Statul român e neputincios #576480685

Un cetățean pleacă de acasă. În casa lui se sparge o țeavă. Vecinii de sub el sunt plini de bucurie, de mucegai și de bube. Fac plângeri peste tot. Trece o lună. Nimic.

NIMIC! Nu doar că ăla nu se întoarce, dar toate instituțiile statului ridică din umeri. Și cireașa de pe tort:

Ar fi o soluţie sistarea apei în tot blocul. Însă vecinii în apartamentele cărora nu a ajuns apă nu sunt de acord.

Mi se pare normal: n-a ajuns la mine, ce îmi pasă mie?! Povestea e aici și e al naibii de tristă. De o lună de zile să nu se poată face nimic. Iar la final, vai, proprietarul ar putea da în judecată pe cine îi sparge ușa. Că mototolii ăștia sigur nu îl vor da pe el pentru că le-a distrus apartamentele.

 

iohannis-si-ciobanul

49 comentarii

  1. Daca vorbeau cu un avocat rezolvau in doua zile si pe urma isi recuperau cheltuielile de la vecinul buclucas. Statul nu are nici o vina, nu poate statul sa te destepte, sa te stearga la cur, sa iti angajeze avocat si tot asa.

    Legea Nr 230/2007
    Art. 14
    Proprietarul este obligat să mentină proprietatea sa individuală, apartament sau spatiu
    cu altă destinatie decât aceea de locuintă, în stare bună, pe propria cheltuială. Niciun
    proprietar nu poate încălca, afecta sau prejudicia dreptul de proprietate comună sau
    individuală a celorlalti proprietari din condominiu.
    Art. 15
    Cu un preaviz de 5 zile, proprietarul este obligat să accepte accesul în apartamentul
    sau în spatiul său al unui delegat al asociatiei, atunci când este necesar să se
    inspecteze, să se repare ori să se înlocuiască elemente din proprietatea comună, la care
    se poate avea acces numai din respectivul apartament sau spatiu. Fac exceptie cazurile
    de urgentă, când accesul se poate face fără preaviz.
    Art. 17
    Dacă proprietarul unui apartament ori spatiu sau oricare altă persoană care actionează
    în numele său provoacă daune oricărei părti din proprietatea comună sau unui alt
    apartament ori spatiu, respectivul proprietar sau respectiva persoană are obligatia să
    repare stricăciunile ori să plătească cheltuielile pentru lucrările de reparatii.
    Art. 18
    În cazurile în care în clădirile de locuinte unul dintre proprietari sau chiriaşi împiedică,
    cu bună-ştiintă şi sub orice formă, folosirea normală a clădirii de locuit, creând prejudicii
    celorlalÑt proprietari ori chiriaşi, după caz, proprietarii sau reprezentantul legal al
    acestora pot solicita instantei să hotărască măsurile pentru folosirea normală a clădirii,
    precum şi plata daunelor.

    Destul de clar.


    Comentariu apreciat. Thumb up 220 Thumb down 7
    • NOU
      #2

      N-ai înțeles nimic. Statul trebuie sa facă. Nu ai citit ce a scris Sefu’?


      Comentariu apreciat. Thumb up 89 Thumb down 11
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]


      Comentariu nasol. Thumb up 4 Thumb down 47
    • In articol se mentioneaza vecinii de sub el si vecinii de deasupra. Mie asta imi suna a bloc. In cazul mai multor locuinte in acelasi imobil propritarii sunt obligati sa formeze o asociatie de proprietari, scrie in aceeasi lege mentionata de Valeriu.
      In plus e drept civil chior, daca la tine in casa s-a defectat ceva si-si afecteaza mie bunurile sau persoana, esti obligat sa ma despagubesti.
      Sau si mai simplu, fac o asigurare decenta, pe mine ma despagubeste asiguratorul, care il da in judecata p+ala care a pricinuit pocinogul. Aia sigur au si bani si avocati si timp pt procese.


      Comentariu apreciat. Thumb up 30 Thumb down 2
  2. Legea 230 / 1997- art.15
    “Cu un preaviz de 5 zile, proprietarul este obligat sa accepte accesul in apartamentul sau in spatiul sau al unui delegat al asociatiei, atunci cand este necesar sa se inspecteze, sa se repare ori sa se inlocuiasca elemente din proprietatea comuna, la care se poate avea acces numai din respectivul apartament sau spatiu. Fac exceptie cazurile de urgenta, cand accesul se poate face fara preaviz.”


    Comentariu apreciat. Thumb up 40 Thumb down 4
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]


      Comentariu nasol. Thumb up 6 Thumb down 32
    • Ba Cataline, las-o-n pula mea. Prea multe litere in acelasi loc?


      Comentariu apreciat. Thumb up 32 Thumb down 2
    • @Ionut… pai si daca ti-as spune ca are dreptate Catalin… din lege nu se intelege ca poti intra peste proprietate… doar specifica o obligatie vaga a proprietarului in 2 cazuri: o situatie normala si una de urgenta.

      Apoi ar mai fi definirea urgentei… traim in Romania si avem legi ca atare, drept urmare situatiile de genul…

      Thumb up 1 Thumb down 3
  3. Asta e paradoxal. In aproape 100 de ani de cand am inceput sa locuim cate 2000 de oameni in acelasi bloc, te-ai fi gandit ca am invatat sa traim la comun. Dar nu. Daca am putea sa facem gard pe scara, sa nu treaca vecinul prin fata usii, am face, ca nu ne intereseaza de ceilalti. Eu stau la parter, nu pun bani la repararea liftului, eu stau la 4, nu ma intereseaza mizeria din subsol…


    Comentariu apreciat. Thumb up 75 Thumb down 6
  4. Ii spargi casa cu trei martori de la asociatia de proprietari, de ex presedinte plus contabil plus neaparat instalator. Instalatorul constata si repara cu martorii de la asociatie prezenti in fiecare moment. Situatie exceptionala, masuri exceptionale.


    Comentariu apreciat. Thumb up 66 Thumb down 3
  5. De obicei cand pleci de acasa pe o perioada mai lunga, lasi o cheie prin vecini in caz de urgenta.
    Cum au putut aia sa stea o luna de zi in conditiile respective?
    “proprietarul ar putea da în judecată pe cine îi sparge ușa.” se uita la prea multe filme, una e sa ameninte ca ii da in judecata si alta e chiar sa o faca- avocatii muncesc pe bani, nu pe gratis.


    Comentariu apreciat. Thumb up 49 Thumb down 4
    • sunt un om destul de normal care se intelege relativ bine cu majoritatea vecinilor, dar nu as lasa cheia de la apartament nici intr-un milion de ani la vecini.

      in schimb au cate o copie si socrii si parintii mei + telefonul meu la asociatie. in cel mai rau caz cand pleaca aiurea toata lumea, lasa una la un coleg de munca. nu de alta, dar pestanii + coralii tre hraniti la 2 zile. si costa de rup :).


      Comentariu apreciat. Thumb up 32 Thumb down 9
    • Dap, le las cheia, parola de la wifi și tokenul de la bancă, că cine știe, poate au nevoie. Tu ai idee câți oameni care stau la bloc nici nu-și cunosc, măcar, vecinii? Zic așa, cât să știi la ce apartament stă când îl vezi că intră în bloc, nu să ai încredere să îi lași cheia, sau nevasta, înspre păstrare.


      Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 16 Thumb down 13
    • maică-ta, un prieten din oraș, cineva, hai că se găsesc, nu trebuie să fie neapărat vecin.

    • @User, nu conteaza modalitatea. Lasi cheia la cineva de incredere din oras si numarul tau la un vecin/presedinte/admistrator astfel incat casa sa poata fi deschisa in caz de accidente d-astea.

      Thumb up 4 Thumb down 1
    • @Vali: Știu ce zici, mă amuza doar ideea.
      Eu cunosc 4 vecini din tot blocul ăla, dar nu le-aș lăsa cheia deși nu am mari chestii care să poată fi furate și să sufăr după ele. Da’ mi-e frică că dacă plec două luni de acasă și las cheia la vecini, la întoarcere găsesc chiriași :) sau ceva.

      Thumb up 9 Thumb down 6
    • păi, pana mea, nu stai la civilizație? :D

    • Ba da, autostrăzi suspendate, trenuri de mare viteză, în curând metrou până în Drumul Taberei, bulevarde cu bandă de smecheri pe linia de tramvai, te mai uiți la câțiva vecini suspecți?

      Thumb up 9 Thumb down 3
    • @catalinx unde locuiesti amice? din ce comentezi pe aici ai ceva traume.

      Thumb up 5 Thumb down 5
    • @user, @Catalinx poti sa ai in casa o camera gen NEST sa vezi cine intra si iese din casa. Depinde de bloc dar de multe ori poti avea access la cel mai performant sistem de securitate http://imgur.com/a/dapbB 24 de ore din 24, 7 zile din 7, 365 de zile din 365 atat pentru apartament cat si pentru masina, le faci o surpriza placuta cu cate o mica atnetie la cateva luni, sau e destul sa le spui ca sunt cei mai buni vecini ……

      Traim in comunitate, ar trebui sa ai datele de contatc la vecini cu care ai perete comun, apoi in acel oras poti avea un prieten de incredere, ruda, menajera care poate avea cheiele.

      Poti folosi un sistem ca cel din poza http://imgur.com/a/v2Pai si spui administratorului cand te suna codul.
      Actele le poti tine in ceva seif mic in casa macar stii ca rezista la foc si inundatii.

      Thumb up 2 Thumb down 1
  6. Ghinion! :)

    Acu’ pe bune, va dati seama ciuda alorlalti din bloc? Da-l bre in plm, e plecat in SUA, ce-i pasa? Asa-i trebe daca nu i-a placut alternanta deal-vale stramoseasca.

    Thumb up 11 Thumb down 2
  7. @zoso, cred ca gresesti. Nu statul e neputincios, statul e de-a dreptul jegos. Daca un administrator se duce cu povestea asta la autorotati aia ridica din umeri si te trimit la plimbare pt ca nici ei nu s-au mai confruntat cu situatii din astea. Poate crezi ca e sf ce spun dar romanii sunt prosti si nu stiu ce trebuie sa faca in situatii ca astea. Cei care au idee sunt timorati pt ca intr-adevar e o avenyura pana rezolvi. De cele mai multe ori accepta situatia si se roaga sa apara proprietarul cat mai repede.
    Acum catica ani am schimbat o teava la cineva in casa pt ca inundase deja 3 nivele.Nu in Romania.
    Traseul pe scurt: Telefon la administrator ( un om care asta face, asta e job-ul lui, are birou si lucreaza cu firme de intretinere, a nu se confunda cu tatae de la 5 care e “administrator”) , telefon la chirias. Chirias plecat strainatate. Telefon proprietar. Proprietar plecat concediu. Telefon furnizor apa , semnalat situatia. Instalatori venit chei mari folosit , inchis apa.
    Futnizor trimis cisterna apa potabila alti propitati.
    Asteptat termen legal 48 ore.
    Nereusit intrat, administrator chemat vigili( un fel de gardieni publici) care spart usa si intrat.
    Administrator chemat subsemnatul carele salvat situatia.
    Lucrat in prezenta administrator si 2 vigili , semnat proces verbal ca asa cere legea cand esti in casa la om.
    Emis factura catre condominiul no etc etc ( fisura a fost pe o teava comuna desi era la ala in casa era inainte de contorul lui deci toata lumea plateste reparatii).
    Instalayori mari hauidume venit iar scos chei imense dat drumu la apa.
    Administrator reparat usa , schimbat incuietoare , predat chitias cand intors.
    Pupat toti piata Endipendenti.

    Si la noi s-ar putea ca exista cadru legal dar noi oamenii suntem prosti si inghitim in loc sa ne ducem peate ei


    Comentariu apreciat. Thumb up 36 Thumb down 10
  8. Situatie asemanatoare la taica-miu in bloc.
    Solutie: chemat Politia Locala si membrii comitetului blocului. Se sparge usa cu proces verbal de la Politia Locala. Intra meseriasul sparge peretele si repara teava. Intre timp au aparut si cei de la asigurari. Se schimba iala, se pune sigiliu de la Politia Locala pe usa. A durat mai putin de 1 zi jumate.


    Comentariu apreciat. Thumb up 38 Thumb down 2
    • In principiu, in baza legii mentionate in primull comentariu, fix asa ar trebui sa se intample. Dar de multe ori si administratorul si restul proprietarilor se caca pe ei: daca se supara omul, daca ne acuza ca i-am luat chestii din casa, daca nu restituie chesltuielile facute (desi sunt conditii legale pt recuperarea lor).

      Thumb up 3 Thumb down 2
  9. știu că există soluții, dar la noi nu vrea nimeni să își asume. poliția locală nu pune mâna, că îi e frică, administratorul e ocupat să fure și tot așa.

  10. Acum un an s-a spart o țeavă comună undeva în apartamentul de deasupra sau, undeva între ăla și al meu. Eram la mare. Nu am lăsat cheia la vecini, lol, dar administratorul are numărul meu de telefon, iar cineva din același oraș are o cheie.
    Totuși nu a sunat nimeni să întrebe. Nu le curgea prin tavane, se scurgea pe canalul unde sunt țevile, dar era apă caldă și urcau aburi înapoi, care le intrau în casă pe gurile de vizitare, cum îmi intrau și mie. După vreo noapte de curs în subsol, au oprit apa. La vreo 1 zi, două, s-a nimerit să mă întorc și să văd problema.
    Întreb administratorul:
    -Ați aflat de unde e?
    -Nu știm exact, posibil de la tine.
    -Posibil, dar de ce nu ați sunat?
    -Pai au bătut vecinii dar nu erai acasă.
    -Telefon?
    -Pai nu am știut de la cine e.
    ***
    Am vrut să repar eu, deși nu prea aveam treabă pe acasă, că plecam iarăși, dar mă enervează durerea în cur și genul ăsta de viață ca în ghetou așteptând că poate face cineva ceva. Administratorul a zis că nu, că e țeavă comună și trebuie să rezolve el. În două zile nu a venit nimeni și le-am urat o zi bună și să mă sune când vor să trimită pe cineva și-am plecat la treaba mea. Peste o săptămână m-am întors eu, că aveam iar treabă în București și era tot așa și apă luată.
    Eu mai aveam o baie, deci m-ar fi putut durea în pulă, dar unii de pe coloana aia au doar o baie. Ce-au făcut în timpul ăsta dracu să-i ia. I-am zis adminului că dacă nu vin ăia ai lui, mă ocup singur, mă pis pe asociația lui, și pe țeava comună. Au venit unii care mi-au faramat tot peretele din partea aia doar ca să vadă că “Ah, greșeală, trebuie să spargem sus, că nu avem acces de la tine”. –Super, marș și spargeți mai repede și acolo.
    “Ah, că nu putem, că nu avem numărul de telefon.” Că.
    FFWD 2 zile, când s-au apucat de schimbat le-am zis să schimbe dracului toată țeava, că o plătesc eu.
    ” A, nu că trebuie să mai spargem și la etajul de jos. ”
    -Spargeți, plătesc.
    I-am zis ăluia de jos că e țeava cam șubreda, dacă nu ar vrea să i-o schimb, că tot am baia vraiște.
    -Nope, deranjul prea mare.
    -Bă, dar îți place să stai câte o săptămână fără apă caldă la baie când se sparge conducta în altă parte?
    -Asta e, n-ai ce-i face!

    Plm, mult succes. N-ai ce face, viața la bloc e grea.


    Comentariu apreciat. Thumb up 41 Thumb down 2
  11. Am avut caz asemanator . Rezolvare simpla si legala in o zi : bypass si suntat de la apa vecinul lipsa care avea probleme . Rezolvat totul peste cateva luni cand a venit .

    Thumb up 5 Thumb down 2
  12. La ai mei in bloc s-au coit toti vecinii sa schimbe coloana de calorifere un an intreg, s-au pus de acord in noiembrie cand, normal, unii n-au mai vrut ca era deja destul de frig ai insemna cateva zile sa stai in frig. Anul urmator nu s-a mai facut nimic ca e prea complicat….

    Thumb up 3 Thumb down 1
  13. Saptamana trecuta a fost nevoie sa fie sparta usa unei vecine foarte in varsta(84 de ani parca). Batrana a cazut/lesinat in cada, s-a lovit la cap si a ramas acolo in timp ce apa curgea. Instalatorul a oprit apa din prima zi, a mers la usa, nu a raspuns nimeni si a crezut ca e plecata la copii. Pana a doua zi cand au discutat si cu administratorul si au hotarat sa cheme pompierii si sa sparga usa. Au venit cei de la descarcerare, politia urmata si de salvare. Daca nu spargeau usa,nu o mai gaseau in viata…

    Thumb up 4 Thumb down 0
  14. În noaptea de revelion 2012 la ora 3 a ieșit mufa din capătul țevii de apa rece de la ultimul etaj ( al meu). Nu locuiam acolo, era în renovare, abia turnaseră muncitorii o șapă in baie. La 9 dimineața suna telefonul, mahmur mă prezint la bloc, apă până în parcare. Toți vecinii cu scandal, chem avocații, etc. Le-am zis de asigurare (mulțumesc nevastă că ai a trecut și daune pentru vecini) și s-au calmat. A venit agentul, poze, despăgubiri 1000 euro la 3 apartamente. Vecinul de la parter a fost cel mai afectat că a astupat ghena sa nu intre șoarecii și toată apa s-a dus la el. Am zis sa trecem de pe țeava de plastic inadita in 5 locuri pe cea de apa calda din fier zincat care e nefolosită. N-au vrut, așa că am mărit limita despăgubirii la asigurare de la 1000 la 3000 de euro și asta e. Totuși când plec de acasă opresc apa.

    Thumb up 3 Thumb down 0
  15. Cine mai da citate din lege fără sa facă un rezumat sa ne sugă de carici!

    Thumb up 5 Thumb down 14
  16. Art. 20 Noul Cod Penal Starea de necesitate Cauzele justificative

    CAPITOLUL II
    Cauzele justificative
    Art. 20
    Starea de necesitate
    (1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită în stare de necesitate.
    (2) Este în stare de necesitate persoana care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un pericol imediat şi care nu putea fi înlăturat altfel viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al său ori al altei persoane sau un interes general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat.

    Thumb up 2 Thumb down 1
  17. Oameni nebuni, ala daca stia ca pleaca pe atata timp, nu putea sa lase o cheie pe la un cunoscut sau administratorul blocului ca sa mia verifice din cand in cand care e treaba pe acolo? Sau macar lasat un numar d etelefon al unei cunostinte care are cheia. Si pe oameni ii cam doare in p**a..

    Thumb up 3 Thumb down 6
  18. Niște mototoli care iși merita soarta.
    1) Proprietarul e nesimițit. Ca regulă de bun simț lași un număr de contact la vecinul de dedesubt și la cel de deasupra, pentru ca nu ști când se întâmplă o bucurie și poate te-ar interesa să ști că te-a inundat vecinul când erai în concediu (pățită de mine) sau că ți-au spart ușa ca să-ți repare o țeavă (pățtită de un vecin) + o cheie la cineva de încredere să poată deschide în caz de probleme.
    2) Ăia sunt exemplul clasic de “să se facă”, dar nu noi. Noi… doar ne plângem de problemă și așteptăm să se rezolve.

    Thumb up 1 Thumb down 1
  19. Se asfalteaza pe strada Jepilor din Brasov. Au ajuns aproape in capatul strazii, dar nu pot asfalta toata strada din cauza unui destept cu numar de IS care nu si-a mutat masina. Pe toate strada e doar masina lui, si astia nu stiu cum sa faca sa asfalteze de el…

    Thumb up 1 Thumb down 0
  20. Oare pe care personaj din poză îl bâzâie de fapt musca.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  21. Am patit si eu treaba asta, cand stateam la bloc, acum vreo 15 ani.

    Cel putin de 2 ori pe an eram inundat de vecinul de la 1. Fiind apartament inchiriat pe termen scurt, noii chiriasi nu stiau ca sunt probleme cu sifonul din podea si mereu abuzau de el, la modul ca puneau furtunul de la masina de spalat direct in el. Cu timpul s-a imbibat placa de beton cu apa si a inceput sa curga peste tot. Mergeam la ei, le spuneam, isi cereau scuze, puneau furtunul in cada/wc si 6 luni nu se mai intampla nimic, plecau ei, veneau chiriasi noi si se repeta situatia.

    Pana intr-o zi cand a plesnit o teava si nu era nimeni acasa. Am batut la usa ceva vreme, nu a raspuns nimeni, am fost la administrator, stia deja chinul prin care trec, a chemat inca 2 vecini printre care si un politist de la alta scara, au constatat si ei cum sta treaba si am spart usa, am intrat in aprtament, plutea totul prin casa si am inchis apa din apartament, dupa care am favut proces verbal semnat si am inchis usa.

    Evident, tot blocul era martor situatiei si cand au ajuns chiriasii au aflat imediat ce s-a intamplat. Si totul s-a petrecut in mai putin de 30 min.

    Deci nu trebuie sa astepti o luna decat daca nu iti pasa prea mult sau nu vrei sa pui tu mana sa faci, cam ca aia de la Greenfield care nu au putut sa-si dea creanga din drum la o parte.

    Acum nu stiu ce se putea intampla din punct de vedere legat, daca era vreun procesoman, dar probabil nimic.

    Thumb up 2 Thumb down 1
  22. Tu daca ai pleca in US te-ai mai intoarce pentru o teava sparta? :lol:

    Sa vina statul sa ne rezolve problemele, zic.

    Thumb up 2 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.