Trei idei despre somn

Voi parafraza un articol mai lung din HP pe tema asta, pentru că e o perioadă în care oboseala se acumulează și se accentuează din cauza încheierii anului (cadouri, bilanțuri, planuri de vacanță) și ar fi frumos să începem anul odihniți și pregătiți.

the-hustler-2

Trezitul la oră exactă

Organismul are nevoie de disciplină. Are nevoie să știe că există o oră la care să se trezească. Și dacă ora asta e aceeași vreme de câteva luni, organismul se obișnuiește să se trezească la acea oră și să funcționeze la parametri maximi.

Da, știu, de multe ori mai vrem să dormim 10 minute, dar nu asta e calea spre succes. Disciplina este. Ca să vă faceți o idee că vorbesc din experiență, ora mea de trezire este 6am, iar organismul e obișnuit să mă trezesc la ora asta, și o fac fără ceas de câțiva ani încoace. Sâmbăta trecută am băut până la 5.30am, m-am băgat în pat, am adormit în mai puțin de 3 minute (vă spun mai jos cum) și la 8.30 m-am trezit odihnit și gata de acțiune.

Ca acoladă, îi urăsc pe ăia care au trecut de 25 de ani și au probleme în a se trezi dimineața, deși trebuie să se trezească la ora X de 2-3 ani. Nu e oboseală, e delăsare. Și n-ar conta atât de mult dacă n-ar depinde alți oameni de ei și ei apar la muncă cu ochii roșii de somn, își fac o cafea și pe la 11 se apucă de muncă, pentru că n-au nici o jenă.

Au strategii de dormit

În 2001 lucram la Mediafax pe noapte și aveam ore moarte, în care nu se întâmpla nimic sau așteptam să se facă 5 să pornească tramvaiele. Cum internetul nu era prea vast pe vremea aia, somnul era cam singura soluție. Și, în câteva luni, mi-am dezvoltat abilitatea de a fura minute de somn. Adică puneam capul pe birou și dormeam 10-20-30 minute fără probleme, ignorând zgomotul din jur. Făceam asta pentru că adormeam foarte repede.

Acum doi ani, în redescoperă, fetele se întrebau cu cine să îl pună pe Crivăț să doarmă, că sforăie de rupe. Cu mine!!! În a doua seară, aud zgomote în cameră. Pic! Pic! Pic! Crivăț uitase să închidă ușa la baie și picura robinetul. Mă ridic in pat cu ochii întredeschiși, închid ușa, mă întorc în pat. Mă învelesc și aud cel mai groaznic strigăt de luptă al unui om care poate sforăi alfabetul fără să se întrerupă. Ce drăguț, mi-am zis în sinea mea. A mai sforăit o data și apoi am adormit.

Ca să trag linie, se pleacă la drum cu ideea că acum dormim și nu facem altceva. Nu mai frecăm telefonul încă o oră, nu mai frecăm televizorul ca să dăm peste tot felul de mizerii și panarame ca să ne indispună. Mers la visul ăla frumos cu călărit delfini și dormit pe plaje calde și gata, adormit în 3 minute!

 

Patul și dormitorul sunt odihnitoare

Adică sunt aranjate pentru relaxare maximă. Nu urlă manele, așternuturile sunt moi, pilota e ușoară, pijamaua e confortabilă, perna e ce trebuie să fie si așa mai departe.

De final: somnul e prea important ca să fie lăsat la voia întâmplării.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

20 comentarii

  1. Cand ai un program nasol e greu cu disciplina somnului. O saptamana de dupa-masa (dimineata dormi de rupi) si o saptamana de dimineata (iti dau lacrimile de somn, mai ales ca programul incepe de la ora 06:00).

    00
  2. mersi, asa neinsurat si fara copii e simplu…

    00
  3. dormi, nu dormi,
    vremea somnului trece!

    00
  4. Si un pic de fiziologie: pentru ca organismul sa beneficieze si de hormonul de crestere (care, btw, actioneaza si asupra grasimilor), ar trebui sa adormim la maxim 11. Daca nu, hormonul de crestere se mai secreta in jurul orei 6-7 dimineata, dar numai in cantitati foarte mici. De regula, dimineata e secretie mare de cortizol (hormon de stres), precum si in timpul noptilor pierdure – cu folos sau nu. Chiar daca mancam sau nu seara, pe fondul secretiei de cortizol, ne ingrasam si inca destul de mult…

    00
  5. Din nou comentatorii se uita in ograda celuilalt, in loc sa incerce o reteta care functioneaza.

    00
  6. Eu nu am probleme cu somnul, am citit articolul de pe Huffington Post si sunt 100% de acord cu ce scrie acolo. Mai am o chestie de adaugat: aerisit dormitorul 15 minute inainte de culcare si la trezire, indiferent de vremea de afara. Daca e cald atunci dormi cu geamul deschis sa se faca curent, iar daca sunt -35 de grade cu atat mai bine. :D

    00
  7. eu merg pe principiul odihneste-te ziua ca sa dormi bine noaptea

    00
  8. Am scris mai demult despre cum să îți faci un program de somn. Poate îi ajută și pe alții :)

    00
  9. Dopuri de ureche (3.5 ron perechea). De ani de zile le folosesc, inclusiv la birou in pauza de pranz, adorm in maxim 5 minute dupa ce le-am bagat in ureche.
    Acum am santier in fatza blocului (mall). Vecinii sunt disperati, eu nu am nici un stres.
    Reversul medaliei: provoaca dependenta, la modul ca foarte rar mai pot adormi fara ele, indiferent cat de liniste e. Personal, merita fara discutie.
    Si da, somnul polifazic e o comoara. 10 minute daca m-am desprins de realitate la pranz cu capul pe masa, sunt alt om dupa amiaza.

    00
  10. @Doctor X: Da, pentru ca organismul stie exact ceasul si tine cont si de DST sau de schimbarile de fus orar (se stie ca avem cu totii un GPS incorporat)

    00
  11. La Kaufland am găsit niște perne ergonomice făcute prin Prahove. Le-am luat, cu circumspecție. Acum, nu m-aș mai întoarce la tradiționalii saci cu puf.

    00
  12. Eu adorm la 22-23, ma trezesc la 2-3, adorm la 6, plec la serviciu la 8…
    Am incercat toate metodele expuse aici. Am trecut la pastile, dupa care somnifere. Ultimele functioneaza!
    Urmeaza si un concediu prelungit!!!
    Cred ca va fi cea mai buna metoda!!!

    00
  13. cea mai buna fraza „îi urăsc pe ăia care au trecut de 25 de ani și au probleme în a se trezi dimineața, deși trebuie să se trezească la ora X de 2-3 ani. Nu e oboseală, e delăsare”

    suntem o natie de lenesi cu pretentii

    00
  14. Vlad, inainte sa pari destept, sa stii ca exista un ceas biologic pe baza caruia multe dintre functiile corpului uman functioneaza, printre care si sinteza de hormon de crestere.

    00
  15. Ce invidiez oamenii care reușesc să adoarmă repede sau chiar foarte repede și care adorm oriunde și oricum!
    Sunt conștientă că problemele mele cu somnul s-au accentuat din anumite motive, dar oricum, dintotdeauna mi-a luat mult timp până să adorm, mă foiesc mult, mă trezesc la orice zgomot, nu pot să adorm nici în mașină, nici în tren (chiar dacă drumul durează 15 ore, doar mă chinui)…

    00
  16. xanax cu stillnox, desi nu este obligatoriu cocktailul asta, merg si separat, preferabil xanax (sau „xena” sau „printesa” cum i se mai zice). dormi maxim, te trezesti rupt de oboseala si ai usoare senzatii de paranoia, dar pe termen scurt functioneaza.

    00
  17. dar nu ai cum sa ignori anumite sunete..deci chiar nu,eu am incercat asta ani si tot degeaba..ca sa adorm am nevoie de liniste totala,nici un zgomot si cana de apa langa mine…ai noroc ca ai un organism bun.

    00
  18. La mine nu functioneaza chestia cu obisnuit organismul sa se trezeasca la o anumita ora. Concret, sculat la 6 dimineata incepand de la o varsta frageda (-2 ani), mers cu pogramul asta gradinita + scoala + liceu, deci 16 ani. Ai zice ca s-a obisnuit organismul cu ora asta de sculare, nu? GRESIT. Intotdeauna, dar INTOTDEAUNA, m-am trezit cu greutate si cu dorinta de a mai dormi. Indiferent daca somnul era odihnitor si/sau (in)suficient.

    Cum se explica treaba asta? S-o fi terminat bateria la ceasul desteptator al organismului?

    00
  19. @IQ: salteaua / patul, perna, pilota, pozitionarea patului, au si ele un rol important in calitatea somnului.
    Cel putin la fel de important ca „dialogul interior”.
    Daca mergi la somn cu gandul „mama ce zi de kkt am maine” calitatea somnului nu va fi aceeasi cu cea in situatia in care ai merge la somn cu gandul „hai sa dormim”.

    00
  20. In ceea ce priveste patul și dormitorul, as adauga la lista salteaua potrivita si iluminatul dormitorului (desi e posibil, este cam greu sa poti sa setezi sa ai intuneric atunci cand dormi si lumina atunci cand este timpul sa te trezesti). Povestea ta cu dormitul la birou 10-20-30 minute mi-a adus aminte de acest infografic (in engleza):

    Sper sa va placa!

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube