Războiul fumatului din anul 2018

Acum câteva luni a început prin onlineul românesc un război pe cât de amuzant, pe atât de grotesc. Erau trei tabere acolo:

  1. tabăra fumătorilor (cu cele două subtabere, fumătorii de țigări clasice și fumătorii de chestii noi gen glo sau iqos)(tabăra de chestii noi sensibil mai bine finanțată)
  2. tabăra care era anti fumat, pentru că e nociv și bla bla
  3. tabăra care pierduse licitația de comunicare/strategie pentru celelalte două tabere.

Ca să ne înțelegem, vorbim de mulți bani, nu de mărunțiș. Companiile de țigări au un profit monstruos, de aceea aruncă în toate părțile cu bani. Vedeți mai jos o poză cu o tanti care susține că s-a lăsat de fumat, dar, pentru suma potrivită, pretinde că fumează iar.

Altceva: oamenii care sunt mai înaintați în vârstă nu poartă războaie din astea pentru principii, ci pentru bani. Da, toți vor o lume mai bună și o justiție dreaptă, dar dacă mă plătește cineva, fac un circ superb pe tema asta (vedeți cazul Mălin Bot). De asta, când vedeți oameni foarte aprinși pe o temă concretă, de obicei e ceva mai mult acolo decât morală.

Bun, din ce auzisem eu, tabăra #2 era plătită de un ONG ca să fie atât de aprigă antifumat. Azi a ieșit că era plătită de Pfizer, care au un produs care te ajută să te lași de fumat. Probabil nu direct, ci printr-un ONG. Probabil unii nici nu știau că Pfizer e în spatele ONG-ului.

Și mai e ceva: de multe ori, plata nu e directă. Nu vine nimeni și pune 5.000€ pe masă și spune “înjură-i pe ăia”. Nu. Poate omul are o firmă de produs șaibe și vine Pfizer sau Philip Morris și cumpără producția pe 6 luni. Poate îi dă o mașină de la firmă 6 luni. Poate nevastă-sa are nevoie de un loc de muncă. Sunt tot felul de moduri subtile de a cumpăra un om și de a-i permite să spună “nu m-a plătit X sau Y să spun asta”. OK. Dar fi-tu a câștigat o bursă de studii în SUA de la ei?

Diferența e asta: când nu te plătește nimeni, spui ce ai pe suflet și gata, nu te apuci să urmărești oameni și/sau să te bagi în toate discuțiile pe subiect. Nu te apuci să porcăi oameni că ai văzut în pozele lor că bagă Cola. Îți vezi de ale tale și mori sărac. Când pune cineva câteva mii de euro pe masă, brusc devii stimulat.

Și da, dacă ați mușcat-o pe aia cu “cruciada noastră e pentru sănătate”, sunteți naivi.

update: Paula Rusu știe chestii, Ramona Brad, piarista Pfizer, e și ea acolo

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

66 comentarii

  1. NOU
    #1

    #cadou nuntă

    #ți-l dau pe ăsta care zici tu

    #mai aștepți și tu un pic cu dosarul ăla

    Thumb up 18 Thumb down 7
    • NOU
      #2

      pe mine nu m-a platit nimeni si m-am lasat de fumat acum 11 luni … m-am lasat de clasice si m-am apucat de iqos, care iqos este o mizerie atat de mare incat m-a determinat sa ma las de tot … fara sa fiu platit de cineva, vreau sa multumesc iqos ca mi-a produs un atat de mare rau incat acum nu mai vreau sa aud vreodata de fumat, vapat sau alte metode de a baga fum in plamani !
      o sa inchei cu o clasica :

      de cand m-am lasat de fumat viata mea a devenit mai buna ! iti recomand si tie sa o faci cat mai curand !

      P.S. : nu m-am ingrasat, nu am inlocuit fumatul cu mancatul, nu m-am ajutat de pastile sau plasturi cu nicotina, nu am transpirat, nu am intrat in sevraj, etc … pur si simplu am zis intr-o zi ca ma las si … m am lasat ( dupa 20 de ani )


      Comentariu apreciat. Thumb up 26 Thumb down 1
    • de cand m-am lasat de fumat viata mea a devenit mai buna ! iti recomand si tie sa o faci cat mai curand !

      FUCK YOU! PAY ME!

  2. Madam asta din poza nu era mare afacerista in feșiăn? O fi plecat sponsoru’ și tu dai la gioale. Ce să facă femeia, că doar e o lume a bărbaților. :)))

    Toate sunt independente și drepte la coloană, una nu s-ar lăuda cu ce ciorbă știe să facă!


    Comentariu apreciat. Thumb up 45 Thumb down 6
    • NOU
      #5

      *EA a decis să fie femeie.

      2)Independența și puterea le-a moștenit genetic de la un unchi de-al ei


      Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 26 Thumb down 7
    • Ba da, la bucatarie o nevasta ca Jamila sau Teo (de la Teo’s Kitchen) sunt aur la casa omului.

      Thumb up 5 Thumb down 9
    • Ciutacu e bun de pus pe pachete ”Asa arata ceva nascut de o mama fumatoare. Merita sa iti asumi riscul? ”


      Comentariu apreciat. Thumb up 151 Thumb down 18
    • De ce ai da dislike la o gluma buna cu Ciutacu?


      Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 25 Thumb down 12
  3. NOU
    #10

    Referitor la penultimul paragraf, cred ca oamenii îsi si apara placerile, cu orice mijloace. Nu stiu daca intotdeauna e vorba de bani. Imi amintesc cum a fost atunci cand s-a interzis fumatul, toti panicatii “falimenteaza toti” “nu mai ies sa fac consumatie” si alte argumente imbecile. Ete n-a fost nici o problema.


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 26 Thumb down 12
    • de acord, și eu imi apăr plăcerile. dar nu urmăresc oamenii care isi pun poze cu ei să văd dacă beau cola și le spun că cola e nasoală.

  4. Chiar sunt curios sa aflu mai multe despre fenomenul Malin Bot :)

    Thumb up 8 Thumb down 6
    • omul face circ de 4.000€ pe lună https://www.patreon.com/malinbot

    • 4000$, boss. Facem revoluţie, da chiar aşa…pe burta goală ?? :)

      Thumb up 16 Thumb down 6
    • @zoso Nu vad unde e problema cu Malin Bot… scrie clar ca sunt vreo 780 de persoane care doneaza… din ce ai vrea sa faca bani? din vizualizari pe YT in ro? LOL
      Face circ, da, dar prefer circul lui decat anumiti jurnalisti sau televiziuni care se pretind independente si echidistante…


      Comentariu apreciat. Thumb up 53 Thumb down 28
    • Si inainte de Patreon, de unde-si tragea cascavalul?

      Thumb up 9 Thumb down 6
    • era angajat pe la diverse ziare.

    • Damn! Ia sa-l caut si pe nebunul ala din Ciorani (PH).

      Thumb up 1 Thumb down 4
    • @Julian, face circ da-i circu nostru. Băi, Mălin Bot este clovnul ăla plătit ca să facă figurine haioase din baloane la party pentru un ban. Este exact ca aia care vindea mărţişoare cu o figurină din lut care avea în mână un steguleţ pe care scria #rezist şi o vindea cu 80 de lei. Nu are nici’o treabă cu jurnalismul.


      Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 20 Thumb down 13
    • OK, am aflat acuma de ”Patreon” (și citit pe wiki ce naiba-i asta). Merci!
      Chestia e genială și ar trebui popularizată cu repeziciune: toți cei acuzați că sunt ”tari în clanță” doar pe FB (sau Internet, în general) au acum posibilitatea de sta mai departe în fotoliu și de a plăti pe altcineva să acționeze pt ei (ca un fel de avocat)!
      În ultimele 18 luni am ieșit în stradă de apx 30 de ori, și deși voi continua s-o fac, nu m-am putut abține să nu-i bag și eu 5 euro!
      Însă, devenit patron, tot nu-i pot impune eu directive asupra ce să facă (dezamăgire, căci eram gata să-ți cer și profile de lunetiști!). Așa că las-o mai moale cu subtilități d-astea ieftine gen ”omul e plătit, deci e o curvă”.
      Na, am zis și eu ce-am avut pe suflet și gata.


      Comentariu apreciat. Thumb up 42 Thumb down 10
  5. Eu sunt cu tigara electronică , d-aia cu vapori şi urăsc din suflet tot gunoiul de campanie agresiva al iqos care e fix același cacat cu tigara clasică.

    Iqos e un căcat şi cei care le promovează sunt niște jigodii, muie iqos


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 32 Thumb down 31
    • NOU
      #22

      și dragnea


      Comentariu apreciat. Thumb up 64 Thumb down 9
    • Nu stiu ce ai cu iqos-ul, e un produs extraordinar. Eu asa m-am lasat de fumat. Mai intai te face sa nu mai suporti tigarile normale apoi te plictisesti si nu iti mai vine sa fumezi nici iqos fiindca are un gust de cacat sau de paine (in functie de aroma). Asta vine de la un fumator de 2 pachete + pe zi.


      Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 23 Thumb down 7
    • Eu de iqos nu m-am putut atinge deoarece mirosul emanat este aproape identic cu al ciorapilor mei după o zi de mers pe jos. Nu glumesc.


      Comentariu apreciat. Thumb up 30 Thumb down 3
    • @H. Nu-ti mai tine tigarile in ciorapi

      Thumb up 18 Thumb down 1
    • Te inseli, nu are miros de sosete ci de pisat de bou! Am trecut si eu pe iqos apoi, dupa cateva.luni, eram asa scarbit de mine (ca “fumez” asemenea cacat) incat m-am lasata de tot (dupa 25+ ani de fumat, in ultimii peste 2 pachete/zi).

      Thumb up 9 Thumb down 1
    • Sa inteleg ca mirosul de iqos este perceput de fiecare diferit? Pisat, balega, ciorapi, peste stricat, ce alte mirosuri ati simtit?

      Thumb up 6 Thumb down 0
  6. cel mai frumos este la manafu partea cu #1. nu e chiar environment safety, scade ratingu, bla bla sa mentionam ca ne-au platit baietii asa ca o dam cu peretele. la articolele uzuale de promo avem ceva de genul “blogul xulescu este implicat în campania de promovare a yulescu”. bai fix la astea cu fumatu e doar o inspiratie, dar la toate: “Acest articol a fost inspirat de , un dispozitiv pentru fumătorii adulți pe care îl utilizez de câteva luni”. a draq inspiratie cum vine ea fix cand trebe…


    Comentariu apreciat. Thumb up 22 Thumb down 1
  7. Eu doar vreau să îi fut in gură pe toți care fumează înăuntru. Alora care fumează electronică sau iqos chiar o să le placă.


    Comentariu apreciat. Thumb up 69 Thumb down 12
  8. Eu am fost o singura data la o dezbatere cu doamna Brad de la 2035 fara tutun. Mi-a dat de gandit de când i-am văzut geanta de câteva mii de euro. Nu sunt de acord cu fumatul in interior dar nici cu lectii de viață de la ONGistii care nu știu ce să facă cu banii. Nu de alta, dar am niste ani de voluntariat în spate și știu că atunci când e pe bune, ai rezultate multe dar beneficii puține.


    Comentariu apreciat. Thumb up 53 Thumb down 4
    • Wow! Nu poti fi oengist daca nu esti sarac sau daca nu-ti donezi (aproape) toate veniturile cauzei pentru care lupti? Ia zi, Raluca, are voie sa mearga in concediu la all-inclusive, sau numai la cort? Are voie Mercedes sau numai Sandero?

      Thumb up 8 Thumb down 16
  9. Cel mai trist e ca sunt multi retardati care vor interzicerea completa a fumatului dar ar vrea ca in acelasi timp sa fie legalizata peste tot iarba…


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 29 Thumb down 28
  10. De cand lumea e asta.

    Uite si faza funny din Clerks (1994)

    https://youtu.be/3gHqYddtmNU

    Thumb up 5 Thumb down 1
  11. Bă, băiatule cum put căcaturile IQglo. Am primit și eu un glo din ăla, pute, l-am aruncat pe undeva…

    Thumb up 14 Thumb down 2
  12. Ai dreptate cu oamenii care fac fixație pe un subiect. Am remarcat acest fenomen in alta industrie, respectiv aviatie. Cand apare un material despre o anumita companie low-cost care nu are bugete pentru publicitate, efectiv sunt unii care incep vanatoarea. Cu lupte pana in panzele albe. Daca sapi, vezi ca este un interes acolo si ca alta companie de fapt ii plateste cumva, Sau lucreaza la alta companie. Sau au un interes acolo. Mereu. In rst da, fiecare isi spune povestea, patania, etc, dar fara stalking. Si cand apare ceva despre o companie care da bani in toate partile nimeni nu mai spune nimic.
    Cu tigarile… frumoasa faza cu m-am lasat dar ma bucur si de fapt nu fumez wow!

    Thumb up 4 Thumb down 0
  13. D-apai oricum treaba ramane simpla. Daca fumezi (tutun sau electronice, tot aia), mori mai naspa. Adica cancer.

    Thumb up 7 Thumb down 10
    • Pentru cine nu il stie, bancul e cam asa:
      Care e diferenta dintre un om mort de batranete si un om mort de cancer pulmonar?
      Mortul mort de batranete e mai sanatos.

      Thumb up 3 Thumb down 2

  14. Comentariu apreciat. Thumb up 23 Thumb down 1
  15. Peste vreo suta de ani (sau chiar mai devreme) obiceiul fumatului nu va mai exista si va parea oamenilor de atunci ridicol,prostesc si extrem de daunator. Cam cum suntem noi socati acum de anumite lucruri din trecut care pe atunci pareau normale.


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 16 Thumb down 28
    • Zi si numerele la Loto, nu ne lasa asa.


      Comentariu apreciat. Thumb up 64 Thumb down 6
    • NOU
      #48

      Poate peste o suta de ani o sa ne cumparam organe de schimb de la farmacie. Si atunci o sa ne doara la pula cu filet de 2 toli ca fumatul e daunator daca o sa avem toti cate un plaman nou noutz in geanta frigorifica!


      Comentariu apreciat. Thumb up 24 Thumb down 4
    • gen?

      Thumb up 2 Thumb down 4
    • Care sunt lucruri din trecut la care făceai referire? Că locul femeii e în bucătărie la cratiță?

      Thumb up 12 Thumb down 4
    • @Cristian:
      Că tre’ să mănînci cît mai mult zahăr ca să ai dinți stricați ca ai regelui (reginei), de pildă.
      Sau: că tre’ să ”donezi” sînge ca să te vindeci de cam orice boală.
      Sau: că e nesănătos să te speli.
      Sau: că țevile de plumb sunt bune pt aducțiunea apei potabile.
      Sau: că mercurul și radiul (în cantități necontrolate) pot vindeca anumite boli.
      Sau: că sacrificarea unui animal va îmbuna un zeu.
      Sau: că moliftele și spovedaniile ajută iertării păcatelor.


      Comentariu apreciat. Thumb up 31 Thumb down 7
    • Moliftele și rugăciunile chiar ajută la iertarea păcatelor, ai auzit pe cineva să fie iertat de păcate prin tăiere sub limbă, cure cu mercur/radiu, nespălare etc?

      Thumb up 9 Thumb down 3
  16. Ieri m-am uitat la o emisiune cu Johnny Carson, omul fuma în emisiune. Mi s-a părut atât de ciudat! :)
    Altfel, nu știu ce e cu “lupta” asta descrisă de zoso.
    Publicul larg știe că e nașpa dacă fumează? Știe că ar putea face cancer și ar putea muri? Știe lumea? Da? Gata. Misiunea e îndeplinită.
    Că se apucă sau nu de fumat, e numai alegerea lor. Că se lasă sau nu de fumat, idem, e numai alegerea lor. Că au continuat să cumpere țigări deși prețul e explodat, idem… și tot așa.

    Thumb up 12 Thumb down 4
    • De acord, fiecare e responsabil pentru propria cale.

      Doar ca marketingul agresiv al JTI, BAT, PhilipMorris “ajuta” o mare parte din publicul tanar sa ia decizii foarte proaste.

      Vezi reclamele colorate, oamenii cumparati de pe Fb/Insta, numele sugubete ale produselor (IQOS, glo), spatiile “creative” finantate (qreator).

      Thumb up 6 Thumb down 2
    • Cristi, lupta se da pt reintroducere in localuri, atata tot. In rest ai perfecta dreptate, fiecare sa faca ce vrea cu viata lui si cu banii lui.

      Numai ca daca se reintroduce “fumatul sanatos” inapoi in spatiile inchise, ne intoarcem de unde am plecat.

      Thumb up 2 Thumb down 3
  17. ”If you are good at something, never do it for free”


    Comentariu apreciat. Thumb up 21 Thumb down 1
  18. Bravo ba, ati mestecat si voi o stire de la ciutacu despre chestii din 2007-2008 dar s-a gandit el sa se mai lege acum de Ciolos.
    Da, absolut nimic nou aici de acum 10 ani…”Azi a ieșit”…auzi la tine…

    Thumb up 15 Thumb down 2
  19. Treaba ai fi surprins sa stii ca se aplica si in alte domenii. Lucrez in IT, si la firme mari se practica mita mascata. Azi ii place produsul tau la omul lor de IT/achizitii/logistica/spalator de geamuri si deodata… te porcaie cu inversunare pt ca ai concurenta ce probabil da o masa, o ciorba, un laptop, o vacanta, o angajare de amanta, de copil, de ce o fi. Si cum zici: daca au o parere si-o spun si gata, cand “porcaiala” e constanta si inversunata e clar ca ceva pute.

    Thumb up 4 Thumb down 4
  20. NOU
    #61

    La tipa aia ti-a scapat mesajul transmis, adica s-a lasat de fumatul clasic si acum fumeaza doar “de placere” de astea cu abur, gen iqos. Desigur nu este adevarat, iqos este doar un surogat in final se trece pe clasic. Este ca si cum spui ca nu mai faci sex cu femei ci doar “de placere” cu o papusa gonflabila. :)

    Thumb up 2 Thumb down 2
  21. Da, reclamele celor de la JTI, BAT, PhilipMorris sunt super. Abia astept sa-mi vad copiii (nenascuti) vapand :(

    Thumb up 1 Thumb down 2
  22. nici macar nu fumez dar m-as apuca sa fumez tigari normale ca m-am saturat de oameni care vapeaza sau incalzesc tigari in cel mai trendy gadget al momentului. nici fumatul nu mai e normal ><

    Thumb up 10 Thumb down 6
  23. boss, sunt vlogger nomad, scriu din indonezia unde…sunt oameni negri…iti vine sa crezi?
    Va recomand tuturor silicoane, reduc frustrarile sexuale si anxietatea existentiala.

    p.s: nu am fost platit pentru asta, puteti dona si voi niste mancare, ceva? o merdenea?…

    Thumb up 3 Thumb down 4
  24. Sau poti sa incasezi indirect cum face Petreanu, prin proaspata sotie care e bagata pana in gat cu Paula Rusu (care, absolut intamplator, a fost prima care a sarit in apararea Ramonicai dupa articolul lui Ciutacu) in contracte cu pharma (Pfizer, mai ales). Partea mai misto e ca petreanu il tot vaneaza pe cismaru ca e platit de tutungii :). Anyway, de la un timp petreanu a lasat o mai moale. Probabil e in negocieri :)

    Thumb up 8 Thumb down 3
  25. Cat timp cineva poate castiga un ban cinstit facand pe altul dependent de produsul sau, oricat de nociv e produsul, se vor gasi cei care sa sustina ca-i sanatate curata in spatele lui…. mie mi se pare ca e prea multa gargara la mijloc. Logica si practica spun: “bagi tutun … nu-i bine pentru sanatate”, oricine spune ca e bine clar e platit sau idiot… E clar ca cei care vand tutun investesc un minim 20% din profit ca sa ii faca pe ceilalti sa taca sau sa fie nesemnificativi, dar totul se rezuma la cat de idiot esti. PS: Exact asa e cu zaharul, o industrie care ii papa de departe pe cei cu tutunul, in conditiile in care zaharul apare si in paine mai nou… sobolanul ne afirma ca dependenta de zahar e mai puternica ca dependenta de heroina, n-am incercat heroina, dar pot sustine ca e greu tare sa imi propun sa mananc o tarta cu fructe si sa ma abtin, Jordan Peterson mi-a explicat cum sa fac, chiar functioneaza…

    Thumb up 1 Thumb down 1

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.