Varianta românească a VH1 a primit licenţă de la CNA

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a acordat, în şedinţa de marţi, o licenţă audiovizuală prin satelit pentru versiunea românească a postului muzical VH1, după ce solicitarea fusese respinsă de mai multe ori, în cursul anului trecut.
Ion Grigore, reprezentantul companiei Music Television System, care operează şi postul MTV România, a venit, marţi, la CNA după ce Consiliul respinsese, deja, de trei ori, solicitarea de licenţă pentru VH1 România, din diverse motive.

El a spus că, în cazul în care va primi, de data aceasta, licenţa, postul VH1 va fi preluat de societatea Music Television System în termen de 30 de zile şi va deveni, treptat, un program românesc. „Noi suntem pregătiţi să trecem imediat la lucru. Iniţial, vom prelua semnalul VH1 actual şi îl vom transmite prin satelitul nostru”, a explicat Grigore.

Preşedintele CNA, Ralu Filip, a spus, însă, că este nemulţumit de faptul că în spatele companiei Music Television System au existat, de-a lungul timpului, nişte probleme, începând cu MCM-ul franţuzesc, continuând cu conflictul Noll — Atomic şi acum cu plângerea penală primită de UPC de la UPFR din cauza postului Atomic. „Dumneavoastră, în locul nostru, ţinând cont de toate astea, aţi da licenţa?”, a întrebat Filip.

Licenţa pentru VH1 România a fost acordată cu opt voturi pentru, printre care nu s-a regăsit şi cel al preşedintelui CNA Ralu Filip.

Mediafax (09.01.2007 12:41)

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

23 comentarii

  1. oh crap…

    00
  2. de-abia astept o sa vad pe VH1 pe Anda Adam, Blondie, Mandinga, Andra, etc…

    Life sux!

    00
  3. Nu vreau VH1 romanesc; ca daca o sa il faca „romanu emtivist”, iese najpa. Parerea mea !

    00
  4. NUUUU! Dupa ce ca au nenorocit mtvu`, acuma o sa-si bata joc si de ultimu` canal de muzica buna pe care-l mai prind la tv. They killed music! The bastards. :|

    00
  5. NOU
    #5

    asa, ca sa faca si din vh1 ce au facut din mtv: rahat!

    00
  6. A mai r?mas Mezzo :P

    00
  7. Inca ma bucur ca pe RDS am MTV ala din anglia. chit ca are 10 minute de publicitate la fiecare 3 minute. ;)

    00
  8. Probabil o sa faca un nou set de programe pentru care vom plati in plus : Real MTV & Real VH1
    Cat eram la upc prindeam ( contracost ) mtv uk ceea ce era super misto dar , multumita astralului si a politicii lor idioate nu mai am decodoarele ci niste cutii cu telecomanda care din cand in cand mai fac si probleme . Wohoo :|

    Pentru cei care se bucura de Andra & Anda Adam , nu uitati de Andre :))

    00
  9. NOU
    #9

    asta la vh1 classic :(((

    00
  10. vh1 ro are toate sansele sa suga, singura varianta decenta pentru cine o sa vrea posturi bune de muzica o sa fie cumpararea pachetului cu mtv2 si vh1 classic, sunt disponibile in toate retelele de cablu si n-or sa le faca prea curand varianta autohtona…

    00
  11. s-a mai dus un program bun pe apa sambetei…pacat

    00
  12. Nuu… pai si eu unde mai vad VH1 rocks? Sa-mi bag… daca nu merita mai degraba sa iti iei satelit, sa vezi VH1 si MTV de la mama lor, poate si un MTV2, de ce nu, chiar si MTV base suna mai bine decat MTV-ul actual. In plus, Cartoon Network nedublat rulzzz (sau rulz-a cand eram eu mai mic)

    00
  13. Inca un post de televiziune decent nenorocit si inlocuit cu varianta autohtona !

    Chiar … a observat cineva cat de cenzurat este Discovery pana si emblemele de pe maneca hainei unui explorator sunt Blurate !

    00
  14. Mai este varianta sa iti bagi Dolce de la romtelecom si cu 1,4 euro in plus la abonament ai :Mtv Base , Mtv 2 , Vh1 Clasic ,Trace si Fashion tv

    00
  15. Lame.

    00
  16. o sa apara muzica de prin 80′ pe vh1, da romaneasca :| asta ar mai lipsi….. chiar pacat….vh1 era ceva chiar fain…….pacat ca il f*** astia….si vh1 rocks era super…..

    00
  17. Nu e vina patronului, ci a operatorului de cablu, ffs…poti sa ceri licenta la orice, asta nu inseamna ca operatoru’ trebuie sa ti-o bage tie in pachet. Daca vreti, putem s-o punem de-un miting, sa mergem la Astral si RCS si sa-i punem sa ne numere oole.
    …si bagati dreak MCM inapoi!

    00
  18. Daca nu era cerere nici un program nu devenea clona RO. Se poate si mai rau, imaginati-va-l pe Xzibit dublat in RO ca pe CartoonNetwork :P

    00
  19. Prima data cartoon network, MTV acuma VH1… asa ca south park watcher… suck my ball CNA, suck them hard… da, imatur, da’ nu imi pasa

    00
  20. OMFG ! so we’re just gonna die !! daca o sa dea muzica rock mai veche nu o sa fie chiar atat de grav.. dar daca o sa fie la fel ca MTV.. :barfing: .. cred ca o sa imi mai ramana de vizionat numai Discovery (da.. reluari..) … deci Protestez !!!

    00
  21. ce bine ca am satelit, si ca decodex cu Pc’u cateva zeci de programe mai interesante din alea 3000 si ceva pe care le prind . Arabii nu sunt deloc interesanti :) si au cateva sute de programe.

    MTV e mijto dar prefer iMusic ca are muuult mai putina reclama. HBO e mic copil pe langa Premiere sau Taquilla.

    hai noroc.

    00
  22. Hai frate nu se poate :|.E singurul canal de muzica buna care merita si acum s-au gandit sa-si bata joc si de asta! Ce oligofreni!

    00
  23. Nashpa de tot singura solutie
    Programele extrabasic sau
    antena satelit, am una e tare de tot

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube