Încă o șmecherie cu poduri, la Brașov

Acum vreo două săptămâni, dacă nu ați uitat deja, a fost o mică învălmășeală cu un pod, care era nesigur și care a fost cârpit cu adeziv ca să nu se mai vadă că e nesigur. Foarte multă lume s-a oripilat, puțini au înțeles manevra.

Pentru că e o manevră acolo, și spun asta pentru că o văd și la Brașov. Pe Bulevardul Griviței e un pod peste calea ferată. La podul ăsta au început lucrările de peticire acum doi ani și lucrările s-au petrecut așa:

  1. dat jos tencuiala de pe stâlpii podului și de la unirile plăcilor e pe pod.
  2. descoperit că podul nu mai poate fi reparat.
  3. lăsat așa jumătate de an, să intre ploaia și zăpada.
  4. descoperit că podul nu mai poate fi reparat.
  5. periodic trimis oameni care, acoperiți de niște schele învelite în țesătură verde, scurmă la pod. și fac asta de doi ani, câteva ore pe zi, o zi sau două pe lună.
  6. descoperit că podul nu mai poate fi reparat.

Așa se face. Probabil vor să se prăbușească o porțiune, pentru ca Primăria să declare lucrarea urgentă și fără licitație și să o ia din nou firma de casă a primarului, Vectra.

Așa s-a făcut și la podul ăla. Un binevoitor a trimis pozele, alt binevoitor a așteptat ca echipa să termine cârpirea ca să facă poze din nou, bam, alocare rapidă de bani, că e urgent. Corupție simplă.

20 comentarii

  1. “lucrări de peticire”

    :))


    Comentariu apreciat. Thumb up 23 Thumb down 0
  2. Nu mai stă Butuza în podul ăla
    Eu cred că îi supraapreciezi bănuindu-i de strategii. Părerea mea e că sunt excesiv de proști și au și o delăsare naturală


    Comentariu apreciat. Thumb up 35 Thumb down 0
  3. O fi de la numele strazii? Ca si la Bucuresti e tot pe Calea Grivitei (unde se termina calea Grivitei si Incepe b-dul Bucurestii Noi)

    Thumb up 3 Thumb down 1
  4. Pai cum, burtile lor nu au manca si ele?

    Thumb up 6 Thumb down 0
  5. Podul de la “Butelii” din Constanta se “reabiliteaza” dupa aceeasi metoda, cu firma de casa apropiata clanului Mazare – Constantinescu – Strutinsky (si Fagadau, mai nou). Firma care nu are nici o treaba, dpdv al activitatii, cu reparatia de poduri, drumuri sau altceva de genul asta. Reteta este EXACT la fel cum a descris-o Zoso in articol. Deja sunt aproape 2 ani de cand au intrerupt circulatia, la fel, au descoperit ceva grav din constructia initiala, nu se mai poate repara, alocari urgente, toarna cate un beton din jumate in jumate de an, etc. Aici DNA-ul vad ca nu se mai sesizeaza din oficiu…

    Thumb up 6 Thumb down 1
    • Acolo e un cocktail de hoție presărat cu multă incompetență. De la expertiză, trecând prin proiect și execuție, totul este făcut în batjocură. Să nu mai discutăm de câștigător, Mobitom, un fel de Rico v.1.5.

      Thumb up 1 Thumb down 0
  6. Dacă acum 2 ani ai fi făcut tu poze și le-ai fi strecurat în presă acum podul era gata.
    Vorbind serios, dacă îi suspectezi de ceva ar trebui să faci o sesizare pe site-ul DNA, nu strică.

    Thumb up 3 Thumb down 1
  7. Nu esti tu cu astea, treaba ta e sa muncesti si sa platesti impozite.

    Thumb up 2 Thumb down 0
  8. Sunt oarecum in domeniu, asa ca da-mi voie de contrazic puțin. Nu contest ca se fura de se rupe la astfel de lucrări. Insa,
    In primul rând, podurile sau edilitarele de acest gen, nu se tencuiesc. Probabil s-au descoperit ceva fisuri și acum muncitorii sparg pentru a vedea cat de profunde sunt și cat de afectați sunt stâlpii sau fâșiile prefabricate. in funcție de gradul degradare se face o expertiza, apoi un proiect, licitație, încredințare, contestații, apoi reparațiile. Timp nene. Când se apuca de treaba, probabil mai găsesc și alte defecte ascunse, gen rosturi de dilatare compromise, etc. Și iarăși, constatare, expertiza, reproiectare, licitatie, Etc. Dacă-l terminau in 2 luni in doru lelii și apoi pica in nas, eram toți cu gura pe ei ca vezi dom-le dar cine i-a zorit așa, trebuia migaleala ca e lucrare de importantă

    Thumb up 1 Thumb down 3
    • man, de 2 ani trag de el să cadă. cât durează expertiza asta?

    • Da mai, si cum iti explici chestia asta?
      S-a prabusit ca au taiat toti copacii lasati de ceasca… consolidare zero, au nivelat cu tone de pamant si peste iarba, realitatea nici dupa receptie nu semana cu proiectul. Adica cel putin un milion de euro aruncati pe fereasta + inca unul pentru reparatii (daca nu cumva mai suge inca 4-5) si ghici ce? Noi tot nu avem dealul ciuperca… 20d e ani nu a curs un centimetru la vale pana s-au gandit ai nostri conducatori sa il modifice pe o perioada de 3 ani de zile! deci 3 ani de zile pentru o chestie ce a luat-o la vale oricum…
      Concluzia: fie ca le oferi ani de zile fie ca nu le oferi ani de zile pana la urma tot o treaba de toate pula vor face… pasajele lasate/construite de ceasca deja si-au iesit din uz (unele au si catre 100 de ani)… ar trebui demolate si reconstruite; dar cum noi nu suntem in stare sa zugravim ce sa mai zic de constructii noi…
      https://agentianewsbihor.ro/2018/03/21/realizarile-primariei-au-luat-o-la-vale/

      Thumb up 2 Thumb down 0
    • aduceti-o pe furea!

      Thumb up 0 Thumb down 0
  9. Vectra nu e in faliment de ani buni? Parca când trebuiau să facă celalt pod au ajuns cu burta in sus.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  10. Zoso, nu m-as fi gandit la schema asta. Ce sa zic, ai potential :)

    Thumb up 0 Thumb down 1
  11. Cred ca podul ala mai ramane asa vreo cativa ani si tot nu il face nimeni. Asa se fac lucrurile la noi…

    Thumb up 0 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.