PNL plătește pentru prostia proprie

Am citit vreo cinci editoriale serioase și vreo trei păreri pe bloguri despre alegerile de ieri (aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici). Toate ratează un singur detaliu al victoriei roșii, probabil cel mai important.

Și pentru că n-am nevoie de 30 de paragrafe, ca Turturică sau Tăpălagă, vi-l spun direct: nu au avut luptători-administratori. Câteva dintre orașele unde a câștigat PNL: Cluj (Emil Boc), Oradea (Ilie Bolojan), Arad (Gheorghe Falca). Sunt oameni care nu sunt politicieni, sunt întâi administratori, sunt oameni care se bat pentru orașele lor de ani de zile. Ca Nicușor Dan.

Asta are PSD: oameni care se bat pentru o idee, oricât de bună sau de proastă ar fi ea, de ani de zile. Nu sunt lepre care sar dintr-un partid în altul sau mutați dintr-un oraș în altul. PNL/PDL a fost mereu un partid de adunătură, dornici să primească în rândurile lor tot felul de politruci si trădători, care se mutau cum bătea vântul.

Morega ilustrează cel mai bine cele de mai sus. Un comunist infect, primit cu brațele deschise de PNL. Ăștia sunt oamenii cu care a pierdut PNL.

Uniunea Salvați România asta trebuie să facă. Să caute oameni ancorați în realitățile locale, care au rezultate și care se bat pentru orașul lor. Nu politicieni.

În ceea ce privește Bucureștiul, lucrurile erau simple și clare. Tinerii nu se duc la vot pentru că au impresia eronată că e un efort prea mare, deși în sinea lor le e frică să își asume votul, iar categoria 30+, cu casă și copii, vor măsuri socialiste: ridicarea gunoiului gratuită, grădinițe gratuite, parcări gratuite, încălzire subvenționată, transport în comun subvenționat. Chiar dacă în sinea lor nu sunt socialiști, asta vor, pentru că sunt cocoșați de cheltuieli.

Nu e o tragedie așa mare. Sper ca USR să continue politica de respingere a alianțelor și alegere de oameni pricepuți, nu politicieni.

popescu-ralph-lauren

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

46 comentarii

  1. După ce a salvat Bucureștiul Nicușor Dan merita șansa să salveze si România?


    Comentariu apreciat.230
    • E bine ca te agiti. E mai trist ca attention span-ul pentru generatia asta e cam scurt.

      Monica Macovei si M10 au iesit din trend?

      Anul viitor ce aroma va avea lupta anti sistem?

      180
    • Nu ma prind daca esti batut in cap sau doar un troll obosit. Fugi la culcare ca nici nu ai votat ieri :)


      Comentariu apreciat.250
    • cu ce ne vrajeste deja tapalaga: “USR ar putea deveni chiar noul partid prezidential, daca reuseste sa se impuna la parlamentare.” I rest my case. ne intoarcem la firul asta peste 2 ani.

      Pun de pe acum la rece un bikaver, mai sec ca amarul fraierilor dezamagiti pentru a n-spea oara ca gigelul votat/like-uit de ei a fost invins de sistem.

      20
    • Aici ai dreptate. Cum apare unul necunoscut,vezi doamne,e altfel,nu e ca aia,e mai bun. Cine stie ceva cu adevarat despre acest personaj? Ce a facut el ? Concret? Nu povesti. Ca s-a luptat cu nu stiu ce politiceni sau alta vrajeala.Sigur,decat firea,era mai bun si daca statea acasa. Eu il regret pe Marian Munteanu.Vedeti ca pana la urma ,in tara, scorul PSD-PNL este 38-32. Asa ca lasati-o mai moale cu concluziile idioate.
      P.S nu inteleg poza cu Popescu. Mai traieste?

      40
  2. du-te , ba, ca nu ne mai facem bine.concentratie mai mare de hoti si prosti ca in romanica , mai rar.asta ne e gena, din pacate!


    Comentariu apreciat.450
  3. Eu cred ca principala problema sunt de fapt non-votantii (tinerii si corporatistii). Orice calcule ar fi facut partidele ar fi fost spulberate daca macar 25% din electorat era sub 34 de ani.
    Ori cat timp doar 17% dintre votanti au sub 34 de ani, cand lasi mamaitele sa se ocupe de primarul tau, normal ca te trezesti cu PSD all the way (acum ca si Clotilde a luat-o in barba la sect 1).
    Sunt mai multi vinovati, evident. Insa cei mai vinovati sunt tinerii care daca te uiti pe statistici au fost mai multi la Maroon 5 decat la vot. Mi se pare normal ca batranii sa nu fie interesati de proiecte pe termen lung, coruptie, etc. Ce le mai pasa lor? ei doar vor sa-si traiasca ultimii ani decent. Insa tinerii ar trebui sa se gandeasca ca in urmatorii 4 ani, datorita coruptiei generalizate ce va pune stapanire pe zona metropolitana voluntari-bucuresti, incidente de tipul colectiv se pot intampla oricand iar atunci….sa nu se planga nimeni! ciocul mic si joc de glezne! tinerii trebuie sa-si accepte conditia de sclaveti, de masa amorfa inutila social, lesturi indolente.

    150
  4. Toți blamează tinerii ca nu au fost la vot . Dar ce se întâmpla când te duci ( sau vrei sa te duci ) și nu te reprezinta nimeni ? Pentru tine niciunul nu merita votul tău . Lasi votul alb ? Ii votezi pe toți sa îl anulezi ? Nu te duci ?


    Comentariu apreciat.230
    • nu te reprezinta niciunul? niciunul nu mertia votul tau? pai exact asta e atitudinea de hipster pretios. Ori Isus Hristos ori nu ma duc la vot.
      Hipsterii pretiosi si corporatistii indolenti au dus tara de rapa, lasati pensionarii ca ei macar au spirit civic insa tinerii ce kkt au facut sa schimbe ceva in afara de a da cu sticla in asfalt? laba?


      Comentariu apreciat.1060
    • Coae, esti prost.
      Chiar aveam alternativa acum. Dar indiferenta si prostia au facut ca PSD sa apuce tot. Asta e rezultatul scolii de ignoranti care vor sa traiasca modern, in orase faine, dar care nu pot face minimul necesar de a se informa si a vota cand este vremea. I-as expulza in paduri pe idiotii care nu au votat! Nu merita sa stea in orase.


      Comentariu apreciat.270
    • E bine asa, coane, nu e problema ca nu te-ai dus la vot.
      Te-ai pisat pe vot, ca in poza aia de acum câțiva ani, pune-ti in camera o poza cu actualul primar, sa vezi cine se va pisa pe tine in urmatorii patru ani. ;)


      Comentariu apreciat.260
    • Asta e o gandire pe termen scurt (care e o mare boala la noi). Normal ca nu ai cu cine vota si simti ca niciunul din candidati nu te reprezinta, ca doar transmiti mesajul gresit. Si anume ca nu te intereseaza. Ca nu esti dispus sa iti rupi 5 minute din ziua de duminica sa tragi niste stampile pe niste hartii. Mergi la vot, anuleaza-l, daca nu te reprezinta nimeni, si asteapta alegerile urmatoare. S-ar putea sa ai o surpriza placuta cand vei vedea alternativele. Nu de alta, dar ala care te-ar reprezenta pe tine ca ar fi mult mai motivat sa intre in mocirla care e politica romaneasca daca ar vedea ca prezenta la vot e de 80%, din care 40% sunt voturi anulate, in loc de o prezenta la vot de 40%.
      Si asta conteaza cu atat mai mult acum, cand s-a modificat legea partidelor si chiar e posibil sa pornesti o miscare politica de la firul ierbii fara sa te compromiti din start.


      Comentariu apreciat.380
    • Multe replay-uri de rahat de la omeni de drepta presupun . Am fost la vot și l-am anulat . Si da , ii inteleg in mare masura pe cei ce nu au fost . Nu e vorba de 5 minute , de lene , de comoditate ci de faptul ca nu ai pe cine .
      Mereu au dat vot negativ PSD-ului in lipsa de un candidat preferat . Si ce am primit ? Acelasi pipi de care vorbea un hipsterel pe aici in replay .
      Nu il astept pe Isus cum a scris un om de drepata pe aici in replay , e dreptul meu sa votez pe cine vreau sau nu .
      Sunt prost ca nu am votat Nicusor Dan ? Sunt prost ca nu am aceiași părere cu unii din voi ? Sunt prost ca nu am dat vot negativ PSD-ului sa se poate pisa alții pe noi ?
      Cu ce diferă atitudinea asta fata de propaganda PSD-ului ?
      Aveam foarte puține dubii pana acum referitor la decizia de a anula votul , acum nu mai am .

      60
    • Ne-ai aratat tu nouă!
      Apropo, putem sa te atingem? (asta e din alt banc ;) )

      70
    • Reply bai nene daca tot ne dam docti si cu stiinta civica.

      40
    • Explică-ne și nouă care-i diferența dintre votul anulat și absenteismul la vot. Nu de alta da’ pe tine, la fel ca pe restul care-au stat acasă te-a durut în cur de cine îți va ieși primar.
      Vă e atât de greu să pricepeți că dacă nu exprimați un vot valabil ORICUM cineva va fi ales așa că e mai bine să influențezi balanța către ăla care ți se pare totuși o alegere mai bună ? Altfel următoarea șansă care ți se dă este peste 4 ani. Și uite-așa trece vremea și-o să ajungi la 70 de ani așteptând plăsuța cu făină și ulei ca să alegi tot PSD-ul.


      Comentariu apreciat.210
  5. Cred ca USB/USR ar trebui sa inceapa sa creasca pas cu pas. La toamna ar trebui sa se bage doar in numarul minim de judete pe care le cere legea, astfel incit sa aiba posibilitatea de a pune pe liste oameni pe care ii poate verifica mai usor, oameni care le seamna. In unele judete probabil nu o sa prea gaseasca, dar in altele exista oameni cunoscuti pe plan local care au facut cam ce a facut Nicusor Dan in Bucuresti. Si da, nu ar trebui sa faca aliante decit pe proiecte.


    Comentariu apreciat.220
  6. “Chiar dacă în sinea lor nu sunt socialiști, asta vor, pentru că sunt cocoșați de cheltuieli.”

    Ori esti socialist, ori nu mai esti. There’s no middle. La fel ca apa: ori rece, ori calda. Le iei mult si degeaba apararea.

    PNDL-istii au crezut ca ies intr-un singur tur. Cand a trecut Revelionul, dupa ce si-au mai revenit din mahmureala si si-au facut iarasi calculele, au sarit ca nu le convine. Aia a fost cea mai mare eroare/prostie din partea lor care, ulterior, a rezultat alte erori/prostii. Sa si-o asume, au avut ocazia sa se impotriveasca, dar n-au facut-o.

    Ce insinuezi, Vali, va rezulta tot un dezastru. Mergand pe justificarile alora, chiar daca aia se scuza ca nu sunt socialisti, dar “asta e, n-am ce face, am familie si costa”, la fel de bine ar fi cazu’ ca toate celelalte partide sa se dezasambleze pentru ca socialistii vor avea ORICUM DIN CAUZA LOR dominanta perpetua: pentru ca familie, pentru ca plozi, pentru ca lene, pentru ca ‘asumarea votului’… intelegi?

    “Asta are PSD: oameni care se bat pentru o idee, oricât de bună sau de proastă ar fi ea, de ani de zile.”

    Mmdaaaa, mai e si: “Toti fura, dar macar Xulescu a mai facut ceva, chiar daca a furat si el/ea.”

    140
    • Pai stai, exista si apa calduta, nu?
      There is no middle? Serios? Tu ai urmarit putin evolutia sistemelor politice in Europa de la Mill incoace?

      50
    • @unu

      >Pai stai, exista si apa calduta, nu?

      Tot calda e.

      >There is no middle? Serios?

      Da, serios. Sunt frectii care dauneaza mai mult decat repara sau solutioneaza. Si se cheama “disonanta cognitiva”.

      40
  7. m-ai pierdut la psd nu are lepre care sar dintr-un partid in altul. si are oameni care se bat pentru o idee. care e aia? furam cat apucam?


    Comentariu apreciat.360
  8. Cum zice și radu, PNL a vrut alegeri decise într-un singur tur de scrutin și tot ei au picat în propria lor plasă…


    Comentariu apreciat.640
  9. Ce am înțeles eu din campania asta e că pensionarii sunt proști, tinerii sunt proști, săracii sunt proști și numai grupul de 30-50 ani care activează pe bloguri sunt spuma țării care îi care pe toți în spate și ai să vezi cum pleacă acuși, acuși.


    Comentariu apreciat.560
  10. Eu unul nu am stiu cine sunt candidatii la primarie si am votat cu fostul/actualul primar. Nu am vazut in localitate campanie electorala, nu am vazut candidatii la posturi locale sau prin ziare

    40
    • Avand in vedere ca la Baia Mare lumea a votat cu primarul cazat la Gherla, care a si castigat, tu esti chiar un fin analist politic.


      Comentariu apreciat.220
    • Pai esti batut in cap ca nu te-ai informat :) Cine pendula mea se uita la posturi locale si in ziare. Tu cand scrii comentarii pe zoso.ro le scrii in zare sau la posturile locale?

      50
  11. [Offtopic] Eu, unul, ma bucur mult ca a castigat Boc la Cluj si ca a luat-o in barba Alexa.

    Nu poti sa injuri pe toata lumea cu fituica aia obosita, sa dai telefoane cu mesaje-robot si sa pupi in cur PSD-ul si sa te astepti sa fii votat. Toti candidatii au avut o campanie decenta cu exceptia lui si a PSD-ului. Si s-a vazut. Au luat-o in barba fara drept de apel.


    Comentariu apreciat.330
  12. La mine la Vaslui a iesit omul, nu partidul. Cu peste 70%.
    Frate, in ultimii patru ani primarul “a dat o mana de var” in tot orasul. Nu stiu de unde, cu ce bani, cat a furat, dar s-au reabilitat cam toate blocurile, a schimbat asfaltul pe strada principala, a anvelopat blocurile, a refacut doua parcuri… ma si mir, pentru cel mai sărac judet din tara.
    Orasul e mic, “usor de maturat”, cred.
    Cert este că SE VEDE SCHIMBAREA IN BINE.

    160
    • Circumstantele au facut ca eu sa ratez alegerile locale din localitatea mea, Resita, eu fiind in Vaslui de mai bine de cateva luni. Ambele orase administrate de PSD de 8 ani, ambele orase aproape egale ca numar de locuitori, dar Vasluiul ca aspect arata de n ori mai bine ca Resita.
      Dar ce sa ceri de la PSD-ul resitean unde viceprimarul psdist care a si candidat pentru primarie asfalteaza strazile orasului cu firma fratelui sau.
      Acum carma orasului a fost cucerita de un oligarh PNL-ist, poate poate se va schimba ceva. Mergand pe premisa ca “el are bani si nu ii va trebui si pe cei din administratie” :D

      40
  13. eu is tanar si n-am fost la vot ca o lansat o melodie noua dani mocanu

    90
  14. Si noi, cei din sectorul 6, ce sa facem? Sa-i dam in cap lu’ Mutu?

    50
  15. off topic
    CTP si-a confectionat din doua hanorace, unul singur. Ralph + US Polo :))

    90
  16. Brasovenii n-au nici o scuza c-au votat un penal.

    80
  17. Pai la fel a facut si Piedone :)) A furat de a rupt prin contractele date tovarasilor si rudelor care au avut firme si au “castigat corect”.

    32
  18. “Chiar dacă în sinea lor nu sunt socialiști, asta vor, pentru că sunt cocoșați de cheltuieli.”

    Total de acord.

    Uita te ce se ntampla in Franta, cand statul a vrut sa incurejeze angajatorii, dandu le libertate mai multa de a scapa de angajatii aia care nu fac nimic toata ziua (in momentul de fata e foarte greu sa i concedieze), lumea a inceput sa protesteze pentru ca prefera mai mult sa li se dea degeaba decat sa munceasca pentru bani.

    In alta ordine de idei, faptul ca in unele judete au iesit primari care au fost condamnati in trecut si/sau au si executat pedepse pt luare de mita si ca PSD l a tinut pe Dragnea presedinte de partid cand el era deja condamnat si nimeni nu s a plans spune multe despre constiinta alegatorului roman si a clasei politice totodata.

    Nu-mi dau seama cine si bate mai mult joc de procurorii aia care muncesc la dosarele astea, omul de rand sau politicienii.

    90
  19. Ma mir ca nu sunt mai multi care zic “nu am avut cu cine sa votez dom’le”.

    Ma indoiesc ca au stat sa citeasca ce ofera fiecare canditat (sau macar top3-5) si cu ce program vine in fata alegatorilor. Poate o defillare electorala pentru alegerile viitoare ar fi utila.Sigur la tinata de seara si la costumul de baie se delimiteaza pleava de grau.

    Avem obsesia asta cu totul sau nimic.Daca nu e pe cal alb si in armura stralucitoare cu doctorat la cambridge dar sa fie si om din popor nu e bun.

    Cred ca putem numara fiecare pe degetele de la o mana situatiile in care am putut alege ceva dupa bunul plac fara niciun fel de compromis.

    Plus ca mai esti lipsit de dreptul de a alege. Acum vom manca un rahat ales de altcineva …c-asa-in tenis!

    10
  20. NOU
    #43

    Mascariciul ala chel din imagine este mai penibil decat Tariceanu.
    Tariceanu a venit cu o camasa, e drept cam scamosata, dar discret cu un calut pe ea marca Ralph Lauren.
    Asta a venit cu trening cu gluga de se caca pe el de caldura, numai sa se vada marca cu pricina, Ralph Lauren.
    La vara in iulie nu m-ar mira sa-si trage niste chiloti pe cap, desigur cu marca vizibila. ;)

    10
    • CTP n-a pus niciodata accentul pe bogatia materiala. Mereu s-a imbracat ca din cel mei dubios targ. Intr-un articol vorbeste de Dacia lui veche, “flasneta”.

      40
    • blanșeta, de la blanche, că era albă.

  21. Vreau sa va spun ca am cunoscut niste candidati liberali chiar la alegerile locale. Pe langa faptul ca sunt tampiti sunt si foarte prosti in acelasi timp – combinatie letala care nu are cum sa-ti aduca voturi mai ales in conditiile in care voteaza mai mult public trecut de 40 de ani. La PNL prostia nu tine numai de traseism politic ci si de faptul ca au fuzionat cu PDL – partid compromis grav in timpul lu Basescu. Numai aparitia lu Blaga pe sticla e o catastrofa pentru partid. Tinerii hipsteri sau chiar intelectuali de corporatie nu au cum sa se indentifice cu un asemenea specimen sinistru.

    Partea proasta este ca si PSD a continuat alianta cu penalii de la UNPR – niste lepre de oameni, asemanatori la caracter cu Oprea.

    PNL ar fi avut o singura sansa – sa pastreze o linie proprie, decenta, cu oameni tineri, dar sanatosi la cap. Din pacate PNL a promovat in partid toti tampitzii cu logoree. Numai vorbind cu ei va puteti da seama cat sunt de prosti, din modul in care se concentreaza obsesiv pe rahaturi, ingnorand practic esenta.

    01

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.

Top articole

7 zile