Knockout!

Din click in click am ajuns să mă uit la Brutal Knockouts. Pe lângă grotescul real al ideii că asemenea chestie i se poate întâmpla oricui, mai e ceva de observat: partenerii/prietenii celor care se angajează în luptă nu se bagă. E unu la unu. Nu e unu la unu până când al nostru pierde și după aia sărim și noi și îl batem pe ăla care a câștigat.

 

Nu știu cum mai e acum, dar la noi era rău oricum. Dacă pierdeai, pierdeai. Dacă se întâmpla să câștigi, îți luai bătaie pe loc de la gașca lui sau de la el și alți 5 prieteni când te prindea pe stradă. Țin minte una amuzantă din tinerețea mea, când l-am pocnit pe unul mai tare și a picat pe jos și după aia fra-su mai mare mi-a dat un șpiț în cur și mi-a zis să mă car să nu mi-o iau, l-am pocnit și pe el din reflex și apoi am fugit și după aia vreo 3 săptămâni plecam de la școală numai însoțit și repede, să nu vină suedejii să mă bată. O alta, veniseră la un moment dat cinci inși să “discute” cu unul din bloc și urlau ăia să iasă afară că nu știau, până a coborât Eugen Preda și le-a zis să se care că e nervos. Cinci inși, nene!

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

21 comentarii

  1. nimic nu-i mai urat decat sa dai intr-un om cazut la pamant.

    00
  2. …. si apoi ai ieșit tu si le-ai pocnit pe preda din reflex. bine badeo..

    00
  3. Sergiu, sigur ca dai ca sa fii sigur ca ni se ridica nervos. Tu esti nascut victima, inveti viata din romane imepte.

    00
  4. Desi sunt anti-violenta pot intelege treburile astea pana la un punct (cam pana unde adversaru’ e cazut pe jos, eventual inconstient sau pe aproape, si tot mai dai in el). De bine de rau sunt doi oameni care au ceva de impartit si, de comun acord, se iau la bataie. Cand am vazut titlul am crezut ca te referi la moda aia cretina de prin state, cand scopul e sa ii dai knockout, dintr-o lovitura, unui nefericit care merge linistit pe strada sau isi vede de treaba lui, fara sa aiba nicio treaba cu tine. Cretinitatea aia nu o pot intelege nicicum …

    00
  5. Multi sunt copii de 40 de kg. Ar cadea loviti si de fata. Insa…
    https://www.youtube.com/watch?v=Miy3UAXHa3o&feature=youtu.be

    00
  6. Ala caruia ii sare sapca din cap la 1:01 seamana cu Arhi

    00
  7. Acest videoclip a fost eliminat deoarece conţinutul acestuia încalcă Termenii şi condiţiile YouTube.

    00
  8. De remarcat, ca in 99% dintre cazuri, cocosul e cel care o ia in freza si cade primul :))

    00
  9. Inca un guest post nesemnalizat alaturi despre cel cu viata de parnaias?

    00
  10. NOU
    #11

    @Silviu, e bine ca l-au dat pe asta jos, iar filmuletul ala de l-a dat Arhi e inca bine mersi sus pe facebook …

    00
  11. Ce enervant e cand citesc un post la nici 3 ore dupa ce a fost scris si link-ul de youtube deja nu mai merge…
    Macar am reusit sa pricep ideea postului, dar tot e putin frustrant ca nu am putut sa vad si clipul, mai ales avand in vedere ce zice Andrei (comment #6) :)

    00
  12. Primăvara creste Testosteronul, hormonul sexual masculin, legat de agresivitate si criminalitate.
    90% din vitamina D din organism este produsă de acţiunea razelor solare asupra pielii, spun cercetătorii, adăugând că un nivel suficient de ridicat de vitamina are o „influenţă pozitivă” asupra testosteronului.
    Majoritatea indivizilor din video sunt dezbracati si sub actiunea razelor solare.
    Concluzie: Trebuie bagati la racoare sa se mai tempereze hormonu.

    00
  13. @sergiu
    Atata timp cat tu l-ai pus jos, e ok sa dai in el. (Ma rog, daca e inconstient, te poti opri. :D)
    In felul asta te asiguri ca nu se ridica prea curand, deci nu te poti trezi cu un pumn pe la spate. :)))

    00
  14. @trefla: de remarcat ca cel care loveste primul castiga.

    00
  15. Ref. la post 6, una ce umbla cu ceva ani in urma cu un turc:

    https://youtube.com/watch?v=mTal1jCbRpc

    Pe site-urile rusesti mai gasesti tot felul de filme knockout, foarte amuzante.

    00
  16. @sergiu: . Numai in filme cretine ii dai un pumn si il inviti in picioare din nou. daca i-ai dat si sunt sanse sa se ridice ii tot dai pana da semne ca nu mai e agresiv sau e lesinat. cel mai bine ii cai cu piciorul la ureche, daca prinzi o degajare unde trebuie nu se mai poate tine pe picioare.

    00
  17. Cred că sunt amenzile ieftine pe acolo :-)
    Cică în Germania dacă i-ai arătat în trafic degetul mijlociu unuia, iar respectivul are dovadă (film), te costă 3.000€. Să-i dai un pumn în meclă, te costă 5.000€ doar amenda. Apoi despăgubiri şi spitalizare ăluia. De ex. 580€ a fost doar că m-a cărat ambulanța de acasă până la clinică (4 km). Băusem prea mult de ziua mea şi cică în caz de alcool casa de asigurări nu decontează. …dar până la urmă au decontat nu ştiu din ce motiv :-)

    00
  18. Animale, ce pot sa zic…. A avut noroc, i-a trantit una-n mecla, ala e groghi, cade retezat la pamant, dar tot ii mai cara pumni sau picioare-n cap si nimeni nu sare sa-l protejeze….

    Asta e nesimtire…. Macar daca strigau la atacator, lasa-l ba, e deja mort! Sau ceva asemenea, ii durea pe toti in pla ….

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube