De ce nu avem mai multe case cu scări interioare de lemn

Acum 3 ani, când căutam casă, am dat peste un apartament pe două etaje care nu arăta rău. S-a uitat inginerul la el, a zis că e așa și așa, nu l-am luat din motive tehnice.

Una din chestiile mișto la apartament era scara interioară, lemn cu fier forjat, se vedea că proprietarul băgase ceva bani în ea, că era ca nouă după 10 ani (bănuiesc că era aceeași de la construcția apartamentului) și m-a făcut să mă întreb de ce nu avem mai multe scări interioare mișto. După care am intrat pe dippanels la scări interioare și m-am prins destul de repede: o treaptă de fag e 70 lei, una de stejar e 127 lei. Ai nevoie de minim 20, plus montajul, bani de care îți faci scara din gresie, eventual cu un preș pe deasupra, să nu aluneci, pentru că gresia anti alunecare e scumpă.

Și ai făcut economie de minim 500€ dintr-un foc. După care te duci la gresia ieftină, la termopanele alea bune, la tabla subțire și ți-ai făcut casa brici, numai bună să spui că valorează 100.000€.

 

treapta_scara_vintage

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

45 comentarii

  1. Le poți face la comanda la 1/3 din preț. Hell, daca insiști le poți face singur din fag/stejar lemn de foc că proiect de iarna, sa nu zic de scândură de 4 direct de la gater. Mergi in Bran și te întorci cu portbagajul plin de scări brute, îți mai trebuie pendular/circular, orbital și pensule :)


    Comentariu apreciat.210
    • Da, lemn umed. Lemn care se va usca intr-un an-doi in forme ciudate sau va scoate sunete. Exact economia de bani de care se vorbeste mai sus.


      Comentariu apreciat.820
    • Din intamplare chiar masor umiditatea lemnelor din curte, si dupa 2 ani au in jur de 12%. Niciodata nu le bag in centrala daca au peste 20%, scade drastic puterea calorica, cam asta e ciclul, cumparat, depozitat 2 ani, folosit, completat in fiecare an.

      Daca nici cu 12% nu esti multumit pentru niste amarate de trepte, nu stiu ce sa zic.

      160
  2. Eu am dat pe 16 trepte cu tot cu manopera 3500 lei. Balustrada de aluminiu 1500 lei. E mult prea mult pentru un spatiu inutilizabil. Arata bine si cam atat.

    160
    • Stai asa, tu cum urci la etaj?


      Comentariu apreciat.590
    • Cum adica inutilizabil, nu folosesti scara aia sa ajungi la etaj?
      Pe principiul asta poti sa economisesti si banii de lavabila, oricum peretii nu folosesc decat sa tina acoperisul, si jumatate vor fi acoperiti cu mobila, ce sa te mai agiti?


      Comentariu apreciat.850
    • are lift. nu l-a vazut decat dupa ce a facut scara


      Comentariu apreciat.1500
    • De unde ati dedus voi ca omul are etaj la casa? A zis ca are scara, nu e obligatoriu sa aibe si etaj.


      Comentariu apreciat.920
    • plin de hateri dom’le :p

      100
    • @ cei care au comentat.
      E greu să înțelegi un text la prima citire, huh?
      Omul a spus “spatiu inutilizabil”. Adică a băgat 5000 de lei pe probabil 2-3 mp. Ca să folosim o analogie a amenajat o debara cu 500 eur pe mp. Nu e vorba de utilitatea obiectului ci de câți bani pe mp ai băgat în amenajarea lui și de faptul că putea să facă asta mai ieftin.


      Comentariu apreciat.200
  3. in ’95 am adus un mester din maramures, a luat dimensiuni, s a intors la el si a bricolat vreo 3 sapt, dupa care a adus “piesele” cu o duba si montat scara interioara, cu lambriuri si balustrade. Plus usa de la intrare. Usa s a stricat in vreo 12 ani de la umezeala dar scara este impecabila. Nu mai am idee de costuri.

    40
  4. daca tot e cu recomandare inginerul…fa un pustiu de bine si fa un barter cu el s a aibe si site-ul functional… Stiu inginerii nu sunt cei mai comunicativi in general…deaia cerem ajutor ;)

    190
  5. Eu am floating stairs – e o structrura de metal prinsa in perete , iar treapta e imbracata intr-o “carcasa” de lem – stejar. Structura de metal a fost 3500 ron si treptele – 15 la numar 1000 de euro. Dupa doi ani- doua trepte sunt fisurate pt ca lemnul era probabil umed- nenea de la firma ce a facut-o nu mai raspunde la telefon – am factura dar nu am contract. Iar a doua treapta…scartaie cand calci pe ea.

    Deci…nu sunt ieftine de loc…iar mesterii…sunt mesteri.

    150
    • vorbeste cu ariana ene. stie ea un meșter bun

      100
    • Crezi că Arina poate să sugă umezeala din scânduri?


      Comentariu apreciat.291
    • până nu se mai indoaie in timp

      50
    • Mesteri buni exista, si iti recomanda ce produs sa folosesti in functie de nevoi, dar majoritatea oamenilor aleg pretul daca e sa aleaga intre pret si calitate. Ai cerut numarul de telefon de altii la care mesterul a instalat? ai fost sa vezi lucrarea? cand a fost facuta ?

      01
  6. O scară metalică cu lemn te îndoaie, nu din cauza lemnului, ci strctura aia de metal – puțini meșteri dacă e structură custom. Am una acasă și a costat cam dublu peste cât îmi doream. Ca idee, e vreo 2-3000 (eur) una din fabrică. Da, arată de revistă și nu cred să o schimb vreodată, dar puțini pot face efortul.

    50
  7. De ce nu facem ? Pentru ca mesteri. Unul e mai mester ca altul. Plus lemnul. Nu este uscat cum trebuie. Daca ii ceri mesterului sa iti arate umiditatea nu are scula dar garanteaza el ca e uscat si nu o sa fie probleme.

    Sa vezi la usi lemn stratificat cum lucreaza cate o lamela

    160
  8. Sunt oameni care isi permit si isi fac scari interioare misto, cu balustrada din fier lucrat manual, nu din asa-zis “forjat” din prefabricate. Stiu pentru ca face cumnatu-meu :)

    80
    • Fier lucrat manual si nu forjate gata facute. Makes sense.
      Nu zic nu, dar cat timp si manopera se pierde pe prelucratul unei tevi sa iasa cum vor muschii? Sunt atatea elemente pe piata ca imi vine greu sa cred ca are sens complicatia.

      30
    • E ca la imbracaminte – exista pret a porter, mergi la C&A, vrei calitate, mergi la croitor.
      Unii oameni vor pitici de gradina din ghips de pa marginea drumului, altii vor asa cevahttp://claudiunicodin.com/wp-content/uploads/2017/04/Claudiu-Nicodin-Armor-Trike-1-785×521.jpg

      00
  9. scara mea: 4 grinzi de susținere (la 2.5 m, deci 2 grinzi de 5 m), 2 grinzi de susținere a treptelor, 14 trepte la un metru lungime (deci 4 dulapi de 5 cm grosime, 25 lățime și 4 m lungime). lemn uscat, de conifere. vreo 600 de lei cu tot cu rindeluit. baiț, lac, diluant, pensule, vreo 300 de lei. o balustradă prinsă de perete, nu mai știu cât am dat pe ea, vreo 50 de lei + 50 mecanismele de prindere în perete. munca mea, neprețuită. după 12 ani arată atât de bine că e încă atracția spre care fug ochii oricărui intră în casă la mine. patina timpului i-a scos în evidență toată frumusețea fibrelor, a nodurilor sau a altor „defecte” ale lemnului, pe care special le-am căutat când am cumpărat lemnul.

    130
  10. 1. Pentru ca preturi de clienti miliardari. Serios, o jegosenie de scara costa de la 3000 euro in sus. Fara TVA. Sa vezi ca se fac ca nu inteleg cand ii intreb pretul final pe care il platesc eu. Si sa vezi chestie, ti-o fac neaparat circulara ca nu stiu sa faca cu loc de odihna pe patrat.
    2. Apoi apelezi la mesteri. Care sunt in general praf. Si scartaiala e un lucru de nedorit. Si ca si chestie, e inevitabila. Si mesterii nu prea isi asuma garantia.
    3. Scara de acasa m-a costat ceva mii de lei. Probabil vreo 4000. Dar calitatea nu se ridica la nivelul dorit. Scartie de multe ori. O treapta e montata aiurea. Nu mult, dar odata observata chestia, e enervanta. Cand l-am chemat pe mester sa vina sa repare aiurelile, a dat-o ca are treaba si ca vie candva si am renuntat dupa cateva incercari. Si nu era chiar un oarecine de pe drum.
    4. Scara am lacuit-o eu, balustrada am pus-o tot eu. M-a costat vreo 1200 lei. Luat fierul forjat, sudat, montat mana curenta lemn, montat pe locul ei si manopera. Manopera nu a fost decat vreo 400 lei. Si arata super misto.

    100
  11. // reclamă
    Daca aveți drum prin Arad, treceti pe la Strongwod (site-ul nu e cine stie ce, dar lucreaza foarte bine lemnul)

    30
  12. Mi-am facut scara interioara din lemn masiv (stejar) cu un nene din Brasov. Cred ca e cel mai bun din Ro.
    Si cel mai nebun.
    Cand i-am aratat ce vreau sa fac, a fost singurul care a acceptat provocarea. Altii? Ba ca e in unghi, ba ca nu se poate in consola ca nu tine, etc.
    Daca e voie, il recomand.

    110
  13. Acum ma lovesc si eu de problema asta. Stau de 5 ani cu treptele de beton acoperite cu mocheta. Am adunat intr-un final bani, aprox 2000 euro pentru proiectul de finisaj cu lemn.
    Am cerut oferte. Pentru 14 trepte de 1m si balustrade, intre 2500 si 3700 euro cu fag. Stejar in general cu + 40% mai mult.

    In conditiile in care materilalele, din fag, la magazin de bricolaj ma costa max 4000 lei, cu tot cu un pendular nou, ca al meu e obosit si poate am nevoie.
    Dupa niste ore petrecute pe tutoriale pe Youtube, in Aprilie am de gand sa ma apuc DIY. Ma pot intinde si la Stejar si cu putin noroc imi raman si bani de concediu.

    170
  14. Wtf!
    Acum un am mi-am refacut scara cu lemn de stejar ca asa se fac in case de lemn (america de nord). Pret pe treapta: 20$. Mai scumpe au fost cele 3 trepte unde scara face unghi de 90. (200$). Facute in Canada si nu in China.
    Le-am taiat la dimensiune, baituit si lacuite cu lac pe baza de apa. Principala problema cu ele: aluneca ca dracu. Dar asta e normala pentru orice scara din lemn lacuit.
    P.S. Sint pline magazinele de trepte facute in China chiar gata lacuite dar am vazut multe crapate.
    Preturile celor de la magazinul din link sint imense.

    30
  15. E greu de taiat cu pendular.

    01
    • Am circular bun. Pendularul e doar pentru decupat unde e nevoie.
      Am mai bricolat in lemn sper sa ma descurc. In mod sigur am mai multa atentie la detalii decat multi fintre Doreii cu care am mai facut una-alta prin casa.

      30
  16. Vezi ca are fi-tu un topor, in manualul de clasa a 3-a or fi si instructiunile pentru el

    02
  17. Dap, plin de specialisti in amenajari.
    La treptele de lemn (mai ales la cele montate pe structura metalica) cand urca nevasta incaltata in pantofi cu toc zici ca se bate toaca de Paste.

    60
  18. inginerul are situl picat

    10
  19. Eu sunt de părere că sunt foarte multe scări în combinație cu lemn in România. O spun din experiența pentru că mă ocup cu așa ceva și am întotdeauna a de lucru pe vreo 2-3 luni in avans.
    Lemnul e un material veșnic viu și cine va promite că nu va lucra…va minte. Singura varianta e sa fie stratificat, dar asta va mari costurile și mai mult.
    Eu lucrez pe stejar cel mai mult și metrul cub de stejar costa cam 500-700 de euro (cam atât și trebuie pentru o scara simpla din lemn intre 2 etaje). Lacurile, vopselele și baițurile au un cost de 100 de euro. Consumabilele și adezivii cam 100 de euro și astea. Apoi că un singur om să producă componentele pentru așa o scara de la zero are nevoie cam de 2 saptamani. Adică încă 500 de euro cost. Adică ajungem pe la 1000-1200 euro costuri la care se adaugă cheltuieli de secție: curent, chirie poate și rate pentru scule sau utilaje sau reparațiile acestora sa zicem 200 de euro. Ajungem la 1200-1400euro. Dacă mai adăugăm și transportul și montajul care costa minim 300 de euro in funcție de distanță si complexitatea proiectului ajungem la 1500-1700 de euro doar costuri.
    Dacă luăm în considerare că este o afacere care are cheltuieli indirecte și trebuie să aibă și profit. Uite că ne ridicăm cu macar 30% și ajungem pe la 2000-2200 de euro. Așa că de fiecare dată când vi se pare scump luați în considerare povestea asta a mea.
    Am făcut și scări de peste 20000 de euro inclusiv designul și proiectarea pentru că avea clientul buget și voia ceva deosebit.
    Însă știu că nu toată lumea își permite.
    Și încă ceva, aceste scări daca sunt corect proiectate pot partiționa spațiul în așa fel încât să îl puteți și folosi într-un mod funcționabil.
    O zi frumoasă vă urez tuturor!

    80
  20. bah da’ numa’ d-astia de stau la case iti citesc blogul?

    60
  21. Scara, fag, 7200 lei. Se putea și din stejar, dar la momentul ăla nu mai erau fonduri. Nu-mi pare rău, cred că am făcut o alegere corectă.

    10
  22. Eu am o scara din trepte de fag stratificat 1200x320x40 mm prinse 250 de mm intr-un perete (o diagonala de armatura cu beton).
    Treptele au costat cate 130 Lei, lacul 50, iar priceperea mesterului care le-a aliniat aproape perfect: este nepretuita (inclusa in manopera constructiei la rosu).
    Am mai bricolat la un moment dat si o balustrada cu costuri tot indecent de mici.

    20

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.