Sara Motors Timișoara a livrat mașinile Suzuki, dar BCR a vândut creanța către Tonescu Finance

La sfârșitul anului trecut, Sara Motors, dealerul Suzuki din Timișoara, ajungea în presă pentru că încasase bani și nu livra mașini către plătitori.

Magda Șandru, proprietara Sara Motors, mi-a trimis zilele trecute un mesaj:

Referitor la articolele apărute în presa legate de Sara Motors și Suzuki, vă înștiințez că toți clienții au primit mașinile comandate.

Dacă doriți și este nevoie, vă putem face și dovada în acest sens, dar considerăm că neapărând nici un articol în presă, clienții sunt mulțumiți și au primit mașinile comandate. Toate neplăcerile clienților, respectiv rezilierea contractului de dealer autorizat Suzuki al firmei Sara Motors  – reprezentant al producătorului Suzuki în Romania de 17 ani – a fost ca urmare a relei credințe prin care partenerul nostru de contract de peste 5 ani, BCR, a vândut în mijlocul negocierilor cu noi creanța pe care o avea la firma Sara Motors  către recuperatorul Tonescu Finance SARL din Luxemburg, la pachet cu alte mii de creanțe, la o valoare simbolică, de zeci de ori mai mică decât valoarea reală și decât valoarea oferită chiar de Sara Motors, prin acte dubioase.

 

Intrarea în insolvență a firmei Sara Motors, declanșată de reaua credință a recuperatorului Tonescu Finance SARPL, care nu a acceptat nici o înțelegere rezonabilă cu Sara Motors și a recurs la amenințări de genul ”nu plătești 550.000 Euro, toți banii odată, depun în instanță cererea de insolvență, ca să afle furnizorul principal, Magyar Suzuki, și clienții cu contracte de livrare de mașini în derulare, se va crea panică, vor bloca activitatea societății și vor cere toți deodată banii înapoi, iar societatea va intra în insolvență, ceea ce s-a și întâmplat.

Menționez că Magyar Suzuki nu s-a înscris pe tabelul creditorilor Sara Motors cu nicio suma, iar  așa-zisa creanță a lui Tonescu Finance a fost respinsă de către lichidatorul judiciar.

Deoarece Tonescu Finance SAPRL Luxemburg a pornit executarea silită împotriva noastră ca persoane fizice, am dori să luăm legătura cu ceilalți români care sunt executați de către Tonescu Finance Luxemburg, sunt câteva mii conform portalului instanțelor de judecată, pentru a ne uni împotriva practicilor acestui recuperator  off-shore.

Mesajele astea doua nu erau în limba română, doamna este fie extrem de tulburată, fie agramată, de aceea e evident că are nevoie de o agenție de PR, să îi facă niște comunicate serioase și profesioniste.

Eventual și să explice de ce aveau datorie jumătate de milion de euro către BCR, dacă încasaseră 700.000€ pe mașini pe care urmau să le livreze.

Cât despre Tonescu Finance SAPRL, o căutare pe gugăl relevă că sunt destul de agresivi și sunt legați oarecum de BCR.

 

 

suzuki-jimny-2018

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

37 comentarii

  1. BCR a mutat creanța din buzunarul stâng în buzunarul drept și i-a mai și forțat să plătească sute de mii de euro pentru operațiunea asta de mutare.

    Contractul de credit inițial era probabil la termen de câțiva ani, dar prin operațiunea asta BCR i-a futut și le-a tăiat termenul de scadență la zero.

    00
    • Cum vine asta? Cand cumperi o creanta respecti conditile initiale nu te duci peste datornic cu alte conditii

      00
    • teoretic da, dar unii „recuperatori” de creanțe sunt adevărați rackeți și lucrează în înțelegere cu banca ca și grup infracțional organizat. Cel puțin asta am înțeles eu din practicicile BCR și Tonescu Finance SARL…

      00
    • Cesiunea de creanta nu duce la inrautatirea situatiei; in speta probabil banca a declarat scadenta anticipata pentru neplata ratelor si apoi a cesionat. Dar la fal putea proceda si cesionarul fara sa fie nimic ilegal.

      00
  2. Trist dar așa se întâmplă când conduci orice afacere că pe o saormerie. Nu ai și tu acolo un provizion, o linie de credit, bani pusi la ciorap ? Cred că dacă le tăiau abonamentul la telefon tot așa ajungeau că nu au putut să sune clienții, că lumea este rea…

    00
  3. Nu Sara Motors a livrat masinile clientilor. Clientii si-au primit masinile prin demersurile Suzuki Romania de la alta reprezentanta Suzuki, independent de contractul semnat de pagubiti cu Sara Motors. Femela, ca doamna nu pot sa-i zic, Sandru minte cu nerusinare.

    00
  4. better call tonescu :))

    00
  5. O sa hotarasca instantele competente din Timisoara adica SIF gravitatea faptei de inselaciune ce a facut-o Sara Motors fata de cei 70 carora le datoreaza bani. Penalul sa ii ingroape.

    00
  6. Sa le fie rusine ca o sa dea socoteala cei de la Sara Motors in fata SIF sie daca nu dau banii pagubitilor sa ii infunde cu puscaria. Sa se faca dreptate pana la urma.

    00
  7. Mane… firmele de creante pot fi privite ca departamente ale bancilor unde sunt trimisi aia cu tulburari de comportament, agresivi etc. Se stie ca nimeni nu a fost niciodata dat afara dintr-o corporatie, ci au fost mutati la alte departamente. Asta e unul din acele departamente.

    00
  8. Mda. Sunt unul dintre păgubiți, numai minciuni.
    1. Doamna Șandru nu spune că păgubiții au fost reduși la tăcere printr-un act care condiționa predarea mașinilor. Cine spune în ce condiții a obținut mașina, trebuie să plătească Suzuki RO 50.000 euro. Nu semnezi clauza, nu îți dau mașina.
    2. Unii din cei care fac parte din schema de fraudare, au fost să își ia apartamente cu cash, după ce a apărut în presă ce au făcut. Au încercat să cumpere pe numele părinților întâi. Poliția a descoperit în anchetă schema de fraudare.
    3. Distinsa doamnă are Pensiunea Sara, berea Sara și printre altele o fundație de ajutat copiii, atenție cui dați bani. Doi din cei implicați în schemă acum vând mașini SH, unul la Ford și altul pentru un samsar local. Dl Șandru își continuă viața nestingherit, nu îl deranjează nimeni.

    00
    • pai cine te pune sa semnezi? cam aceeasi chestie si cu tonescu/bcr. pt ca se ajunge la un capitalism de magiun avem ce avem

      00
    • Repet: nu semnezi, nu îți dă mașina. In condițiile in care mașina era plătită. Adică pierzi acei bani. 80 la sută din cei care au comandat mașini, le-au plătit în avans.

      00
    • pai nu poti sa pierzi banii daca nu ii dai ca prostul cu o semnatura ceva.. wteva scamuri din astea se intampla din anii 60, cel putin, in america. eu nu dau nici un ban pana n-am produsul in mana, bp in romania.

      00
    • Mda. Nu cred că cunoști cazul, mai citește. Acte, semnături și contracte aveam toți. Pur și simplu au tras o mare scamatorie cu banii.

      00
    • De cate ori s-a scris aici pe blog despre pataniile celor care obisnuiau sa plateasca in avans? Cand o sa va invatati minte? S-au terminat masinile in lumea asta, si nu mai apucati decat daca platiti 80 sau 100% in avans? WTF?

      00
    • Ne-au dat discounturi de 800-1500 euro, de la caz la caz. Firma era veche in Timișoara, pe oamenii de acolo îi știam de 17 ani. Nu se aștepta nimeni la așa ceva. Pur și simplu și-au dat seama că pot obține 7-800.000 euro cash, fără ca nimeni să le poată face ceva. Leo, înțelege că afară erau steaguri cu Suzuki și nu poți să îți iei mașină de la Auchan de pe raft, că ne luam. Au dat discounturi bune, au livrat câteva mașini și după aia, pa. In condițiile in care erau vechi pe piață, repet.

      00
    • @Sorin – Man, discounturile alea se dau si la altii, nu le-a inventat Sara Motors. La alte marci, tot din zona budget, masinile exista fizic intr-un parc auto (de exemplu Giurgiu), nu dai 80-100% avans pentru ceva ce nici macar nu s-a fabricat.

      00
    • Sorin, si eu mi-am luat autoturism Suzuki in perioada respectiva, dar de la alt dealer. Am dat avansul de 5000 de lei, dupa ce am verificat informatiile financiare ale firmei dealer-ului, dupa ce m-am informat pe forumul suzuki club romania (care n-are legatura cu reprezentanta Suzuki in Romania), iar restul de bani numai dupa ce a ajuns masina la ei in curte, inainte cu o zi de predare. Si am primit 800 EURO discount si multe accesorii. Imi pare rau pentru voi, pagubitii, dar consider ca ati invitat practic un sarlatan sa se serveasca din banii vostri.

      00
    • Eu nu zic că nu puteam face o alegere mai bună. Încerc să vă spun cum a funcționat treaba. În cazul meu, de exemplu, am primit acel discount, condiționat de plata în avans a mașinii. Tot ei s-au oferit să se ocupe și de rabla. Am dat banii, am primit contractul cu date și clauze clare (inclusiv se obligau singuri la plata de despăgubiri, in caz de întârziere a livrării). Ca să nu atragă suspiciuni, au livrat câte o mașină la trei luni, cu plată despăgubiri sau bonusuri, cauciucuri de iarnă cadou și alte asemenea. Păreau ok, doar că au mici probleme de livrare. Motivau tot timpul că fabrica este în concediu (august 2017), sau că nu merg transporturile, etc.
      Aici este durerea cea mai mare, cum un director vânzări, plus doi agenți, director economic și patroni, au tras un furt, știind bine de la început ce fac. Totul a fost bine organizat și premeditat. Dacă sunt din Timișoara și am reprezentanță acolo, nu mă duc la Iași să iau mașina. Eu am acces la internet, aș fi putut găsi unele informații, nu zic că nu. Gândiți-va că au fost pensionari fara acces la internet care au platit si două mașini în avans, cei de la Sara au jucat foarte frumos in piesa de teatru cu livrat mașini.
      Noi ar fi trebuit să fim mai precauți. Corect. Dar nu este ca și cum am fi dat banii la samsari în piață, am dat banii unei reprezentanțe auto, acreditată de Suzuki România, cu audit intern financiar la zi. Înțelegeți? Ca să vinzi mașini în România, ca reprezentanta auto, trebuie să ai inclusiv asigurare pentru astfel de cazuri. Suzuki România au închis ochii la toate neregulile de acolo și i-au lăsat să își facă de cap.
      Nu poți verifica fiecare firmă din oraș, ori de câte ori ai nevoie de ceva. Nu e treaba consumatorului asta. Nu pot să mă duc la Auchan să văd dacă au ferme și cresc puii in condiții bune. Nu mă pricep la asta, nu este treaba mea să o fac. Eu vin, plătesc sumele, primesc acte legale pentru asta, nu pot sa fac politie economică cu fiecare furnizor.
      Poate nu mă exprim clar, dar cred că s-a înțeles ideea.

      00
    • Ideea s-a inteles, dar uite, eu am reprezentanta Suzuki in Brasov, dar masina am luat-o din alt judet, nu la foarte mare distanta. Bine, in cazul meu agentul de vanzari de aici mi-a zis in fata ca nu mi-o da la fel de ieftin ca dincolo, pentru ca nu merita deranjul pentru doar cateva sute de euro comision. Si ca de ce vreau scut metalic, ca ingreuneaza masina. De ce vreau roata de rezerva, ca am kit de pana (pe care te poti pisa daca se taie anvelopa sau nimeresti un surub mai mare, cum e posibil in Romania). Si a incercat sa-mi vanda o tableta pe post de sistem multimedia din China in valoare de 300 Euro pe gearbest cu 600 de Euro. N-am pus botul.
      Sfatul meu: cand e vorba de o groaza de bani, pe care i-ai muncit, better safe than sorry. Nu conteaza cui ii dai bani multi, ca e samsar, SRL, PFA sau SA. La noi exact faza cu penalitati in contract stipulate in amanunt ar trebui sa dea de gandit, ca ai nostri dealeri nu isi asuma asa ceva.

      00
    • cam, și nu testăm și noi o vitara benzină automată? :D

    • Este foarte bine că ai evitat să pățești așa ceva. Dar noi am pățit-o. Și puteam păți asta și cu sume mai mici. La fel cum puteai păți și tu. Dar nu s-a întâmplat.
      Zoso, mulțumim mult, cred că vorbesc în numele tuturor păgubitilor, pentru implicare în acest caz. Dacă vrei să testezi Vitara, avem și automate și neautomate și tracțiune față și 4×4… :D

      00
    • dacă le aveți la brașov, vreau și eu una :D

    • Nu testez, ca daca se strica in timpul testului, tre’ sa o cumpar :)

      00
  9. „la o valoare simbolică, de zeci de ori mai mică decât valoarea reală și decât valoarea oferită chiar de Sara Motors, prin acte dubioase”

    Ce glumeti sunt baietii. Sa caute ce inseamna „hazard moral” si care ar fi consecintele in momentul in care o banca vinde creanta chiar catre datornic la o valoare mai mica.

    00
    • Si uite asa BCR scoate profitul din tara iar pierderea o inregistreaza in tara. Tonescu Finance este divizia de recuperari a BCR

      00
  10. tot ce trebuie să faci este să vorbești cu foști angajați S**A motors și-ți vor descrie penibilul managementului de acolo.

    00
  11. Tonescu o fi plătit vreo 20-50,000 de euro pentru datoria de 500.000 de euro de la BCR și apoi îi hărțuiește pe cei de la Sara să plătească toata suma datorata la BCR, iar BCR a băgat la pierderi 500.000-suma plătită de Tonescu.
    Tonescu o să încerce să recupereze cât mai mulți bani, pentru a avea profit cât mai mare.
    Iar pentru Sara o să decidă instanța ce e de făcut.
    Din 700.000€ adaosul lor poate e 10-20% din care trebuie să acopere chiria sediului, utilititati, cheltuieli cu angajati. Datoria de 500.000 poate fi din investițîi în sediu, echipamente, publicitate….
    Lecția care trebuie învățata e sa nu plătești 100% un produs/serviciu, plătești un 10% ,maxim 20% – restul îi poți pune intr-un cont de escrow sau faci dovadă banilor în cont și plătești când primești produsul/serviciul respectiv.
    La un apartamanet nou trebuie să lasiun 30% până ies actele, lucrarea e gata după cum v-ați înțeles, așa că nu o să mai vedem pe unii că se mută și nu au utilități, sau drum de access.

    00
  12. Legat de grupul asta de firme Sara, voi ați băut vreodată bere Sara? Așa ceva n-am simțit în gură în viața mea, aia nu e bere, e otravă! Vrei să torturezi pe cineva? Obligă-l să bea bere Sara.

    00
    • Confirm. Bere foarte proasta. Dar cateodata are efectiv laxativ mai eficient decat orice laxativ de pe piata.

      00
    • confirm si eu, gust groaznic.
      am luat odata ca sa sustin afacerile locale si pt ca sunt innebunit dupa berea nefiltrata, dar din 2 am baut cu forta jumate de sticla si cealalta am tinut-o in dulap vreun an pana am aruncat-o.
      mai gustasem o data la un targ, dar nici atunci nu mi-a placut si am zis ca poate a fost o chestie de moment(in functie de cata pofta de bere am)

      00
  13. Oricum, titlul articolului spune că Sara Motors a livrat mașinile și cumva lasă de înțeles că tot ei au fost nedreptățiți.
    Realitatea este că Suzuki Romania a livrat mașinile, fiecare păgubit a primit factură pe mașină, practic este altă tranzacție, nu are nimic în comun cu Sara Motors.
    Este totuși important de precizat acest fapt, pentru a nu crede cineva că țăparii de la Sara Motors au dat vreo mașină cuiva.
    Suzuki România, deși nu a avut neapărat cea mai strălucită prestație, a livrat într-un final mașinile, păgubiții au mers cu contractele la Suzuki România, să demonstreze ce mașina au comandat și plătit la Sara Motors. Apoi cumva Suzuki România au susținut că își asumă parțial pierderea, păgubiții au mai plătit unele diferențe și au primit mașinile.
    De reținut:
    1. Sara Motors nu a dat nimic nimănui (numai țepe). Suzuki România a dat mașinile! Sunt contracte separate, furtul făcut de Sara, rămâne.
    2. Suzuki România a venit cu avocat la sediul unor redacții de presă și au cerut unor publicații să retragă articolele din online despre ei (unele nu ii prezentau chiar favorabil), sub amenințarea cu procese.
    3. Familia Șandru (Sara Motors) nu a avut deloc de suferit, sunt conștienți că la cum sunt legile la noi, vor scăpa basma curată. Își văd liniștiți de viață, un pic mai bogați. Nu putem decât să le urăm multă sănătate, sa le ajungă copii ajutați de fundații cum au ei și exact cum au ajutat și ei atâția oameni.
    Deși sunt slabe șansele ca justiția de la noi să facă dreptate, speranța moare ultima.

    00
  14. #FaraPenali in functii private!

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.