A venit decizia în dosarul penal…

Faptele, pe scurt: în august, când anvelopam casa, cineva mă reclamă la Comisia de Cultură că distrug imobilul și aflu că aveam nevoie de 3 autorizații pentru a face orice. Eu eram plecat. Vine un subinspector, oprește lucrările, face un proces verbal și deschide un dosar penal. Mă duc la Comisia de Cultură și dau de niște oameni complet aerieni, dar care aveau legea de partea lor: zona unde stau se numește Brașovul Vechi Construit și, deși casa nu e monument istoric, zona este, deci aveam nevoie de autorizație de la Primărie, autorizație de la Comisia de Cultură pe proiectul pe care urma să îl fac și apoi din nou de autorizație de la Primărie. Am detaliat aici.

Asta se întâmpla în august. Mă duc la sediul Poliției, dau o declarație subinspectorului care oprise lucrările. După care pornesc din nou lucrările și le și termin două săptămâni mai târziu. În decembrie, când erau socrii în vizită, vin 3 agenți de la Poliția Locală și fac poze și cer și ei o declarație, că asta cu lucrările e domeniul lor. Socrii nu par foarte bucuroși că acum sunt și penal, nu doar șomer. Le spun agenților de la Locală că există deja un dosar penal, dar asta nu contează, ei vor declarație. După care, prin ianuarie, mă cheamă un agent șef de la Secția de Poliție pe a cărei rază sunt, pentru că el făcea cercetările în dosar. Dau și acolo o declarație, depun niște copii după actele pe care le aveam și care erau deja la dosar. Dosarul avea deja 40 de pagini. La el muncise subinspectorul care făcuse procesul verbal inițial, un agent de la Poliția Locală și acest agent șef care făcea cercetări. Dosarul s-a finalizat în ianuarie și a fost înaintat procurorului.

Decizia a venit azi. NUP. Nici măcar amendă. Atâtea hârtii pentru nimic, când puteau da pe loc o amendă și apoi să ne vedem fiecare de ale noastre. Casa arată bine, toată lumea zice asta, am păstrat ultima nuanță pe care am putut-o distinge. Sunt OK.

 

decizie-dosar-penal

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

51 comentarii

  1. sa sara carcotasii: cata spaga ai dat??

    00
    • păi… dacă socotim cam 7 luni în care ăia și-au luat salariile (și din) din impozitele plătite de Vali la bugetul local…. calculează și tu (7/12) * (cât a plătit) = asta se poate numi impozit plătit doar pentru tocat hârtii

      00
  2. Pff, si noi care deja facusem cheta sa-ti aducem de mancare la poarta alba. Ne-ai dezamagit, stiam ca poti mai mult de atat!

    00
    • NOU
      #4

      Legenda ne spune ca pana si tanti Sevastita a facut mai multa zacusca pentru siatuatii de acest gen.Pacat era zacusca buna.

      00
  3. Vai de capul meu… Țara lu’ Papură Vodă!

    00
  4. Hmmm, ai aflat cine te.a reclamat, că doar nu veneau la ușă din proprie inițiativă….

    10
  5. Poză cu casa, înainte și după NUP.

    10
  6. bravo bo$$

    00
  7. Bravo! O sticla de Jack!

    00
  8. Bravo. Asa iti trebuie daca te-ai saturat de Germania!

    00
  9. Deci nu te duci la puscarie, aia e…
    Parca era la un moment dat un blog al unuia in puscarie, nu stiu daca era adevarat sau nu, dar scria bine. Cumva ii zicea Baros? Mai tine minte careva?

    00
  10. Binili invinge, bos

    00
  11. NOU
    #20

    Te-ai apucat și tu de algebră că altfel nu se explică :-D

    00
  12. justice has been served

    *din totalul dosarelor penal aflate in instrumemtare la organele de cercetare (politie, parchet), doar 1/4 ajung in instanta, restul urmeaza exemplul prezentat.

    Si cand spun o patrime sunt indulgent.

    00
  13. inteleg ca din august si pana ai continuat cu lucrarile ti-ai luat avizele necesare. e bine. cateva luni doar ! eu in bucuresti mai am putin si fac 2 ani de cand am inceput o lucrare, am terminat-o in maxim o luna, dar inca n-am terminat cu actele, din punctul meu de vedere nefiind timpi morti. tot ce a tinut de primarie si isc a durat de la 2-3 luni in sus. orice. pt un cacat. mai bine mergeam pe burta si aia era, am vrut eu sa fiu corect

    00
  14. NOU
    #23

    In meseria mea(librar amator) daca se intampla una ca asta de obicei intoarceam si cealalta pagina si trecem la lucruri cu adevarat serioase.

    00
  15. Rămâne ironia și gustul de rugină!
    Pe un gigi l-a durut neuronul și a depus plângere, alții câți au fost nu au avut puterea să ia o decizie rapid și simplu…
    Vai de mama lor!

    Mă bucur pentru tine!

    00
  16. Bea repede o bere, o să fie cea mai bună bere pe care ai băut-o în viața ta.

    00
  17. … pai tu crezi ca o amenda justifica munca patriotica depusa in schimbul salariului primit de la stat… scoate orice functionar de la stat 1 secunda in afara intocmirii acestor hartii si vezi ca nu stie bine cum il cheama, dar cand face aceste hartii are cel putin 2-3 distinctii in jurul numelui. Vai de capul lor, au distrus toata Sighisoara cu acte in regula, iar cand cineva vrea sa salveze o casa daramata pe jumate, vin cu vrajeala si te amendeaza, dar cand o distrugi tu de buna voie… saraca de ea, a cazut ca era veche.

    00
  18. deci azi nu e sampanie sa inteleg la cici.

    00
  19. da’ cu ala de ti-a dat cu caramida in geam ce s-a intampalt ?

    00
  20. in locul tauas face un afis de marimea 2mX1m pe care sa scrie decizia din dosarul penal cu dedicatie pentru dobitocul care te-a reclamat si as afisa-o undeva pe casa pt ca sunt sigur ca tristul care te-a reclamat trece zilnic pe langa casa ta si ar fi pacat sa nu ii faci inima rea.

    00
  21. Le-ai aratat tu lor, bravo. :))

    00
  22. (A se citi cu intonație de Toma Caragiu)
    Banii repede de la asigurări, NUP… reclamă la grifoni
    Mîine-poimîine, la ceas de dimineață, va da Zoso un telefon și va zice: hai, gata, că m-am plictisit de el!, și în maxim 6 zile lucrătoare, se duce Oprea la pîrnaie, cu pedeapsă maximă pe toate capetele de acuzare.

    00
  23. Varianta cu amenda initiala este cea romaneasca.
    Ce ai primit le da peste nas birocratilor.

    00
  24. Teoretic, ai învins sistemul. Practic, le-a fost lor teamă de protestele pe facebook ale cititorilor tăi.

    00
    • A învins doar sistemul, ma îndoiesc ca știau ei ca are un blog cu trafic.

      Am pățit ceva asemănător cu ING, aia au aflat ca am scris de ei , dar tot am învins sistemul, sistem reglementat, necunoscut de ei.

      00
    • Da, da, ”binomul” e vulnerabil, carevasăzică…

      00
  25. Deci statul a avut 5 oameni care au muncit fiecare 2 zile pe caz deci in total 80 de ore sa ajunga la aceeasi concluzie de la care au plecat.

    00
  26. sa intleg ca ai facut economie la o gramada de bani, daca era sa te apere Mateut in instanta.

    00
  27. Cati samsari si jurnalisti regreta decizia asta ?

    00
  28. Așa e cu statul român, cu orice ocazie încearcă el să îți demonstreze cine e șeful și cat de mic esti tu. Bravo că ai scăpat

    00
  29. Daca esti agent SIE, scapi. :)

    00
  30. Vali, bine că ai terminat și cu porcăria asta.

    Dar acum ce faci? Abia ai terminat de lucrat la ea și acum te uiți să-ți cumperi casă în Cluj?

    00
  31. Exact ca in Procesul lui Kafka, sistemul birocratic macina tot ce intra, foarte greu scapi din el. Ai avut noroc de un procuror istet, ca altfel umblai si prin tribunale aiurea.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.