Selgros, Mercador, Tocmai, Lidl, Lenovo și Vodafone au agenții de media imbecile

Ieri am fost babysitter pentru doi băieți. Mama lor a avut o urgență, nu avea cu cine să îi lase, i-a deportat la mine, că știa că sunt acasă. Băieții nu mi-au dat bătăi de cap, și-au scos tabletele și s-au pus pe urmărit desene animate și jucat joculețe pentru vârsta lor.

Și aici intervine partea interesantă. Pe YouTube, peste desene animate cu nume de desene animate, rulează reclame la Selgros, Mercador, Tocmai, Lidl, Lenovo și Vodafone. Dap.

Zic, eh, s-a uitat tati pe tabletă și a rămas logat și de aceea îi arată reclame de oameni mari. Dar nu. Nici unul dintre ei nu era logat, în nici o căutare nu apărea altceva decât nume de desene animate.

Zic ok, hai să încerc pe tableta mea. Am curătăt cache, m-am delogat de pe gmail (mai nou google te loghează automat pe toate serviciile dacă ești logat în unul dintre ele) și am pornit la treabă. Am găsit reclame la Lenovo, Lidl și Mercador după vreo jumătate de oră de refresh-uri.

lenovo lidl mercador

Și e ceva ciudat. Nu apar la toate desenele animate. Gen, dacă au numele traduse în italiană sau spaniolă, pe Donald Duck și Pink Panther apar, dar nu și pe Pantera Rosa sau pe Donald Duc.

Eh, aici sunt două probleme.

Prima e de natură morală. Parcă nu e ok să le arăți copiilor reclame, mai ales la lucruri de oameni mari. Pentru că nu e ok. Nu e nici top of mind, nici influențarea copiilor, e prostie cruntă.
A doua e de natură financiară. Practic, niște agenții de media cheltuiesc niște bani aiurea, pe afișări fără rezultat. Că nu își cumpără copiii care se uită la desene laptopuri Lenovo și nici nu se duc la Lidl.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

25 comentarii

  1. Complet de accord cu tine. Stiu ce spun …

    00
  2. nu e chiar asa. am citit mai de mult pe undeva cum ca comportamentul la cumparaturi al adultilor este destul de influentat de copii. Si ca mandru detinator de asemenea specimene, pot sa confirm – desi nu au acces la tv/tablete/net prea mult (cateva ore in weekend cand pot sa ii supraveghez la ce se uita), pot spune ca atunci cand am intrat in supermarket si am trecut pe la raionul de mezeluri au inceput sa “ceara” carnati cu nu-stiu-ce iepure vazut de ei la reclama.

    in plus, cica si-i fidelizeaza pentru mai tarziu (!?). intr-adevar, creierele lor inca nu sunt uzate de reclame.

    si moral nu e, in niciun caz. dar cine mai sta sa se complice cu mizerii de genula asta in ziua de azi?

    00
  3. Well, ei nu au nici o treaba cu eficienta. Scopul e de a sparge cat mai multi bani…

    00
  4. pai nu copii sunt în target ci bonele care le verifica tabletele sa vadă pe ce situri au intrat!

    00
  5. pai, ceva trebuie sa bage si ei … pentru ca Noriel , Lego si restul baga reclamele la TV.
    Macar de ar pune mesaje educationale gen “nu te scobi in nas”

    00
  6. Pai parca Google dadea gratis afisarile de reclama video in YouTube care nu se vizualizau 100%…?
    Poate e o pierdere asumata, imi imaginez ca doar ~10% scapa fara sa fie apasat butonul de “skip ad”.

    00
  7. Au aprox aceeasi eficienta, ori ca sunt vazute de oameni maruri, ori de copii.
    Tu spui “de ce le arata copiilor? Ca doar nu se asteapta sa mearga ei sa cumpere ceva de la respectivele branduri urmare a faptului ca le-au sarit in ochi respectivele reclame”. De acord cu tine.
    DAR, oamenii maturi se apuca sa isi faca cumparaturi de la un brand doar ca i-a sarit in ochi un banner? Pai nu. Ca nu suntem roboti. Nici nu am auzit pe nimeni sa zica “am cumparat de la brandul x ca mi-a bagat in fata un banner in timp cea uitam la un clip cu pisici pe youtube”.
    Deci din perspectiva din care vezi tu lucrurile…gandindu-te putin mai bine iti dai seama ca nu e nici o diferenta in a baga un banner in fata unui copil sau a unui adult. Tehnicile astea de promovare au cu totul alt scop decat acela de a te determina sa cumperi atunci ceva.

    00
  8. Sunt 2 variante

    1. cei care se ocupă de campaniile companiilor de tine menționate de tine sunt bătuți în cap rău de tot
    2. merg pe termen lung și cum a spus și @Dorin mai sus le spală creierul de mici implantându-le în creier brandul

    00
  9. @vali petcu – scuze, am uitat sa pun tagul de la ultima fraza. :) Nu sunt de acord in niciun fel cu reclamele – nici macar cu cele la jucarii in emisiunile pentru copii. Si sunt dispus sa platesc pentru content de genul asta. Din pacate, chiar si pe canalele pentru copii platite de la tv avem reclama.

    00
  10. un profund “awww…” pentru babysitting :D

    00
  11. Stii ce o sa inteleaga clientii lor daca citesc articolul asta: ca tu a trebuit sa dai refresh 30 de minute sa iti apara reclama, de ce n-a aparut din prima?

    00
  12. Copiilor le rămîne în minte, și cînd recunosc mărcile le vor alege direct, fără să se mai gîndească.

    Insidious bastards.

    00
  13. Nu ştiu cum e la Ipad/iOS, însă pentru Android există AdAway sau alte aplicaţii asemănătoare, care blochează orice reclamă. E adevărat că necesită root, dar este un efort minim pentru mai multă linişte.
    Nu mă înţelege greşit, ideea de reclamă este foarte bună, but nothing exceeds like excess. De altfel, eu am şi început să donez bani celor care scriu extensii sau aplicaţii care să blocheze reclamele, este deja prea mult.

    00
  14. NOU
    #15

    Vazand fotografiile din articol, din reflex am dat pe butonul “Skip Ad >>” !!!

    00
  15. m-am saturat sa pun desene copiilor pe youtube si sa rasara o reclama la world of tanks sau cum naiba se cheama jocul ala (si da, varu lu nepotu lu tocmai e si mai enervant). noroc ca exista youtube downloader, aaam, pardon, site-uri de unde poti cumpara desenele respective…

    00
  16. Eh, agentiile vor raporta cifre, impresii, CTR (adesea confundat cu cost per conversie). Nu mai conteaza ca targetarea e asa de defectuos structurata incat si un copil isi da seama de lipsa de relevanta a reclamei (pentru el). :)
    Apoi, se vor mira si ei (agentii) dar si clientii lor de lipsa de rezultate concrete la vanzari. Dar, iarasi, nu va fi bai, castigul va fi consemnat la capitolul branding, educare a consumatorului (inca de la varste fragede ale acestuia).
    In orice caz, lasand sarcasmul deoparte, mare parte din vina o au Youtube si Google care nu ar trebui sa permita targetarea copiilor cu reclame (sigur, ei zic ca utilizatorii cu varste sub 14 ani sunt feriti de reclame, dar cine sta sa verifice?!).

    00
  17. Da, da’ probabil se lauda agentiile alea cu un “rici” de-ti sta mintea…

    Reclama la mercador pe un desen animat youtube e din aceeasi categorie cu reclama la Vanish pe care am vazut-o pe Disney Junior zilele trecute pe la ora 22:40.

    00
  18. Desi la mine nu e cazul sa le folosesc, inca, recomand programele de control parental. :)

    00
  19. @230v: ţinând cont prin câte rebrandinguri vor trece până cresc copii aceia, punctul doi pică.

    00
  20. Eu lucrez pentru o companie ce detine mai multe magazine online. Dupa ce am colaborat cu mai multe agentii, am cheltuit bani munciti cu greu pe tot felul de campanii si teste propuse de ei pentru eficientizarea costurilor per conversie, am ajuns la concluzia urmatoare: cea mai eficienta metoda este un om angajat, care sa aiba idee cat de cat despre internet, despre photoshop despre facebook ads si adwords, sa stie ce inseamna editare de text seo basic si putina imaginatie. Daca volumul de lucru este prea mare se pot angaja doi, trei, patru astfel de oameni.

    Din punctul meu de vedere asta e cea mai eficienta metoda de a tine sub control bugetele de marketing. Lucrul cu agentiile e foarte time consuming si greu de tot sa gasesti o agentie care intr-adevar sa faca ceea ce trebuie, adica sa se gandeasca la campanie din punct de vedere al afacerii nu al propriilor venituri.

    00
  21. Serios serios? Reclamele va educa copiii? Si voi ce paziti?
    A, faceai mega scor la candy crush? Sau aveai de postat o cana cu cafea pe instagram? A, ok.

    00
  22. Cred ca multe desene sunt cautate de parinti pentru copii. Acolo tintesc agentiile. Probabil

    00
  23. @Alex Grivei, ai idee cam cat costa un angajat care sa stie sa faca tot ce ai zis tu acolo? Dar 3-4 angajati? In plus, un om care sa aibe idee “cat de cat” despre o suta de lucruri nu face nimic bine. Cat despre agentii, din experienta pot sa spun sigur ca fiecare client are agentia pe care o merita.

    00
  24. @Delise: Un om care sa faca ceea ce am descris eu nu inseamna sa faca 100 de lucruri ci doar doua: strategie si executie de marketing online. Cat despre agentii si ce merita companiilor, pe acelasi principiu orice popor are conducatorii pe care-i merita, nu? Si atunci de ce sa mai existe revolte, revoltii etc ?

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.