Timpul meu, preţiosul meu timp…

De câteva zile mă dau pe forumul Reno. Mai învăţ o chestie, mai rezolv o problemă, mai văd ce mă aşteptă. Am observat două chestii. Prima: oamenii vor mai mult de la automobil. Ştiţi discuţia, am avut-o când am discutat despre Logan, oamenii vor să plătească 15.000€ şi să aibă maşină de 30.000. A doua este că oamenii sunt relativ tehnici. Eu nu sunt tehnic. Ştiu ce sunt alea bujii şi la ce folosesc, că am învăţat să conduc pe Oltcit, şi era necesar să ştiu cum să scot mizeria din ele şi cum să le încălzeşti iarna pe aragaz, că altfel nu pornea.

Partea asta a două e problematică. Eu când am o problemă cu maşina, mă duc la service. Mecanicul se pricepe mai bine decât mine la tot. De ce fac asta şi nu încerc să scot eu filtrul de ulei şi să fac improvizaţii cu maşina, economisind nişte bani? Două motive al naibii de simple:

  1. Pentru că profesioniştii fac lucrurile mai bine. Nu poţi spera să vină oameni sa îţi contracteze serviciile în domeniul în care eşti bun dacă tu nu reciprocitezi. Pe principiul trocului cetăţii. Eu fac pâine, tu faci cartofi şi amândoi dăm banii pe carnea măcelarului provenită din oile ciobanului.

  2. Pentru că în timpul pe care îl pierd încercând să fac improvizatii sau încercând să repar ceva la care nu mă pricep mă costă bani. Şi nervi. Pot câştiga mai mulţi bani în timp ce maşina e la service decât dacă o repar singur şi prost.

Am spus asta şi aici. Trebuie să renunţăm să mai credem că ne pricepem la tot. Nu putem repara şi instalaţia electrică, pune şi faianţa, monta şi termopanele şi face şi o muncă pentru care să fim plătiţi. Trebuie să ne specializăm. Eu fac doar bobinat, nu şi şaibe şi tubulaturi. Asta am învăţat să fac, asta fac până mă plictisesc. Dar o fac bine de tot şi asta ajută la calitatea producţiei. Şi mie la psihic, că nu întâlnesc prea mullte variaţii de bobine. Trebuie să învăţăm să ne ocupam timpul liber cu lucruri plăcute şi relaxante. Poate pentru unii reparatul maşinii e ceea ce le trebuie, dar mulţi sunt mecanici de ocazie şi de nevoie.

Aud că petrecerea timpului liber într-un mod plăcut ajută la … tot.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

56 comentarii

  1. Bun mod de gandire. Romanii nostrii in general se bazeaza pe improvizatii iar starea noastra actuala ca popor ne-a dovedit cat de bine ne merge cu mentalitatea asta.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  2. Fain zosomobil ii sta bine in decorul acela cat despre concluziile ce ar trebui desprinse din articol … numai de bine

    Thumb up 0 Thumb down 0
  3. “Pentru că în timpul pe care îl pierd încercând să fac improvizatii sau încercând să repar ceva la care nu mă pricep mă costă bani. Şi nervi. Pot câştiga mai mulţi bani în timp ce maşina e la service decât dacă o repar singur şi prost.”

    Gresesti. Ca sa faci unei masini iesite din garantie operatiile uzuale de revizie(schimb ulei, filtre) iti ia maxim 3 ore daca o faci prima data. Daca ai duce-o la un service te-ar costa cateva milioane manopera. Sa nu ne spui ca productivitatea ta sare de 100RON/ora ca nu pune nimeni botu.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  4. NOU
    #4

    Te contrazic … daca e ceva ce poti face bine, e ok sa o faci chiar daca nu e domeniul tau. Nu te duci la mecanic pe ideea “el e specialistu” pentru orice idee. Exemplu concret – imi fierbea motoru cand statea la relanti, am analizat situatia, am intrebat incoace si incolo mi-am dat seama ca sunt sanse mari sa fie de la releu. OK, iau masina ma duc la service si aia erau cu “pai poate e aia, poate aia … schimbam tot, te taxam si stim ca sigur merge”, am mai cautat un pic pe net, am invatat cum se schimba releu respectiv si cu 50$ releul mi-am facut singur treaba. 300$ + pretul pieselor m-ar fi costat la service. In cat timp fac 400$ ??? Hmmmm, cel putin o saptamana de munca serioasa. Lichidul de transmisie nu puteam sa-l schimb singur, am dat 120$ si in 2 ore m-a rezolvat … dar daca pot sa o fac bine, de ce sa-l platesc pentru acelasi lucru?

    Thumb up 0 Thumb down 0
  5. 1. Forumurile auto si si activitatile DIY nu sunt specifice romanilor.
    2. In service-urile din Romania sa nu crezi niciodata ca mecanicii se pricep mai bine decat tine sa diagnosticheze o problema. Da, au experienta mai mare, ca le trec sute sau mii de masini prin mana dar asta nu inseamna ca o si folosesc. Mai ales astia de la Renault (uie Serus) sunt exasperanti cu “asa fac toate”. Daca au zis ei ca e normal ca intr-o masina de 25 de mii de euro sa fie 27 de grade cu ACul pornit cand afara era 24, asa o fi…

    Thumb up 0 Thumb down 0
  6. Ok, de acord, nu ne bagam sa schimbam distributia daca nu suntem siguri pe ceea ce facem dar un bec sau o pana poti sa le faci. Imagineaza-ti ca sunt indivizi care au masini si nu stiu nu sa schimbe o roata ci unde se afla cricul la ei in masina.
    Specializarea apare cand operatiunea sau produsul pe care trebuie sa le faci sunt prea complicate sau necesita cunostinte imposibil de acumulat.
    In schimb sunt operatiuni generale care pot fi facute si de un ins cat de cat mai curios.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  7. Si ti-au pus chederele la loc sau le-au schimbat?

    Continuarea dialogului la mine: “dar stiti, nu fac toate la fel. De exemplu, la Matiz, nu se intampla niciodata sa nu mai porneasca aerul si sa ma sufoc in masina”. “Domnule, nu trebuie sa comparam cu alte marci”. (era un matiz, aparent prea luxos).”Dar stiti, nici la Megane-ul 1 de 10 ani, nu se intampla la fel”. “Ne pare rau, e alta masina, trebuie sa comparati doar daca e acelasi model, cu acelasi motor, cu aceleasi dotari…”.

    Munca mecanicilor de la noi e simpla: stiu cum se rezolva si e destul de simplu, o fac; nu stiu ce cauzeaza un defect sau e prea dificil, “asa fac toate”. Doar dupa ce iese din garantie e posibil sa incerce o diagnosticare mai atenta.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  8. Imi pare rau, dar pe fond nea zoso are dreptate.
    Dupa ce un prieten m-a ajutat si in jumatate de ora mi-a fixat butucul incuietorii care iesise din locasul lui si mi-a refixat un papuc la boxa din portiera (operatiuni pentru care a scos fata la portiera), a venit vremea sa schimb placutele de frana.
    El, prieten bun, desi ocupat pana peste cap, zice: lasa, gogule, ca ti le schimb eu.
    Dar ce ar fi insemnat asta? Sa mergem din Drumul Tabere de la mine tocmai in Giulesti, la un prieten de-al lui care are o rampa, sa urcam masina pe rampa, sa surubareasca ca sa scoata rotile, asta pe frig, sa puna placutele de frana, sa venim inapoi.
    Am zis: nu Gogule, ma duc la service, nu te mai fut aiurea pentru fiecare chestie. Atunci a fost una, acu e alta.
    Am fost la service, in 10 minute s-a facut operatiunea. Fara strans suruburile rotilor cu mana, ci cu masinaria aia pneumatica, deci strans mai bine si ok, fara balamuc.

    Costuri? Manopera la service a fost 33 de lei. Am dat 10 lei de o bere la mecanic, deci 43.
    Merita pentru asta sa imi fut prietenul pe frig, sa se umple de vaselina, sa mergem Drumul Taberei-Giulesti si inapoi, sa ma oblig la el nite, si el la ala cu rampa?

    Are dreptate Zoso. Comunismul ne-a facut niste cacanari care ne mancam de sub unghii, care traim improvizat. Nici sa murim profesionist nu suntem in stare. Si acolo e cu circ.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  9. Mai e o treaba: “meseriasii” nostri ori nu sunt prea meseriasi, ori fac treaba in doi peri, ori vor sa-ti dea teapa, asa ca nu prea poti sa ai incredere in ei. De exemplu taica-miu a invatat sa puna gresie dupa ce meseriasul a pus-o stramb si nu se scurgea apa din baie dupa dus.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  10. Probabil nu iti stau chederele ca lumea. Impinge-le mai bine.in rama pe unde stii tu ca intra aer sau, daca sunt ciupite, pune-i sa ti le schimbe. Ori asta ori, la Renault, Laguna e singurul model la care se inchid bine usile.

    Nici la Symbol nu ar trebui sa se intample asta dar am un prieten posesor de asa ceva care tot la fel zice, deci “asa face toate”.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  11. Da, e modelul care a trecut testul cu pisica. :D

    Hmm, pe forumul reno, nu a sugerat nimeni ungerea chederelor cu parafina? :))

    Thumb up 0 Thumb down 0
  12. chestiunea are legatura si cu valoarea masinii, nu doar cu valoarea timpului celui care auto-mesterizeaza ori cu abilitatile sale tehnice. peste un anumit prag valoric (stiu si eu, masini de 20k euro?) nu cred ca te mai bagi sa schimbi altceva decat lichidul de spalat parbrizul.
    a da, si are legatura si cu sexul. e musai sa fii barbat. e atat de macho sa te scufunzi in maruntaiele masinii, vetooo! plus ca iti arat pe viu ca ma pricep, deci iti dai seama cum fut, vetooo!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    • @Futacu: stiu. tata are octatia, a fost dezamagit maxima ca are o platoşă pusa peste motor, sa un umbli pe acolo ca vaca. bine, o poti da jos, dar e mult de munca. aia e pusa acolo fix anti-soferi-de-dacie.

  13. …cu excepţia cazului in care tot ce ţine de tehnic devine o plăcere. Cunosc cazuri în care X este un bun profesionist pe domeniul său şi face din plăcere multe altele (de la mecanică auto până la instalaţii sanitare). Eu spre exemplu, nu mă pot împăca doar cu cunoştinţe pe 2-3 domenii dar nici nu vreau să excelez în toate.
    Reparatul unui autoturism e mai simplu decât pare şi, mă crezi sau nu, în România mecanicii învaţă meserie pe maşina ta.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  14. @ Dekora
    Cum sa faci, domne, dauna totala la 4 masini? Cum mergi tu cu masina?
    Doamne…

    Thumb up 0 Thumb down 0
  15. A fost o reclama prin anii 90 la service Ford. Tot anti soferi Dacia. Reclama era asa: logo Ford, darscria Fodr, si dedesubt: “oricine imi poate repara masina”.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  16. Eu imi fac reviziile singur, repede si bine. Pot face si reparatii mai complexe dar prefer sa o duc in service mai ales cand stiu cata munca e si ce scule iti trebuie.
    Nu cred ca avem bani sa platim pentru orice. La cate chestii am de facut in casa, nu mi-ar ajunge banii dintr-un an intreg.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  17. @zoso: Chederele sunt cauciucurile alea puse pe lungimea ramei usii si pe usa langa geam care ar trebui sa etanseze si sa nu permita apei sa intre.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  18. Da…Dar oare de ce mi se pare ca suna a invidie? (Pe cine? Pai pe cei care stiu sa faca mai multe lucruri si le fac destul de bine.)
    Deci, daca ai stii doar un singur lucru, in Romania ai muri de foame. Ai si tu dreptate, nici 50 , dar nici unul singur.
    De ce? Pai in primul rand, sa zicem ca esti mecanic. Lucrezi la o masina, se rupe un fir, sau gasesti un fir care a fost smuls, unde il conectezi? Pai.. ca sa fii sigur ca nu faci vreo tampenie trebuie sa stii si putina electrica.
    Asta ar fi o data. Si apoi, vine X cu masina sa-i pui si lui Chip, Power Box, sau mai stiu eu ce cd player sau alte minunatii, pai iarasi, ca sa nu faci vreo boacana, trebuie sa stii si ceva electronica, sa intelegi de ce ala se leaga asa si nu invers, nu sa lucrezi ca robotul, si sa pui ala acolo doar pentru ca asa scrie pe foaie.
    Si tot asa, in general o meserie se leaga de alta. Deci, corect ar fi sa inveti una bine, si apoi 2-3 care au legatura cu ea, sa mai arunci cate o privire pe documentatie in timpul liber.
    Cat despre forumuri, doar cateva persoane de acolo stiu ce vorbesc, restul fac doar experimente sau sunt bagatori de seama.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    • @eu: normal ca e invidie. as vrea sa stiu sa repar chestii din astea. din pacate, am facut pedagodie si jurnalism. matematica 5, fizica 5, chimie 5. mai greu in situatia asta cu mecanica.

  19. @zoso
    aia cred ca e si pentru protectia masinii, la cat de bucsite de electronica sunt masinile din zilele noastre. nici nu stiu de ce le mai zice “mecanici” la mesterii din service. “ciberneticieni” ar fi mult mai aproape de realitare.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  20. Noua smecherie pe 2010, dezvoltata de cei care inchiriaza masini, te va ajuta sa iti iei masina fara rate la banca, sau la leasing.
    Citind intr-o revista, noua metoda care va fi dezvolatata pentru achizitionarea de masini va veni de la cei care inchiriaza masini.
    Si anume:
    -se inchiriza masina pe un termen foarte lung (4 – 5 ani) cu conditii foarte flexibile
    -cel care va achizitiona masina nu plateste impozit auto
    -ratele vor fi fixe si vei putea plati in avans fara a mai plati comision
    -iar la terminarea contractului se plateste o valoare reziduala de 0-15%
    Iar in ceea ce priveste reparatiile mici, schimbat un bec, ce fel anvelope sa folosesc (care sunt mai bune) sunt de acord cu forum-urile sa le consulti.Dar am vazut o gramada de prosti care deschid capota si incep sa fac pe “specialistii”. Mai mult decat atat, cand deschide unul capota la o masina in fata blocului, se strang o gramada de “specialisti”.Eu unul am avut o dacie veche, ma bagam la un schimb de placute de frana, la schimbat un cilindru de frana, la schimbat un ulei, dar cu asta noua in afara de un bec care il schimb cand se arde nu fac altceva, ca nu le stiu eu pe toate.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  21. Sa nu exageram: e bine sa te duci la un mecanic auto de incredere cand ai probleme sau pt operatii de intretinere serioase, dar sa skimbi un bec, filtru de aer sau sa iti pui rotile de iarna nu cred ca = specializare, ci tine mai degraba de a stii ca masina ta are ABS, ca merge pe benzina si ca trebuie sa pui stropgel de iarna…iarna.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  22. DA, timpul este foarte pretios.
    Din pacate faza cu meseriasii si mecanici meseriasii si alti care ar trebui sa fie meseriasi nu tine. Pentru ca romanul e invatat sa faca de toate!
    Cat despre chedere si alte cele, 2 lucruri despre Renault:
    -service-ul e scump (cica piese originale s.a.m.d.)
    -am facut dauna totala la 4 Clio-uri din diferiti ani fara a avea macar o vanataie! Nu stiu despre chedere si sincer acum nu ma mai intereseaza. Are 5 stele EURO NCAP!

    Thumb up 0 Thumb down 0
  23. Pentru unii surubareala la masina in fiecare duminica dimineata e o forma de a petrece in mod placut timpul.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  24. Io zic ca trebuie sa stii cand sa zici HO. Adica roata am schimbat-o eu cu o prietena si gagiu-su (noi 2 gagici nu prea aveam forta lui, deci a trebuit o mana de barbat sa stranga prezoanele .. inainte sa le de-stranga sa scot roata busita). Mi-am pus lichid de parbriz in trocarici, ma alimentez singura la pompa.

    Dar sa ma apuc sa pun surubelnita pe masina noua, trebuie sa fiu idioata. Mai ales daca nu este o chestie la care ma pricep. Sa ma pun sa deschid capacul de la motor sa “reglez” eu sa naiba stie ce.

    Da, am fost la service-ul Opel la prima revizie. M-a costat 530 de lei prima revizie. Masina e oricum in garantie, deci nu aveam de ales. Daca nu era in garantie, ma duceam la un service al unui prieten si tot nu imi bagam eu botul in ea. Pentru ca prostia mea poate sa ma coste niste mii de euro, cu niste “noroc”.

    Acum 3 saptamani vecinu’ italianul si-a proptit Cayenne-ul in portiera mea dreapta. Am apelat din nou la service-ul “oficial”. Am fost EXAGERAT de multumita de modul in care am fost tratata si cum mi-au reparat dojomobilul. Au re-evaluat pagubele, au tinut legatura cu asiguratorul desteptului de vecin (fiind in totalitate vina lui, ca eu dormeam), au reparat masina si m-au sunat de 3 ori in zilele alea pentru a-mi spune in ce stadiu este. Inca de la inceput mi-au spus ca va dura cam 1 saptamana si exact atat a durat.

    Eu stiu sa fac situri. Si mi se ridica parul pe spate cand trebuie sa curat dupa nepotul clientului, nepot care are front-page instalat si are pretentia ca e web designer. Bun, prostalaul ala face doar un design mizerabil si prost codat. Nu moare nimeni, nu e chiar atat de mare paguba (decat ca oricum clientul plateste serviciul de la zero). Daca eu ma dau creata si ma apuc sa “butonez” masina, pot intra in gaura de sute de euro, depinde cat de creata is.

    Nu stau mai bine pe dos si fac treaba care imi aduce bani?

    la chestiile de “home improvement” mai pun mana, ca imi place. Am pus parchet cu omul meu in vara si a iesit misto de tot. Nu era vorba de bani, aveam 3 zile si noi libere si ne-am gandit sa facem treaba. Paluxul si finisarea a facut-o totusi un nenea cu scule si experienta, deci ne-am stiut si aici limitele.

    Sunt chestii in care e bine sa te bagi, macar asa de dragul de a mai iesi din rutina. Daca insa risti sa strici sau timpul tau costa mai mult decat al celui care iti face treaba, mai bine iti vezi de jucariile tale.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  25. In teorie ai dreptate, este asa cum zici tu, fiecare tre sa fie specialist pe ceea ce face.
    Dar in practica patesti ca mine, te duci odata, de doua ori, de trei ori, de patru ori, de cinci ori si chiar si a sasea oara de care nu am mai scris de sictir pentru un amarat de martor aprins pe bord si platesti 3500 lei si tot nu te rezolva! Si tot asa, TEORETIC, e cel mai bun service de la noi. Pula mea!
    Si te mai simti si ca un idiot cand a saptea oara se duce nevasta singura cu masina si astia chiar au facut o minune si nu se mai aprinde blestematul de martor. Din nou, pla mea!

    Thumb up 0 Thumb down 0
  26. @zoso plus ca pot strica ceva destul de grav si ii rupe la buzunar dupa. V-ati strica pe voi de ras daca ati auzi ce pot scoate pe gura niste astfel de inginerasi care dupa ce au incercat sa repare/modifice ceva la masina de capul lor, vin la service. Plus ca sunt deja celebre forumurile de tunning-isti pentru cretinataturile pe care le debiteaza :)

    Thumb up 0 Thumb down 0
  27. De ce nu ai luat o Toyota sau o Honda nu pot sa inteleg. Masinile europene intra la categoria eurotrash iar reno stau jalnic la fiabilitate si calitatea constructiei plus ca piesele sunt scumpe . Am un prieten care e patron de service auto si europenele ii pun painea pe masa. El are Subaru dupa ce a avut BMW si Audi.La un moment dat s-a saturat sa tot carpeasca la ele.Eu personal am doua Nissanuri si nu imi voi lua decat masini japoneze de acum inainte.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  28. Zoso eu am invatat cate ceva de pe forumul reno. Pot spune ca imi si place sa mai repar una alta, in special la masini. Cel putin la frane, becuri, bloc optic, scurgeri, filtre si ulei am mai umblat si nu mi s-a parut complicat. Ai perfecta dreptate in ce zici dar cred ca se aplica doar pentru oamenii atehnici sa zicem. Uite de exemplu nu ti-ar place sa stii sa schimbi faza scurta in 60 de secunde singur in loc sa platesti la reprezentanta 57 ron (atat e in CT la ora actuala).
    In aceasi oridine de idei intr-o zi imi schimbam o macara de la geamul soferului si un vecin (tot posesor de megane) a venit si se oftica pe langa mine ca el plateste enorm pentru fiecare rahat de beculet si surubel ca sa o faca in reprezentanta.
    Ah si daca ai vreodata probleme cu masina (si sigur o sa ai) sunt sigur ca reno.ro o sa te ajute foarte mult :)

    Thumb up 0 Thumb down 0
  29. pana acum cativa ani buni as fi putut fi de acord cu zoso, acum din cauza experientelor dezastruoase, im pare rau draga zoso, dar nu … nu si iar nu

    porsche romania, firma mare si de renume, nu? cacat nu numai ca n-au schimbat filtrele (ulei, motorina, aer, polen) de ulei nici nu se pune problema, nu ? (la toate piesele enumerate aveam semne cu vopsea puse la sugestia unui prieten, cand m-am dus sa iau masina aveam tot piesele marcate, dar trebuia sa platesc o palarie de bani pt nimic , in schimb mi-au furat si radio-cd-ul de pe masina si asta mi-a adus aminte de perioada de trista amintire = service pantelimon pt dacia, am avut masina lovita in spate= tinichigerie, cand sa plec masina nu pornea, ridic capota si incep sa urlu pt ca tot ce se putea lua rapid de pe masina (arc carburator, capac delcou, etc disparuse) si ce s-a intamplat? au ridicat capotele la alte 3 masini au completat si am putut sa plec. e acum revin la porsche.. a fost la fel : m-au invitat sa-mi aleg de le orice masina din parcere ce radio-cd vreau.. pam -pam

    de atunci prefer sa ma duc la orice alt service, unde pot sa stau langa mecanic si sa vad ce face si mai ales cum face, m-am saturat de cheia romanesca=ciocan/baros

    de cele mai multe ori prefer sa apelez la baietii de pe vwforum, am intalnit acolo cativa OAMENI dedicati si cu respect fata de masina si cel care o conduce. ex: cand mi-a cazut turbina am avut ocazia sa-l cunosc pe cipos care in 2 ore a rezolvat tot…demontat/montat/reglaj.

    sa va spun ca m-a sunat sa-mi spuna ca intarzie 10 MINUTE???!! sa va spun ca a lucrat cu manusi de cauciuc ca chirurgii, ca a acoperit toata tabla masinii sa n-o zgarie, ca s-a purtat cu masina mea ca si cand era a lui, ca toate materialele/carpele murdarite/ulei scurs tot-tot a strans si le-a bagat intr-un sac sa le arunce el la gunoi la el la service (nu mi le-a lasat la mine in curte), nuuuuuu va spun doar ca are 23 de ani si mi-a facut placere sa-l privesc si sa-l platesc, dar mecanic ca el sunt putini si de loc la marile firme…. asta e problema, draga zoso si de aceea e bine macar sa te uiti la ce fac mecanicii

    Thumb up 0 Thumb down 0
  30. @profiler: Mai documenteaza-te, nu crede tot ce se spune despre japoneze. Multe modele Nissan au cutii de viteze facute la Pitesti (Vezi nissan qashqai).

    Thumb up 0 Thumb down 0
  31. Zoso, ai mare dreptate. Exista insa o la fel de mare problema: de cele mai multe ori esti tu ca si client mai meserias decat meseriasul. Nu in sensul ca te crezi, ci chiar asa zisul meserias habar nu are si isi bate joc de timpul si banii tai. Atat la service-uri auto cat si in multe alte situatii(ex. faiantar, instalator, calculatorist etc.).
    Eu chiar am facut singur anumite chestii in casa dupa ce un ‘meserias’ si-a batut joc de baia mea in ultimul hal. Daca a ajuns sa puna invers o garnitura care se vedea clar cum trebuie pusa si in concluzie a strans-o fortat ca sa nu curga chiuveta. La prima atingere a inceput sa curga la chiuveta.
    Poate crezi ca am adus un terchea-berchea, dar de fapt am luat pe cineva recomandat pe care l-am platit la pret dublu doar ca sa fiu sigur ca iese ceva bun. Daca iti zic cati bani am bagat intr-o baie te sperii sigur daca ai stii ce a iesit.
    La domeniul auto e la fel, trebuie sa ma documentez pe net inainte pt ca atunci cand ajung la service sa fiu sigur ca imi fac aia ce trebuie. Stiu, e comunist si romanesc, dar am patit-o aproape de fiecare data. Acum am noroc de un service cu preturi mai mici decat la reprezentanta si la care nu s-a incercat deloc sa isi bata joc de mine.
    Ce parerea ai atunci cand trebuie sa schimbi uleiul sa ti se ceara de 10 ori mai mult la reprezentanta decat la un garaj normal, mai ales ca nu e o operatiune speciala? Cine are de pierdut? Evident ca cei de la reprezentanta, pt ca lumea incepe sa fuga de ei.
    Sa stii ca multi ar vrea sa nu mai aiba griji si sa se ocupe meseriasul, dar la noi toti suntem priceputi la toate si nimic, inclusiv meseriasii. De fapt dpmdv asta e problema cea mai mare. Dupa ce apelezi la 5 ‘meseriasi’ si toti isi bat joc si de meseria lor si de timpul si banii tai atunci se ajunge la situatia asta in care incerci tu sa repari cu sarma.

    Un exemplu concret: s-a blocat contactul la masina. Modelul meu de masina e ceva in gen Dacie la fiabilitate, adica ‘asa face toate’. Nu am mai putut sa pun contactul deloc. Raspunsurile meseriasilor au fost nastrusnice si nici unul la obiect. Volanul fiind blocat mi s-a recomandat chiar sa trag cu forta ca sa ii rup piedica.
    Cautand pe net am aflat care e problema, care e solutia si cum sa rezolv temporar asa incat sa poata functiona. Pana am rezolvat aratam ca un spargator de masina bagand un cutter langa contact ca sa pot sa pornesc masina. Dar s-a rezolvat si din pacate DOAR cu ajutorul netului si a forumului.
    Fara nici o exagerare, pe forumurile auto am intalnit oameni care stiau mult mai multe despre marca careia ii e dedicat forumul respectiv decat 99% din mecanicii pe care i-am intalnit.
    Deci unde crezi ca e de fapt problema? La forum, la client sau la ‘meserias’? Eu chiar nu as duce masina la service si sa beau o cafea linistit si sa imi ridic masina reparata?

    Thumb up 0 Thumb down 0
  32. @dc++
    -isi trecea ciobanul oile pe drum european, intr-o curba, fara sa-i pese.
    -polei pe valea jiului.
    -o caruta pe drum european, noaptea intr-o curba.
    -depasirea unei doamne pe partea stanga , in timp ce doamna fara sa observe trage stg si ma acroseaza.
    Si nu am avut mai mult de 100 niciodata (cand am avut accidentele…, in rest am mers si cu 180 cu ele! :D).
    Dar sa revin, nu am avut nici macar o vanataie.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  33. Romanul este cel mai inteligent om de pe planeta…Le stie si le face pe toate…ROMANISME…Cred ca ar trebui sa evoluam si sa ajungem la nivelul nemtilor. Fiecare om stie sa faca un lucru si il face foarte bine.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  34. @zoso Da din pacate Nissan le-a furnizat tehnologia 4×4 si a motoarelor pe benzina mari pe care Reno nu o avea.Iar Reno in schimb le-a dat tehnologia motoarelor diesel.
    @autogreen
    Impartasesc experienta de posesor de 10 ani apropo de “credinte” si “documentare”. :D
    La momentul actual Nissan “adevarate” sunt modelele fabricate in america si japonia. Tocmai de aceea nu i-am recomandat lui zoso sa ia un nissan nou ci Honda, Toyota.
    Da sunt perfect de acord cu tine din 2000 Reno a ingropat Nissan in Europa (lasandu-le decat piata SUV/Crossover si cea de lux reprezentata de Infiniti) pentru a prelua la fel cum iar calitatea a luat-o in grav in jos (sau mai bine zis a ajuns la nivel european) de cand au inceput sa aiba platforme comune cu reno (motoare, cutii de viteza, sasiuri etc).

    Thumb up 0 Thumb down 0
  35. @Profiler
    Dupa ce zici tu, Nissan pwnz Audi si Bmw?
    Nu cred…

    Thumb up 0 Thumb down 0
  36. Ba Zoso, am tot citit publicatile tale dar sincer imi vine sa ma las de ele :).Pai ai tu bani frate tot timpu sa mergi la service cu masina ori de cate ori este nevoie?Nu imi spune ca ai fost la service si cand ti s-a terminat apa pentru parbriz.Ai o conceptie aiurea de tot.Ce are daca inveti sa pui singur o faianta in baie sau o gresie in bucatarie?Nu te inteleg, se economisesc niste bani, bani pe care ii poti cheltui altfel sau se economisesc niste bani pe care nu-i ai ca sa zic asa :).De ce sa stim un singur lucru sa facem cand putem face mult mai multe.Sincer nu te inteleg!

    Thumb up 0 Thumb down 0
  37. @robertx BMW si Audi fac parte din segmentul masinilor medii iar concurenta este Infiniti pe acest segment. Cat despre pwnage Nissan GT-R palmuie M3, Audi R8, Porsche Turbo la un pret cu 50% mai mic dar nu va impresiona pitzipoancele ce-i drept ;) La urma urmei e o chestiune de preferinta.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  38. Feedback: Se pare ca lipseste o litera de la sfarsitul cuvantului “petrecerea” din “Aud că petrecere timpului liber”. Spor la treaba!

    Thumb up 0 Thumb down 0
  39. Ai omis o chestie în șirul logic, de aia nu ieșea “Pentru că în timpul pe care îl pierd încercând să fac improvizatii sau încercând să repar ceva la care nu mă pricep mă costă bani. Şi nervi.” Există plăcerea bărbătească a “meșteritului”. Te simți mai stăpân în casă și apreciat, când copiii spun “tata repară totul” sau când soția se miră de cine știe ce mică improvizație. Mi-am luat o bormașină și nu mi-a venit să cred câte chestii am putut să fac cu ea :). Da, e corect, uneori e comod să apelezi la experți, dar… mămăliga de acasă e cea mai sățioasă.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  40. Ei bine, unii pot s-o mai faca si de “fun”. Si eu am “crescut” c-o dacie 1300 care trebuia bibilita la fiecare pornire. Cate-odata, cand e vreme frumoasa afara si am dispozitia necesara sa mai fac cate-o chestie minora (niciodata nu ma bag la motor & stuff), mai pun si eu mana. Dar cu timpul, cheful vine din ce in ce mai rar si prefer sa-i las pe “mecanici” s-o faca.

    Ma gandesc ca cei care posteaza acolo nu sunt asa de comozi ca noi, si prefera sa faca niste chestii cu mana lor. Daca vrei sa faci o paralela, sunt un fel de linux-guys. :)

    Thumb up 0 Thumb down 0
  41. Nicu, cu tot respectul, dar atunci cand nu te duce capul sa judeci o situatie mai bine te abtii sa te exprimi.
    Tu din ce traiesti? Daca cei care te hranesc pe tine(clientii muncii tale) ar hotari sa faca ei ceea ce in mod normal faci tu ca sa mai economiseasca niste bani, ce ti-ar zice nevasta-ta cand vii acasa fara bani de mancare pentru copii? Ai iesi pe strada ca sa strangi iarba pt ciorba?
    Exista niste lucruri pe care le poti face singur, dar mentalitatea occidentala de genul ‘fiecare sa isi faca meseria si toti sa manance o paine’ a fost cea care a creat o bunastare relativa in occident.
    Pana la urma, de ce naiba sa mai cumperi o masina cand poti lua o caruta cu coviltir si sa ii pui un motor de masina de spalat?

    Thumb up 0 Thumb down 0
  42. Ai dreptate cu servisul la reno, in special megane. Tocmai am vazut un documentar legat de o operatie simpla, de inlocuire a unui bec de far fata. La un vw golf spre exemplu un oarecare doar cu becul nou efectueaza operatia sub un minut si costa cat becul. La megane un specialist cu trusa de scule aferenta a reusit cu mare chinuiala sa rezolve operatia in peste 50 de minute – dar de fapt nu se face la un specialist ci la un servis. Daca este vorba de inlocuitul, spre exemplu, a farurilor cu xenon busite, operatia costa in UK undeva la 300 de lire sterline :) Reno motiveaza prin testele ncap care fac design-ul masinii sa nu permita schimbarea becului deschizand capota, cum ar fi normal, ci scotand roata si bajbaind printr-o fanta greu accesibila. E bine ca am vazut chestia aia, mi-a mai spus dupa aia un coleg ca o pompa de ulei, care la vw se schimba in jumatate de ora, bate ziua la unele modele ford, fiind vorba de demontarea completa a blocului motor pentru a ajunge la piesa respectiva.
    Cu ocazia asta mi-am adaugat cateva noi intrebari pe lista in caz ca intr-un viitor indecis imi voi schimba automobilul. vw evident :)

    Thumb up 0 Thumb down 0
  43. complet nedeacord. ce ma fac atunci cand stiu ca mecanicii aia ai tai imi fut masina de nu mai stiu de ea? ca imi iau banii si in 2 saptamani trebuie sa ma intorc la ei? ce ma fac atunci cand stiu ca o fac mai bine ca ei dar din pacate timpul nu imi permite sa o fac eu?

    Thumb up 0 Thumb down 0
  44. Cateodata, se merita sa faci niste treburi de unul singur, asta numai si numai daca sti ce faci. Sunt multi mecanici care nu iti repara masina asa cum ar trebui “hai sa il facem sa mai revina si a doua oara” si iti lasa ceva nefacut si poc ti se strica iarasi, am auzit-o de multe ori. Tata se pricepe la masini cred ca mai bine ca un mecanic… pe vremea cand aveam Dacie el o repara mai tot timpul, tin minte cand mergeam la padure si gasea ceva damb sa o suspende si mai ales ca el are si o rabdare de fier cand face ceva ce vrea si ii place, asa ca facea masina mai bine ca un mecanic. Stiu ca am vandut-o cu 4000 de lei si dupa 2-3 luni a mers cineva la tipul caruia am vandut masina si ia oferit 6000 pe masina… si acuma cand o mai vad pe strada asa ma apuca un dor cand stiu ca s-a pus atata suflet la masina aia… Deci, revin, daca sti sa faci un lucru cat de cat rezonabil eu zic ca se merita sa il faci tu… eu am pus fara meserias parchetul prin casa si usile la fel… nu le-am pus perfect, dar le-am pus bine, nu zici ca nu is puse de meserias! Daca sti sa faci anumite lucruri merita sa le faci sa scutesti niste bani si in plus mai obtii niste competente, mai inveti cate ceva. Eu is genul de om caruia ii place sa faca de toate :P

    Thumb up 0 Thumb down 0
  45. @radu: totdeauna va exista un motiv de suspiciune. odata va veni si vremea cand te vei duce impacat ca profesionistul isi face treaba corect si cinstit. Pana atunic , ai incredere. Altfel vei avea o continua neincredere in doctorul care te consulta, in farmacistul care ti da niste chestii de care nu ai nevoie. Ma opresc aici dar unii pot exitinde discutia si la neveste … :)
    Un Craciun fericit si un an nou mai plin de incredere….

    Thumb up 0 Thumb down 0
  46. @cata.. ai vazut tu un documentar, da’ te-ai uitat tocmai la unul aberant
    n-o fi schimbatul becului la megane cel mai usor lucru cu putinta, dar cu putina indemanare si dupa ce ai citit ce scrie in manualul masinii, nu iti ia mai mult de 5 minute ca sa il schimbi (asta daca nu esti complet atehnic si atunci mai bine mergi la cineva competent) .. dupa care, intereseaza-te cat costa la orice marca vreo piesa care tine de farurile cu xenon ;)

    apoi treaba cu pompa de ulei.. cum sa te intereseze in cat timp se schimba ? e cumva un consumabil si nu stiam ? :)) ca sa nu zic ca oricum se schimba in service, nu e ceva tocmai diy

    Thumb up 0 Thumb down 0
  47. @cata: de ec a schimbat la golf pe dreapta si la megane pe stanga? ca si la golf te chinui putin in stanga.am schimbat si eu un bec la megane sui nu mi-a luat mai mult de 15 minute si faceam operatiunea prima data.cat despre piese la orice service al firmei auto- ca e ford, mercedes, opel ,renault, etc- o revizie va fi mai scumpa pentru ca se axeaza mult acum pe servicii post garantie. orice masina este scumpa la intretinere daca mergi la serviceul firmei. pentru unele chestii de 2 lei cum ar fi un schimb de filtru de aer sau de polen chiar nu merita sa dai banii pe manopera.

    Thumb up 0 Thumb down 0

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.

Top articole

7 zile