…veniţi la Bucureşti

Am un talent ascuns despre care o să vă vorbesc acum. Pot depista un ardelean venit la Bucureşti.

Primul semn: e îmbrăcat altfel. Nu gay, nu prost, altfel. Are un fular vara, de pildă. Sau un fular exagerat de lung iarna, cu care se tot joacă şi îl tot dă peste cap. Sau căciulă în cap (l-am văzut pe unu’ azi la Izvor). Chestii din astea care te ating la bunul simţ.

Al doilea semn: e supărat nevoie mare. Are o atitudine aşa de sictirită. E nervos că bucureştenii sunt proşti, ca nu se dau din calea lui, că îl înghesuie în metrou (la ei in Ardeal metroul e mereu gol), că nu îi cedează locul pe scaun. E supărat, nene! Dacă nu avea treabă, stătea în Ardealul lui drag şi iubit şi nu venea încoace (să îşi rezolve nu ştiu ce sau să facă facultatea), la bucureştenii ăştia nesimţiţi şi insuportabili!

Al treilea semn: are cioc/barbă/ţăcălie. Cu cât mai ciudat arată, cu atât mai unic se simte posesorul. Împletit cu ciucuraşi. Vopsit roşu (văzut zilele trectre). Lăsat doar guşa acoperită de păr. E clar, un ardelean nu poate fi adevărat dacă nu are un semn distinctiv ceva. Cei mai tari îşi fac tatuaje, dar moda asta nu a prins încă în tot Ardealul.
De pildă, în Cluj am văzut 3 dobitoci într-o Toyota (dacă mă citeşti, în pizda mă-tii bă, mi-am zgâriat maşina din cauză că tu ştii că nu trebuie să dai prioritate la bucureşteni, imbecilule!) care erau bărbieriţi la fel, cu acelaşi cioc.

Ardeleanul de Bucureşti vorbeşte tare în bar, are geantă de la Converse sau în culori ţipătoare, obligatoriu iPod sau MacBook, şi visul lui e să lucreze în advertaizing.

ps: dacă mai era nevoie sa precizez, nu toţi ardelenii sunt la fel, cum nici toţi bucureştenii nu sunt jigodii/nesimţiţi/leneşi…

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

91 comentarii

  1. Sper ca la faza cu “in Ardeal metroul e gol” erai doar ironic.

    00
  2. era era… ca si la faza cu ipod si macbook :). sau poate doar economic…

    00
  3. @DannY-L: nu. subtil :)

  4. Hai mo ca aia-s emo pe care-i descrii. damn it

    00
  5. Cred ca mai bine te-ai abtine in privinta ardelenilor, procentajul celor fara bun simt de acolo este incomparabil mai mic fata de cel al bucurestenilor fara bun simt!

    00
  6. Hai că m-ai amuzat. Dar trebuie să recunosc că m-ai jenat puţin în amorul meu de tânăr provincial. Normal că nu-s toţi ardelenii la fel!

    P.S. Pfoa, ce mă enervează fularul ăsta… E prea scurt; trebuie să-mi iau altul. Imediat merg la Mall, numai să gat ad concept-ul ăsta odată! :-)

    00
  7. am pierdut aiurea 1 minut din viata cu postul asta de cacat.

    00
  8. se pare ca tu ai intalnit numai alt fel de ardeleni…. da ma rog dupa cum ai zis si tu nu toti sunt asa ….iar la faza cu prioritate se da doar daca asa ar trebui nu ca voi sunteti din bucuresti si mancati la alta cantina ca sa zic asa :)))

    00
  9. No bini dara, grupul ardelenilor molcomi si cu prea mult bun simt, saluta grupul bucurestenilor aroganti si plini de ei.

    00
  10. zoso, ca sa te parafrazez, dacă nu aveai treabă, stăteai în Bucalele tau drag şi iubit şi nu veneai încoace in Cluj (să îti rezolvi nu ştiu ce sau să faci facultatea), la clujenii ăştia cu cioc si Toyota din cauza carora iti zgarii tu masina!

    00
  11. cand ai dreptate ai dreptate

    00
  12. NOU
    #13

    “NO” eu unul nu ma incadrez =)) in schimb recunosc ca ii vezi de la o posta (asta pana le intra Bucurestiul in sange). Apoi categoric vor zambi si vor spune ca ei nu au fost niciodata asa… iar dupa o vreme vor arata cu degetul catre altii… asta ii sta cel mai bine bucuresteanului.. no offence

    00
  13. Pentru noi e mai greu pe aici in ardeal, ca pana acum va recunoasteam dupa numerele de bucuresti, dar de cand e la moda leasingul multe masini de pe aici au tot numar de bucuresti. Dar nu-i nici o problema ii identificam altfel, daca da peste tine cu masina pe trecerea de pietoni si urla ca i-ai zgariat capota cu ceasul in momentul impactului inseamna ca e mai de la sud asa de felul lui.
    De asemenea bucurestenii au o atractie ciudata catre locurile unde parcatul este interzis, de opritul pe drumurile cu o singura banda pe sens ca sa isi cumpere tigari de la magazin, de locurile de parcare pentru handicapati (ok, aici poate chiar au voie) etc.

    Ah da, am uitat sa mentionez, nu toti bucurestenii sunt asa, doar cei care vin pe aici.

    P.S.: Sunt din Brasov, te salut din orasul (probabil) cel mai civilizat din Romania.
    P.P.S.: Din cei 3000 de oameni pe care-i vad zilnic prin oras(la toate orele zilei) inca nu am vazut un fular de prin luna… martie :)

    00
  14. noah nu ma, ca p`aci pa la ardeal sa iese din tara noah, pfu ciocu asta ma`nerveaza da numa noah…

    00
  15. Ce tare e DannY-L!!!! Fine comentariu.. Sper si eu ca erai ironic Zoso!
    Nu de alta dar nu se poate sa fi facut astia metrou in Ardeal si noi sa nu stim nimic de asta!
    Ma intreb ce fel de stire ar fi asta: In Ardeal se construieste metrou! Una pozitiva sau una negativa – apropos de legea lui “peste”!
    Cunoscatorii stiu! :)

    00
  16. Si legat de ardeleni.. sunt simpatici cu imbracamintea!
    La fel si moldovencele care vin prima data in Bucuresti pot fi recunoscute dupa: geanta mare (si din lac eventual), parul aranjat ca pentru nunta, machiaj strident chiar daca sunt in jeans si bijuterii belea!

    Bineinteles nu toate, fara suparare!

    00
  17. Un “No” la inceputul frazei e de ajuns sa recunosti un ardelean. :)

    00
  18. No Vali, da` stiu eu de ce te legi de ciocu` meu noah, da` lu` Lore si lu` Lili ii place, noah.
    Noah, ma duc s-o intreb pe Denisuca daca mai are pozele cu mine in metrou, noah, ca odata am fost si io cu rama ceie ce mere pe sub pamant pe la voi si nu-mi place ca nu ma zguduie si nu mi se falfaie fularu` ca si aci la minie la Orade cu tramvaiu.
    Da` oltean pe trenu` Craiova – Bucuresti cu 100 kilograme de branza dupa el (nu exagerez, am martori) si inca 4 saci de faina ai vazut?:)

    00
  19. Nu aş prea crede că ardeleanul se cunoaşte de la o poştă în Bucureşti dacă nu vorbeşte, aşa cum spui tu, dar nici ochi de bucureştean n-am. Şi nici n-aş vrea, nu, merci!
    Într-adevăr, nu toţi ardelenii sunt la fel, cum nici bucureştenii nu sunt jigodii, nesimţiţi, leneşi. Bucureştenii sunt doar jigodii. Şi, ca să ştii una: mulţumeşte-le ardelenilor care-şi iau maşină-n leasing şi primesc număr de Bucureşti, că doar ei sunt cei care vă mai spală imaginea-n Ardeal.Fără să vrea.

    00
  20. Super mişto, şi când te gândeşti că toată această sumbră perspectivă s-a iscat dintr-un banal accident cosmic, ce pot să mai zic ?

    Vorba lui Oscar Wilde, numai superficialii nu judecă după aparenţe. Acuma te-ai prins că-s provincial?

    00
  21. dc vin in bucuresti imi tin iPhone`ul in buzunar sa nu ma recunosti :)

    00
  22. Nici acum nu inteleg de ce se cred bucurestenii mai cu mot decat restul romanilor. De parca nu din Ardeal si Moldova primiti mancare. Cum vine un bucurestean la Oradea si se aseaza la masa cu 12 ardeleni, cum – poc – loveste complexul de superioritate,
    Ne faceti unguri si bozgori, dar cand vorbeste Vadim la TV vi se umfla inimile de patriotism si strigati “Traiasca Romania Mare”.
    Bucurestenii conduc mai rau ca Stevie Wonder, se baga pe contrasens si au impresia ca intreaga sosea e a lor. Si tot ei se oftica cand isi zgarie masina din propria prostie.

    00
  23. Dude!!! Pana la acest post am fost de acord in mare parte cu tot ce ai spus. Dar nu pot sa spun decat ca articolul acesta e cam fara rost. Ardelenii nu sunt agitati … de obicei sunt molcomi (inceti). Bucurestenii sunt cam agitati si nu prea mai gasesti oameni printre ei (orasul mare bata-l vina, schimba oamenii). BTW sunt banatean

    00
  24. sa i vezi pe banateni……fruncea .uli……

    00
  25. Cypress, ai grija cu contrasensu’…:P

    00
  26. “la ei in Ardeal metroul e mereu gol” hahahaha hai ca e buna asta, si eu sant Ardelean dar cred ca Ardelenii sant suparati pe cei din sud ca noi tragem “truda” si la bucuresti se cam freaca manivela si se freaca pe bani multi de la toti si de 19 ani nu prea da roade. Daca era capitala in Ardeal, Romania acu era Vegas :) si bucurestiul Sahara punct
    Zoso: cu ce am gresit?

    00
  27. “Frate” lasa-ne cu autosuficienta asta ca nu ai cu cine. Prefer sa fiu si sa raman ardelean toata viata decat sa decad pana la a ajunge bucurestean. Traiesc de 2 ani in Bucuresti si stiu ce vorbesc. Aici nu se respecta decat 2 lucruri : banii si puterea. Asa ca , daca aveti in plan sa faceti o escala in capitala fara sa va vina greata de la aerele de superioritate ale tuturor (celor fara educatie mai ales) trebuie sa aveti bani (pentru spagi) sau sa fiti bine imbracati si cu masina bengoasa.
    PS: Fularele se poarta si in Bucuresti , aici a aparut prima oara in Romanica moda asta cu fularul legat de gat cu un nod… (cred ca vor toti sa se spanzure si nu gasesc grinda) :P

    00
  28. hm, eu sunt ardelean si nu prea ma recunosc in ceea ce ai scris tu mai sus. adevarul este ca sunt nascut in moldova, si jumate ungur deci poate combinatia asta ma face sa fiu greu de incadrat in vreo categoria oricare ar fii ea. nici despre bucuresteni nu am o parere proasta, cel mai bun prieten al meu e nascut in bucuresti probabil ca ai dreptate cu incheierea, exista si exceptii :)

    00
  29. Sa nu-i bagam pe toti in aceeasi oala, nu?
    Dar totusi, nu doar ardelenii au un astfel de comportament!

    00
  30. un prieten care o are pe asta cu blogurile, imi povestea zilele trecute despre nu stiu ce chestie interesanta pe care o citise pe un blog. fiind complet afon in acets domeniu, iam cerut sami recomande cateva bloguri, cu speranta ca poate am sansa sa citesc ceva interesant. printre recomandari sa numarat si prezentul site, care din cate am inteles ar fi chiar premiat cu nu stiu ce premii (nu mai retin nunmele dar oricum complet neinteresant) si ar fi citit de muuulta lume si bla bla. curios din fire, am zis ca merita sa citesc. poate ca ghinionu a facut ca sa intru prima data la articolul asta, dar citind cele cateva randuri de mai sus deja miam facut imaginea completa a autorului, din pacate (sau fericire), una f proasta. credeam ca un tip care ii citit de ceva lume are, totusi ceva inteligent de zis. insa o scriere despre superioritatea sudistilor fata de ardeleni, sau a ardelenilor fata de sudisti, sau orice altceva de genu asta, scoate la suprafata prostia in starea ei initiala si nesiguranta autorului, care, stiind ca nu are ceva remarcabil prin care sa iasa in fata, scoate la inaintare avantaju primit de la măsa: faptu ca la nascut in Bucale. la fel cum obsedatii de fotbal, dupa un meci, 7 beri si 4 pungi de samanta, incep sa zbiere ca echipa lor ii mai tare, mai cu stea in frunte, sau ca, vezi doamne, jucatorii nostrii au femei mai ,,bune,, decat a lor. stupizenie in stare pura. sincer mia pierit complet chefu de a mai citi ceva de pe siteu asta. PS: da, sant ardelean, dar si dc as fi fost din Bucuresti, commentu ar fi fost acelasi. si dc tot am vazut ca in comenturile de mai jos erau discutii aprinse despre soferi, ma rod si pe mine degetele sa aduc o completare: iti dai foarte simplu seama care din soferii cu nr de Bucuresti sant intradevar din capitala si care o au doar luata in leasing: cei care sant bucuresteni get beget, au cel putin un geam dat jos si muzica(evident, manele) la maxim.

    00
  31. Asta este inca o manevra de marketing? Nu pot sa cred ca aceasta este parerea ta despre ardeleni, parere absolut in neconcordanta cu realitatea. Am trait ceva in timp in Ardeal, chiar daca sunt moldoveanca, si mi-au placut mult oamenii de acolo.

    Iar bucurestenii nu sunt toti jigodii, nesimtiti si dobitoci. Nu, sunt painea lui Dumnezeu. Minunati soferi, oameni politicosi, vanzatoare serviabile, functionari publici amabili, politisti onesti, fufe fara aere, bajeti cu motoare care dau prioritate…Bucurestiul e raiul pe pamant, ardelenii sunt niste nerecunoscatori ca li se ofera accesul in aceasta oaza care este capitala noastra.

    Nu?

    00
  32. Ha! Aroganta tipica celor din Bucuresti. Tu esti din capitala, provincia e plina de tarani, nu?
    Incerc sa imi dau seama care a fost rostul acestui post, unde prin generalizarea facuta ai reusit sa jignesti. Nu prin ceea ce ai spus, pentru ca, cel mai probabil, iti dai seama ca ai exagerat enorm, dar prin atitudinea vadit aroganta de care ai dat dovada.
    Fii linistit ca nici noi, ardelenii (majoritatea, zic eu) nu ne dam in vant dupa fitele voastre din “capitala”
    Noah, apoi mie imi placea cum scrii da’ amu ai pierdut un cititor.

    00
  33. Esti sigur ca nu e vorba de bucuresteni? Pentru mine toti sunteti la fel…

    00
  34. Chiar azi vorbeam cu o prietena bucuresteanca despre diferentele dintre bucuresteni si ardeleni….amandoua am fost de acord ca exista, dar ea tinea partea ardelenilor mai mult decat mine. Inainte de toate,precizez ca sunt din Cj,deci…:D Adevarul ca incep sa se estompeze diferentele de caracter intre poplatiile celor 2 zone,nu mai sunt nici ardelenii ce-au fost :) Nu stiu altii cum gandesc, dar eu am idei preconcepute legate de ‘mitici’ pe care nu le-am constientizat pana acum 3-4 ani. Si sunt cam fara baza,pt ca am cunoscut putini bucuresteni ,iar celor peste care am dat nu am ce sa le reprosez. Oare nu sunt totusi si lucruri pe care am putea sa le admiram celeilalte zone geografice ?

    00
  35. Ma intreb ce rost au astfel de mesaje cand e clar ca nimeni nu-si va schimba parerea; ardelenii vor crede la fel despre bucuresteni si “sudisti” in general, accentuand diferentele specifice, bucurestenii isi vor mentine opinia despre ardeleni, se vor recicla si recircula aceleasi clisee – “zgomotos”/”lent”, “strident”/”incetuc”, “corupt”/”onest”, “needucat”/”de bun simt”…etc.
    Deci ce rost are? Numa sa ne exaltam fiecare locul de bastina sau de adoptie? Sa dam drumul la mandria locala?
    Meh.

    00
  36. NOU
    #38

    toti bucurestenii sunt la fel de prosti, din pacate…

    00
  37. ai belit cratima o , te-ai luat de precinstitii si preacorectii rromaniei
    si de unde pana mea macbook,cand am plecat eu din tara era hardealu plin de 486 trimise de sasii din germania rudelor ardelenesti,nu intelegeau ca nu mere icspe cu doar 32 de ram

    00
  38. Napai io mi’s ardelian. N-am niciun semn `detectat` de Zoso ori altul detectabil, dar cred cu tarie ca 90% din Bucuresteni sunt nesimititi…da’ nu ca asa i-a facut masa si tacsu’…probabili se cred superiori. Po’ sa stii Zoso ca dracu-ti vine in Bucuresti daca n-ar fi buricelul rRomaniei.

    00
  39. zoso, îţ scriu din Plzen.
    Si astia îs on fel de ardeleni.
    Gândeşte-te că în trii zîle n-am auzît nicion claxon, că sunt locuri de parcare, că oamenii îs relaxaţi (hăpt amu rulează o piesă de teatru sub geamul meu de la hotel) şi că beciurile fabricii de bere au nouă kilometrii de galerie.

    Noa, sa hii sănătos, că io mai beu o bere

    00
  40. zoso,
    ti s-a cam urcat la cap si o sa tragi de trafic in jos de pe urma astora, caci stii ca au idei cam fixe… :-)

    dragi ardeleni,
    eu n-am nimic de impartit cu voi, nici ardelean nu sint, da’ zoso v-a atins unde va doare mai tare: in complexul vostru supraetajat de provinciali un pic cam prafuiti.
    in rest, continuati sa produceti palinca si fete in cantitati cit mai mari, ca tare bune-s! ambele…

    00
  41. NOU
    #43

    Nu era mai uşor să-i ignori ori nu aveai subiect pentru blog ? Mi se pare cam urâţel postul tău ( nu sunt ardelean ) . Te cam ataci :)

    00
  42. Toti romanii sunt la fel. Daca sunt atat de evoluati si civilizati ardelenii pot parasi tara sau isi pot face un tinut al lor unde miticii sau moldoveni sa intre pe baza de pasaport. Sa lase Bucurestiul ca e prea rapid pentru ei

    00
  43. cata frustrare de la o zgarietura la masina.
    trist

    00
  44. No lasa ca si noi recunoastem bucurestenii in Timisoara. Daca sunt gagici, de obicei folosesc “fata”. Daca sunt barbati, “frate”. “Ce faci frate?” E-adevarat insa ca majoritatea sunt la costum, asta o pun la plusuri. Tunsoarea si ochelarii corporate insa ma dispera…

    00
  45. postul asta suna a frustare. lasa, nu e vina nimanui ca s-a nascut in bucuresti. toti tre sa ne purtam crucea.
    era o injuratura cu “crucea….” da nu mai stiu cum era…ah da, probabil de-aia ca-s ardeleanca si oi fi mai incetuca din fire.
    locuiesc de 2 ani in bucuresti si entuziasmul de la venire este incomparabil cu cel ce va fi la plecare.

    00
  46. Daca esti ardelean si circuli cu masina prin zona o sa vezi tot timpu pe margina drumului baieti coborati din masini cu numere de Bucuresti care urineaza pe garduri, ca sa-i recunosti trebuie doar sa te uiti la fata lor ca sunt mai bronzati.Sunt simpatici..

    00
  47. toata lumea predica calmul specific unora si totusi toti va dati in cap care e mai tare, unul mai agresiv ca celalalt. calmmm…………
    ps: bucuresteni nu mai exista de mult timp. ceea ce numiti voi bucuresteni e un amestec uniform strans din toate zonele tarii. amestec ce contine si destui ardeleni.
    ps2: fustrare e multa, nu e la bucale ci in alte parti, nu am inteles niciodata de ce

    00
  48. Heh, 50 commenturi, cine zicea ca posturile cu flocoroi aduc vizitatori sau commenturi nu era prost :D

    10
  49. adica ardelenii sunt flocoroi?

  50. Oare credeti ca acei “bucuresteni” care ne fac de rusine pe noi cei nascuti si crescuti in Bucuresti au locul nasterii tot in Bucuresti? Normal ca orice padure are uscaturile ei, insa e clar ca in Bucuresti se imigreaza mai mult momentan (motivele sunt evidente, nu stiu insa cat o sa mai dureze situatia asta, vezi dezvoltarea Clujului etc.).
    Si da, suntem mai agitati tot datorita “lor”, eu unul mi-as dori mai multi ardeleni in Bucuresti …

    00
  51. NOU
    #53

    auziti bai, provinciali flausati, tot va dati in (Li)barci ca bucurestenii in majoritatea lor sunt nesimtiti. Ok asa o fi, dar acea majoritate, manca-ne-ati cucu pana ramane de-un metru, e formata din progeniturile voastre si din voi, care de 30 de ani incoace nu mai stati pe curu vostru la voi in batatura si veniti la Bucuresti cu greieri in calcaie si grau in buletin.

    din cati oameni cunosc in Buc, si cunosc ceva, unul singur e bucurestean de ala rasat, la a 3-a generatie de Bucuresteni si sta in Domenii la vila si stie sa se poarte, sa se imbrace, etc.

    majoritatea suntem niste moldoveni sau ardeleni sau olteni expirati si plm

    00
  52. Flocoroi = flame (cred ca tedaipenet de destul de mult timp sa stii ce inseamna flame in “jargon”)

    00
  53. :)))
    Biňe, ma…
    Astia descrisi sunt ratatii care s-au carat din Ardeal sa faca banu’ la Bucale, stiu cel putin zece exemplare. Din care noua erau ardeleni prin adoptie, facusera doar facultatea in Transilvania.
    Cat despre Bucale, bucuros n-as calca pe-acolo veci, daca nu m-ar obliga imputita administratie centralista si ceva rute aviatice internationale.
    Iar marile realizari bucalestene “e facute” pe banii intregii tari. Inclusiv metroul si aeroporturile.
    Cat despre accesorii vestimentare, maniere in trafic si alte asemenea consideratii de cocoa, hai lăsaţi… căco-calarul s-a născut la Bucale.

    00
  54. Zoso, cand vi in Ardeal o sa trebuiasca sa treci pe la Consulat sa iti pui viza, interviuri e.t.c hihihihihi

    00
  55. @felix: am inteles, sa traiti :)

  56. zoso, da pe femelele din ardeal dupa ce le cunosti? ca n-au barba.

    00
  57. @erm: no, ardelencele is faine, mă, eu de ardelenii veniti la bucuresti zic aici :)

  58. Ce mai tupeu maxim de bucuresti, unde 3 oameni din 4 sunt tigani, sau cel putin negri ca tiganii si se comporta ca ei. Toata lumea este grabita, desi nu fac nimic, prostul gust este la cote ridicate, gunoaie peste tot, oamneni fara nicio lege, manele la tot pasu etc. Zoso am vazut ca ai apreciat satele nemtesti unde lumea era calma si ordonata. Nu spun ca ardealul este asa pentru ca si noi (da sunt ardelean) suntem departe, dar voi sunteti la ani lumina. Asa ca tura viitoare cand treci Carpatii deschide-ti ochii si uita-te mai bine sa vezi ca pe langa voi suntem destul de departe. Acest lucru este recunoscut chiar si de bucuresteni, in sinea ta si tu sti lucrul asta ca doar de asta ai facut postul asta.

    00
  59. Unu: or avea si ardelencele barba, le-a cautat vreunul din voi? (Daca Satu Mare e in Ardeal, atunci nu se pune).
    Doi: Cel mai bun comentariu l-a avut Deea :)
    Ce: Sa nu uitam ca ardelenii se invart numai in grup inchis, ei cu ei, si atunci vorbesc cu accent, regionalisme & stuff. Cand vorbesc cu moldoveni, olteni si bucuresteni neaosi ca mine isi pierd brusc accentul. Si vorbesc romana aia corecta. Ca la Bucuresti. Asta e o tema de gandire.

    00
  60. No she facetz ba? Io’s oltean, da ma amuza ‘hstia rau !

    LOL. Baaa =) Ce-aveti ma? Va doare cortexul ? :)))))

    00
  61. … io-s moldovean si traiesc la bucuresti. pe mine cum ma recunosti? da’ io zic ca mai bine taceai. si cand la bucuresti o sa s ingroape totul in kkt-ul care creste, ai sa te muti la Cluj ca sa faci parale.
    … si fara ardeleni asociati cu Apple :) … il stim pe Dan Berte.

    00
  62. by the way ardelenii sunt mai cinstiti si mai primitori decat sudistii:))

    00
  63. no, ce de comenturi degeaba…ai pus ps-ul ala zoso, asa ca nu mai comentez ce ai scris daca nu ma simt
    atata doar ca peste tot sunt destepti si prosti, dar nu la fel. aia din ardeal se manifesta altfel decat aia din sud. si dupa aia exista diferente si in bune si rele. La unele suntem mai buni,decat ceilalti la altele suntem mai prosti. Dar recunosc ca ma deranjeaza mai mult un prost din sud. E elementul de ”ce cauti la mine in tara being stupid?”sau ”ce cautam uniti cu prostii astia?”. Prostii din ardeal, asta e, sunt ai nostri, ne-o reprosam noua si mamelor lor (a nu se intelege ca-i copilu-mio, in caz ca as avea :)).

    00
  64. stop arguing, in the end, you all are rromanians (buCUResteni,moldoveni,olteni,ardeleni, etc.)

    00
  65. Noi suntem romani, iar tu esti idiot, in plm. N-ai ajuns bine in Canada, si te si dezici de romania. Cat de trist poti sa fii, atat tu, cat si toti cei asemeni tie. Auzi.. “you are all rromanians”.

    00
  66. Iti spun din start ca sunt din Oradea, si nu vreau sa crezi ca din acest motiv sunt impotriva celor scrise de tine….dar eu nu cred ca suntem asa cum ne descri tu, dimpotriva consider ca avem stil. Iar in privinta prioritatii acordate in trafic, tind sa fiu de partea celui injurat de tine. Motivul? De obicei bucurestenii veniti in PROVINCIE, sunt vitezomani si aroganti.

    00
  67. Daca ar vrea Ardealul, chiar ar putea deveni un stat independent si i-ar merge mult mai bine fara de celelalte regiuni pe care, in mare parte, le “hraneste”. Dar hai sa nu ne dorim asta.
    Consider Bucurestiul un loc in care se aduna (pe langa indigeni care sunt inclusi in primul rand si pe langa oamenii ce ies din ecuatia generalizarii) un grup de oameni predominant asemenea. Iar caracteristica lor generala se regaseste in comentariiile celor de mai sus care, obiectivi sau subiectivi, sustin provincia. Pur si simplu mi se pare o absurditate ca marea majoritate a unei tari, adica intreaga provincie, sa fie, pe scurt, “stricata”, iar capitala, locul unde de obicei se aduna mizeriile pentru a conduce, (si aici nu ma refer doar la domeniul politic), suprema colectivitatii majore.
    Nu mai am chef de explicatii. Nu te citesc din admiratie, ci doar sa inteleg si eu de ce esti primul. Cred ca stiu. Foarte rar se-ntampla ca idolul celei mai numeroase adunaturi sa nu fie ca oricare altul dintre ei si ca sa-i depaseasca . De obicei turmele cu indivizi multi sunt constituite din cel mult mediocrii “condusi” de un altul ca ei cu o oarecare forta in plus: de-ai aduna pe-o pajiste si de-ai retine in loc. Si aici ma refer la comercialitate, la un efect ce nu poate depasi instinctul, comoditatea. ETC.

    00
  68. NOU
    #70

    penibil!

    00
  69. No lasa zoso …ca si cand vine cate-un bucurestean pe la noi cu texte de-alde “tovarasii mei” si aaaalte muuuulte minunatii de-astea .. te crucesti de numa. Asa ca lasa putinele exemple cu ardeleni emo sau urban care nu reprezinta pe nimeni .. ptr ca oricum rata de tzaranism e mult mai ridicata in bucuresti decat in ardeal .. si asta cred ca o stie toata lumea (chiar si tu) chiar daca unii nu vor sa recunoasca..

    00
  70. bestfest-ul e o ocazie buna sa puneti mana pe-o bâta sa-i ciomagiti pe ardelenii aia :lol:

    00
  71. @Iulius: hai bre, ca deja fac parte din faună :) iti dai seama cum ar fi valea prahovei fara bucuresteni?

  72. ca sa compar si eu … cum ii deosebesti pe bucuresteni de cei din Brasov …

    mergi in Poiana, ..Bucegi…Piatra Craiului etc … urci pe munte, si gasesti indivizi si individe care sunt in pantofi cu toc, …slapi , ofera muzica la ursi ( maretele telefoane trebuie sa fie prezentate si restul mamiferelor ) , etc …

    concluzie, … in bucuresti e mai greu sa recunosti un ardelean, dar in Brasov … recunostii bucurestenii chiar daca “n-ai experienta”

    00
  73. Ah, ce bine mă simt fiind ardelean!
    “dacă mai era nevoie sa precizez, nu toţi ardelenii sunt la fel, cum nici toţi bucureştenii nu sunt jigodii/nesimţiţi/leneşi…”

    00
  74. NOU
    #76

    avem un mesaj simplu pentru incultura ta , un mesaj pe care-l poti si u intelege:
    e cluj-napoca , e casa noastra , si ne pisham pe capitala voastra!

    00
  75. @cluj-ungur..bozogor…cum vrei sa-mi spui:)): nu veniti aici mah, poluati aerul cu smecheria voastra…

  76. Băi, se supără ăştia că-i înjură miticii… :-)

    00
  77. Si uite-asa ai mai facut rost de niste trafic cu un post retardat.
    Odata erai baiat destept, dar te-ai dus pulii de suflet.

    00
  78. @Radiera: bai, ardelenii nu sunt retardati, da?

  79. Sigur, asa sunt ardelenii veniti in bucuresti. NOT! Aia sunt cei cu fitze de ardelean. Rara avis… D’apai cum! Parerea mea ca semne muuult mai clare sunt:
    1. Ardelenii sunt cei care la unirii cauta cu disperare un cos de gunoi
    2. Cei care stau la coada dublu pentru ca ii lasa pe altii sa treaca inaintea lor fata sa tipe
    3. Cei ametiti de ritmul in care se vorbeste la bucuresti.
    4. Cei care spun NO, TU , sau SERVUS!
    5. In general oamenii cu un bun simt care te surprinde
    6. Da, si cu o aroganta fata de capitala. Orice ardelean care se respecta realizeaza in primele 5 minute ca a ajuns la marginea civilizatie, de la marginea cosmopolita a Europei (Ardealul) in mijlocul balcanilor.
    No offence, sunt ardeleanca si am apreciat mereu farmecul sudist al bucurestiului, dar nu si aroganta .
    @Zoso Sunt profund dezamagita

    00
  80. De fapt toti romanii suntem la fel. Raportul cocalari/oameni linistiti e oarecum constant. Problema e ca oamenii linistiti nu ies in evidenta (nu arunca chistocul pe jos, nu asculta manele …). Si cum bucurestiul e cel mai mare oras si numarul nesimtitilor este muuult mai mare si bineinteles ca pe ei ii vezi oriunde mergi pt ca ei fac galagia. A se citi “ghidul nesimtitului” de Paraschivescu. Se generalizeaza pe baza a ceea ce se vede si frumosul sta mereu ascuns. Daca vrem, putem sa dam cu kkt in orice ca stim unde sa-i vedem partile rele

    00
  81. Bine zis @Kristina.
    Pe mine Zoso nu m-a dezamagit cu nimic, pentru ca nu am nicio asteptare de la el.

    00
  82. NOU
    #84

    la partea cu bucurestenii te cam inseli
    nu stiu cati nu sunt nesimtiti

    00
  83. mdeah …. te-o mancat in cur :)))

    00
  84. culmea, eu uichendul trecut nu purtam nici fular, nici caciula, nici macar esarfa si pret de doua statii [de autobuz jegos a la bucuresti] de mers pe jos toata lumea se uita crucis la mine.

    misto la voi la tara, oricum :>

    00
  85. e vorba de baieti, dar daca tu vrei…

  86. nu inteleg cateva lucruri cu ardelenii:
    -de ce pretind ei ca e mai curat acolo? e multa mizerie si jeg si paragina in ardeal
    -de ce scriu cu ‘o’ ‘no’ samd ? au alte carti de gramatica?
    -cocalari si manelisti au destui ca i-am vazut si nu erau in vizita. ce galerii s-au batut dampulea la sf campionatului?? deci de unde superioritatea asta? :D
    -cum ne ‘hraneste’ ardealul?

    btw.. sunt o amestecatura de muntean ardelean si basarabean dar m-am nascut in B si toate cacaturile astea de tip conflict sunt dampulea. daca nu esti corcit ai sanse mari sa fii inbred deci..

    00
  87. Eu sunt bucurestean si m-am mutat la Cluj. Nu cu job-ul, nu cu facultatea, nu cu catelul sau purcelul. M-am mutat fiindca am vrut. Am vrut sa scap de cei 99% nesimtiti din Bucuresti (din care 99% sunt corcituri, nu bucuresteni get-beget). Iar de ardelenii care vin la Bucuresti mi-e sincer mila. Insa si-o merita :)

    00
  88. No ma.. peste 2 zile o sa vin la Bucuresti, sa vad care ma recunoaste :)

    00
  89. NOU
    #91

    Pt Gadjo

    ai lacune serioase la istorie, economie, etc

    Poftim de citeste si mai vezi si parerea altora; nu stiu unde ai fost DACA ai fost in Ardeal, dar DA, e mai curat decit in Bucuresti. etc Scriem cu aceleasi litere ca si restul tarii, pe ce lume traiesti?
    Cocalarii sunt in cantitate dubla la Bucuresti, imi pare rau pt acest aspect.
    “Superioritatea” unei zone o analizezi prin reactiilor unor fani dupa un meci de fotbal? atunci italienii, englezii, etc sunt indeed la coada vacii, MO!

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.