Sistemul de operare e o unealtă!

nokia-e6A fost anunţat Nokia E6, primul telefon pe care chiar s-ar putea să mi-l cumpăr*. Dincolo de touchscreen (pe care îl găsesc inutil la telefoanele cu butoane), are tot ce îmi trebuie: qwerty, camera 8MP, carcasă metalică. Spunând asta cuiva, am primit aerul de superioritate al utilizatorului de Android: ha ha, cine mai e prost să isi ia telefon cu Symbian?

Sistemul de operare nu e scopul, e mijlocul

Eu nu ştiu diferenţele dintre Android, Symbian sau Windows CE şi nu pare să mă afecteze prea mult asta. Gravity merge, browserul nativ e ok, googasync îşi face treaba pentru care a fost instalat. Cam astea sunt cerinţele mele de la un sistem de operare de telefon. Dacă pot sta pe twitter, pe net, pot sincroniza agenda şi pot da si telefoane şi face şi poze bune, e perfect.

La fel şi cu laptopul. Linux e cel mai tare! Vai, nu ştii cât de bun e Leopard! Don’t care. Principala unealtă cu care îmi câştig banii e pe Windows, restul nu contează. Ah, mă enervează sistemul de aranjare a fisierelor de pe alealalte două, dar probabil ca m-aş putea obişnui.

Sistemele de operare sunt irelevante.

Chestiile pe care le poţi face pe ele contează. Scopul final e să te lauzi cu ce ai făcut cu ajutorul computerului, nu să te lauzi că foloseşti acel sistem, care e mult mai bun decât al interlocutorului.

Ştiu, auziţi retorica asta de la imbecilii care folosesc Apple, dar majoritatea sunt gherţoi a căror viaţă a fost completă doar când şi-au luat ultimul iPhone sau MacBook. Sau Q7 sau 530xdrive.

* = sigur, dacă nu sare nokia cu el şi uită că doi ani de zile m-au ocolit pentru că le-am spus ca n95 suge. dar mai bine mi-l cumpăr, că nu se ştie…

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

72 comentarii

  1. si eu am un e61i m-am obisnuit cu tastatura metalica in detrimentul cele touch… oricum cred ca 8mp camera e ceva interesant

    00
  2. 345 de euro, inainte de taxe and shit. Cam piperat.

    00
  3. Cam micut display-ul pentru net si email …

    00
  4. Zoso, ai detinut candva N82?

    00
  5. De acord. As vrea si eu sa inteleaga talibanii Apple de exemplu ca cel putin 25% din pretul pe care-l dau pe mult prea-iubitele „i”-uri e taxa de brand si nimic altceva. Asa ca ar putea sa economiseasca niste bani si totusi sa ia un produs ce face exact acelasi lucru.

    00
  6. Daca erai negrul ala care sta intr-o casa alba pe Pensylvannia Avenue la nr. 1600 se bagau sa ti-l dea gratis.

    00
  7. unde e postul cu emag si profitshare ?

    00
  8. Cred că este best-buy(calitate/preţ) pentru categoria sa.

    00
  9. ai dreptate aici! am dat de un utilizator de android care mai incolo de dat telefon isi prindea urechile in el! un nokia ceva de genu i s-ar fi potrivit manusa sau cum el vroia skype cu apel video i-am sugerat iphone. androidu cu figurile lui nu i se potrivea deloc!

    00
  10. Am un 6210n. Singurul lucru ce ma enerveaza la symbian e securitatea, in special la instalarea de aplicatii/teme. Trebuiesc semnate, sa fie furnizor de incredere and shit…

    00
  11. De Nokia E 7 ce spui ? Multumesc !

    00
  12. De asta imi place sa stau in Rom-ania. In momentul in care ai un Q7, 530xdrive, iPhone, MacBook esti catalogat gherţoi sau cocalar :)

    00
  13. Hai, ma, ce dracului? Sint imbecil ca n-am nevoie de tot ce stie sa faca Windows? Ma rog, inteleg ce vrei sa zici, intr-un fel, ai dreptate, most of teh Apple users are mactards, da’ sa nu exageram. Alegi, pina la urma, in functie de necesitati. W7 > OS X, da’ daca n-am nevoie de W7, nu cred ca e nevoie sa ma complic.

    00
  14. Momentan am un E72. De sistemul de operare nu ma intereseaza, isi face treaba DAR… aplicatiile puse peste el sunt problema. Pe vremea lui E71 si E66 exista o aplicatie misto numita Mail for Exchange care mergea bine si-si facea treaba ei – sincroniza mailuri, calendar si to-do. Noul E72 are Mail for Exchange inclus in Nokia Mail, o jena de aplicatie care merge greoi si iti incetineste device-ul. Kudos pentru ultima versiune in care automat mailul ti-l prea html pentru ca, nu-i asa, ce-i mai frumos decat sa stai sa juma de minut ca sa „fetch” 10 randuri doar pentru ca sunt scrise cu bold. idiots!

    Problema Nokiei este ca au facut device-urile de doua ori mai puternice si software-ul de trei ori mai greoi.

    00
  15. E o unealta pentru un om matur, interesat de rezultatele muncii. Dar, hei, romanul e un specialist in imagine. Tot ce face e pentru imagine, lucrurile trebuie sa-l promoveze, sa dea share personlitatii lui exceptionale, sa afle toti cum se vede el pe el insusi, de fapt. Casa, masina, laptopul, telefonul cu sistemul lui de operare, femeia sau barbatul – simple artificii de imagine.

    00
  16. Unica pentru ce l-aș lua e camera, mai bună decât la E71 de care sunt foarte mulțumit. Mai ales că rezistă la cele 2-3 căzături săptămânale la care este supus. Dacă e în media de 300 EUR cred că merită.

    00
  17. Din ce mai stiu si eu…daca ai iphone orice rahat de aplicatie trebuie sa o cumperi, daca ai android le gasesti gratis.

    00
  18. lecampeur -> stii prost. Unele sunt gratis, altele, socant stiu, sunt pe bani. Indiferent de platforma.

    00
  19. De ce n-ai ramas la XP? (sau inca folosesti XP-ul?) Sau de ce nu ramai cu versiunile vechi de programe?

    Se numeste evolutie… iar Nokia avea un OS fain acum cativa ani – intre timp au iesit altii, care fac mai multe, mai bine si mai repede – eliminand frustarile caracteristice Symbianului – cam la aceasi bani.

    Deci da, n-ai niciun motiv sa experimentezi.

    00
  20. Windows rulez!!!

    00
  21. @claudiu, bine, reformulez. Cele mai multe aplicatii care sunt gratis la Android sun cu bani la Iphone.

    00
  22. OS-ul este o unealta, hardware-ul este o unealta, aplicatiile sunt unelte. Dar ce ne facem cu ecosistemul, care cuprinde toate uneltele astea intr-un singur contur? (cretin termen ecosistem, apropos, dar s-a incetatenit). De cand a aparut iPhone (2007 daca nu ma insel), hardul a inceput incet incet sa isi piarda din importanta.
    Nokia=nr. 1 mondial la hardware. Toata lumea e de acord cu asta. Dar cum poola calului ai sa poti tu, cu noul tau E6, cu hardware-ul lui atat de performant, sa faci chestii simple si intrate in uzul curent, accesibile chiar si pentru un android de 150 eur, cu hard-ul de toata jena? Android e atat de diferit, ai atatea oportunitati, ca nu pot fi povestite, cacanaria asta de ecosistem se poate experimenta doar pe viu. Ia un android, joaca-te cu el cateva saptamani, si dupa aia decide. Am si cateva exemple, dar nu are rost sa-ti plictisesc cititorii. Pur si simplu, ai sa te intalnesti (des!) cu situatii in care ai sa rasufli usurat: noroc ca am android, si nu nokia!
    p.s. Bineinteles ca si ecosistemu’ apple e tare, mult mai tare decat symbian, dar nu are rost sa vorbim de el, din moment ce androidul ofera 95% din ce ofera apple, la o plaja mult mai mare de terminale, accesorii, etc, si la preturi sensibil mai mici.

    00
  23. Ba, acum cu Nokia, ești gherțoi sadea :D

    00
  24. Ar fi bine ca Nokia sa se tina de cuvant in ceea ce priveste lansarea unui telefon, adica sa respecte data si pretul. Parerea mea e ca pe segmentul business produce printre cele mai bune telefoane.

    00
  25. Symbianul inca are un cuvant de spus pe telefoanele non-touchscreen!
    Problema lor e la telefoanele mai noi cu touchscreen, raspund greu…

    00
  26. Zoso, ai dreptate in ceea ce priveste faptul ca SO-ul e un mijloc si nu un scop. Dar gandeste-te numai la cate aplicatii ai pe alte SO-uri gen Android, IOS si cate aplicatii ai pe Symbian. Cine stie, poate la un moment dat vei avea nevoie de o anumita aplicatie..

    00
  27. si eu m-am chinuit aproape 2 ani cu N97. de cateva luni am intrat in randul ghertzoilor dar nu regret deloc. totul e mult mai simplu, mai rapid si mai cool :)

    poate candva te aliniezi si tu ;)

    00
  28. „Sistemele de operare sunt irelevante.Chestiile pe care le poţi face pe ele contează.” … si posibilitatile nu tin de sistemul de operare? o fi el irelevant ca nume, dar limitarile apar din cauza sistemului de operare.

    aveam un xperia x1 cu win mobile 6.1, cu 528 mhz si 256 ram, saracu’ abia se misca de cele mai multe ori. asta de la gigabyte cu android, limitat la 480 mhz si 256 ram, zbura in orice conditii.

    00
  29. Din cate am inteles, Symbian-ul nu prea e prietenos cu developerii. In ultimii ani, compania lui Steve Jobs le-a luat fata celorlalti tocmai pentru ca i-a lasat pe utilizatori sa-si creeze propriile aplicatii. Cu alte cuvinte Windowsul si tot ce tine de aplicatiile sale trebuie cumparat. Linuxul si aplicatiile care apar pe el (mai slabute ce-i drept) sunt free. La MAC e alta poveste, undeva la mijloc.
    Chiar am participat in weekend la un workshop in care se promova open-source-ul si se incuraja dezvoltarea aplicatiilor (in domeniul GIS).
    S-ar putea ca de multe ori noi toti laolalta sa fim mai buni decat angajatii unei companii care pur si simplu incearca sa monopolizeze piata alaturi de altii ca ei. Acelasi lucru se intampla si in cazul bloggerilor. Frustrat de atitudinea superioara a unor ziaristi care nu stiu cu ce se mananca jurnalismul, le poti demonstra ca esti mai inspirat si mai bun ca ei. Si pe deasupra materialul tau e free. Ies bani de altundeva :).

    00
  30. pierzi din vedere un aspect. telefoanele cu carcasa metalica radiaza la greu. vezi valoarea SAR EU la E71, E72 fata de cele din plastic

    00
  31. Ia tu si foloseste un iPhone 1 saptamana si nu cred ca mai vrei alt telefon.

    00
  32. Eu zic ca faci o greseala daca iti iei symbian… Nu dau cu paru..imi spun parerea. este un sistem de operare fara viitor si cu un mod greoi de utilizare…

    Stiu daca daca ti s-a pus capsa pe el degeaba iti zic de Android..da na..

    00
  33. Zoso, pana vineri am fost cel mai inrait fan Symbian. De la N70 la N97, mi a trecut prin mana toata familia „N” si cateva din „E”, nu mai pomenesc softu` standard de Nokia, de la 2210 pana la 8910i (mama ce telefon a fost ala… ).
    De vineri am un HTC. Unu` second hand, ma kk pe ea de „imagine”, mie mi a trebuit ceva in carcasa metalica cu procesor ceva mai rapid, satul fiind de demaraju` Symbiann ului.
    Da Zoso, sistemu` de operare e o scula, da` e diferenta intre Bosch si Skill, intre Makita si Einhell, intre fiabilitate, viteza si dezastru dezastru.
    Mail pe Symbian vs Android? Nu poti face comparatie.
    Browser intre Symbian si Android? Nu poti face comparatie.
    Calitate filmare intre kktu` de pe HTC si Nokia cu Zeiss? ( nu, nu poti face comparatie nici macar aici. kktu` se comporta mai bine, se misca mai bine, nu prezinta riscul sa zgarii lentila cu capacu` ala sinistru…etc )
    Sincronu`? Dureaza mai putin. Integrarea cu aplicatiile online? Net superioara.
    Zi ce vrei, da`la Nokia mai e loc de progres pe Symbian. MULT LOC.

    00
    • @RAIDER: repet. nu ma interesează sistemul de operare, pentru că twitter, browsing şi filmare nu ai nevoie de super proc.

  34. Referitor la ultima parte a articolului tău, unora chiar le crește scula când îți spun ce sistem de operare folosesc și de ce. Pe mine unul chiar nu mă interesează.

    00
  35. Si poftim solutie cu carcasa metalica, 720p si QWERTY (n-ai specificat portrait sau landscape deci presupun ca oricare varianta e buna):

    https://www.gsmarena.com/htc_desire_z-3421.php

  36. conteaza pt ca NU poti face sincronizare cu Windows 7 astazi dar vei putea face prin octombrie cand se va actualiza. Cu Android poti face astazi

    Problema e ca Android e Linux deci libertate si haos, cu windows gasesti mai multa compatibilitate dar si mai multe restrictii

    S-a prins toata lumea ca sunt in procesul de documentare pt un nou telefon :D

    00
  37. Android: conectat prin FTP la un site, schimbat permisii pe o arhiva, luat respctiva arhiva, dezarhivat, citit fisierele.

    Android: luat un client de fisiere torrent, downloadat un .torrent, download constant 250kb/s pe wifi.

    Android face mai multe decat majoritatea OS-urilor. In the palm of your hand.

    *Totul facut pe Google Nexus One.

    00
  38. Cred ca cel mai bine ar fi sa vezi niste teste comparative la filmarea 720p…eu pt qwerty as merge oricand pe Blackberry – 9780 actual este misto, dar nu filmeaza HD – o sa apara un model care filmeaza HD – https://www.gsmarena.com/blackberry_bold_touch_9900-3116.php

    eu am trecut de la windows mobile la symbian la BB la iOS si acum la android – pot spune ca momentan mi se pare mai ok Galaxy S pt ca e mai ieftin decat Iphone 4 – probabil la acelasi pret as fi ales Apple…problema la apple e ca trb sa ai bani disponibili sa dai pe aplicatii ca sa il folosesti la maxim sau sa faci jailbreak…la prima vedere pare ca androidul are mai multe chestii moca decat iOS…se poate sa ma insel insa.

    sa stii ca diferenta la tastare intre Apple, Galaxy si orice cu qwerty nu e chiar uriasa

    bafta cu E6 ;)

    00
  39. Da, noi astia cu webOS sau Symbian suntem privati de zeci de aplicatii aproximativ identice ce stiu sa simuleze sunetul unei besini sau sa-i impresioneze pe prieteni la bere. Tragic.

    Normal ca pt melteanul ce-a trecut de la Nokia 1100 direct la iOS sau Android i se pare ca l-a gasit pe Dumnezeu si a fost scos din saracie,

    00
  40. Interesanta si destul de corecta parerea camionagiului ,romanul face totul ptr. imagine,,Casa, masina, laptopul, telefonul cu sistemul lui de operare, femeia sau barbatul – simple artificii de imagine.
    ,,..dar si reversul e valabil ..Sunt un ratat , nu am prietena dar am burta si dacie dar sunt un intelectual fin rasat intr-o tara unde nu sunt apreciat si daia cei cu q7,bmw si iphone sunt niste ghertoi manelisti..bine ca daca castig la loto rup usa la Automobile Bavaria si personalizez masina cu Macbook..

    00
  41. Nokia + Android = „my wet dream”!

    Din pacate este un vis imposibil (deocamdata). Am fost nevoit sa aleg si am ales Android.

    Aplicatii precum LogMeIn Ignition (pt RA-uri), Dropbox, Greader (pt. rss feed), Music Box Pro (download mp3-uri), Pulse (stiri tech), ShopSavvy(barcode scanner), Skype(pt job), ThinkFree Office(alternativa MS Office) ma tin inca alaturi de Android.

    00
  42. @Iulian: dar de fapt Symbian e baza si iOS si Android sunt varza, pentru ca printre mii de aplicatii utile sunt alte cateva mii care fac idiotenii. asa-i? poti gasi macar 100 utile pe celebrul Symbian?

    mai pluseaza putina logica data viitoare.

    00
  43. Sefu… un Desire Z nu te coafeaza?

    00
  44. detinand un e72 traiesc si eu dilema migrarii catre android sau iphone. ce nu imi convine acum este lipsa de aplicatii bune pentru e72, ecranul mic, butonarea excesiva pentru a da click pe ce am nevoie, prin lipsa touch-ului, softul de email care mi se pare foarte greoi, managementul conectivitatii si cam atat.
    de ce mi-e frica la trecerea spre altceva in primul rand este capabilitatea device-ului de a fi un telefon bun, ceea ce nokia clar este, atat la semnal cat si la apelarea cuiva, talk-time, etc.

    00
  45. Eu cu nokia e71 îmi fac treaba lejer.

    00
  46. Eu am avut N95 si nu sugea-acum am N96 si cam incepe sa suga!

    00
  47. @zoso: daca te enerveaza sistemul de fisiere de pe Linux, poate ne explici vreodata si noua, muritorilor de rand, structura aia intuitiva si transparenta pe care e construit C:\Windows

    :D

    00
    • @alex: intr-o frază scurtă: pot crea pe partiţie niste directoare. nu e nevoie să le creez in \dev\home\gigel\folder.

  48. Offtopic:
    @Znuff, am un Z de 5 luni, ca sistem de operare si dotari este superb, n-am ce sa ii cer mai mult. Dar bateria e jalnica (1 zi juma cu netul lasat on si sincronizare automata gmail/calendar/weather/twitter, resp 3 zile cu netul pornit manual din widget cand am nevoie) iar mecanismul de culisare este o gluma proasta, au luat un arc de pix d-ala chinezesc si l-au bagat in balama, imi pica ecranul peste degete daca vreau sa scriu ceva intins in pat.
    Al doilea telefon e un E52 pe care il incarc la saptamana si, cel putin din punctul meu de vedere, este mult mai bine construit. Am probat un E71, dar mi s-a parut tastatura prea inghesuita.

    Din punct de vedere al nevoilor, ii dau dreptate lui Zoso. Am avut Symbian si inainte si ca telefon mi s-a parut perfect. Dar cand am simtit nevoia de un „laptop de buzunar” am trecut pe Android. Am si un iPad, constructie superba, autonomie mare, dar nu ma inteleg nicicum cu iOS. Fiecare cu ce s-a obisnuit.

    00
  49. @zoso, fa o partitie cu punct de montare /home ;)

    00
  50. 1. Am vazut prea multe femei cu Portrait-QWERTY (gen BlackBerry, stii tu, e trendy, fata), si prea putine cu landscape-qwerty, deci argumentul tau ca „nu sunt pizda” e invalid.

    2. @Sebastian: cat de prost sa fii sa ai smartphone, sa-l tii cu netul pornit si sa te plangi de durata bateriei? Ah, ca un user de nokia de prost. Move along please.

  51. Iti recomandasem Desire Z… vad ca nu ai zis nimic de el.

    00
  52. @Znuff LOL. Sunt la al doilea telefon cu Android, am avut inainte un Magic pe care il tineam tot cu netul pornit si tot tinea mai mult bateria. Stiam ca androizii sunt mancatori de baterie de la inceput si nu ma deranjeaza cu nimic sa bag telefonul la priza la fiecare a doua seara. Sunt fan Android, sunt multumit de HTC-uri, dar consider Z-ul slab ca telefon din doua motive: aplicatia de telefon este pur si simplu o aplicatie – daca procesorul e ocupat cu altceva, o sa intarzie aparitia slider-ului de raspuns, iar dupa ce apare are lag; doi la mana – semnal prost. Am probat cu Z-ul si E52-ul in aceeasi retea (o2-de, primul cu SIM de o2, al doilea in roaming cu reteaua selectata manual ca o2), in acelasi loc (un supermarket la 5 minute de unde stau) – HTC-ul iese din retea, Nokia ramane cu 2 linute pe GSM si pot suna si da mesaje. Amu, pana mea, daca tu ai avut ghinion si ai dat doar de idioti care se mirau ca tb sa-si mai si incarce telefonul nu inseamna ca trebuie sa generalizezi.

    00
  53. @Zoso: vizavi de „touchscreen (pe care îl găsesc inutil la telefoanele cu butoane)” – mie mi se pare utila combinatia… chiar complementara. Mai ales la browsing web (dar cred ca poti aplica solutia si altor aplicatii), e mult mai lejer sa dau scroll pe ecranul touch, si, la fel, e mai lejer sa dau click pe diverse link-uri/butoane, decat sa merg cu cursorul tastaturii. Cred ca analogia cea mai potrivita este intre touch screen si mouse.

    00
  54. Gresesti ! In cazul pc`urilor este valabila afirmatia legata de OS. In cazul telefoanelor sistemele de operare tind sa devina mai relevante decat firma producatoare. Tocmai pentru ca un sistem iti permite sa te lauzi cu ce poti sa realizezi pe el fata de altul (cum ai zis chiar tu in cazul pc-ului). Tu vorbesti aici din perspectiva ta. Zise un gherţoi cu symbian s60v3.

    00
  55. Da, androidul are o gasca de aplicatii, asa, si ? ne place asa mult sa stim ca putem instala gasca de aplicatii, sau ca cine stie, peste 30 de ani cand o sa ies la pensie se va gasi o aplicatie pe care o so folosesc, ceva pentru dializa poate ? bun motiv asta sa trec pe android.
    Symbianul se misca superb, inca nu am avut probleme cu blocarea, si daca ar fi, si windowsul se mai blocheaza, mai crapa, asta nu inseamna ca trebuie sa trec pe linux sau cine stie ce altceva.

    00
  56. Mișto discuția până aici. Nimeni nu pare să realizeze faptul că toți folosim și preferăm sistemul de operare cu care ne simțim cel mai confortabil. Fie că pentru unii e MacOS iar pentru alții Windows sau Linux. La fel și pe mobile. Eu unul sunt mai bătrân nițel și plâng după PalmOS. Mi s-a părut un OS foarte mișto gândit și ăia de la Palm au fost cam la fel de tâmpiți ca și ăia de la Microsoft că au stat cu palma-n cur (pun intended) atâta vreme și a trebuit să apară un Apple cu IOS pe piața smartphone ca să se trezească într-un final.
    Și eu unul prefer Android dar nu pot să-l judec pe unul care-mi spune că el e obișnuit cu Symbian și nu are nevoie de nimic altceva. Mai ales atunci când omul pare-a fi încercat cel puțin și alte alternative.

    00
    • @Meekuu: pigu stă pe margine şi zice că trollăm. io m-am jucat cu tot felul de telefoane, cu tot felul de OSuri. ideea de bază rămâne: scopul final e mai important decât culoarea telefonului.

  57. 1. majoritatea posesorilor de „ifoanele, macbucurile si beamveurile” sunt ghertoi
    2. acestia le cumpara nu pentru ca ar fi utile, bine gandite si de calitate ci ca sa „vada lumea”
    3. tu, stiind asta, eviti sa le cumperi ca sa nu te „vada lumea” si nu te bage in aceeasi categorie
    4. prin urmare alegerea ta se bazeaza pe aceeasi logica ca a ghertoiului

    p.s. telefoanele cu symbian sugeau acu’ 4-5 ani si sug si acum; doar ca pe vremea aia nu erau alte alternative.

    00
    • @sintetic: nu. am zis ca majoritatea celor care se laudă cu macbucele şi q7ele sunt gherţoi. şi da, symbian suge.

  58. Ba discutia cu „fiecare cu ce ii place/cu e obisnuit” e corecta pana intr-un punct… iar punctul ala a fost depasit atunci cand ii faci pe altii „ghertzoi” pentru ca lor le place osx sau ios sau q7 – pentru ca probabil pentru ca probabil asa par si aia cu symbian in fata userilor android.

    P.S. pluginul asta al tau nu recunoaste browserul de pe android 2.3.x ca fiind unul mobile

    00
  59. mastubator, uită-te la comentariul de deasupra ta.

  60. Eu am ramas fidela Nokia, in special cele cu qwerty + carcasa metalica. Nu-mi place touchscreenul si telefoanele mele au parte de tratament special (= zboara des…foarte des). In ultimii ani am avut asa: N95 (dupa o perioada o luase razna, incepuse sa se blocheze), 6600i slide, E71 (si asta incepuse sa se miste incet la un moment dat), E72 (prezent) si X5 (prezent – e simpatic, pt gagici). Am mai testat un N97 dar nu m-am inteles deloc cu el, se bloca incontinuu.

    Nu o sa schimb telefoanele prea curand pentru simplul motiv ca nu-mi lipseste nimic din ce as avea nevoie. Aplicatia de Gmail merge, Snaptu merge, pozele pe care le mai fac pt Twitter/FB se vad ok, vorbesc/stau pe net non stop asa ca E72-ul il incarc zilnic (exceptie vacantele, cand incarc la ~5 zile)…

    00
  61. Am si eu o intrebare. Am un Nokia E71 si il folosesc zilnic cam 30-40 min de vorbit + internet cand prind wi-fi. Problema e ca ma tine bateria sub 24h. E normal? adica cei care mai aveti…cat tine bateria in general?

    Smartphone, smartphone…dar totusi e prea putin si prea enervant sa-l incarc zilnic.

    P.S. Are idee cineva cat costa o baterie pt acest tip de telefon?

    00
  62. ce imbecil sunt :(

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.