Taximetriștii și atitudinea…

Reportaj despre mărirea prețului taximetriei din București. Cuvântează o clientă:

“Serviciul în sine este aproximativ acelaşi: te transporta dintr-o parte în alta, dar e vorba de atitudinea taximetriştilor care nu justifică nici măcar preţul pe care îl practică ei în momentul de faţă” (sursa)

OK. Soluții sunt.

  1. Cum ar fi să nu mai tratezi omul care execută acest serviciu ca pe un sclav? Merge? Bună ziua, sunteți liber? La Piață, vă rog. Cum ar fi?
  2. Cum ar fi să iei numai taxiuri prin aplicații, ca să știi și să controlezi cine îți vine și să știi că, dacă se poartă urât, poți să îi dai un rating mic, să pui și pe alții în gardă, știind că alții vor face la fel și tu vei putea alege văzând ratingul lor?!

Prea multă muncă, huh?

La orele la care circul prin București, am de multe ori de-a face cu cei mai dubioși dintre dubioși. Chiar dacă îi chemi prin aplicație, la 5am îți vin oameni cărora fie nu le pasă de viața lor, fie pot face față problemelor care apar când faci taximetrie noaptea. La fel când pleci torpilat din Centrul Vechi. Am luat într-o seară un taxi condus de fratele mai puțin frumos și mai puțin suplu al lui Ștefan de la Bărbulești (pentru nostalgici). Omul bătea lejer 150kg și părea că deschisese multe uși cu fața. La un moment dat îi taie un alt taxi fața, dar așa, la modul jegos, cu intenție,  cu frână bruscă că să nu dăm peste el. Lasă băiatul meu geamul jos și începe să îi zică lui ăla de mame și morți și termină magistral cu “de aia zice bă lumea că taximetriștii sunt jegoși, că au de-a face cu ciori ca tine”, ceea ce era un pic ironic, că el era mai negru decât ăla pe care îl înjura. Dar trecem peste. După care omul se întoarce către mine și “vă rog să mă scuzați, dar așa ceva nu se face, ați văzut și dvs.”.

Și am mers în taxiuri cu oameni care vorbeau cu taximetristul la pertu, chiar dacă acesta avea cu 30 de ani mai mult. Normal că și el se simte de kkt, măcar respect pentru vârstă dacă nu pentru meserie.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

74 comentarii

  1. Si asa tarifarea este supra evaluata per km pe taxi, ne referim per ansamblu, calitatea serviciilor si al infrastructurii/traficului !

    01
  2. Stai, cum? Respect pentru varsta? Pentru ca a reusit sa nu moara? Nu hotaraseram sa respectam doar oamenii care au facut ceva ce merita respect?

    00
    • Eu încep prin a oferi un minim de respect, un salut și adresarea la persoana a doua plural. Și în ultima vreme oamenii încearcă să nu mă contrazică. :)
      După aia mai discutăm.

      10
    • Da, asta fac si eu, dar din politete, nu inseamna ca il respect pe respectivul. Va multumesc pentru raspuns!

      00
    • Pentru ca nu e asa, minimul de respect consta in bashina asta comunista cu „pronumele de politete”. Ca respectul la romani asa e invatat, „cu dumneavoastra”, „voi, domnitorul moldovei”, nu cumva bazat pe atitudine si fapte reale. Nu frate, sta intr-o insiruire de cuvinte goale si fara rost.

      De aia romanii te injura si la persoana a doua plural si au cacatul ala retrograd „ba cine esti tu sa imi vorbesti mie la per-tu”. De-abia astept sa mai treaca ceva timp sa dispara.

      00
    • @A: Si eu fac exact asa. Majoritatea continua frumos adresarea, la cei care ma iau tot la singular schimb si eu placa. Unii fac o mutra mirata, de ce vorbesc asa cu ei, dar nu e bai. Poate odata si odata se invata.

      00
    • Despre ce și a cui atitudine vorbim când eu îl văd pe omul ăla prima oară în viață?! Să-l iau la perpulis și să-l tratez ca pe sclavu’ personal până demonstrează că e demn de respectul maiestuasei mele persoane pe care a născut-o cu 3 perechi de coaie sau cum?!

      00
    • @avionaru: pronume personal de politete exista cu mici exceptii in toate limbile pamantului. La unii mult mai civilizati ca noi, cum sunt japonezii, flexeaza si celelelte parti de vorbire in functie de nivelul de politete. Asa ca las-o moale cu comunistii. Incearca sa te adresezi unui francez necunoscut la singular si vezi ce se intampla.

      00
    • Respectul îl acorzi oricui indiferent de vârstă sau profesie, asta daca și tu aștepți respect din partea lor. Să înțeleg că femeii de seviciu ii spui „fă”? Că nu se ridică la rangul Majestății tale? Eu consider că lipsa respectului e unul din lucrurile care face din aceasta nație, una de căcat. Toți vor sa se bage in fața, sa fie tratați cu „sa trăiți”, toți au grade și impresii, dar realist nu merită nici două flegme.

      00
    • @avionaru: tu la capitolul limbi straine vorbesti doar engleza, nu-i asa? Ca in alte limbi din tari necomuniste exista pronume de politete folosit mai riguros ca la noi. Si in cea mai comunista tara din Europa, adica Rusia nici nu exista adresare gen „domnul Popov”, adresarea politicoasa e Serghei Ivanovici in loc de Serioja.

      00
    • toti ati confirmat exact ce am zis. @Alex – stai tu linistit legat de cate limbi straine vorbesc eu. Nu am intalnit vreodata pe afara pe nici un continent oameni normali la cal care sa se uite stramb la tine ca nu ai folosit o conventie de cuvinte. Nici chiar in Asia.
      Dar nu, in comentarii la online-ul romanesc, ca si in viata de zi cu zi, concentrarea e despre cum vorbesti, nu ce faci/esti.
      Surprinzator e faptul ca nimeni aici nu isi pune intrebarea de ce majoritatea femeilor (nu alea din bula noastra) nu sunt deranjate de „fa”.

      00
    • @Avionaru, dacă mie mi se adresează cu „fă” o persoană din afara cercului foarte apropiat de prieteni (sau familie) și adresarea nu este vizibil în glumă, pur și simplu nu răspund.

      00
    • Dacă ești educat și cu bun simt, te adresezi politicos, nu contează cum e obișnuită persoana respectiva sa fie strigata. Astea sunt lucruri de rafinament.
      Aviotorule, cum ceri pe strada indicații unei femei pe care nu o cunoști?
      Cum te adresezi interlocutorului in timpul unui interviu pentru angajare, indiferent că ești candidat sau angajator?
      Cum te adresezi personalului unei instituții?

      00
  3. pentru intrebare 1 s-au inventat beculetele alea verzi si rosii. faptul ca trebuie sa il intreb daca e liber deja e o umilire a ea, ca client. stau si ma rog de domniile lor sa isi faca treaba?

    cu 2 sunt de acord. sunt ani multi de cand nu mai merg decat prin aplicatii chit ca statia de taxiuri era fix in fata mea… si imi place sa ma uit la fetele lor atunci cand vad ca vine unul din alta parte si opreste langa ei.

    00
    • Daca taxiul e parcat (si nu a oprit atunci pentru tine) tu te sui asa direct? Nu tu un „Buna ziua!” daca e geamul deschis? Nu tu batut in geam? Nu tu un contact cu ochii macar daca ii vii din fata? Pur si simplu deschizi usa si te trantesti pe scaun?

      00
    • nu, evident ca nu, ca in romania risti sa te si bata. buna ziua tine de politete, vezi comentariul de mai sus.

      dar asa ar fi normal. in momentul in care accepta o comanda indiferent de metoda, aprinde beculetul rosu. cand termina comanda, il aprinde pe cel verde. cand isi termina tura stinge dracia cu totul. simplu, eficient, civilizat, zero riscuri de neintelegere. dar in rromania umilirea celor de langa tine pare a fi un tel suprem.

      00
    • Se aprinde becul rosu atunci cand porneste aparatul, nu cred ca au control asupra becurilor. Vrei sa dea el bani in plus statului fiindca asteapta un client sau vrei sa il injure clientul pentru ca a pornit aparatul inainte sa se urce?

      00
    • Poate am oprit sa dau un telefon, poate astept pe cineva in stația respectivă de taxi fiindcă lucrează in cladirea de alături. Poate am de luat un client/prieten peste 30 de minute in zona respectivă si decid să astept in statia de taxi până atunci.
      Taximetria face transport public de persoane, iar tu plătești pentru a fi transportat din punctul A in punctul B, nu ai dreptul să te urci in taxi ca si cum ai fi in masina ta.
      Asa cum este normal ca soferul de taxi sa vorbeasca cu dvs, asa si eu am pretenția sa fiu intrebat daca se poate urca (exceptie fac comenzile), daca nu esti de acord cu mine sa sti ca in ratb nu te lovesti de dilema asta.

      00
    • @Bogdan – corect. Intreb daca pot urca. Ce nu e normal (si totusi fac) e sa intreb daca ma duce la destinatia mea, gen ‘Puteti sa ma duceti pana la AFI?’ Asta e aiurea. Daca esti taximetrist, duci oamenii unde vor ei, nu unde vrei tu. Ca asa e. Singurele cazuri in care ai dreptul sa refuzi sunt cele in care ti-e teama pentru siguranta ta sau na, sunt eu muci si te gandesti ca vomit in masina sau chestii similare.

      00
    • @Jordan
      Stiu, din pacate am ajuns sa fiu numit “coleg” cu astfel de oameni si nu-mi face nici o placere.
      Eram intr-o zi intr-o statie de taxi unde nu ma asteptam deloc sa ma ocup de acolo. Vad un om cum se duce la prima masina si dupa 3 secunde ii inchide usa. Face asa la inca 4 masini si ajunge la mine. “Sunteți liber? Da”. Pe drum l-am intrebat de ce l-au refuzat ceilalti “colegi” iar raspunsul lui m-a amuzat si te sfatuiesc sa faci la fel: “i-am intrebat daca sunt liberi, iar ei m-au intrebat unde merg”
      Am mai scris si mai jos: este greu din 15.000 de taximestristi sa fie toti asa cum ar trebui, la banii astia

      00
    • Ce uită fanii rating-ului e oamenii sunt diferiți, nu avem aceleași standarde, principii și plăceri. Pentru mine o cursă perfectă e cea în care nu se scoate niciun cuvânt, te plătesc să mă duci din punctul A până în punctul B, nu pentru ca să schimbăm păreri și trăiri. Pentru alții înseamnă conversație, mai o glumă, zâmbete și alte chestii pentru mine inutile.

      Și atunci ei ar da 1 stea unuia care nu spune nimic, la fel cum i-aș da eu unuia care ar încerca să lege o coversație. Cine are dreptate la faza asta?

      00
    • Frumos ar fi sa stinga lampa de tot atunci cand nu este disponibil sa duca nici un client.
      Cand este vorba de alte servicii, nu este nevoie sa intrebi daca sunt dispusi sa te serveasca.

      De exemplu daca intri intr-o cafenea, nu intrebi daca este deschis. Te asezi direct la masa.

      00
    • gc, corect. dar suntem in secolul 21, hai sa schimbam sistemul sa mearga asa cum povestesc eu si nimeni nu mai are motiv sa comenteze.

      bogdan, daca ai oprit sa dai un telefon, no.1 bravo tie ca ai oprit, no. 2 sper ca ai oprit intr-un loc unde e permis, no.3 stinge becul. daca astepti un prieten, stingi becul si
      opresti acolo unde poti si iti permite legea, din respect pentru ceilalti participanti la trafic, pentru colegii tai taximetristi carora le-ai ocupa un loc degeaba si mai ales pentru potentialii clienti. iar in comparatia cu ratb-ul sa stii ca de fapt pierzi. exact cum nu intreb un sofer de autobuz daca imi permite sa ma urc in masina lui de TRANSPORT PUBLIC, nu intreb nici cand ma urc in masina ta de TRANSPORT PUBLIC, cat timp tu semnalizezi ca esti disponibil.

      00
    • GP
      Tot tu ai zis că nu vrei socializare la muncă, parcă. Tot pe tine te deranjează discuțiile în taxi. Cred ca ești foarte fun de felul tău. Bine că mai socializezi pe aici :))

      00
    • @thebblack
      Daca as avea optiunea de “neutru” as folosi-o, dar nu am și nu pot sa fac modificari la aparat dupa bunul plac. Singura optiune ar fi sa-mi dau jos de pe masina statiile, aparatul si antenele, toate astea imi ia cam 15 minute. Sa fac toate astea de fiecare data cand am nevoie de o pauza sau să întrebe clientul cand deschide usa daca sunt liber? Pune-te în locul meu, nu fac asea de placere ci doar pentru ca nu am prea multe variante.
      O varianta ar mai fi, asa cum cer clientii șoferi și taxiuri decente, sa vină si cu acest gen de cereri, ca vad ca de clienți se asculta, de nou, cei care lucram in sistem nu se asculta.

      00
    • Da, sunt cât se poate de nesimțit: aleg oamenii și subiectele pe baza cărora să socializez și îmi displace small chat-ul inutil. Năcazu’

      00
    • Bogdan, cum ziceam, la tati ni greu. cum ar veni prioritate are comoditatea ta in fata respectului fata de client. mai dai in pula mea de fraieri, sa se aplece si sa intrebe daca nu cumva maria mea are chef sa faca treaba pentru care e platit.

      00
  4. „Și am mers în taxiuri cu oameni care vorbeau cu taximetristul la pertu, chiar dacă acesta avea cu 30 de ani mai mult. Normal că și el se simte de kkt, măcar respect pentru vârstă dacă nu pentru meserie.”

    1. Simplul fapt ca ai ajuns la o varsta nu mai e asa o realizare demna de respect. Respectul se castiga, nu e implicit. Mai ales la taximetristi. Daca e si el politicos, il tratez cu respect. Daca nu … nu.

    2. Cheia e ca ai ajuns in taxi. „Sunteti liber? La piata, va rog” … nu ca e prea mica distanta. Sau cer 50 de lei fara sa dea drumul la aparat.

    Ok, chemam doar prin aplicatii, dar daca vorbim de oferirea unui serviciu nu ar fi normal sa avem si ceva norme dincolo de ‘asa vrea muschiul lui’ ?

    00
    • Ok, zici că dacă el e politicos ești și tu…
      Dar poate articolul vorbește despre clientul care inițiază el adresarea „la per tu”, care vorbește el primul așa, fără să aștepte „manifestarea” taximetristului (sau oricărui alt prestator de servicii).
      Acum niște ani s-a întâmplat să ajung la urgență, m-au trimis pe la vreo câteva cabinete pt niște investigații (ecografii pe la tot felul de organe), eram pe picioare, nu m-a însoțit nimeni. La unul dintre ele doctorița mi s-a adresat „la per tu”, am ținut-o cu „dumneavoastră” și alte forme ale persoanei a doua plural, ferm, dar fără circ, amenințări și alte alea. La un moment dat a trecut și ea la „dumneavoastră” și și-a cerut scuze.

      00
    • @A
      Nu chiar, zoso porneste de la citatul din tipa care se plange de serviciile existente si apoi zice ca o solutie la comportamentul taximetristilor e sa fie tratati cu respect.
      Problemele cu taximetristii (care nu au mai avut loc in postare, dar le poti aduna daca te uiti prin articole de pe blog) sunt ca:
      – refuza curse scurte
      – anuleaza cursele acceptate prin aplicatie
      – nu pornesc aparatul
      – te injura daca nu lasi bacsis …. si altele
      tu zici ca se rezolva daca le vorbesti cu ‘dumneavoastra’ ? Nu de alta, dar de la gara m-am adresat catre 2 taximetristi cu „nu va suprati, sunteti liber” pentru o destinatie care insemna macar 15 lei si am primit la schimb „nu dom’le, nu ma misc pana acolo” iar celalalt mi-a cerut 25 de lei direct. Asta era acum 2 luni.
      Sigur, politetea rezolva problema.

      00
    • @AndiD recunosc că merg destul de rar cu taxiul, să zicem o dată pe lună, dar de aproape 20 de ani de când locuiesc în București nu mi s-au întâmplat niciodată situațiile menționate.
      De obicei iau taxiul prin aplicație (pe vremuri, prin comandă telefonică), unele dintre cursele mele sunt de 7-8 lei, nu m-a dat nimeni jos din mașină, nu m-a înjurat nimeni când am lăsat 10 lei.
      La curse ceva mai lungi mi se comunică des traseul pe care intenționează să-l aleagă șoferul și acesta se repliază când eu am alte preferințe.
      Sincer, chiar nu îmi amintesc experiențe nasoale cu taximetriști (nici măcar cu fumat, trecut pe roșu sau alte nebunii).
      Și sunt femeie, 1,50 m și 55 kile, nu e ca și cum aș speria pe cineva prin prestanța fizică.

      00
  5. Ține de educația fiecăruia pe care a primit-o cand era mic și este o greșeală să generalizezi, chiar dacă 9 din 10 taximetriști cu care a X sau Y s-au comportat precum în ultimul exemplu din articol. Poate ca nu ai nimerit acel taximetrist diferit sau poate ca acei 10% – 20% dintre taximetristi care ofera serviciile normale, mai pastreaza imaginea taximetriei.
    Cat despre tarif, a fost majorat pentru ca a crescut pretul la carburant si la piesele auto.
    Eu v-as sfătuii sa va descarcati nervii pe firmulețele care au 10-20-100 de masini la plan sau dispeceratele care nu fac controale pe strada la propriile masini si nu aplica regulamentul intern. Soferul, el face cel taie capul si daca “patronul” nu zice nimic, el cu foame in gât sau anturajul prost pe care il au unii, il fac sa se comporte si el asa.
    Taximetristii independenti sunt cei care mai tin taximetria in picioare, dar cand dai de câte un puștan care nu are nici buletin și vine la tine si te intreaba: “ia zi moșule, ma iei pana pe strada X?” iti cam pierzi rabdarea.
    Vreti sa fiti tratati bine? Tratati si voi la randul vostru in acelasi fel. Iti vorbeste soferul la pertu? Vorbeste-i si tu asa si nu mai avea pretenții ca poate atat il duce capul.
    Cresterea tarifului va reduce considerabil din soferii needucati si de asemenea va tria din clientii care merg pana in capul strazii (neavand nici un fel de probleme, inafara lenii).

    00
    • Am cateva intrebari, daca se poate, in calitate de client, fata de cineva care pare a fi sofer de taxi:

      1) Nu exista niste norme de comportament in calitate de angajat al unei firme care ofera un serviciu ce presupune interactiunea directa cu clientul?
      2) Soferul face ce-l taie capul? De ce? Nu trebuie respectate niste reguli, macar de bun simt?
      3) „el cu foame in gât sau anturajul prost pe care il au unii, il fac sa se comporte si el asa” – deci daca ai foamea in gat si/sau anturaj prost, poti sa faci orice? La fel de bine pot sa vin si sa te jefuiesc si/sau sa te omor pe motiv ca am fomea in gat si/sau anturaj prost si ar trebui sa nu fiu pedepsit in niciun fel?
      4) „Vreti sa fiti tratati bine? Tratati si voi la randul vostru in acelasi fel.” – asta e reciproc valabila, nu?
      5) „Iti vorbeste soferul la pertu? Vorbeste-i si tu asa si nu mai avea pretenții ca poate atat il duce capul.” – de ce e ok ca „doar atat sa-l duca capul”? Nu ar trebui sa-l duca putin mai mult de atat?
      6) „Cresterea tarifului va reduce considerabil din soferii needucati” – cum? Soferii needucati vor refuza sa mai faca taximetrie pentru ca vor castiga LEGAL mai mult? De ce? Nu cumva o sa duca si la cresterea pretului cerut fara aparat?
      7) „de asemenea va tria din clientii care merg pana in capul strazii (neavand nici un fel de probleme, inafara lenii).” – de ce considera taximetristul ca e treaba lui pana unde merge clientul? Esti acolo sa oferi un serviciu de transport persoane, nu? Conteaza unde vrea persoana aia sa fie transportata, atat timp cat isi plateste cursa? Este treaba clientului ce costuri are taximetristul ( CARE DECIDE DE BUNA VOIE sa presteze aceasta meserie ) ?

      Astept cu interes raspunsul la intrebarile de mai sus.

      Multumesc,
      Dan

      00
    • “ia zi moșule, ma iei pana pe strada X?”

      „Iti vorbeste soferul la pertu? Vorbeste-i si tu asa si nu mai avea pretenții ca poate atat il duce capul.”

      astea 2 se bat cap in cap. adica saracul taximetrist are dreptul sa isi piarda rabdarea ca vine un pustan cordit si il ia ca pe amicul lui de pacanele dar clientul trebuie sa accepte orice marlanie din partea sosferului ca poate atat il duce capul…

      si cum mai zicea cineva pe undeva, nu mai stiu, cresterea pretului carburantilor NU justifica cresterea tarifului. acum cativa ani se mergea cu preturi mai mari la carburanti cu 1.39 si era ok. cand a scazut pretul carburantilor la aproape jumate tariful a crescut usor la unii, calitatea a ramas exact la fel. acum s-a scumpit benzina, of mai, viata e greu.

      si nu ma intelege gresit, sunt de acord cu tarife mai mari, din partea mea sa se faca 2 lei, 2.50 sau cat credeti ca e necesar pentru servicii complet civilizate. stii tu, fara comentarii la distanta, fara vorbit la telefon, nici macar la hands free, de radio si aer conditionat ma intrebi tu pe mine, evident fara sandwichuri sau mai stiu eu ce alte activitati paralele etc.

      00
    • @Dan
      1. și 2. Am spus in primul comentariu ca ar fi recomandat sa va varsato nervii pe firmulețele care dețin N licente sau dispeceratele care nu pun in aplicare regulamentele interne.
      3. și 4. Probabil și multe altele. În București activează aproximativ 11.000 – 12.000 de taxiuri (aici intra si licentele de Ilfov). Luand in considerare ca majoritatea taxiurilor au câte 2 soferi pe masina putem spune ca sunt peste 15.000 de soferi (poate chiar mai mulți) care practica meseria asta. Luand in considerare natura oamenilor care au ajuns sa practice taximetria, care nu este cea mai onorabila meserie si că mai suntem si in Romania unde organele de control isi fac treaba doar ca sa bifeze ca au facut-o, iar voi (clientii) aveti pretenția ca din 15.000 de oameni sa fie toti intregi la minte sau sa se comporte ca “in afara”, problema este la voi.
      Vrem taxiuri, soferi pe taxiuri si conditii in taxiuri ca “in afara” atunci hai sa marim pretul la taxi ca “in afara” de la 1 euro in sus si atunci se vor schimba multe. Aveti la magazin brânză la 10 bani /kg si alta varianta la 1 leu / kg. La care credeti ca este calitatea mai bună?
      A fost tariful in jur de 2 lei cand m-am apucat eu de taximetrie si atunci nu exista problema asta, a scazut la 1 leu si un pic și au intrat in meseria asta orice om cu vechime de 2 ani la carnet. Nu o sa vina nimeni sa bage masini, soferi si conditii ca “in afara” sperand ca va creste pretul si isi va scoate banii pe investitie. NEVER.
      La 5. Am raspuns mai sus. La 6. Soferii care lucreaza doar cu strada si “unde mergi boss” nu vor mai avea clienti. Asa a fost de fiecare data cand s-a marit pretul, au mai disparut, nu toti odata, dar au mai disparut. Am cateva articole despre cum sa reperati taximetristi ok din strada, pe blogul meu la categoria: Confesiuni – Sfaturi utile.
      7. Nu mi se pare corect/normal/echitabil ca în aceste condiții sa fac mai mult până la comandă decat fac in cursa. Stiu ca nu este vina clientului, dar face parte din aceasta “problema”. Soluția pe care o vad eu? Apas start, 10 lei. Mergi 2 stații? Pentru mine renteaza. Mergi mai mult, dupa ce am mers suficient cat sa se faca aia 10 lei: 2-3-7 klm, sa creasca aparatul normal. Asa este in multe tari “din afara”.

      Urmeaza imediat si la @thebblack

      00
    • @thebblack
      Se bat cap in cap daca le pui in acelasi context, dar separt nu. Vorbeam de 1. Nu doar clientii trebuie sa suporte taximetrstii needucați, exista si clienti de acelaso gen si iti spun sigur ca daca te intalnesti cu 4 prieteni cu care vobesti la pertu, cu al cincilea o sa ai tendinta sa vobesti la fel. Nu le iau apararea acelor specimene de soferi, iți dau exemplu de o posibila situatie. Si mie mi s-a intamplat sa-i spun unei femei cu par alb pe cap, cand s-a urcat in masina: “buna”.
      Nu se justifică marirea tarifului pentru ca a crescut pretul la combustibil – fiecare are dreptul la o parere. Cand o sa lucrați zi de zi pe mașină, o să înțelegeți când ajungeți la pompă. Nu are rost sa ne contrazicem, tema asta, este chiar ultima problema din taximetrie.
      Nu v-ati intrebat de ce la uber/taxify si alte firme asemanatoare nu au probleme, atat de multe ca in taximetrie, legat de comportamentul soferilor? Pentru ca este o firma privata, sunt cu musca pe caciula fiindca sunt la limita legii si nu vor sa-si faca imagine negativa ȘI prin aceste detalii. Sunt stricți si iau imediat actiuni.
      Asa cum am spus si mai sus, daca legea taximetriei si regulamentul intern de la fiecare firma in parte s-ar respecta, am avea soferi si condiții ca “in afara”.
      Si eu mi-as dori sa am tariful “din afara” ca sa am alta masina, poate un S class, dar la 0.50 centi, la câte trebuie sa indeplinesc pentru a practica meseria asta (agreere, ipt la 6 luni, atestat taxi cu verificare la 5 ani, metrologie in fiecare an, preț enorm de mare la rca pentru ca este taxi, stații, telefoane/tablete pentru aplicatii, hârtii peste hârtii cu drumuri si asteptari pe usile instituțiilor de la stat pentru aprobări; cu greu vom avea ceva mai mult de o Dacie Logan.

      00
    • @Bogdan, sa le luam pe rand:

      1. și 2. NU consider ca e treaba clientului sa faca asta. E treaba taximetristilor onesti si muncitori ca, in loc sa blocheze orasul protestand impotriva UBER, sa faca asta protestand impotriva astora care organizeaza activitatea de taximetrie si a celor care le fac meseria de ras. Totodata, interactiunea mea e cu soferul acela, nu cu firma, nu cu dispecerul.

      3. si 4.5. Cum e problema mea, client, ce oameni sunt angajati in taximetrie si de ce trebuie sa fac eu concesii si rabat la calitate? Consider ca e fix problema firmelor si a angajatilor din aceste firme. De ce? Pentru ca in momentul in care a aparut un serviciu mai curat si mai ok, clientul s-a indreptat acolo, desi platea mai mult per km. Spun asta pentru ca lumea nu are o problema cu tariful/km, ci are o problema cu ce obtine de banii platiti, in sensul calitatii serviciului. Totodata, cum e posibil ca atatia taximetristi sa iasa in strada sa faca proteste, sa blocheze masini ( de UBER ), sa cheme politia, etc impotriva UBER, dar aceeasi nu pot face FIX acelasi lucru impotriva celor care fac de rusine meseria de taximetrist. Din partea mea, un tarif ok, ar fi undeva pe la 2 lei, 2 lei si ceva/km. Dar la banii astia, ma astept la conditii DECENTE ( nu ca afara, ci decente ): masini in parametrii, soferi imbracati ok si care stiu sa vorbeasca ok, fara fum de tigara, fara scuipat in trafic, fara taiat calea altora, fara scandal, fara muzica in blana, fara geamurile toate lasate jos vara, ca e scump AC-ul, etc.

      La 6. Iar se arunca problema in curtea clientului. Cand am nevoie de un taxi, nu ar trebui sa simt ca joc la pacanele si astept speciala, ci ar trebui sa simt ca orice taxi as lua EXPERIENTA VA FI ACEEASI!

      7. Cum era aia: vreti conditii ca afara, dar oferiti servicii de Romania? Glumesc. Intr-o nota serioasa, insa, clientul este total independent de problema asta. Clientul te vede in statie, se suie in masina si iti spune ca vrea sa mearga 300m sau 30 km. DATORIA taximetristului este sa il duca ( exceptand situatii de siguranta personala, etc ). Daca esti chemat la comanda, iar, nu e vina clientului ca tu primesti comanda de la 7 km si el merge 1 km, e problema aplicatiei, firmei si a taximetristului. Taximetristul ar trebui sa isi verse naduful pe firma si sa ceara un sistem mai bun, nu pe client, nu pasat problema la client, nu transformat clientul in vinovat sau agresor. Clientul nu are nicio vina in treaba asta.

      Niciodata clientul nu poate fi vinovat pentru modul in care functioneaza un serviciu. Poate fi vinovat doar cel care creeaza serviciul sau cel care-l presteaza. Clientul, daca este nemultumit nu va mai folosi acel serviciu ( recte, se va orienta spre UBER, Taxify, Black Cab, etc ). Imi pare rau, dar (prea) multi taximetristi vad in client ori un prost pe care sa-l faca de bani, ori vinovatul principal pentru banii pe care-i castiga el ( taximetristul ). Legat de aspectul asta, cu toata prietenia ( apreciez foarte mult acest dialog la distanta si modul civilizat in care se poate purta ), taximetria nu e nici chirurgie, nici inginerie, nici nu-ti trebuie niste studii de specialitate, ca atare, ma gandesc ca asteptarile financiare ale taximetristilor ar trebui sa fie mai jos putin, prea multi spera/cred/se asteapta sa castige 5000+ pe luna din treaba asta.

      00
    • bogdan, pai vezi, ca eu cam stau toata ziua cu curu’ in masina. nu fac taximetrie dar distantele sunt cam pe acolo. stiu diferentele la pompa, stiu costul de intretinere. culmea, tot logan.

      iar alea se bat cap in cap oricum. ca sa nu plusez si sa zic ca taximetristul ar trebui sa inghita micile abuzuri ale clientului (nu ca ar fi normal ca clientul sa abuzeze nici macar in cea mai mica masura) pentru ca EL s-a oferit sa presteze un serviciu public. nu suporti un „coiae, la chioru’ ca mi-i sete”, nu ai ce cauta in taximetrie.

      in rest exprima Dan mult mai elocvent decat pot eu acum ce vreau sa zic.

      00
    • @Dan, 7… cum ar fi ca aplicatia sa iti ceara si drop off-ul… si pe baza de waze google sau orice altceva sa iti estimeze si un traseu + cost… e ceva din filmele sf… cand oare o putea vreo companie sa faca sa ceva… oh, wait!

      00
    • @Dan
      Incerc sa te fac sa înțelegi ca nu este vina șoferului pentru acest nivel din taximetrie. 90% dintre taxiuri sunt la plan, deci masina este in starea pe car “patronul” decide sa fie, iar la interior, pai acolo pe patron nu-l intereseaza atat timp cat primeste planul.
      De ce spun aceste detalii in conditiile in care tu platesti pentru un serviciu si nu pentru aceste motive? Pentru ca mi-ar placea sa port si eu o discutie cu cineva despre patronii sau dispeceratele care au tras taximetria la nivelul asta, sa zica: “da domne, chiar mi-ar placea sa vina un antreprenor serios si sa bage bani intr-o firma serioasa de taxi” atunci voi sti ca lumea realizeaza ca nu este vina soferului, ci a patronului sau a celor care fac si nu respecta legile/regulile din taximetrie.
      La fel de usor cum ne este noua, cetațenilor să vorbim despre ce oraș murdar avem si gunoaiele de pe strazi, dar nu ar realiza asta cand arunca pe geam gunoaiele, le constientizeaza doar cand merge prin parcuri.

      00
    • @Bogdan

      Deci stai, la exterior masina arata cum vrea patronul si la interior, pe patron nu il intereseaza. Bun. E vina patronului. Sau a clientului. Asta rezultă, din ce spui tu.

      E vina patron/client ca:

      1) soferul e prost sofer?
      2) masina e jegoasa(!!) la interior?
      3) soferul e nesimtit ( in trafic sau conversational )?
      4) soferul face pretul?
      5) soferul nu pune aparatul?
      6) soferul are maimuta?
      7) soferul pute, fumeaza, injura, vorbeste la telefon, SE JOACA PE TELEFON?
      8) soferul nu se misca putin sa ajute clientii cu bagaje? ( fun fact aici: dincolo de politetea gestului, mai ales cand clientul e de sex feminin, mie unul nu mi-ar placea sa deschida cineva portbagajul masinii mele si sa isi arunce bagajul cum considera de cuviinta )

      Toate astea, care deranjeaza cel mai mult, din punctul meu de vedere sunt in carca soferului. Totodata, interactiunea este cu soferul, nu cu patronul. Eu ajung sa am o problema cu soferul. Iar, soferul, cand participa la proteste împotriva alternativelor, ii huide pe aia ca nu platesc aceleasi taxe si ca fac bani mai multi, cand ar putea sa-i huiduie pe patroni.

      Sunt perfect de acord ca, poate, taximetria nu e cea mai de dorit meserie. Dar sper ca esti de acord cu mine ca, atat cat se poate, soferul are foarte mare putere in a face mersul cu taxi-ul sa fie decent, abia apoi, dupa ce ai facut din client un partener nu un dușman, poti sa ceri clientului sa isi indrepte ura spre patron.

      Numai bine,
      Dan

      00
    • Nu am scris ca este vin clientului pentru cum arata masina, doar a patronului pentru ca el poate sa aiba controlul absolut, dar refuză.
      Tu pari sa nu vrei sa intelegi sistemul. Patronul se uita pe actele soferului si il angajeaza, nu sta sa verifice cum se comporta el cu oamenii, cum conduce si cum întreține mașina la interior. De ce la taxify, uber si altele se poate? Pentru ca acolo se respecta regulile mai cu sfințenie decât la noi.
      Este adevarat ca si soferul ar putea face un efort mai mare si chiar incep sa se aproprie de jumatate dintre taximetristi care fac acel efort, dar eu dau vina pe parroni, dispecerate si organele de control pentru nivelul actual al taximetriei din România si sper ca am atins toate subiectele cu asta :)

      00
  6. Cei chemati prin aplicatie au fost cat de cat ok.
    Cei mai nasoli sunt la punctele de interes (ex. centrul vechi), mai ales in weekenduri.

    00
  7. NOU
    #45

    primesti ceea ce oferi ! (valabil in ambele directii )

    00
  8. Doar cand stii ca poti sa iei rating mic sau ceva de genul atunci incepi sa ai alta atitudine? doar cu bata se poate ?

    00
  9. De cand s-a inventat taximetria, chiar si de pe vremea lui Ceasca, au existat nemultumiri. Ce sa vezi, fix astea. Ca-s zoiosi, ca vorbesc urat… Noroc de hipsterimea din Centrul Vechi ca va rezolva aceasta problema grava a planetei. Nu de alta, dar fenomenul e international.

    00
  10. Nu ma intereseaza. Folosesc uber cand sunt beat.

    00
  11. suedejii mai spalati s-au mutat pe uber. Iar suedejii aia originali au ramas pe taxi si fac ce stiu mai bine… tiganesc. Din experienta proprie taximetrietii din bucuresti sunt 99% suedeji care din „boss-ule” / „sa moara mama si familia mea” /”nasule” nu m-au scos. Unul recent imi spunea(fara sa il inteb) ca el isi da seama imediat daca clientul care se urca in masina e „d-ala spurcat” care nu lasa bacsis. La mine si-a dat seama imediat ca sunt „baietas” si ma duce pe varianta scurta la destinatie. Ca altfel pe „bulangii spurcati” ii plimba aiurea, „dai draq de bulangii”. Taximetrist in Bucuresti = tigan dubios. Cu mici exceptii, ca orice regula. Dar mici de tot.. mici mici mici.

    00
  12. Este meseria unde acceptă recidivisti;majoritatea nu gasesc alte joburi. Taximetrist = probabilitate maximă de fost puscarias.

    00
  13. Am inteles ca in State numai un negru poate zice altuia nigger, daca zice un alb e ura de rasa. Cred ca asta e valabila si la noi pentru cioroi. :)

    00
  14. Ba bossilor va dati oameni dastepti dar nu intelegeti ca taximetristii aia de care va plangeti e niste baieti care a esuat la scoala vietii. Credeti ca nu vroiau sa fie pesti sa aiba femei la produs, sa samsareasca niste masini, sa ia parte de la suti? Vroia dar nu s-a putut, asta e s-a apucat de taximetrie. Asa ca nu va mai plangeti atata, ganditi-va ca ati intalnit un mafiot ratat.

    00
  15. Ma intreb daca comentatorii care folosesc „boss” sau chiar „bo$$” la fiecare 3-4 rânduri sunt chiar taximetristi. Sau poate taximetristi aspiranti (de Bucuresti).

    • Pai da! Cum sa stii ca care masina, ca care topor.

      00
    • Atentie, un taximetrist care vrea sa ma invete cum e cu cacofoniile. Vezi-ti, ma, de maimuta ta.

    • Deci, doresti un raspuns, dar sa fie pe placul tau si sa nu te contrazica, nu? Altfel, am observat o atitudine foarte agresiva vizavi de (aproape) toti cei care au comentat la posturile tale.

      00
    • De ce te simti obligat sa raspunzi? Ti se pare tie ca (ti-)am cerut un raspuns? Te bagi ca musca-n lapte si apoi observi o atitudine foarte agresiva. Mergi unde ai treaba ca nu ti-a dat nimeni binete. Te erijezi in… nimic.

    • un flaximetrist…

      00
    • Daca pui un comentariu pe blog, ar trebui sa iti asumi si riscul ca unii cititori sa nu fie de aceeasi parere cu tine.
      In conditiile in care se discuta despre comportament deplasat al unei categorii de oameni, ai venit si ai inceput sa jignesti.

      00
    • Daca comentezi aiurea ar trebui sa-ti asumi riscul de a fi trimis la locul tau.

      Daca nivelul tau e „boss” sau „boshulica” sau „bo$$”, cred ca ti-ai câstigat dreptul de a fi luat in balon.

      Ce pedanti mai sunteti, v-am jignit imediat pentru ca v-am atras atentia ca aveti un vocabular format din trei litere si-un punct.

  16. Au mărit tariful, dar de ce nu măresc și tariful de start?
    De exemplu, pornirea e 5 sau 10 lei, cu primul kilometru inclus. Ce e peste, e 1,99 sau 2,5 sau cât o fi.
    Așa nici ei nu mai strâmbă din nas când vine un client pentru o cursă până în capătul străzii.

    00
  17. n-am avut niciodată probleme cu taximetriștii, de multe ori îi iau de pe stradă cu: „bună ziua/seara, sunteți liber? merg la…”, nu m-a luat niciodată vreunul la pertu, la mișto, sau alte alea, nici cu banii nu am avut probleme, fiindcă întotdeauna las suma rotunda, dacă zice 13 lei, îi las 15, ptr aeroport mă înțeleg cu el de la început, de obicei îmi cere 50 și nu comentez, n-am pierdut nici un zbor și nici de întrebări indiscrete sau comportamente penibile n-am avut parte

    00
    • @pai nu a zis nimeni ca sunt toti suboameni. variaza pe o scara oarecum continua de la mosneagul libidinos de 150 de kile in maieu cu gaurele care si-a dat jos chilotii sa imi arate curul cand am inceput s ail filmez cum mergea pe trotuar pentru ca „nu avea loc” sa intoarca harbul in parcare, trec prin maimutoiul care m-a luat din prima „scutura-te pe pantaloni”.. „huh?”.. „scutura-te, pe, pantalni”…. „huh”.. „pai am vazut ca te-ai ridicat de pe bordura si la mine in masina e curat”… „pai daca ma ridicam cu 2 secunde inainte nu ma vedeai si era acelasi lucru si oricum daca era murdar nu ma asezam acolo in primul rand, asa ca mai dute in pula mea si vezi-ti de curatenia ta” (nu nu eram mai murdar decat media clientilor iar abordarea luiputea fi muuult mai eleganta iar reactia agresiva la injuratura mea s-a topit rapid cand au iesit pe poarta bodegii cativa amici ca le venea si lor taxiul) pana la baiatul care m-a dus si adus de la spital (cursa de ~3 kilometri, 5 , 6 lei maxim) si care cand m-a vazut cu carjele si papornita de acte si documente s-a dat jos, mi-a deschis portiera, mi-a luat bagajele, m-a ajutat sa urc si sa cobor din masina si m-a asteptat pe pauza lui de masa in curtea spitalului vreo ora ca sa ma aduca inapoi, fara sa imi ceara tarif de stationare… mi-a zis ca a avut si el niste probleme asemanatoare cu maica-sa si ca stie cum e… sper doar ca i-am acoperit serviciul cu aia 25 de lei pe care ii aveam in buzunar.

      trist e insa ca cei mai multi sunt undeva intre primele 2 categorii….

      00
    • :D ce experiențe ai avut! :D pe-ăia cu maiou (eu n-am văzut, dar nu zic că nu există) îi selectez vizual înainte să mă sui în taxi, la aplicație nu mi-a venit nimeni, niciodată în maieu, nu mă deranjează nici culoarea, nici grăsimea, nici că vb la telefon, pe mine m-au întrebat de fiecare dată cum vreau geamul, „dacă fumați puteți scruma aici” – când fumam și chiar dacă nu fumez tot mă întreabă sau mă invită să mă simt în largule meu și să fumez „că mai durează, domnișoară, pân-ajungem” (zâmbesc de fiecare dată când mă iau cu domnișoară, că se vede clar că nu mai sunt), chestii de politețe minimă – prin zona zețari am oprit un taxi, o dată, l-am văzut că era țigan, dar am zis fie ce-o fi, m-a luat și mi-a zis: domnișoară, dacă nu erați albă, nu opream (m-am abținut să râd), singura chestie neplăcută cu ei e că de sărbători nu lucrează, de-un crăciun, acum mai mult de 10 ani, a trebuit să mă întorc acasă fiindcă la 9 seara nu era nici un taxi pe nicăieri, sau dacă lucrează au tarife duble sau triple fără să anunțe, dar m-am obișnuit să întreb înainte cât vor (în fine, în ultimii 5 ani nu mai e cazul, am renunțat complet inclusiv la o amărâtă de bere sau pahar de vin și conduc eu)

      00
  18. Am dat si eu comanda prin Clever Taxi. A luat unul comanda, a ajuns de unde sa ma ia si a inchis cursa din aplicatie. Ia si da-i rating…

    00
    • Adica a anulat cursa inainte sa te urci in masina ?
      Frumos ar fi fost sa faci o alta comanda.

      00
    • Confirm… cred ca fac asta cu inchisul cursei la inceput ca sa nu plateasca comision la Clever Taxi. Adica jmecheresc aplicatia, ceea ce e aiurea. Si poti sa ii dai rating.

      00
  19. Lucrez pe taxi de 1 an jumate (nu in bucuresti). Aici nu se practica pretul in 99% din cazuri
    1. Daca intrii in taxiu fara sa zici „salut” esti un prost crescut
    2. Daca intrii intr-un taxiu in statie nu e normal sa intrebi daca e liber…d’aia stam acolo nu de drag. Se intampla (rar) sa iei comanda pe aplicatie cu 5 secunde inainte..poti renunta la comanda sau client..acum depinde si unde vrea sa mearga clientul(daca merge 2km preferi sa iei comanda, poate iese ceva mai bine). Teoretic taximetristul este obligat sa mearga oriunde vrea clientul daca este drum destinat publicului.
    3. „Boss” e ceva ca „frate”.
    4. Sunt si oameni misto pe taxi.. oameni veniti din vanzari.. din multinationale..oameni cu facultate. Pur si simplu este un job ok ca si stres si destus de banos
    5. In trafic aveti impresia ca intotdeauna taxiul vrea sa fenteze coada etc..intr-adevar sunt majoritatea mai agitati dar traficul dezastru ne-a facut asa.
    6. Sunt oameni care nu au ce cauta sa lucreze pe taxi: persoane cu pensie, persoane de 75..80 ani..bagareti de seama, slinosi, tupeisti si asa mai departe.
    Ca sa nu mai lucreze ei trebuie sa primeasca reclamatii fondate la PRIMARIE ca sa-i fie scris in cazier de conduita profesionala (nu-i mai angajeaza nimeni pe cei cu 10 reclamatii va garantez). Daca aveti intrebari si va pot raspunde o fac.

    00
  20. Premisa ta e falsa, am vazut suficienti soferi de maxi-taxi si autobuz impunand respect print tinuta si atitudine pe linia mea preoraseneasca spre papusoi.

    DOOMNU’ Taximetrist e invectiv, boss si sefu’ sunt formule de adresare de politete.

    Corect era sa observi ca stau de buna voie in cocina, ca e cea mai banoasa abordare. De aia stau la bariera in centru vechi sa ii rupa pe pustanii rupti in gura, de aia au vocabular si apucaturi de combinatori de telefoane si pesti/ aia e clientela. Daca nu ai incerca sa mulgi 50-70 pe o cursa nu ai sta unde clientela e formata din betivi galagiosi.

    Bonus, discutia trebuie impartita intre bucuresti/ restul tarii. Taximetristul nesimtit nu are viata lunga in Zalau sau Oradea. Oriunde in restul tarii taximetristul reflecta mult mai bine nivelul comunitatii din care face parte, dar incearca sa iti ofere cel mai bun serviciu de care e el capabil.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube