Ca să înțelegeți cât de jegoși sunt #unitisalvam

Imagini de la protestele de acum din București:

 


 

Cu câteva ore înainte de începerea protestelor de azi de la ora 18.00, #unitisalvăm răspândesc propriul lor protest, care va avea loc joi. Asta după ce acum câteva zile se vehicula ideea (îmi pare rău că nu am făcut screenshot) ca să se protesteze de 1 decembrie. Pentru că nu sunt jegoși și pentru că așa se face, cu câteva ore înainte de evenimentul altora anunți tu altceva.

Ăsta e modul lor de operare pentru a duce orice temă în derizoriu: destabilizarea protestatarilor prin anunțuri confuze și în contradicție cu ce se anunțase anterior, cereri tâmpe și evitarea unor teme sensibile. Acum cer ce era logic de cerut, dar la capitolul cereri tâmpe și dus în derizoriu…

1. Vrem anchetă rapidă, corectă şi transparentă în investigarea tragediei! Vrem să li se comunice cetățenilor rezultatul anchetei.

Bă, ești prost? Nu doar corectă, ci să se și comunice rezultatul ei?! Adică statul voia sau a anunțat să se țină secretă?

3. Vrem ca toţi cei care au participat la operaţiunile de salvare să poată vorbi liber, fără să fie ameninţaţi!

Cerere goală.

7. Vrem să nu se mai închidă spitale ci să se construiască! Vrem ca personalul să fie bine remunerat şi instruit, atât medicii cât şi auxiliarii. Vrem demisii la vârful Ministerului Sănătăţii pentru amânarea dării în folosință la timp a Unităţii Moderne pentru arşi de la Spitalul Floreasca.

Construiți spitale, mă!

10. Vrem simplificarea şi clarificarea cadrului legislativ privind funcţionarea spaţiilor comerciale, în acest moment plin de lacune, neclarităţi şi neconcordanţe. Responsabilităţile trebuie să fie clare, la fel şi sancţiunile.

Și să nu mai fie apa udă!

Asta e treaba lor, să destabilizeze, să creeze confuzie și să ducă în derizoriu. Și o fac al naibii de bine, pentru că sunt mulți naivi.

 

unitisalvam

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

39 comentarii

  1. Nu stiu cine e in spatele lor, dar si Claudiu Craciun face exact aceleasi joc.

    00
  2. Cine e bre in spatele astora?

    00
    • rușii sau psd-ul. eu mizez pe psd. nu se știe.

    • Asta era pozitia PSD-ului. Fix asta, cronologic:

      00
    • psd zici? Incerc sa-mi amintesc atunci care era pozitia partidului in problema cu Rosia Montana. Parca atunci am auzit prima data de unitii astia.

      00
    • Cand „atunci”? La inceput, la mijloc, sau la sfarsit? ;)

      00
    • Pacat ca nu cheama minerii. Ar fi tabloul complet, s-ar juca si „revansa”. As paria ca, azi, in 2015, nu ar apuca sa iasa din gara.

      00
    • Dacă e PSD, atunci probabil vor să mușamalizeze faza cu mineriadele.
      Dacă sunt rușii, nu știu :)

      00
    • Eu cred ca le acordati prea mult credit, prea multa teorie a cospiratiei. Cred ca asta seara nu s-a putut #unitisalvam pentru ca probabil pe unul din membrii marcanti l-a trimis bunica-sa la sifoane.

      00
    • De rusi nu stiu ce sa zic, cred ca au metode mai elegante de lucru. Cat despre PSD?

      Deja ne aberam, au avut pozitii anti-PSD de mai multe ori, inclusiv pe cazul rosia montana.

      Esti o persoanafoarte bine informata si cu o logica solida, ma depaseste motivul pentru care ai spune ca PSD este in spatele alora.

      00
  3. Serviciile Secrete. Easy.

    00
  4. Spalatoria antena 3 : Manifestatia de azi nu e legitima si ca singurii vinovati sunt patronii clubului. In mortii lor de nenorociti! Cacati cu ochi : Vinovat este acest sistem de kkt – Autoritatile au permis ca toateee cluburile sa nu aiba aviz isu ! Patronii sunt vinovati , da , dar vinovati ca s-a intamplat la ei! Ei isi vor lua ani , destui probabil , dar vreau sa vad milenii la reprezentatii autoritatilor! Ca in state: 30 ani pt fiecare mort! Visez , stiu , dar inca am acest drept! Inca!

    00
    • pe antena 3 , au zis si mai devreme, citez din memorie: ”sa raspunda si cei care detin cluburile, bombele, ca daca acuzam mai mult autoritatile riscam sa fim manipulati!” Incearca ei sa o dea cotita… dar cu aceeasi directie…

      00
  5. Bai ej nebun? Vazusem si eu panaramele alea de solicitari si chiar vroiam sa zic ca sa ii fut in gura de tampiti, uite de ce sa ies eu in strada, pentru niste cereri asa cretine. Chiar ma miram si cand colo, iaca cine era in spatele lor, cumetrii de la #unitisalvam.

    00
  6. – sunt de acord ca unele cerinte sunt balast, ca sa iasa 10. (M10 nu se baga ?)
    – nu cred ca au vrut sa submineze ceva, cred ca au vrut sa se bage in fata.
    – e bine sa se protesteze, e bine sa se aduune lumea fizic, face bine la sanatate.

    00
  7. vezi ca gsp.ro le da ca revendicari ale protestatarilor de azi ;)

    00
  8. Hai ca acum mi-am amintit unde dracu vazusem revendicarile alea cretine: la madam Tache. Vali, explica-mi sa nu mor prost. Eu nu am mers la protest pentru ca am un picior in ghips dar s-a dus nevasta cu tot neamul. Pana la urma madam Tache are idee despre ce doreste sau ce e harababura asta??

    00
  9. astia-s varianta hipstareasca a lu’ dogaru ?

    00
  10. Ma, da’ unde-i asistenta aia lu’ Oprea, sa spuna ea vreo doua?

    00
  11. NOU
    #26

    Așa da, mare șăf ! Foloseste-ti vocea aia ! Dar virulent la a 10-a – sunt prea insignifiant să se noteze nonsensurile pe care le tot evidentiez

    00
  12. NOU
    #27

    Preluarea oricărei mișcări populare și deturnarea acesteia. Menținerea unei oferte de politicieni corupți în tot spectrul politic în așa fel încât să nu ai ce alege. Și aș putea continua. Pe scurt se evită formarea de lideri autentici și coagularea opțiunilor în jurul acestora. Asta este la ei și este de înțeles pentru că s-au transformat în altceva decât noi toți după cum bine ai spus pe undeva și tu și deci noi suntem dușmanul iar ei trăiesc într-un teritoriu pe care l-au ocupat. Diferența între ei și noi nu se face prin rasă, religie sau alte porcării mai vechi ci prin valori. Mult mai subtil și dificil de diferențiat.
    Acum, la noi trebuie dezvoltată abilitatea de a face diferența și se pare că pe termen lung se întâmplă.

    00
  13. Problema noastra ca intotdeauna. Nu avem lider. Avem cerinte care pe parcurs se mai modifica, fiecare cu a masii. Sper sa nu se transforme si asta intr-o pierdere de vreme si sa ne multumim cu Piedone oferit pe tava.

    Astia trebuie speriati cum trebuie, daca pica sa pice macar Oprea sau mai sus.

    Pentru cei care zic ca ii inlocuim cu altii la fel. Nu conteaza. Macar sa vada ce se intampla. Vin altii la fel, sa ii luam si pe aia la maciuci, doar sa nu ne dam batuti prea repede.

    Azi nu am putut, de maine daca mai tine, am sa fiu si eu acolo. Respect celor ce au mers pentru schimbare. Toti ca unul, anonimi, fara agende ascunse. Jos Oprea si cine mai e sub minim. Mai sus nu cred ca ajungem cu numerele astea.

    00
    • am putea face o lista, dar toți sunt viciați.

      problema principală e asta: e nevoie de salarii mai mari, pentru ca oamenii buni să își lase joburile de la privat pentru a conduce la stat. mă uitam azi la ce scrie naumovici. el face, să zicem, 10.000€ pe lună. de ce ar renunța la banii ăștia pentru un salariu de 1.000€, cât are ponta?

    • Sunt oameni mai capabili care sunt platiti cu mai putin. Eu zic ca se gasesc destui „martiri” care sa accepte astfel de salarii pentru a schimba ceva. Alternativa e trista. Sper daca rezulta ceva din asta, macar sa se vada ca nu trece orice neobservat, sa ne alegem macar cu o demisie importanta a porcilor si sa vedem putina teama din partea lor. Nu te-ai saturat ca doar noi sa ne facem griji? Cum ziceam, lideri. Doar sa ii gasim si fara agende ascunse. Daca arzi sobolanii din frunte, la randul lor astia sau cei ce vin apoi o sa ii arda pe cei de sub, de frica sau altele. Daca noi ne concentram pe cei de sub, astia de deasupra sunt fericiti si nu rezolvam nimic.

      00
    • lol. nu. martirilor le este gura acoperită cu bani. mulți bani. vezi remus cernea.

    • Remus Cernea parca era in alte retele.. nu discriminez doar zic, cand erau probleme reale, el parca milita pentru casatorie? (-:

      00
  14. Claudiu Craciun e in fruntea demonstratiei deja si da indicatii pretioase

    00
  15. Cererile sunt cam sterile, iti dau dreptate. Nu cred insa ca sunt controlati politic. Au avut noroc ca au fost printre primii care au adunat „bobor” si sunt cunoscuti.

    00
  16. 1. Demisia
    2. Ancheta penala pentru neglijenta/abuz in serviciu (inceputa de sus, de la sefii pusi politic, plus Guvernul)
    3. Schimbarea legii partidelor
    Pe urma ne-om descurca noi.

    00
  17. Vad la TV un barbat in toata puterea, inalt, voinic, cum plange.
    Nu i-a murit nimeni in incendiu, dar spune ca are copil si se gandeste la el, ce s-ar fi intamplat daca ar fi fost copilul lui acolo.
    E ora 12 noaptea si el e la clubul „Colectiv”. Spune ca a iesit in strada la Revolutie, iar azi a trait aceleasi sentimente ca atunci.
    Abia vorbeste, isi inghite lacrimile (repet, nu i-a murit nimeni).
    –––––
    Guvernantii habar nu au ce s-a intamplat, de fapt, ce coarda sensibila a atins accidentul.

    00
  18. Eu am vazut anuntul pt protest ieri dimineata la ora 11 pe romaniacurata.ro initial am crezut ca se anuleaza cel de marti seara despre care aflasem tot de pe acelasi site..

    00
  19. Salut Vali. Eu nu-l vad ca pe un protest pentru incidentul de la Colectiv. Incidentul este picatura care a umplut paharul. Oamenii sunt satui de modul in care e condusa tara asta si e evident ca obligatorie o schimbare adevarata. Demisiile cerute mi se par de bun simt. Eu, daca sunt platit sa plimb 5 caini in parc si nu sunt in stare, renunt. Ei nu, trag cu dintii sa faca ceva ce nu sunt capabili si isi vad intresele. Politica facuta prost e vinovata pentru tot ce merge rau in tara asta! Iar legat de colectiv si de spitale, e suficient sa cunosti 2-3 persoane care au luat parte la eveniment ca sa realizezi cate minciuni ni se baga pe gat la tv. Eu zic sa iesiti cu totii la proteste si sa scandati ce va doare, sa se vada ca suntem nemultumiti de modul in care functioneaza tara pe banii nostri. Multi!

    00
  20. In Timisoara deja cred ca sunt cel putin 4 „event-uri” pe facebook pentru azi ora 18.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.