Samsung știe marketing (2019)

Înainte de asta, una scurtă despre Samsung Fold. Am văzut câteva clipuri cu el, nu îi văd utilitatea, nu văd cum poate fi ținut cu o mână, dar probabil o să se vândă bine, pentru că oamenii sunt disperați să iasă în evidență cu ceva, și asta e o ocazie bună.

Bun. Înainte ca Samsung să lanseze aseară niște telefoane, ați văzut probabil o campanie (nesemnalizată) la Buhnici, Pricope și alții, cu istoria linie de telefoane de top de la Samsung.

Înainte de a spune că da, Samsung au 1 miliard buget de marketing, gândiți-vă când ați văzut ultima oară o campanie HTC sau Huawei. HTC nu mai există, desigur, dar aduceți-vă aminte de declarațiile lor războinice de acum niște ani. Vom face și vom drege, vrem să creștem, bla bla bla. Și apoi au dispărut.

Ce au copiat Samsung de la Apple? Ideea că marketingul vinde. După ce ani de zile s-au chinuit să facă telefoane mai bune, doar ca să fie umiliți și la vânzări, și la profituri, au înțeles că, orice ai pune pe telefon, dacă o dai din marketing, faci vânzări, pentru că oricum telefoanele sunt cam la fel toate de cel puțin 4 ani.

Și au mers în direcția asta. Buget de marketing, nene. Campanii. Bani. Vizibilitate. Când ați văzut ultima oară ceva de la Huawei sau Xiaomi? Cel puțin în România, în afară de câte o poză la Sânziana Negru pe Instagram sau dus pe Morodan și pe nu mai știu cine în China, cam nimic. Și acum, fără să fiu rău, dar nu cred că își cumpără cineva Huawei pentru că l-a văzut la Gal Gadot sau la Sânziana o dată sau de două ori. Nu așa funcționează marketingul. Și Samsung are cifrele să o demonstreze.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

64 comentarii

  1. Faine telefoane. Sigurul drawback e ca nu au IOS, dar in rest de vis ce mai.

    00
    • 21/02/2019 la 8:01 AM la Radu: „Frumos. Singurul lucru care il trage in spate e ca nu are IOS. In rest toate bune”
      21/02/2019 la 8:04 AM la Vali: „Faine telefoane. Sigurul drawback e ca nu au IOS, dar in rest de vis ce mai.”

      Un pic de rephrasing, au avansat troll-ii.

      00
  2. Apropo de Buhnici, si-o fi schimbat omu parola default de admin de la camerele lui de supraveghere scumpe?

    00
  3. huawei deruleaza campanie cu vodafone, am zeci de dubluri la cartile alea, apropo, are cineva ariciul 1? dau la schimb toate cartile suplimentare, am vreo 20 😉

    00
  4. Am Note 9 de 2 luni şi deja scârție puțin din cauza la Android 9. Problema la Samsung este software-ul — să nu mai spun că am primit Android 9 la 6 luni de la lansare sau că S9 a primit update-ul în Decembrie iar Note 9 la început de februarie. Wtf?! Deblocarea facială este o glumă proastă…de ce au implementat-o? Că dă bine pe hârtie? Mă rog, mi-am luat ţeapă.

    00
    • One UI este chiar mirific…pentru mine..

    • Era mult mai ok Android 8. Iconițe desenate foarte urât, „lift to wake” care în sine este foarte mişto dar nu funcționează cum trebuie, iar gesturile dacă ascunzi bara şi nu ai nimic este complicat pe unele site-uri – de exemplu’ dacă apăs back este foarte posibil să dau un like, în loc să-mi iasă de pe pagină. Dark mode…nu ştiu, dar nu-mi place decât la settings cum arată.

      00
    • Cum e deblocarea faacialao gluma proasta!?
      La Huawei p20 lite merge impecabil și asta a costat un sfert cât un note 9.

      00
    • Acelasi comentariu la nwradu. Super.

      00
    • desi sunt fan inrait samsung,trebuie sa recunosc ca in scurta mea escapada cu p20lite am observat si eu ca deblocarea prin recunoastere faciala este NET superioara pe huawei. chiar si amprenta merge mai repede dar diferentele enorme se vad cand iti recunoaste moaca

      00
  5. Nu stiu de restul, dar Huawei a aruncat cu telefoane si excursii in stanga si in dreapta anul trecut. La doua scroll-uri era un hashtag Huawei.

    00
    • la oameni din bula ta. ieșind din ea, nimeni nu a văzut reclamele alea.

    • Dafuq, Huawei are mai multe reclame pe TV decat Apple (care nici n-are, mai fac operatorii reclama cu iphoane) si Samsung la un loc. Ba e Gal Gadot, ba e fotbalistu ala necunoscut. Barbati bine amandoi.
      Bine, n-am verificat daca au si pe Romania TV.
      E plin si facebook-ul de Huawei (iar acum 10 min am vazut o reclama la Xiaomi)

      00
  6. eu vreau gal gadot, aaaaa… samsung

    00
  7. Cum poti sa zici ca Huawei nu face marketing? M-am saturat pana peste cap de reclamele la Mate 20 Pro… Si asta nu doar la noi, in aeroporturi, gari, panouri publicitare pe dincolo e plin de telefonul asta…

    00
  8. plm, cand prostii fac coada de un kilometru si te implora sa le-o tragi rough … le-o dai, ca merita

    00
  9. Eu sunt încântat de telefonul îndoibil. Mi se pare util când călătorești doar cu un rucsac mic și parcă nu vrei să tragi și un laptop sau o tabletă separat după tine.

    00
  10. Cea mai importantă mișcare de marketing e renunțarea managerilor coreeni (niște moși asiatici îmbrăcați la costum) de a-și prezenta personal produsele.
    Steve Jobs avea charismă, chiar și în faza terminală, pe când directorii de la Samsung aveau o lejeritate în mișcări de parcă doar ce înghițiseră un tac înainte de prezentare. (Ați văzut cum îi tremurau mâinile lui „Josh”, asistentul prezentator de la Galaxy Fold, după ce nu i se deschisese aplicația Maps la prima apăsare de buton?)

    00
  11. Huawei e pe locul 2, după Samsung și în fața Apple, la vânzările de smartphone-uri. Asta la sfârșit de 2018. Am impresia că se pricep cât de cât.
    Xiaomi face treabă pe YouTube cu oamenii care vorbesc despre telefoane de cele mai multe și ajunge direct la oamenii care sunt interesați de noutăți, nu la toți fraierii care nu știu ce e aia Xiaomi.

    00
    • De mai bine de 10 ani nu s-a mai inovat in ceea ce priveste Telefoanele mobile. La fiecare lansare de telefon se vorbea doar de memoria mai mare cu x% față de versiunea anterioara, ecranul cu y pixeli in plus, procesor cu z% mai rapid etc. dar nimic Uau, imi amintesc cand iPhone se lauda anul trecut ca a introdus Emoji 3D, asta am vazut la stiri, asta era chestia uau cu care Apple incerca sa te convinga sa dai 1.000 Euro pe un telefon.

      Apple sta pe un munte de bani, m-as astepta ca inovatia sa vina de la ei, exceptand o noua versiune de iOS, ecranul si procesorul care s-a imbunatatit parca nu prea au venit cu nimic care sa te surprinda placut.

      00
    • nu au ce să mai pună pe el fără să îi dubleze greutatea.

    • apple asteapta sa faca cineva un pas,dupa care copiaza tehnogia intr-un mod inbunatatit.
      in proiectele extravagante se investesc bani si muntele ala se termina repede daca produsul nu e de succes.
      vezi ca microsoft statea pe munti de bani si a tot incercat sa revolutioneze diferite lucruri (gen zune unde au pierdut 1.5 miliarde aiurea)

      00
    • mișto business-ul xiaomi: atragi săracii din țările în dezvoltare care bâjbâie ceva despre tech, cu niște telefoane performante la prețuri nerealiste, și apoi începi să afișezi reclame în sistemul de operare, de parcă ăia ar avea bani să cumpere ceva din reclamele alea.

      00
  12. Galaxy Fold – primul smartphone ceaslov, cu care poți prinde muște la numai 2000$.

    00
  13. Dar telefoanele alea S8 si S9 expuse la Orange, de exemplu, cu ecran rozaliu o face parte tot din ideea de marketing?
    Ultimele 3 generații au avut probleme cu display-ul, ba roz, ba se imprimau urme etc. Ciudat e că sunt singurele așa din magazin, deși toate stau pornite tot timpul.
    Să mai taie puțin din bugetul de pișcot și să bage un om să caute telefoanele stricate expuse și să facă ceva cu ele.

    00
  14. Deci din videoclipurile de pe internet arata ca doua telefoane de 5inch (1000e + 1000e) lipite, peste care au pus un display din acela pliabil.

    Partea buna e ca daca il scapi pe jos, nu trebuie sa te chinui sa-l mai ridici, ca oricum nu o sa-ti permiti reparatia.

    00
  15. Păcat de HTC. Fac telefoane bune. Dar la marketing sunt praf. Ceea ce le aduce și moartea în pofida balonului de oxigen primit de la Google.
    Pe de altă parte, dominația unui singur brand nu face bine competiției și inovației. Vorbesc de lumea Android, ci aifonul deja e altă chestie…
    Dacă juniorul nu avea nevoie de telefon HTC 10 al meu mai făcea față cu brio 1-2 ani. Nu aveam nici un motiv de schimbare.

    00
    • ah,vremurile cand au scos ei htc diamond si lumea se minuna de frumusetea lui.
      sau vremurile lui htc one m7,sngurul android cu mayeriale premium de pe atunci…

      00
    • HTC Hero arăta bestial!!!

    • Imi merge Wildfire-ul si acum. Cel mai mult mi-a placut Desire

      00
    • Eu am avut Wildfire, One X+ și HTC 10 (care e acum la copil). Le am și acum. One X+ l-am folosit mult timp după schimb, pe post de mediaplayer. 64 GB de memorie și sunet bestial. Păcat că din cauza versiunii de Android a devenit extrem de încet….

      00
  16. Tind sa cred ca 50% din cei ce cumpara Apple cumpara doar ca status boost. Si nu functioneaza la fel la Samsung pentru ca au o gama mult prea larga de modele, si nu doar modele premium. In locul celor de la Samsung as lansa gama de flagship-uri ca si brand separat cu ditamai logo sa il vada toti si sa fie usor de recunoscut.

    00
  17. NOU
    #52

    Samsung vinde in primul rand pentru ca se gaseste la operatori, apoi marketing etc.
    Huawei chiar vinde pentru ca fac telefoane decente cel putin, si se si gaseste la operatori la preturi mai mici decat samsung, de cele mai multe ori.

    HTC nu vinde pentru ca fac telefoane de cacat si scumpe.
    Sony la fel.

    00
    • Sony fac telefoane bune, problema e ca insista sa puna si softul lor pe ele. Daca ar face un XZ4 cu Android One ar rupe.

      00
    • Ce soft isi pune sony pe telefoane? Sony foloseste Android stoc usor modificat, fiind departe de samsung care modifica vizual aproape tot sistemul. Problema e ca sony are marketing slabut, la fel si htc.

      00
  18. Telefoanele de la Samsung nu mi-au placut niciodata. In plus, aplicatiile lor nu ma impresioneaza deloc, iar customizarea android-ului e de toata jena. (eu am Xiaomi acum)

    00
  19. Eu ma mir ca in Romania nu a auzit lumea de OnePlus. Cand zic ca am OnePlus urmatoarea intrebare e „Samsung?”.

    00
    • da ma,numa’ tu stii de oneplus in romania. acest pepsi al telefoanelor.
      one plus sunt moartea pasiunii .nu aduc nimic interesant in schema. la fiecare flagship lansat de samsung,apar si ei „uitee noi avem 1 gb in plus,1 mpx la camera in plus,un scor in antutu un pic mai mare”.
      am 5 cunostinte cu one plus,toti 5 calcualtoristi,niciunu nu fute nimic.
      telefoanele astea mai sunt si despre design ,placerea de a le folosii si altele ,nu doar benchmarkuri

      00
    • Lasa ca futi tu…limba romana

      00
    • m-ai pus tu la punct cu stilul tau de a scrie. sunteti adorabili astia care scrieti cu „puncte puncte „.

      00
  20. NOU
    #60

    E plin de reclame Huawei (in offline) pe strada. Unde traiesti?
    Chiar in Brasov sunt cateva bannere mari puse pe blocuri.

    00
  21. Huawei a bagat foarte multi bani in reclama… Incearca sa ajunga la perceptia de produse premium ( pe gamele de top ) si au cam reusit…

    00
  22. Cred ca doar la Brasov nu sunt vizibile campaniile/reclamele Huawei.

    00
  23. nici Apple nu mi se pare că are cine știe ce marketing

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube

Alte articole

Alte linkuri (mostly NSFW)