Stai să afle ăia de la VW de SEAT!

Cea mai amuzantă știre de săptămâna asta vine de la Reuters: oameni de la Volkswagen se plâng că Skoda nu plătesc pentru R&D-ul din grup, reușind să aibă prețuri mai mici și mașini mai bune. Aia cu mașini mai bune e amuzantă, dar e amuzant că le-a luat 20 de ani să se prindă că nu e o strategie bună să ai două mărci auto ieftine cu specificații asemănătoare pe aceeași piață. Sigur, VW are trei (că nici SEAT nu e departe). Înțeleg gândirea de bază: le păstrăm pe toate, pentru că în unele zone ale Europei sunt mai atrași sentimental de Skoda decât de VW și în altele de SEAT decât de Skoda, dar la final de zi ai 3 mașini la fel care se bat pe același client. Rar va câștiga ăla mai scump.

Am făcut o comparație între câteva modele Skoda și VW. Știu că e greșită din punct de vedere al dorinței de poziționare a mașinii, experții auto îmi vor atrage atenția, dar există o explicație simplă: nu îmi pasă, am făcut-o după percepția cumpărătorului de mașini, nu a expertului auto. Pentru omul de rând, Octavia e aceeași mașină cu Passat, Rapid e la fel cu Jetta, nu-i pasă lui că VW crede că Passat e ieftin-premium și Octavia e ieftin-mediu.

bun, primele cinci comentarii au fost “dar stai să vezi că octavia nu e la fel ca passatul”, pentru că oamenii sunt, în marea lor majoritate, idioți funcțional și nu pot citi un text de două paragrafe.

73 comentarii

  1. Orice roman stie ca Octavia e un Golf berlina cu haion si ca Superb e un Passat mai mare …


    Comentariu apreciat. Thumb up 81 Thumb down 9
    • doar la Skoda Octavia 2 e valabil.

      Thumb up 2 Thumb down 11
    • Skoda e mașină de muncitor la corporație, luată în rate, Passatul e mașină de bloger freelancer, cu banii jos.


      Comentariu apreciat. Thumb up 90 Thumb down 5
    • #4

      – dragilor eu am avut un passat 2005 pe care l am schimbat pe un superb in 2009 … credeti ma masinile sunt fix la fel, ba as putea spune ca superbul a fost mai bun / fiabil decat passatul … chestia care m a enervat a fost ca pe superbul ala am dat o caruta de bani ca sa constat ca este passatul vechi cu alte elemente de design … ( motor, cutie, manevrabilitate, tinuta de drum, spatiu interior etc … la fel )
      – as mai putea vorbi de Leon 2012 vs Golf 2016 unde este fix aceeiasi situatie … masini identice, performante identice si tot poate paradoxal leonul a fost mai fiabil sau poate gadgetaria in plus de pe golf care avea fel de fel ce mici probleme enervante a facut sa mi placa mai mult leonul …

      – insa fabia nu egal golf poate egal sandero ca dimensiuni care dacie, tot paradoxal poate suna, merita mai mult decat fabia :) ( cel putin stepway ul fata de fabia )


      Comentariu apreciat. Thumb up 26 Thumb down 6
    • e o diferenta intre “baiatul cu skoda” si “domnul cu passat-ul”. vezi la spalatorie :)


      Comentariu apreciat. Thumb up 75 Thumb down 4
  2. Dupa ce m-am enervat cateva saptamani la rand cu site-ul Skoda, unde ofertele apareau azi, si dispareau maine, iar la final te fortau sa suni la dealer, care iti baga pe gat configuratii scumpe si inutile, m-am orientat tot catre Hyundai. Masina vine repede, nu stai 3 luni dupa ea, garantie 5 ani fara limita de km, si multe altele.


    Comentariu apreciat. Thumb up 66 Thumb down 45
    • ….and vali is like: hyundeday si hyundecrapă


      Comentariu apreciat. Thumb up 152 Thumb down 6
    • Taci ca au ajuns acasa Skodistii din Bucuresti. Incepusem cu multe voturi pozitive si niciunul negativ.
      Intre timp, au traversat astia orasul cu masina, de la munca acasa, si dupa doua ore s-au pus pe votat :D


      Comentariu apreciat. Thumb up 36 Thumb down 16
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]


      Comentariu nasol. Thumb up 30 Thumb down 49
    • @big0ne – Sa ma ingrijorez ca iti petreci timpul tinand minte tot felul de detalii despre cei care comenteaza pe aici?

      Thumb up 7 Thumb down 8
    • Da nu-mi petrec timpul. Pur si simplu tin minte. Cam la o luna sau la o bauta/batuta e resetul :)


      Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 15 Thumb down 17
    • @big0ne, boss, in Buzau exista 2 soferi cu Hyundai. In rest, 80% din soferi sunt impartiti intre Passat B5 (aia bogati) si Cielo (aia rupti in cur).


      Comentariu apreciat. Thumb up 15 Thumb down 1
    • Dupa o skoda si doua passaturi si multi bani bagati in ele trecut frumos la hyundai si kia si ce sa vezi – liniste de ceva timp, doart motorina/revizii si asigurari.

      Thumb up 8 Thumb down 1
    • Skoda si passatul SH banuiesc. Nu am nimic cu hyundai sau kia. Stiu ca odata era povestea ca stai cate 3 luni sa astepti o piesa in garantie. Nu mai este valabil?

      Thumb up 2 Thumb down 3
  3. Octavia e aceeași mașină cu Passat pana cand o pui langa unul. Octavia e in aceeasi clasa cu VW Golf/Jetta/leon etc (au aceeasi platforma), pe cand Passat-ul e o clasa mai sus, ai putea sa-l compari cu Superb.
    Stiu ce zici ca multi cred ca Octavia = Passat, si asta pentru ca pe toate forumurile se face comparatia asta, dar baga 4 insi 1.80+ in Octavia si vezi daca vor sta la fel ca in Passat.


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 54 Thumb down 60
  4. Seat se diferentia la nivel de design pe vremea cand era Autoemocion.
    De cand cu Enjoyneering si german style, e tot o apa si-un pamant in VAG.
    Ramane batalia preturilor intre dealeri. Da, de cele mai multe ori castiga Skoda.
    Sunt interesante testele comparative facute in Germania care confirma faptul ca au dus Octavia la un nivel prea inalt, astfel ca musca bine de tot din piata VW.


    Comentariu apreciat. Thumb up 32 Thumb down 2
  5. Toate ca toate, dar BMW-ul e viata. Restul sunt pulbere fina.


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 49 Thumb down 41
  6. Imi pare rau ca am dat click, imi poti da cele 35 de secunde inapoi, te rog?


    Comentariu apreciat. Thumb up 60 Thumb down 2
  7. Articolul abordează o veche temă comparativă, scrisă însă într-o cheie VAG confuză.
    Unele comentarii sunt o consecință a faptului că autorul nu se exprimă simplu, cu subiect și predicat, cum îi place și lui Hagi.
    Cândva, la un post de radio, Andrei Gheorghe spunea despre Skoda Superb că-i un A8 camuflat sub o altă siglă. Probabil ca să-i crească inima interlocutorului cu care dialoga în direct, posesor al uneia. Însă e suficientă urmărirea unor teste comparative pe youtube din care rezultă că biata navă amiral a flotei mărcii din Cehia abia atinge punctual performanțele Passatului, singurul capitol la care îl depășește fiind spațiul pentru picioare al pasagerilor din spate, datorită apatamentului mărit.


    Comentariu apreciat. Thumb up 46 Thumb down 8
    • Da la frumusețe tre’ să recunoaștem că actualul Superb a întrecut orice model VW construit vreodată.


      Comentariu apreciat. Thumb up 12 Thumb down 1
  8. Crezi tu că pentru cumpărător nu contează „imaginea” aia mai bună de la VW? Caz concret: trebuie achiziționate câteva mașini pentru o echipă de reprezentanți de vânzări și sunt întrebați ce preferă în bugetul X: o toyota dotată OK și cu motor pe la 130cp sau o jetta nu la fel de dotată și motor de 105 (sau cât e). Ce crezi că au răspuns? :)


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 9 Thumb down 12
  9. de aceea renault poziționează Dacia in categoria low-cost…

    Thumb up 9 Thumb down 3
  10. “nu e o strategie bună să ai două mărci auto ieftine cu specificații asemănătoare pe aceeași piață”

    Eu cred ca e. Ofera consumatorului iluzia alegerii. Banii tot la tine ajung.


    Comentariu apreciat. Thumb up 92 Thumb down 2
  11. Pentru toti care se intreaba de ce Dacia nu scoate modele “mai premium”, uite de-asta. Pentru ca aia care fac strategia grupului Renault/Nissan au mai mult creier, se pare, decat omologii VAG.


    Comentariu apreciat. Thumb up 29 Thumb down 6
  12. Hahaha Rapid e mai ieftina decat, Polo si mai mare. Bou sa fii sa cumperi Polo.


    Comentariu apreciat. Thumb up 19 Thumb down 9
    • Cunosc vreo 3. Cica Polo e nemteasca si ce-i nemtesc e de calitate. :D

      De abia astept sa apara preturile pentru Duster sa vad daca ma incadrez. :)

      Referitor la tema articolului sa-mi spun si eu parerea: “VW e pentru bogati, Seat pentru femei si Skoda pentru agenti. Prima se vinde bine, a doua mai putin bine si a treia e de volum.”

      Thumb up 5 Thumb down 0
  13. Ai omis un aspect. Cei care se vaita sunt muncitorii din germania (prin sindicat).

    Nu am datele, dar poate ptr VAG este mai bine sa vanda 3 variante ale aceluiasi produs.


    Comentariu apreciat. Thumb up 19 Thumb down 2
  14. Chapeau boss, sa scrii folclor urban în numele cumpărătorilor de mașini din RO și să-i iei la plua pe aia care zic pe bune, asta-nseamna sa fii.. influent!


    Comentariu apreciat. Thumb up 44 Thumb down 2
  15. Astept prima masina electrica de la Skoda … da parca vad ca Dacia le o va lua inainte …

    Thumb up 3 Thumb down 1
  16. Comparatia ta Vali are sens din perspectiva unui cumparator care nu se preocupa prea mult de brand, dotari, motorizari se uita strict la produs din punct de vedere pur utilitar. E corecta premisa de la care ai plecat si pe care ai explicat-o.
    – Skoda Octavia poate fi comparata cu Passatul pentru un om care se gandeste strict la cost si latura practica, desi una este din segmentul C si una din segmentul D. Nu am amintit de imaginea de marca aici pentru ca inlaturam din ecuatie factorul emotional sau cel de imagine.
    – Pentru ca VW utilizeaza foarte multe componente comune de la platforma tehnica MQB pana la comenzi, componente bord, module interior, motorizari pentru toate brandurile sale, pentru un cumparator neavizat diferentele sunt minime si greu de perceput. VAG face economii pentru ca utilzeaza componente comune, dar diferentele intre marcile sale se estompeaza. Si e normal sa fie asa si aici intervine fenomenul cunoscut drept canibalizare intre modelele unui producator.
    Comparatia insa nu e tocmai corecta pentru ca:
    – E necesar sa comparam mere cu mere nu se ne uitam doar la pretul de pornire listat in poza. Pretul de pornire se bazeaza pe motorizarea de baza si pe dotarea de baza. O Skoda Octavia este dotata in varianta de baza cu motorul 1.0 L TSI 95 sau 110 cp care nu sunt nici macar disponibile pe Passat. Iar dotarile standard pe Octavia sunt evident mult mai putine versus Passat.
    – Pentru o comparatie relevanta, ar trebui sa comparam de exemplu o Skoda Octavia Combi SMART 2.0 TDI 150 cp, manual (pret de pornire 22,495 EUR), cu un Passat Variant 2.0 TDI, manual ADVANCE (24,595 EUR). Si apoi eventual adaugi optiuni pe Skoda sa ajungi la cele disponibile in standard pe Passat si iei in considerare si pretul la revanzare mai bun al Passatului. Si aici ai o comparatie relevanta. Apoi adaugi antifonarea mai buna a Passatului, calitatea perceputa la bord si iti faci un calcul si tragi linie. Chiar si pentru un cumparator neofit (nu expert) asa ar trebui facuta comparatia nu pornind de la pretul modelului entry level.
    Acestea fiind zise trebuie inteleasa pozitionarea marcii Skoda in grup care este foarte inteligenta. Multa masina la bani multi, alegerea inteligenta si rationala. Octavia este intre clase (Segment C compact si Segment D-Sedan mare) la fel cum Kodiak este intre clase (un pic mai mare decat Tiguan la pret mai mic). Cum calitatea Skodei a crescut, a inceput sa fure din vanzarile VW pt ca un cumparator rational nu se uita multa la brand ci se uita la buget si la ce iti ofera masina in banii aia. Seat e pozitionata ca marca ce se adreseaza cumparatorului tanar, dinamic cu un buget mai mic iar VW e core brand cu pozitionare near premium, materiale si dotari superioare (unele optionale nu sunt disponibile pe Seat si Skoda). Si aici VW trebuie sa lucreze mai mult la pozitionare pentru a evita canibalizarea in grup. Miza discutiei actuale insa e mult mai mare. Locurile de munca bine platite din Germania sunt aparate cu energie de sindicatele foarte puternice ale VW (care au reprezentanti in boardul VW) si vor sa construiasca anumite modele Skoda in fabricile VW care sunt, in unele cazuri, sub capacitatea maxima de productie.
    P.S. Arteonul nu-si are locul in discutia asta. E pozitionat peste Passat ca un VW premium adica nu are treaba cu Skoda dar face o alta tampenie in grup…se duce periculos de aproape de Audi (A4 si A5). Nu sunt expert dar lucrez in domeniu de multi ani. O seara buna,


    Comentariu apreciat. Thumb up 37 Thumb down 0
    • cosmin dragoș, tu ai dreptate pe partea tehnică. segmentul C, segmentul D, bla bla. doar că 90% dintre cumpărători nu au treabă cu așa ceva. nu că nu i-ar interesa mașinile sau că nu s-ar pricepe la mașini, dar ei gândesc în alți termeni decât cei care se pricep. de pildă, unii preferă dotările în favoarea mărcii, așa a ajuns kia să vândă sportage în cifre record. alții preferă marca înainte de toate, de aceea există audi a6 și bmw seria 5 cu cutie manuală și motor de 2 litri. și tot așa.

    • @Cosmin: vesticii, adica aia care cumpara masinile de noi incep din ce in ce mai mult sa se orienteze dupa criterii practice si de cost (de aici si succesul Dacia in vest) si nu dupa brand, motorizari etc. Sa detii o masina nu mai e asa de mare scofala in vestul europei (care e mai hipstera de felul ei), sau cum spun norvegienii: “they don’t add inches to your dick”. Sa ai o masina mai jmechera, cu materiale mai bune si motorizare superioara nu mai inseamna mare lucru, masina e la urma urmei o unealta care iti plimba posteriorul dintr-un loc in altul. Si mai toate masinile sunt decent de antifonate si ating usor 130km/h si-s destul de sigure, deci si-au cam atins potentialul maxim.
      Dotarile – mai nou – inseamna mai multa electronica, ce va fi depasita moral oricum cu mult inaintea masinii insesi (masina mea merge bine mersi si are CD Player pentru ca aia era la moda cand a fost fabricata, dar eu n-am mai folosit CD-uri de nu mai stiu cand). Deci e logic ca, atunci cand iti iei un produs de folosinta indelungata sa nu te uiti la blingurile astea si sa mai si dai bani pe ele.

      Thumb up 2 Thumb down 0
    • – Vali – corect doar ai explicat parametrii de la inceput si am acceptat premisa asta. Era vorba de comparatia intre versiuni de echipare comparabile si motorizari echivalente pentru o imagine clara (nu pornind de la pretul versiunii de baza..) Daca tot iei un automobil de la o marca mai ieftina, de obicei doresti mai multe optiuni sau macar o motorizare echivalenta daca nu superioara nu-i asa?
      Referirea la pozitionarea inteligenta a Skodei intre segmente a fost pentru a explica faptul ca asta face acest brand atractiv si pretabil la astfel de comparatii cu masini din clase diferite. In afara de Fabia, toate modele Skoda sunt undeva intre segmente ca pozitionare.
      – Alex – de acord cu tine din perspectiva personala dar nu toti clientii sunt la fel. In occident unele piete (Franta sau Scotia) au devenit foarte sensibile la factorul financiar in criza dar, ulterior, au revenit la apetenta pentru marci premium sau near premium (mai ales datorita ascensiunii SUV-urilor). Daca ne uitam la leasing operational (foarte raspandit in vest) unde valoare reziduala mai mare a unui VW reduce deprecierea lunara si rata de leasing si face ca un VW sa aiba o rata comparabila cu o Skoda la dotari echivalente, avem o imagine mai clara. La masinile de companie, imaginea este cu atat mai importanta deci da, exista oameni care inca sunt foarte sensibili la imaginea de marca. Personal, eu sunt pragmatic si imi pun intrebarea legitima: de ce sa platesc mai mult pe un automobil cu platforma tehnica si dotari identice doar pentru un logo pe grila si un material mai moale pe bord? In Vest insa exista inca preocuparea pentru marci desi apare un fenomen numit erodarea valorii brandului in lumea auto pentru ca s-au tot consolidat constructorii din ratiuni ce tin de reducerea a costurilor. Dar repet, miza discutiei din grupul VAG este volumul de productie. Noul Polo va fi construit la Pamplona in Spania, Q3 e deja construit la Martorell (SEAT) si Gyor.. De ce credeti cau Skoda este motorul de profit al VAG alaturi de Audi (marca premium) desi VW ar trebui sa aiba o marja mai buna, doar are preturi mai mari – costul fortei de munca din Germania. Durere veche in grup…O zi faina sa aveti.

      Thumb up 4 Thumb down 0
    • @Cosmin:
      “In Vest insa exista inca preocuparea pentru marci ” – gresit, preocuparea e mai degraba in est.

      https://www.swissinfo.ch/eng/lack-of-drive_why-young-people-are-falling-out-of-love-with-cars/43024736

      “Some suggest that smartphones have replaced cars as the must-have status symbol.”

      La noi, in schimb, “e fauve frate, calitate garantata”.

      In rest, analiza ta ar fi corecta daca nu ar exista si brandul Audi, iar leasingul ala pe persoana fizica (nu stiu exact cum se cheama) avantajeaza brandurile premium pentru ca rata de leasing e doar cu putin mai mare (comparativ bineinteles cu cele cateva mii de euro diferenta la plata cu banii jos) decat la brandurile ne-premium.

      Vezi postul meu de mai jos, VW e prins in menghina intre Skoda care face masini de calitate acceptabila la preturi ceva mai mici si Audi care face masini oarecum premium la preturi accesibile in special prin leasing.
      Eu prin vest am vazut in general 2 tipuri de soferi pe strada: prima categorie erau aia cu masini premium relativ noi, care probabil fie erau fani auto si voiau marca respectiva fie foloseau masina frecvent (de exemplu la naveta). A doua categorie erau aia cu vechituri (intretinute bine ce-i drept), care probabil nu aveau nevoie de si nu le pasa de masina atat de mult, deci nu erau interesati sa cumpere masini noi.

      Thumb up 1 Thumb down 1
  17. Volkswagin= Europa de vest
    Skoda= Europa de est
    Seat= vreau audi dar am
    Bani de Skoda …. uuuu exeo are planșă de bord ca un a4 ( nu contează ca e vechi de 10 ani)

    Thumb up 4 Thumb down 9
  18. nu conteaza cuae, audi e miezu’!

    Thumb up 7 Thumb down 1
  19. astept ca tesla, faradayfuture, lucid sau altii mai filantropi sa ii mituiasca pe aia de la bruxel si nu numai sa dea o lege sa se bage cateva optini noi pe masina in fiecare an, cine nu baga nu are voie sa vanda masini(si asta dupa un standard, nu se pune cusatura maro sau violet ca optiune in plus). asa poate ajungem la o chestie misto cand nu mai trebuie sa te caci pe tine cu 15-mii de setari impartite in 15 mii de alte setari care nu se pot seta fix cum vrei tu pentru ca plm asta e strategia companiei si a lu gogu director care il doare in pula de pulimea care n-are sutele lui de milioane.

    Thumb up 1 Thumb down 4
  20. Eu n-am înțeles de ce îi spui Passatului ieftin-premium. Că nu e nici ieftin, nici premium. Sau poate au mai scos vreun model pe care l-au schimbat drastic. Da’ mi-e mi se pare scump-mediu. Iar Octavia ieftin-mediu(mediocru).
    Skoda Superb mi se pare ieftin – premium, dacă e s-o luam așa.

    Thumb up 5 Thumb down 1
  21. O fi vreo incercare de aplicare a conceptelor de aici: http://www.visualcapitalist.com/illusion-of-choice-consumer-brands/
    Problema este ca, in cazul asta, bunurile vandute sunt de folosinta indelungata (in consecinta mai scumpe) iar cumparatorul este(teoretic) mai atent.

    Thumb up 2 Thumb down 0
  22. Unii oameni vor doar confort și fiabilitate și mai puțină tehnologie inutilă. De aceea nu sunt dispuși să plătească pe o mașină care oferă lucruri inutile în plus.

    Thumb up 1 Thumb down 0
  23. “am făcut-o după percepția cumpărătorului de mașini, nu a expertului auto.”

    Asa prosti sunt cumparatorii de masini noi ? Credeam ca daca a castigat 10-20k eur si îi da pe o masina, îi duce capul mai mult.

    Cine face o alegere logica si gandita, se informeaza ce si cum, iar cine vine cu cashu in buzunar oricum cumpara pe sentiment, pe “am auzit ca” si “3 luni pana vine masina ? mie imi trebuie poimaine, cel tarziu!”

    Thumb up 0 Thumb down 0
    • Teoretic asa e. Practic,cu toate ca wo cumparatura f importanta (cel putin ptr un roman), e facuta pe baze emotionale, dar si (3000 reducere inainte de lansarea modelului nou). Nu am statistici, dar personal sa nu astept 3 luni dupa o masina cans cea veche incepea sa “scartaie” din ce in ce mai rau plus reduceri la modelul pre-facelift a fost un lucru care a inclinat balanta. Si da, cred ca cei care vin cu cash nu sunt f dispusi sa astepte.

      Thumb up 1 Thumb down 0
  24. Boshii de la VW trebuiau sa invete din soarta marcii Mercury din state, care se pozitiona intre Ford si Lincoln si care era “premium entry-level”, cam cum vrea si VW sa fie. Si in timp Fordurile top-line au devenit la fel de premium ca si Mercury-urile entry level iar Lincolnurile entry level la fel de ieftine ca Mercury-urile mai scumpe. Si marca nu se mai justifica.
    Intr-o oarecare masura, aceeasi soarta au avut-o si brandurile Oldsmobile si Plymouth, care au fost “strivite” de expansiunea celorlalte marci ale propriului trust si nu isi mai aveau rostul pe piata.
    Buick e fix in aceeasi situatie ca si VW (brandul originar al GM, situat intre Chevrolet si Cadillac) si doar popularitatea marcii in China a salvat-o.

    Thumb up 4 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.