Suntem prea săraci pentru demnitate?

Zilele trecute îmi toceam creierii ca să însăilez ceva coerent pe tema vânzării sufletului, fie către Yango, fie către PSD, fie către oricine sare cu doi poli.

Explicația mea e simplă: unii sunt lepre, alții sunt lacomi, alții sunt constrânși de împrejurări în care s-au băgat singuri. Diferența e că ăstora din urmă le e un pic rușine cu ce fac. Ei știu că n-ar trebui, știu că nu e OK, dar…

Mark Manson are și o altă explicație. Bine, nu pentru asta, dar se aplică la discuția noastră foarte bine. Legacy. În românește, moștenirea. Adică nimeni nu va mai ține minte peste 3 sau 5 sau 10 ani cum ai făcut banii. Copiii tăi nu vor ști. Lumea va uita. Copilul se va bucura că i-ai cumpărat X și Y, va fi un pic dezamăgit când va afla cum, dar va îngropa ideea aia adânc în fundul minții și se va bucura de toate lucrurile frumoase care au venit din vânzarea sufletului.

Și știu că unii dintre naivi cred că acești copii, crescuți de părinți cu sacrificii morale, vor fi mai buni și mai curați și mai cinstiți. Exemplele ne arată că nu e așa. Andrei Hrebenciuc, Andrei Năstase, Răducu Mazăre și alții la nivele mai mici sau mai mari. Cocalarul ăla drogat, fiul unui director de bancă, care a făcut un accident mortal și le dădea cu tifla tuturor. Și apropo de asta, părinții ăstora de se vând acum oricui ce credeți că făceau prin anii 80? Se luptau cu comuniștii, nu?

N-am o concluzie. Sunt ca moșii ăia care urlau prin anii 90 că Iliescu e un nenorocit și de care lumea știa că au dreptate, dar se fereau, că le era mai comod să evite să gândească.

fun-accomplished

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

27 comentarii

  1. Să nu discriminăm :
    Sebastian Burduja ( Bancorex )
    Claudiu Năsui ( Motorola )
    etc.

    00
    • Victor Micula
      Frații Bărbuț

      00
    • Ai vreo sursă care să nu fie Antena 3 & Company pentru Claudiu Năsui și Motorola?

      00
    • @Cristian
      Năsui Jr: liceu francez privat, studii in Franța , primul job stagiar la BNR. Tu?
      Afacerea Motorola a aparut net înainte să se nască A3.
      Sursele din zona ta de „confirmation bias” tac profund pe subiect.

      00
    • Nu știu ce constipații vezi tu în faptul c-a studiat în Franța în anul 2003. Suficienți studenți români au studiat în străinătate pe vremea aia.
      Dacă citeai CV-ul lui, vedeai c-a fost mai întâi stagiar la BT Securities și abia apoi la BNR. Chiar dacă începea la BNR, unde-i problema, ți se pare așa de incompetent?
      Alte petarde mai ai?

      00
  2. Demnitatea nu PREA fost invatata in nici in cei 7 ani de acasa si nici mai departe in sistemul de educatie. Adica nu e in gena noastra …
    Asa cam la 90% ca tot ai pomenit de cifra asta pe blog cu chestii asemanatoare :).

    00
  3. Dacă tata a făcut bani fiind un nenorocit, eu acum ce să fac cu banii lui, să-i dau la săraci?
    Sau, dacă tata a fost nazist, și eu ar trebui să fiu omorât?

    00
    • N-ai inteles

      00
    • daca zic „aschia nu sare departe de trunchi” tot nu o sa intelegi asa-i?

      00
    • @Cristi , daca tatal tau a facut bani fiin un nenorocit, nu iesi tu sa explici lumii cum e cu moralitatea si ca uite cum fura unii si ca nu e bine. Nu iesi sa explici lumii cum se fac afaceri ca uite ce bine iti merge tie etc.
      Nu zice nimeni sa dai banii la saraci, dar nu sari in fata sa arati ce exemplu esti tu de … afacerist / politician etc .

      00
    • sau cum zici tata Creangă: taci molcom și înghiți gălușca.

      00
  4. 4. Unii inghit gogoasa. Mai ales acum cand totul e echivalent: ce au rusii
    – uber nu tot aia e; ce are psd – pnl nu tot aia e. Nu fac mai rau ca altii.

    00
    • In ceea ce priveste „rusii” si „psd” acestea sunt clar echivalente.

      Daca stai sa te gandesti si sa analizezi istoric, vei vedea ca „psd” este descendent direct, unealta politica si portovace a „rusii”.

      00
    • Asa o fi da nu are legatura cu ce am zis eu, era vorba de doua cazuri distincte,

      00
    • NOU
      #15

      Cumva pe langa subiect: comparati formatul emisiunilor de pe Russia Today cu cele de pe Antena 3. Ai impresia ca au acelasi regizor. Aceleasi intrebari cu innuendo, aceleasi grimase, aceleasi tonalitati ale vocii gen „ghici ciuperca ce-i”. Nu glumesc

      00
  5. Ma intreb serios daca esti mai linistit seara cand pui capul in perna cand esti o lepra de om? Inclin sa cred ca multi sunt.

    00
    • evident ca sunt…se culca chiar fericiti …

      00
    • Ai fi surprins sa afli, ca multe dintre leprele astea, chiar cred ca sunt persoane ok. Sunt atat de adanciti in ceea ce fac si atat de focusati pe rezultatul la care vor sa ajunga, incat nu se uita cum calca pe cadavre. Multi traiesc cu mentalitatea asta ca, pe patul de moarte nu le da nimeni o diploma ca au trait cinstit, sau nu o sa fie nimeni din astia care ii arata azi cu degetul, acolo, langa ei. Tot in mormant or sa se duca, la fel cu „fraierii” care muncesc cinstit, doar familia o sa fie acolo. Familie careia i-a umplut burta si care o sa fii fie recunoscatoare, ca o mai duce bine, inca o generatie (daca copiii nu risipesc averea).
      Don’t be a fool. Daca se simteau prost, nu mai faceau magarii, in primul rand.

      00
  6. poate vroiai să întrebi dacă nu suntem prea lacomi pentru demnitate, venalitatea nu ține de sărăcie, par examplă foștii magnați nemți care au făcut afaceri cu naziștii și apoi au avut succesuri cu capitaliștii, pe unu l-a părăsit magda pentru goebbels, dar banii-s bani și nazismul era doar o ideologie așa că a ținut cu casa și-a făcut din varta și bmw niște afaceri care asigură viitorul întregii familii, n-am auzit pe nimeni până acum să zică: bă, nu-mi cumpăr bmw, că patronul a fost un jeg subuman

    00
    • Dar nici n-am văzut vreun copil de bastan de la bmw, krupp and shit să iasa public și să vorbească cu o nerușinare crasă despre moralitate, principii sau caracter
      Sebi Burduja, reprezentantul extraordinar și plenipotențiar al lui Marinel Burduja pe lângă PNL, ar trebui să aibă ani de renegare a originilor,repet ani, ca să-l pot crede că la ora 9 dimineață e lumină afară
      El nici măcar chestia cu renegarea nu se obosește s-o mimeze
      Patrioții adevărați și integri nu se complică cu de-astea

      00
  7. De Revolut ce se mai aude? Sunteti fericiti ca v-ati dat datele personale la FSB pentru un curs de schimb mai bun cu 3%?
    Nu e tot saracie vs. demnitate?

    00
  8. Țiriac are și el o vârstă, ce se mai aude de Ion Ion? Sau își lasă averea mormonilor?

    00
  9. Pun pariu ca leprele astea se si mandresc cu ai lor parinti.

    Pot intelege anumite chestii, chiar daca nu sunt de acord cu ele. Oricum, nu poti sti cum vei reactiona tu, pana nu vei fi pus in situatia aia. Pana atunci, te poti bate cu pumnul in piept cat vrei…

    00
  10. Dar cum sa nu cunoastem exemple de copii morali, din parinti a caror moralitate a fost de multe ori subiect de presa
    Fix azi:


    În plus, actorul are 23 de conturi bancare: 3.213.700 de lei şi 121.000 de euro.

    Așadar, conform calculelor Bugetul.ro, în 2018, a avut venituri de peste 740.000 de lei.
    https://m.ziuanews.ro/stiri/ies-la-iveal-noi-informa-ii-cheie-despre-averea-uria-a-lui-ion-caramitru-1203582”

    Un om de valoare, castiga o jumatate de bucurenci pe an.

    Sa nu plecam urechea la ce apare prin presa, scandaluri cu ceva monopol la vanzarea biletelor pe platforme electronice, scandaluri garla cand era ministrul culturii, acum ceva scandal cu mihai calin ceva cu functiile de la TNB (bine, Mihai Calin poate nu intelege lucrurile cum trebuie, se stie despre el ca este umpic neamt..)

    (Clar, presa e cu servite sau pe zvonuri; eu nu cred din astea, eu cred in evidenta, anume ca Dl Caramitru a fost un actor care trecea intamplator prin fata Televiziunii intr/o zi de iarna acum 30 de ani, dupa care si-a descoperit vocatia manageriala si in baza ei a prins tot restul vietii numai posturi caldute
    ..la toate nivelele /nivelurile).

    00
  11. Dacă sunt veterinar și am clienți doar interlopi și oameni are câștigă bani din țepe sau furturi, copiii mei ar trebui sa sughita?

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube