Podcast: discutii04

Asta e o bucată din podcastul de miercuri, 34 minute, am tăiat-o pentru că se lungea celălalt.

Subiect: ce ar trebui făcut în București pentru a  mai elibera orașul?

  • Mașini și Parcări,
  • Sunt bicicletele o soluție?
  • Subvenționarea gigacaloriei e bună?
  • Ce poate fi făcut acum în cazul construcțiilor haotice de la periferie, rezidențialele și vilele construite anapoda, fără școli în jur…

24 comentarii

  1. >>nu e mă criză, terminați cu prostiile. http://bit.ly/2JHneuJ

    Aoleu, păi nici o lună n-a trecut de când clipăceau știrile de construcții. Nu o să vină scăderea de prețuri, din rezidențialele deja pe piață, din păcate.

    >Sunt bicicletele o soluție?

    Cei care merg pe biciclete îi împart în trei grupe:

    Prima grupă: ăia care n-au avut o copilărie fericită și, fiindcă au ceva bani și-și mai permit câte ceva pe lângă ratele la bancă pe următorii 30 ani, și-au luat o biclă să „recupereze” copilăria. Tragedia lor, însă, e că nu poți retrăi ceva ce a fost cândva. E ca și cum ai vrea să retrăiești primul concert organizat de Metallica sau să retrăiești văzând primul sezon din serialul Columbo pentur prima oară. E imposibil, e deziluzie și multă, multă, multă frustrare care nu va rezolva nimic.

    A doua grupă: xenofilii. Au văzut că străinezii se dau cu bicla prin Amsterdam și s-a gândit că e o ideea bună să-i copieze fiindcă-s xenofili și fiindcă Amsterdamul e locuit de străini. Oameni bolnavi, pas.

    A treia grupă: ăia care n-au trăit rău iar mersul cu bicla (să nu zic „pasiune”, că e deja un clișeu narativ) e ceva banal zilnic sau trăiesc în propria lor lume de mers pe bicle fără să deranjeze pe alții sau să cauzeze probleme. Pur și simplu, i-a plăcut bicla de când era mic și acum merge cu ea, mai ales că urmărește ciclism pe eurosport. Ăștia sunt cei mai rari și, contrar realității, nu sunt ăia care te deranjează pe drum fiindcă ei conștientizează că-i fac de rușine grupa 1 și 2.

    Dacă rezolvă biclele traficul în București? Nu. Să crezi că biclele rezolvă problema traficului e echivalent cu a crede că, să transporți cărămizi într-un Porsche e mai econom decât într-un camion.

    Doi la mână, domnilor și, în special, doamnelor, chiar așa să ignorăm realitatea și mentalitatea în grup? Chiar așa să uităm de ce s-a ajuns ca fiecare gușter (inclusiv tu, care citești comentariul, dacă ai mașină) să aibă nevoie neapărat de un autovehicul, ca și cum are o listă a vieții de bifat?
    Chiar așa am uitat, doamnelor, că un bărbat fără mașină e mai puțin valoros decât unul cu o mașină? Nu-i așa, doamnelor, că un bărbat cu mașină oferă prospecte să vă ia și dumneavostră o mașină pe care s-o conduceți?

    Hai, hai… că iarăși ne comportăm ca niște habarnamiști ticăloși de prostiile ăstea în grup, tipice, pe care 80-90% le fac sau le-au făcut. Păi se poate? Ne văităm de traficul din București, iar tu Gigele vrei să-ți cumperi mașină fiindcă ai o listă a vieții de bifat sau s-o impresionezi pe Ginginica? Sau chiar tu, Ginginico, să te combini cu Gigel fiindcă are mașină iar pe Fănel îl ignori fiindcă nu are mașină, nu?

    Hai hai, să lăsăm prostiile.


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 19 Thumb down 23
    • Witness him!

      Thumb up 4 Thumb down 2
    • Aoleu, păi nici o lună n-a trecut de când clipăceau știrile de construcții. Nu o să vină scăderea de prețuri, din rezidențialele deja pe piață, din păcate.

      o să scadă toate în 6-12 luni.

    • Scad mai repede, e groasa treaba. Stai sa vezi cand se simte anul agricol prost, inflatia, ROBOR-ul, neincrederea in viitor.

      Thumb up 6 Thumb down 0
    • Alupigus, pacat ca la fiecare comentariu bagi o “xenofilie”.

      Am bicicleta din mai multe motive, dar principalul este ca aici unde locuiesc totul te impinge spre ea. Pistele ciclabile – am 10 km pâna la munca, cred ca ies in sosea, cu masini, mai putin de 2 km. In rest, o pista ciclabila dubla, pe malul apei, pe marginea unei padurici etc. Traversez autostrada pe deasupra si mereu vad masini mergând ca melcul. Nu, nu ma umflu in pene, inteleg si necesitatea masinii. Mi se intâmpla sa nu am chef sa ma duc la munca pentru ca ploua cu galeata si n-am chef sa ma imbrac cu pantaloni de ploaie, geaca sau sa pun pelerina. Mi se intâmpla sa ma gândesc la o masina când am de carat lemne (in general, placi si cherestea de stejar sau fag, cu lungimi de 2 – 2,2m). Dar, intr-un final, imi amintesc de anii când aveam masina (cu piele, cu 200 cai etc) si ce burta frumoasa aveam. Acum imi admir bulanele si muschii bine conturati :-)

      Mi-am facut o remorca la bicicleta. Si, pentru ca sunt inginer (sic!), mi-am facut una portabila. Da, când nu am nimic de transportat, o pun pe portbagajul de la bicicleta, ca sa pot sa pedalez bine si sa ajung acasa repede.

      Bicicleta este o solutie. Dar pentru asta trebuie sa iesi din zona de confort. Nu e usor, vei gasi intotdeauna scuze – in Bucuresti, de exemplu, as fi ezitat MULT mai mult decât aici – dar dupa ce ai facut pasul, iti dai seama ca viata e ok si in afara zonei tale de confort. Si, ca, n-ar fi rau sa ne amintim ca, in mod regulat, viata ne scoate din zona de confort, oricât de multe eforturi facem noi ca sa ramânem. Si ar fi mai bine sa fim pregatiti când se intâmpla.


      Comentariu apreciat. Thumb up 14 Thumb down 1
    • @Fluture: parca ai fi eu acum cativa ani. Renuntasem la masina, mergeam 25km cu bicicleta pe zi intr-un ritm destul de agresiv, plus ture mai lungi in weekend. Burta disparuse, sistemul imunitar era tun (daca mergi zi de zi iarna cu bicicleta poti sa fii sigur ca nu mai racesti). Nu foloseam haine de ploaie, preferam sa ma imbrac lejer pentru ca oricum aveam haine de schimb la mine. Cand aveam de cumparat lemne inchiriam o masina. Pe scurt, un adevarat xenofil.
      Acum sunt unul din oamenii care stau in masina in ambuteiaje. Mai ies cu bicicleta 50-100 km pe saptamana si asta nu in fiecare saptamana. Burta a revenit. Concluzia – ai grija ca job-ul sa fie aproape de casa, dar nu prea aproape.

      Thumb up 7 Thumb down 0
    • @Giani nu e mereu simplu cu bicicleta si sunt momente in care nu ai cum sa faci altfel fara masina. Si le inteleg. Nu sunt genul “biciclist forever”, nu mi-au placut niciodata extremele, nu-mi plac grupurile care vorbesc non-stop de bicicletele lor, de strava, de fixies sau mai stiu eu ce. Am bicicleta pentru ca asa e viata acum. Pe de alta parte, sa stii ca ma uit la job-urile de mai departe si ma sperie chiar si 10 km de mersul melcului. Dar sunt sigur ca o masina de job cu cutie automata ma poate ajuta sa uit de problema burtii in exces :-)

      Thumb up 4 Thumb down 1
    • Daca trebuie sa iti schimbi job-ul, trebuie. Dar eu zic ca merita sa mentii ritmul asta, efectul asupra sanatatii e fenomenal. Daca stai la maxim 20km de munca, poti sa continui sa mergi cu bicicleta.
      In curand probabil ca o sa schimb masina si, daca bugetul si regulile permit, o sa trec la una automata. Dar tot as renunta la ea daca ar fi posibil.
      Also, don’t hate Strava. E util ca instrument motivational.

      Thumb up 0 Thumb down 0
    • Am inceput sa ma gandesc la alternative de pe vremea cand se facea pasaul ala la Baneasa. Se statea ORE in trafic, degeaba.
      Am inceput, timid, cu trotineta. Mergeam cu autobuzul pana intra in “dopul” care incepea la Casa Presei, apoi pe trotineta pana la Pod Baneasa.
      Apoi am primit o prima (ce vremuri!) si mi-am luat bicla. Am inceput sa tai Herastraul… Ajungeam cu 5 minute mai tarziu decat un coleg care avea masina si locuia pe langa mine.
      Usor-usor mi-am dat seama ca ma pot bizui pe un anume orar, pentru ca pe bicicleta nu prea ai timpi morti, nu prea stai in trafic.
      Azi, cand trebuie sa iau masina sau autobuz, ma oftic.
      Pedalez 20 de minute pana la serviciu. Uneori fac un ocol si trec prin piata la targuieli. Pun marfa pe ladita montata pe portbagaj. Intr-o ora, timp total, am facut si piata, si ceva sport. :)

      Oare cu masina, cand ar trebui sa faci si piata, cat ar dura.
      De fapt, cat dureaza, in medie, gasirea unui loc liber de parcare, in Bucuresti?

      Thumb up 5 Thumb down 0
    • NOU
      #10

      Asta e alta parte misto, ca poti sa te bazezi pe un orar. Eu faceam 25 min pana la munca, plus maxim 5 min daca era vant puternic din fata. Iar daca prinzi vant din spate nici nu mai conteaza cat dureaza drumul, e o placere.

      Thumb up 0 Thumb down 0
    • @Fluture

      Nu am scris partea aceea să te atac. Singurele dăți când sunt împotrivă e atunci când mai scrie câte un guest_author sau, așa cum am făcut în prima discuție, în cazuri extreme de critică legitimă; dar niciodată să atac oamenii pe care-i invită Vali.
      Iar de xenofili, eu am să mă țin de argumentele mele de ce României i-a mers și continuă să-i meargă rău, indiferent ce spun ceilalți comentatori.

      Tu zici că e din cauza tranziției, până se așează lucrurile, și până când se formează acea „clasă dominatoare„ (ai dat exemplul cu Videanu și €20 miliarde parcă, nu mai știu la ce minut). E bună analiza, dar eu aduc motivul/premeditatea de ce suntem în continuare în tranziție și peste tot e cu furtul & chițibușul; motivele/cauzele fiind xenofilia și xenofilii – mari și mici.
      Dacă Videanu (din exemplul menționat) consideră că €20 miliarde e o sumă agreabilă în care el, și numai el, cu ai lui, să se simtă bine, atunci vin eu pe alături și completez: Videanu crede că €20 miliarde e o sumă agreabilă din cauză că e un xenofil și că nu-i pasă, atât lui cât și alții ca el ahtiați după sume agreabile, de țară și dezvoltarea ei. Xenofilul poate să fie bogat sau sărac sau într-un balans; manifestările din care se determină dacă acea persoană e xenofilă sau nu spune totul.

      Thumb up 0 Thumb down 1
    • @Alupigus, nu m-am simtit atacat personal. Doar ca in orice comentariu ai familia de cuvinte “xenofil” si, pentru 100% din cititorii acestor comentarii te descalifici instant. Orice ai putea spune corect sau de bun simt sau chiar bine documentat este aruncat la gunoi pentru faptul ca ai marota asta. Aproape totul, la tine, se reduce la xenofilie.

      Thumb up 0 Thumb down 0
  2. “Sunt bicicletele o soluție?”
    Nu stiu, eu ieri “am stat la coada”, in linie cu 5 biciclisti. O fi bine, n-o fi bine? 5 biciclisti inseamna 5 masini mai putin?

    In ultimul an am schimbat trasmisia si roata spate a bicicletei. Cam jumatate de bicla, adica. A costat pana in 400 de lei, piese de firma (roata noua, pinioane noi, lant nou, set nou de foi, plus manopera).
    Ieri m-a sunat un prieten ca i s-a aprins un bec pe bord si a fost la service. Aia au descoperit multe “chestii” la masina lui, produse de (gropile din) orasul Bucuresti. L-a costat 2000 de lei toata povestea (trebuia 2400 de lei, dar a renuntat la schimbatul amortizoarelor fata).
    Cei de la service i-au spus si ca merge cam putin cu masina, sa o ruleze ceva mai mult. Omul nu merge cu ea in timpul saptamanii, pentru ca e mai simplu sa ajunga la munca cu metroul decat cu masina.

    So, revenind: “Sunt bicicletele o soluție?”
    Voi ce spuneti?

    Thumb up 9 Thumb down 1
    • P.S.: transmisia si roata spate au fost schimbate dupa “uzura normala”. In cazul meu, sapte ani, din care 3-4 ani am mers exclusiv cu bicla – chiar pe ploaie si lapovita, fac piata cu ea, tot tacamul.
      Sapte ani, cost de pana in 700 de lei (includ aici saboti noi de frane – patru perechi, set nou de anvelope, o aparatoare de lant, un far… chestii).
      100 de lei pe an costa sa ai bicla, ceva de genul. Plus investitia initiala.
      La masini care e costul?

      Thumb up 4 Thumb down 0
    • NOU
      #15

      Depinde si de bicicleta si cat (si cum) o folosesti.
      Eu foloseam zilnic una relativ ieftina si in 2 ani am schimbat:
      – rotile – 100eur (s-a deformat aia pe spate, mai ieftin sa o schimb decat sa o repar)
      – crankset-ul (vina mea, am crezut ca stiu sa repar fara sa citesc instructiunile) – 100eur
      – 2 anvelope (pe bune, daca ai peste 70kg si mergi mai agresiv, ala de pe spate e consumat in maxim un an) – 20-30 eur bucata
      – saboti de frana fara numar – eftini
      – caseta si lantul – cam 60eur amandoua

      Thumb up 1 Thumb down 0
    • Am 108kg, uneori car 20 de kg cu bicla.
      Am un Giant “de pensionari”, de trekking, model 2011, cumparata in 2011 sau inceput de 2012.
      Bicicleta a costat 1900 de lei, cumparata de la (o) reprezentanta Giant in Romania.

      Am pus piese mai bune decat ce avea bicla originala. Daca alea m-au tinut 6-7 ani, astea ar trebui sa tina mai mult:
      * Roata cu janta Grand Rock si butuc Shimano: 170 de lei. (in Bucuresti nu exista roti pe stoc; IN CAPITALA TARII nu au stoc la roti! :( Am gasit la Cluj: Roata spate dubla Grand Rock 622×19 neagra butuc Shimano Acera FH-T3000 )
      * lant Sram – 10 euro (cred)
      * caseta Shimano HG-51, e buna: 10 euro (la reducere de pe Amazon)
      * crankset Shimano… cred ca 20 de euro a costat, tot asa, reducere pe Amazon
      * anvelope (vanez reducerile): 50-60 de lei bucata, Continental
      * saboti de frana: 12 lei setul, franceaza perfect la 15 kile bicla + 108 kg eu + 20kg bagaj.

      De mers… la munca, ca despre asta e vorba in podcast; sosea, 10-20% off-road… cam asta e “activitatea”. :)

      Thumb up 0 Thumb down 1
    • NOU
      #17

      Tot Giant si eu, nu depasesc 100kg si nu am carat pe ea mai mult de 10kg in plus. Si nu am iesit de pe sosea vreodata.

      Thumb up 0 Thumb down 0
    • Bicicleta Decathlon Riverside 500 (model de prin anul 200X), cumparata cu 60 EUR second-hand.

      20 km aproape zilnic. Am haituit-o un an asa cum am cumparat-o. Am schimbat acum o luna cauciucurile = 36 EUR ambele. Schimbat cauciucurile de pe ghidon, pus din cele care iti tin palma, vreo 10 EUR. Lanterna led absolut fenomenala (ma intorc destul de des dupa ora 23) luata de pe Amazon, 12 EUR.

      Ultima oara am transportat 60 kg de lemne la un singur drum (10 km) cu remorca facuta din chestii recuperate (mai putin rotile, 9 EUR ambele pe Amazon) din fotografiile astea : https://www.facebook.com/lafab.org/posts/1645696488877637

      Vând produse minimaliste din lemn aici http://www.mibois.fr :-)

      Thumb up 3 Thumb down 0
    • @Fluture, da-ne schema remorcii, ca merita facuta. :)
      Eu am adaptat un carucior din ala de piata, dar parca merita construit ceva mai sanatos. :)

      Thumb up 0 Thumb down 0
    • NOU
      #20

      @Fluture: Felicitari, produsele arata bine! Vad ca lucrezi intr-un workshop, e pe baza de abonament?

      Thumb up 1 Thumb down 0
    • @Cristi – nu am plan, am comandat rotile pe Amazon si apoi m-am dus la workshop si am inceput sa caut in “gunoaiele” altora. Rotile au rulmenti integrati. Am gasit o bara de aluminiu fix pe diametru. Nu am taiat-o, avea cam 60 cm lungime. I-am facut gauri cât sa pun bolt-uri sa nu se miste rotile pe ax. Apoi am “crosetat” cu niste placaj din ala pe care il arunca o firma ce face cutii pentru instrumente. Masuratori minime, aproate totul facut din ochi.
      Acum trec la versiunea 2, pentru ca la 60 kg, fara suspensii si cu dimensiuni aproximative, face cam mult zgomot. Plus ca rotile sunt grele. O sa pun roti de trotineta de 205 mm diametru, mult mai usoare.

      @Giani, multumesc. Da, e un fel de “techshop” sau “fablab”, 2000 EUR/an si ai acces la toate sculele (inclusiv sudura, electronica etc). Numai ca e cu rezervare, iar câteodata, când ai tu nevoie sa lucrezi nu e nici un benevol sa deschida. Asa ca trebuie sa te adaptezi si sa lucrezi când e deschis… Momentan e ok, sunt scule pentru lucrat lemn de peste 30.000 EUR (la second-hand) pe care nu as fi dat niciodata banii. Ca sa nu ma zic de o chirie la un atelier etc.

      Thumb up 2 Thumb down 0
  3. Acum am vazut ca te-ai murdarit la gura de “xenofili”.
    Cum pula mea numai pe blogul asta citesc cuvantul asta? V-a spalat pe creier vasile ala? :D

    Thumb up 5 Thumb down 3
  4. Info pt Fluture:
    City Density (/km²) Country
    Paris 20,909 France
    Bucharest 8,449 Romania

    Thumb up 0 Thumb down 0
    • Da, stiu informatiile de pe wikipedia, insa, numai daca te asezi si te gândesti vei vedea urmatoarele:

      1. In Bucuresti sunt mult mai multe blocuri de 10 etaje decât la Paris (centru).
      2. Blocurile sunt mult mai apropiate unul de altul decât la Paris (centru si periferie)
      3. Strazile sunt mult mai late la Paris, au mult mai multe bulevarde.
      4. Per total, cam oriunde te duci in Paris (centru) ai impresia ca ai mai mult spatiu decât in orice cartier din Bucuresti.
      5. In toate statisticile, Parisul are 105 Km2, iar Bucurestiul 228 Km2. Chiar asa? E mai mare Bucurestiul decât Parisul? Numai daca ma gândesc la toata reteaua de metrouri din Paris, am impresia ca e de cel putin 10 ori mai mare.

      Mergi pe link-ul asta https://fr.wikipedia.org/wiki/Démographie_de_Paris si vezi ca e un tabel in dreapta dupa putin scroll. Ai acolo “Agglomération urbaine” 3747 loc/Km2.

      Oricum ar fi, si fara statistici oficiale, daca locuiesti putin la Paris (zona centrala), iti dai seama si singur ca Bucurestiul e mult mai aglomerat (cu exceptii, zona Primaverii, Herastrau etc) decât aproape orice loc din Paris. Chiar si acolo unde au ei blocuri recente (HLM) de 10-14 etaje, zona e mult mai degajata decât orice cartier cu blocuri din Bucuresti.

      Thumb up 1 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.