De ce au șoferii orbul găinilor?

În dimineața asta, îl duc pe junior la școală pe jos, că e frumos afară și am zis să luăm aer. Pe o stradă mai traficată, stăteam cuminți pe trecerea de pietoni, coborâți de pe trotuar, și așteptam să oprească mașinile. Fiind dimineață și cu 3 benzi, durează uneori și 30 secunde să se întâmple asta, sau, cum ar zice ardeleanul “o clipită”.

Într-un final, un Juke roșu încetinește, eu crezând că pentru că ne văzuse. Dar nu. Tanti de la volan căuta loc de parcare și în final îl găsise fix pe trecerea de pietoni pe care eram noi. Așa că s-a oprit, ne-a dat un claxon să ne dăm naibii la o parte, a parcat acolo, s-a dat jos din mașină, ne-a aruncat o privire plină de scârbă (“peizani, fără mașină, pff”) și s-a cărat.

Ah, bun, ia să vedem noi ce mai face domnul Godină. Sun la Poliția Rutieră, descriu problema și îmi văd mai departe de drum. La întoarcere, vedeam de departe ce se întâmplă. Poliția venise, o amendase pe ofuscată, care demarează în trombă. Polițistul se suie în mașină, care era parcată lângă trecere, și nu apucă să plece că apare alt prost care parchează pe trecere. Băi nene! Nu doar pe trecere, dar și lângă mașina Poliției?! Până am ajuns în dreptul lor, scrisese a doua amendă. Prostul pleacă și locul eliberat e ocupat imediat de altul, ca în filmele cu proști.

Și da, la 50m mai încolo sunt locuri de parcare libere mereu.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

66 comentarii

  1. Dacă s-ar întâmpla mai des sa se întâlnească cu colegii domnului Godina, sunt sigur ca dupa un timp ar reuși sa vadă locurile de parcare libere.
    Așa, după ce parchează ca vitele de 1001 ori fără sa pățească nimic, sunt sigur ca li se pare chiar nesimțire din partea polițistului ca ii întreabă de sănătate.

    00
    • la o intersectie in bucuresti, titan, unde parcau cel putin 20 de masini pana blocau doua benzi din 3 si gatuiau toata circulatia, au dat amenzi vreo 3 saptamani la rand
      dimineata-seara, i-am vazut de multe ori;
      in final au incetat parcarile aiurea
      au trecut mai mult de 2 luni de atunci, se pare ca „lumea” stie ca acolo nu se parcheaz, circulatia e ok, totul bine (mai este cate un nesimtit, de obicei cu cate o rabla de minim 30k eur avariata, in loc sa se duca la service zace si blocheaza banda :) :))
      dar s-au dat sute de amenzi probabil…

      00
    • Problema e ca nu se vrea. Probabil stiind autoritatile ca nu sunt locuri de parcare si sunt neputincioase in a creea noi locuri de parcare, nici nu se intervine suficient pentru a-i sanctiona pe cei care lasa masina aiurea.
      Probabil in puncte-cheie cu probleme majore cum ar fi cazul din Titan expus, se sare calul si poliția intervine.
      De multe ori sunt puncte in care nu se poate parca dar la maxim 500 de metri exista parcari neocupate. Eu prefer sa merg pe jos 2-3 minute, dar, deh, cred ca sunt exceptia care a invatat in viata despre ceva numit „bun simț”.
      Majoritatea necesita amenzi repetate sa se prinda ca nu fac corect.

      00
  2. This is a day not lost.

    00
  3. NOU
    #7

    Simplu. Pt ca politia nu isi face treaba de a iesi pe strada si a da amenzi. Doar daca faci sesizare. Ia sa iasa politia zilnic sa dea cateva sute de amenzi. Ei dau 70 de amenzi pe saptamana. In fata la Business Park sunt zilnic zeci de masini parcate cu semn de Stationare interzisa la ambele capete de drum. De ani de zile nu au dat nici o amenda. Si nici nu trebuie sesizare. Trebuie doar sa isi faca drum pe acolo zilnic dupa 8.30

    00
  4. Eu zic că exagerezi puțin cu comparația asta cu filmele cu proști, în majoritatea site-urilor suntem cel puțin centrul universului,iar în cazul de față Brașovul e centrul centrului.

    00
  5. Pai ar trebui Garcea sa se mute acolo cu totul. Iese dimineata sa ia aer si cat is bea cafeaua, si-a facut norma de amenzi. Dupa aia poate sa plece acasa sa bata covoarele.

    00
  6. La ce numar ai sunat? Exista o lista de numere de telefon din fiecare judet unde poate fi contactata politia rutiera?

    00
  7. NOU
    #17

    Niste ardeleni!

    00
  8. Zilnic se-ntampla ceva nasol pe trecerile alea de pietoni din BV, chiar acu caeva zile a fost accidentata mortal o fata de 16 ani. N-au auzit acolo de speed bump, nu stiu denumirea pe romaneste dar e o denivelare din aceea pusa perpendicular pe carosabil? Chiar asa greu e de aplicat?

    00
    • NOU
      #20

      Mai las-o dracu de denivelare, ca asa ne-am facut praf masinile. Politie, amenzi, lege si ordine, nu limitatoare de viteza, ca nu-mi schimba IPJ-ul bucsile…

      00
    • @Andrei
      Mai presus de lege este condusul preventiv. Pentru acei soferi care nu conduc preventiv e buna denivelarea aceea. Soferii, in general, respecta legea doar atunci cand e politistul in zona.
      Daca o astfel de denivelare poate sa salveze viata unui singur om, atunci ea merita mai mult decat toate bucsele din lume.

      00
    • Andrei Alexandru: in zagreb sunt fie semafoare, fie bumpere la trecerile de pietoni….si nu mai plange nimeni ca isi strica masina. Alea sunt puse ca sa incetinesti (si prin urmare nu iti strici masina), nu sa treci in viteza peste ele…

      00
    • @Psionics. E de bun simt ce spui tu. Exista oameni care mor pe trecerea de pietoni. Din pacate nenea care a facut accidentul va scapa cu suspendare pentru ca asa se trateaza lucrurile in Romania. Exista atat de multe precedente ca nici nu ii trebuie avocat. Face parte din drepturile nostre sacre. E bagat in constitutia neoficiala, langa locul de parcare, sarmale, job la stat pentru copil, sunt cetatean european si am drepturi, etc
      Si nu e vorba doar de Brasov, sau doar de acest accident ci de faptul ca e mai usor sa te execute anaful decat sa te trezesti raspunzator pentru ceva ce ai facut la volan. Si bonus daca te pune naiba sa scapi cu viata, daunele pe civil abia iti acopera spitalizarea

      00
    • Nu stiu voi, dar eu nu pun piciorul sa trec pe zebra de la o banda la alta pana nu ma asigur ca nu vine nicio masina, sau masina m-a observat si incetineste, ba chiar si atunci stau cu ochii „beliti” sa fiu sigur ca si opreste. La fel imi educ si copiii si ii mustrez teribil cand sunt neatenti la faza asta.

      00
    • @Andrei
      Normal ca-ti faci praf bucsile daca treci cu 60 km/h peste ele.
      Ca d’aia sunt puse acolo, sa treci molcom peste ele.

      00
    • Cred ca regretatul domn profesor Laurentiu Nicoara le zicea „benzi rezonatoare”, daca mai tin minte de acum 20 si ceva de ani de cand eram student la drumuri la Timisoara. :)

      00
  9. Salut,

    Tot in aceasta dimineata, asteptam sa treaca pietonii (undeva in Prelungirea Ghencea), o masina efectiv s-a bagat peste ei pe trotuarul care traverseaza liniile de tramvai. Din cauza grabei mi-a iesit poza f neclara, dar cu putin efort se intelege nr masinii, B-777-FAJ, Chevrolet negru

    https://imgur.com/6cSI61c.jpg

    00
  10. la ce numar ai sunat Vali? 112?

    00
  11. Cine n-are politisti brasoveni, sa-i cumpere…

    00
  12. Ce om dom’le, e 8 Martie azi… i-ai stricat ziua! Nu puteai sa mergi si tu pe jos ieri sau maine? :D
    Happy 8 Martie tuturor femeilor de pe aici! @-}–

    00
  13. Ce fraieri la Brașov acolo. Păi la Cluj o parchează la ieșirea din sensul giratoriu și înainte de trecerea de pietoni, între astea fiind vreo 20m. Ăștia oameni civilizați, o duc până la capăt :)

    00
    • In Bucuresti o parcheaza in sensul giratoiriu cu politia langa ei. M-am dus sa il intreb pe politist daca are voie sa parcheze/stationeze (era inca in masina flacaul) si, cu o ezitare de careva secunde, mi-a zis ca da, are voie. Ce sa mai zici? Sa stai sa ii explici codul rutier unui politist de la rutiera, pieton fiind?

      00
    • Trebuia sa te pui in curu lui si sa stai acolo vreo 15 minute sa vedem daca se intampla ceva

      00
  14. Romanii e tzarani… asta e, se stie…! In plus, unii dintre ei, e si moldoveni…

    00
  15. Tocmai de 8 Martie ti-ai gasit si tu sa suni? Soferita a primit doar un avertisment?

    00
  16. Intamplare de acu vreo 2 ani in Piatra Neamt. Eram cazati la un hotel. Era weekend. Trebuia sa iesim cu masina din parcare (prevazuta cu bariere, parcarea era a hotelului), dar, ce sa vezi, un nene parcase chiar in dreptul barierei de iesire. Vorbim cu paznicul (deja se facuse coada), iar omu se duce pe la nuntile din zona (erau vreo 3 in zona), sa vada a cui e masina. Vine soferul, iar cand il intrebam de ce a parcat acolo, a zis scurt: pai daca aici aveam treaba!

    00
  17. in primul rand WOW !!! ai sunat si au venit ? fara sa-ti zica ca „nu e de competenta noastra/sunati la 0344645124/faceti o sesizare scrisa/se cunoaste problema sunati la 132152352121” !?!?! felicitari politia BV !

    acum 2 sapt veneam eu asa tare pe centura Ploiesti spre bucuresti si la petrobrazi acolo vad in zare o cisterna care venea pe bretea sa intre pe DN, dar fff tare, pe banda 1 era un incepator pe care ma pregateam sa-l devansez si cand colo ce sa vezi.. cisterna intra cu vreo 50-60 /h in fata aluia pe banda 1 , ala trage de volan si ma pomenesc cu ala pe banda mea la 100 /h la 10m in fata, l-am evitat milimetric… am dat cuba cu oglinzile, cisterna s-a dus glont…. ii fac semna aluia sa coboram de pe pod si la baza podului era un echipaj de jandarmi care apparent vazuse scena.. ma opresc langa el .. le zic repede, ma gandeam ca fac ceva… dau prin statie, il urmaresc pe ala cu tirul… etc, raspunsul : „am vazut, mergeti dumneavoastra dupa cisterna si poate o prindeti la intrarea in (nu stiu ce sat urmeaza acolo ) ca e si echipaj de rutiera si le spuneti sa-l opreasca ca noi avem o misiune aici ” :|

    00
  18. Cautand numarul dispeceratului pol rutiera Bucuresti am dat peste asta: https://bpr.politiaromana.ro/ro/sondaje/sondaj-de-opinie-privind-educatia-rutiera/

    00
  19. Astazi ai big like de la mine, bai Vali. De dimineata am facut si eu plangere impotriva unui nesimtit.

    00
  20. incet, incet brasovenii devin bucuresteni :)

    00
  21. Păi stai, ai zis 50 de metrii. De ce să parchezi regulamentar, în parcare, când poți parca pe trecerea de pietoni, dar mai aproape de locul unde lucrezi? Că de-aia ai mașină, să nu faci efort, dăă

    00
  22. NOU
    #48

    hahaha, asta ma bucura. Sa-si faca si ei planul de amenzi, cat despre fraierii aia, sa fie sanatosi!

    00
  23. De ce nu ai sunat la Gardienii Locali ai Primăriei? Ăştia pentru asta au fost înfiinţaţi şi asta trebuie să facă, să aplice sancţiuni pentru opriri şi staţionări, să fluidizeze circulaţia. E principala lor atribuţie.

    00
  24. Sunt multe persoane carora pur si simplu nu le pasa de ceilalti. Problema apare in momentul in care persoanele care au de suferit nu reactioneaza in nici un fel, ci doar lamentandu-se.
    Locuind la bloc, am un vecin de vreo 18 ani, a carui mama a plecat in tarile calde sa munceasca.
    Eh, acum, vecinul, in fiecare noapte, incepand cu ora 1:30 are minim 3 invitati. Tipa, urla, trantesc, se alearga, asculta muzica etc. El locuieste la etajul 2, eu la 1, insa nu pe aceeasi coloana. Nimeni dintre vecini nu a dorit sa faca plangere ca ” Daca se razbuna?”. Noi am chemat politia intr-o marti noapte, pe la 3:30, i-a dat avertisment si s-a potolit. Dupa o saptamana, a reinceput. Am chemat politia sambata noaptea, la ora 4:30. Au venit, au batut la usa 5 minute, avertisemnt, au plecat. Dupa 20 de minute, i-am chemat din nou. Nu se potolisera. Au primit amenda 1000 lei. De atunci s-a potolit. Bineinteles, ne-am plans de aceasta problema rudelor, toti au zis sa nu facem nimic, daca se razbuna?
    Concluzia: nepasarea si frica de repercursiuni sunt problemele noastre.

    00
  25. Nu s-ar mai intampla asta daca politia ar iesi zilnic sa dea amenzi. Spre deosebire de alte orase, in Brasov chiar sunt destule locuri de parcare. Exceptie ar fi doar centrul orasului la ore mai aglomerate.

    Dar am mai observat o mentalitatea. Multi vor sa parcheze fix acolo unde au treaba. Doamne fereste sa lase masina la 500 de m mai departe de locul in care trebuie sa mearga.

    00
  26. Se poate si in Bucuresti… Doar ca trebuie sa stea cineva pe capul lor.
    Folositi cu incredere adresa bpr@b.politiaromana.ro -> trimiteti sesizari, in special cand vedeti ca s-a format un obicei in a parca aiurea si a bloca anumite strazi/bulevarde. Atentie doar ca pozele pe care le faceti nu pot constitui baza pt amendarea respectivilor, deci cineva de la rutiera trebuie sa se deplaseze ca sa poata constata contraventia. In rest, asa arata un raspuns decent:

    00
  27. NOU
    #55

    Aveti noroc de politisti in Brasov.. In Bucuresti daca sunam pentru asa ceva, imi luam o flegma prin telefon de la politie. Cum sa-i deranjezi pe ei? Oh.. Si paznicii de la „Politia” Locala sunt si mai smecheri. Nici nu se deranjeaza sa vina.

    00
  28. NOU
    #56

    Am tradus live la 2 colegi straini post-ul.Nu m-au crezut.Acum se uita si ciudat la mine.

    00
  29. Astea sunt doar efecte si amenzile rezolva doar partial mai ales ca sunt simbolice si incasarea lor defectuoasa. Trebuie lovit tare unde doare!
    Cauza principala a problemelor din trafic este faptul ca permisele de conducere se dau prea usor si se iau foarte greu.
    La 2 abateri intr-un an de la codul rutier iei pauza 120 de zile automat din oficiu pe CNP. Sa vada si ea cum e sa nu ai pe unde trece strada. Cand esti pieton si mergi pe jos creierul se oxigeneaza mai bine si gandesti mai usor…
    Ai mers un an de zile fara nicio amenda sau eveniment rutier? Perfect! ia o reducere de 5% la rovigneta sau taxe locale.

    00
  30. Recunosc, mesajul meu n-are legatura cu ce se discuta acum, aici lumea se plange zilnic de aceleasi lucruri intr-o tara in care nesimtirea este si va fi la putere pentru multa vreme.
    Zoso, in alta ordine de idei, ca tot critici lumea care foloseste semnele de punctuatie in mod eronat, oare asa sa fie?
    „… durează uneori și 30 secunde să se întâmple asta, sau, cum ar zice ardeleanul “o clipită”.”
    Ori suna mai bine „… durează uneori și 30 secunde să se întâmple asta sau, cum ar zice ardeleanul, “o clipită”. ”
    Zic si eu :)

    00
  31. Postul asta imi aminteste de normalitate :) Daca ar fi asa in tot restul tarii n-ar disparea ghertoii prin magie, pur si simplu nu si-ar mai permite financiar sa fie ghertoi.
    Ca exemplu personal, eu ca roman, in Anglia, m-am parcat de-amboulea intr-un fund de oras, cu speranta intima ca nu are cine sa ma vada acolo (da, sunt si eu un ghertoi cand am urgente:) Cand m-am intors la masina – amenda in geam. Rezultatul? Niciodata n-am mai fost nesimtit, si am o grija bolnava sa nu ma parchez aiurea niciodata. E atata de simplu!

    00
  32. apropo de parcari funny, intr-o dis-de-dimineata, ora 5, dau sa ies din parcarea subterana a hotelului Kronwell ( brasov ) dar in dreptul barierei era parcat un automobil. Singura masina parcata pe trotuarul respectiv, 15 m liberi in spate, inca vreo 50 liberi in fata, fix in fata barierei :) Am asteptat cuminte vreo 10 min sa vina cetateanul care neavand somn venise sa isi ia ziarele din gara. Da, au si parcare pe acolo.

    00
  33. De avea politia un sistem de marketing afiliat, azi faceai un ban cinstit, la cati bani au facut pe zona in cauza :D

  34. Desi sunt probleme mari cu parcarea in Bucuresti, dar totusi unii sunt de o nesimtire care intrece orice limita . Solutia, sa se administreze mai bine spatiile , amenzi si educatie, poate asa se mai reduc astfel de cazuri.

    00
  35. Pe mîine, să ne scrii despre noua cărămidă găsită-n sufragerie :D
    Oricum, ”traficanții” de care vorbești n-au orbul găinilor ci sunt doar nesimțiți.

    00
  36. Pai nu poti sa devii cineva in societate daca nu parchezi pe trecerea de pietoni sau pe prima banda cu avarii

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube