Bricolaj: nu se mai fabrică! și eu ce fac acum?

Azi dimineață sună ceasul, mă trezesc, mă duc la baie, aprind lumina, pocnește tot, sar siguranțele. Pun siguranțele la loc, dau drumul la lumină, iar sar. Mă spăl pe întuneric, mă apuc de blog, după care investighez problema. Aparent, unul dintre spoturile de pe oglindă era ars. Înlocuiesc becul, aprind lumina, iar fac poc. Dau oglinda jos, dau spotul jos, cablul se tocise și se lipea de suportul metalic, invitându-l să facă poc.

Numai bine, zic eu, și așa voiam să spăl spoturile și să înlocuiesc duliile alea, că erau cam șubrede. Mă duc cu dulia la piața Bartolomeu, nu găsesc pe mărimea aia deloc. Nu se mai fabrică. Zic, hai poate găsesc un model de lampă fix ca aia, cumpăr cu totul. Nu găsesc.

Soluția ar fi să înlocuiesc cu tot cu oglindă. Ceea ce n-ar fi rău. Dar trebuie să găsesc un model asemănător, dau alte găuri în perete, să bla bla. Și nu vreau asta pentru două dulii de 5 lei.

Soluția știți care e, nu? Fac io o cârpeală acolo, că ce se poate întâmpla rău…Și după aia mă vedeți la știri, boul căruia i-a ars casa de la un circuit electric improvizat. GRR!!!

dulie

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

37 comentarii

  1. Dulia pare de ceramica, eu cred ca mai e buna; nu merge sa-i schimbi doar cablul?

    00
  2. sa fiu rau: Ce bine ca nu ai pastrat in camara alte dulie stricata, „poate mai aveai nevoie” si o faceai sa mearga.
    Daca aveam doar 3 tipuri de oglinzi si 2 de dulii in toata tara, timp de 20 de ani, iar era rau.

    00
  3. pare a fi un fasung „e14” uita-te pe net si daca asta e…du-te in hornbach ca gasesti acolo…poti lua si fasung-ul cu tine si cel mai probabil iti gasesc nenii aia unul de schimbat.

    00
  4. bre, nu ca vreau sa te insult. dar „carpeli” fac femeile… dracu, cat de greu e sa izolezi bine o dulie chiar si in cazul in care nu se potriveste la fix..in general ca barbat ar trebui sa te pricepi minimum minmorum incat sa n-ai nevoie de electrician decat daca iti schimba instalatia electrica prin pereti, si in rest sa dormi linistit noaptea ca ai schimbat spot-ul, nu sa te zvarcolesti „oare nu iau foc?”

    Plus ca in general doar la un consumator foarte puternic (gen instalatie improvizata de incalzit) care isi trage 3-4000 wati – ergo incalzesc si apoi topesc cablurile, care iau foc- se intampla incendiile de care vorbesti, prin corelatie cu proprietarul nepriceputeanu care pune fir de 0.5 conceput pt 500 w in loc de 2 mm, ca doar ala mai gros e mai scump. Da, aia sunt idiotii care apar (mai ales iarna) la stiri.. dar pt un spot care-si trage 30 w?

    00
  5. Nu te-ai lecuit inca, nu?
    Ai putina rabdare pana apare iar ala de te pune sa renovezi baia cu totul si sa spargi si vreo doi pereti ca sa schimbi cablaraia pe acolo.

    00
  6. Nu neaparat carpeala: poti schimba toate firele de la intrare pana la dulie, o idee mai groase sau pui becuri mai mici. Dulia e prea simpla sa se strice, la o adica poti sa legi si firele direct pe filamentul becului. Trebuie doar sa izolezi piesele cum trebuie: banda izolatoare, manson termo, etc.

    00
    • dulia e stricată și șubredă.

    • nu se face asa, nu se schimba doar firele pana la dulie. correct tehinic este:
      dai jos oglinda; faci sant in faianta si pereti cu discul diamantat; pui fir gros de 2.5; tragi siguranta pentru lampa cu diferential; schimbi tabloul ca sa se potriveasca cu diferentialul; schimbi celelalte sigurante sa se potriveasca cu noul tablou; schimbi si celelalte cabluri din pereti daca tot ai schimbat sigurantele; daca tot ai „santuit” peretii…..faci si o groapa langa fundatie sa-ti faci o prize de pamant de 4 ohmi; daca tot trebuie sa retencuiesti…vezi daca nu-ti iei si un grup electrogen de 6-7 kva sa fie

      mi-a zis mie un electrician batran…

      00
    • Si sa iau bon pe toate, nu?

    • mare om attila.

      eu am un bec ars. Oare ce tre sa fac?

      00
    • animaloo…ai belit belengherul…la bec ars cica trebuie sa verifici daca ai fier de 25 in fundatie…acu’ l-am intrebat pe mester

      00
  7. lampile de genul asta au fasungul ala asemanator :
    https://www.utilul.ro/electrice/corpuri-iluminat-casnic/aplice-si-plafoniere/plafoniera-cu-bec-max-1×40-w-mini-glop-2-alb-p16020/

    te poti duce intr-un magazin de bricolaj mai mare sa vezi daca se pupa cu ce iti trebuie tie si cumperi o lampa d-asta ca sa folosesti doar fasungul

    00
  8. bai comentasem cu o solutie pt pb ta.. de unde sa iei fasungul ala si nu apare comentariul. e din cauza ca am dat un link ?

    00
  9. Nu te juca cu ceva ce nu poți stăpâni. Adu un electrician. Dulia de proastă calitate de exemplu, are lamele proaste :) ele fac un contact imperfect care, în cel mai fericit caz îți bagă vârfuri de tensiune în bec și l arde… Sunt multe de povestit dar nu interesează pe nimeni, tu doar vrei sa apeși butonu și sa se aprindă becu, nu? :)

    00
  10. Nu mai bine îl chemi pe domnu’ Sandu? Cică e buleftrician de meserie.

    00
  11. nu prea imi dau seama din poza dar seamana cu una care am schimbat-o la casa de la tara. baga un search pe mikado.ro dupa dulie, ar trebui sa fie pe acolo un e14. (din motive obscure e blocat site-ul la munca).

    00
  12. sugru la bine si la greu!

    00
  13. Întâi termină de frecat casa aia și după aia dă drumu să facă bum.
    Desemenea, este imperios necesar ca atunci când face bum să ai oaspeți, mosafiri, preceni. Mulți.

    Poa’ să „ardă ca o torță” dar dacă paguba nu este mare și nu-s victime multe, nu dă nimeni așa ceva la știri.

    00
  14. Ai cum sa renunți la dulii si sa iti iei o banda led ? Daca ai cum sa astupi găurile cu suportul ti-as sugera asta – consum si mai mic…
    Sau o lumânare :))

    00
  15. Da un scoci sau banda izoloatare peste fir, unde face contact cu metalul, ca sa se potoleasca.

    00
  16. Daca oglinda veche e OK si nu vrei sa te complici cu schimbatul poti incerca sa gasesti cea mei ieftina oglinda noua + spoturi, si sa montezi spoturile noi pe oglinda veche.

    Poti de asemenea sa montezi un corp de iluminat nou deasupra oglinzii si sa renunti la spoturile vechi. Gaurile le acoperi cu buicati de oglinda de 5cm x 5cm (se gaseau de gata, la raionul de sanitare, tot pe unde sunt oglinzile)

    00
  17. si a facut si febra. a dreacu’ dulie…

    00
  18. De ce te rezumi la solutii ieftine? Schimba nene tot si ai liniste. E ca si la PC-uri daca a fost garantat 1 an si se strica dupa 3 sa te mai codesti ca merge reparat? Tehnologia de acum 4 ani?

    00
  19. dacă la mașină ți se duce o bucșă, schimbi toată puntea ? S-a stricat dulia, schimbi dulia. Că nu ești ungur să refaci toată instalația până la priza de pământ

    00
  20. Și dacă tot n-ai ce face și vrei să ne dai lecții pe blog ai putea să citești și normativul I7/2011 cât stai pe tron. ;)

    00
  21. Nu că ar fi treaba mea, dar ce ierburi creşti în baie ? Sau ce a crescut proprietarul precedent ? De la un bec de 30 de waţi nu se face dulia aia ceramică aşa. Lăsînd gluma, vezi ce putea să provoace aşa ceva, condens, fir de cupru cu cleme de aluminiu, contact imperfect, cum a sugerat Nelu . Arată prea rău fasungul, iniţial am crezut că e plastic ,oxidarea-i prea puternică. Aşa ceva nu am văzut decît pe consumatori de peste 300 de waţi. Din cîte spui nu e cazul. Schimbă-l, nu improviza.

    00
  22. catre toti aia de mai sus: corp de iluminat in baie, ce IP folosim ?

    00
  23. La alt IP se refera domnia sa. Arogant insa tonul. Mai multe detalii despre IP-ul ala , aici .

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.