Când ai salariul mediu, nu îți iei iPhone XS

Nu știu care e faza cu noile modele iPhone, am un tab deschis cu știrea lansării, dar nu mă pasionează prea mult, tocmai mi-am comandat un SE nou, ca să îl am când o crăpa cel pe care îl am acum, deci 2-3 ani de acum încolo sunt bine, nu trebuie să umblu cu tableta în buzunar.

Un site a făcut un top al țărilor în funcție de câte zile trebuie să muncească un om care câștigă salariul mediu ca să își cumpere smartphone-ul de 5.300 lei.

Se știe deja că în România mica bijuterie va costa 5.399 lei. Luând în considerare, că un salariu mediu în România, este de 4.527 lei brut (2.721 net), un român obișnuit va lucra 41,7 de zile, ca să strângă bani pentru noul iPhone. Bineînțeles, asta în condițiile în care, celelalte costuri ce țin de viață ar fi egale cu zero. (sursa)

Eu am o teorie mai simplă: când ai 2.700 lei pe lună, nu ai ce face cu un telefon de 5.300 lei. Nu ești în poziția în care telefonul ăla îți va face viața mai bună, îți va aduce fericire sau câștiguri pe plan sentimental. E pur și simplu un moft, iar când vine vorba de mofturi, nu mai contează cât muncești pentru ele. Faci foamea pentru ele, stai peste program la serviciu, găsești un al doilea job, nu chițăi că e scump și ai salariul mic.

Pe de altă parte, dacă telefonul costă 5.300 lei și tu iei în mână 2.700 lei, nu muncești 42 de zile, muncești 60 de zile, că 5.300 ăia nu e prețul brut, e prețul net.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

90 comentarii

  1. 42 de zile lucratoare ~= 2 luni

    00
  2. Mă rog, unii au o problemă cu prețul – dacă plătești 1100 euro cash și folosești telefonul 2 ani cum ar trebui (dacă ai grijă, îl folosești și 3 ani fără probleme), vine 45 euro pe lună. După 2 ani îl poți vinde cu 40-50% din preț, ceea ce înseamnă vreo 22.5 euro pe lună. Dacă 22.5 euro este scump, problema e la salariu.

    00
    • Ia uitati aici ce matematician, a facut planul de bataie. Presupunand ca tu ai salariu de 450e, sa dai 10-20% la telefon e o problema. Ce inseamna daca ai grija de el? E un telefon, se pot intampla multe cu el.. Dupa 2 ani mai apar 2-3 generatii, deci il vei da cu maxim 30% din suma. Si tot nu inteleg ce are acest telefon, nu sunt fan Apple, dar nu vad nimic wow. Am mers pe Galaxy mereu, am tinut un S2 pana a aparut s7 Edge, pe care l-am cumparat pentru designul deosebit, adica acel ecran curbat.

      00
    • Calculul asta functioneaza daca nu patesti niciun accident cu el sau daca nu il pierzi.
      Eu nefiind o persoana f grijulie cu tel nu am indraznit sa ma intind la unul mai scump de
      4 1/2 zile lucratoare. Asta si daca il pierd nu plang dupa el si imi iau altul fara sa iau de la gura,

      00
    • Claudiu, pretul e imens cand compari cu alte smartphones care fac in mare acelasi lucru.
      Si tin aproximativ la fel (fica-mea foloseste un Moto G care are ~5 ani).
      Un Xiaomi/Oneplus/Huawei de top fac acelasi lucru la preturi sub 500 USD.
      Iar daca tu iei cu credit/rate un obiect care nu iti e absolut necesar, tu esti cel care ai o problema. Daca nu iti permiti sa cumperi ceva cash atunci nu iti permiti obiectul respectiv. Mai ales cand vorbim despre o fita nu o necesitate stringenta.

      00
    • Daca il scapi in buda sau se face praf sa vezi ce calcule faci….

      00
    • @Claudiu daca ai ajuns sa-ti faci rate pentru iPhone…. incearca sa-ti cauti alt job.

      00
    • @George: Tu asta ai înțeles din ce am scris? Că am făcut rate? Ia mai citește-l o dată. Am spus că oricum plătești telefonul, 45 euro pe lună pleacă din buzunarul tău 24 de luni, cât e normal să ți un telefon. Restul…bufoni. :D

      01
  3. Pe ala de a scris articolul îl plătește patronul la virgule?

    01
  4. 1. Îmi cumpăr telefon o dată la 4-5 ani.

    2. Folosesc o husă monstruoasă care-l ascunde din toate punctele de vedere – și de lovituri, și de cei curioși să știe ce telefon am. (Otter îi spune, varianta aia mai triplă decât triplu)

    3. Urăsc să dau bani pe telefoane pentru că sunt foarte, foarte scumpe.

    4. Am crezut la un moment dat că voi putea să-mi iau ceva primitiv, care să-mi permită doar serviciul de telefonie și cel de SMS-uri. N-am putut pentru că toți colegii mei de facultate folosesc whatsapp pentru comunicare.

    5. Listele cu 4 itemi sunt nașpa.

    00
    • 3: Vezi ca exista si telefoane ieftine.

      00
    • am un 3310 functional si care nici nu are urme de uzura. sunt convins ca gasesti si baterie s-o inlocuiesti.

      00
    • „Am crezut la un moment dat că voi putea să-mi iau ceva primitiv, care să-mi permită doar serviciul de telefonie și cel de SMS-uri. N-am putut pentru că toți colegii mei de facultate folosesc whatsapp pentru comunicare”

      Uite ceva potrivit pentru asa cerinte: Nokia 930 Lumia, 32GB, Black, 759 de lei (adica 160 de euro), vandut de Unive Mobile, via emag. E Nokia facut de pe vremea cand Nokia mai facea telefoane (acum le fac niste chinezi si Nokia pune doar eticheta). Nu merita migrat la Windows Mobile 10, ca se pierde fluiditatea sistemului.

      Nici eu nu credeam ca mai e exista asa ceva.

      00
    • Telefon cu Windows in 2018… Fuck NO

      Telefoanele cu Android One sunt absolut geniale. I-am luat soției un Xiaomi Mi A2 fix din motivul asta. Top mid specs, great camera, android one si pret 250-300$. Este 1199 la emag.
      Singurul dezavantaj este faptul că e un pic cam mare, insa este absolut demential telefonul la toate capitolele pentru pretul pe care il are.

      00
    • pana si eu sunt de parere ca ios e mai bun ca windows mobile. nu cu mult, dar e.

      01
    • Telefoanele Xiaomi sunt, intr-adevar, super. Am luat unul Redmi note 4x cu 64 gb memorie interna si 4 gb memorie ram cu vreo 500 lei (in mod normal costa vreo 700 lei) ceea ce e putin pentru ce ofera, dar se pot lua telefoane Xiaomi cu 16/32 gb la 400-500 lei. Ca raport calitate/pret, sunt foarte bune.

      00
  5. Trebuie sa lucrez zece zile pentru telefon, dar in functie de programul meu lucrez doar 8. Sa imi cumpar? Nu are rost, tot ceea ce pot sa fac cu telefonul asta nou de la iPhone fac bine mersi si pe Huawei P20 Lite, care este un telefon bun si am tot ceea ce am nevoie.

    00
  6. Când ai salariu mediu, nu-l citești pe zoso..

    00
  7. daca privesti un telefon scump ca pe o investitie pe termen lung atunci e ok, de genul cel putin 5 ani, un flagship e destul de performant si te va tine bine daca ai grija de el, daca il schimbi in finecare an sau 2 ani clar nu merita chiar si daca ai bani decat daca vrei sa te lauzi. oricum majoritatea care isi cumpara telefoane scumpe nici macar nu le folosesc cu adevarat decat sa se laude

    00
    • Ce smartphone are baterie care tine 5 ani daca e incarcat cel putin o data pe zi?

      00
    • Am un S6edge. Oare va crăpa baterie în maxim 2 ani dacă îl încarc în fuecare zi?

      00
    • am s6edge+ de cand a aparut, incarcare zilnica sau de doua ori pe zi in ultima vreme.

      nu mai tine bateria prea bine, ma duce jumatate de zi de folosire intensa. daca aveam chef sa imi bag nasul sa schimb bateria cred ca il faceam ca nou.

      00
    • Nu tine 5 ani
      Apple da update-uri si peste 2 ani se misca prea incet :D

      00
    • Tocmai de aceea producatorii au incapsulat bateriile pe toate telefoanele.
      Pentru ca peste 2-3 ani sa le dai bani pe alt telefon.

      00
    • am o tableta samsung note 10.1 cumparata la lansare in 2012, a costat 500e si inca functioneaza foarte bine. telefon samsung s4 din nou am schimbat anul trecut bateria si inca functioneaza foarte bine, cu un custom rom chiar nu sunt probleme, telefon din 2013. deci daca ma zgarceam si luam tel de buget probabil le mai schimbam de doua ori din cauza performantelor.

      00
    • iPhone 6-ele meu are deja 3 ani si pleaca pe 4 si inca merge fara probleme..ma tine bateria si 38h daca nu il forjez..m-am oprit cu update-ul la iOS 10.3.3 si deocamdata e bine..nu da semne de oboseala!

      00
  8. Eu imi iau fiindca in astia 2 ani calaresc 5-6 tipe doar pe meritul telefonului. E un raport bun bani/beneficii

    00
  9. @Alex_G Eu nici macar nu am salariu,dar tot il citesc pe Zoso.

    00
  10. Am vz o teorie mișto pe reddit: criteriul de evaluare e CÂTE ORE PE ZI FOLOSEȘTI bunul pe care urmează să il cumperi.
    Dacă folosesc o dată la două luni produsul respectiv, mai bine inchiriez/imprumut, ca să nu tin blocati banii aiurea.

    Dacă e un 6-8 ore zilnic, cum ar fi un smartphone, merită să plătesc cel mai bun, fiabil, performant model de pe piață la ora aia.

    00
    • Și ce legătură are cel mai bun, fiabil și, culmea, performant telefon cu iPhone? Că n-are cum să fie bun la toate.

      Mai logic ar fi să te gândești dacă îți produce sau nu bani sau cât de util e cu adevărat, că pentru 10 ore / zi de urmărit țâțe pe IG nu intră la „am nevoie de cel mai bun telefon” și atunci le cam poți urmări și de pe N telefoane de 500€.

      Periuța de dinți de câte ori o folosești pe zi? Nu așa des ca telefonul, deci am stabilit unde merg banii :)

      Teoriile astea de internet funcționează doar de câteva ori pe zi.

      00
    • 1 E vorba de un principiu. La 6-8 ore zilnic de folosit o sculă ai nevoie de un workhorse, nu merge cu o half-gioarsă.

      2 si tu poate că stai numai pe Instagram. Dar altii poate preferă pornhubache 6-8 ore pe zi :)))

      00
    • daca folosesti masina cate 6-8 ore zilnic trebuie musai sa-ti cumperi Ferrari?

      00
  11. Prostie maximă în majoritatea cazurilor! Imită bogații: vedete, fotbaliști, etc.
    Nu îl cumpără pentru functionalitatea lui ci pentru statut. ** legitimație de șmecher **.

    00
  12. Cu tot respectul, ma cac in el de aifon.
    Am un huawei p9 de 1 an si 6 luni, merge ca-n prima zi. Cand o crapa, iau alt telefon, dar nu mai scump de 2000 lei. Ce e peste suma asta, e risipa. Parerea mea.

    00
  13. Un băiat care aducea pizza avea două iphoane, imaginați-vă câte avea bucătarul.

    00
  14. Uite așa am aflat în ce țară sunt la nivel de salariu mediu. Nu-i rău, m-aș muta acolo și as munci de la distanta pt astia la care sunt in Romania
    Pt inceput, până m-aș adapta.

    00
  15. eu am o teorie si mai simpla, cand ai 27lei salar iei primul salar disponibil si schimbi tara cu una unde ai de cateva ori mai mult salar.. deja rezolvi multe din problemele deja existente.

    00
    • eu zic ca daca ai 2700 lei aici si afara daca pleci tot acelasi nivel de trai vei avea

      00
    • Bros cum poti sa raspunzi asa si sa ai impresia ca ai dreptate? Doar daca pleci deja nivelul de trai nu mai e acelasi. Iar salariul mediu e undeva la 2k afara, esti sigur ca nivelul de trai va ramane acelasi?

      00
    • Asta stim deja, salariul mediu este peste 2k si omul mediu este intodeauna mai bun decat media. Mai departe?

      00
  16. Ar trebui sa muncesc 4h pentru el. Prea mult pentru atat de putin. Tocmai d’aia nu imi iau. E fix pix sa am asa ceva. Consider ca daca tot fac bani, sa.i folosesc cu folosinta. Cum ar fi , sa.i investesc in pensia mea foarte vremelnica. Promit sa.i iau ifon viitoarei prietene mele foarta tanara de origine filipineza care o sa.mi curete surfboardul si altele. Again, la pensie, adica f curand. Va pup

    00
  17. Depinde si la ce il folosesti. Din cauza blogului probabil esti foarte des si pe un desktop si eventual ai un laptop la tine pentru urgente. Plus s-ar putea un DSLR sau compact pt poze. Dar eu de exemplu imi desfasor cam toata activitatea de pe net(in afara serviciului) de pe telefon. Am un Galaxy s7 nu iPhone, imi tine n taburi fara sa fie lent (acum am 67 deschise:)), raspunde la comenzi cum trebuie, pozele ies bine. Cand va crapa o sa imi iau una din generatiile urmatoare, nu neaparat ultima. Avand in vedere ca nu am nevoie de laptop si daca tin pozele si cateva fisiere in cloud nici desktop nu imi trebuie musai, pot sa ajung si catre 1000 eur daca o sa consider ca merita.

    00
  18. NOU
    #58

    Eu sunt bogat, ma doare-n pula.

    00
  19. ejneboon, XS nu se deosebește vizual de X, cum o să afle lumea că ai ultimul model? Nu boerule, trebuie neapărat XS Max

    00
  20. offtopic, mi-aș dori și eu să port o „discuție liberă” cu individul de la Apple care s-a dus la ședință și le-a zis „fiți atenți aicea, de scris se scrie ‘XS’ dar se pronunță ‘ZECE ES’, este că-i miez?”

    00
  21. avem alternative in lumea android:
    samsung galaxy note 9 – 5900lei
    samsung galaxy s9 – 4300lei

    00
  22. Treaba asta e ca la mașini, nu toată lumea și le permite dar tot iși cumpară.

    Sent from iPhone X…

    00
  23. Telefonul nu mai e demult telefon. E un PC pe care-l ai mereu in buzunar. Daca ma gandesc ca am dat anul trecut 2000 lei pe o noua placa video doar sa ma pot juca Battlefield pe desktop, 3000 lei pe un telefon nu-mi mai pare asa mult.

    00
  24. Lucrez intre oameni care au macuri si iphoneuri. Nu le-am vazut niciodata justificarea lei/dotari hardware.
    Cand mi-a trebuit, am luat de la emag Pixel la 1500 lei. E decent si are garantie. Peste 2 ani il voi inlocui cu altceva de aprox. aceeasi suma.
    Am auzit ca acum One-urile sunt forta la baterie.

    00
  25. Aștept next gen INXS. Pana atunci mai creste domnu Dragnea și salaru’.

    00
  26. Plus ca un telefon iti aduce bcurie/fericire pe o peioada limitata de timp. Dupa aceea trebuie sa cauti alt obiect care sa te faca fercit

    00
  27. Am mai spus asta: calculul în „ore-munca” al produselor scumpe este foarte indicat.
    Câte ore-muncă – de stress, nervi, încălcare mentală – costă un iPhone?
    Merită?
    Dacă merită, ia-l.

    00
  28. Sindromul romanului sarac ce vrea sa para bogat: Isi cumpara ultimul model aifon si Mercedes din 1999 in rate pe 10 ani.

    00
  29. Ar fi fost interesanta o statistica in ceea ce priveste tipul de telefon achizitionat cel mai frecvent prin rate. Cred ca as putea ghici cine se afla pe primele 2 locuri (sa fim seriosi, cine isi ia in rate huawei?).

    Eu am observat o chestie in jurul meu: printre telefoanele care aveau ecranul spart, nu am vazut altceva in afara de iphone si samsung.

    00
  30. -Pe o scara de la 1 la 10, cat esti de sarac?

    -Eu nu am nici scara

    00
  31. Pe vremurile astea, un Mi A2 cu bateria de la versiunea lite ar fi perfect.

    00
  32. disclaimer: stiti romanii aia cu masini de lux in rate, dar care stau in chirie? ok, thats me.

    de cand m-am angajat in studentie pe $150 imi cumparam tricouri cu $50 bucata. stiti ce problema am vazut eu in a da 30% din salariu pe un tricou? in niciun caz ca sunt un snob prost(desi probabil eram) ci ca trebuie sa produc mai multi bani ca sa nu ma mai falimenteze un tricou de $50.

    am descoperit un cerc vicios care a lucrat in avantajul meu in toti anii astia. mi-am cumparat intotdeauna lucruri pe care nu mi le-am permis pt ca ulterior, cu un mic heirup sa ajung sa mi le permit si sa aspir imediat la urmatorul nivel.

    ce vreau sa zic aici este ca diferenta dintre iphoneXs+grand cru+E klass si galaxy J5+tulburel+golf4 este de mentalitate, nu de posibilitati.

    sa curga minusurile!

    00
    • Si acelasi tricou era 5 euro maxim daca il cumparai fara optiunea de a fi panou publicitar pentru companie.
      E amuzant cum unii dau bani mai multi ca sa se angajeze panouri publicitare plimbatoare pentru companii.

      La mine daca un obiect vestimentar are un scris pe el, e un gunoi. Daca vor companiile sa ma angajeze panou publicitar sa vina companiile sa ma plateasca, si nu doar 50$, ca de banii aia nici nu imi ajung sa platesc taxele pentru contractul de publicitate.
      Cum sa platesc eu bani ca sa devin panou publicitar… e ca si cum ai da spaga 1000 euro sa te angajezi spalator de WC-uri pe salariul minim… trebuie sa fii idiot rau sa faci asa ceva.

      00
    • Daniel, bravo, ai patruns exact esenta comentariului meu.

      00
    • NOU
      #79

      Cred că așa gândesc și aia care stau in garsoniere de 20k euro, dar au mașini de 80k

      00
    • @Catalin, am scris clar pe prima linie asta, eu sunt „aia”. Cu diferenta ca nici macar nu detin o garsoniera de 20k ci stau cu chirie, iar masina nu a fost 80k, ci 78.

      00
    • esenta comentariului tau e ca singurele motive pentru acel heirup sunt chestii a caror valoare se masoara exclusiv in pretul lor la magazinele care practica cele mai mari adaosuri comerciale. si nu vezi nimic in neregula cu asta.

      00
    • @thebblack, v-ati blocat toti in tricoul ala de $50?

      prefer concedii exotice, hoteluri de lux, masini scumpe, vinuri bune, telefoane noi decat sa citesc 3 zile reviewuri daca merita mai mult Galaxy J5 sau A5.

      am colegi de liceu/facultate/job care inca mananca la cantina si se imbraca de la carrefour si conduc o vechitura si nu exista nicio diferenta notabila intre mine si ei. sunt la fel de slabi/grasi/destepti/frumosi/inalti sau ce mai vreti voi.

      diferenta este ca ei traiesc dupa mentalitatea „live within your means” and i call bullshit on that.

      asta era esenta.

      00
    • Nu bo$$, diferenta e ca unii isi cumpara lucrurile sa se foloseasca de ele, iar altii sa se laude cu ele

      00
    • @michael Astia e saraki si nu stie.

      00
    • @michael – inteleg oarecum ceea ce spui, insa nu vad ce e rau cu „live within your means”. Nu discutam despre a fi zgarcit, insa nu vad de ce trebuie sa cheltui mai mult decat imi permit azi, urmand ca maine sa muncesc mai mult ca sa imi permit. Tu compari extreme, insa eu nu vad o mare diferenta intre golf si E klass (acelasi an) din punctul de vedere al unui om normal, care un job simplu si nu are nevoie sa impresioneze cu masina lui, care circula 90% din timp in oras. E la fel si in restul produselor, un costum de caetva sute de euro e suficient, nu e musai sa ai costum de 5 mii de lire, ca Becali.

      00
    • Bigbear, este rau pt ca te plafonezi.

      Ce motiv ai avea sa nu iti iei cea mai buna masina pe care o pot cumpara banii? De ce sa nu porti cea mai fina stofa pe care o poate tese omul? De ce sa iti impui limite superioare false?

      Eu nu propovaduiesc aici nici risipa, nici epatarea.

      Cand ma operez de apendicita ma duc la cel mai bun chirurg nu ca sa ma laud la cineva, ci pt ca mi-am cultivat un stil de viata si un respect fata de sine in directia aia.

      Si felul in care am reusit sa construiesc asta nu este muncind mult ci muncind destept si prin destept ma refer mai mult la muncind serios. Give it a try…

      00
  33. Nu am inteles niciodat ce are romanul cu ratele. Stiti voi frustratii aia. Eu intotdeauna imi cumpar pe rate chiar si daca am dublul banilor cash. Pentru ca prefer sa dau banii pe rand decat toti odata. Banii ce ii salvez lunar , (in loc sa dau 4000 ron odata dau 300 lei odata) asa merg intr-un cont de economii si imi genereaza dobanda (dobanda care nu exista la plata in rate a unui produs) apoi o tin tot asa. Contul de economii creste de la luna la luna iar eu imi platesc produsul lejereanu pe rand.

    Si atunci de ce sa fiu imbecil si sa ma leg de aia care cumpara in rate ? :) Mai bagati si voi nasu si mai cititi bosilor :)

    00
    • Scoate banca aia de la care ai dobîndă reală la un depozit bancar într-un an de zile.
      Ratele astea te duc spre o altă dimensiunea, cea în care ți se pare că ai toți banii disponibili pentru un obiect, dar tu iei din banii pe care speri să îi cîștigi.
      La un alt nivel cum ar fi să îți iei casa pe rate zero azi dar care peste 8-9 ani va deveni 10%?

      00
  34. Nevasta are net undeva la 4500 de lei, si-a luat un telefon xiaomi de 470 si ceva de lei(dupa 3 ani si ceva cand a renuntat la lenovo). Eu inca raman la iphone 5s primit cadou gata folosit (si-a schimbat telefonul cu ceva mai mare). Cand va crapa iphone 5s imi voi cumpara tot un 5s SH si da, castig destul de bine si eu dar daca nu imi produce bani nu investesc in ceva doar sa dau banii degeaba si sa ii tin blocati+devalorizare.
    PS: salariul mediu net nu este de 2700, aceea este media tuturor salariilor, eu as vrea sa vad procentaj cati dintre romani au acel salar si cati roman au minim pe economie? va zic eu, anul trecut erau 25% din salariatii tarii… ca na, un muncitor la banda castiga 1000 de lei net dar primarul castiga 9000 net, o mica mare diferenta nu? Daca facem media da bine, 5000 de lei pfoai mama

    00
    • de fapt o medie calculata mai corect ar fi intre 40 si 45.. dar sunt destule firme in ro care se coiesc sa dea mia de euro pt un angajat care e in paine (adica nu junior, si cu ceva experienta si workethic) ce sa mai spunem de supermarketurile multinationale, acolo salariul ar trebui sa inceapa de la ala mediu in ro, dar incepe o pwla, ce sa mai spunem de cfr unde profitul nici nu apare, asa e cand faci treaba cu boi batrani, boii batrani sug la tzatza vacii si boii tineri sunt ocupati sa isi ia ultimu iphone, trebuie sa fii paralitic sa crezi ca deciziile altora nu te afecteaza, dar pana vom deschide mai multi ochii va mai trece un veac

      00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube