta cat mai tare ca sa reziste impacturilor repetate. 2 cum fixezi manerul in topor. Ca la carte se baga o pana de lemn pe lungul sectiunii si la sfarsit se bate o pana metalica pe latimea sectiunii. Asa stii sigur ca e prins acolo si nu mai pleaca nicaieri. Metalul nu e important pentru ca e de la sine inteles ca daca ti-l iei ieftin fie o sa se toceasca repede fie trebuie sa-i slefuiesti lama des(depinde cum privesti problema :) )

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.