Campionatul idioților: locuitorii din Greenfield trec detașat în față!

update: răspuns de la Greenfield la finalul articolului

Aveați impresia că ăia din Prelungirea Ghencea sunt idioți, că protestează în weekend la primărie că vor să le facă cineva străzi, deși nu e loc și nici ei n-au lăsat când și-au făcut casele? Ei bine, iată-i pe specialii de la Greenfield Residence:

Locuitorii complexului rezidenţial Greenfield din Băneasa vor protesta duminică, în faţa Palatului Victoria, cerând găsirea unei soluţii pentru deblocarea accesului în cartier, introducerea unei linii de transport în comun care să se lege cu cel puţin o staţie de metrou, precum şi înfiinţarea unor unităţi de învăţământ. (sursa)

Deci, după ce dezvoltatorul i-a mințit că unul dintre cele două drumuri de acces e permanent sau aproape permanent, cumpărătorii de apartamente deloc ieftine din Greenfield Residence cer de la Guvern drum de acces și școli.

Cum ar veni, să cumpere statul terenuri în zonă și să le facă lor facilități, pentru că ei le aveau promise de la dezvoltator când s-au mutat. Nu pot cere de la dezvoltator asta, ar fi de porc să îl deranjeze.

Și mai amuzant:

Ei se plâng de faptul că nu există transport public şi nici posibilitatea de a se introduce, pentru că singura stradă existentă nu îndeplineşte condiţiile tehnice pentru accesul autobuzelor.

Faceți-ne transport public! Unde?! Nu ne interesează! Faceți-ne! Cumpărați teren de la proprietarii din zonă, nu de la dezvoltatorul nostru, și faceți-ne școli! Suntem cetățeni și avem drepturi. Și protestăm în weekend, la vreo 2-3-5 ani după ce ne-am mutat…


Răspunsul Greenfield:

În ceea ce privește Vadul Moldovei, acesta a fost drum public încă din anul 1979, situație juridică ce a existat până în 2008, aflându-se pentru toată această perioadă în administrarea Primăriei Municipiului București. Începând cu anul 2008, a devenit drum forestier, dat spre administrare Romsilva. Litigiul cu Impact a început în urma disputei pe care părțile implicate o aveau cu privire la dreptul de trecere. În aceste condiții, până la pronunțarea instanței, drumul reprezenta o soluție viabilă, iar demersurile Impact Developer & Contractor S.A. au fost conforme dispozițiilor legale.

Actualul management și acționariat al Impact SA a fost, încă din 2013 de la preluarea conducerii companiei, în contact cu toate autoritățile responsabile, încercând identificarea unei soluții viabile alternative pentru drumul Vadu Moldoveii. S-a mizat pe sprijinul autorităților și pe îndeplinirea din partea acestora a atribuțiilor în ceea ce privește asigurarea unor drumuri publice corespunzătoare unui proiect de anvergura Greenfield. Deși construcția drumurilor publice nu este responsabilitatea dezvoltatorului, în 2013 Impact SA a comandat un studiu de trafic cerând în mod expres soluții care să nu includă Vadu Moldovei. Un an și jumătate mai târziu, la finalizarea studiului, au fost identificate trei soluții alternative. Au fost parcurși pași concreți pentru a pune în aplicare aceste variante, s-a achiziționat terenul necesar, a fost pregătită proiectarea și s-a depus documentația pentru avizele necesare.

Pentru implementarea acestor soluții, Impact SA va cheltui aproximativ 1,5 milioane de euro și apoi le va dona autorităților pentru a putea fi folosite în  regim de drumuri publice.

Mai jos cele trei soluții cu stadiul în care se află fiecare.

Extinderea Aleea Teisani și îmbunătățirea intersecției cu ieșire din DN1 către Centura București;

Am obținut certificatul de urbanism prin care se cere PUZ. În continuare vom urma pașii necesari pentru obținerea PUZ.

Construirea unui drum cu ieșire către Centură, în capătul Cartierului Platanilor.

Suntem în discuții cu autoritățile locale și centrale pentru a identifica modalitatea cea mai bună de materializare a acestui drum.

Construirea unui drum de acces din Aleea Teișani pe sub pasajul centurii Bucureşti către  D.N.1, spre  ambele direcții, atât către  Otopeni cât și spre Bucureşti

Am depus actele necesare obținerii certificatului de urbanism. În situația în care se va solicita obținerea unui PUZ vom face demersurile necesare

În final, vă asigurăm că înțelegem importanța demersului dumneavoastră jurnalistic, acela de a informa corect opinia publică și reitetărăm întreaga noastră deschidere către publicul doritor să cunoască planurile noastre de afaceri. În același timp vă asigurăm de întreaga disponibilitate a managementului companiei pentru a oferi orice detalii legate de activitatea acesteia de la momentul preluării mandatului.

85 comentarii

  1. Asa e traditional, cat merge bine ne laudam ca suntem destepti si experti. Cand se sparge buba sa ne ajute / dea statul ca noi am fost de buna credinta dar bancile au fost rele. Ipocrizie level 1000. Vezi criza creditelor in franci elvetieni.
    Daca aveam o administratie eficienta statul lua putin la intrebari pe dezvoltatorii de la Greenfield, poate chiar cu aroma de dosar penal. Greenfield a vandut fraierilor pielea ursului din padure iar acum ii asmute impotriva “statului” ca statul e de vina ca dezvoltatorii nu isi respecta promisiunile.
    Greenfield mai are terenuri si planuri in zona si probabil ca urmareste formarea unei mase de manervra cu care sa obtina sau sa forteze obtinerea unor facilitati de la autoritatile locale, vocea poporului…


    Comentariu apreciat. Thumb up 115 Thumb down 5
    • greenfield vrea să mai facă minim 10 blocuri acolo, de aia joacă așa. sigur, nu are loc să facă și o școală…

    • Daca in Greenfield traia Dragnea Jr, cat de repede sa facea un mini-oras cu de toate acolo?
      Hai sa fim seriosi.

      Thumb up 1 Thumb down 7
  2. De ce sa gandesti, statul e de vina mereu. Asa e toata tara asta, statul e de vina pentru tot, se anunta zapezi de 3m, tu pleci la drum si dupa strigi ca statul e de vina ca nu au deszapezit, vine apa si iti ia casa, iar tu iti faci casa fix in locul acela, iar anul urmator iar iti ia apa casa, statul e de vina ca nu au facut diguri si tot asa… de ce sa gandim noi? Statul e de vina.


    Comentariu apreciat. Thumb up 90 Thumb down 7
    • Cam da, statul e de vina.
      Când au eliberat autorizația de construcție a cartierului a pus cineva de la stat problema școlilor, accesului in zona, a magazinelor, către dezvoltator?


      Comentariu apreciat. Thumb up 96 Thumb down 36
    • Statul poate s-a gandit ca exista si masochisti care prefera sa piarda juma’ de zi in trafic. Daca vrei sa iti faci casa in mijlocul desertului, cine sunt eu sa te opresc? Nu tre’ sa gandeasca statul in locul tau, atata timp cat totul e legal, nu iti e pusa in pericol siguranta si nu incurci cu nimic iti faci casa oriunde vrei. Nu traim in democratie?


      Comentariu apreciat. Thumb up 78 Thumb down 9
    • Corect pana la un punct.
      Zapezi de 3m sau viituri puternice sunt fenomene naturale, de care putem sa ne ferim intr-un fel sau altul, cu ajutorul propriului instinct de supravietuire sau prin masuri impuse colectiv (in alte tari se inchid drumurile preventiv ca sa nu plece prostii in drum, la noi se aplica doar pentru Transfagarasan/Transalpina; casele (re)construite pe locuri inundabile sunt ridicate ilegal, desi autoritatile locale stiu exact ce se intampla in zona).
      In cazul acestor dezvoltatorilor imobiliari toate actiunile sunt autorizate de primarie. Nu este ca si cum s-au ridicat zeci de blocuri in mijlocul campului peste noapte. De ce nu se spune cu subiect si predicat cine a autorizat constructiile? Sau e un subiect prea sensibil?


      Comentariu apreciat. Thumb up 27 Thumb down 14
    • Statul e aia pe care ii votati sau nu, periodic. Deal with it.


      Comentariu apreciat. Thumb up 44 Thumb down 4
    • @Benea, asta iarna au inchis niste drumuri inainte de viscol. Erau pline stirile de boi care faceau circ ca “de ce nu ne lasa sa trecem, noi avem treaba”. Si de aia care faceau scandal ca n-au fost recuperati cu limuzina incalzita din mijlocul drumurilor inzapezite.

      Thumb up 7 Thumb down 0
  3. Toti locuitorii din Greenfield au mentiune la Darwin Awards.
    Mi se pare genial cum toata lumea isi cumpara casa si dupaia se plang ca n-au loc de parcare, ca fac 1 ora pana la serviciu, ca n-au X si Y. Pai bine coaie dar inainte sa iti cumperi nu te-ai gandit la asta?


    Comentariu apreciat. Thumb up 123 Thumb down 2
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]


      Comentariu nasol. Thumb up 18 Thumb down 36
  4. #12

    Da’ fudulia e mare: “cartier select”, “aer curat”, “vecini de calitate, unu’ si unu'”, “pe drumul magistralei de metro care va ajunge la aeroport”, s.c.l… Vorba aia: “ala” nu e “ala” destul daca nu e si fudul (alegeti voi semnificatia pentru “ala”).


    Comentariu apreciat. Thumb up 51 Thumb down 5
  5. Sunt satul de cate linii RATB au fost prelungite lately cate 1-2 km doar ca sa ajunga la cate un sat d-asta cu 5 blocuri noi construite in camp, pentru ca au inceput sa planga la primarie, si vezi acum cate o linie ca intoarce la Paradise City nu stiu cum, care nu are nimeni habar unde se afla daca nu locuiesc acolo si calatorii obisnuiti sunt confuzi .

    Se prelungeste si timpul de acces la capete pt. soferi cand intra in tura, si intervalul, si volumul de combustibil, totul doar pentru ca niste fulgi de zapada speciali nu pot sa mearga 1 km pe jos pana la un nod important, dar au stiut sa isi cumpere inainte case in locuri unde nu ii ajunge decat foamea .


    Comentariu apreciat. Thumb up 93 Thumb down 27
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]


      Comentariu nasol. Thumb up 4 Thumb down 16
  6. Imi fac casa pe varful muntelui dar cer primariei sa-mi faca si mie un drum pana sus.


    Comentariu apreciat. Thumb up 110 Thumb down 3
  7. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]


    Comentariu nasol. Thumb up 21 Thumb down 105
    • Dar chiar nu este nevoie, voi asta nu intelegeti, in cartiere d-astea mici locuiesc cam atati oameni cat locuiesc la un loc si in 3 blocuri cu 10 etaje de pe un bulevard mare, d-alea cu cate 4 scari sa zicem. Daca s-ar face cate o scoala, gradinita, linie RATB si spital pentru fiecare asemenea adunare de oameni, am avea 10.000 de scoli si spitale in Bucuresti. Palcurile astea nu pot avea pretentia decat la utilitati si la drum asfaltat si cu acces corespunzator, nu la aparitia cate unui mini oras cu de toate pentru fiecare 10.000 de locuitori .


      Comentariu apreciat. Thumb up 71 Thumb down 8
    • Intrebare foarte buna: cati locuitori are Greenfield?


      Comentariu apreciat. Thumb up 36 Thumb down 1
    • Nu.pt cateva mii de idioti e suficient un gard sa-i tii inchisi. Poate si sterilizati…ca m-am saturat de dobitoci care cumpara case pe te miri unde si apoi realizeaza ca nu pot ajunge la ele. La fel si aia din Prel.Ghencea


      Comentariu apreciat. Thumb up 50 Thumb down 16
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]


      Comentariu nasol. Thumb up 8 Thumb down 20
    • sunteți 4.000? hai cu un protest cu blocat primăria de care aparțineți să vă facă școală și șosea. de care primărie aparțineți?! aveți toți buletinele făcute acolo?

  8. …si mai vin si altii: nici Otopeni & Tunari nu se simt bine cu toate constructiile din camp. plus ca a mai aparut si un sens giratoriu pe centura


    Comentariu apreciat. Thumb up 21 Thumb down 1
    • Sa-l vezi pe cel introdus in fata la scoala americana! E de o saptamana parca si deja au fost doua accidente acolo. Nu ai efectiv loc sa intorci masina – trebuie sa dai in spate. Si bine-nteles, nici nu e semnalizat.

      Thumb up 9 Thumb down 2
  9. Hai cu știrile din Brașov, lasă Bucureștiul ca ne-am lămurit.


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 15 Thumb down 17
  10. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]


    Comentariu nasol. Thumb up 61 Thumb down 89
  11. Dacă le-ar face școală tot și-ar duce copiii în partea opusă orașului luându-și vize de flotant căci cea “de cartier” nu e bună.


    Comentariu apreciat. Thumb up 176 Thumb down 1
  12. Eu sint curios cine o sa se mute în blocurile alea de le construiesc la 2 metri de centură.


    Comentariu apreciat. Thumb up 29 Thumb down 2
    • Si eu am fost curios cine se muta la demisol in blocuri construite in camp si uite ca s-au vandut apartamentele :)


      Comentariu apreciat. Thumb up 47 Thumb down 0
  13. Uite cum ii injur de fiecare data, pentru timpul pierdut pe breteaua de centura!


    Comentariu apreciat. Thumb up 22 Thumb down 2
  14. Greenfield e facut de IMPACT, dezvoltator renumit pentru tepele date. Cum ar fi cea prin care locatarii au contractele de utilitati prin firma agreata de IMPACT care taie si spanzura dupa bunul plac alaturi de supra-taxa aferenta.

    La Greenfield “scuza” bagata de IMPACT e ca nu ii da primaria aprobari ca ei altfel ar face drumul. Aceeasi primarie care le-a dat pe sub mana PUZ-ul pe teren, modificat intre timp cu mai multe locuinte dar care cand e vorba de un drum de acces, e de neclintit.

    Desigur si contractul de vanzare/cumparare care nu obliga IMPACT la absolut nimic.

    Ironia e ca la cat de aproape este de DN si la cate masini stau in coada pe drumuletul de acces, complexul nu este deloc ‘verde’.


    Comentariu apreciat. Thumb up 55 Thumb down 0
    • Si de la atata stat pe drumulet, se usuca si stejarii aia, de la margine de drum. Trecand peste faptul ca stau vreo 5 bucati gata sa cada peste limuzine!


      Comentariu apreciat. Thumb up 20 Thumb down 1
  15. Se pare ca sunt si mai idioti de atat. Protesteaza acum cand nu se stie daca va mai fi guvern sau nu saptamana viitoare.


    Comentariu apreciat. Thumb up 61 Thumb down 0
  16. Cei mai periculosi idioti…..idiotii cu bani.


    Comentariu apreciat. Thumb up 84 Thumb down 0
  17. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]


    Comentariu nasol. Thumb up 4 Thumb down 52
    • Și nouă ne pare rău că sunteți proști, dar nah…


      Comentariu apreciat. Thumb up 38 Thumb down 1
    • știi cum e, agentul te aduce la vizionare la ore când totul e liber și după ce te muți constați că treaba e cotoioasă și că trebuia să te duci până acolo și la 8am și la 7pm să vezi cum stau lucrurile. de școli sau grădinițe nu mai zic.

    • A-m vazut, a-m vazut…


      Comentariu apreciat. Thumb up 14 Thumb down 1
    • @Cric: si m-ai pun-e mana pe un abecedar din cand in cand….

      Thumb up 5 Thumb down 2
  18. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]


    Comentariu nasol. Thumb up 15 Thumb down 57
    • Dar daca obtii utilitati si facilitati de la dezvoltator, cum ti se pare? Pana la urma casa nu o platesti statului ci dezvoltatorului… Dar daca dezvoltatorul nu poate construi nimic pana nu are toate utilitatile/ facilitatile? Parca e mai logic asa, Ioane, ce zici?


      Comentariu apreciat. Thumb up 34 Thumb down 2
    • impozitul pe casă sau asigurarea ei nu au (aproape) nimic de-a face cu utilitățile.

      1) Impozitul este pentru construcția sau terenul propriu-zis… este în mare parte o taxă pe proprietate – nivelul de calitate al proprietății are și el o mică influență în nivelul taxelor.

      2) asigurarea chiar nu are nimic de-a face cu statul, fiindcă asiguratorii sunt companii private. Statul doar te amendează dacă NU îți faci asigurarea aia minimă obligatorie pentru casă. Consideră asigurarea asta obligatorie ca un fel de RCA, este doar pentru cazuri de accidente.


      Comentariu apreciat. Thumb up 17 Thumb down 1
  19. situatia se poate reolva in doua feluri.

    1 dezvoltatorul construiese drumurile, scolile, dispensarul si orice alta utilitate publica din fonduri proprii (evident incluse in pretul de vanzare al apartamentelor) si se racordeaza cu acordul autoritatilor si in urma obtinerii autorizatiilor legale la sistemele publice SI le si intretine/plateste tot ce tine de ele (inclusiv salariile angajatilor)

    2 devoltatorul cedeaza gratuit terenul auoritatilor care sa construiasca/intretina respectivele utilitati in mod public (adica eu care locuiesc in titan pot sa trec cu masina/motocicleta/bicicleta/trotinet electrica prin cartierul respectiv fara bariere, control acces sau alte balari, sa imi pot duce copilul la ACEA scoala sau policlinica, ma rog, sa pot sa fac orice pot face in orice alt cartier din bucuresti).

    PS ma amuza gandul, la varanta 2, ca autoritatile, din lipsa de vointa sau fonduri si din cauare de voturi etc sa cedeze la randul lor o bucata de teren catre BOR :))))


    Comentariu apreciat. Thumb up 19 Thumb down 1
  20. Impact astia nu sunt aia care revindeau curentul la pret cvadruplu locuitorilor din nush ce complex construit de ei, acum vreo 10 ani? nu sunt neaparat malitios, dar daca ei sunt, cred ca o sa doneze niste carnati cu oo statului, de la management

  21. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]


    Comentariu nasol. Thumb up 10 Thumb down 43
    • chiar vrei să îți construiască privatul drumurile? pe bune? oamenii ăștia vând curentul la triplu preț, pun fier beton mai puțin la structură, mint la suprafețe, hidroizolează din gură, și tu vrei să aibă idei de drumuri?

  22. Astia care au cumparat de la impact sunt mai prosti ca aia care mai cumpara de la cel.ro

    Si nu inteleg de ce nu protesteaza in fata dezvoltatorului? Nu teparii de la Impact au promis ca totul o sa fie ok si ca dupa metrou le construieste si hyperloop? Macar o tiroliana sa scoata.


    Comentariu apreciat. Thumb up 27 Thumb down 7
  23. Se poate rezolva foarte simplu, se construieste o biserica intre blocuri, apoi la deschidere se invita marele Daniel, ceva ministru apoi a doua zi incep lucrarile la drumuri, scoli, autostrazi, aeroport, metrou, hyperloop.
    Exista biserica fara drum de access? Mercedesul trebuie sa ajunga pana in curtea bisericii.


    Comentariu apreciat. Thumb up 31 Thumb down 4
  24. Boss, dar într-o tara civilizata nu primeau permisiune să construiască zonă rezidențială fara plan de urbanism care să includă școli, magazine, drum de acces și altele necesare pentru un trai civilizat. Dar noi trăim în evul mediu administrativ, cred că și pe vremea fanarioților se construia mai cu cap.


    Comentariu apreciat. Thumb up 31 Thumb down 2
    • atunci ar fi sărit că nu îi lasă statul in pace.

    • faptul că trăim sau nu întro țară civilizată nu ne dă dreptul de a justifica luarea de decizii proaste de genul cumpărat pe promisiuni, cumpărat randări etc.
      Dacă românul n-ar cumpăra bulșituri deastea atunci n-am avea nici cazuri deastea.
      Până la urmă e trist de simplu: prostul cere și se găsește careva să-i ofere rahatul.


      Comentariu apreciat. Thumb up 10 Thumb down 0
    • intr-o tara civilizata ca in Germania, se pun in vanzare loturile de casa la strada cu astfalt, trotuar, toate utilitatile trase si planuri de urbanism aprobate. In alte tari din zona ai gratis planul la casa de la primarie – sa arate unitar toate; daca vrei planul tau platesti 30% din valoarea casei :).

      Thumb up 6 Thumb down 0
    • in sua pentru un cartier…intai se trag drumurile si canalizarea. Abia dupa incep constructiile

      Thumb up 9 Thumb down 0
  25. Pana la urma indiferent cine e dezvoltatorul si cum era inaintea erei noastre…nu e normal ca primaria sa ofere locuitorilor infrastructura necesara pentru a duce o viata decenta? Putea sa nu fie nici un drum acolo…daca 100 de oameni isi fac case, normal e ca municipalitatea sa se preocupe sa faca acelor oameni drum si asa mai departe. Ca poate pe langa aia 100 o sa mai vina 1000 si uite asa se cladeste o comunitate. Si sa se bucure ca niste oameni au decis sa isi cumpere/faca locuinte in respectivul oras. La noi in romanica parca avem pe dracu in noi…ne uram unii pe altii. De ce sa le faca alora drum? Lasa-i sa moara! Ah..le-au trebuit case nu stiu unde? Trebuia sa isi ia apartamente la inghesuiala in centrul orasului la etajul 10. Si atunci ii injuram ca de ce agomereaza/sufoca orasul.


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 27 Thumb down 35
    • e si nu e asa. statul nu poate sa construiasca drumuri si utilitati pentru fiecare gigel care isi face casa in varful muntelui.

      iar in cazul de fata, dezvoltatorul a vandut acele locuinte promitand ca va face si acces. adica a luat deja banii pentru acel drum, doar ca acum vrea sa ii fie construit de stat. asa afaceri sa tot faci.


      Comentariu apreciat. Thumb up 33 Thumb down 1
    • in teorie ai dreptate, practic…e doar un cerc vicios care ne fute pe toti; de la lucruri marunte: cat timp dezvoltatorii gasesc fraierii carora sa le vanda niste cocioabe prost gandite din punct de vedere al accesului omorandu-i astfel si pe ceilalti care folosesc aceleasi rute, nu va exista o “etica” a parcurilor de locuinte…pana la lucruri mult mai grave: impartirea neomogena a fortei de munca la nivelul tarii…etc


      Comentariu apreciat. Thumb up 10 Thumb down 0
    • Asta e riscul de a cumpara ceva ce doar trebuie sa-ti imaginezi cum va arata, in momentul cand dai avansul. Si o imaginatie poate fi destul de bogata si diferita fata de realitate.

      Thumb up 9 Thumb down 1
  26. Legat de raspunsul de la Greenfield:
    1. e de laudat ca au fost prompti si au reactionat desi e Duminica.
    2. “Am obținut certificatul de urbanism prin care se cere PUZ. În continuare vom urma pașii necesari pentru obținerea PUZ.”

    Certificatul de urbanism e un act informativ. Se poate obtine de orice proprietar in 30 de zile de la primarie. PUZ-ul in schimb (Plan Urbanism Zonal adica masiv) este cel care conteaza si fara ‘relatii’ dureaza ani de zile de luat (ex: un PUD – (adica Plan Urbanism de Detaliu) pentru un teren de cateva sute de metrii in Bucuresti dureaza cu bunavointa de la 2 ani in plus).
    Mai mult odata obtinut un PUZ poate fi contestat/anulat in termen de 12 luni.

    3.”Am depus actele necesare obținerii certificatului de urbanism. În situația în care se va solicita obținerea unui PUZ vom face demersurile necesare ”

    Sa te ‘lauzi’ ca ai depus o cerere tip pentru o hartie informativa e … destul de penibil. Si cu siguranta o sa primeasca PUZ (stiu si ei asta).

    4. Ar fi de aflat cat a durat sa obtina PUZ-ul pentru lotul pe care e santier. Acela cu ‘manarii’ (dovedite si probate) la primarie. De comparat cu ‘eforturile’ curente legat de drumurile de acces.


    Comentariu apreciat. Thumb up 33 Thumb down 1
  27. Biserica au. ? Dacă nu sa facă repede una si rezolva popii drumu !


    Comentariu apreciat. Thumb up 15 Thumb down 4
  28. Cei de acolo au o vina? Statul este de vina sau dezvoltatorul?

    Thumb up 3 Thumb down 5
    • Cei de acolo nu au vina, decat ca au fost prea creduli pentru lumea (tara) in care traiesc. Vinovata este firma (dezvoltatorul) care le-a promis drum si nu l-a facut. Vinovat este si statul ca prin lipsa de gospodarire + carente legislative + coruptie permite sa se ajunga la astfel de situatii.

      Thumb up 9 Thumb down 1
  29. daca taranii nu veneau in bucuresti, nu se intampla chestiunea curenta. Dezvoltarea haotica este adusa de toti saracii provinciali ce isi doresc si ei o painica mai alba in Bucuresti. Tot, dar absolut tot este ilegal in GreenField. In 2019, expira dreptul de a folosi asa zisa canalizare cu statie de epurare. Atunci cred ca vom putea vorbi de demolarea cartierului si revenirea la starea de fapt a acestuia: Teren agricol de foarte buna calitate.


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 19 Thumb down 17
    • Decât țăran orășean ca tine, mai bine provinciala ca mine… Nu am putut sa ma abțin sa comentez cu toate ca de obicei nu ma pun la mintea personajelor de genul tău… U ești unul din motivele pentru care provincialii o duc atât de bine în București, ce sa caute o companie sa angajeze un ”bucureștean” cu nivelul tău de inteligenta când pot angaja un provincial sclipitor… :))) ești penibil

      Thumb up 10 Thumb down 9
  30. “doar” 4 colegi/amici am incercat sa conving sa nu si ia acolo apartament. N am avut cu cine sa ma inteleg; plus ca eu eram ala prost ca iau intr un bloc ceausist, sa ma chinui sa l renovez si sa miros basinile la pensionari. Acum ei miros noxe cate juma de ora la intrare si iesire din “padure”…csf, la poalele padurii e altceva…


    Comentariu apreciat. Thumb up 21 Thumb down 2
  31. In Prelungirea Ghencea sa faca bine statul si sa oblige proprietarii care au intrat cu gardul in drum sa si-l mute unde trebuie. La Greenfield sa faca bine firma care le-a promis prin contract construirea drumului celor care cumpara locuinta in cartier sa il si realizeze. A, ca nu exista masuri coercitive nici pentru stat si nici pentru firma sa faca ceea ce trebuie, asta e alta poveste.

    Thumb up 5 Thumb down 2
  32. De ce mă faci idioată? Locuiesc în Greenfield, nu mă deranjează nimic, n-am protestat și n-am vrut nimic de la nimeni. Crezi că ești ok?

    Thumb up 7 Thumb down 10
    • întrebarea e alta: dacă tu nu te semnezi cu un nume și un email real, ce pretenții ai să fii luată în serios?

  33. Atât numele cât și adresa de email sunt corecte, stai liniștit. Dar nu cred că asta te deranjează. Oricum, tot nu mi-ai răspuns la întrebare.

    Thumb up 5 Thumb down 5
  34. Nu erau tot ei disperati ca se ratacesc gloante de la poligonul jandarmeriei, care e acolo, la Baneasca, de numai 60 de ani? Ca le este teama sa mai stea cu copiii afara?
    Da’ i-a durut vreun pic capul si atunci cand au vazut ce inseamna Greenfield? Cata padure s-a taiat ca sa se planteze cartierul ala acolo? Cand s-au dus la vizionare, n-au vazut cum e amplasat fata de soseaua principala, cum se poate face accesul, pe unde trece autobuzul? N-au notat distanta pe care o au de parcurs pana in oras, la job, la scoala/gradinita? Nu s-au gandit asa, de bun simt, ca vor pleca sute dintre ei, pentru aceeasi ora, de dimineata, pe un drum ingust?
    Bai, cand consideri sa-ti cumperi casa, zic ca te gandesti bine de tot la avantaje, dar mai ales la dezavantaje. Si daca accepti dezavantajele… pai asta e treaba. Stiai in ce te bagi. Iar daca nu stiai, a cui sa fie vina?
    Dezvoltatorii sunt rechini. Vor sa-si recupereze investitia si sa faca profit imediat. Promit marea cu sarea si iti dau doar ce vor ei. AIA sa se zbata. Aia sa rezolve problema cu accesul si transportul. Sa le bage microbuz care sa-i duca la metrou. Pentru care sa plateasca TOTI rezidentii.
    Rezidentii sa refuze sa mai plateasca intretinere, locuri de parcare, cheltuieli comune, administrative, sa-i stranga pe smecherii de dezvoltatori cu usa. La aia la usa sa faca demonstratii. Sa se mute de-acolo, sa faca ceva impotriva celor vinovati. Autobuz lipseste in padure. Si cum ar fi sa platim noi toti un autobuz care ii transporta doar pe aia din Greenfield? Sau poate vor si o linie de metrou pana la intrarea in complex.
    Prostia costa scump.


    Comentariu apreciat. Thumb up 16 Thumb down 1
  35. Normal ca statul e de vina. Doar alea sunt blocuri facute de stat, nu? Ah, stai…

    Thumb up 2 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.