Românii fac afaceri: servicii suplimentare sau servicii adiacente?

Vreau să pun gazon în curte, pe o porțiune de 30mp. Găsesc un producător de gazon fix la noi în oraș. Nu chiar în oraș, la marginea lui. Și nu la orice margine, ci la marginea spre care locuiesc eu. Măsurat cu gmaps, 4,6km distanță de la ei în poartă la mine în poartă. Sun și aflu că ei nici măcar nu oferă transport. De servicii adiacente nu mai zic.

Și atunci întreb dacă sunt singurul care a cerut așa ceva și aflu că, uimitor, nu, nu sunt singurul, toți vor transport și montaj. Dar ei nu oferă. OK, nu oferiți, dar aveți o firmă cu care lucrați care poate face asta? Nu! Nici mașini de transport?! Nu!

Am verificat, sunt pe piață de mai mult de 10 ani. Nu înțeleg de ce nu s-au extins și în zona asta. Mi se pare incredibil.

Pe de altă parte, mă uit la frații Dedeman. Bă, noi avem niște camioane de marfă care stau degeaba prin curte, ia hai să le punem noi să transporte marfa clientului până la poartă și să mai încasăm niște bani.

Așa se face. Îți cer 10 clienți ceva, refuzi, dar apoi începi să te gândești naibii cum să le oferi și serviciul ăla, mai ales dacă pe piață mai sunt alți 10 care oferă aceleași produse ca tine. E simplu: vino la noi, nu doar îți tundem cățaua, dar o și vopsim!

Hai să facem un spa de lux la 300m de parcare, că sigur clientele noastre vor merge pe jos și vor aprecia că suntem ultracentrali și ele trebuie să lase mașina în parcare cu plată.

 

idei-spa-parcare

44 comentarii

  1. Buna observatie, motivul pentru care mai si intru pe aici.

    Tine poate si de faptul ca exista acea disonanta: patronul ofera serviciile pe care el vrea sa le vanda, nu pe care clientul vrea sa le cumpere.


    Comentariu apreciat. Thumb up 76 Thumb down 4
  2. NOU
    #2

    Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]


    Comentariu nasol. Thumb up 5 Thumb down 79
  3. Sa-ti povestesc odiseea instalarii unui monument funerar (altfel un fel de tehnologie NASA) cu patron de firma ce nu raspunde la apeluri telefonice, ori cu a doua firma care “montam pe data de x” sau “montam pe data de y” sau “montam pe z” sau “montam la un moment dat” si la o ora care o fii 14 sau 15 sau 18!
    Mai aveam putin si la slujba de pomenire il puneam pe preot sa dea si el o mana de ajutor, cu dreapta tinea busuiocul cu stanga canciocul!

    Thumb up 13 Thumb down 5
  4. pe scurt tu ai vrea ca fetele de la Spa sa-ti maseze gazonul din curte


    Comentariu apreciat. Thumb up 67 Thumb down 5
  5. baros, unele afaceri sunt bazate pe productie si s-ar putea ca serviciile alea care pentru tine lipsesc reprezinta 2-3% din businessul lor si nu merita efortul.

    asta e doar o varianta pentru care gasesc o motivatie logica, fara a exclude variantele in care unii sunt prosti si se comporta fix cum zici tu, irational.

    plm, nu e totul alb si negru, mai relaxeaza-te si tu.


    Comentariu apreciat. Thumb up 60 Thumb down 5
    • Sau s-ar putea ca ei sa isi gaseasca o firma cu care sa colaboreze pe tema asta… plm, tu crezi ca la o firma care produce gazon doar 2 din 100 de clienti vor si transport si montaj??? Un business adiacent facut de altcineva, unde baiatul asta da doar un nr de telefon si sa se inteleaga ca de ex. 10% din pret de montaj ii revine baiatului producator.

      Thumb up 2 Thumb down 7
    • Intamplator ii cunosc pe astia. Motivul pentru care nu te rezolva este acela ca esti pre mic pentru ei. Au contracte cu firme, pe bani multi si acolo isi aloca resursele. Clienti ca tine sunt putini si nu e fezabil sa angajeze om sinsa cumpere masina pentru clienti mici si ocaziinali. Chiar si pe mine m-au refuzat, desi ii stiu bine. Si eu aveam 200mp.


      Comentariu apreciat. Thumb up 27 Thumb down 6
  6. Legile pietii ar zice ca motivul pentru care ei mai exista pe piata dupa 10 e ca nu au concurenta. Chiar acceptand ca toti sunt prosti, nu exclud asta, nu au cum sa fie 10 firme care fac asta si sunt la fel de prosti pentru ca in timp concurenta i-ar fi fortat sa diversifice si sa diferentieze cumva produsele si serviciile pe care le ofera.
    Deci baga-te.

    Eu ma mai irit si la Dedeman. Au tot felul de produse care sunt gandite numai pentru constructori. Placaje, placi, fier beton etc. Nu am o problema sa cumpar, chiar daca nu-mi trebuie, o coala de pfl, pal, placaj sau ce o fi, de X metri patrati. Ei nu taie. Eu nu am cum sa ajung acasa cu coala 2×4 sau cat dracu are ea, ca nu se impacheteaza.

    Masina aia smechera de taiat pal nu a mers niciodata, Nu mi-e clar care e smecheria cu alea, toti, Praktiker, Baumax, Dedeman baga tot felul de motive (cel mai des ca MOMENTAN nu merge) sa nu o foloseasca.

    La fel la fier beton, sunt doar bare de 7m sau nu stiu cat.

    Piata de hobby nu prea exista, din cauza volumelor probabil.


    Comentariu apreciat. Thumb up 18 Thumb down 1
  7. Dedeman e o porcarie. Am stat jumate de zi pe magazinul lor online si am bagat in cos cumparaturi de 6000 de lei, am verificat la fiecare obiect sa fie in stoc la magazinul din orasul in care sunt eu. Pe situl lor scrie mare si clar ca toate stocurile sunt in timp real.

    Am dat comanda si am platit cu cardul, iar dupa cateva ore m-a sunat unu de la magazin sa-mi spuna ce de fapt vreo 30% din ce am comandat eu nu au pe stoc, dar pot sa aduca in 3-14 zile. Fuck Dedeman.


    Comentariu apreciat. Thumb up 32 Thumb down 6
    • Inca unul din motivele pentru care nu este recomandat sa platesti cu cardul in Romania sau, ca sa o zicem pe aia dreapta, sa dai banii inainte.
      Si eu am vrut un produs la Dedeman (o comoda colorata frumos pentru fii-mea), figura in stoc in magazinul din SV si bineinteles ca nu avea nimeni habar de el dar mi-l puteau aduce in… 30 de zile! Pentru ca atat dura pana cand trimitea producatorul produsele catre ei pentru ca nu sta nimeni sa trimita 1-2 produse toata ziua dom’le!


      Comentariu apreciat. Thumb up 20 Thumb down 8
  8. ia-o ca pe o oportunitate… o sa poti face un articol despre cum ti-ai montat singur gazonul iar 4km nu e chiar asa mult… il aduci in niste sacose de rafie :)


    Comentariu apreciat. Thumb up 75 Thumb down 2
  9. Pentru ca patroni ajung toate ciurucurile, mare parte din ei. N-au planuri de viitor, nu stiu sa fie amabili sau sa vorbeasca cu clientul, habar n-au sa coordoneze un business, nu exista o implicare din partea lor, considera ca este de ajuns ca au angajati care sa munceasca pentru ei. Ajung acolo prin noroc si cei mai multi isi deschid afaceri in domenii in care habar n-au cu ce se mananca.
    Lucrurile astea au incetat sa ma uimeasca cu ceva vreme in urma.


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 19 Thumb down 27
  10. NOU
    #20

    Boss,să te ferească Dumnezeu de transport

    Acu două luni am luat niste chestii ușoare,dar voluminoase,de la un bricocacat
    Factura 350 .Transport calculat la 25 km, 300
    .am ieșit la okazie m-a luat un tip din Brăila, 30 lei ,m-a lăsat in poartă

    Ai grijă ce-ți dorești


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 16 Thumb down 15
  11. Se lasa masina cu avariile puse, cat poate sa dureze niste spa..2-3 ore…Unde e problema? :)


    Comentariu apreciat. Thumb up 54 Thumb down 2
  12. Vrei rulouri de gazon ? or sa mucegaiasca pe dedesupt si mirosul o sa fie neplacut…planteaza tu…

    Thumb up 12 Thumb down 7
  13. Mda, aia inca sint pe piata pentru ca sint producatori si vind cel mai probabil unor alte firme care la rindul lor fac instalarea si whatever. Clientii pf nu-i intereseaza pentru ca aia sint probabil sub 10% din incasari.
    Dar e de porc sa nu oferi transport macar in zona. Si platit, dar sa fie.


    Comentariu apreciat. Thumb up 13 Thumb down 2
  14. În momentul în care mi-am cumpărat remorca am rezolvat multe din probleme

  15. Cand mi-am renovat prin casa, parca Hornbach (prietenii tai :D ) aveau la intrare un catalog cu tot felul de firme/mesteri in diferite domenii, verificati, cu care colaborau.
    Mi-am cumparat cele necesare (usi, faianta, lavabila, mobila etc), apoi am fost la catalog, mi-am ales oamenii, care s-au sincronizat cu livrarea produselor, gata treaba.
    M-am si mirat ca s-au gandit la asa ceva :)


    Comentariu apreciat. Thumb up 48 Thumb down 1
  16. Vreau sa renovez ceva prin casa. Pt ca-s cu capul m-am dus prin magazinele de bricolaj sau am bantuit pe site-urile lor. Toate ofereau transport pana in fata casei, fie la un pret derizoriu, fie chiar gratuit. O singura firma oferea si transport pana in casa. Ca sa nu mai zic ca era si firma cu cele mai bune preturi, marfa cea mai variata si cea mai simpla aranjare a marfii. Singura problema era ca nu oferea montaj pt mobila, dar am gasit mobila in alta parte.
    Poate esti muiere singura, poate esti barbat cu probleme cu spatele, poate n-ai nicio problema dar n-ai chef sa te chinui cu saci de 20 kile de chestii sau cutii cu gresie/faianta, poate nu poti sa aduni atatia prieteni in acelasi timp, poate n-ai de unde aduna 5 vlajgani sa-ti care chestii.


    Comentariu apreciat. Thumb up 19 Thumb down 1
  17. Unii chiar nu isi bat capul.
    Ne e greu sa intelegem cum cineva efectiv prefera sa faca un lucru, dar doar un lucru, pentru ca nu au nevoie de avantajele date de a face lucruri suplimentare sau adiacente.
    Am mai intalnit acest comportament in BV. Doar in Bucuresti, toata lumea face de toate si sunt numarul 1 in ele (NOT).

    Pana la urma cred ca sticking to one thing stimuleaza competitia si calitatea. Stii clar pe cine iei pentru ce vrei si pe cine trebuie sa tragi la raspundere.

    Thumb up 3 Thumb down 4
    • Ok, inteleg sa faci un lucru si numai un lucru. Dar de vreme ce tu esti profesionistul si comerciatul/prestatorul de servicii si eu sunt nea Griguță/tanti Gigica de pe strada poate ar fi misto sa ma pui tu in legatura cu alte firme/profesinisti care fac chestii conexe activitatii tale. Asa stimulezi competitivitatea, diversitatea, profesionalismul si multumesti si clientul.
      Vinzi gazon si atat, ok. Dar ofera-mi niste unii care sa mi-l transporte si pe altii sa-l monteze. Cei mai multi dintre cetatenii obisnuiti nici n-o sa mai stea sa se targuiasca la pret de sila de a cauta el pe unii.
      Ziceam mai sus ca renovez: reamenajat bucataria, gresie, faianta, zugravit, dar voiam sa refac si instalatia electrica. Nu-mi place sa caut mesteri pe net, nu stii pe cine aduci in casa, nu stii cum lucreaza. Aveam deja mester (mi-a mai facut o lucrare la un moment dat) pt prima chestie, cautam electrician si nu gaseam. Am avut un puseu de inspiratie si l-am intrebat pe mester. Stia, cumnata-su, mai lucrasera impreuna. M-am interesat de pret doar ca sa am o idee si sa fac niste calcule. Am acceptat fara nici cea mai mica retinere, fara sa comentez, fara sa ma targuiesc.
      Despre asta e ideea.

      Thumb up 8 Thumb down 2
  18. Ba, aia de la voi din BV cu gazonul sunt cei mai ieftini din tara si vand mult. De aia ii doare in cur de 30mp ai tai. Corect, ar putea face mai multi bani, dar ar trebui sa munceasca mai mult. Ia cauta tu frumos o firma mica de amenajare spatii verzi la voi acolo si iti ofera aia servicii complete inclusiv transport. Oricum nu il poti monta singur, indiferent cate lopeti si roabe ai cumpara de la magazinul preferat de bricolaj!


    Comentariu apreciat. Thumb up 17 Thumb down 3
    • Dupa cum s-a zis mai sus, ar fi frumos un raspuns de genul: “noi nu oferim serviciul complet, dar sunati la nr. asta, baietii cumpara de la noi, va arata factura sa vedeti ca nu umfla pretul nostru si va ajuta cu celelalte etape ale lucrarii”. Win-win

      Thumb up 0 Thumb down 0
  19. In familia mea am avut negustori din tata-n fiu, te cam faci de cacao daca intr-un oras mic nu “servesti clientul” cu tot ce inseamna “servicii” secundare…. Ok, nu oferi tu, dar boul ala care ti-a calcat pragul nu intreaba degeaba, ci pt. ca are nevoie si nu are timp/experienta sa faca ce ai putea tu sa faci/o echipa de profesionisti… Genul asta de clienti hotarati, cu banu jos, “duce firma”, e pacat sa-i pierzi doar pt. ca ti-e lene sa deschizi gura sa-l recomanzi pe X sau Y care se indeletnicesc si cu job-uri secundare, gen intins gazon…

    Unii il iau pe Nu in brate, asa inteleg sa faca business, chiar daca acel client plateste un salariu/impozitul pe salariu la un angajat/comanda.

    Acest model de business o sa dispara ca buticarii de pe vremuri…

    Thumb up 8 Thumb down 4
  20. NOU
    #35

    Probabil daca ai fi comandat gazonul din China,de pe Aliexpress sau Banggod,ti l-ar fi adus la poarta.Asa pentru 30 de metri amarati,aia cu firma romaneasca nici nu se dau jos din pat.La fel ca aia din Vaslui care nu vor sa moara de foame cu 1200 lei,plus cazare si masa,lunar.

    Thumb up 6 Thumb down 6
  21. Tu vrei gazon de-a gata?!?! Pai ne lasam de bricolat?!? :D

    Thumb up 4 Thumb down 1
    • Asta ca sa nu il acuzam ca el nu a incercat sa caute profesionisti. Asa ii mai trebuie un trepied, o camera de filmat si vreo 2 sapt.

      Thumb up 0 Thumb down 1
  22. Dedeman ofera transport, doar ca este prea scump si iti vin acasa intr-o saptamana :))

    Thumb up 0 Thumb down 3
  23. Exact asa am patit si eu acum cativa ani cu o firma de saltele. Dar la mine a fost mai nasol pentru ca m-au si mințit ca transportul este inclus. După ce am cumparat salteaua mi-au spus ca ma suna soferul cand o aduce. Si după ce am asteptat 2 săptămâni am primit telefonul magic:
    ” – Buna ziua, va sun in legatura cu o saltea pe care a-ti comandat-o. Haideți jos după ea.
    – Pai cum sa vin eu după ea?
    – Domnisoara, nu am timp de stat, am comenzi. O las in strada si veniti cand vreti.”
    Cobor in pijamale de la etajul 4 si rămân socata: salteaua era adusa cu un taxi!! Taximetristul mi-a facut semn sa traversez după saltea si mi-a aruncat-o in brate. Nici măcar nu o puteam misca, era imensa si foarte grea. L-am rugat sa ma ajute măcar sa traversez dar nu, se grăbea bietul om. Iar eu am rămas blocata intre sosea si linia de tramvai, pe un loc ingust, in pijama, cu ditai salteaua de 2 persoane in brate si fara telefon la mine.Acum imi vine sa rad de faza dar atunci as fi fost in stare sa le dau cu ea in cap daca m-as fi putut deplasa pana la ei. Bine ca au dat faliment!


    Comentariu apreciat. Thumb up 55 Thumb down 1
  24. Oamenii care castiga pe termen lung sunt aceea care nu fac tot ce vrea clientul. Din experienta iti spun ca clientul e in 99% din cazuri dobitoc. Ca sa reusesti faci un produs atat de bun incat clientul se ocupa de montaj, transport etc si tot castigi.


    Comentariu apreciat. Thumb up 21 Thumb down 5
  25. Pe aici este un panou la intrare si mesterii isi pun business card-urile acolo asa ca ai de unde alege daca ai nevoie de cineva sa il transporte, instaleze.

    Thumb up 0 Thumb down 1
  26. Zoso – Parcarea este la 150m (pe acelasi gmaps) adica 2 min de spa. Pe ceas. Cu tocuri de 12. Cu spatele.
    Costa 3 lei pe ora. Cu bon fiscal. Un tratament la Spa este 120 lei cel putin.
    Daca ar fi parcari in fata fiecarui magazin unde cineva are treaba si nu catadicseste sa mearga 100-200m ar fi toate orasele o parcare.
    Au fost chiar inspirati cu locul. Sunt putine cladiri in centrul istoric cu o parcare generoasa atat de aproape.


    Comentariu apreciat. Thumb up 12 Thumb down 1
  27. @zoso: schimba un pic unghiul.
    Sunt firme care ofera serviciul complet (gazon, transport, montare) dar tu ai ales sa-i sari din schema si sa mergi direct la furnizorul lor de gazon …

    Da, e de porc sa-si puna xx% adaos si la gazon in conditiile in care are scoruri mari la celelalte servicii dar nu uita ca esti in Romanistan.


    Comentariu apreciat. Thumb up 12 Thumb down 1
  28. In curba de pe Mihail Kogalniceanu, pe dreapta, inainte de liceul Mesota, e o duba parcata pe care scrie mare “Transportam orice in Brasov, 50 lei”. Uita-te dupa ei cand mai treci pe acolo, si noteaza numarul de telefon, ca prinde bine :)

    Thumb up 1 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.