Poliția care ne apără…

„Şeful Poliţiei Câmpia Turzii, Dorel Florian Fodorean, este pensionar începând cu data de 15 ianuarie. Și-a depus actele de pensionare imediat după ce a fost prins băut la volan şi i-a fost suspendat permisul de conducere. Dosarul său penal este, încă, în lucru, iar când se va întoarce de la procuror, se va lua măsura sancţionării contravenţionale. Oricum, după incident, urma să fie schimbat din funcţie, deoarece, prin gestul său, a adus atingere uniformei de poliţist şi a afectat imaginea Poliţiei”, au spus surse din poliție, citate de Mediafax.

Și nu există nici o lege care să îl oprească.

51 de ani. Șef de Poliție. Prins băut la volan. La 6 zile după era deja pensionar. La 51 de ani, prins băut la volan în timp ce era șeful poliției unui oraș.

Într-o țară civilizată, după o asemenea fază se luau măsuri. Se dădeau legi. Se dădeau pedepse. OK, nu avem o lege care să împiedice jegurile să iasă la pensie? Hai să facem una. Nu avem o lege care să împiedice jegurile aflate în cercetare penală să iasă la pensie? Hai să facem una. Nu avem o lege care să împiedice jegurile să iasă la pensie ca să evite pedeapsa? Hai să facem una.

Dar cine să o facă? PNL? Pe bune? Păi ei sunt ocupați să își răsplătească activiștii cu posturi și să facă prăpăd, nu au ei timp de astea.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

33 comentarii

  1. La astfel de abateri grave o lege buna ar fi sa-si piarda pensia aia mare si ce drepturi or mai avea. Ca in jocul Mario: pierzi marimea si proiectilele. Sa primeasca o pensie de 1000, gen. Abia atunci am avea o politie mai buna.

    00
  2. Nu se schimba la noi nimic cand mor oameni si tu vrei sa se schimbe ceva ca a tras 2 tuici seful unui oras de mana a4a.

    00
  3. Sa-mi bag picioarele in PNL-ul vietii care nu este in stare sa faca nimic. Macar PSD stiai care ce spagi primeste, care ce rude si amante si-a angajat, care ce copiii cu BMW-uri & co. au pe strazi (vezi Bozo Plumb, printisorii Nastase etc).

    Si la PSD stiau si ei ca doar au furat, nu au facut nimic si mnoh, hai sa mai bagam trei metri de autostrada.

    Muistii astia din PNL sunt deja pe scuze si hai ca mai vedem. Cacatul ala de autostrada nu se intampla in veci – si e ok.

    Dar urla toata lumea sa faca naibii DN intre Comarnic si Sacele (pe valea doftanei), ca nu toti avem treaba in chestia aia mizerabila numita valea prahovei.

    Cat de retard esti sa mergi in locul ala sinistru. Sinaia, Predeal, Azuga, Busteni trebuie rase cu atomica si reconstruite sau lasate inapoi naturii. Este un Pantelimon la munte. A ajuns atat de dezgustator ca nici Moeciu nu ma mai sperie.

    Nimic, nimic nu se intampla si o meritam din plin. Ca avem protest in weekend si nu prindem nimic din cum se intampla treaba in Franta.

    00
    • Ti-e dor de PSD, asa-i?

      00
    • Emil cine sa se bata ? Pizdele de pe 10 august care umblau cu flori in genunchi pe la jandarmi ? Singurii care se bat in tara asta sunt suedejii dar de ei au grija guvernul sa ii protejeze e in interesul lor sa nu se omoarepentru noi.

      00
    • LOL, m-am amuzat la alegerile astea cand am vazut cata lume isi pune speranta in PNL. In fucking PNL. Care a fost USL. Care l-a avut pe Tariceanu presedinte. Care e tot un PSD cu mai putin tupeu.

      Romanii uita repede…

      Definitia prostiei: sa continui sa repeti acelasi lucru (votezi aceleasi partide) dar sa ai asteptari diferite.

      Ne meritam soarta.

      00
    • Degeaba ai legi dacă nu în 90% din cazuri nu se aplică, voi credeți că e prima dată când ăsta a condus alcoolizat? gândiți-vă de câte ori a scăpat și era să facă accidente sau poate chiar le-a făcut și a fost scos de alții.

      00
  4. Boss, Câmpia Turzii este oraș? Are vreo relevanță economică? Băgați orașul la dubă. Posibil ca șefuletul să ai aibă niscaiva autoritate și amărâtu care a avut ghinionul de a-l prinde să dea cu subsemnatul, sancționat și să-și ceară scuze in scris că i-a întrerupt traseul sinusoidal al lu domnu șef.
    Șapca plecată, servilismul, frica față de superiori, cu de astea își ocupă polițaii treaba.
    Nu de alta, dar locurile călduțe din poliție sunt binișor plătite.

    00
  5. „Am avut o intalnire la ora 10:00 cu dl Cumpanasu. Din pricini binecuvantate dl Cumpanasu a intarziat 20 de minute oferindu-va dvs interviu la intrarea in minister, …Eu va spun ca discutia a fost pozitiva. Adica a avut cateva idei (sic!) care oricum noi le aveam si sunt in programul de guvernare, dar mi-a dat o idee (sic!) care am imbratisat-o si este foarte buna. O idee foarte buna,”
    Ciocu mic ca acuma noi santem la putere.

    00
  6. Te bagi la pesede pă comunicare şi strategie (au nevoie ăia ca de aer de persoane vizibile în online şi cred că o să plătească bine) , că pă dreapta la usr nu ai loc de Guran şi la penele de nuntaşul rareş bogdan şi în 2-3 ani o să fii deputat în parlament unde poţi depune o propunere de lege că aşaaa… să facă alţii, io nu mă bag.

    00
  7. Dacă parchetul nu are bani pt determinarea alcoolemiei, cercetarea o să dureze până se va pensiona și procurorul de caz.
    Pensie specială, firește.

    00
  8. E celebru cazul lui S. G., polițist de frontieră, prins cu ani în urmă că făcea contrabandă cu țigări exact prin punctul pe unde era mare șef. Dosar penal care a trenat câțiva ani, condamnat, a făcut și ceva pușcărie dar nu l-a dat nimeni afară decât după ce sentința a devenit definitivă, până atunci a fost doar pus la dispoziție și salariul i-a mers el nefăcând efectiv nimic pentru că oficial nu mai avea dreptul să lucreze cu documente și baze de date, deci ani buni a luat salariul degeaba. După ce a ieșit din pușcărie unde a stat cred vreun an și ceva, și-a depus dosarul de pensionare și acum are pensia mai mare decât colegii lui ieșiți pe drept, care au fost cinstiți. Deci, despre ce legi vorbim?

    00
    • Gresesti. Mai mult de (3 +3 )6 luni nu ai cum sa stai la dispozitie. Dupa alea 6 luni pana se termina procesul esti suspendat si nu primesti salariul. Doar daca esti achitat esti repus in functie + bani din urma + ceva compensatii daca e cazul. Dupa puscarie a putut sa iasa la pensie doar daca avea vechimea ceruta de lege ( 25 de ani parca ) si daca a facut o atunci e pe drept pt ca asa spune legea. pensie mai mare sau mica depinde de vechime,grad, functie,etc. orice drept financiar are acum il are pe drept, dupa lege.

      00
    • @Dan nu este o limită de timp pentru polițiștii puși la dispoziție (suspendați din funcții) pe timpul trimiterii în judecată pentru că până la decizia definitivă a instanței cetățeanul beneficiază de prezumția de nevinovăție. In tot acest timp polițiștii nu au drepturi la sporuri (de funcție, de lucru cu documente clasificate etc.) Dacă ești condamnat definitiv nu mai ai dreptul la acea pensie militara de stat (specială cum ii spun mulți) ÎNSĂ, la fel că stimabilul șef din articol cei mai mulți tergiversează dosarul la poliție, apoi la procuror și în instanță iar în pragul deciziei definitive a instanței își depun dosarul de pensionare.
      Stagiul minim de cotizare in poliție este de 15 ani iar stagiul complet de cotizare este de 25 ani, deci la minim 15 ani de muncă în poliție ai ai dreptul la pensie militară de stat.

      00
  9. Pai statul suntem noi, am mai zis aici: facem un grup de initiativa sa punem presiune pe alesi sa adauge un aliniat in lege referitor la asta ?

    Cine se baga ?

    00
    • „Așa-zisele demisii se dovedesc a fi praf în ochi. Aflăm la o săptămână după cazul care a zguduit România că unul din responsabilii proastei gestionări de situație și-a depus cererea de pensionare. Șeful poliției Caracal, Nicolae Mirea, în vârstă de 51 de ani, s-a hotărât să îngroașe rândurile pensionarilor speciali și să nu mai aștepte procedurile de destituire, deși acestea erau anunțate. Astfel, omul care nu își reproșează nimic în cazul Alexandrei va ieși la pensie de pe poziția înaltă pe care o ocupă și va încasa din banii contribuabililor pe care nu a reușit să îi protejeze o suma de aproximativ 12.000 de lei, pe lună. Aceasta este lupta împotriva criminalității, în viziunea PSD”, a scris Claudiu Năsui pe pagina lui de Facebook.”

      00
  10. Si eu care credeam ca s a rezolvat totul cand s a dus dragnea la puscarie, smh

    00
  11. Bo$$ in situatia de fata, singura problema reala pe care o vad este fix treaba ca, daca tu lucrezi in niste institutii speciale te poti pensiona anticipat si pe o pensie cu mult peste fata de ce ai contribuit.
    Referitor la pedeapsa penala, este de datoria procurorului sa ceara circumstante agravante si prin urmare un spor de pedeapsa. Acum ca justitia nu se face pentru cetatean e o alta discutie. Si inainte sa sara vreun deontolog, amintesc cazul cu sicanarea de la fantana Miorita unde era filmat totul si a durat vreo 4 ani pana la o sentinta definitva! Ceva noutati de la marele carambol din noiemberi 2016 pe a2?!

    00
  12. Eu nu inteleg de ce nu se face o lege simpla care sa zica: Esti politist, procuror, judecator, primar, parlamentar, etc. orice pedeapsa se inmulteste cu 2. Semnezi pe linia punctata cand te bagi. Nu-ti convine? Nasol, o sa ramana tara fara politisti.

    00
  13. E timpul ca #muiepnl sa apara. Sa vedem ce face udr-ul ca daca nu, vor urma si ei…fmmm

    00
  14. Cica nici macar nu avea alcoolemie de infractiune, ci doar de contraventie?

    Sa ne pastram lucizi: sigur, ar fi minunat ca seful politiei sa fie o fecioara imaculata care sa patruleze pe un unicorn, dar e totusi un om care mai ia si el cate o amenda.
    Care om oricum acum sufera la greu ca s-a debransat de la o conducta de spagi si jmenuri, sa fim convinsi de asta

    00
  15. Pai am si eu o ruda, a fost sef prin politie, oras mic de provincie. Mereu a trait bine, masini de lux schimbate in fiecare an si tot asa. Acum e la pensie de cativa ani si ia 13 000 lei pe luna. Maicamea dupa o viata de munca ca inginer chimist intr-o fabrica de oxigen, conditii periculoase etc, ia 1900 lei. El s-a pensionat pe la 52 ani, dar si-a continuat activitatea, deci si pensie si salariu, maicamea abia a iesit la 60 ani anticipat.

    00
  16. Politia este praf. Politia, in sectorul 3, inseamna slalomul pietonilor printre masinile din trafic, trotuare blocate, elevi care merg la scoala pe carosabil, totul la 2 minute de sectia politiei locale sector 3. Video –> https://imgur.com/a/dkzkaJH

    00
  17. Intr-o tara normala ala nu ar fi avut dreptul sa iasa la pensie. Imi place la nebunie aia cu cercetarea / verificarea. Ce verificare, prietene? A fost prins baut la volan? Da. E seful politiei din localitatea x? Da. Dat afara direct.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube