Prostii: taxe mari, Google Brazilia, poluare fonică

doggy9Un studiu despre cât de poluată fonic e mizeria aia de oraş cunoscut sub numele de Bucureşti va costa 300.000€. Serios? Mai avem nevoie de studii? Ce urmează? Unul care să ne spună că avem nevoie de autostrăzi şi locuri de muncă? Banii ar merge mai bine la plantat si toaletat copaci. Sau pe cursuri de bune maniere.

Ca de obicei, Google nu înţelege că legile altor ţări trebuie respectate decât cu forţa. Sunt adorabili ei cum vor să facă business peste tot în lume şi se ascund sub pavăza legilor americane când li se spune că greşesc şi abia după ce sunt ameninţaţi cu un dildo uriaş îşi revin. Mai ţineţi minte când au fost interzişi în Turcia? La fel, ei aveau impresia că legile americane se aplică peste tot. Supriză!

Oh, nu, cineva s-a dat de gol că taxele din România trebuie mărite, pentru că nu există altă metodă de a aduce bani la buget. Dar momentan guvernanţii se cacă pe ei şi se ascund după deget, doar e an electoral. La anul, când lucrurile se vor aşeza vom discuta altfel. Şi taxele se vor mări, că e mai simplu să le iei de la cei care le plătesc decât să alergi după ăia care nu le plătesc.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

21 comentarii

  1. motociclisti amendati pentru tobe neomologate?

    00
  2. @2t: stii cat de jmecher e sa iti apara prin surprindere o motocicleta in dreapta masinii? Eu prefer sa il aud.

    00
  3. Incercati Atena si dupa aia mai vorbim.

    00
  4. Imi place poza articolului, catelusul e de milioane. :D

    00
  5. @Basile: noi ne bazam pe oglinzi :D

    00
  6. „La fel, ei aveau impresia că legile americane se aplică peste tot.”

    Aproape dar nu chiar:

    „Google … says it complies with local law but fights „diligently” to protect free speech….”

    00
  7. Daca-i doare, se pot trata cu penicilina :)

    00
  8. Dupa 50+ de ani de comunism trebuie sa fii chiar retardat sa aperi legi care cenzureaza dreptul la exprimare.
    Daca au o problema cu continutul unui videoclip, n-au decat sa dea in judecata pentru defaimare, calomnie si alte asemenea.
    Nu arestezi directorul PcGarage pentru ce a postat un user pe forumul lor, ca sa intelegeti ideea.

    00
    • @Alex: citeşye un pic mai atent. justiţia din brazilia a decis ca acele clipuri să fie şterse. google a răspuns: noi suntem americani, ne doare in pulă.

  9. @zoso:

    Ai luat-o pe aratura rau de tot. Daca vine nu stiu ce tara si zice ca ceva de pe blog-ul tau le incalca lor legea, tu dai jos continutul respectiv ?

    Atita vreme cit video-urile respective nu-s pe servere in Brazilia, ce treaba are Google cu legea braziliana ?

    Sunt de acord cu Alex (#10): trebuie sa fii retardat rau si sa te manince in cur dupa un pic de dictatura ca sa te apuci sa iei partea unori tari/legi cu apucaturi totalitare.

    Dar nu ma surprinde. Romanii nu-s un popor care sa priceapa ce e aia civilizatie si democratie. Dupa mintea lor, tot un tatuc e mai bun. Asa ca normal ca nu are cum sa prinda radacini un stat de drept, o democratie serioasa, o civilizatie moderna.

    00
    • @c3: sună-mă după ce google îţi dă cu tifla de vreo 20 de ori, şi refuză să îţi şteargă conţinutul tău de pe serverele lor, in ciuda dovezilor aduse şi paraaduse.

  10. Cu siguranta vor creste taxele la anul. Cel mai probabil (asa cum spunea si zoso) vor creste pentru cei care deja platesc/fac bani mai multi. Cei fara scoala for fi votanti fericiti.. Na na!

    00
  11. Cred ca nebunia a inceput cu panourile alea cu ”puritatea aerului” (panouri care aparent inregistreaza concentratiile de substante toxice din aer…de la Magurele! – bine, daca ar pune unul in centru, probabil s-ar dizolva in cateva ore).

    00
  12. @basile as pulsa: mi se pare de super cacat ca salvarile au > 200dB/m pur si simplu ma dor urechile.

    00
  13. @2t și îmbulziții ăia fără tobă cu spoilere penibile.

    00
  14. @zoso:

    Am inteles, e treaba romaneasca. Te-a suparat Google cu ceva, si acum nu conteaza ce se intimpla, esti anti-Google. Indiferent ca asta te aseaza in aceeasi barca cu cenzura chineza, cu isteriile musulmane pe baza de Mahomed sau cu alte tentative jalnice de cenzura venite de la indivizi care pur si simplu nu pricep ce-s alea principii democratice sau libertate de expresie: aia care iti da dreptul sa zici ceva, chiar daca eu nu-s de acord cu ce zici.

    As zice ca e o atitudine sanatoasa, ca nu necesita mult timp de gindire, de analiza a contextului pt a vedea daca chiar are rost sa-i critici pe Google pt treaba asta sau poate de data asta au dreptate. Odata simplificate lucrurile, e usor sa adopti o pozitie si iti mentii si creierul odihnit. Win-win, cum s-ar zice.

    00
    • @c3: nu nu. sunte de acord cu libertatea de exprimare şi cu alte asemenea. dar când unul dintre participanţi abuzează de poziţia sa şi ţi se răspunde inclusiv cu „n-ai decât să dai google in judecată, hai să te vedem”, parcă iti dispare dorinţa la dialog şi iubire anală şi te bucuri când, tot prin forţă, abuzatorul e adus cu picioarele pe pământ. atât.

  15. @zoso:

    Problema e ca asta nu-i aduce deloc cu picioarele pe pamint pe Google. Faptul ca o dictatura/semi-dictatura ii constringe (relativ) sa faca ceva, nu inseamna ca ei nu vor mai face mizerii prin alte parti. Din contra, s-ar putea sa aiba exact efectul contrar.

    Ca sa fie adusi cu picioarele pe pamint ar trebui penalizati atunci cind chiar gresesc si pt chestiile gresite, nu pt alte chestii. Cind educi un copil, nu-l certi cind ia 10 la scoala doar pt ca cu o zi inainte a spart un geam si n-ai fost pe faza sa-l certi atunci.

    Sau poate un exemplu mai bun ar fi: daca un bully e batut de un bully mai mare, nu inseamna ca aia pe care ii batea bully-ul mai mic vor scapa de bataie. Se vor bucura un pic, dupa care tot pe ei se va razbuna bully-ul batut.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube