O să vă dau de toate, inclusiv lideri după chipul și asemănarea voastră!

A mai fost descoperit un zăcământ de gaze naturale:

OMV Petrom a descoperit noi resurse în imediata apropiere a infrastructurii existente în judeţul Vâlcea, Oltenia, o sondă forată în apropierea zăcământului Mamu, la o adâncime de aproximativ 4.400 de metri, a confirmat existenţa gazelor şi condensatului, informează compania. (sursa)

La fiecare știre din asta, mă gândesc cum ar trebui să fim cel puțin Elveția. Cel puțin! Avem resurse naturale să ne bășim toți gaze, climat propice pentru agricultură și turism, în mijlocul Europei, ieșire la mare…

… și cei mai proști și căpoși locuitori din lume. Nu vă faceți iluzii, la Hamagia se ascunsese un român care fugise de progres, râzând în nas roții, focului, ștersului la fund și mersului drept. Îi plăcea să doarmă, să tragă la măsea, să stea cu fundul în potecă, să se bată cu pumnul în piept, să asculte manele preistorice, să fure, să strice noaptea ce construia altul ziua și să se înece la mal…

Și de aia Vishnu a zis “o să vă dau de toate, inclusiv lideri după chipul și asemănarea voastră”. Și ne-a dat să nu putem duce.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

53 comentarii

  1. Nu are legatura cu articolul.. La cate stiri sunt pe toate posturile tv si internet pe toate siteurile absolut nimic nu vezi despre campionatul mondial de sah care e in desfasurare de o saptamana.

    180
  2. Stiu un banc.
    “Dumnezeu ii da lui Sf. Petru cornul abundentei sa arunce din el pe tot pamantul. Si se apuca sfantul si ii presara un pic pe ici, pe colo, prin America de nord, prin aia de sud… si cand sa se intoarca sa dea peste Europa se impiedica si scapa cornul pe o tarisoara mica din estul Europei, populata de niste parliti care avea un cap de lup pe post de steag, ca nu descoperisera textilele. Iar sfintisorul zice:
    – Grijania ma-sii… Ptiu! De n-ati avea parte de ele!!”


    Comentariu apreciat.330
    • Alt banc:

      Cica Dumnezeu s-a gandit la un moment dat sa le dea tuturor popoarelor calitati, ca sa fie diferite intre ele. Si-a facut socoteala si a iesit ca fiecaruia sa-i dea doua calitati.
      Au venit nemtii si i-a facut buni ingineri si rigurosi.
      Au venit francezii si i-a facut sa fie buni amanti si buni bucatari.
      Au venit japonezii si le-a dat onoare si harnicie.
      Intr-un final, ultimii, au aparut si romanii. Lui Dumnezeu ii mai ramasese 3 calitati si ca sa nu se mai incurce le-a dat pe toate romanilor si i-a facut sa fie cinstiti, destepti si buni politicieni.
      Dupa o vreme, au venit celelalte popoare la Dumnezeu sa-i zica ca le-a dat prea mult romanilor, ca nu se mai poate si ca daca continua asa o sa domine lumea.
      A stat Dumnezeu si s-a gandit ce s-a gandit si a zis ca intr-adevar le-a dat cam prea mult romanilor si cum sa le ia inapoi nu putea a zis ca romanii au voie sa aiba 3 calitati ca popor, dar fiecare individ poate acumula maxim 2.
      Drept urmare avem:
      a) buni politicieni, destepti si hoti,
      b) buni politicieni, cinstiti, dar prosti facuti gramada
      c) destepti si cinstiti, dar astia nu se baga-n politica.


      Comentariu apreciat.200
  3. Vishnu sper ca primise delegare oficiala de la Zalmoxis. Daca nu atunci sa sesizam avocatul poporului!

    100
  4. Dacă România nu are lideri, are doar oameni care se bat între ei pentru comisioanele de pe urma contractelor, stăm și ne uităm cum alții ne iau bogățiile țării și mai plătim și cel mai mare preț pe el.

    50
  5. Aham..Elvetia.
    Doar ca vezi tu, statele care mustesc de resurse naturale si astea nu prea rup norma la bunastare pe cap de locuitor.
    Ba Venezuela, ba Azerbaidjan, America centrala, cam toata peninsula araba, hai si Brazilia, nitel statele centrafricane, nitel si prin sud, Ucraina….hai ca poti.
    Eu zic sa spunem mersi ca zacamintele astea sunt la nivelul de bani de eugenii, ca ne trezeam eliberati de nu mai aveam dupa ce bea apa. Ca petrolul e mai ieftin cand il cumperi pe eugenii si malai.

    Stii ce a avut Elvetia cand a negociat sa devina ce e acum si fraierii astialalti NU? Armata! Si nu orice fel ci din aia de genu’ “tragem de doua ori si plecam acasa”.
    In rest…filozofie si Sahaja Yoga la tot cartieru’.


    Comentariu apreciat.540
    • un fin cunoscator al economiei politice.

      Norvegienii sunt dintr-o data bogati ca au inventat o ikea norvegiana, nu?
      Americanii, sarmanii, o duc bine si n-au si ei acolo nitel petrol. Canada la fel, niste saraci, in materie de resurse.

      Resursele nu sunt suficiente. Dar ajuta

      Zoso: nu avem atat de multe resurse pe cat se lauda alde ceasca.

      150
    • Sunt de acord cu ce zice ‘Habarnam’ mai sus. E si demonstrat:
      https://www.un.org/esa/desa/papers/2010/wp93_2010.pdf
      pagina 2:

      However, resource abundance is also associated with
      higher RER;
      distortions of domestic prices;
      high energy intensity;
      weaker institutions, if they were poor to begin with;
      slower accumulation of human capital.

      RER=real exchange rate, un fel de “paritatea reala a banului”

      130
    • Nu, Elvetia a avut banci. Nu armata. Niciodata nu a avut armata. Nu la nivelul ala.

      110
    • @ Animaloo.
      Sef, in clasamentul tarilor cu rezerve de petrol singurele 3 tari civilizate din 30 sunt alea de care zici tu, si a patra e Rusia.
      Adica restul de 90% sunt Venezuela (e prima), Irak, Iran, Yemen, Angola, Nigeria, Kazahstan, Sudan, Libia, si alte paradisuri din astea ale pacii si bunastarii. La fineturi de genul neferoase si pietre nu ma bag, dar sa spunem ca n-am auzit de zacamainte de diamante in Olanda.
      O fi si cum zici tu, dar mi se pare ca nu resursele sunt criteriul de departajare in povestea asta cu Norvegia si Statele Unite.
      Ba dupa mine concluzia ar fi ca pe langa cocoseii de aur de la saltea, e numa’ buna o bata de-aia noduroasa…
      #numazic.

      80
    • @Habarnam: Habar n-ai ;-) Elvetienii erau foarte saraci acum 200 de ani. Foarte saraci! Atata de saraci incat cei din sud isi “vindeau” sau trimiteau copiii in Italia (Milano, Torino) sa curete cosurile de fum (ca erau mai mici si se puteau strecura pe horn).
      Atat de saraci incat singura lor avere si pricepere era la momentul ala calea armelor, astfel ca ei erau de profesie mercenari, angajati in armata Italiei, Frantei, Germaniei. Ei au o “balada” cum e rahatul ala de Miorita la noi, in care doi frati se intalnesc pe campul de bataie, dar sunt mercenari in tabere diferite, si cum se lupta si se omoara ei intre ei, cu onoare, ca nu aveau de ales. De la ferocitatea si onoarea cu care se luptau au ajuns ca si Garda Elvetiana la Vatican. Nu-ti par deloc razboinici elvetienii, ar fi cam ultima calitate la care te-ai gandi cand vine vorba de ei ;-)

      Iar ca tari cu petrol, poti sa amintesti printre Venezuela si Azerbaidjan, si de Norvegia care are cel mai mare fond suveran de sute daca nu mii de miliarde de euro, si care a facut practic din petrodolarii investiti cu cap, ca fiecare norvegian sa fie milionar. Atat de multi bani au. Deci se poate si in sensul bun.


      Comentariu apreciat.220
    • @Jordan: “Nu armata. Niciodata nu a avut armata”. Esti intr-o profunda eroare. Elvetia si acum este mult mai inarmata ca si USA dpdv al armelor pe cap de locuitor. Ma rog, cu alte reguli, evident.
      Iar ca si documentare, inseamna ca nu ai prea citit despre istoria militara in particular a Elvetiei. Evident ca si bancile au ajutat, poate de-aia i-au lasat in pace si nazistii, ca sa aiba o pusculita neutra. Dar sa zici ca Elvetia nu are sau nu a avut niciodata armata, este ca si cum ai zice ca in Sahara nu a fost si nu este nisip.

      180
    • Baiatul acesta explica destul de bine treaba: https://www.youtube.com/watch?v=rStL7niR7gs

      00
    • hihihi… tara in care poti detine, si multi dintre ei chiar detin, legal, arme de asalt…

      in acelasi timp si in conditiile astea elvetienii si-au cerut scuze pentru invazia militara a liechtensteinului, in fapt o minora confuzie a locului unde se afla granita in timpul unui exercitiu militar prin padure.

      110
    • Mda.. sigur lui Hitler și Stalin le-au tremurat izmenele de frica armatei elvețiene, care era micuta, dar numai soldați unul și unul, nu-i asa?
      Nu mai bine păzea armata elvețiană averile naziștilor sau mai cuprinzător spus, ale bogaților Europei (care nu erau doar nemti..)?
      De ce va luați de oameni ca nu știu istorie? Incredibil, dar adevărat, istoria (trecutul adica) nu este o stiinta exacta, ci mai mult de tipul “work in progres”…

      @George
      Cum facem sa avem și noi un fond din ala suveran ca în Norvegia, adică tot ce inseamna avuție din resurse naturale sa ii revină fiecărui roman de rand, ca zău nu ar strica sa avem și noi un ban pus deoparte..

      30
    • @Mihaela: vezi cum razbate romanismul din tine, din pacate. Elevetientii si alte popoare care au avut coaie dar si demnitate, nu si-au pus niciodata problema daca lu’ ala cu care io ma bat, i-ar fi frica de mine sau nu. Sunt absolut convins, desi speculez, ca elevetienii nu ar fi dat inapoi, si ar fi murit pana la unul (citeste cu Garda Elvetiana, sa te lamuresti), aparandu-si ce aveau ei prin ograda. NU e vorba ca ar fi avut vreo sansa, DAR e vorba ca ar fi mers pana la capat. Genul ala de mor cu tine de gat, bag pyla, ca si asa nu mai am nimic de pierdut. De fapt stilul asta teuton (atat de strain si de neinteles pentru noi) l-ai vazut in actiune, cand pe nemti i-au incercuit langa Berlin si Aliatii si Armata Rosie. Ultimii aveau milioane de tunuri si obuze pe care le-au folosit la asalt. Nu aveau nemtii nici o sansa. Dar nu au capitulat pana cand au ajuns rusii la usa lu’ imbecilu’ de Hitler. Abia atunci au zis game over. Incearca sa-ti imaginezi ce ar fi facut romanii in situatia aia. Wait, noi ne-am sucit ca un coi intr-o caldare in fiecare WW, si 1 si 2, si cu toate astea am pierdut in ambele cazuri. De aia nu putem sa intelegem noi romanii ca unii pot sa-si fac treaba NU de frica cuiva sau pentru a inspira frica, ci pentru ca asa este necesar. Noua romanilor trebe sa ne fie frica de cineva ca sa facem o treaba ca lumea. Sau trebuie sa inspiram frica ca sa dominam pe cineva. Altii nu au nevoie de aceasta motivatie, pe ei nu-i intereseaza, pot sa-si faca treaba indiferent CE CRED ALTII despre ei, sau cat de mult se inspira frica in ambele sensuri. Si au demonstrat ca pot sa o faca pana la capat, indiferent cat au de pierdut. Sau mai ales cand nu mai au nimic de pierdut.

      Iar cu fondul ala suveran al Norvegiei, cred ca intrebarea ta era retorica. Ce sa facem sa avem si noi ca si ei? Pai foarte simplu, sa nu consumam si sa bagam matz tot ce producem, ci sa investim. Suna simplu? Pare complicat? Resurse avem cacalau, dar uite ca Ungaria ne-o dat peste nas, cand ne-o intrebat ca ce-o sa facem noi cu gazele. Ei fara resurse, au o retea de distributie mult mai bine pusa la punct. Noi stam cu curu pe averi si murim de foame.

      100
    • mihaela, nemtilor si rusilor nu le tremurau izmenele de frica elvetiei. dar nici nu prea aveau chef sa se ia la tranta cu ei. anschluss, blitzkrieg pana la paris, in 2 timpi si trei miscari dar cumva fix pana la granita elvetiei. oare de ce?

      si tot asa, intr-o paralela cu ce zice george, studiaza un pic si razboiul ruso finlandez din aceeasi perioada. s-ar putea sa ramai surprinsa…

      60
    • @ George, thebblack
      Mulțumesc băieți pentru răspunsuri, în măsura timpului o sa studiez mai mult.

      @George Din câte știu eu romanismul nu este un defect, prin urmare dacă crezi ca ceva nasol reiese din comentariul meu, sigur nu este romanismul.

      Nu am zis ca Elveția nu ar avea o armata bună, am citit ca la ei și acum serviciul militar este obligatoriu, de la vladica la opinca, te cheamă regulat, pana la 50 de ani, când poți ieși din rezerva militara.
      Mai mult decât atât, la fel ca în State, ei au dreptul de a purta arme de foc (după serviciul mitar își păstrează echipamentul militar).
      In plus, la ei funcționează o democratie de tip participativ, adică cetățenii sunt obligați sa se implice în viata politica, sociala, administrativa, deci tot ce tine de managementul unei tari sa zicem – prin consultari (referendumuri) dese ale populației.
      Daca la toate astea mai punem și dreptul suveran de a emite moneda, lucrurile sunt cam clare de unde vine prosperitatea elvețienilor.

      10
    • Comentariul meu cred ca a întrat în moderare. Nu prea înțeleg cum unele se publica instant și altele întra în moderare.

      10
    • E posibil sa se fi pierdut comentariul.
      Încerc sa sintetizez ce spusesem.

      @George și Thebblack mulțumesc pentru răspunsurile voastre, voi încerca în limita timpului disponibil sa studiez mai mult despre Elveția.

      Nu am spus ca Elveția nu are armata, dar cred ca puterea acestei tari sta în mult mai multe lucruri.

      1. Stagiu militar obligatoriu pentru toți bărbații și la alegere se pot inrola și femei, sunt rechemati regulat în armata, pana la vârsta de 50 de ani.
      2. Au drept la arme de foc, primesc echipamentul după ce fac armata. Nu intamplator și în State ai dreptul la arma de foc, fără prea multa birocratie..
      3. In Elveția e democrație participativa, adică cetățenii sunt obligați sa se implice în viata politica, administrativa, sociala a statului – au consultari publice și referendumuri foarte dese pe toate temele de interes în ceea ce priveste administrarea statului.
      4. Ei nu au privatizat dreptul suveran de emitere a monedei.

      Noi suntem la polul opus.

      20
    • @George
      Am uitat un aspect important. Din câte știu eu romanismul nu este un defect, dacă am greșit cu ceva în comentariul meu, sa știi ca eu personal recunosc ca am multe defecte.

      Naționalism (romanism), patriotism, jertfa, capacitatea de a lupta pana la capăt, parca erau calități când vorbeai despre elvețieni..

      01
  6. Elveția are armata de bancheri.. hi..hi

    40
  7. Elveția, Japonia, Coreea de Sud, Noua Zeelanda (nivel de trai ridicat) pe de o parte, Rusia, Venezuela, tarile Arabe, Nigeria etc. (nu cred că vrei să trăiești acolo) pe de alta. Și între Statele Unite, Australia, Canada (au resurse naturale și o duc și bine) . Resursele ajută doar atunci când există cap care să se ocupe de ele. Singura resursă relevantă e cea umană. Și în România resursa asta e cam pe picior de plecare.


    Comentariu apreciat.250
  8. Offtopic: o recomandare de incaltaminte pentru vreme rea ( putin sub 0 grade ), impermeabila, care sa nu alunece prea mult pe gheata si cat de cat calduroasa intr-un buget de 200-250ron, exista ? Ma uitam la niste ghete Trespass@200ron la Emag, sau ceva ceva diverse de la Sportisimo, vad ca au mai multe variante marca Lafuma/Columbia/Merell la preturi sub 250ron.

    20
  9. Pai trebuie să intrați în politică și să preluați puterea. Nu știu ce vi se pare atât de greu. Pe bune, dacă sunteți deștepți și cu bani, cum sunt comentatorii de aici, de ce nu o faceti?
    Tot că vai, buhuhu, sa emigram. De parcă ați fi niste zilieri din vreun sat din vaslui. Luați puterea, arătați că sunteți mai deștepți decât mizeriile de pesedisti.

    30
    • Am înțeles de data trecuta @m ca pentru tine o parere contează doar în măsura în care iti validează propriile convingeri, cu toate astea ma gândesc ca poate ai putea sa te gândești de doua sau chiar de mai multe ori înainte sa faci niște afirmații cel puțin deplasate:

      1. Din primul tău comment se înțelege ca ai întrat sau vrei sa intri în politica, da? (fiindca ești comentator aici, prin urmare tu zici ca ești deștept și cu bani)
      2. Ce ti-au făcut ei ție zilierii din Vaslui?
      3. Hai sa te vad pe tine cum iei puterea, pe același principiu (ești comentator aici, esti deștept etc).
      3. Aici “piața este a angajatului, nu a angajatorului”.. asta m-a dat gata..pe care piața funcționează acest principiu economic domnulule? , luminează muritorii de rand..
      4. De ce îți place să jignesti? “Omidă upgradata”.. folosește vreodată la ceva, cuiva sa jignesti gratuit?

      PS. Sa nu ma înțelegi greșit, nu am nimic personal cu tine, dar nu mi se pare corecta atitudinea de hate gratuit sau de superioritate, atata vreme cât suntem doar niște anonimi care își dau cu parerea.

      30
    • Mihaela, iti multumesc pentru rabdarea si finetea cu care i-ai raspuns lui “m”, dar cred ca i-am sters comentariul in timp ce tu-l scriai pe al tau.

    • Cu plăcere Fluture
      Am înțeles de ce l-ai șters, din păcate @m nu a procedat fair comentand la acest articol despre tine..

      10
    • Da, a vrut sa o dea “cotita”. Stia ca daca ar fi comentat la mine as fi reactionat, s-a gândit ca fiind un post de-al lui Vali poate sa ma ia la suturi.

    • Of Mihaela, dar am zis la persoana 1 plural? Poate n-am bani și nu-s atât de deștept. Plus, cum alții sunt țâfnoși, mie îmi place sa jignesc. Deci ce politician sa fiu? (Desi mai nou câștigă alegerile cei care jignesc și în țările alea dezvoltate).
      Iar cu piața angajatului, n-ai mai auzit sa fie oferta de forță de muncă, adică omu’, mai puțin decât cererea (adică angajatorii)
      Și nu era jignire acolo, nu e fluturele omida upgradata? Cum e omul fetus upgradat? Sunt jignit eu, pt că în fraza cu omida ii uram sincer bafta.

      10
    • A, și cu zilierii din Vaslui. Pai ei și mai multa dreptate sa emigreze, pt ei e o țară mai de căcat decât pt comentatorii de aici. Cum ai înțeles că aș avea ceva cu ei, nu știu. Și dacă aș avea, ar fi ok. E o țară liberă.

      00
    • Poate imi apare și comentariul cu piața, că e prea prețios. Daca nu, repet. N-ai mai auzit de o piață a muncii în care muncitorii sa fie prea putini pt câtă oferta de munca e?

      00
    • @fluture
      Îți atrag atenția că ți-am urat bafta in ultima fraza. Iar în rest nu prea te-am luat la suturi, aia nu e luat la suturi, crede-mă. Doar am zis că e păcat să te chinuiești cu francezii când aici e lapte și miere pt ingineri sau ce ești tu.

      10
    • Mihaela, eu zic că am procedat fair comentând la acest articol despre fluture. Vorbesc ce vreau, unde vreau, și e fair. libertatea mea nu face obiectul a “fair”fata de cineva. La fel cum fluture e liber să-mi șteargă comentariile.

      10
    • M, hai sa judecam puțin lucrurile la rece.
      Nu contest dreptul tău de a spune ce vrei și cum vrei, dar libertatea de exprimare nu justifica libertatea de a jigni. Intr-un alt context, omul te poate da în judecata.
      Deasemenea, dacă nu ne oprim aici, putem pune atunci în discuție și libertatea de a fura, etc., pe modelul hotul neprins e negustor cinstit, nu?…intelegi unde este pericolul?

      Suntem buni sa judecam pe alții, ca sunt mizerii, ca sunt trădători, prosti, hoți, incompetenți, dar nu ne vedem pe noi, cât de buni, cât de uniți, destepti, cinstiti și toleranți suntem..
      Cu regret o zic, dar se pare ca titlul lui Vali este foarte foarte realist, pacat..

      00
    • @m
      Referitor la piața la care te referi, lucrurile sunt destul de clare, poate nu știi sau te incapatanezi sa ții cu ursul..

      Romanii pleacă fiindca sunt foarte, dar foarte prost plătiți, intelegi? În locul lor se fac demersuri sa vina muncitori din lumea a 3-a, care accepta un nivel de trai foarte scazut, dar probabil mai ridicat decât în tara lor, cam asta e treaba..

      00
    • @m
      Romania are un milion de faliti, 1.3 milioane (un sfert din populatie) au salariul minim pe economie, care este acum (de când cu creșterea lui) în jur de 270-300 de euro!!

      https://www.digi24.ro/stiri/economie/ce-incidenta-are-salariul-minimul-pe-economie-745757

      De la nivelul meu de grădiniță (și cred ca nu te-ai referit la educatie) lucrurile se vad altfel..

      00
    • Și fluture s-ar incadra la ăia? Acuma cine jignește? :)

      10
    • m – in principiu nu am de ce sa-ti raspund, ca nu e prima oara când ma iei un pic la pula cu apelative de tot rahatul. Dar, punctual, comentariul Mihaelei cu privire la saraci nu ma jigneste in nici un fel. Daca as fi sarac si as fi plecat din acest motiv, nu m-ar jigni pentru ca ar fi purul adevar. Daca nu sunt sarac si nu am plecat din motivul saraciei, tot nu ma simt jignit pentru ca stiu ca Mihaela nu a intentionat asta. In schimb, tu, cu expresia asta, ai intentionat fix asta, sa jignesti. Gratuit, pentru ca poti, pentru ca Vali iti da voie si pentru tu esti “fair” (pârtz!) si le spui oamenilor ce crezi despre ei, nu te ascunzi dupa deget. Nici dupa 5 comentarii nu ai reusit sa procesezi ce ti-a zis Mihaela. Dar tu ii dai inainte cu… nimic.

    • automaxi… deci iti place… nebunaticule!

      00
  10. Nu am jignit pe nimeni draga, fiindca eu cred ca a avea o meserie din care sa câștigi cinstit și legal este un lucru normal.

    Mai degrabă mi se pare jignitor și umilitor gestul celor care:
    1. deși au resurse financiare, deși tu aduci profit prin munca ta, aleg sa te plătească cu minimul impus de stat
    2. sunt plătiți de stat, deci implicit de tine și fac circuri mediatice în loc sa puna osul la munca și aici ma refer la clasa politica
    3. sunt plătiți de stat (foarte, foarte bine platiti), deci implicit de noi toți, în aproape 30 de ani nu a reușit nimeni să-i întrebe de sănătate, putini ii arata cu degetul, deși ei stau cu biciul pe noi la vedere.. Ba chiar au reușit sa convingă ca asta este normalitatea.

    Uite ce frumos spune aici domnul Vasilescu, mai ca îți vine să îl feliciți pentru inteligenta emanata, pentru sfaturile prețioase care se revarsă ca niște perle din sferele înalte pe care este cladita instituția consiliata de domnia sa:
    https://financialintelligence.ro/adrian-vasilescu-romanii-care-si-doresc-un-credit-si-au-venituri-mici-sa-si-ia-2-3-locuri-de-munca/

    00
  11. Am introdus de doua ori același comentariu, ambele au întrat în moderare.
    Va rog frumos sa ștergeți unul din ele. Merci mult.

    00
  12. Om bun, de aia am pus smiley-ul la sfârșit, că era mai mult gluma decât vorbit serios. Aia cu jignitul că te-ar încadra la cei care nu s-ar descurca in Romania. Nici Mihaela nu înțelege ce am zis. Nu cred că eu nu înțeleg, când ea a fost prima care nu a înțeles ce am spus eu inițial. Chiar nu am privit de sus pe zilierii din Vaslui. E o realitate că ei ar avea mai multe motive sa emigreze decât unul ca mine sau ca tine, nu? De aia am fost și un pic șocat că a crezut, din ce am zis, că aș avea ceva cu ei.
    Și nu ii dau înainte cu “nimic”. Daca era nimic, nu aveați ce să răspundeți. Iar Vali e un om foarte inteligent, învățați de la el. Cu tot riscul că pare că îl pup in cur.

    00
    • Îmi place apelativul “om bun”. Este un semn ca ai început sa iei lucrurile mai in serios puțin și vrei sa te faci mai bine inteles.
      De ce s-a întâmplat asta? De ce am recepționat greșit părți ale mesajului tău? Fiindca, presărat cu câteva jigniri explicite, întreg mesajul a fost denaturat.
      Am înțeles ca nu ai nimic cu zilierii din Vaslui, ok. Poate și jignirile explicite nu le_ai făcut cu rea intenție, dar omul care le citește și mai ales omul căruia i le adresezi în scris nu are cum sa stie asta, fără sa vrea și fără sa conștientizeze le ia personal și acesta este un lucru normal și natural, este un fenomen căruia nu ai cum sa i te împotrivești, decât în măsura în care te desensibilizezi.

      Singura metoda eficienta în a redresa lucrurile este de a înțelege ca ai procedat greșit și de a-ți cere scuze.
      Uite, eu îți cer scuze dacă am înțeles greșit anumite lucruri din primele doua mesaje inițiale (din care unul a ramas).

      00
  13. @mihaela
    Unde lucrezi? Eu lucrez undeva aproape de BNR, și crede-mă, fara BNR și “statul paralel” pe care îl înjură legumele astea din guvern și din majoritatea parlamentară, nu am exista ca țara. Ok, unii doar se prefac că sunt opuși structurilor respective. Norocul României e că sunt niște oameni deștepți unde trebuie, altfel se rupea de mult Romania. Crede-mă că nu ar fi greu. Crede-ma. Cu toată seriozitatea. Și crede-mă că dacă ar fi in interesul lor sa se rupă, s-ar întâmpla de ieri. Voi vorbiți aiurea, dar nu percepeți ce panza de păianjen e construita in jurul vostru. Ziceți mersi că e așa.

    01
    • Om bun, dacă eu lucrez undeva aproape de Parlament sau de clădirea Guvernului, sa știi ca e tot aia. Nu am văzut efectiv pe nimeni cum fura tara asta și nici o leguma umblatoare pe acolo, chiar păreau niște oameni normali, nu extratereștrii.
      La fel cum dacă stau pe lângă vreun stadion nu ma face microbista sau pe lângă un teatru o mare amatoare de piese..
      Daca lucrezi acolo, în schimb, ai funcție și acces la informații confidențiale și cel mai important relevante, atunci sa zicem ca se schimba treaba..dar la momentul de fata suntem niște anonimi la stadiul de muritori de rand. Iar în stadiul asta părerile noastre au valoare egala, fiindca asta sunt, doar păreri formulate în urma unor analize mai mult sau mai putin subiective asupra unui imens ocean de informații publice.
      Nu ma înțelege greșit, problema nu este instituția BNR ci a oamenilor care o conduc, iar statul trebuie sa fie într-un singur fel, de drept și sa lucreze pentru binele cetățenilor.
      Îmi dai impresia ca tu crezi ca ești în afara pânzei de paianjan, în cazul asta exista 2 variante:
      1. ai dreptate, dar atunci noi doi nu am sta de vorba,
      2. nu ai dreptate, și tu ești prizonier al pânzei de paianjan ca și restul.

      00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.