E un foarte bun exemplu de intruziune a managementului în operațiunile companiei. Serios, e de urmărit cum reușește să intre în pământ dacă proprietarul/manager nu lasă oamenii angajați să facă treaba pentru care au fost angajați.
Și totul a pornit cu plecarea lui Adrian Sârbu din fruntea CME, pentru că nici măcar el nu poate face minuni pe vremuri de criză. Și s-a trezit în România, doar cu o amantă și cu foarte mult timp liber. Așa că s-a instalat în clădirea unde era și Mediafax Group și a început să țină ședințe.
Mediafax Grup conține agenția de presă Mediafax, ziarele Ziarul Financiar și Business Magazin, site-urile ProMotor, ProSport, Gândul.info, Mediafax.ro, csid.ro, Descoperă.ro, go4it.ro, one.ro și apropotv.ro. Produse de mâna a doua, făcute cu studenți, care reușeau să țină capul deasupra apei cu ajutorul câtorva oameni care se pricepeau și a cross-promo-urilor care se făceau cu ProTV sau late produse din trust.
Și probabil ar fi reușit să supraviețuiască dacă Sârbu ar fi lăsat oamenii pe care îi angajase să conducă compania să o conducă. Dar, neavând ce face, și-a luat un birou în clădire și a reluat prostul obicei al ședințelor interminabile (pe vremuri, ședințele se țineau sâmbăta sau duminică cu începere de la ora 11 și se terminau uneori și 12 ore mai târziu). Ori, oamenii care aveau treabă nu aveau chef sau timp de așa ceva și, cu siguranță, nu aveau chef să le spună un tip care habar n-are cu ce se mănâncă internetul ce să facă.
Oferte au existat mereu pentru oamenii care lucrau acolo. Dar mediul de lucru era bun, salariile intrau la timp, lucrurile se mișcau, produsele creșteau. Eh, ședințele astea inutile și dorința de a se auzi vorbind le-a pus capac. Cosmin Ghinea, al doilea om în organigramă și un tip foarte calm și muncitor, s-a cărat în 2014 tocmai la Sibiu, atât de tare se săturase. Alți oameni buni au plecat și ei. Și Sârbu a rămas să facă ședințe cu cine mai apuca.
Asta e tot.
Sedintomania asta e meteahna serioasa la unii.
Am lucrat timp de un an la un radio ce avea si o statie TV ‘alipita’ de el. Directorul avea placerea perversa de a face sedinte de la 8 dimineata, in fiecare marti.
Bun, asta in sine nu e o chestie rea (sedinta, zic), daca ai ce discuta si nu bati campii. Dar majoritatea discutiilor erau axate pe tampeniile pe care le faceau copiii de la teveu (si spun copiii pentru ca erau pustani de liceu, primii ani de facultate, platiti vai de mama lor). Si frecati la melodie cate 10-12 ore pe zi.
Aveau pasiune pentru televiziune (mass-media e un ‘virus’ nasol, odata ce intra in sange) si inghiteau rahaturile lui. Si e drept ca, la cat de prost platea, nici dracu nu se angaja cu experienta, asa ca tot crestea oameni de televiziune, ii platea mai mult nu si dupa cateva luni se carau la alt studio.
Revenind la sedinte … nu ar fi acceptat nici mort sa le mute la o ora mai decenta (ca oricum era lumea la lucru si mai incolo), asa ca veneam ca prostii la 8 la sedinta si frecam duda pana la 10, cand intram in emisie.
Si, chiar mai nasol, stateam sa vedem cum le face morala copiilor in cauza, ca la noi nu prea avea ce sa zica. Dar ii placea sa aiba audienta.
Din fericire am stat acolo doar un an, dupa aia am revenit la un alt post unde se tineau sedintele la ora 14.
Nu ai precizat, asta se intampla aici sau in America?
All roads to somewhere, sometimes.
Da mă, da şi cînd o veni Murdoch să cumpere grupul cu 1 miliard de usd, cine-o să iasă în cîştig? Aud?
Nu stiu de ce oameni cu experienta zici tu, dar site-ul protv (si nu numai) este o mizerie. Nici protv-ul nu mai este ce-a fost de cativa ani…
Eu cind vad link catre protv nici nu ma obosesc sa il deschid…
Ieri citeam presa online in timp ce mancam. Am ajuns pe un link de PROTV unde la un clip de ~40 secunde am primit doua reclame, una la inceputul clipului si cealalta dupa vreo 20 de secunde. Prima era la scutece pentru aduti, a doua la pastile pentru hemoroizi. F*M*M PROTV!
ABP <3
Acelaşi tip de şedinţe se ţineau şi la un trust de presă al cărui nume nu-l dau acum dar la care am lucrat. La ora 17.00 se termina programul şi se pleca spre casă. La 16.50 ne făcea şeful semn să purcedem spre masa lui unde începea o şedinţă de vreo două ore al cărui punct principal era ”de ce nu vindem mai mult?”. Noi, ca redactori, redactori şefi şi tipi dela DTP îi spuneam acelaşi lucru ca şi ieri: hârtie de porc, tipar cu aparatură din 1960, tiraje care variază. Şeful dădea gânditor din cap şi ne expedia acasă. A doua zi o luam de la început: ”dar de ce nu vindem mai mult?”. Şi-i spuneam din nou: hârtia e nasoală, nu avem marketing, nu se respectă abonaţii, sar plăcile la tipar de arată produsul final ca ceva ce trebuie vizualizat cu ochelari 3D. Şeful dădea din nou din cap şi privea gânditor spre fereastră, expediindu-ne acasă după alte două-trei ore neplătite peste program. După care o luam din nou de la început, a doua zi.
Aveam vreo 3-4 şedinţe de-astea pe săptămână şi tematica era mereu aceeaşi. Mergeam efectiv în cerc cu argumentele şi şeful efectiv refuza să se confrunte cu realitatea, căutând mereu miracole, pretinzând că ne ascultă sfaturile, terminând şedinţa cu aerul ăla care dicta că acum a înţeles. Apoi ne mai trântea vreo două şedinţe de-astea până în weekend şi o luam de fiecare dată de la capăt: ”oare ce-am putea face să ne ridicăm puţin?”
Şedinţele nu aveau alt scop aparte de văitatul discret şi indirect al şefului şi ne stresau pe toţi la culme, mai ales că ne-am prins noi repede că la şedinţe nu se rezolva nimic, niciodată nu se schimba ceva şi că oricâte sfaturi sau idei am fi plasat nu erau luate în considerare.
Ulterior, în alte trusturi de presă, am avut plăcerea să asist la şedinţe similare în care se vorbea mult şi nu se spunea nimic. Se vehiculau truisme care începeau cu ”trebuie să” şi ”e imperativ necesar ca” urmate de ţeluri şi idei salvatoare pentru companie. Absolut normal că nu se implementa nimic.
Şi mai fain decât patronul de trust e să ai de-a face cu soţia patronului de trust. Pentru că – vezi tu – patronul de trust mai ştie chestii. De cele mai multe ori şi-a făcut banii pe pielea lui, chit că i-a făcut din tunuri; dar sunt ai lui. Ei – soţia patronului e aia parvenită, fostă chelneriţă venită de prin Oltenia de undeva iar singurul ei apanaj e că, cândva, arăta bine şi i-a făcut un copil. Şi femeia asta care nu ştie absolut nimic despre DTP, scrisul de articole, deadline-uri sau implicaţiile financiare ale editării lunare a unui titlu vine cu idei care mai de care mai tâmpite. Invocă şedinţe în care vorbeşte răspicat şi cu hotărâre ca să lase impresia că ideile ei au greutate. Strigă. Bate cu palma în masă. Se încruntă la cei pe care ea îi consideră responsabili de chestii. Şedinţele cu astfel de femei se termină de obicei după ce toată lumea e deja nervoasă şi frustrată şi neapărat după ce fosta chelneriţă a inventat din vârful frunţii vreo 5 reguli noi: de mâine va fi penalizat cel care-şi lasă cana de cafea goală pe masă; de mâine cine stă mai mult de 5 minute la ţigară va fi penalizat cu 10% din salariu; tot de mâine se vor parola toate BIOS-urile ca să nu care cumva să fure angajaţii preţioasele machete să le vândă la modul malefic concurenţei; chestii de-astea.
Şi mai mişto e când începe lupta pentru putere şi afirmare în sânul acestui duo şef-şefă. El dă un ordin, ea dă alt ordin. Aşa – în contraictoriu – să vadă care o respectă mai mult pe ea şi care nu. El zice să se trimită la tipar în 15, ea plusează şi dă termen data de 9. El acordă concediu contabilei, vine ea şi spune că nu – nu se poate, va trebui să lucreze şi de Crăciun. Apoi se face o şedinţă de-aia lungă în care ori el, ori ea dictează directive ce urmează oricum a doua zi să fie suprascrise de celălalt partener al cuplului de succes.
Good times.
Chestia asta se întâmpla peste tot.
Am pățit-o eu, cu primul meu job, la 16 ani, într-un hotel de 4*.
Exact la fel.
Nu poți coae sa stai acasă, să-ți futi nevasta, si să-i lași pe oameni sa-si facă treaba ?
Pune pe cineva responsabil. Nu-ți ies banii ? Il freci doar pe unu…
Ăștia care prin ședințe spun numai truisme și nu fac nimic, ar trebui dați cu capul de whiteboard.
Caucasian board, rasistule
Not management, manglement.