Despre muzică și desen în școală

scris de 100

Domnul Mircea Vasilescu are o părere pertinentă despre științele umaniste în școală, care sunt desconsiderate destul de des și de grav:

Muzica? Moft, găseşti tot ce vrei pe youtube, de ce s-o mai predăm la şcoală? Desenul? Păi dacă n-are talent, bietul copil, ce să-i facem, să-i stricăm media cu un 9 la desen? Chiar şi cu literatura asta, domne, cred că exageraţi: la ce-i trebuie în viaţă? Că nu din romane şi poezii o să aibă ce pune pe masă.  Cât despre latină, ce să mai vorbim: o limbă moartă, nu foloseşte la nimic. (adev.ro/o2pg3w)

Avem nevoie de muzică, desen, latină și istorie în școală, doar cu mai cu măsură. Și vă dau exemplul meu.

Prima notă în clasa întâi: 7 la desen. Învățătoarea ne-a spus să desenăm ce vrem noi, eu am desenat trei clădiri, prima în mijloc, celelalte două în spate. Păstrând proporțiile, cu linii perfect drepte. Deh, copil de inginer, aveam cărți de desen tehnic în casă. Învățătoarea a strâmbat din nas, a întrebat unde sunt oamenii, eu am zis că sunt în case (smartass de mic) și zbang, șapte! Toată școala am dus aceeași luptă la desen: eu voiam să desenez figuri geometrice, ei insistau să desenez oameni, fericire, soare, pana mea. Nu conta că puteam desena o linie dreaptă pe 4 foi sau că spațializam frumos chestii, nu desenezi oameni, nu iei notă mare. A urmat apoi geometria, unde aveam 10 pe linie și proful se mira cum de sunt bâtă la fracții, dar la unghiuri rup materia.

Ora de muzică. N-am ureche muzicală, dar am fost forțat să cânt., pentru ca toți trebuie să cântăm. Da, ok, e important să știm la ce echipă a jucat Mozart și câte goluri a dat Vivaldi în ultimul sezon, dar 90% din copii sunt incapabili să cânte. A-i strica media unui copil pentru că nu are un talent nativ e tâmpenie. Serios că e.

Literatură. Clasa a cincea. Băgăm compunerile la olimpiadă, câștig, ajung în finala pe București. Profa îmi spune să îi prezint o compunere pe zi. Bag trei bucăți, le citește, pufnește, îmi spune să vin cu altele. Nici ce e bine la ele, nici unde trebuie să mai lucrez, nimic. Nimic nimic. Adu altele, asta a fost tot. Șapte ani mai târziu i-am dus un exemplar din revista unde publicasem primele poezii. A zâmbit amar.

Școlii îi lipsește un sistem de detectare a aptitudinilor. Toți trebuie să cânte, toți trebuie să deseneze oameni, toți trebuie să facă caligrafie. Am un prieten care a lucrat pentru Airbus și s-au rugat ăia de el să rămână în Franța, pe salariu imens, dar care lua 6 la limba română, că scria urât. Nu conta că avea 10 pe linie la matematică, fizică, chimie, caligrafia, nene, păi se poate?! Ce matematică, nene, învață filosofie, că o să îți trebuiască în viață!

M-am cunoscut cu proful de sport de la școala juniorului, mergem la Paradisul Acvatic cam la aceleași ore, și îmi povestea că aproape 20% din elevi aduc scutiri să nu facă sport, și de obicei fix ăia care nu au probleme de sănătate și care ar avea nevoie de mai multă mișcare. Mami merge la sală, dar ăla mic să fie scutit de sport, că nu e pentru el.

 

 

film-kung-fu-hustle