TopBlogZosoblack

3 rapide: furt tabletă, marfă confiscată, wireless în școli

UN idiot a furat o tabletă dintr-o ambulanță:

Un furt mai puţin obişnuit a fost filmat de camerele de supraveghere la centrul de primiri urgenţe din Bacău. Fără nicio teamă, un individ de 50 de ani a intrat într-o ambulantă care tocmai adusese un pacient şi a luat de pe bord o tabletă de 11 mii de lei. (sursa)

Prima întrebare e și cea mai la îndemână: cât de distrus să fii să furi dintr-o ambulanță? Dar nu, eu sunt curios ce credea el că face cu tableta aia. O dădea la copii să se joace cu ea? Instala Fortnite și Minecraft?


Anual se confiscă zeci de tone de mărfuri:

Peste 3 milioane de produse suspecte a fi contrafăcute au fost confiscate în România, la frontieră, în anul 2017, de către autoritățile naționale, țara noastră fiind pe locul al treilea în Uniunea Europeană din acest punct de vedere, relevă un raport emis joi de Comisia Europeană. (sursa)

Sunt curios ce se întâmplă cu produsele astea după ce justiția sau ANAF decide că nu sunt ale firmei de la care au fost confiscate. Le prăduiesc niște băieți? Putrezesc pe undeva până nu mai sunt folosibile și se aruncă, după ce și-au ales unii ce voiau?


Guvernul dă undă verde pentru un șmen pe termen lung: internet wireless în 4.500 școli. Închipuiți-vă cât se poate fura aici, la echipamente, la instalare, la mentenanță, la factura lunară. Pentru că toate astea nu se vor face cu firme cu prețuri bune, se vor face cu firme de casă, de aia au unele școli 2-3 contracte pentru internet, pentru doar 1.000 lei pe lună fiecare, dar internetul merge la nivel de dial-up.

Pur și simplu îmi lasă gura apă când mă gândesc la ce șmenuri se vor face. Plus, fix de asta au nevoie elevii, de wireless la ore.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

40 comentarii

  1. WiFi in scoli: prima data trebuie bagat internetul in scoli dupa care vor da legea cu interzicerea telefoanelor mobile in scoli. Sa fie treaba romaneasca pana la capat.


    Comentariu apreciat. Thumb up 94 Thumb down 7
  2. Sunt curios ce se întâmplă cu produsele astea după ce justiția sau ANAF decide că nu sunt ale firmei de la care au fost confiscate. Le prăduiesc niște băieți? Putrezesc pe undeva până nu mai sunt folosibile și se aruncă, după ce și-au ales unii ce voiau?

    Exista magazine de mărfuri confiscate, ce au contracte cu ANAF. Cum ajung banii ăia (dacă) la bugetul statului, cine știe…

  3. Mi se pare normal cu internetul in scoli, de acum copiii se vor caca pe facebook si nu la toalete.


    Comentariu apreciat. Thumb up 26 Thumb down 1
  4. 11 mii o tableta? Cu atat le cumpara min sanatatii sau imi scapa ceva?


    Comentariu apreciat. Thumb up 28 Thumb down 6
  5. Mărfurile contrafăcute sunt distruse sub supraveghere vamală. Costurile sunt suportate de către titularul drepturilor de proprietate intelectuală.

    Thumb up 10 Thumb down 6
  6. Nu e problemă că a furat o singură tabletă. Au rămas celelalte, de paracetamol.


    Comentariu apreciat. Thumb up 46 Thumb down 3
  7. Produsele confiscate (mai ales hainele contrafacute) ajung la vanzare in “magazinele ANAF”.
    Zic asta pentru ca regulat vizitez un astfel de magazin si gasesti tot felul de chestii confiscate dar mai ales haine si incaltaminte contrafacute la preturi de nimic – o hainuta pentru copii (sarafan/tricou/fustita pentru 3-5 ani) pleaca de la…. (tobele in fundal)… 3 lei.
    Marea majoritate a toalelor se gasesc pana in 10 – 15 lei asa ca e practic degeaba.

    Ba ca sa fie chestia si mai misto, nici macar bon fiscal nu primesti dupa ce dai banii. E cam ca la piata numai ca nu poti negocia (nu ca ai avea si ce preturi sa negociezi).

    Thumb up 21 Thumb down 2
    • Pe bune, vând produse contrafăcute? Eu știam că confiscatul lor e ca sa ajute firmele care făceau originalele, nu ca sa facă venituri statul. Pt că statul nu a fost păgubit cu nimic dacă contrafăcutele nu s-au vândut încă (in cazul asta paguba teoretica ar fi fost diferența între taxele care s-ar fi încasat pt originale și taxele, mai mici, care s-au încasat pt contrafăcute)
      Mari mafioți daca fac așa ceva…statul român chiar e sursa inepuizabilă de surprize.

      Thumb up 11 Thumb down 0
    • In Piata Centrala e magazinul in care ANAF-ul vinde marfurile confiscate de la noi. Am intrat o data, erau ace, brice s-alte alea, nici macar nu mi s-au parut preturi atractive – mi se parea corect sa le vanda la jumatate din pretul de pe piata, macar sa fie transformate repede in cash. Si mi se pare si corect ca statul sa gandeasca altfel decat mine si praful sa se aseze pe marfuri.

      Thumb up 11 Thumb down 0
    • @m: nu are sens sa mint pentru ca n-am ce castiga.
      In Suceava, singurul magazin de “confiscate” este in Falticeni, langa sediul Politiei. Era odata in Suceava dar s-a mutat. Altul, in tot judetul, nu este.
      La acel magazin (ca acolo merg cel mai des) nu vei primi bon fiscal. Daca vrei sa le iei pe factura ca sa faci ceva cu ele, sa platesti taxe din revanzarea lor… mult succes.
      Plus ca sunt multe aruncate claie peste gramada, murdare, zici ca sunt adunate de pe jos si unele au fost si purtate.
      Am gasit uniforme de la diverse firme, dovada ca atunci cand s-a confiscat s-a luat tot ce era prin vestiare si scos la valorificat.
      Acum nu zic ca nu gasesti tot felul de chilipiruri insa marea majoritate a toalelor sunt marci cunoscute contrafacute la pret de nimic. Chiar si niste blugi amarati marca H&M zici ca au fost facuti intre 2 vapoare. Nu mai zic de marci mult mai cu pretentii pe care se vede de la o posta ca nu au vreo legatura cu realitatea.

      Dar de ce sa ne miram cand in centrul Sucevei, unul din “outleturi” cu nume de parfum vinde genti de firma contrafacute dar la pret… de firma? Adica nu cotit, nu nimic, ci la vedere. I-am atras atentia vanzatoarei ca nu are cum sa fie o geanta croita in asa hal de bataie de joc sau elemente vopsite de parca era dat cu bidineaua pe ele si sa coste 600 lei (pret de outlet cu mega reducere) dar n-am avut cu cine. “Nu dom’le, este originala, nu comercializam contrafacute”. Intr-adevar, nu comercializau DECAT contrafacute si rebuturi de prin Parndorf.


      Comentariu apreciat. Thumb up 21 Thumb down 1
    • Dude, ce cumpărați voi sunt mărfuri fara acte de proveniență, mărfuri provenite din evaziune… Gen chinezi care aduc containere și nu au toate actele in regula etc. Mărfurile contrafăcute, imitațiile de Nike, Adidas, D&G etc. sunt distruse. Nu o sa vezi in magazinele alea in veci mărfuri cu sigle consacrate.


      Comentariu apreciat. Thumb up 24 Thumb down 1
  8. Am niste “prieteni” romani (locuiesc in Belgia) care, atunci cand au fost la consult la medicul pediatru cu fetita lor de 1 an, au furat toate scutecele de copil pe care le-au gasit in sala de asteptare (vreo 8 baxuri mari). La sfarsitul consultului, medicul si-a cerut scuze ca nu mai are scutece sa le dea si lor.
    Interesant este ca, dupa aceea, nu au mai putut sa-si faca programare la acel medic (se pare ca erau camere de supraveghere in sala de asteptare).

    Thumb up 18 Thumb down 1
  9. Nu , nu zic că minți, doar mă minunam daca așa e, daca chiar vand nebunii haine “de firma” contrafăcute. Ar fi un nou nivel…trebuie să-mi întreb și eu cunoștințele de la anaf, sau sa dau o tura pe acolo.

    Thumb up 1 Thumb down 5
  10. Apropo de furat, în Alba Iulia se vor da tablete Apple fiecărui profesor. Ghici cât se va fura aici.

    Thumb up 6 Thumb down 0
  11. În ce sens îți “lasă gura apă” ?

    Thumb up 0 Thumb down 3
    • vrei un contract de 2.000€ pe lună ca să subcontractezi unui puști să aibă grijă de niște cabluri și niște routere?

  12. ”Pur și simplu îmi lasă gura apă când mă gândesc la ce șmenuri se vor face. Plus, fix de asta au nevoie elevii, de wireless la ore.”

    Sunt foarte multi parinti care si-au bagat in cap asta. Daca va reusi, va reusi fiindca si parintii vor asta, ca ”ce atatea manuale, hai totul pe tablete”.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    • La ce haos e in invatamantul romanesc, wirelesu era principala grija .. sa vezi in mediul rural ce internet fara fire o sa fie.
      Acu cativa ani livram si instalam laboratoarele de informatica pe la scoli. Desi instruiam profesorii, intr-o saptamana erau toate PCurile virusate cu de toate. La sate nici nu mai vorbesc, erau scoli unde nici nu se faceau ore de informatica in laboratore ca “daca se strica”.

      Thumb up 3 Thumb down 0
  13. Stați așa băeț, avem și noi genii pe aici:

    https://www.nottinghampost.com/news/local-news/court-orders-man-phone-destroyed-2050508

    Verific numele (face palm)

    Thumb up 3 Thumb down 0
    • Dar pedeapsa pentru folosirea telefonului in timp ce conducea ti-a placut?
      Dintre toti concetatenii nostri care, prinsi cu viteza excesiva pe drumurile patriei, care ar mai avea curajul sa posteze cum cer telemetria, ordinul de serviciu, scandalul cu nesemnarea PV-ului, cand scapa ieftin cu doar 3 luni de bicicleta?… :))
      …..6 luni permis suspendat……si minunatul a devenit regizor per pedes.

      Thumb up 3 Thumb down 1

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.