Stimulente şi stimulaţi

Apropo de stimulentele oamenilor de la Ministerul Finanţelor, schema funcţionează cam aşa: anul trecut au plătit impozite în primele 3 luni 100 de români, dacă anul ăsta plătesc 105, atunci avem încasări peste aşteptări şi oamenii din minister primesc un bonus în bani. Dacă pe 6 luni se încasează mult peste aşteptări, atunci iau prime şi mai mari (gen excursii în străinatate, pentru merite deosebite). În anii trecuti aşa s-a procedat. Acum, fiind criză, încasările nu sunt ce se spera.

Update: alte detalii despre cum functioneaza stimulentele aici si aici. Iar aici aveţi o listă cu salariile din aprilie 2010 ale greviştilor.

Şi, ca să vedeţi despre ce discutam:

O tanara a desfacut in fata camerei de luat vederi un fluturas de salariu, cu suma de 617 lei. O alta angajata in Minister, care o insoteste, spune ca are doua doctorate si sapte masterate si castiga chiar mai putin de atat. Aceasta a mai declarat pentru HotNews.ro ca in fiecare an li s-a facut o evaluare a performantelor.

Aici avem două posibilităţi: ori persoana e incompetentă şi masteratele au fost luate la Spiru Haret, ori din stimulentele alea se câştiga atât de bine încât persoanele atât de bine pregătite erau atrase în minister. Spuneţi voi.

Altfel, poate cineva sa imi explice de ce stimulentele sunt legale si legitime pentru lucratorii din minister care aduc bani la buget, dar sunt imorale pentru poliţişti? Sa le dea si lor un 3% din amenzi, sa vedem atunci ce de bani vor aduce la buget…

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

120 comentarii

  1. Corect. Pana trece criza sa fie si ei mai intelegatori. Cu putina atentie te poti descurca si cu 100 – 150 euro pe luna. Inca exista cerere pe piata organelor. Cat despre incasari si aici trebuie sa inteleaga ca nu se pot atinge de pe firmele de pe liste. Eu cred ca astia de la finante nu aveau chef de lucru de fapt; cum se descurca medicii, profesorii, pensionarii, politistii ar putea si ei. Cred ca presa este de vina.

    00
  2. Oamenii au cerut sa li se taie salariile si sa ramina doar cu stimulentele. Asta pentru ca salariile sunt mult mai mici decit stimulentele. “Asa nu se mai poate!”, a strigat un protestatar – “ne-a ajuns cutitul la ciolan!”

    00
  3. Nu e usor sa te descurci cu 150$/luna. Mai ales in Bucuresti. Pe de alta parte din experienta iti zic ca daca le zici „bai, daca nu va convine, cautati-va in alta parte”, te injura. Nu e vorba ca nu se gaseste de lucru, oamenilor nici prin gand nu le trece sa incerce altceva. Nu stiu exact de ce, dar daca isi permit luxul asta, inseamna ca acel cutit mentionat mai sus nu a ajuns la ciolan.

    00
  4. spiru haret..mai baga!! andrei saguna, hyperion, dunarea de jos:)))) toate latrinele astea

    00
  5. Deci daca nu le convine sa isi caute in alta parte. Iar or sa sara pe mine bugetarii ca ei au nspe facultati si masterate. La fel de bine poti avea si la privat si totusi sa fii concediat/sa ti se reduca salariul/etc…

    00
  6. andrei a scris pe 14 Octombrie 2010, 9:28 am

    spiru haret..mai baga!! andrei saguna, hyperion, dunarea de jos:)))) toate latrinele astea

    ce-ai ma cu dunarea de jos ej nebun, ai facut tu facultatea acolo? du-te tata in targu jiu si ia-ti licenta si doctoratu…

    00
  7. Dar asta nu mă împiedică să am un pic de compasiune pt oameni care-şi fac treaba pentru 500-600 ron/lună.

    anul asta am piedut mai mult de 1 luna stand la fel de fel de ghisee, idiotii pasandu-ma de la unul la altul, vreo saptamana pierduta la fata unora care au ridicat din umeri zicand ca habar nu au ce problema am eu, si sa ma uit pe internet ca acolo gasesc tot. asta la un ghiseu de informatii in departamentul unde aveam treaba. pana la urma a trebuit sa gasesc o pila prin cineva ca sa imi rezolve niste probleme.

    la primaria unui sat, imi trebuia un extras de teren pentru firma, omul de la calculator era varza, l-am ajutat eu sa gaseasca ce trebuie, i-am scos la imprimanta, mi-a pus stampila, a semnat si cica „va trebuie urgent ? trebuie platita o taxa” am zis ca nu e urgent. a pus hartia la dosar, si mi-a zis sa vin peste 1 saptamana dupa ea.

    nu am nici cea mai vaga compasiune/mila pentru oamenii astia.
    puteau sa isi gaseasca un job mai bine platit, dar problema e ca probabil tre sa munceasca acolo nu sa frece buha 90% din timp. iar la cat de incompetenti sunt probabil nici o firma cu scaun la cap nu i-ar angaja.

    00
  8. De ce nu pleaca la privat? Pai fii sigur ca o parte or sa plece. Si cine crezi ca o sa plece primii? Cei mai buni. Si or sa ramana toate gioarsele care fac sluj la mana sefilor din PDL. Si atunci o sa fie bine pentru toti, nu? Mai ales pentru mediul privat si pentru toti cei care folosim servicii publice.

    00
  9. aseara la reportajul stirilor protv o angajata de la finante foarte revoltata spune ca: ‘asa nu se mai poate, s-a ajuns sa castige angajatii la privat mai bine ca noi’ ! asta mi-i s-a parut culmea tupeului si a nesimtirii.

    00
  10. Solutia este oameni mai putini in sistemul public, dar competenti si cu salarii decente. Pana atunci, sa evitam spitalele, scolile, drumurile si mpozitele si taxele. Greva fiscala ar putea fi o solutie pentru educarea conducatorilor statului.

    00
  11. În România fac grevă numai angajații la Metrou, la finanțe, bugetarii etc. Vreau să-i văd și eu pe unii dintr-o firmă privată cu o pancarta pe care să scrie „”trag ca un animal și am numai 7 mil sal.” Oare de ce nu se întâmplă asta?

    00
  12. „anul trecut au plătit impozite în primele 3 luni 100 de români, dacă anul ăsta plătesc 105, atunci avem încasări peste aşteptări şi oamenii din minister primesc un bonus în bani. Dacă pe 6 luni se încasează mult peste aşteptări, atunci iau prime şi mai mari”

    Pai macar de s-ar deplasa pentru incasari, dar eu nu cunosc astfel de situatii. Or fi, nu zic nu. Dar chiar de curand am dat peste cateva incompetenta care ma trimiteau dintr-un birou in altu.

    00
  13. ca de obicei potul l-a luat Boc. graieste: „veniturile salariale nu mai pot incuraja lipsa performantei in institutiile statului”. pai, in cazul asta el ar trebui sa aduca bani de acasa – sa castige 0 lei n-ar fi suficient pt faptul ca n-a indeplinit nimic din ce singur si-a propus

    00
  14. cc: CARE servicii publice?

    Nicaieri in lumea asta nu ti se garanteaza prin contract stimulentele, bonusurile, alte beneficii. Alea sunt SUPLIMENTE. Daca angajatorul decide sa nu le mai dea, nu le mai da, si cu asta basta. Noua ne-au taiat bonurile de masa si nu s-au mai dat mariri de salarii, chestii perfect legale. Nu scrie nicaieri in contractul meu nici ca tre’ sa imi dea bonuri de masa, nici ca sunt obligati sa imi dea marire de X% in fiecare an.

    Peste toate, chestia asta cu taiatu’ stimulentelor nu a aparut azi-noapte. Ziceau antenistii ceva de un discurs al lui Base de pe 3 septembrie sau ceva de genu’ asta. Pai ba, cand ai in seara de 3 septembrie show gratis la A1 si RTV in care iti explica aia ca Base o sa iti taie stimulentele, tu, ca angajat in MF, ce faci? Stai pe curu’ tau si astepti sa treaca valu’, in loc sa te apuci sa iti cauti altceva, nu? Oamenii astia o merita cu varf si indesat.

    00
  15. Sincer, le doresc angajatilor sa-si gaseasca job in privat si sa plece din minister. Si apoi sa faca ministerul angajari, si „oferta” sa fie de 150 de euro/luna. Atunci toata lumea ar fi fericita. :)
    Exact ca faza cu Reagan si cu acei controlori de trafic aerian. I-A DAT PE TOTI AFARA.
    Repet, la fel sa faca si guvernul, sa-i dea pe toti afara si apoi sa puna joburile pe bestjobs. Ar fi mare oare coada la angajari cu 6 milioane pe luna?

    00
  16. AG: pentru ca in RO nu exista solidaritate. Fiecare se crede mai destept decat celalalt si este singurul care are dreptate, si ceilalti sunt loseri care isi merita soarta.

    00
  17. Nu stiu exact ce se intampla in MF dar ce pot sa spun (din 2-3 cazuri particulare) este ca salariile sunt extrem de mici iar cine se duce acolo, are un singur gand ……..”SPAGA”……

    Cred sincer ca organul de control financiar ar trebui sa fie cel mai „activ” sa zic asa, deoarece evaziunea fiscala este imensa si totusi nu se fac controale, nu se dau amenzi iar cand se intampla aceasta , se scapa foarte usor cu o spaguta.

    Mi s-ar parea o idee foarte buna sa se incurajeze controalele de acest gen (nu intr-un mod abuziv totusi) prin stimulente/comisioane/procent din amenzi.

    00
  18. FAQ Romania, mă bucur că tu ai găsit soluţie pt ieşirea din criză. Cât ai luat după ce ţi-ai vândut creierul?

    00
  19. Daca a ajuns Marica sa se agite p-acolo, a carui sotie e nu stiu ce directoare pe la finante si castiga 6000 lei pe luna, inseamna ca ne meritam soarta.

    00
  20. eu am lucrat la un afp pana acum cativa ani si vreau sa va zic ca nu prea aveti dreptate.
    e plin de fosile cu pile si de tineret cu pile si mai mari. in „sistem” nu intrii decat pe pile, daca nu ai sau ti-a disparut apoi pila esti terminat. salariul nu iti mai creste, nu avansezi pe o treapta superioara pentru ca nu iti zice nimeni cand se da examenul sau daca ai vechimea necesara pentru a intra in examen, cei care avanseaza sunt instiintati dinainte de examen de catre pile si despre subiectele care se dau.
    eu am avut ghinionul sa imi plece pila din cauza schimbarilor din guvern, pentru ca daca pleaca psd si vine pdl se schimba automat si conducerea. astfel, desi eram unul dintre cei care munceau pe rupte si stiam si ce fac spre deosebire de altii, la salariu aveam in plus un stimulent care nu depasea 1 salariu in timp ce altii cu pile si care habar n’aveau pe ce lume se afla si cum se face o lucrare, o adresa sau alta hartie de care aveau nevoie pentru solutionarea unui dosar avea 3-4 salarii drept stimulent.
    asta cand salariul lor era de peste 1000 ron si al meu 500.
    bineinteles ca asta i-a facut pe multi sa isi faca credite pentru case, masini, lcd-uri sau telefoane bazandu-se pe acei bani, iar acum cand au vazut ca au trecut 2 luni si nu i-au mai luat, iar bancile le cer banii pe rate, au sarit in sus si s-au dus peste pilele lor, caci unii sunt rude sau la altii au contribuit din stimulente cu bani sau cadouri si pilele lor acum i-au lasat balta.
    cam asta e situatia si din pacate sotia mi-am cunoscut-o tot acolo, si ea e bugetara acum si cu un salariu sub minim desi e singura pe administratie care stie sa faca situatiile cerute de minister. si desi se face planul la incasari si uneori se depaseste, acei bani ajung probabil in buzunarul pdl pentru finantarea campaniilor urmatoare pentru alegeri.
    o sa ma intrebati de ce nu isi cauta in alta parte… e am greu sa gasesti in alta parte un program asa de flexibil incat sa ai grija si de un copil sa ajunga si sa fie luat de la gradinita/scoala, plus ca daca te muti in alta parte cu serviciul trebuie sa gasesti alta gradinita aproape de noul serviciu, ori in bucuresti e cam greu asta pentru ca locurile la stat sunt putine, iar de particulara nu avem bani.

    00
  21. Si ca sa inchei, statu’ asta pe curu’ propriu in loc sa te apuci sa cauti altceva mi se pare cu atat mai condamnabil cu cat in Romania preavizul e de 15 zile (30 pentru aia cu functii de conducere), daca nu gresesc. La mine e de doua luni + luna in care iti dai demisia (deci e de maximum trei luni complete) si n-as avea nicio ezitare sa ma apuc de sapat cand s-ar imputi situatia.
    Iar tanti aia cu sapte masterate… hai, sa ma scuteasca. Cum pasca ma-sii a avut timp sa faca sapte masterate „pe bune” cu un serviciu full time?

    cc: presupunind ca as lucra in Romania, in mediul privat, de ce m-as solidariza cu bugetarii? De ce m-as alia cu aia care n-au alta treaba, zi de zi, decat sa ma futa, sa ma taxeze, sa isi bata joc de mine, sa ma alerge dintr-un colt in altul al orasului, totul pentru mica lor satisfactie meschina de „oi avea tu salariu mare, da’ tot eu sunt sefu’ aici si o sa faci ce zic eu”? Din partea mea, la mai multe taieri. Joburile n-o sa ramana neocupate, sunt atatia absolventi „pe bune” de ASE care taie frunza la caini…

    vlad: pai da, problema (din ce am inteles eu) e ca atunci cand se depaseste planu’ la incasari, iau toti stimulente, de la ala care face efectiv incasarile (deci care merita) pana la sefu’ lui, sefu’ sefului, sofer, femeie de serviciu etc. Pai, corect e asta?

    00
  22. Bogdan, unii oameni chiar muncesc. Pe salarii de 600 RON. Au copii, rate, întreţinere de plătit. Oamenii ăştia nu cer bani de pomană. Ideea este că ar trebui mai bine cernuţi cei care muncesc cu adevărat şi cei care o freacă… pt că sunt şi d’ăştia destui. Până una alta, noi îi băgăm în aceeaşi oală pe toţi. Iar guvernanţii în loc să vină cu soluţii la timp i-a învrăjbit pe privaţi împotriva bugetarilor şi viceversa. Apropo, pt vreun eventual răspuns: lucrez în mediu 100% privat şi am patru joburi din care adun cât un salariu decent. Dar asta nu mă împiedică să am un pic de compasiune pt oameni care-şi fac treaba pentru 500-600 ron/lună.

    00
  23. motanes: si ce-i retine pe functionarii aia competenti, cinstiti si dispusi sa munceasca sa isi caute ceva in alta parte, oricare alta parte?
    Punind altfel problema, in ce tara din Europa se mai intampla ca un ministru sa fie sechestrat in birou de angajatii sai? Aia e suedejia, nu faptu’ ca eu, stind pe tusa, generalizez si ii consider pe toti o apa si-un pamant.

    00
  24. ADI: rectific: nu doar in RO, ci fiecare roman se crede mai destept decat celalalt si este singurul care are dreptate, si ceilalti sunt loseri care isi merita soarta.

    00
  25. bonus 3% din amenzi inseamna mai putin decat 50% din amenda spaga… ;)

    00
  26. @adi Eu sincer cred ca ar trebui mai mult incurajati (financiar si moral desigur) oamenii astia din „sistemul de control” ….

    lucrez in „economia de piata ” din Romania de 5 ani de zile si societatea la care sunt nu a avut pana acum un control de genul…iar cei care au avut mi-au spus ca te „storc” pana gasesc o neregula …fie ea si minora (este aproape imposibil sa respecti 100% legea asta cretina) si in acel moment te ameninta cu niste amenzi astronomice de care scapi foarte usor cu o spaguta

    ar trebui sa se puna mai multa presiune pe cei care fac „comert la negru” decat pe cei care nu au „registrul de casa la zi”

    aceiasi problema si la politia rutiera sa zic…ma simt oarecum frustrat cand se da o amenda pentru vorbit la telefon la volan iar ziua la orele de varf cand se trece pe rosu si se blocheaza intersectiile si se depaseste pe CEALALTA linie de tramvai….se trece cu vederea…ca deh…asta este

    00
  27. Eu cred ca bugetarii astia au sarit niste etape in protestul lor. Au urlat direct dupa borcanul de magiun, fara sa se uite si la imensul ceaun in care se fierbe magiunul. Intai sa protesteze pentru birocratie mai putina, pentru informatizarea tuturor institutiilor de stat, pentru proceduri de lucru mai simple si mai eficiente (nu 5 ghisee pentru 5 stampile pe aceeasi hartie) etc., pentru coruptie mai mica in administratie, si abia apoi pentru bani mai multi. Informatizarea sistemului inseamna mai putini angajati, recte mai multi bani de la buget pentru aia care stiu meserie si raman in functii (nu prosti care se uita la un calculator ca la rasnita de cafea si care isi inchipuie ca daca stiu sa dea trei clickuri si un print sunt nascuti din coapsa lui Bill Gates). Abia dupa toate astea, sa urle si dupa bani, daca mai e cazul.

    00
  28. Stimulentele se acorda dupa criterii care tin de lumea viselor…atat pe domenii, cat si in cadrul unuia singur.
    @adi – unde Dumnezeu sa plece oamenii ? la targurile de joburi se ofera cam 1-2 % din necesar…
    @motanes – vezi ca pana la urma si tu zici ca sunt toti la fel ?! da’nu sunt, sa stii…

    00
  29. Vad ca toata lumea are o idee fixa: sa plece dom’le la privat daca nu le convine. Ce usor e sa spui chestia asta. Si cine sa vina in locul lor? Tu te-ai duce pe salariul ala de mizerie? Daca pleaca toti cine le mai face treaba?

    00
  30. sa le dea ca stimulente 1/2/3% din amenzile aplicate dar cu 3 conditii:
    – sa le plateasca dupa ce se incaseaza banii de la „victima”
    – daca victima contesta amenda in justitie si castiga sa-si ia penalizare functionarul repectiv
    – pentru coruptie/spaga sa se dea minim 10ani cu executare

    00
  31. ADI: Daca te arunci in fata trenului ca sa il opresti insemna ca esti dobitoc, nu ca esti sechestrat.

    00
  32. DMZ stiam faza din capital, dar e bine de dat link. merci.

  33. Asta e problema noastră, a romînilor, că le ştim pe toate şi că generalizăm. Când ne fac italienii, francezii şi eleveţienii suedeji din cauza a 200-300 de nemernici sărim de cur în sus că de ce nu văd ăia că românii sunt altfel şi că suedejii ăia care fură şi cerşesc nu sunt reprezentativi.
    Aşa şi cu funcţionarii de la Finanţe. Nu toţi freacă menta şi nu toţi sunt inspectori pe funcţii de unde pot primi şpagă. Dar e mai simplu să-i băgăm pe toţi într-un pachet, şpăgari şi oameni cinstiţi, incompetenţi cu oameni care-şi fac bine treaba. E mai simplu şi benefic pentru egoul nostru umflat să demonstrăm că toţi ăia de la stat fură de la noi, privaţii. Deci, da, au dreptate francezii, italienii etc. suntem toţi la fel, o naţie pierdută, fără preocupări serioase, fără viitor.

    00
  34. sincer nu stiti ce vorbiti … eu lucrez in finante la IT … nu lucrez cu publicul insa vad ce se intampla … foarte multi oameni cu salarii de 5-7mil (80%)
    nu poti sa traiesti cu 5 mil …degeaba spuneti voi ca va descurcati cu 150euro ca nu e asa…iti platesti chiria lumina bagi putina benzina si iti mai raman bani de mancare…. vi se pare normal ca in 2010 oamenii sa munceasca doar ca aiba din ce traii?
    Sunt 50mi bugetari cu salarii foarte mari ….si 1 milion cu salarii de 600ron!

    Eu am terminat facultatea PE BUNE la informatica , am facut si un master (ca sa fie) ..da sunt sincer… dar totusi pentru studii superioare nu poti fi platit cu 5mil

    DA e adevarat sunt si oameni care freaca duda …dar sunt si cei care trag din greu ..si vreti sa va spun ceva …cei batrani cu salarii mai mari freaca duda si astia tineri care muncesc pe 5 mil trag cat pentru 3 mosi care nu stiu sa apese butoanele pe tastatura sa lucreze in programu in care ar trebuii sa lucreze…

    Cei de la juridic lucreaza cu dosare de miliarde lei ..si am vazut fluturas de 450ron ….cum sa il patesti pe omu ala care lucreza cu sume fabuloase si are o raspundere foarte mare cu doar 450ron?

    Cei de la contol sau garda … aia nu sunt acolo sa tipe ca mor de foame fiinca au alte venituri in afara de salariu … la un control isi iau singuri „salarii+stimulente” …ideea ar fi ca oamenii aia ar trebuii platiti foarte bine
    iar daca sunt prinsi ca au comis vreo infractiune ar trebuii bagati in puscarie .(din pacate controlul reprezinta 5% din personalul unei administratii ….restu cam stau in salariu )

    Nu va mai plangeti cat munciti voi la privat …am lucrat si eu in privat si o sa lucrez din nou in curand …dar va spun ca sunt multi oameni care trag din greu la finante si ii compatimesc

    P.S. Stimulentele sunt luate din amenzile date catre evazionisti ..de la aia care fac contrabanda si care ORICUM NU DADEAU BANI LA STAT

    Adica noi prindem hotu aducem miliarde lei la buget …(bani care logic erau pierduti) si suntem platiti cu salarii de 5mil ….ceva nu e corect in toata chestia asta.

    00
  35. Asta cu 7 masterate si 2 doctorate e o prostie, matematic vorbind. Un masterat dureaza 2 ani, iar un doctorat bine facut dureaza in medie 4 ani. Daca au fost facute pe bune inseamana 22 de ani de studii post universitare. Asta inseamna ca a terminat faculatea inainte de 89, cand se faceau 4-5 ani. Asta inseamna ca minim la 22 de ani a terminat facultatea si apoi a mai facut inca 22 de ani de studiu.
    Cat despre aberatiile ca incearca nu stiu cine sa invrajbeasca pe privati cu bugetarii, am un singur lucru sa va spun. Credeti ca privati s-ar lua de bugetari daca ar fi tratati cu respect de catre bugetari? Nu. Chiar in timp ce la televizor urlau solidaritate si alte prostii, la ghiseuri tot cereau spaga, tot isi bateau joc de tine cand erai obligat sa dai nas in nas cu ei. Deci nu ii invrajbeste nimeni pe privati contra bugetarilor, doar incompetenta si nesimtirea bugetarilor.
    Domnilor bugetari, cand nu o sa mai cereti spaga la ghisee,, cand o sa va comportati ca niste fiinte umane, cand o sa va purtati cu bun simt, cand o sa va faceti treaba cu simtul raspunderii, cand o sa creati plus valoare, cand daca il vedeti pe colegul Costica ca ia spaga sau ca se poarta ca un nesimtit o sa ii bateti obrazul, cand o sa protestati pentru eliminarea celor intrati pe pile, atunci o sa am respect pentru voi. Pana atunci, ciocul mic si joc de glezne, ca puteti sa aveti si salariul de 100 de RON ca tot nu imi pasa si nu o sa va plang de mila.

    00
  36. Frate, dar cum poate cineva să facă șapte masterate pe bune? =)) Să fim serioși, nu prea e OK să faci câte 3 deodată…

    00
  37. zoso ti se pare corect un salariu de 500ron in 2010? pt un om cu facultate

    00
  38. marian, sotia ta a plans pe umarul privatilor care au vazut un 30-50% scadere in ultimii 2 ani?

  39. nu zoso ma refer la acel om care a incasat maxim 18mil salariu+ stimulente!

    00
  40. deci i-a scazut salariul de la 1.800 lei la 500 lei? si i-au taiat si stimulentele?

  41. Zoso, pai da ca la buget se poate. Eu spre exemplu am o amica, care s-a apucat sa faca si ea un doctorat. Nu lucara la privat, lucra la o firma. De curand de la firma, i-a pus in vedere ca trebuie sa aleaga, ori continua doctoratul, ori renunta la locul de munca, ca aia nu isi permiteau sa nu se poata baza pe ea 2 ore pe zi cand trebuia sa se duca la doctorat, chiar daca ea le propusese o scadere de salariu proportionala sau mai mare decat timpul in care lipseste.

    00
  42. si totusi nu cred ca in privat s-au facut reduceri de 70% intr-o perioada atat de scurta.

    da oamenii isi fac credite (eu nu am nici un credit) dar oamenii isi fac credite si pt altceva in afara de plasme si masini scumpe …ei cu ce au gresit?

    00
  43. am vazut ca le plangeau astia de mila… ca unii cica ” au salarii de 600 ron in timp ce ratele au ajuns la 1000 ron „… adica eu daca iau credit de 1000000 ron statul trebuie sa ma plateasca in asa fel sa-mi pot achita ratele ?

    si da, e poveste lunga cu salariile mici si bonusurile mari… se creaza o dependenta de clasa politica, e asemanator cu cei ajutati social.

    00
  44. deci i-a scazut salariul de la 1.800 lei la 500 lei? si i-au taiat si stimulentele?

    da .. ti se pare normal?…ideea e ca nu numai lui tuturor!

    00
  45. @thatguy… adica un bugetar nu ar trebuii sa isi faca credit pentru o casa sau ceva doar pentru ca mucneste la stat sau cum ?

    @zoso … ai dreptate ..ideea era ca nu se gandea nimeni ca o sa se ajunga in halu asta ..de la stimulente de 2.5-2.8 lunar in 2008 … din ian 2009 stim de .1,5 … in 2010 1 sau mai putin de 1 …i ar acum deloc + 25% redus

    iti zic eu ca un om care sia facut credit in 2007 si are de plata 5 6 7 ani pentru un amarat de logan nu se asteptau la asta

    00
  46. Btw zoso … zici ca nu au plans bugetarii pentru privati cand l-eu scazut salariile …asta cand se intampla la sf anului 2008 nu?…
    uite ca si bugetarilor din finante le-au scazut salariile in acelasi timp ..din stimulente de 2.5-2.8/lunar ..s-a trecut la 1.5/lunar pana in 2010 cand a inceput sa scada din nou stimulentul

    ideea e ca lumea se oripileaza cand aude STIMULENT … dar nu vad ca oamenii astia au salarii de baza de tot cacatul

    00
  47. Stimulentele au fost un siretlic folosit de ministrii pentru a nu creste salariile oamenilor si pentru a putea controla oricand banii ce le sunt dati. Dovada sunt stimulentele acordate personalului care nu are nicio legatura cu colectarea de taxe.
    Si eu as fi facut la fel ca bugetarii daca ani la rand mi s-au dat stimulente si aveam la sfarsitul fiecarei lunii in mana 2000 de lei. Imi faceam si eu credit sa-mi iau casa. Oamenii au ramas pe posturile lor deoarece castigau bine. Nu e vina lor ca acum au ramas cu un sfert din castiguri si nu mai au cu ce plati.

    00
  48. deci i-a scazut salariul de la 1.800 lei la 500 lei? si i-au taiat si stimulentele?

    pardon .. 1800 lei reprezanta salariu+ stimlent ..i-a scazut si salariul cu 25% si stimulentul de la 2.5-2.8 la 0

    00
    • @Maris: pai nu. salariul lui nu era 1.800 lei. salariul lui era 800 lei. minus 25% inseamna 600 lei. stimulentele nu erau un venit fix batut in cuie for ever.

  49. @Maris

    Eu am terminat facultatea PE BUNE la informatica , am facut si un master (ca sa fie) ..da sunt sincer… dar totusi pentru studii superioare nu poti fi platit cu 5mil

    Inteleg ca esti un om valoros, caz in care nu inteleg de ce mai stai acolo pe 500 RON (hai sa discutam in RON, ca milioane nu mai sunt de mult). IT-ul e unul dintre sectoarele afectate cel mai putin de criza AFAIK, asa ca n-ar trebui sa ai probleme in a-ti gasi ceva remunerat pe masura abilitatilor tale.

    Nu vrei sa pleci de la stat ? Nu vrei la privat ? Then quit whining and STFU.

    PS: poate ar „trebuii” sa inveti sa scrii corect romaneste

    @RomArian

    Sotia mea este sefa in Trezoreria Statului cu functie de control si executie. Aproba (sau dezaproba) zilnic zeci de miliarde. A terminat ASE-ul (asta ca sa evitam discutii gen Spiru sau Romano-Americana) inceput cind inca mai traia Ceasca. Are doua masterate si un doctorat, relevante (nu gen, masterat in educarea pisicilor sa mearga la toaleta).

    Iata, un alt om valoros. Cine zicea ca Ro nu produce valori ?

    In lunile cele mai bune aducea acasa 60 milioane, in lunile cele mai proaste venea cu 35 milioane, ea avand un salariu net de 20 milioane. Intre aceste valori evolua salariul, hotarit intotdeauna de sefii directi pentru cei din subordine si raportat la veniturile ce se aduceau la bugetul statului. De trei luni vine acasa cu 15 milioane, consecinta a eliminarii “stimulentului” minune si a reducerii cu 25% a salariului.

    Si la asa valoare nu gaseste un loc de munca platit cu mai mult de 350 euro ? La asa valoare ma mir ca a stat pe aia nici 1500 euro „stimulati” (6000 ron). Sunt destule firme de audit la care cineva asa de priceput si cu atitea studii si specializari ar putea lua un post important si remunerat pe masura.

    Insa daca nici nevasta ta nu vrea sa plece de la stat si nu vrei la privat, e valabil acelasi indemn de mai sus: Quit whining and STFU.

    Si ca sa-ti fie clar:

    Din pacate, ca mai toti romanii, toti ginditi : “asa futu-i in gura , mars la cotet si sa nu mai luati mai multi bani ca mine”.

    Nu e vorba ca bugetarii iau mai mult decit mine. E vorba ca atunci cind ii auzi cum se pling cite competente au si cit de buni sunt si cit de mult muncesc, te intrebi de ce stau pe salariile alea de mizerie – de mizerie raportat la competentele lor, bine-inteles.

    Iar logica si bunul simt iti zic ca fie iau ceva in plus fata de salarii (in plus si peste bonusurile oficiale), fie competentele lor sunt de fapt pielea pulii si in realitate pe piata muncii nu ar lua nici macar cit le da statul.

    Si daca ajungi la concluzia asta, cind ii vezi ca se pling realizezi ca-s niste incompetenti si/sau lenesi si/sau hoti care mai sunt si ipocriti pe deasupra. Si atunci normal ca le zici: mars la munca la privat, sau STFU, futu-va-n gura.

    Q.E.D.

    00
  50. Bai oameni buni, hai sa va spun cum sa treaba cu angajatii “stimulati” ca vad ca unii abereaza la greu cu intrebari si constatari inutile si in totala necunostinta de cauza.
    Sotia mea este sefa in Trezoreria Statului cu functie de control si executie. Aproba (sau dezaproba) zilnic zeci de miliarde. A terminat ASE-ul (asta ca sa evitam discutii gen Spiru sau Romano-Americana) inceput cind inca mai traia Ceasca. Are doua masterate si un doctorat, relevante (nu gen, masterat in educarea pisicilor sa mearga la toaleta). In lunile cele mai bune aducea acasa 60 milioane, in lunile cele mai proaste venea cu 35 milioane, ea avand un salariu net de 20 milioane. Intre aceste valori evolua salariul, hotarit intotdeauna de sefii directi pentru cei din subordine si raportat la veniturile ce se aduceau la bugetul statului. De trei luni vine acasa cu 15 milioane, consecinta a eliminarii “stimulentului” minune si a reducerii cu 25% a salariului. Las la o parte nerelevanta faptului ca ratele lunare ce le avem de achitat la banci sint de 1000 euro pe luna, dat fiind marimea venitului meu, insa acest lucru ar putea fi extrem de relevant pentru majoritatea colegilor si subordonatilor sai mai ales, care, in baza evolutiei salariale si a cifrelor pe care le vehiculeaza zilnic in scripte s-au bazat pe acest stimulant ca baza a traiului lor zilnic si au facut la rindul lor imprumuturi la banci pentru diverse (masina, casa, investitii etc.). Rog circotasii sa se abtina de la comentarii prostesti; in State, de ex., daca nu ai o istorie de credite bancare in spate pur si simplu nu poti trai decent si, cu cit faci mai tirziu un credit cu atit esti mai nerelevant si mai putin interesant pentru banci (nu poti achizitiona o masina sau o casa sau orice altceva fara sa nu vina fiscul peste tine in cazul in care acestea nu le-ai facut prin intermediul bancilor).
    Revenind, ginditi-va ca pentru majoritate din ei salariul era de maxim 10-12 mil , acestia ajungind acum la cca 7-8 mil pe luna bani in mina, bani cu care trebuie sa traiasca intr-o luna cit un copil de Boc sau Basel intr-o zi. Nu sint de neglijat si roboteii de la birouri pentru ca nu doar datorita sefilor sau agentilor de teren se atrag aceste venituri.
    Din pacate, cu tot efortul pe care acesti oameni il depun, in ultimul timp chiar sub presiuni psihice extreme de grele, veniturile la buget nu pot fi crescute accelerat sau in progresie geometrica asa cum si-ar dori Boc si acolitii sa justifice (ne)acordarea pe mai departe a acestor stimulente pe mai departe pentru ca tocmai acestia sint cei care maresc zilnic lista cu firmele care NU trebuie controlate, NU trebuie amendate, NU trebuie impozitate, carora trebuie sa li se returneze instant TVA-ul, carora trebuie sa li se faca instant platile datorate de stat (chiar si fara sa expire perioada de gratie).
    Din pacate, ca mai toti romanii, toti ginditi : “asa futu-i in gura , mars la cotet si sa nu mai luati mai multi bani ca mine”. Problema mare este ca doar asta va intereseaza; majoritatea dintre voi are macar un 20-30 mil lei/luna (zic si eu o suma, ca nu cred ca pe blogul asta intra femei de serviciu) iar celalalt de linga are 25-30. Ia sa-i dam la cap si marsh la coada, in spatele nostru. Ah, are 7-10 mil/luna ? da-l in pla mea de prost ca doar n-o fi sor-mea sau amanta saiI duc de grije …
    De ce trebuie sa ne futa tot timpul grija de ce are si cit obtine celalalt si , mai ales, cum ? De ce nu ne putem vedea de ale noastre si de ce nu ne putem sprijini unii pe altii sa crwstem impreuna ? este cel mai usor sa spui “ala ia spaga” cind nu esti pus in situatia de a avea 10 mil pe luna si trebuie sa amendezi pe cineva care iti poate baga intr-o zi in buzunar salariul pe un an ? este cel mai usor sa spui “ala ia spaga” cind nu esti pus in situatia sa mergi la o interventie pe benzina sau motorina ta sau sa mergi sa-ti risti viata si aplanezi un conflict fara sa ai dreptul sa uzezi de arma decit in caz extrem ?
    Exemplele pot continua la nesfirsit.
    Incercati sa ginditi un pic mai mult si sa reactionati un pic mai decent (dupa comentarii imi pot da seama rapid care dintre voi sariti la bataie in cazul in care va deranjeaza cineva in traffic), incercati sa-i intelegeti si pe cei care lucreaza la Stat si sa nu-i incadrati in oameni de categoria a doua (caci sint convins ca asa-i vedeti multi pe tractoristi, pensionari sau someri). Apropo de asta, sotia mea a vrut in repetate rinduri sa plece in privat, pentru ca nu suporta presiunea si tensiunea, chiar si pe bani mai putini; nu am vrut eu si am insistat sa nu faca lucrul asta pentru ca eu lucrez la privat de cind ma stiu si stiu cum ati ajuns multi sa fiti chiar mai frustrati ca cei despre care vorbim acum, chiar daca aveti salarii la care acestia doar pot visa.

    00
  51. @c3 ..tocmai ce am scris mai derveme ca ma duc in privat asa ca citeste si STFU …

    P.s ma bad pt „trebuii”

    00
  52. Eu cred ca asa cum dl. Basescu si dl. Boc au aratat natiunii cum se pot descurca foarte bine si fara politisti ar putea sa arate ca nu au nevoie nici de scandalagii astia de la finantze.

    Eu unul ma lipsesc de serviciile lor fara probleme, imi sunt suficienti dl. Boc & dl. Basescu.

    00
  53. zoso in tabelul cu salariile grevistilor vad numai sefi, directori si consilieri. Tu crezi ca aia protesteaza acum?

    00
  54. pentru adi. nu, am absolvit la UMC(Universitatea Maritima Constanta). dunarea de jos mi se pare, ca si celelate universitati amintite, o latrina, unde copiii de bani gata se aduna la sf de an pentru a-si ridica diplomele.

    P.S. am intrat pe baza de examen(sport si matematica), la fara taxa.

    tu unde ai terminat adi?:D.

    00
  55. Eu sunt tare curios daca nu se termina tambalaul pana vineri seara ce se va intampla?
    Vineri seara inchid ministerul si pleaca spre casa urmand sa reia luni dimineata protestul spontan?

    00
  56. @c3.

    Nu e vorba ca bugetarii iau mai mult decit mine. E vorba ca atunci cind ii auzi cum se pling cite competente au si cit de buni sunt si cit de mult muncesc, te intrebi de ce stau pe salariile alea de mizerie – de mizerie raportat la competentele lor, bine-inteles

    Sunt oameni trecuti de 40ani care sutn competenti dar… cine te mai angaejaza la 40+ ani? ..cam greu…mai bine angajezi un pispirica care nu are pretentii si il inveti decat sa aduci inca unu invatat care are pretentii si are si 100de ani (asa gandeste privatu)

    Iar logica si bunul simt iti zic ca fie iau ceva in plus fata de salarii (in plus si peste bonusurile oficiale), fie competentele lor sunt de fapt pielea pulii si in realitate pe piata muncii nu ar lua nici macar cit le da statul.

    stai linistit ca aia care au in plus fata de bonusurile oficiale acum sunt pe teren nu la greva..aia nu traiesc din salariu

    00
    • @maris:

      Sunt oameni trecuti de 40ani care sutn competenti dar… cine te mai angaejaza la 40+ ani?

      daca e bun si competent, il angajeaza si la 55. am o matusa contabila care nu duce dorul muncii la stat. o fosta colega avea 35+ cand si-a dat demisia de la stat si s-a angajat la privat cu aceleasi competente. astea sunt scuze de oameni slabi si nesiguri.

  57. Ba, eu nu pricep alta treaba. Toti chiraie ca e criza si ca nu isi gasesc nimic in domeniul financiar.
    Frate, nu s-a nascut nimeni cu diploma-n mana si creionul dupa ureche. Intotdeauna e nevoie de oameni care sa sape santuri, sa spele geamuri, sa vanda tigari. Sincer sa fiu, eu consider ca mi-am ratat viata cand am mers spre IT, trebuia sa ma fi facut mecanic auto. Stiu unul, mediocru, care castiga mai bine decat mine si munceste mai putin decat mine. Si asta in conditiile in care nu sunt tocmai un parlit in domeniul meu. Dar deh, asta e. Ce ar trebui sa fac acu’, sa incep sa urlu si sa imi incui sefu’ in birou?

    In ceea ce priveste ratele si saracii oameni care raman in urma cu ele… Ce pusca mea e asa greu de priceput? Daca nu e masina, nu e casa, nu produce bani si nu iti permiti sa pui bani deoparte ca sa-ti cumperi produsul respectiv, inseamna ca NU TI-L PERMITI! Iar daca e masina sau casa si vine criza peste tine, iti scade salariul, deci nu ti-o mai permiti, deci o vinzi.

    La modu’ general, ce patesc acu’ bugetarii poate fi sumarizat in doua cuvinte (in engleza, din pacate): PAYBACK TIME. S-au complacut zeci de ani in locurile astea caldute, frecind menta pe bani multi raportati la cat munceau efectiv, acum s-a intors roata. Ai mei sunt bugetari (invatamant si sanatate), n-am nicio greata daca va fi nevoie sa-i sustin cu ceva. Din punctul meu de vedere, merita – numai ca sa vad lipitorile de ghiseu dind coltu’.

    00
  58. @maris

    @c3 ..tocmai ce am scris mai derveme ca ma duc in privat asa ca citeste si STFU …

    si atunci de ce bizii ?
    si daca tot esti asa bun, de ce te-ai dus sa muncesti la stat in primul rind ?
    AFAIK la stat se intra cu pile si sunt salarii mici. n-am auzit pina acum de om cit de cit competent in IT care sa munceasca la stat.

    Sunt oameni trecuti de 40ani care sutn competenti dar… cine te mai angaejaza la 40+ ani? ..cam greu…mai bine angajezi un pispirica care nu are pretentii si il inveti decat sa aduci inca unu invatat care are pretentii si are si 100de ani (asa gandeste privatu)

    asta pt pozitii entry-level. daca vorbim de cineva cu atitea competente si de firme serioase (alea mari de audit, de ex) pe posturile cu raspundere nu se angajeaza agarici. vorbim totusi de oameni cu mastere facute pe bune, doctorate etc.

    in afara de firmele de audit mai sunt banci, firme de contabilitate etc care in mod sigur ar fi interesate sa angajeze asa un om valoros, mai ales daca vine din sistem si stie cum functioneaza acesta. la fel cum sunt firme de avocati care angajeaza fosti procurori si judecatori.

    pina la urma de la bugetari nu se aud decit scuze, lamentari si vaicareli.
    FUCK’EM.

    au avut trai pe vatrai atita vreme, si acum cind nu mai sunt protejati si tinuti in puf si simt si ei criza, au inceput sa boceasca. it sucks cind nu esti tratat diferit fata de restul poplatiei, nu ?!

    man up and shut up.

    00
  59. maris nu mai pirdeam ani ca sa ma duc la scoala daca imi doream sa sap santuri sau sa fiu mecanic

    00
  60. Imi povestea cineva cum in perioada premergatoare alegerilor se faceau angajari in primarie chiar si pentru cateva luni. Primarul incerca sa-si stranga oamenii pentru a castiga voturi. Nu datea amenzi nimanui, platea ajutoare suedejilor care nu prestau nicio munca la primarie, promitea prietenilor diverse avantaje, etc. In modul asta s-a ajuns la o comuna cu 3000 de locuitori sa aiba 100 de angajati la primarie care pur si simplu taie frunza la caini.

    00
  61. O criza in sistemul public va afecta negativ si sistemul privat. Marea vina nu este a bugetarilor, ci a celor care ii conduc pe bugetari. Nu puteti face distinctia?

    00
  62. @DMZ: Un articol slab, cu multe greseli

    00
  63. de ce bagam toti bugetarii in aceeasi oala? simplu. in democratie majoritatea decide/defineste . minoritatea se supune. in cazul bugetarilor majoritatea sunt incompetenti ajunsi in functii pe pile. minoritatea de competenti e „nevinovata”.
    sincer, imi pare rau pentru oamenii care lucreaza din greu pentru cateva sute de ron. de ce noi cei din privat injuram functionarii? pentru ca interactionam cu ei , si majoritatea sunt niste incompetenti. pentru ca ii doare in rect de contribuabil, il plimba pe la zeci de ghisee, pe la diverse institutii pentru cateva hartii. habar nu au sa interpreteze o lege, nu isi dau interes pentru a ajuta un contribuabil. dau din umeri si te trimit in alta parte. niciodata nu isi recunosc greselile, si niciodata nu incearca sa isi repare greselile. prin urmare, interactiunea dintre privati si functionari se traduce cu pierderi de timp si bani. atata timp cat umbli ore/zile, astepti saptamani dupa o hartie , pierzi din timpul in care poti munci si produce bani.

    si cateva exemple. am avut nevoie de niste acte, am mers la primarie cu dosarul, m-au plimbat de mi-au sarit ochii din cap. dece? pentru ca in lege erau enumerate niste documente necesare, iar pentru unul se cerea o stampila din alta parte. dosarul era pus la punct cu tot ce trebuie. dar functionarii nu au stiut sa interpreteze acea enumerare de acte , o amarata de virgula, si aveau pretentia ca sa le duc toate actele stampilate din cealalta parte, cat era scris negru pe alb ca era de ajuns ca unul singur sa aiba stampila.
    alt exemplu. am dus acte la primarie, dupa cateva zile sun sa intreb. mi se spune clar ca actele sunt gata si sa ma duc sa le ridic. cand am ajuns la fata locului, un functionar ma luat la intrebari , actele erau depuse cu 4 zile in urma, ma intrebat simplu: „sunt la urgenta , ati platit taxa de urgenta?” evident ca nu platisem, si mi-a spus sa revin peste cateva zile…pentru ca nu sunt gata. evident ca erau gata, dar nu a vrut sa mi le dea. apoi dupa cateva zile, am mers sa le ridic, si erau „gata”. pe documente in dreptul semnaturilor era facut cu corectorul. idiotii au semnat unde nu trebuie si au dat cu pasta corectoare, si au spus ca eu am dat cu pasta corectoare si sa refac documentele.

    …si exemplele pot continua. asa ca atata timp cat sunt incompetenti si cu nasul pe sus de functia pe care o detin, lipsiti de interes in activitate, isi merita salariile.
    functionarii trebuie sa se conduca dupa zicala : contribuabilu nostru, stapanu’ nostru….pentru ca acesti contribuabili sunt cei care le platesc lor salariile.

    00
  64. Maris, stii vorba aia cu fudulia, nu? Fara rautate o zic, dar eu nu cunosc nici macar UN SINGUR om care sa lucreze in IT pe 500 RON. Daca matale prestezi pe banii astia si tii cu dintii de locu’ respectiv, inseamna ca e ceva in neregula.
    Cat priveste chestia pe care o ziceai tu mai sus, ca „nu-i normal sa castigi cinci milioane cu studii superioare”. Sa-ti zic o faza, e perfect normal. Daca atat e dispusa piata sa plateasca, atat va plati. La fel cum e foarte normal ca un mecanic auto sa castige mai mult decat mine, pentru ca mecanicii buni sunt mai putini decat IT-istii buni.

    cc: pot sa pariez ca sefii le dau instructiuni explicite subalternilor sa te trateze cu sictir, sa se uite la tine ca la un gunoi, sa-si ia pauze de cafea de cate o juma’ de ora si asa mai departe. De fapt, daca e sa o iei pe cale ierarhica, totu’ e vina lu’ Basescu, doar el e sefu’ suprem (deci si al bugetarilor).

    00
  65. @adi @zoso .. nu sunt operator… sunt administrator retea
    servere, pcuri , (fac si soft) , toate echipamentele
    am cisco ccna si vreau sa fac si mai departe module

    plec in privat .. am mai lucrat in privat … dar spun ca nu e drept ce se intampla bugetarilor

    00
  66. Citi ati avea curajul sa bateti un tigan sau un politician in plina strada ca asa vi s-a sculat pla voua ? (cum viceversa vedeti ca se intimpla zilnic) Aud ??? Aham !! ma gindeam eu …!!
    Ah , e mai usor sa facem pe vitejii cu niste proaste de la ghiseu sau de la volan , ca sint femei, da-le-am muie , nu ????

    1. de ce sa intru la puscarie ca bat un prost, sau sa ma trezesc cu gatul taiat ca bat un tigan ? ca ma pla mare ? cu ce ma ajuta ? e o intrebare retardata.

    2. e pe dos, ele ne dau muie noua,
    cele de la ghiseu pentru ca au facut o facultate si s-au culcat cu un obez ca sa aiba dreptul sa te trimita la dracu si sa iti puna o stampila pe un act.
    bag de seama ca nu ai mers deloc in vizita pe la specia asta numita femeia de ghiseu.
    daca inainte nici salariu de 40+ milioane nu o facea mai amabila si mai putin sictirita, nu stiu ce o sa faca acuma. iti da in cap ?

    00
  67. zoso: greseala mea, trebuia sa precizez ca ma refer la oameni cu facultate vs. 500 RON. Iar daca omu’ are facultate in domeniu, dar lucreaza pe post de studii medii, inseamna ca e ceva in neregula cu el.
    RomArian: ce zici de agentii comerciali platiti cu minimum pe economie + comision? Alora nu le plange nimeni de mila?

    00
  68. @user slabe sanse ca o functionara de la ghiseu sa aiba 40+ milioane pe luna

    00
  69. @zoso: nu se pune problema de plins ca nu are nevoie sa plinga cineva pentru ea. Chiar nu e cazul; in momentul in care am votat pt Basescu stiam ca nu pot fi toate roz. Din moment ce nu plecam in definitive SUA desi avem acte toata familia cred ca aratam ca ne pasa si chiar credem ca se va mai schimba ceva si in tara asta.
    Pe de alta parte, hai sa fim seriosi : chiar crezi ca trebuie plins cuiva de mila daca i s-a redus salariul cu 50% in privat ?? doar stii ce inseamna asta: patronul a vrut pur si simplu sa-l dea afara pt ca era incompetent, prost, gura-mare, lenes, instigator sau multe altele iar calea cea mai usoara e sa-l impingi spre demisie. Stii foarte bine ca, patron fiind, scapi foarte greu in conditiile legislatiei de munca din ziua de azi, de o capusa de-asta.
    No offence pentru unii dintre voi dar eu n-am auzit pina acum de nimeni, merituos fiind, caruia sa ii scada veniturile cu 50% in privat daca nu a calcat pe bec ori si-a dovedit utilitatea. Zoso, sint convins ca esti doar pe crestere de 2 ani incoace, no matter what. Dar nah, tre sa faci tu un pic de trollism ;-)
    Lasam la o parte pitzi-urile de la banci care sfidau cu salariile lor pe oricine acum 5-6 ani si acum ar suge pla non-stop doar-doar or ajunge la BNR (pentru curiosi va pot povesti si despre-acolo cum sta chestia cu primele de vacanta , ajutoarele de inmormintare si alte glume de-astea care se dau inclusiv femeii de serviciu) si pot spune ca in toate firmele cu care lucrez (sute) si care mai traiesc dupa ceea ce s-a intimplat anul trecut, nivelul salariului s-a mentinut sau a crescut, pentru toti cei care au meritat.
    @c3: citeste pina la sfirsit si intelegi de ce nu am lasat-o sa mearga la privat: nu am vrut sa se prostitueze psihic acolo pt bani mai multi. Intelege te rog ca nu toata lumea valorizeaza banul ca extreme priority. In alta ordine de idei, multumesc pentru tonul moderat si argumentativ.
    @ multi altii dintre voi: tineti-o tot asa ! dati-va la gioale, uriti-va, invidiati-va, omoriti-va intre voi si Romania va progresa ! cu cit mai putina poplatie (romaneasca de preferinta) cu atit va fi mai usor pentru tzigani si politicieni sa traiasca aici. Masa mai putina , mai usor de manevrat , de furat si de batut .
    Chiar asa , vis-à-vis de ce spuneam mai devreme despre “curajosii” din traffic dintre voi.
    Citi ati avea curajul sa bateti un tigan sau un politician in plina strada ca asa vi s-a sculat pla voua ? (cum viceversa vedeti ca se intimpla zilnic) Aud ??? Aham !! ma gindeam eu …!!
    Ah , e mai usor sa facem pe vitejii cu niste proaste de la ghiseu sau de la volan , ca sint femei, da-le-am muie , nu ????

    00
    • @RomArian:

      No offence pentru unii dintre voi dar eu n-am auzit pina acum de nimeni, merituos fiind, caruia sa ii scada veniturile cu 50% in privat daca nu a calcat pe bec ori si-a dovedit utilitatea. Zoso, sint convins ca esti doar pe crestere de 2 ani incoace, no matter what. Dar nah, tre sa faci tu un pic de trollism

      iti dau eu exemplu: luzeraşii din presa. 1.700 lei salariu in 2008. 800 lei salariu in 2010.
      plus, eu n-am salariu, eu sunt pe scadere. nu mai fac 2.000+ ca pana acum, in 2010 am facut 1.500+. sigur, am avut luni si cu 2.600 sau 3.200, dar putine :)

  70. Cred ca nu am un prieten/a sa nu aiba un credit sau doua, ideea e ca noi ne-am intins mai mult decat ne e plapuma, intrarea in UE e una dintre greseli, nici acum dupa 3 ani nu suntem pregatiti, noi am zis, intram in UE ne dau aia bani, suntem tari, uite nu e asa. In 2008, desi se stia ca o sa vina o recesiune, nici un politician nu a avertizat, nu tin cu nimeni, psd pnl sau pdl deci faza e ca fiecare individ sa-si poarte singur de grija, sa calculeze fiecare lucru important care il face, un copil (bani pt scoala etc..), un credit (slujba, continuitate, somaj, etc) si asa mai departe.

    00
  71. @user: nici nu m-as obosi sa-ti raspund ca bag seama esti printre ai mai greu de cap care mai nimeresc p-aici … cu tine (ca si cu unii) discutia in orice directie ar evolua ar avea o singura finalitate : „sa te fut in cura de retardat frustrat” . acum te las pe tine sa-ti imaginezi cine ar avea ultimul cuvint. succes !!!

    00
  72. @RomArian
    so, basically mi-ai raspuns ca nu te obosesti sa imi raspunzi ?
    fara nici un contraargument, sau adaugare la discutie ?
    bravo.

    “sa te fut in cura de retardat frustrat”
    banui ca altceva mai bun nu esti in stare sa debitezi ca ultim cuvant, dar vreau totusi o lamurire.
    cur, gura sau ambele ?

    00
  73. ADI: sefii nu le dau astfel de instructiuni, dar le permit asta. Instructiunile date de sefi se refera la abuzuri, in rest nu le pot da instructiuni ca nu ii duce capul.

    00
  74. zoso: daca o functionara la ghiseu castiga 2800 atat sa-i scada ei salariul.Dar la un om care raspunde de milioane de lei (lei noi) cum sa ii dai doar pana intr-o mie de lei? Pai ala daca e normal pleaca imediat la alt job.

    00
  75. cc: si etica angajatului, ceva? Seful meu direct e la doua cladiri distanta, ne vedem o data pe saptamana sau mai rar; seful functional e la 2000 km distanta, ne vedem o data pe an; nici prin cap nu mi-ar trece sa o tai pe sest de la serviciu si sa ma duc sa imi rezolv ceva probleme personale, sa imi tratez clientul cu sictir sau pur si simplu sa frec menta non-stop. Nu ca ar avea cum sa ma verifice tot timpul, nu ca nu as putea sa o fac, pur si simplu nu-mi vine.

    Eu remarc alta faza din toata discutia de aici: nimeni din afara sistemului nu le plange de mila „taiatilor” de la Finante (A3 si RTV nu se pun). Chestia asta e total diferita fata de cum a fost cu doctorii sau cu profesorii, unde lumea a fost, in general, de acord ca nu e corect sa fie arsi la bani. Oare chestia asta nu spune nimic nimanui?

    00
  76. ADI: dieferenta e ca in sistemul public sefii stiu cum sunt tratati clientii si ce fac functionarii dar nu se iau masuri. Notiunea de eficienta nu exista in sistemul public romanesc. Nu se urmareste asa ceva. Sistemul e construit dimpotriva, pe ideea de ineficienta. Asta e problema.

    00
  77. Pai de ce sa le dai stimulente… da-le salar cum trebuie si pune o lege stricta… daca esti prins ca organ de control al statului ca ai luat spaga sa primesti cel putin 10 ani de inchisoare, fara suspendare… si sa ti se ia tot… casa, masina… Practic sa iti lasi familia in strada… atunci sa vezi tu cum te gandesti de 2 ori daca sa iei banii sau nu. La noi in Romania nu merge cu vorba buna… deja e prea mare coruptia… si looseritul… prin toate institutiile statului (spun asta profesor fiind). Ne-au taiat bani, ok … dar daca zici 25% atunci cand iau salar… si il compar cu cel din sept 2009… sa fie cu 25% mai mic… nu cu 40%, 36% si asa mai departe.. mi-ai luat din salar dar ce garantie imi oferi ca peste 6 luni ii dai inapoi?

    La noi e foarte simplu… Buna! vezi ca de maine ai cu 25% mai putini bani…. – DC? … -pai nu mai avem bani pentru pensii si altele… -pana cand ii luati? – Pana in ianuarie…. cel putin asa le spunem la prosti… – Dar ceva plan aveti sa redresati tara??? – Plan? Pentru ce plan… o sa isi revina lucrurile lasa ca vedeti voi…

    00
  78. Si sefii mei ar afla daca eu n-as face ceva bine, doar ca nu imi vine mie sa imi bat joc – etica muncii. Functionarii isi bat joc pentru ca (a) stiu ca nu patesc nimic si (b) de-aia s-au angajat acolo, ca daca vroiau sa isi rupa spinarea prestind mergeau in privat. Iar daca sefii nu-si fac treaba, e foarte bine ca vine o influenta externa si le taie craca de sub picioare.
    Perfect de acord ca sistemul e construit pentru ineficienta. Motiv pentru care n-am de ce sa-mi fie mila de cei care o intretin si profita de pe urma ei. Ba dimpotriva. :)

    00
  79. Sunt de acord ca la cat de ineficient e sistemul public romanesc, si 500 de lei pe luna e mult pentru un angajat la stat. Dar sa se ia masuri de eficientizare reale, sa se vada o evolutie, sa ii intereseze pe politicieni asta, ca de aia ii votam. Taierea asta de salarii miroase mai mult a spalare de bani, nu masura de eficientizare. Cu alte cuvinte, veniturile sunt mici la buget acum, nu mai sunt bani de furat. Ce ne facem, Nutico? Pai furam ca si pana acum, si impartim ce ramane.

    00
  80. Spre exemplu, un şofer a încasat, în aprilie 2010, un venit net de 4.210 lei, din care 3.226 de lei erau doar stimulente. Un îngrijitor 2 a primit 1.979 de lei, din care doar 495 de lei a fost salariu şi restul de 1.484 de lei stimulente. Un bufetier a plecat acasă, în aceeaşi lună, cu 2.370 de lei, dintre care nu mai puţin de 1.776 de lei erau stimulente.

    https://www.realitatea.net/

    00
  81. RomArian

    nu am vrut sa se prostitueze psihic acolo pt bani mai multi. Intelege te rog ca nu toata lumea valorizeaza banul ca extreme priority.

    ma impresionezi pina la lacrimi.

    daca banii nu-s asa importanti pt tine, nu vad de ce ai scris ditai cearsaful sa te plingi ca saracuta nevasta-ta are salariul mai mic. si atunci ajungem exact la ce am zis eu mai sus: STFU.

    iar din cum vorbesti tu despre munca la privat, sigur esti si tu vreun bugetar. sau poate ai vreo firma … poate esti unul din patronii aia straluciti care duc firma pe noi si noi culmi de succes si prosperitate – doar din afaceri cu statul.

    daca ai munci la privat poate ai dovedi mai mult respect pt aia care tin o intreaga economie in circa, bai cacatule.

    PS: ca sa te oftici si mai tare si sa nu-ti mai spui ca aia care refuza sa le plinga de mila bugetarilor o fac din frustrare, afla ca cistig de zeci de ori mai mult decit nevasta-ta. e chestie de principiu. indiferent de sume, daca aud pe careva care se lauda cit de bun si talentat e si cum merita multi bani dar in acelasi timp i se pare o insulta daca i se spune sa isi gaseasca job la privat, eu ii dau cu pla peste ochi. virtual, evident.

    piata decide valoarea, si deocamdata piata zice ca majoritatea bugetarilor n-au nici de departe valoarea pe care si-o atribuie ei. so, again, STFU

    00
  82. E clar cat de competenta este conducerea ministerului in acest caz.

    00
  83. Nwradu: Si s-a dus soferul la ministru si i-a zis: Auzi, domnu’ sefu’, nu mai imi da asa mult ca iar ma duc si fac credit.
    Si ministru’ s-a uitat pe fluturas si daca s-a uitat a vazut si a zis: Ba fir-ati ai dracu, v-am dat prea mult. Las’ ca acum va dau prea putin si se compenseaza.

    00
  84. Bre… astia sunt atrasi la Garda financiara de ex si la alte organisme de control..nu de salarii.. nici macar de stimulente…ci de spagi…
    Poate ai auzit si tu cum se face un control – controlorii spun la sfarsit ca nu pot pleca fara sa dea amenda… si daca printr-un miracol n-au gasit nimic spectaculos, incep sa negocieze amenda cea mai mica , sau doar 50% la negru ( in buzunarele lor)… Amenda cea mai mica e oricum de cateva mii de ron…astfel incat intr-o ora de control, astia pot face cateva milioane bune…Inmulteste cu 2 firme pe zi x 20 de zile lucratoare… si ai sa vezi ce-i atrage pe ei acolo…
    Greva asta pt stimulente…. e un fel de praf in ochi ( poate si-o fi bagat si altcineva coada intre timp..) asa… de jmen… sa vada poporu cat sunt ei de oropsiti…

    00
  85. pai ce pretentii sa ai? Asa cap, asa caciula, eu sunt boc, ma doare-n pla.

    00
  86. Mie imi place cum astia cu 7 masterate fac greseli de genu’ „intrii”. Cum dracu’ sa scrii in halul asta dupa 7 masterate, nedreptatitilor?

    00
  87. @Maris – scuza-ma, dar nu ma pot abtine. Poate nu e normal un salariu de 500 RON pentru un om cu studii superioare. Dar nu e normal nici ca un om cu studii superioare + master sa nu stie sa scrie corect romaneste. Faptul ca esti in IT nu e o scuza. Nici pentru faultul la limba romana, nici pentru cei 500 de lei salariu. Mai ales pentru salariu. Si eu lucrez in IT si stiu ca e usor sa castigi mai mult de atat in domeniu, chiar in anul 2010. Cat despre vajnicii luptatori impotriva evaziunii, sunt ei chiar mai presus de medici sau profesori? Doar ei merita stimulente? Ma lasi?

    Poate sunt subiectiva la ora asta, dar de 20 de minute la Antena 1 nu vad decat „vai saracii de la finante, cum lupta ei cu sistemul si cata dreptate au, sa le dea stimulentele inapoi, ca n-au cu ce-si plati ratele si benzina”.

    00
  88. deci, prin urmare, care va’ zica, nu se poate 500 lei salariu. Nu e corect. Dar nici 5000 nu e corect. Dar la noi e ca la nimeni: ori prea mult ori prea putin.

    00
  89. @adi: ghici ce , Adi ? eu chiar sint un agent comercial, platit doar cu comision in cazul in din care imi ating limita minnim impusa de vinzari, si din care imi platesc o parte din cheltuielile efectuate; si ghici ce iarasi ? chiar nu am motive sa ma pling pentru ca imi fac treaba si reusesc sa-mi fac venituri mai mult decit decente pt vremurile astea (si o parte din colegii mei), cu siguranta muuult mai mari decita ale unui retardat frustrat de pe aici , c3 pe numele lui ; nu generaliza numind agenti comerciali pe oricine face jobul asta si a schimbat 12 firme in 10 ani, nereusind sa treaca vreodata de 2-3000 lei, dind vina pe managerii care nu-i apreciaza la justa lor valoare …
    @c3: din pacate , nu-ti pot dori decit muuuuilta … sanatate. saracul de tine, ai nevoie de asa ceva. imi explic de ce ai norocul sa cistigi o gramada de bani, seful tau, fiind la „mii de km distanta” nu vede ca esti doar un suprasolicitat psihic. nu stiu cum reusesti sa-l pacalesti sa te plateasca atit ca vad ca abilitati de mediator (necesare unui vinzator) nu ai si nici capacitate analitica (necesara unui manager). pa si pusi , puiut laudaros :-) si ai multa multa grija la gura (si la cur) pe viitor ;-)

    00
    • @RomArian: ia incearca sa te calmezi cu injuraturile. am inteles, esti suparat ca venitul nevestei era sigur si al tau nu, asta nu e un motiv sa sugi pla pe aici.

  90. Stimulente? Sunt munca la „gri”,scutita de multe taxe. Aici e evaziunea!

    00
  91. cateva ganduri de peste ocean.

    1)

    stimulentele se dau daca ai facut performanta. nu invers. nu se da stimulent, si apoi astepti rezultate. nu merge asa. atata timp cat angajatii de la finante stau la tigara si la cafea in timp ce prostul de contribuabil sta la coada in fata unui singur ghiseu deschis, sorry, nu merita niciun leu in plus.

    2)

    @RomArian: exemplul dat de tine este extrem de prost. in primul rand, daca un om isi face credit la banca bazandu-se pe un venit NESIGUR cum sunt stimulentele, imi pare rau, dar isi merita soarta. domnia si prostia se platesc. uite, intr-un episod recent din south park, cartman zicea ceva de genul ca saracii raman saraci pentru ca sunt prosti, se duc si-si iau credite la banca, se indatoreaza, dau tot de au pe rate si astfel raman saraci in perpetuitate.

    in state e adevarat ca iti trebuie credit history, dar iti trebuie un CREDIT HISTORY BUN. adica: am cumparat X, am platit toate ratele la timp. nu am cumparat X doar de dragu de a face un credit, dar nu pot sa-mi permit X, deci dau in default, k atunci nu ma mai imprumuta nimeni in vecii vecilor amin. uite eu mi-am facut carte de credit si cheltuiesc sume mici pe ea (gen mancare sau benzina), si la sfarsitul lunii platesc tot balance-ul. astfel am un credit history scurt dar excelent. nicio intarziere, niciun default. totul e la zi. get it??

    Din pacate, ca mai toti romanii, toti ginditi : „asa futu-i in gura , mars la cotet si sa nu mai luati mai multi bani ca mine”

    incorect. noi gandim: „asa futu-i in gura , mars la cotet si sa nu mai luati mai multi bani ca mine daca nu-mi oferiti PE BANII MEI un serviciu de calitate” asta e partea esentiala pe care bugetarii n-o inteleg.

    n-am auzit pina acum de nimeni, merituos fiind, caruia sa ii scada veniturile cu 50% in privat daca nu a calcat pe bec ori si-a dovedit utilitatea

    exact. la privat, faci o prostie, platesti. la stat unde ai vazut tu unu care sa calce pe bec sau sa dovedeasca ca e inutil si sa fie pedepsit pentru asta? cred k a venit momentul sa invete si statul putin capitalism, nu crezi?

    3)

    WOW. 7 masterate si 2 doctorate? asta nu-mi spune decat ca tipa aia si-a cumparat diplomele si deci e cea mai incompetenta persoana posibila. nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar faptul ca ai o facultate facuta in Romania nu-mi spune ABSOLUT NIMIC. am avut colegi de liceu care au terminat la facultati mai de doamne ajuta, gen politehnica, si care au dat spaga sa treaca nush ce examen. sorry, faptul ca ai o diploma in romania e egal cu zero.

    tot ce conteaza e CE AI IN CAP, CE STII SA FACI. restul sunt povesti.

    4)

    @c3: ai dreptate. tot ce ai spus e 100% adevarat.

    /rant

    00
  92. @Anda: ma bad , Anda! ai dreptate : „CREDIT HISTORY BUN” . nu am uitat sa mentionez bun ci am plecat de la premisa ca majoritatea comentatorilor lui Zoso este mai desteapta ca mine si realizeaza imediat ideea. n-am pretentii ca sint mai depstept ca ea si sa vin cu explicatii de gradinita sau de student incepator aici . bineinteles ca in aceasta majoritate nu intra c3 care iti place tie atit de mult. De curiozitate te intreb , la care din expresiile urmatoare il apreciezi mai mult ?? : “ … mars la munca la privat, sau STFU, futu-va-n gura. “ sau “ … de la bugetari nu se aud decit scuze, lamentari si vaicareli .FUCK’EM “ sau “ … bai cacatule“ sau “ …eu ii dau cu pla peste ochi.“ sau … ce ti-a mai placut la el ? Banuiesc ca te-ai umezit rau cind ii citeai comment-urile .
    In alta ordine de idei :

    1. eu nu ii pling pe toti ci pe cei care isi fac treaba bine. Nu pling soferii, bufetierele, cele care numara banii in tezaur sau cele care lipesc timbrele pe plicuri. A fost prostia statului ca a procedat asa,sa se descurce cu ei acum. Dar nu pot sa nu fiu de partea celor merituosi si/sau operativi.

    2. daca legea prevede aceste stimulente si daca BNR-ul a decis sa fie luate in calcul la intocmirea unui dosar de credit de ce il socotesti tu venit NESIGUR (esti mai tare ca BNR-ul sa inteleg) ? de ce consideri ca am dat un exemplu prost ? de ce sint prosti cei care, angajati la finante fiind, au vrut sa-si faca si ei un credit ? logica ta imi cam scapa dar , ma rog …

    3. “ … cred k a venit momentul sa invete si statul putin capitalism, nu crezi?“ hai nu zau, ai stat si tu un pic in USA si acum te pricepi si la socio-politica ? hai sa-ti spun eu cum sta treaba cu statul : statul roman este cel mai mare tzepar la ora actuala in Romania; statul roman desfasoara cele mai veroase si (extra)ordinare afaceri la ora actuala in Romania, in favoarea unora (putini) si in detrimentul altora (multi), afaceri despre care nu trebuie sa stie toata plebea; statul roman este mai capitalist decit statul american (dupa citeva zile de America nu prea ai cum sa-ti dai seama de asta, as vrea sa imi spui dupa vreo 5 ani de State ce parere ti-ai format)

    4. deja , cu judecati gen “ …facultati mai de doamne ajuta, gen politehnica“ iar tu esti o supergirl ca mergi la a 5-a univ ca prestigiu tehnic in State (by the way, politehnica este tot o universitate si nu o facultate cum gresit precizezi) m-ai dat gata. Vreau doar sa precizez ca luzeri laudarosi sint peste tot, nu doar in jurnalism, asa ca nu tb sa luam neaparat de bune exagerarile cu 2 doctorate si 10 masterate. Fiecare din noi a mai exagerat din cind in cind la viata lui. Chiar nu tb sa facem un caz din asta

    la sfirsit de curiozitate iarasi te intreb, ai contribuit cu ceva la bugetul Statului pina acum ca sa spui ca plingaciosii dupa stimulente sint platiti din banii tai ?
    Fetito, grow up, dezvirgineaza-te si apoi vino sa te bagi in seama cu oamenii cu pule mari (de-astia ca c3 :-)))

    00
  93. +1 pt. Anda !

    00
  94. RomArian: bun, daca esti agent comercial (nimic insultator aici, e doar exemplul standard de om care lucreaza pentru salariu + comision), zi-mi daca la tine in firma secretara, femeia de serviciu sau paznicul primesc bonus pentru ca tu alergi 16 ore pe zi (sa zicem) si depasesti target-ul cu 200%. Presupun ca nu. Si presupun ca, daca s-ar intampla, nu te-ai bucura.
    N-am niciun fel de mila fata de parazitii astia de functionari, care au frecat menta zeci de ani, pe salarii bunicele, ca sa nu zic mai rau (FFS, 4000 de RON pentru un sofer?) si acum, cand a secat fantana, in loc sa puna mana sa sape alta, isi salta poalele-n cap si incep sa chiraie „sa vina statu'” si sa rezolve problema.
    In orice tara civilizata, chestia cu ministrul se rezolva mult mai lejer. Venea politia, ii ruga frumos pe aia sa plece o data, de doua ori, de trei ori, dadeau doua jeturi de lacrimogene si se termina smecheria. Asa se procedeaza la meciuri (mai putin partea cu rugatul frumos), nu vad care-i diferenta.
    Si sa n-aud ca „oamenii aia isi cereau drepturile”, e complet gresit. Drepturile lor sunt reprezentate de salariul ala de 400-600-800 de RON, scris in contractul de munca, si de ce vine cu el – somaj, asigurare medicala, pensie etc. Sporurile si stimulentele sunt beneficii suplimentare, care pot fi taiate oricind. E dreptul oricaruia dintre ei sa spuna „ok, au taiat beneficiile, la revedere” si sa isi caute altceva – vezi pe vreunul facind treaba asta?

    00
  95. Adi, pornesc de la premisa ca seful (patronul, adminul, gen. managul) impunindu-mi o limita minima de vinzari calculeaza de la ce valoare in sus pot fi eu profitabil; la ce suma imi acopar alergatul (si aici intra si sales operatorul si credit callerul si magazionerul si amortizari si rate leasing si tot restul) si de unde apare profitul ce-mi dezvolta comisionul. Toate acestea fiind stabilite dintr-un inceput, as fi un idiot sa incep sa-mi pun problema cum si cit cistiga colegii din spatele meu si de unde ii plateste patronul, daca le da si lor bonusuri sau nu. Este fix problema lui atita timp cit nu ia din ceea ce este calculat ca-mi revine mie si da altuia sa faca vreo echitate. Nu ma intereseaza echitatile si nu consider ca toti oamenii trebuie sa fie egali intre ei. In State am invatat ca una din principalele intrebari pe care nu trebuie s-o pui cuiva, oricui, vreodata este „dar cit cistigi ?”. nu este treaba nimanui cit cistiga (si cum) celalalt; este, eventual, treaba unor organe specializate, care in alte parti functioneaza mult mai bine ca la noi. De aceea mi-e foarte greu sa inteleg incrincenarea multora dintre noi pe care ii fute grija de altul. De ce tre sa ne erijam noi in mari datatori cu parerea: „marsh mah, ca tu nu meriti asta…” ? cum de au ajuns multi la concluzia asta ? daca au avut ghinionul sa dea peste o dobitoaca nesatisfacuta la un ghiseu sau nu au avut norocul sa gaseasca politisti ingaduitori sau … intelegatori (cum mi se intimpla mie, de fiecare data ;-) nu inseamna ca trebuie sa ostracizeze o intreaga clasa de functionari.
    Revenind la problema de fond, rugamintea mea este sa-mi arati clar care ar fi impactul direct asupra ta daca un inspector fiscal ar lua de miine 2500 lei in loc de 1500 lei, chiar daca s-ar numi salariu + stimulent sau doar salariu ? de ce esti impotriva ? cum ai ajuns la concluzia asta ? de ce functionarii sint paraziti ? ti-au afectat cumva bugetul personal ? au un impact mai negativ decit Adi Minune sau alti suedeji asupra poplatiei ? discutii de-astea as fi vrut a citi p-aici si nu lapidari.
    In rest, toate cele bune si sa-l tina Dumnezeu pe Zoso ca ne place aici ;-)

    00
  96. NOU
    #112

    Se mira unii „cum,,,sa ai facultate si sa castigi doar 500 ron”??

    Pai daca atat il duce pe om capul, de 500 ron/luna! Eu cunosc un doctorand care e un adevarat incompetent pe piata muncii. E doctorand in filosofie la cea mai bine cotata facultate din Romania si e prost de bubuie la orice altceva diferit de filosofie. Tinand cont ca piata muncii nu prea mai inghite acum persoane specializate in filosofie, respectivul va ingrosa randurile celor ce castiga 500 ron /luna. Nici nu vreau sa iau in discutie faptul ca la orice universitate din Romania, privata sau de stat, ati avut fiecare din voi colegi de grupa prosti de bubuie, prosti care au obtinut diploma.

    Obisnuiti-va cu ideea ca multi oameni fara studii superioare castiga mai bine decat multi cei cu facultate. Geme tara de oameni cu facultate! E normal ca instalatorii, frigotehnistii, electricienii, sudorii si multi altii sa castige mai bine decat media celor cu studii superioare, din simplu motiv ca o facultate in Romania nu-ti ofera competente reale pe piata muncii. Gata, s-a spart bula cu armatele de jurnalisti, PR-isti, juristi, economisti, psihologi, istorici, literati. Cine pla calului mai are nevoie de nefericitii astia pe piata muncii din Romania in momentul actual si foarte multa vreme de-acum incolo? Voi aveti impresia ca un angajator nu stie ca o facultate, master si chiar un doctorat e fix pla? Aveti voi impresia ca angajatorul e prost de bubuie, iar voi sunteti destepti si neintelesi.

    Cea cu 2 doctorate si 7 mastere e un caz clar patologic si orice head hunter de top (gen Butunoiu) va avea mari reticente in a recomanda astfel de persoana din pricina numarului urias de doctorate si mastere care indica prezenta unor tare psihice.

    Iar tzatzele de la Finante ar face bine sa-si dea demisia daca nu le mai convine salariul. Poate ca asta se si incearca de fapt, scaderea salariilor intr-atat incat nu le mai convine si pleaca frumusel in domeniul privat. In caz ca ar fi reala teoria asta, cel ce a gandit-o nu a luat in calcul ca cei de la Finante considera ministerul o mosie a lor, o feuda, iar salariile le considera un drept garantat pe viata. Si nu sunt foarte sigur, nu am cunostinte solide de legislatia muncii, dar tare mi-e ca modificarea codului muncii in favoarea angajatorului (atat angajarea cat mai ales concedierea se fac mult mai usor) se fac tocmai pentru a scapa de surplusul urias de bugetari. Ceea ce n-ar fi rau deloc.

    00
  97. @romArian – acum te bati in piept ca nu te plingi, insa mai devreme ce faceai ? biziiai ca ii scade salariul nevestei. vai-vai-vai, saracuta de ea.

    trebuie sa-ti dau dreptate, n-am capacitate de analiza. am ajuns programator invatind comentarii pe de rost la limba romana. recunosc. cit despre venituri, eu zic sa nu vorbim, ca nu vrei sa afli cit cistig eu.

    si vezi ca ma incurci cu adi. seful lui e ala la distanta. daca ar fi sa fac ca tine sa trag concluzii din 3 comentarii de pe un blog, as zice ca esti praf si ca nu esti in stare sa vinzi nimic pt ca incurci clientii si nu livrezi comenzile cum trebuie.

    apropo de livrari, aia care livreaza pizza tot agenti comerciali se numesc ?!

    @anda – iti bati gura de pomana. si eu la fel. si stiu deja asta. oamenii au mentalitati „slefuite” de comunism si nu le mai poti schimba acum. toata tara aia n-are nici o sansa sa evolueze semnificativ in urmatorii 20-30 de ani – CEL PUTIN. probabil si peste 50-100 de ani tot asa va fi: mahala, balcanism, „merge si-asa”, miorita si fatalismul ei si moartea caprei vecinului.

    e trist de aproape, insa tu bucura-te ca de unde esti tu te poti detasa si poti sa incepi sa vezi partea amuzanta a lucrurilor.

    00
  98. zoso, scuza-ma daca nu ma calibrez pe modelul cititorilor ce ti-i doresti; daca te deranjez spune-mi si , dupa 6 ani de citit p-aici, pot sa ma duc sa sug pla in alta parte ca vad ca esti mai multumit de cum ti-o sug astia noi.
    citeste-mi te rog toate posturile si nu confunda remarcile cu injuraturile. deci am „dreptul” sa primesc un ” …bai, cacatule” nejustificat dar nu am dreptul sa replic cu ” … vino sa te bagi in seama cu oamenii cu pule mari” (justificat, in opinia mea).
    spune-mi doar daca mai am voie sa comentez pe blogul tau sau nu ma situez in standardul de inteligenta necesar sa iti citesc blogul
    end of story

    00
  99. Eu lucrez la privat dar sunt detasat sa ofer suport la o institutie de stat, deci stau toata ziua intre bugetari. Treaba sta cam asa. Sunt pilele mari, care o freaca lent, ii doare undeva de tot ce se intampla in jurul lor si sunt extrem de aroganti. Si restul pilelor. Eu am contact doar cu cei tineri din IT. Tineri inseamna sub 30 de ani. Respecta cu sfintenie programul (la 8 sunt in sediu, la 4 s-au carat), vorbesc frumos cu mine si incearca pe cat posibil sa-si faca treaba. Adica daca e ceva de facut, se straduiesc s-o duca la capat. Dar absolut niciunul nu debordeaza de competenta. Nu ai sa gasesti pe cineva care mananca TCP/IP pe paine si nici unul care sa invarta bazele de date pe degete. IT inseamna sa mufezi UTP-uri, sa instalezi driverele de imprimanta sau sa dai click pe scriptul de backup. Iar daca zic ca fac programare, inseamna ca fac programele unifunctionale in Visual Basic 6, adica intr-o vechitura moarta de ani de zile, creeata pentru sugaci. Oamenii care intretin cu adevarat sistemul sunt tot cei din companiile cu care institutia de stat are contract de suport.
    Am avut o discutie in care ei se plangeau de reducerea de 25% si i-am intrebat de ce nu incearca sa gaseasca un loc mai caldut (financiar). Nu ai sa vezi reticienta mai mare. Pur si simplu nici prin gand nu le trece sa faca asa ceva. De ce? Aici se intra greu (trebuie sa cunosti pe cine trebuie), si daca pleci probabil simti ca pierzi un loc extrem de dificil de obtinut. Stiu si ei ca daca cobori de pe piedestalul bugetar unde s-au urcat artificial, vor trebui sa se bata cu aceleasi arme cu restul. Si una la mana este faptul ca nu au cine stie ce arme, as zice sub medie, iar a doua este lupta in sine. De ce sa cobori sa te tai cu pedestrii cand poti sta sus pe colina, mai tragi cu arcul, mai bei o cafea si nici naiba nu te da jos de acolo.

    00
  100. Pe mine ma scoate din sarite argumentul ratelor de platit. Pai oameni buni, cine naiba v-a fortat sa va faceti credite pt masini si vacante? Toti cei care se angajeaza in locuri de munca de genul asta credeau ca l-au prins pe D-zeu de picior stiind ca au un salar mic dar cu tot felul de stimulente si sporuri nesimtite. Pt ca asa sunt: de prost gust.
    Solutia e extrem de simpla: esti bun, meriti cei 4000 de lei/luna? Inseamna ca poti sa te angajezi linistit in domeniul privat, nu? Esti bun, ai experienta, lumea stie ca e plin de super-competenti pe la stat…nu vad unde-i problema.
    Interviu, angajare si salarii duble.
    Dar nu. Noi ne suedejim pentru niste sume pe care stim si noi ca NU le meritam.
    Pai fato, cum mai punem poze din Cipru la anu’, fato???

    00
  101. @RomArian

    De aceea mi-e foarte greu sa inteleg incrincenarea multora dintre noi pe care ii fute grija de altul. De ce tre sa ne erijam noi in mari datatori cu parerea: “marsh mah, ca tu nu meriti asta…” ? cum de au ajuns multi la concluzia asta ? daca au avut ghinionul sa dea peste o dobitoaca nesatisfacuta la un ghiseu sau nu au avut norocul sa gaseasca politisti ingaduitori sau …

    tu faci pe prostu, dar cu talent.

    aia despre care e vorba sunt platiti din impozitele alora care comenteaza, asa ca in cazul asta ESTE relevant cit cistiga.

    nu vad nimeni p’aici sa se plinga de salarii mari la privati. nu intereseaza pe nimeni. daca lucrezi la vreo firma si patronul vrea sa-ti dea jde milioane de euro salariu, bravo tie. mai putin, evident, cind patronul face doar afaceri cu statul si ala care ia banii e vreo ruda de politician – atunci iarasi ESTE relevant.

    de ce functionarii sint paraziti ? ti-au afectat cumva bugetul personal ?

    incep sa te banuiesc ca ai talent nativ in a face pe prostu.

    DA, imi afecteaza bugetul, pt ca sunt platiti din impozitele mele. daca nu ar mai lua bani aiurea, as plati impozite mai mici si as avea mai multi bani de spart pe curve si crack cocaine.

    ce te faci tu ca nu pricepi (pt ca ai interes direct sa nu pricepi) e ca in ro si asa sunt prea putini contribuabili fata de nr de pensionari + bugetari + alte capuse, iar acum pe criza cu atit mai putin isi permite bugetul sa arunce bani in oameni care nu fac nimic.

    au un impact mai negativ decit Adi Minune sau alti suedeji asupra poplatiei ?

    speaking of which, de ce nu platesc manelistii impozite pe veniturile de zeci de mii de euro ?!

    pt ca oamenii de la min de finante NU ISI FAC TREABA.

    @Adi

    Eu lucrez la privat dar sunt detasat sa ofer suport la o institutie de stat, deci stau toata ziua intre bugetari.

    siveco ?! :grin: :grin: :grin:

    00
  102. Sistemul public din RO (din care fac parte si politicienii) e dupa chipul si asemanarea sistemului privat. Si viceversa. E preferabil sa dai o spaga decat sa reclami. Credeti ca un sistem privat normal si sanatos ar permite existenta unui sistem public de cacat? Voi vorbiti de indivizi si aplicati concluzii generale. Dar ganditi-va la societatea in ansamblu.

    00
  103. si totusi nu cred ca in privat s-au facut reduceri de 70% intr-o perioada atat de scurta.

    perla asta imi scapase.

    poate pt ca la privat nu s-au strins atitia oameni inutili ca la stat. firmele particulare, daca ar fi la fel de ineficiente ca statul, ar da faliment. ele nu-si permit sa tina prea multi oameni degeaba chiar si atunci cind nu e criza. asa ca atunci cind a venit criza nu au avut de unde sa faca atitea reduceri (mai putin alea care au ramas fara activitate deloc).

    da oamenii isi fac credite (eu nu am nici un credit) dar oamenii isi fac credite si pt altceva in afara de plasme si masini scumpe …ei cu ce au gresit?

    pt ce si-au luat ?
    masini ieftine ? masina nu e un drept. daca nu ai bani, iti iei patine cu rotile sau abonament RATB. iar daca iti iei credite pt viata de zi cu zi, poate e cazul sa-ti mai iei un job sau sa-ti cauti un job platit mai bine.

    ce nu se intelege in romania e ca capitalism nu inseamna ca toata lumea are de toate. pt a avea de toate iti trebuie multa munca, perseverenta si un pic de noroc.

    e greu pt cei care pleaca fara nimic, asa ca de aia in europa invatamintul e gratuit inclusiv universitatile, pt a egaliza un pic playing field-ul (spre deosebire de US unde daca te nasti sarac e al naibii de greu sa termini o facultate si prin urmare sa ajungi sa cistigi bine – mai putin in cazul in care ai spirit antreprenorial). dar o data terminata scoala, fiecare e pe barba lui.

    si daca unul trage tare si lucreaza 12-14 ore pe zi inclusiv weekend-uri pt a ajunge dupa citiva ani sa aiba un job f bine platit si sa-si permita o gramada de chestii, nu inseamna ca ala care lucreaza 8h pe zi la stat (si alea incet-incet, ca nu ne grabeste nimeni, nu ?) are dreptul sa aiba aceleasi lucruri.

    00
  104. nu mai blamati ratele, eu mi-am facut unc redit destul demic cand 1 euro era 3.2 lei, iar dobanda era 8.5. Masurile macroeconomice (sau mai degraba lipsa lor) au facut pe multi sa nu mai poata plati ratele la nivelul actual fie si la un salariu ramas la acelasi nivel. in cazul meu salariul a crescut.
    Cei ce va imaginati ca acele persoane isi pot gasi un job mai bine platit decat 500 de lei va prezint urmatoarea situatie ipotetica: voi aveti la privat 2500 de lei, cel de la stat 500 pentru sa zicem aceeasi pozitie (IT ca domeniu ca tot se vorbeste). ce va face patronul cand cel de la stat cu 500 va bate la poarta lui si il va ruga sa ilangajeze cu .. 1000 de lei? dar voi ce veti face? criza actuala (si de identitate si de cultura) nu poate absorbi o migratie stat catre privat (invers e imposibil).
    Problema porneste de la specializarile facultatilor ce creeaza absolventi ce nu isi au locul decat in structurile statului (Administratie Publica e exemplul de baza).
    P.S. Nu va mai certati intre voi, chiar daca anumite paturi de la stat au salarii mari acestea sunt totusi mici in comparatie cu nivelul preturilor raportate la venit. Ideal la nivelul lui 2010 este un salariu de 1400 eur la privat si 1100 la stat (net, per luna) insa aceasta e situatia ideala in care fiecare om e la locul lui (nu 2-3 persoane pe acelasi post, nu patroni avizi). Diferenta intre cel de stat si cel privat vine din siguratan unul loc de munca ce ti-o ofera statul ceea ce e un bonus (singurul bonus ce ar trebui luat in calcul)

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.