Boscheții ca măsură a diferenței dintre vis și realitate

Vă plictisiți într-o zi? Vă simțiți deprimat și parcă nu v-ați sinucide, dar aveți nevoie de ceva să vă ridice moralul? Vă recomand niște discuții despre imobiliare. Căutați un forum, un grup de facebook, un articol pe blog, ceva în care să fie pus în discuție un subiect ușor, munca sau logica simplă. Nimic complicat, nu dumnezeu sau aselenizarea.

Mie îmi plac discuțiile de tipul “aș vrea la casă, voi ce ziceți”. Ia fiți atenți aici:

Întodeauna mi-a plăcut la casă și când o sa fiu la casa mea tot la casă mi se pare mult mai confortabil poți să ieși seara afară să iei o gura proaspată de aer

Evident, o învingătoare a școlii românești, trecută imediat în câmpul muncii, cu vise și speranțe.

Totusi, undeva acolo in adancul sufletului, tind spre o casuta la curte. De fiecare data cand ma intorc din vreo vacanta din strainatate sunt pusa pe treaba si tot ce am in minte este imaginea cu mine dimineata, cand ma trezesc si calc pe iarba cu talpile goale, cand imi savurez cafeaua, infolfolita dar inconjurata de zapada al-bă! cand plec spre serviciu/treburi dintr-o atmosfera colorata, plina de plante, animale si mai ales liniste.

Zăpada să fie albă, nu galbenă, da? Și nici murdară sau, doamne feri, dată la o parte de cineva. Eventual de stat. Să îmi facă statul curat pe stradă!!!

Ce poate fi mai minunat decat sa stai cu familia si/sau prietenii la o cafea, o bautura in aer liber?!

Ultima rată la visul ăsta superb.

Poate ar trebui sa fii mai linistita si sa iti iei o casa in afara orasului, cred ca e tare placut sa iti vezi copilasii misunand prin iarba din fata casei,unde stii sigur ca nu a lasat nimeni, om sau animal,urme !  . Eu asta imi doresc!

Probabil locuitoare în zonă cu câini căcăcioși, călcătoare frecvent în caca pentru că nu se uită pe unde merge.

Noi stam cu chirie intr’un apartament dar mereu am visat la un locusor al nostru , mi’as dori o căsuță cu o grădinița plina de flori unde sa îmi pot bea dimineata cateluta, o curte in care cățelușa mea sa poata zburda in voie, as opta pt o casa pentru ca flăcăul meu sa poata juca fotbal in casa fara sa supere vecinii de jos?

Păi bei cățelușa sau zburdă? Dacă nu zburdă o pedepsești și o bei?

Realitatea din teren e alta: românul își dorește foarte mult să stea la casă și așteaptă să pice acest vis din cer. Nu face economii, nu știe ce implică proprietatea unei casei, nu curăță trotuarul de zăpadă și nici în jurul casei de buruieni.

Uitați-vă la pozele de mai jos. Cât credeți că le-ar lua să taie buruienile astea? Cinci minute cu un trimmer? 20 minute cu un cuțit sau o foarfecă? Și totuși nu o fac, pentru că, hei, în broșură nu scria că trebuie să faci și asta. Scria doar de cafeluță, de umbră, de răcoare și de gazonul perfect, pe care nu se știe cine îl îngrijește de crește așa perfect. Și unde naiba e administratorul ăla de bloc să schimbe becul de la intrare?! Ah, trebuie să îl schimb io? Păi și cafeluța? Dacă se răcește?!

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

44 comentarii

  1. NOU
    #1

    Cei din poza nr.2 se vor constitui intr-un grup, asociatie, ceva, care va solicita mutarea caii ferate mai departe de cei aproximativ 8 metri de unde este acum.
    Sau sa nu mai circule trenuri intre orele 22:00 – 07:00 si 13:00 – 17:00.

    Daca s-au mutat cursele de pe un aeroport, o cale ferata e mizilic.


    Comentariu apreciat. Thumb up 135 Thumb down 6
  2. NOU
    #2

    In general rumanii vor ca doar in patratica lor sa fie curat si ordine in rest nu ii intereseaza.Suntem o natie de producatori de compot si nimic mai mult.


    Comentariu apreciat. Thumb up 71 Thumb down 17
    • … exact asa e si la bloc, de asta scoate “rumanul” gunoiul in casa scarii.

      Thumb up 11 Thumb down 2
    • Perfect de acord. Pe langa casa mea si a vecinilor exista 2 loturi de teren inca libere. Sunt singurul care tunde iarba la strada pentru acele doua terenuri, ca pe lot in sine am un vecin care are vaci in camp si care e direct interesat de iarba aia. Daca nu, ramanea pe mine inca 2 loturi. Deci da, in romania doar patratica mea sa fie curata, in rest Dumnezeu cu mila.

      Thumb up 8 Thumb down 2
    • Asta tot zic si eu de vreo 10 ani la toti cunoscutii. In blocurile romanesti in casa scarilor miroase a cacat si cade tencuiala de pe pereti. Dar daca o iei individual toti au usi metalice care de care mai bengoase si televizor de 1000euro prin apartament. Daca merge administratorul la ei sa dea bani pt niste lucrari pt zona comuna toti devin saraci, nici cu forcepsul nu scoti 100lei de la ei.
      Mentalitatea asta se aplica si la o scara mai mare, la nivel de tara.


      Comentariu apreciat. Thumb up 24 Thumb down 3
    • Mai bine spuneai complot :D

      Thumb up 0 Thumb down 0
  3. fost in safari?


    Comentariu apreciat. Thumb up 24 Thumb down 3
  4. a fost de neuitat replica dată de vecini când m-am apucat prima dată de strâns gunoaiele și de curățat buruienile de pe margine pe uliță (308 m, conform gps-ului): „de ce faci asta, doar nu e la tine?”. între timp, după ce am făcut de câteva ori asta, cei mai mulți își curăță ulița din fața casei, unii au chiar flori sau gazon foarte îngrijit. cei mai mulți au încă o problemă cu gunoaiele, eu îngrijesc și suprafața din fața unui teren al primarului lăsat de izbeliște de mulți ani (nu se înțelege cu neamurile și, culmea, are șanse să piardă procesul), dar ideea e că trebuie un mic exemplu.


    Comentariu apreciat. Thumb up 56 Thumb down 2
  5. Bani de casa au fost? Acum, pt tăiat iarba, canci!

    Thumb up 20 Thumb down 3
  6. Sa vezi ce fain e cand iti cureti zapada din fata casei si te intreaba nevasta de ce faci asta. Ca pe aci primaria se ocupa (Cehia – mai la sat ). Zic , da , o fi primaria responsabila dar toti mosii de pe strada au curatat deja. Nu se putea sa fiu singurul cu trotuarul plin de zapada #respect.


    Comentariu apreciat. Thumb up 67 Thumb down 6
  7. cel mai mult îmi plac săracii care nu au bani să lase de la ei un mic trotuar pe lângă gardurile de beton de 2m înălțime, protejate cu camere de luat vederi, ăia ar merita câte un camionaș prin garduri măcar de trei ori pe an, în rest mă amuză că nu e weekend fără manele la maxim în zonele alea de case de la marginea orașelor, manele și fum de grătare, aer curat și liniște, exact ce mi-aș dori (și mulți câini semi-vagabonzi cu stăpâni care îi cresc pe uliță, că în curte le e greu să le curețe căcatul)


    Comentariu apreciat. Thumb up 50 Thumb down 8
  8. relax. mie imi plac buruienile alea. se asorteaza cu ulita. mai opresc damful de cale ferata. dar mai ales arata relaxat, natural, poti sa-ti imaginezi un greiere tzaraind dintre tufe, sau un arici pandind un sarpe. de ce vrei neaparat sa fie barbierite cu trimmerul? ca sa vezi mai bine un taluz de chefere si-un gard? mie imi place albastrul ala de cicoare. cred ca daca as sta dupa gradul ala si ar veni un obsedat cu un trimmer, l-as intreba: “n-ai, ma, si tu o viata? du-te si scrie o postare de blog, fa ceva util!”


    Comentariu apreciat. Thumb up 96 Thumb down 4
  9. Cand trebuie sa cosesti o gradina de 14 ari si mai ai noroc si de canicula nu-ti mai arde de casa, ca la maimutele astea.
    Eu am stat in sat pana la 21 de ani si stiu ce povestesti aici. Tampitele astea se cred in reclama la milka, aia cu vaca mov…


    Comentariu apreciat. Thumb up 57 Thumb down 9
  10. Eu sunt de acord cu tine ca exista cazuri, dar generalizarile astea sunt putin exagerate.
    Ca multi care vorbesc de casa nu stiu despre ce e vorba e clar. Ca multi care vorbesc nu si-o vor lua niciodata e si mai sigur.
    Eu m-am nascut in oras si acum am o casa secundara la tara. Stau in week-end si uneori pe termen mai lung in vacantele scolare, intrucat fac pana la birou 30-40 de minute cu masina. NU imi petrec concediile acolo. E un loc in care am devenit priceput in scule cu motoare termice, sisteme de irigatii, am inteles cum se curata copacii, etc.
    In satul in care sunt (foarte rural desi aproape de Bucuresti) mai sunt si altii ca mine. Bucuresteni cu casa de week-end. Nu ii cunosc… dar la nici unul nu i se aplica descrierile tale. Iarba e tunsa si la poarta, gardul e ingrijit, etc.

    Thumb up 14 Thumb down 7
  11. Io recunosc, am ramas in urma cu taiatul ierbii, dar am un proiect foarte indraznet in lucru
    https://www.youtube.com/watch?v=D6ZPQTROOMw

    Thumb up 9 Thumb down 2
  12. Am fost la țară săptămâna trecută. Șanțurile erau pline de buruieni cat gardurile, cu mici excepții pe ici, pe colo.
    Lumea așteaptă să vină primăria să curețe.
    Boala generală a neamului, “să se facă”.

    Thumb up 8 Thumb down 2
  13. Evident ca locuitul la casa implica mai mult efort atat fizic cat si financiar. Dupa 3 ani de cand m-am mutat la casa, de la bloc, pot spune ca merita efortul in plus. Cu minima planificare lucrurile nu sunt complicate. Am noroc si de vecini normali, facem lucruri impreuna (de ex: am deszapezit impreuna drumul de acces, nevestele ne aduceau pe rand vin fiert, deci se poate). Ce trebuie avut in vedere este locatia casei, daca esti la camp trebuie sa-ti asumi din start timpii de deplasare si eventual transportul bonei, etc. Eu am ales langa metrou si nu am problema asta, dar multi altii o au, si nu este de neglijat.

    Thumb up 9 Thumb down 5
  14. Cit de cretina trebuie sa fii ca sa-ti iei casa (cu curte) pentru ca sa poata juca plodul tau linistit fotbal in casa ????

    Thumb up 7 Thumb down 4
  15. STATUL. SA VINA SA TAIE STATUL IARBA !!

    Thumb up 6 Thumb down 5
  16. NOU
    #29

    eu locuiesc din 2012 intr-o cladire habsburgica (pt. ca asa doream), intr-un apartament de aprox. 50 mp, 17 familii in cladire. cand m-am mutat in cladire (zona excelenta, arhitectura superba) am inceput demersurile pentru reabilitarea fatadei exterioare (deteriorata in proportie de 30-40%, interior e ok), multe sedinte la primarie, discutii, semnaturi. am aranjat (cu un vecin) curtea interioara, am pus gazon. apoi m-am apucat sa curat podul, sa ne pregatim pentru reabilitare si ala a fost momentul cand am inceput sa inteleg ca a locui la comun, in blocuri sau cladiri cu mai mult de 3-4 apartamente, e cel mai a’mpulea lucru posibil. nimeni nu participa la ceva ce putem face intr-o dupa-masa si sa nu platim o echipa de cu 1000 lei. dar nici bani nu vor sa dea. apoi dupa o vreme nimeni nu vrea sa plateasca pierderile la apa – mi-am facut alaturi de cativa vecini traseu independent deoarece au ajuns unii chiar sa nu mai plateasca (de revolta cica) si sa ramanem fara apa, iar cand veni treaba cu fatada, chiar daca primaria plateste lucrarea si apoi poti plati esalonat 5 ani fara dobanda banii aia, nu vrea lumea nici asa. si oameni care la prima vedere sunt la locul lor. parerea mea e ca aspectul asta e extrem de neglijat, se vorbeste de “casa la porumb”, lipsa infrastructurii, a serviciilor si utilitatilor, aglomeratie, insa inainte de toate problema e in ce fel de comunitate locuiesti. asa ca acuma imi finalizez casa, P+M de vreo 150 mp, intr-o zona aerisita, cu utilitati si vecini rari si buni, intr-o zona unde taranii nu si-ar face casa nici in ruptul capului. comunitatea proxima e de fapt cel mai important lucru.

    Thumb up 20 Thumb down 3
  17. Toti vor o casa proprie, cu gazon, livada, flori, gard de jur imprejur + absolut toti vor sa mearga desculti, sa-si bea cafeaua dimineata, sa-si plimbe cainele (dar cainele sa nu se cace in iarba, ne-am inteles, da?) si sa-si faca pozele pentru fb langa un gratar (dar sa fie aer curat si liniste, da?). Iar primaria sa traga utilitatile si asfalt pana in varful din Cucuietii din Deal unde si-a pus prostu’ casa, plus sa-i faca locuri de parcare / scoala / gradinita / piscina / restaurant / mall. Si sa-si pastreze buletinul de Bucuresti, ca nu da bine sa fii cu acte de mahala.
    Doar ca visatorii astia zi de zi nu-si duc gunoiul “uitat” pe hol, nu-si schimba izmenele la timp, nu dau o matura in propria garsoniera sau “doamne fereste!” sa plateasca impreauna cu vecinii pe cineva sa vopseasca gardul ruginit / sa stranga zapada in jurul blocului (las’ca se topeste la primavara!) / sa taie tundra de ambrozie din jur (de la care toti sufera de alergie), nu stiu sa schimbe un bec singuri si nici dau bani unui muncitor ca sa rezolve o problema urgenta. Stiu sa se planga pe fb, sa faca petitii online si sa protesteze in weekend (doar daca nu plecam la mare sau munte, da? Si nu stam mai mult de juma’ de ora, ca avem programare la pensat si dupa aia mergem in club! Sa protesteze altii in locul nostru!).
    Suntem o natie saraca (moral, spiritual si financiar) si lenesa, dar care se crede mare si tare, asadar asteapta “sa se faca” si “sa se rezolve”…

    Thumb up 18 Thumb down 5
    • Sa-si faca poze cu gratar la altcineva, sau la unul care nu e facut de ei, ca e deranj mare. Eu dupa cativa ani de facut gratare nu ii mai chem decat pe aia care fac si ei la randul lor, si cand ma duc la ei stiu ca pot bea o bere/un vin fara sa ma afum. Daca eu chem la mine eu ma ocup de carne, foc, gratar etc, ei doar daca vor aduc ceva in plus de baut. La fel astept si eu cand ma duc la cineva.

      Asa ca e fain cu poze la gratar, dar nu facut de ei, ca nu arata bine pozele plini de transpiratie la caldura si afumati de la foc.

      Thumb up 2 Thumb down 1
  18. Daca taie boschetii pica gardul.

    Thumb up 15 Thumb down 3
  19. Am un “sef de echipa” din state care era fericit ca s-a mutat de la o casa mai mare la una mai mica. Atunci când l-am întrebat din ce motive e mulțumit de mutare, mi-a spus ca nu mai trebuie sa taie ditamai gazonul, o treaba pe care o făcea fără nici un fel de chef. Nici nu se punea problema ca el sa nu taie gazonul… din păcate la noi, pentru multi, achiziționarea unei case pare sfârșitul drumului (gata, aia mici pot sa mișune in voie prin iarba), când de fapt e doar începutul aventurii … care costa!

    Thumb up 8 Thumb down 3
  20. Intrebare serioasa. Am un teren viran urias si neingrijit langa casa. Creste ambrozie pe el si am alergie de nu sunt om doua luni pe an. Nu stiu cine e proprietar, primaria nu imi zice nimic si ma gandesc sa platesc pe cineva sa are terenul, sa scap si eu de alergie. Vad ca sunt multi oameni care au luat initiative pe terenuri private- nu ar fi riscant sa ma apuc sa ii amenajez terenul?

    Thumb up 5 Thumb down 3
    • ce înseamnă să îl amenajezi? să tai buruienile de pe el? asta ar fi ok. să te apuci să plantezi tu roșii sau altceva da, e aiurea.

    • Sa il are un nene cu un tractor, atat as vrea. Sau erbicidat, sau orice varianta omoara eficient buruiana. Sunt vreo 3000mp, nu vad alta solutie practica.

      Thumb up 4 Thumb down 3
    • ierbicidatul sigur e ilegal, dacă te prind :D

      pune un nene cu o coasă să dea prin el, e cea mai ieftină și mai inocentă versiune.

    • Fă-te stăpână pe el și uzucapează-l

      Thumb up 6 Thumb down 3
    • Daca e de rea-credinta (stie ca nu e proprietar) uzucapiunea e de 30 de ani.

      Thumb up 1 Thumb down 1
    • Din pacate la noi, nu e luata in serios problema asta. Ambrosia si Artemisia sunt pacatoase (am aceeasi problema), cresc cel mai mult pe langa calea ferata, sosele si maidane, greu de starpit si aproape inutil daca nu se actioneaza pe arii largi. Alergicii “simt” polenul chiar si de la cativa km. Solutia cea mai buna, sa pleci cat mai departe doua luni sau sa te muti! No joke!

      Thumb up 3 Thumb down 2
    • ambrozia și nectarul sunt hrana zeilor și noi dăm cu erbicid?!?
      în așa lume am ajuns să trăim, în care nici zeii nu mai mănâncă eco?!?

      Thumb up 8 Thumb down 1
  21. Cum ziceai intr-un post anterior, pe net toti tund iarba de pe marginea drumului, inca si la vecini

    Thumb up 4 Thumb down 1
  22. Locatie de vis: camp, boscheti, calea ferata langa casa, noroi cand ploua, drum blocat cand ninge. Ce sa iti doresti mai mult?

    Thumb up 7 Thumb down 1
  23. Nu toată lumea e obsedată de bricolaj.

    Thumb up 1 Thumb down 2

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.