3 cu grătare

Grătarul meu a cedat după un an de abuz. S-a găurit, am pus o tablă în gaură, mă mai ține un pic până caut altul.

Voiam tot ceva în genul ăla, dar mi-e teamă că voi avea aceeași problemă. Am zis să mă uit de unul de ciment/cărămidă, dar am două probleme: ba nu livrează, și nu mă duc să car cu mașina o chestie de 800kg, ba sunt foarte mari. Înțeleg logica, unul de care vreau eu, simplu și mic, e 6-900 lei, unul cu cuptor, cu două mese, cu bla bla, e 3.000 lei. Cred că până la urmă îl iau pe ăsta, că îmi place culoarea, sau caut pe cineva să îmi zidească unul.

Grătarul pe gaz l-am depozitat în beci și mă rog de prieteni să mă scape de el.

Altceva. Am fost la niște prieteni cu un grătar din ăsta. A bătut vântul în/din toate părțile, ne-a afumat pe toți, a intrat fumul în casă, a fost teribil. Urât grătar. Urât.

 

gratar-rustic

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

83 comentarii

  1. Gratarul ala din dedeman e demontat, poti sa-l cari lejer cu masina. eu l-am carat cu clio acum 10 ani. Eventual lasi nevasta sa stea la umbra in parcare cu jumate din piese si-l cari in 2 drumuri. Plus ca in orice parcare dedeman sunt nelipsitii baieti cu dube, la brasov nu?


    Comentariu apreciat.343
    • este din caramida refractara sau e caramida normala si teoretic trebuie sa faci focul in alta parte si apoi sa muti jarul in el?
      majoritatea astora din caramida, ieftine, asa am inteles ca sunt. si ca ar crapa caramizile alea chioare daca faci focul in ele.

      10
  2. https://www.bricodepot.ro/gradina/gratare/gratar-zelfo.html pe asta il am eu. are doua tavi groase in care se pune carbunele, scapi de problema cu gauritul tablei si poti sa faci gratar doar pe jumatate de suprafata (adica punand carbune doar intr-o tava) cand ai mai putin de gatit. E inalt, nu te mai apleci, are masuta rabatabila, si e mult peste orice am vazut prin Dedeman la pret dublu.

    73
  3. Cumperi gratar Jamie Oliver😂

    00
  4. Eu am primit cadou de la o firmă primul meu grătar high-tec: landmann grillchef gaz cu două ochiuri (cel mai ieftin model cu gaz de la producătorul ăsta). Eu nu prea fac grătare dar până acum sunt mulțumit de el.
    Al tău de ce a ajuns în beci?

    23
    • că m-am băgat pe ăsta cu lemne tare și e ok.

    • Și eu intenționez să-mi cumpăr un grătar electric portabil și până acum sunt foarte mulțumit. :)
      Grătarul zidit este de departe cea mai bună soluție și, dacă îl construiești singur, va fi mult sub 3000 de lei. Avantajul față de cele prefabricate e că-i poți face coșul cât vrei tu de înalt (ideal cu juma de metru peste corpul de clădire, anexa ori gardul cele mai apropiate). Un coș înalt va crea în interior efectul de horn, astfel încât fumul va fi absorbit ca de o hotă, fiind mai confortabil și pentru cel care efectiv gătește.
      Mare atenție, să nu se înceapă zidirea până nu se cumpără întâi grilajul metalic, pentru o dimensionare corectă a întregii construcții

      142
  5. Unul ca ăsta: https://www.amazon.com/Oklahoma-Joes-Longhorn-Reverse-Smoker/dp/B01KJGBEYK vând unii în târgul de vechituri de la Romradiatoare, cu 1200, transport inclus. Din tablă de 4 mm.
    Eu mi-am făcut identic, din rezervoare de GPL de mașină, coc in el, afum etc. Am făcut și pâine.

    42
  6. Pune și tu un strat de cărămidă refractara pe fund…

    73
  7. Am un gratar de forma semisferica ceva de genul https://www.dedeman.ro/brasov/gratar-gradina-cu-carbuni-kettle-demontabil-cu-roti-deplasare/p/7048606 .
    Are doua gratare unul mai sus pe ecuator cum ar veni pe care sa pui carnea si unul mai jos pe care sa stea carbunele cred, sau asa il folosesc eu. Mi se pare foarte mare distanta dintre carbune si gratar, e mai mult de 100 mm. M-am uitat si la altele de aceiasi forma si sint toate la fel. Poate nu ma pricep eu.

    13
  8. Am avut beton si l-am daramat dupa 2 ani a inceput sa aiba fisuri si in plus arunca fum in fata. Am unul de asta de 3 ani si inca mai duce https://www.emag.ro/gratar-rotund-cu-capac-burnaby-tarrington-house-th-burnaby/pd/DQYRQ7BBM/
    l-am cumparat de la metro cu 230 ron toamna la reduceri!
    Sunt multumit ca-l pot plimba prin curte dupa cum bate vantul, astfel ca fumul sa nu ramana in curte!

    44
  9. Nu stiu ce vant aveti voi in Brasov, dar gratarul clasic dreptunghiular, din fier beton de 6, e sfant. Cred ca se gasesc destule pe piata, dar cel mai sigur e sa ti-l sudeze cu argon un nene pe comanda.

    132
  10. Eu zic sa nu te joci cind e vorba de gratare. Ia o chestie serioasa! Un gratar cu capac e sfint. Poti sa pui un grill sub el, o pizza, tot ce vrei! Asta e un clasic. Mai scumpicel dar face toti banii.
    https://campinggrill.ro/gratar-weber-master-touch-premium-se-e-5775
    Fara suparare, dar modelul ales de tine e chinezarie de doi lei.

    235
  11. Ce asteapta omu de la blog de bricolaj
    —-Mic tutorial. Cum sa-ti construiesti un gratar de curte dintr-un buget mic. + Bonus:Cum mi-a iesit primul mixt grill (poze).
    Ce primeste? :
    —– altceva


    Comentariu apreciat.324
  12. Io mi-am luat de la piatra online, set cu masa si chiuvetă. Implineste un an in octombrie, sunt multumit, singura îmbunătățire a fost montarea a 3 corniere pentru a regla nivelul. A venit pe paleti, l-am montat cu un vecin in juma’ de zi. Cea mai grea e chiuveta.

    https://www.piatraonline.ro/gratare-de-gradina

    90
  13. Ala din beton e rahat in ploaie. Am avut asa ceva si dupa vreo 2 ani a inceput sa se fisureze pana s-a crapat de tot. S-a crapat cosul, de la caldura, ca nu e facut din beton refractar

    122
  14. Cred ca asta e un proiect perfect diy. Caut un link ce il am pastrat pentru cand o sa am curte.

    02
  15. Pai fă-i un giveaway la ăla cu gaz, sa nu te mai încurce sau pune-l la vânzare. Te scăpăm noi de el.

    Eu am unul de asta de la BricoDepot https://www.bricodepot.ro/gradina/gratare/bbq-masonry-86-x-56x-188-cm.html#gallery-2 , si nu il folosesc de mai mult de 3-4 ori pe an. Chiar mă gandeam sa iau pe gaz. Mi se pare mai rapid si mai ușor de folosit.

    90
    • facem schimb? :D

    • Am Weber pe gaz. Este absolut superb. Cauta review-uri pe YouTube. Il folosesc des si e mega practic. Merge repede gatitul si cand ai 20 de invitati. Tine temperatura constanta, e facut din fonta solida, gateste ca la cuptor datorita capacului, etc. dezavantaj – e scump

      44
  16. Incerci tot felul de porcarii. Weber este unicul gratar?

    10
  17. Eu nu am destule cuvinte sa iti recomand asa ceva: https://grill-expert.ro/produs/gratar-pe-carbuni-weber-57-cm-original-kettle-e-5730-prelata-si-sapca-weber-cadou/

    Este unul dintre cele mai bune gratare, gandit pentru cam toate situatiile de gatit, grill, afumare, gatire la caldura indirecta, control al temperaturii… si toate pe gaz. Eu golosesc unul de mai bine de cam 7 ani. Nu eate ruginit si nici nu s-a subtiat tabla, ba chiar a supravietuit si unui zbor intercontinental. Eu cand le-am vazut prima data am fost foarte sceptic, deh, obisnuit cu tambalul traditional, dar dupa ce am vazut ce poate face…

    120
  18. Recomand Gratarul Dragomir.
    Foarte scump dar fac chestii misto in curte. Grtar cu cuptor cu chiuveta etc..
    E alta categorie, alta abordare. Te poti gandi pe termen lung sa iti faci la un moment dat.

    41
    • eu: nu vreau grătar mare
      tu: îți recomand grătar mare.
      eu: mă bucur că putem comunica pe aceeași limbă.

    • La cat ajunge unul? Vreau sa fac si eu prin primavara ceva de genul, cu plita, gratar, cuptor, blat de lucru… toata gama.

      00
    • Zoso.Citeste din nou.
      A fost o recomandare pwntru viitor nu pentru acum.

      Skyler Pretul e mare. Cateva mii bune de EUR. Dar fac o treaba superba. Vezi pe site

      00
  19. Ala din Dedeman nu e calitate, se crapa si se face praf, nu as lua asa ceva mai ales ca la Brasov sunt ierni serioase si ala e din beton “chinezesc” facut. :) Dupa un an e praf. In plus are o chestie de aluminiu naspa pe care pui carnea, o sa se tot lipeasca si o sa se desprinda carne. De afumat nu afumi pe cine vine la tine ca il pui in fundul curtii dar o sa fii tot cu ochii rosii ca iti vine tot fumul in fata cand invarti carnea si nu vezi ca lumea pt ca hornul ala are un tiraj ff slab. Macar la unul simplu te invarti in jurul lui si te feresti de fum. Sfat final, nu il lua. Ori iei unul simplu(eu tot vanez un Dancook) ori iti faci ceva zidit mare cu horn lung pt tiraj suficient.

    120
  20. Fiind blog cu tenta de dyi ar merge o combinație de grătar + cuptor + afumătoare. Daca nu pentru tine atunci pentru cititori doritori. Din categoria grătarelor statice de beton/cărămidă/piatra ar fi ok un acoperiș pentru ele. La casa ar merge combinația ciupercă + grătar.
    https://photos.google.com/share/AF1QipNQ_OVjFfvz54DsmBdo-KpyyJZWhMVwbAYHLUgoOg8pJN41aHpX1ivoR_DGLxvQ_Q?key=MDdHeERoWTRWZ2pYYW0xVmVvbmZfbW9vUk9Ldmtn

    11
  21. Am un weber de 9 ani. Folosit aproape in fiecare weekend. Tinut afara in ploaie/zapada. Nu are pic de rugina. Singura chestie care am schimbat o a fost gratarul mic pe care stau carbunii. S a mancat pana s a rupt. L am inlocuit anul asta cu un gratar dublu rotund de 25 lei din auchan.

    50
  22. Cauta gratarul CAMARAD/TOVARAS . In plus fata de pachet 30 caramizi de samota dupa care forja la greu

    00
  23. Zoso, il vinzi pe ala cu gaz?

    00
  24. https://www.bricodepot.ro/gradina/gratare/barbeque-oasi-crystal-86-x-56-x-211-cm.html
    Eu il am pe asta. Alea din dedeman erau slabe dupa review-uri. Asta pare cat de cat rezistent. E asamblat dar nu lipit poti sa il iei cu inca o persoana cand ti-l aduce acasa. Piesele pe bucati nu sunt asa grele impreuna alcatuiesc ceva kg. Trebuie pus pe o suprafata stabila nu pamant. Eu mi l-am pus pe niste pavele cu pietris pe dedesupt nisip tot ce trebuie si nu s-a lasat. Tirajul este bun. Nu l-am testat de foarte multe ori ca nu mai sunt in tara. E doar ca o idee.

    00
  25. Eu am luat unul gen butoi taiat in 2 de la Hornbach ( Landman parca) la care a cedat partea inferioara dupa cativa ani. Motivul e simplu ( si banuiesc ca e valabil si la tine) foloseam apa sa sting flacarile cand apareau ( plus tabla subtire de 1.5 mm ). Am preferat sa refac cutia ( de data asta din tabla de 4, dreapta nu 1/2 de butoi) . Am pus pe fund caramida refractara si – cel mai important – nu mai sting flacarile cu apa, pur si simplu inchid capacul ( se sting singure din lipsa de aer). Varianta refurbished ( vopsita cu ceva spray de vopsea rezistenta la temperatura) rezista ca in prima zi de cativa ani.

    30
    • Am eu din asta. E misto, dar nu poti sa folosesti decat bricheti, nu carbune d-asta clasic.

      00
    • D-acord.

      Pana sa incerc Weber, am tot avut gratare, ba facute din tabla de diverse grosimi, ba cumparate.

      Dupa ce am incercat Weber, pot sa zic ca nu exista termern de comparatie. Poti controla perfect procesul prin reglarea debitului de aer ce ajunge la carbuni/capac.

      Nu m-as mai intoarce la gratar clasic.

      40
  26. De ce ai renuntat la gratarul pe gaz? Eu am un Weber pe carbuni si problema mea e ca singurii bricheti care sunt ok sunt… aia de la Weber (scumpi in draci). Nu merge cu carbune d-asta normal pentru ca nu are tabla pe fund, are gratar ca sa cada resturile in oala de cenusa.
    Deja a inceput sa mi se ia de pune carbunii, varsa carbuniii, asteapta sa o ia… Cand sunt 10 invitati e ok, te iei cu vorba, dar daca vreau sa fac rapid un gratar pentru mine nu merita.

    11
    • problema la gaz e ca daca nu ai unu bun e prost :D
      aveam unu la munca, nici nu mai stiu cat a costat. Nu iesea treaba la fel. Nu se difuza caldura bine, iesea un rahat.

      In plus nici aroma nu e aceeasi.

      11
  27. Avantajul cel mai mare e versatilitatea. Poti sa frigi carne direct, indirect, sa afumi, low&slow…

    00
  28. Eu caut unul dreptunghiular dar cu capac. Am gasit putine pe piata, ceva sfaturi?

    00
  29. Am un Weber pe carbuni , tabla e sanatoasa nu pare ca va rugini nici in 10 ani, dar are un incovenient, mie mi se pare ca ai sanse destul de mari sa arzi carnea, mai ales daca iei si ceva la bord :D pt ca reglajul la temperatura il faci din gurile de aerisire si pozitia capacului, si mai uiti de intensitatea carbunilor :D.
    Am un prieten ce are modelul asta https://toom.de/p/grillwagen-toronto-metall-schwarz-55-x-415-cm/4770856, da! nu e aceeasi calitate la tabla(probabil ca undeva intre 3-5 ani trebuie sa-l schimbi, prietenul il are de 3 ani-inca se tine bine) dar partea cea mai faina la el e ca tavita pe care pui carbunii e reglabila pe inaltime, are o manivela si poti jongla cu carbunii in sus sau in jos in functie de cat de tare e focul.
    Spor la ales :D

    10
  30. Ia vezi, te cofeaza vreunul de aici?
    https://www.fierar.eu/fabrica-de-gratare/
    Daca vrei sa faci si focul in el (nu doar carbuni), suni la ei si iti baga tabla mai groasa. Si mai sunt flexibili. Mie mi-au facut si un capac (afumatoare), care se integreaza perfect in pachet.

    Succes!

    00
  31. Eu am jucăria asta:https://mobexpert.ro/products/911050
    Da, știu, sunt un imbecil care dă bani pe un grătar de 1.000+ euro când poate să păjească porcul și direct pe lemne.

    Revenind.
    După 6 luni de folosire:

    Pro:
    – Cu cărbuni buni poți urca temperatura până la 400 grade. Un T-Bone sau un mușchi gros de vită ies impecabil.
    – Poți ține temperatura constantă undeva la 4 ore fără să îl deschizi. Am gătit o burtă de borc cu ceva carne în ea, umplută cu mirodenii și pusă într-o tavă cu vin. A fost bătălie cruntă pe carnea aia.
    – Grătarul metalic este cam la 40 de cm distanță de cărbuni. Nu ai o problemă dacă cade grăsime și apare flacără. Flacăra nu ajunge la carne (din nou, senzație la o vită bine marmorată).
    -. Poți face pizza (nu am încercat încă) sau legume la grătar pe un foc mic. Am făcut un sparanghel excelent.
    – Când ai terminat de prăjit îl închizi și blochezi admisia de aer și se stinge focul. Cu un sac de cărbuni prăjești de te plictisești.

    Contra:
    Prețul. Eu l-am luat la ofertă cu 4.500 lei dar acum este mai scump.
    Totuși, dacă mă apucam să fac unul din cărămidă refractară mă costa tot atât dacă făceam placă de beton sub el ca să nu se prăbușească după 3 ani și dacă îl făceau niște specialiști care chiar se pricep la așa ceva.
    În plus un grătar deschis nu o să fie niciodată la fel de performant ca ăsta, nu o să ai niciodată un control asupra temperaturii.

    Eu îl recomand celor care sunt pasionați de gătitul pe lemne/cărbuni și mai ales celor care vor să facă o vită bună pe grătar.

    70
  32. toți ăștia care aveți webber sau chestii mai scumpe, ia, 10€ pe patreon!!!

  33. Eu de cand am incercat gratarul electric, nu m-am mai intors niciodata la cel pe lemne. Este usor, practic, il pui pe orice masa in gradina, il cureti rapid si-l depozitezi in orice debara. Ai nevoie doar de o sursa de curent si un prelungitor. Nu tai lemne, nu trebuie sa faci foc, nu astepti sa se faca jar, nu faci fum in toata curtea, nu-ti afumi hainele si mancarea https://www.emag.ro/gratar-electric-caso-germany-bq-2200-2200w-negru-02830/pd/DW46H2BBM/?ref=

    00
    • Am si eu electric, dar arata-mi si mie cum iti iese un T-bone de 5 cm grosime la asta? Sau daca il folosesti doar pt hamburgeri atunci joci la liga de tineret, no offence.

      00
  34. Alea de la dedeman au peste 500kg, greu de montat si transportat. Iti trebuie 2 oameni priceputi sa l faca.
    Am am luat de la brico depot un d ala din spuma de ciment sau ce e aia, l am luat in 2 drumuri, are 250 kg, din mai multe piese. 450 lei. L am montat cu taicamio in juma de ora cu putin ciment.
    A crapat la primul foc…

    10
  35. Cum sa cauți pe cineva care sa ți-l zidească? Îmbătrânești :(.
    Fă-l singur, nu ne dezamăgi, avem așteptări mari de la tine.

    10
  36. Eu am de 3 ani un Tenneker TC clasic de la Hornbach de care sunt multumit.
    https://www.hornbach.ro/shop/Tenneker-Gratar-TC-Classic-50-x-25cm/8843198/produs.html
    Cuva pentru carbuni e din tabla de 2-3 mm.
    I-am luat is o husa tot de la Hornbach
    https://www.hornbach.ro/shop/Tenneker-Husa-de-protectie-pentru-gratarul-pe-carbune-TC-Classic/8874873/produs.html

    00
  37. Cam așa arată cel din rezervor GPL:

    https://photos.google.com/share/AF1QipOpn44YGLb-hWqe7FkwJu9_fquv0LJs-mDRYk8xzronCj5DPN1-Z4KkZsYwzJTWjg?key=cjdwTHlsSjdFM0ozcmZZODk3aEZneXZDX19ObkVR

    Am afumat cu el, am făcut vită American style, pun mămăligă in stânga și bag carnea in el în hârtie de copt. Gulyas, magiun etc.
    Când se termină mamaliga sau ce fac, și rămâne jar, scot folia de pe carne și pun așchii de afumare. Eu afum cu lemn de măr verde, cireș sau fag.

    20
  38. fă-ţi unul dintr-un boiler vechi.

    01
  39. Grătarul ăla din poză e sfânt, caută un sudor sau ia-ti un aparat mic invertor și ți-l faci tu.
    Trebuie tablă mai sănătoasă dar în rest e pe viață!

    10
  40. Rezervor de GPL (50 de lei), gratar din otel zincat (il arzi la primul foc si dai un pic cu peria) – 50 de lei, 2 roti – 10 lei, 5 lei balamalele, niste fier pentru picioare & manere – 30 lei, termometru capac gratar – 50 lei si munca manuala. Iese ceva in genul

    Poti sa pui pe fund niste samota si prajesti linistit cativa ani, poti sa afumi in el. E foarte ok.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.