Stupizenia abonamentelor de transport gratuite

Aprobat în #SedintaGuvern: Abonamentele de transport rutier pentru elevi, decontate integral. Decizia a fost luată astăzi de Guvern, printr-o Ordonanță de Urgență, având în vedere faptul că în anul școlar 2015-2016 peste 125.000 de elevi au făcut naveta zilnic folosind transportul rutier pentru a ajunge la cursuri.

Potrivit actului normativ, operatorii de transport rutier vor avea obligația să emită abonamente pentru transportul elevilor, abonamente ce vor fi decontate integral din bugetul autorităților publice locale pentru distanțe de până la 50 de kilometri. (sursa)

Sunt curios de ceva, pentru cei care aveți copii mai mărișori, transportul gratuit e tot ca pe vremuri? Adică plătești prețul întreg, după care la școală se face un tabel cu cine vrea decontarea, tabelul ăla se trimite la minister și banii se dau peste 2-3 luni?

Că pe vremea mea așa era. O birocrație cruntă, cu acte, cu întârzieri. Când e atât de simplu să ai asupra ta o legitimație de elev și aia e, controlorii să se uite la ea și să te lase în pace.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

24 comentarii

  1. Nu, nu e așa.

    00
  2. Si in cazul firmelor private ce faci?

    00
  3. N-ai inteles nimic! Ele trebuie DECONTATE operatorilor de transport rutier. Nu sunt facute sa nu ia elevul amenda.

    00
  4. Si cum se face decontarea banilor catre firmele de transport in comun? Pe ochi frumosi? Poate ar fi mai simplu ca scoala sa cumpere abonamentele pentru elevi si ei sa primeasca abonamentul.

    00
    • Asta ma intrebam si eu. Ce ii opreste pe transportatori sa emita 100 de abonamente pentru niste elevi imaginari? Exista metode control?

      00
  5. Daca ar fi doar cu legitimatia de elev , costul transportarii elevului il transferi direct companiei de transport care nici nu ar incasa bani pentru elev iar el/eae ar ocupa locul unui potential platitor de bilet.

    Se poate face usor online , pe baza legitimatiei vizate se elibereaza online „abonamentul” care e nominal / inseriat si gata de printat . Pentru cei fara acces la infrastructura , l-ar scoate la primarie / scoala iar societatea de transport vine cu lista de abonamente care e comparata cu lista de la scoala / primarie.

    00
  6. Elevii predau abonamentele pe la inceputul lunii dupa care persoana responsabila le centralizeaza si calculeaza in functie de numarul de km si zile ale abonamentului suma pe care o va primii elevul.
    Necesarul se trimite lunar la inspectoratul scolar iar pe finele lunii vin banii in contul unitatii, de unde se vireaza in conturile elevilor sau se dau numerar dupa caz. Intarzieri sunt de regula doar la inceputul de an scolar.

    00
    • @cosmin
      Da, descrieti perfect un sistem aberant si birocratic, cu angajati care sunt platiti sa preia niste hartii, sa le mute in biroul alaturat, acolo altcineva le transcrie intr-un tabel, tabelul se duce „la judet”, se plimba prin 3 birouri pentru 4 semnaturi si 5 stampile, apoi altcineva semneaza niste ordine de plata pe hartie, altcineva le duce la trezorerie si de acolo banii se dau pe baza de table semnat care si alea se mai plimba prin 3 birouri.
      Hm, imi pare cunoscut … Romania, 2016?

      Banuiesc ca o solutie informatica ar face-o firmele lui Ghita si s-ar strica in 2 saptamani.

      00
  7. Ar trebui sa fie ceva gen legitimatii avizate lunar la scoala, scoala sa trimita la primarie tabelul cu elevi si primaria sa plateasca din bugetul gaunos decontarile. Nici scolile nu mai au chef de birocratie. :)

    00
  8. viitor: un sistem contactless de plata, bilete si abonamente. asa poti sa bagi chip contactless in carnetul elevului (care azi ar trebui sa fie deja, sper, un card, cu toate notele in cloud).
    cand trece elevul carnetul card prin cititor se transmite informatia la compania de transport. la sfarsitul lunii se contorizeaza cat si unde s-a mers si se trimite mai departe la decontare.
    totul poate fi optimizat si automatizat, astfel incat sa nu fie nevoie de un angajat sa supervizeze sistemul sau sa deconteze transporturi.

    realitatea: 40,7% din români au WC-urile în curte. deci trebuie o tehnologie bazata pe semnale de fum sau pe confruntari intre personaje medievale cu o doza sanatoasa de religie si idiotenie.

    00
  9. By default se deconteaza cu 50% de catre guvern. Asta se vede direct la pretul de achizitie. Restul de 50% se deconteaza de primarie, daca vrea asta. Cand eram in Craiova, primaria nu deconta nimic, cand era student in Bucuresti deconta primaria restul de 50% dar trebuia facut tabel, dat cont, etc si intrau poate dupa 6 luni banii.

    00
  10. In brasov parca e asa:

    initial le da la toti carduri, apoi lunar scolile transmit catre ratbv cui trebuie prelugit abonamentul(daca nu are absente nemotivate).
    parca

    00
  11. NOU
    #16

    Salut.
    Legat de pret intreg, tabel si decontare.
    15 ani, ”boboc” la liceu. Platesc la inceputul lunii pret intreg pentru abonament (160 lei 20 zile dus-intors, ~17km pe sens), parintii completeaza o foaie de la liceu cum ca solicita decontarea abonamentului iar la inceputul lunii urmatoare depunem abonamentul alaturi de respectiva cerere. Banii inca nu se stie cand o sa-i primim. :)

    00
  12. Din cate inteleg, proiectul asta e facut sa acopere gaurile privatilor, indiferent de numarul real de elevi navetisti. Cel mai probabil se vor scoate niste cifre dintr-o palarie magica si vor imparti bugetele pe la companii dupa cum au chef sau influenta politica.

    00
    • De curiozitate, de unde ești? Ești real sau ești un personaj imaginar? În România reală, aia în care se presupune că trăiești și tu, un abonament pe distanțe cuprinse între 18 și 30 km costă între 160 și 260 de lei, așa cum a spus și puștiul de mai sus. Vorbim de familii din mediul rural unde venitul se încadrează între 800 și 1500 de lei în cazurile fericite. Dacă ești din Brașov încearcă autogările Codreanu pe la ora la care se intră sau iese de la școală. O să te ajute să înțelegi.

      00
  13. Iti zic eu cum e. Acum daca elevul lipseste o zi sau mai multe (indiferent daca e bolnav, are scutire etc.), nu i se deconteaza pe acea zi, deoarece se considera ca n-a fost la scoala.

    Daca tot e magarie, sa fie pana la capat.

    00
  14. Nu stiu elevii cum sunt dar la Litere era coada pana in holul celor de la Mate cand se striga de decontari.

    00
  15. N-ai inteles nimic. O gramada de functionari si neamurile lor trebuie sa castige si ei o paine. Sa mananca si gura lor o paine :)

    00
  16. ar putea fi rezolvata si fara birocratie. doar ca fara birocratie, cel mai probabil, transportul zilnic al unui elev ar costa 200 de lei. poate chiar dublu daca autobuzul ar avea conditii extra, cum ar fi ca are chiar si roti.

    00
  17. Elevii isi platesc abonamentele la pret normal. La sfarsitul lunii elevul depune abonamentul cu chitanta, o cerere si copia actului de identitate. Contabilul sau alta persoana responsabila centralizeaza abonamentele depuse intr-un interval anume apoi verifica daca sunt deja fonduri in contul respectiv pentru decontare. Se plateste numerar sau transfer pe card, in functie de cum lucreaza fiecare contabil.
    Atentie:
    – pana cum se deconta in functie de nr. de km : de exemplu la o distanta de 35 km, la pretul abonamentul de aprox. 250 lei , se deconteaza 90 de lei. Putin de tot.
    – se deconteaza doar abonamente (includem si CFR) – fara bilete
    – nu se deconteaza intraurban

    Trageti voi concluziile, eu cred ca macar parintii nevoiasi vor avea o tragere de inima mai mare sa isi trimita copiii zilnic la scoala.

    00
  18. NOU
    #24

    Eu stiu ca si pana acum se decontau abonamentele pe cursele extra-urbane, un coleg ducea abonamentul la secretariat.
    Pentru cei din oras da primaria. Partea proasta e ca dimineata poti sa nu gasesti loc, mai ales daca nu vrei sa faci schimb de respiratie cu alti 3 elevi.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube